Eu cred ca oamenii au inventat sintagma soarelui care apare intotdeauna dupa o furtuna pentru a se mai consola si ei un pic... Nu exista om care sa nu fi suferit macar o data in viata, nu exista suflet pe care sa nu-l fi framantat macar o data o intrebare, sau persoana care sa nu se fi lovit macar o data de un refuz... Si nu pentru ca am cauta cu lumanarea toate aceste situatii dificile si care adesea ne dau dureri de cap, ci pentru ca asta este firea omului, asa am fost croiti.
Dar de ce zic ca filosofia asta legata de necazurile care ne intaresc n-ar fi decat o consolare? Pentru ca, departe de a constitui un adevar general valabil, se stie ca necazurile de multe ori, in loc sa-l intareasca pe om si sa-l intelepteasca, parca mai mult il scufunda. Nu se poate sa nu fi auzit macar odata in viata voastra de cineva care "a murit de inima rea"...
Dar nu neaparat lupta pentru obtinerea unui anumit lucru ne intensifica placerea de a detine acel lucru, ci mai degraba luptam pentru ca lupta in sine ne intensifica viata! Iar o persoana aflata sub protectia alteia, oricat de protejata ar fi ea, nu se poate sa nu scape odata de sub privirile ocrotitoare, si sa se impiedice... Ba dimpotriva, daca ni se spune "nu te juca cu focul, ca te arzi" atunci simtim mai mult decat oricand curiozitatea de a simti pe pielea noastra ce inseamna... sa te arzi. Si da, abia pe urma se naste si sentimentul de recunostinta fata de cel ce ne-a sfatuit sa nu ne jucam cu focul...
E interesanta si complexa natura asta antinomica a omului, si in acelasi timp... atat de simpla! Cum bine zicea Lucian Blaga, "nu stii ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?"... Nu stii ca numai din greseli invata omul?
