Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Povestea mea => Colţ de jurnal => Subiect creat de: Lord_Saladin din 08 August, 2005, 04:41:01 pm

Titlu: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 08 August, 2005, 04:41:01 pm
 "De ce ma bati vantule "...."ma-mprastii ca frunzele..."

 Privind in urma noastra, in viata, adeseori, vrem, nu vrem, privim, greseli ale trecutului, poate mici lucruri ce odata au contat si ne-au schimbat destinul...Nu le putem schimba, si nu are rost a ne gandi la ele... A alerga dupa trecut e alergarea dupa umbra, dupa vis... cel ce vrea sa se reintoarca in trecut, mai degraba ar  incerca sa dea mana cu umbra sa, ca tot acelasi lucru il face...

 Ramane deci prezentul, ramane deci viitorul, si o umbra a trecutului...Si visul, desi e umbra, aduce umbre din trecut, din viitor, din prezent, si uneori eu cred ca le amesteca intr-un vartej in care daca privim atent, putem gasi inalte intelesuri....

 Inca din adolescenta, am visat ca voi intalni, o persoana deosebita...O visasem.... nu era zana cea buna, nici o femeie, o fata de o frumusete deosebita, defapt nici nu stiu exact cum arata la urma urmei, dar era.... iubita, sotia mea sa zic, in vise.... in bratele ei, mereu gaseam aceea protectie sufleteasca, dupa care la urma urmei, tanjim si noi, baietii, barbatii...
 Sa spun sincer ? Poate suna copilaresc... dar mereu mi-am dorit o iubita care sa ma... tina la ea in brate noaptea... sa simt aceea aura, acel "ceva" de nedescris in cuvine, ce emana imbratisarea ei, si ce ma inveleste intr-o mantie protectoare, aparatoare... am cautat si am tanjit dupa asta, si in adancul sufletului meu, asta caut si acum... o iubire de-o viata...un vis.... o imbratisare...
 Suna aiurea sa fii tanar si sa iti cauti marea iubire ? pentru mine nu... marea iubire o cauti din adolescenta, atunci cand stim cu totii sa iubim curat... mai tarziu, prea putini dintre noi mai stim sa iubim, vrem nu vrem, VIATA, MATURIZAREA, rapeste celor mai multi dintre noi tot ceea ce avem mai frumos... Doar arta, visul, dorinta, ne mai pot face sa pastram in noi scanteia iubirii curate, pe care inaintasii nostri, oameni poate mai aproape de Dumnezeu, stiau sa o pretuiasca mai bine...
 Un liman... cineva cu suflet curat, careia sa ii ofer iubire...Pot oferi iubire nesfarsita, iubire infinita... niciodata nu am cerut cat am dat eu.. mereu m-am multumit cu un MAI PUTIN... si adeseori, nu am primit nici acel MAI PUTIn... defapt, niciodata....
 Asta am cautat o viata....si caut... iubirea curata, iubirea adevarata
 
 
 Am iesit in lume.... cautam in zadar.. ceea ce vreau eu, nu este.... traim vremuri in care visele oamenilor devin compromisuri cu consecinte nefavorabile pentru suflete lor, si sufletele-victime...Ce trist !
 Iubirea ? ce e oare ea iubirea ? e un vis impregnat de suferinta si de compromis ? sa fie oare asta, sau sa fie o eliberare ? Eu o vad ca o eliberare.... prin iubire, gasesc libertatea... singuratatea imi pare un lant de plumb adanc si greu ce imi leaga sufletul cu greutate...
 care sa fie urmatorul pas ? Sa ma resemnez, sa dau inapoi ?Sa imi arunc visele in groapa de gunoi a lumii care nu le (ma) intelege ?Sa arunc in arta tristeteace ma apasa, sa pun in panza, in poezie, in vise, in vorbe, in tot aceea parte de frumos ce zace in mine, parte de frumos pe care am numit-o Iubita Viselor Mele ?
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 11 August, 2005, 02:59:24 pm
 "am gresit trenul fericirii..."

 Ma intreb adeseori, de ce vin pe lovetime, ce ma atrage in acest loc....
 Simtindu-ma adeseori singur.... in acest vartej de ganduri, in aceasta volbure de fapte, cuvinte si intamplari ce o numim viata, caut tovarasia unor oameni asemeni , pe care poate in real, ii intalnesc prea rar....
 Care e menirea acestui loc ? Aruncarea deoparte a gandurilor.... in cuvinte, in vorbe, nu atat ca sa fie de invatatura altora, ci ca se ne eliberam sufletele de povara unor pietre si bolovani mult prea grei pe care viata ne obliga adeseori pe nedrept sa ii purtam pe umerii nostri...
 
 Caut iubire, o caut precum cauta un insetat in desert apa ce ii da putere, precum cauta printul din poveste lana de aur, precum cauta batranul rege apa vietii, precum cauta pustnicul in pustie pe Dumnezeu.Tot asa, si eu caut iubirea... cea curata, adevarata , pura. ce sa imi infloreasca sufletul...

 ne nastem, traim, murim, ramanem doar in amintire, iar soarta viatii viitoare ne depaseste imaginatia si limitele gandului intr-atat, incat gandul nemuririi, desi prezent in noi, ne pare mai degraba inca o taina nedeslusita a lui Dumnezeu.Putem trai, gandi, chibzui, doar la acesta lume, cea de dincolo ne depaseste... Si-n aceasta lume, un singur lucru, un singur, dar singur lucru... iubirea....
 Am stat si am privit spre steaua diminetii, am ascultat glasul vantului de la miazanoapte, am simtit dogoara arsitei de la miazazi si am gustat praful adus din plaiurile de la apus si de la rasarit... am ascultat vocea padurii, clipocitul si soaptele tainice ale izvoarelor adanci din munti ce-si trag obarsiile din pesteri adanci si albastre... am prvit spre norii, ce asemeni unor calareti, galopau pe campia albastra a cerului....
 Si totul e defapt iubire.... totul e din iubire....fara sa vrem, fara sa stim, ceva mai presus de fire ne spune ca toate sunt din iubire.... si daca iubirea e totul....atunci...  ;)
 
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 12 August, 2005, 12:34:27 pm
sunt curioasa daca tu ai vrea ca cineva sa iti rasspunda ..sa raspunda la aceassta poveste..sa raspunda durerei tale...

Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 14 August, 2005, 02:45:54 pm
 "...copac pribeag uitat in camp..."

 Cine sa raspunda durerii mele ? Padurea si plaiurile, vantul si apele, soarele si norii ? M-am impacat oarecum cu gandul ca sunt singur intr-o lume nu neaparat ostile mie, dar diferita...
 Ca sunt un copac pribeag uitat in camp... o piatra-n drum, pe care lumea fie o ocoleste, fie o calca si o afunda mai adanc in colbul galbui de pe soseaua vietii...
 
 Scrisesem mai demult o poezie, vreo 4-5 ani in urma ,defapt in perioada inceputului de adolescenta despre un brad.Un brad falnic ce sta pe marginea unei prapastii adanci  , singur printre golurile alpine si printre stanci, visand ca intr-o buna zi cerbi si caprioare isi vor cauta adapost sub coroana sa...ca flori vor creste in poiana stearpa de langa el... ca drumeti si vanatori viteji il vor privi...
 Si trecand vremea, trecand anii, bradul devenea tot mai trist, incepea sa se usuce incet incet, licarind arar un strop de viata in el, cand se mai arata cineva langa el, un om, un cerb, o caprioara ce sa caute umbra si adapost.
 Anii treceau greu, zapezile si viscolele iernii deveneau tot mai greu de rabdat, era greu a te lupta in creasta singur,sa stai cu varful printre norii suri ce vijelios si naprasnic bat coasta muntelui in lunile de toamna, printre furtunile si vijeliile verii....
 Si intr-o buna zi,bradul a cazut in prapastie...Tocmai aceea prapastie pe marginea caruia el crescuse, in care privise ani de-a randul, ani in sir...

 Iubirea, dragostea... dau sentimentul de utilitate... cand esti iubit, inseamna ca exista un suflet caruia ii pasa de tine... un suflet care te apreciaza, care ar sta mereu langa tine, care te-ar strange in brate in momentele dificile si ti-ar face viata fericita...
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 15 August, 2005, 05:59:13 pm
imi place foarte mult subiectul poezii tale...poate fi interpretata in doua moduri..unul.. cu acel brad tu te asemeni in acest moment..tanjesti dupa lume..tanjesti dupa cineva care sa te inteleaga ..sa te iubeasca ..sa fie acolo macar pt un moment...iar cel de-al doilea mod..acela poate fi omul care cauta succes..putere...si este singur..asa a fost mereu...si doar singur se putea inalta..si desi stia intotdeauna ca poate cadea asta era riscul...iar finalul este acelasi..cazi in propia ta prapastie...am dreptate?astept sa imi raspunzi la asta...
..aaaa...si mai este ceva..."Cine sa raspunda durerii mele ? Padurea si plaiurile, vantul si apele, soarele si norii ?"..de ce natura...de ce acolo numai ea?oamenii nu sunt in stare?poate nu ai vazut padurea din cauza copacilor?poate  este langa tine dar nu ai vazut...sau nu ai cautat unde a trebuit...oare nu e asa?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 17 August, 2005, 05:32:55 pm
"...vantul aprig al pustiei ma biciuie cu nisipul sau greu si incarcat de arsita..."

 Tanjesc dupa iubire doar, nu dupa bani, putere, succes.Succesul, puterea si banii sunt efemere...Iubirea,da.... ai surprins ceva.Am cautat in codrii, copac dupa copac, si in cei de langa mine si in cei mai indepartati...zadarnic.

 Incep sa ma gandesc, mai merita oare sa imi caut iubita viselor ?Sa mai alerg dupa un ideal... sa ma arunc in cautarea fericirii... Sa ma hranesc din vise, din neant, din umbrele si luminile ce imi brazdeaza cerul ochilor sufletului meu ? Lumea ne spune ca fericirea inseamna compromis, Dumnezeu  Mantuitorul spune contrariul...Dar lumea e aici, Dumnezeu e sus...
 Simt pe Dumnezeu cateodata in cele mai marunte lucruri din viata mea... si totusi, ceva imi lipseste... iubirea asta pamanteana, cel mai frumos dar oferit de El omenirii, dintru inceput...CEL MAI FRUMOS DAR...
 
 Am cersit acest DAR, DAR am primit doar cativa luceferi iuti ce au trecut in zbor rapid pe cerul mereu intunecat al inimii mele... Luceferi, unici in felul lor, cu cozi prelungi si invapaiate, efemere stele trecatoare printr-p noapte adanca.
 Si un vant, pustiu, aprig, ce ma biciuie mereu...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 18 August, 2005, 12:07:54 pm
ai inteles gresit ...m-am referit ca se poate interpreta in doua moduri..primul mod te reprezinta..iar al doilea este definitia omului de succes...si totusi nu mi-ai raspuns la intrebarea mea?ai batut doar apropouri..dar nu mi-ai zis exact...iti e frica de adevar? ;)
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 18 August, 2005, 12:24:01 pm
"...am sa mor si-am sa ma fac, lemn de brad si lemn de fag..."

 Desiree...Poate ca voi fii inteles gresit ceea ce ai spus tu, poate nu, nu imi este dat mie sa stiu ce este in adancul sufletului tau ca sa pot afla de am raspuns intelept sau intr-adevar voi fii batut campii, cum spui.Suflet... da, il ai frumos, si inca in mari cantitati, precum toti cei din acest spatiu virtual, DAR INCHIS.

 Daca tu ai fii un ghid, si eu as fii un calator, ti-as umple desaga cu aurul traistei mele, ca sa ma duci acolo, la aceea fiinta , la aceea suflare, care sa raspunda durerii mele, ce prin imbratisarea ei sa imi umple sufletul de seninatate, ce sa se aseze precum un soare pe cerul inimii mele, ca o luna in noaptea cugetului meu, ca un vis real in viata mea, ca o nazuinta implinita in destinul meu, ca o zeita in viata mea de muritor.
 Dar neavand un ghid (caci nu exista nici un ghid, nici o solutie, pe cararile intortocheate, intunecate si neguroase ce ne apar in fata in multe din momentele vietii), ma multumesc sa caut, sa caut in natura, cu precadere in padure, ceea ce nu pot gasi si afla intr-un suflet iubit...Cand sunt la mine la bunici, caut padurea, caut natura, caut paraiele, caut izvoarele, si acolo, parca natura, parca muntele acela ce desi e din piatra si din pamant umed si greu, imi sopteste ca poate, undeva, intr-un loc de pe acest pamant, mai este cineva si pentru mine....
 Sper ca te voi fii multumit cu acest raspuns...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 19 August, 2005, 05:27:43 pm
imi pare rau daca cumva am parut un pic revoltata..nu asta am vrut...si da m-ai multumit cu acest raspuns...ca si cu celelalte de altfel...
...adevarul tau este si al meu..numai ca eu nu am vrut sa il vad...imi placea sa zic ca totul e bine..ca e doar o stare de moment..dar nu este...m-am saturat sa caut...m-am saturat sa astept..si asa este..natura te linisteste..dar...pt mine este o liniste de moment...pe urma o caut din nou cu speranta sa fie nemuritoare...si cu speranta sa gasesc acel lucru care imi lipseste..care este acela...nu stiu raspunsul..nu stiu cum sa il caut..tu cum il recunosti?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Evangeline din 20 August, 2005, 05:04:02 am
M-a impresionat povestea ta.  :)
Am citit cu atentie ceea ce ai scris la alte topicuri si imi dau seama ca te asemeni foarte mult cu prietenul meu (insa nu aici am vrut sa ajung). Esti destul de tanar si ai timp sa-ti gasesti pereche, acea parte care iti lipsesti si care o astepti cu disperare sa vina sa-ti aline suferinta. Cateodata cautam prea mult, asa de mult incat nu putem sa mai vedem ca de fapt acea persoana deosebita care o cautam de o viata e chiar langa noi. Fii foarte atent ca s-ar putea sa fie cineva aproape de tine care sa-si doreasca acelasi lucru.
Sa nu-ti pierzi increderea nici macar o clipa, pentru ca Dumnezeu ne si incearca. Este cineva si pentru tine, jumatatea ta exista, ai rabdare si o vei gasi.  ;)

Draga desiree nu cred ca ai cum sa o recunosti, difera de la persoana la persoana. Un lucru foarte important e sa nu-ti pierzi rabdarea si increderea!! ;) Ceea ce nu trebuie sa uiti este ca sunt foarte multi care se afla in aceeasi situatie si de asemenea sunt multi care si-au gasit perechea. E acea parte care te completeaza, care are grija de tine, te respecta si ar face orice numai ca tu sa zambesti, sa fii fericita.

Pupici! :-*
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 20 August, 2005, 01:00:59 pm
  "...langa mine e pustia..."

Unde langa noi ? Langa mine nu e nimeni, de exemplu.Langa mine e pustia, iar eu stau in mijlocul ei, sub bataia aspra a vantului incarcat de nisip si de arsita... Nisipul negru intuneca cerul, iar soarele imi pare acum o sfera rosie pe un cer ce se misca in valuri induitoare si intunecate.

 Iubirea ? Rabdare, incredere, cauta langa tine, astea sunt vorbe spuse de cei ce o au deja... dar daca nu o ai... daca esti legat cu lanturi de plumb si cu obezi grele in inchisoarea singuratatii, si nu se arata NIMENI, dar absolut NIMENI sa te elibereze ?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 20 August, 2005, 01:57:29 pm
 In poiana cea frumoasa,
  Colo sus in varf de deal,
 Cresc la trandafiri multime,
 Nazuind spre ideal.

 Unii cu tulpini mai groase,
 Altii cu tulpini subtiri,
 Cu petale preafrumoase,
 Fura zanelor priviri.

 Tot acolo prin poiana,
 Printre pietre, obosita
 Mai creste cate-o buruiana,
 Mica si nefericita.

 Cine-ar vrea ca sa culeaga,
 O buruiana din senin,
 Cand pe deal si pe poiana,
 De-atatia trandafiri e plin ?


 Aceasta poezie am scris-o acum un an....
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: lonelyness din 20 August, 2005, 09:00:19 pm
Mi-a placut mult ce ai scris pana acum...dar mi-a ramas gandul la poezia ta...de ce vedem intotdeauna lucrurile mari si frumoase si de cele mici uitam?se spune ca esentele tari se ascund in sticlute mici...atunci de ce lucrurile mici sunt de cele mai multe ori neinsemnate?spinii trandafirului dor mai tare decat frunzele buruienii...in fine...felicitari pt tot ce ai scris...se vede ca esti foarte talentat...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 21 August, 2005, 01:23:01 pm
 "...sfarsitul drumului..."

  Am ratacit drumul vietii mele, si fara sa vreau, fara sa imi doresc, am fost pus de o vointa mai pesus de a mea pe niste priporoase poteci ale unui munte stancos, inalt si sinistru.
 M-am nascut intre smarcuri si buruieni, am trait mancand ciuperci, dormind pe stanci si visand la stelele noptii.
 Priveam luceferii diminetii, incercand sa-i prind in inima mea dar imi fugeau din mana.
 Cautam o cale de a cobora de pe acest munte, dar nu o gaseam.Potecile ma duceau mereu spre imparatia inalta a norilor cenusii si tristi, ce isi misca siluetele fantomatice printre piscurile si crenelurile cetatii de stanca, piatra si pamant in care locuiam.
 Vulturii calatori, imi mai aduceau veste despre lumea de jos,purtau in ciocurile lor flori albe, albastre si rosii, pe care le aruncau deasupra mea incercand poate sa imi mai aline singuratatea.
 Intr-o buna zi, am privit spre o prapastie.Defapt, privisem de mai multe ori in hau, in acel adanc unde sub coama alba si jucausa a norilor se ascund nebanuite paduri, poieni , izvoare si plaiuri cu verdeata.
 M-am apropiat de margine, si am privit... un pas, doar un pas , si dincolo urma NECUNOSCUTUL.Voi fii cazut pesemne printre nori, prin aceea ceata, zbatandu-ma in aer cu putere, strabatand in clipe inaltimi, adancimi, izvoare...
 Dar ceva m-a oprit.Si ma opreste.

 Raman in muntii mei, singur...Si nu e nimeni.

 P.S:multumesc de aprecieri celor ce inteleg...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 21 August, 2005, 04:19:03 pm
nu..eu nu vreau sa fie sfarsitul drumului..stiu ca nu obtinem ce vrem...dar eu nu vreau sa fie sfarsitul drumului..de ce sa nu mai cauti...de ce sa nu mai speri...uite..citeste la povestiri..un ultim gand ...eu am renuntat la a mai spera..am renuntat la a mai trai...este atat de dureros..tu esti in pustiu...dar e mai bine decat sa fii inconjurat de oameni caror nu le pasa de tine..care sunt indiferenti..indifernta doare..doare atat de tare..natura nu....eu am langa mine prieteni...dar ceva lipseste.. :-[stiu ca atunci cand ai scris sfarsitul drumui te-ai referit si la sfarsirea acestei povestiri.. nu am acest drept dar eu as mai vrea sa scrii..cer mult?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 21 August, 2005, 07:03:09 pm
  "...sfarsitul nu vine inainea agoniei... "

 Spuneai ca te confrunti cu indiferenta... Ah, ce-as vrea eu sa ma confrunt cu indiferenta ! Dar nu, am de-a face cu alt fel de sentimente potrivnice... Prieteni am... buni, foarte buni sa zic... stiu exact ce imi lipseste, stiu exact ce imi cauzeaza aceasta stare, stiu exact din ce cauza am ajuns aici, insa sunt unele lucruri care e bine sa nu fie spuse decat in locuri mai de taina.... E foarte dureros sa treci printr-o perioada nefasta, sa treci printr-o depresie, SI SA STII CA AI TOATE MOTIVELE SA FII ASA....
 Lumea e rea, si e periculos sa deschizi sufletul in fata cuiva... sa spui...

 Sunt ca un marinar pierdut in mijlocul unei mari linistite, dar reci.Privesc spre cer, spre noapte , spre imparatia negurilor si a adancurilor ceresti, iar lumina slaba si palpainda a stelelor si paloarea lunii imi atrag privirea in mirajuri ametitoare...
 Liniste, linistea mormantului, desi din adancul intunecat al marii, se aud mugete prelungi, de parca intreg pamantul ar sufla, ar respira, ar fremata la fiecare gand al meu... si totusi, atata pustiu, atata singuratate...
 Imi caut salvarea...privesc spre colturile lumii, dar nimic...cateodata, mai trec pe langa mine corabii cu panzele albe, ce stralucesc fantomatic in lumina palida dar prezenta a lunii...corabii maiestuoase, ce trec asemenea viselor ciudate din noptile adanci...

 Dar niciuna nu are loc pentru mine...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 23 August, 2005, 08:33:19 pm
nu nu si iar nu...nu ai toate motivele sa fii asa...nimeni nu merita sa sufere..indiferent ce ar fi facut...da..oamenii sunt rai..dar nu generaliza...uita-te pe acest site..alege pe cineva si deschidete in fata lui...nu te cunoaste..nu stie cine esti..dar tu te vei simti bine..te vei simti eliberat de o povara..crede-ma cand spun asta...
corabiile te cauta pe tine..dar tu esti acoperit de o haina...cu care tu te acoperi si nu te arati la nimeni..desi ai vrea....lasa ca soarele sa iasa...sa vina la tine...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 26 August, 2005, 03:28:38 pm
"singur in singuratate"
Iubirea...
Am stat si m-am gandit... as vrea un strop doar... as putea oferi pentru acel strop o iubire infinita... mereu am dat tot, chiar daca am stiut ca nu primesc inapoi decat marunte sentimentente, sau nici macar atat.Am putut sa iubesc pe cea care ma ura, care ma batjocora si ma dispretuia, am putut sa o iubesc, si poate ca si acum de-as intalni-o pe cea care m-a batjocorit la varsta aceea frageda, as privi-o in ochi lacrimand, tinand-o de manutele ei delicate si fine...
 Poate ca acum e o femeie, si nu mai tine minte... ce-i va fii pasat ei ca a facut un baiat nefericit sa se indragosteasca de ea acum cinci  ani,expunandu-l si refuzandu-l apoi in batjocura ca un soi de animal neomenesc in fata prietenelor ei...Un an, doi ani.... de iubire pusa fata in fata cu o ura de neinteles
 Niciodata nu am inteles cruzimea...dorinta de a face rau altuia, doar de dragul de a face rau.la ce nevoie mai e de diavol cand aceasta dorinta e asa de adanc intiparita in firea omeneasca ?Daca pana si o fata, o femeie, poate sa faca asa ceva fara sa ii para rau...
 As da o sansa oricareia din iubiri.... si totusi, ele alearga... alearga pe pajistea vietii in alte parti, in vreme ce eu, ca un copac batran si pribeag, singur in mijlocul singuratatii, imi duc asa de greu zilele...
 De-as fii stapan asupra vietii si asupra iubirii, as duce bucurie si fericire in viata fiecarui om, dar nu, nu sunt decat un fir de praf intr-o conspiratie universala a carei amploare ma depaseste de departe...
 
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 26 August, 2005, 08:31:28 pm
te-a urat....era plina de rautate..este un mare defect..dar sunt sigura ca avea multe calitati daca ai iubit-o atat de mult...stiu ca daruiesti tot..pretuiesc acesti oameni pt ca din intamplare asa fac si eu...si stiu cum e sa dai totul si sa primesti atat de putin...
spui ca esti un fir de praf..dar oare nu stii ca picatura cu picatura se face marea?...toti suntem un fir de praf...si uite..la un loc facem universul..ce minune,nu?te subapreciezi..suferi..nu vreau asta..dar nu totul este pe placul meu...
corecteaza-ma daca gresesc....acum ai un dispret fata de aceasta femeie...asta inteleg din felul cum ai scris...desi nu o urasti..sunt atatea sentimente amestecate..atat de diferite dar toate pt aceasi persoana....
si totusi toate se invart in jurul iubirii..acesta este soarele lumii noastre?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 27 August, 2005, 01:20:32 pm
  "...s-au nascut, au trait, si au murit..."

 Viata oamenilor in putine cuvinte, dupa cum spunea un intelept din vremi trecute...

 Desiree,persoana aceasta a fost prima fata pe care am iubit-o vreodata...Ea m-a facut sa ma indragostesc de ea, ca mai apoi sa se poate folosi de mine, sa se distreze, sa ma batjocoreasca.N-am urat-o,si n-o urasc.Nici nu o dispretuiesc, atata tot ca nu inteleg de ce....
 Pur si simplu nu inteleg de ce , de unde, si cum de atata cruzime si dorinta de a face rau pot sa fie puse intr-o fiinta atata de gingasa si de speciala.
Am trait o viata cu amintirea ei, cu amintirea cuvintelor ei.Adeseori, cand imi aminteam de cuvinte, de jigniri, de amagiri... plangeam.

 Si adevarat spun, de-ar vrea, sa-si ceara iertare... as primi-o, as ierta-o, aruncandu-ma in bratele ei pentru o clipa, acolo in bratele ei, unde as fii vrut in trecut sa imi gasesc liniste, unde sa pot sa daruiesc iubire acestei fiinte....

 Am mai iubit.... poate ca am si fost iubit inapoi la randul meu...Cu placere imi aduc aminte, de o seara, o noapte intreaga petrecuta la lumina stelelor si a lunii, alaturi de o fata cu un suflet minunat...lumina stelelor scanteia in ochii ei negri precum noaptea, ma jucam cu manutele ei asa de mult....

 Apoi o fata, o femeie, cu un suflet sensibil, o fiinta rupta parca dintr-un alt timp si alta vreme, stand in bratele ei, inconjurat de manutele ei moi si fine, cu care m-am imbratisat in imbratisarea cea din urma a iubirii...

 Apoi o alta fata, cu care am strabatut padurile si codri, noaptea sarutandu-ne sub lumina stelelor si a lunii....
 
 Stau si ma gandesc... cateva zile de bucurie in viata... fericire putina...toate aceste clipe frumoase... doua saptamani sa fii fost ? Nici atata....

 Am dat tot, am primit putin, fragmentar, sau deloc....
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 27 August, 2005, 01:57:29 pm
poate gresesc dar te contrazici...nu pot sa inteleg cum poate o persoana gingasa si speciala sa faca atata rau...sau asta nu intelegi nici tu,nu?
spuneai ca ai trait o viata cu amintirea ei...acea viata daca nu a luat trebuie sa i-a capat...trebuie sa moara acel lord care sufera dupa amintirea primei lui iubiri...
te intreb ceva si raspunde-ti tie tu pe celelalte le-ai comparat tot timpul cu ea?apoi daca vrei sa ne dai si noua raspunsul...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 27 August, 2005, 02:04:00 pm
 Nu am comparat pe nimeni cu ea....
 Am dat tot...
 Nu m-am aruncat in relatii asa... inca plangand dupa trecut...De fiecare data cand am inceput ceva nou, am lepadat ce-a fost inainte....

 Cu ce-a fost inainte, ma mai hranesc doar in momentele astea de singuratate...

 Nici eu nu inteleg cum a putut sa fie asa, si totusi a fost...
 Gingasa si speciala.... poate in mintea mea, in iluzia mea de atunci...

 Ca toate... iluziile...

 
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 27 August, 2005, 03:00:11 pm
stii ca se intampla sa construiesti un castel de nisip..dar doar pe niste iluzii...si deodata incepi sa vezi cum este acea persoana si el se destrama...pur si simplu dispare si ramane doar o gramada de nisip..de amintiri...ar trebui sa pasim peste acest castel...peste aceste franturi..dar oare putem?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 06 Septembrie, 2005, 01:20:10 pm
 "...nu vad soarele..."

 Incerc sa privesc spre cer... dar nu vad decat un abis...Abis deasupra mea, abis sub mine... ma cheama adancurile, adancurile cerului si adancurile pamantului... ma cheama inalturile cu cetatile nesfarsite de gheata, cu porti ferecate in argint rece, aspru, inchisorile ceresti voi sta prins in gheata aspra si rece, strans, inclestat, mereu...ma cheama adancurile, cu cetatile lor de foc, in vai fara de lumina, unde vapaia durerii e mai puternica decat durerea insasi...
 Vreau sa vad soarele... vreau SA O SIMT... da, vreau sa o simt...
 Sa simt mana ei fina care sa le alunge pe toate, privirea ei in care sa ma pierd...caldura ei care sa ma infasoare intr-o aura aparatoare, protectoare...
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 07 Septembrie, 2005, 12:15:23 pm
Psalm

"...se pleaca robul in fata Stapanului...."

Doamne !
Nu ti-am cerut bani, aur, placeri, bogatii, intelepciune, slava desarta...

Am stat la intrarea palatului Tau, rugandu-ma in felul slujitorului celui mai umil si mai necajit.Cerutu-ti-am iubire doar... am cerut un suflet cald de femeie, ce sa ma inveleasca in mantia sa aparatoare, scotand afara raul de va fii fost, punand intr-al sau loc iubire...Iubire din Iubire, pentru iubire...Am vrut sa dau, si sa primesc, dar Tu stii ca eu voi fii dat mai mult decat voi fii primit.

Dar Tu, in loc sa imi asculti ruga, m-ai parasit...M-ai aruncat in gheena, m-ai manat cu carele de gheata , de piatra si de otel, care ale singuratatii, prin pustiurile inghetate ale cerului... m-ai tavalit prin chinurile durerii focului celui din urma, iar iubirea din iubire am iubit-o primind-o-n stropi marunti, alinarea mea pe care ai ascultat-o, trimitand cate-un Lazar sa-mi arunce stropi pe inima arsa in vapaile singuratatii...
M-ai facut rege , imparat si voievod al cetatii desnadejdii, martir pe scaunul de fier inrosit al hulei si al batjocorei, departe de iubire, mai adanc in adancurile inimii proprii decat puteam crede...
De ce, Stapane ?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 07 Septembrie, 2005, 08:57:39 pm
noi randuri scrise cu suferinta si lacrimi se astern in randuri si capata forma.de ce te chinui singur?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 08 Septembrie, 2005, 07:34:42 am
"...prizonierul viseaza libertatea..."

Ma chinui singur ? Fals... din multimea nefericitilor de pe lovetime, intamplator se face ca ma numar printre putinii ce au motive reale...

Nu pot intelege...
Nu pot intelege de ce un om bogat vrea sa aiba si mai multi bani, si se chinuie si se roade de un dor nesatul...
Nu pot intelege de ce un om fericit nu isi vede propria fericire...
Nu pot intelege de unde-atata amar de prejudecata in lume...
Nu pot intelege de ce e omul om, si totusi e animal...
Nu pot intelege de ce in viata sunt atatia oameni trecuti fara voia lor si fara sa greseasca, pe listele de asteptare.
Nu pot intelege nevoia de iubire, de unde porneste, ce o determina, ce o face sa devina chinuitoare, dureroasa chiar ?
Nu pot intelege de ce Dumnezeu pune in unii oameni o asa de mare nevoie de iubire, si culmea, chiar acei oameni nu o primesc...

Nu pot intelege atatea...


Poate ca nu ne este dat sa le stim pe toate...
Poate ca totusi viata e nedreapta, si e...
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: desdemona din 08 Septembrie, 2005, 09:23:01 am
mai tii minte cand ziceam ca poate fericirea este exact raspunsul la toate intrebarile noastre?...eu la concluzia asta am ajuns.
sper sa mai postezi aici..si sa imi dai si raspuns... :-*
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 20 Septembrie, 2005, 04:07:01 pm
La moartea mea...

La moartea mea nu va fii cant,
Nici imnuri funerare,
Caci voi muri departe-n crang,
In munti, printre izvoare !

Mistreti si ursi vor fii sobor,
Iar carnea mea, pomana,
Sfarsindu-se prin dintii lor,
Din moarte, iar in hrana !

Un lup va hauli, cantand,
Un cantec de durere,
Iar paznic voi avea un vant,
Ce sufla cu putere !

Covor de flori ma va-nflori,
In pagini efemere,
Ce vor renaste, vor muri,
La orice vis-adiere !

Voi naste-atunci, si voi muri,
Din nou, in lemn-oglinda,
Iar ganduri le voi risipi,
Prin frunze, si prin ghinda !

Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 14 Octombrie, 2005, 09:54:45 am
as vrea sa pot sa ma trezesc dimineata zambind....as vrea sa ma pot

bucura de fiecare  raza a soarelui... as vrea sa pot sa ma bucur de

fiecare adiere de vant...

dar de fiecare data cand ma scol.
ma trezesc aruncat intr-o lume atata de rece... o lume straina, uneori

chiar ostila mie, o lume atata de diferita, o lume stranie, in care

vreau-nu-vreau, sunt obligat sa traiesc.

Am puncte de reper, acele puncte de reper pe care le numim prieteni,

si care imi mai alina oarecum starea asta de insingurare dar nu imi

ofera acel CEVA necesar ridicarii din melancolia si tristetea ce o

am....

Bineinteles, oricine va veni si imi va reprosa: stai toata ziua si nu

faci altceva decat sa te gandesti la lipsa iubirii...
Cat se poate de fals... cine nu ma cunoaste doar poate sa faca astfel

de afirmatii despre mine... ce fac eu ? cine sunt eu ?
Poate ca sunt mare... poate ca atunci cand altii de varsta mea "aduna

surcele", eu adun lemne.... poate ! zic poate, caci nimic nu e sigur.

Dar am facut si fac ceva. Asta conteaza. In directia in care pot, in directia in care vreau.
dar care e reversul monedei ? poate un unele spatii pe internet, poate in unele cercuri, oi fii "mare"... dar e un constrast dureros, mult prea dureros... da, mare aici, dar atata de marunt...

In fine... platesc tot... Orice lucru in lumea asta are o plata, si unele plati sunt mai grele decat altele...
Nu stiu inca cu ce am gresit, sau cu ce voi fii gresit.Poate ca odata voi stii.Sau poate ca nu. Poate ca voi trai cu gandul asta ca nu am gresit cu nimic, dar tot imi merge rau. desi stiu ca e fals.Undeva, trebuie sa fie o dreptate.In toate.

Dragostea, iubirea... da... am cunoscut-o in stropi.... dar macar cu amintirea acelor stropi, acelor iluzii, ma mai pot hrani. Ma mai pot mentine pe o linie de plutire.

Putini inteleg cum e sa fii macinat de dorul unei iubiri... sa simti nevoia, o nevoie intensa, dominatoare, sufocanta, o nevoie de a fii imbratisat, de a fii iubit.. de a cunoaste aceea aura protectoare minunata si deosebita, ce te apara de orice vis rau, de orice gand rau, de orice influenta nepotrivita, aura ce o cunosti in bratele iubitei, acolo unde caldura trupeasca se imbina cu caldura sufleteasca intr-un tot unitar si mirific, oprind timpul in loc si transformand secundele in vesnicii de contemplare a sufletului ei...

Poate ca imi e dat sa traiesc o viata asa , in insingurare... iar din iubirea ce o port in mine, iubirea asta multa ce vrea sa se reverse dar n-are asupra cui, din iubirea asta multa voi cladi vise, din vise iluzii, iar din iluzii iubiri ale viselor... iubiri, iubiri si alte iubiri, unde sa arunc, ca un surplus, tot ce produce maruntul meu suflet.
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 13 Ianuarie, 2006, 10:54:08 am
Iata-ma inapoi in dugheana mea virtuala, in "Alamutul" meu ascuns, unde ma droghez cu hasisul putinelor cuvinte frumoase ce imi intra pe nas in unduiri sulfuroase ametindu-mi sufletul intr-un chip dulceag...

Ma mai injectez zadarnic si cu cate-o doza din acel soi de cocaina numit "speranta desarta",  un alt drog slab, nu cine stie ce, dar asa, pentru stadiul de "incepator" mi se pare ceva destul de interesant...

Dar stai, ca mai am intr-o lada prafuita un LSD puternic, care se numeste arta, si cu care ma mai ametesc cate putin -cate putin, vorba cantecului...

Pacat ca nu tin astea virtuale prea mult, nici macar pentru o dependenta... 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: sunshine din 13 Ianuarie, 2006, 11:53:08 am
  Da....e trist ca depindem de drogurile virtuale, dar, macar ne ramane viata.Eu , cred , sunt cea mai drogata dintre voi. Nici nu stii, dragul meu Lord, cata nevoie de virtual am! Dar aici, printre acesti drogati frumosi, am gasit o parte din liniste, am regasit speranta, am gasit noi suferinte(atat de tineri...nu meritati asta!) si am inceput, in sfarsit, sa nu ma simt singura.Am langa cine sa imbatranesc, langa cine sa rad, sa plang, va iubesc si astept cu nerabdare fiecare zori de zi, sa vad ce mai scrieti, voi drogatii mei scumpi !
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: desdemona din 13 Ianuarie, 2006, 01:47:42 pm
pasind printre cioburi ai revenit..
iti vei continua povestea?povestea iubirii viselor?sau raman doar cioburile?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 13 Ianuarie, 2006, 11:41:00 pm
"ne ramane speranta"

"iubirii viselor"


Mai visati... caci pentru voi mai exista speranta...

Da, aici, pe lovetime, ne drogam, dragi prieteni... eu insa din cand in cand (cam des in ultima vreme), am excese de luciditate (se vede si in cele scrise de mine pe forum), si tare as vrea sa ma eliberez de ele, dar inca nu gasesc un drog suficient de puternic ("cocaina", "hasisul", "LSD-ul" virtual, sunt deja perimate, am nevoie de ceva mai puternic, dar nu vad ce, si oricum, mai mult de doua-trei ceasuri de feerica amorteala mentala, nu voi primi).

Unii au ajuns sa blastame plangand ziua in care s-au nascut... altii mai cu sanse viseaza (inca), iar altii sunt fericiti, sau se complac in stari de fericire/tristete usoara, sau altii, mai intelepti (dar mai realizati), se aseaza undeva sus pe tronul de gheata al indiferentei omenesti...

Te trezesti deoadata aruncat, fara voia ta, intr-un vartej imens (repet iarasi aceeasi tema a vartejului, dar asta e), unde unii pornesc de la inceput cu prima sansa, iar altii pornesc cu sanse putine sau niciuna... Sanse la fericire, la bani, sau ?... daca n-ati ghicit, va zic eu, la dragoste!

Indiferent ce s-ar spune, indiferent ce s-ar gandi, un lucru e clar : DRAGOSTEA ASTA , IUBIREA, ARE UNELE AXIOME FUNDAMENTALE ALE EI, SI DACA DINTR-UN MOTIV SAU ALTUL NU REUSESTI SA TE INCADREZI, te paste SINGURATATEA... Indiferent de ce vor spune altii, indiferent de unele clisee aduse in argumentare (despre care nu vorbesc aici), sunt acele legi, reguli generale, care "taie, spanzura si construiesc" in lumea omeneasca sentimentul iubirii.

E noroc, e soarta, e un joc de zaruri care se joaca cu mult inaintea nasterii.... Unii sunt iubiti o viata intreaga, altii deloc (mie martor Dumnezeu din ceruri ca am in mana explicatia cat se poate de clara a acestui fapt, dar nu am sa o scriu aici), dovada ca orice forta, orice putere ce guverneaza, de la maruntele  guvernari omenesti pana la inalta guvernare divina, sunt strabatute pana in adancul maduvei lor, de flacara rece a nedreptatii.
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 13 Ianuarie, 2006, 11:59:10 pm
Iata ce scrie in scrisorica:

                                                                                     14 Gerar, 2006

Va aducem la informare ca Lord_Saladin, zis si Muzafer, sau zis si Piratul, a fost asasinat (cu nerusinare) de o banda de pirati criminali condusa de capetenia supranumita si "Soarta", de capitanul renegat supranumit si "Ghinion" , capitani pe vasul de pirati "Lipsa Iubirii".

Vasul Lordului_Saladin, supranumit "Suflet Omenesc" a fost asaltat cu ghiulele de cate 4-5 tone fiecare, care au distrus carena vasului, apoi "Sufletul Omenesc" a fost abordat, si tot ce era viu si frumos acolo a fost trecut prin ascutisul sabiei de catre bandele de criminali ai capitanului "Soarta".Din acea banda de criminali, facea parte si un personaj trecut din portul Lovetime, care cu ceva timp inainte, facuse parte cu Lordul din echipajul vasului numit "Fericirea Iluzorie".Acel personaj a avut un rol minor in atac, dar conteaza ca a participat... Dupa taierile si distrugerile iremediabile,  vasul Lordului a fost incendiat, si trimis spre fundul oceanului deznadejdii.S-a scufundat rapid (si mai si decat Titanicul), si fara cine stie ce regrete.Cazusera in lupta oricum doar aceia care isi merita caderea.

Lordul Saladin, Muzafer, sau cum s-o mai fii chemat, a murit. Si tot ce-a mai ramas, a ajuns (inevitabil) hrana pentru pesti. Asa ca , inhumarea sa (unde va invitam cu draga inima), va fii o ceremonie mai mult simbolica."


P.S: o parte serioasa din mine a murit zilele astea... nu stiu ce minune/miracol de iubire ar mai putea invia aceea parte... Cat despre persoana de pe lovetime care a lovit, lovise deja in iulie... doar ca acum s-au accentuat efectele
 
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Evangeline din 14 Ianuarie, 2006, 02:13:23 am
 :'( Cu asta pot sa incep, cu o lacrima. Ma bucur ca ai revenit dar sufletul mi se intristeaza cand stiu si vad ca esti atat de trist. Tu care esti un baiat cum multe si-ar dori numai ca ele nu stiu sa aprecieze frumosul si nu stiu sa pretuiasca un suflet nobil, plin de iubire si care ar putea sa faca o fata sa se simta cea mai fericita. Ti-am citit posturile, ti le citesc si acum...o singura data te-am auzit spunand sunt fericit apoi totul s-a spluberat :( si acum inteleg ca esti trist cum erai cand te-am cunoscut sau poate mai trist. Ai dat impresia ca judeci si asta din cauza durerii din sufletul tau care vrea sa urle dar nu poate din cauza ca e atat de dezamagit. Sunt aici, sa te ascult si sa te alin (si nu numai eu). Nu da la cos o vorba buna indiferent ca e spusa de o fata sau un baiat, un prieten sau un dusman, invata sa ierti si sa nu-ti pierzi credinta ca nu te vom parasi ;)

 :-*
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: sunshine din 16 Ianuarie, 2006, 09:14:05 am
  Tu, draga lordule, esti singur in singuratate.Ai atata iubire de daruit, esti atat de pur , esti atat de tanar....esti singur .....ai timpul de partea ta.Dar eu, eu....sunt singura, alaturi de un barbat care nu vede, sau nu vrea sa vada , iubirea, nu daruieste , nu simte, nu face decat sa ceara.Insa, ca si tine , m-am saturat sa am atata iubire si sa nu am cui o darui.Sunt insetata de imbratisari si mangaieri, de cuvinte frumoase9de care chiar nu am avut parte), de bratul unui barbat care sa ma fereasca de spaima tristetii si de sarutari care sa-mi limpezeasca chipul de lacrimi.Eu nu mai sper, nu mai am putere sa lupt, nu pot decat sa plang in disperarea mea si sa-mi cresc copiii , alaturi de NIMENI.Sunt convinsa ca stii cat de mult doare singuratatea, sagetile ascutite care iti injunghie inima, tremuratul sufletului si nodul din gat cand incerci sa-ti stapanesti lacrimile.Oare se vor sfarsi vreodata?
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 16 Ianuarie, 2006, 12:48:18 pm
  Of, Sunshine, ce pacat ca nu esti mai tanara !!!
Dar sa stii, chiar si la aceasta varsta, da, mai sunt barbati cu suflet bun.... mai sunt domni... mai sunt gentlemani... nu iti pierde speranta ! Eu zic sa incerci sa cauti pe altcineva, chiar daca e greu sa ingropi amintirea a atatia si atatia ani... meriti sa fii fericita.,,

Kitty, multumesc pentru incurajari, pentru fiecare vorba buna... Incerc sa ascult vorbele bune, dar fiecare vorba buna de aici e dublata de 4-5 vorbe rele in viata reala care imi taie efectiv orice dorinta de viata si orice speranta ca voi gasi vreoadata iubirea.


Vreau nu vreau, cand a plecat Ea din viata mea, a ramas un gol iremediabil.... Cum sa umplu acest gol, imi veni mie fireasca intrebare...

Prin octombrie-noiembrie, am cunoscut (prin interemediul internetului), pe cineva.... Avea o voce la telefon care realmente imi rupea sufletul... am dat tot pentru ea, desi habar nu aveam cum arata (si sincer, nici nu m-a interesat acest amanunt).. dar a fost ceva neimpartasit... am dat eu, dar ea nu a dat mai nimic.... nici macar sa vina sa se intalneasca cu mine, desi am fost in orasul ei (apropiat de al meu) si am asteptat vreme de ceasuri in frig si zapada...

S-a dus, desi i-am dat "n" sanse....

Ramane inevitabil un gol imens, un gol care daca nu reusesti sa il umpli la timp, inlocuieste iubirea imensa cu o negura extrem de adanca... Negura izvoraste din realitatile vietii cotidiene, o realitate a vietii cotidiene care e, haideti sa recunoastem, e extrem de dura in ziua de astazi.

Domneste inevitabil, si in iubire, un fel de lege a junglei. Castiga cel mai puternic, cel mai dotat, cel mai bogat, cel mai plin de aur.

Nu e greu sa faci o judecata si sa iti dai seama (gandind pe viitor) daca ai sanse sa mai gasesti pe cineva sau nu. Vezi intr-adevar si persoane de calitate in jurul tau, dar care deja sunt luate....

Atunci incepe sa ti se lumineze mintea (si sa ti se intunece sufletul, e ceva reciproc), cand realizezi ca practic nu ai nici o sansa... ca pur si simplu esti extrem de departe de ceea ce se cauta acum, ca sansele sa gasesti pe cineva sunt practic nule....

Incepe apoi apasarea celor 4 pereti in care traiesti, apasarea copacilor inalti pe sub care umbli , apasarea norilor grei de pe cer, si durerea indiferentei soarelui care mai lumineaza arar aceste meleaguri triste...

E o senzatie cat se poata de reala... 
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: Strumfita din 16 Ianuarie, 2006, 01:42:58 pm
   Nu-mi vine sa cred ca un baiat ca tine trece prin toate astea. Meriti mult mai mult ... e un lucru pe care ti l-am mai spus si ti-l voi repeta de fiecare data . Chiar daca e greu .. trebuie sa incerci sa treci peste tot ce e greu .
    Te pup,
               un inger suparat pe viata
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: desdemona din 16 Ianuarie, 2006, 02:06:24 pm
oare mai are rost sa spun ceea ce am zis de atatea ori?da..mai are pentru ca eu cred,cred in tine!
ce paradox..tu ii spui lui sunshine sa spere,pentru ca mai are sanse,dar tu nu...
Pe aceasta mare,cu mii de vasuri de lux,cu mii de iahturi..tu esti o barcuta care nu vrea a fie vazuta. Toti isi etaleaza frumusetea,grandoarea..intr-un cuvant aparentele..Tu esti o barcuta modesta,dar care are ceva mai mult decat toate la un loc...are iubire,are bunatate,are modestie,are tandrete,are sensibilitate,are acel suflet care face ca micuta barcuta sa zboare,sa lumineze in intuneric..sa fie peste toate iahturile lor pline de snobism..Aceasta barcuta are ceea ce nici toate comorile din lume,
i-ai uitat pe cei care sunt alaturi de tine..ai grija..ii poti pierde si pe ei.
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: sunshine din 16 Ianuarie, 2006, 03:03:20 pm
  Nu pentru amintire am ramas eu, dragul meu.Pentru copiii mei am ramas, dar oare de ce sufar atat?Amintiri....chiar nu am amintiri frumoase, oricat as cauta ,totul este o lacrima imensa care acum s-a spart si curge in continuu.Barbati sunt, dar nu cred ca  exista macar unul sa accepte situatua mea.
  Pacat ca nu sunt mai tanara....dar putem sta de vorba, pot sa-ti dau un sfat, ca de la o mama, daca vei fi in trecere prin orasul meu, nu ezita sa ma contactezi, voi veni negresit , sufletul meu este tanar si te va intelege.
 
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: Lady Allia din 16 Ianuarie, 2006, 03:42:57 pm
Draga mea...eu cred ca este...si nu doar unul...sunt mai multi, doar ca nu este important ca ei sa fie...este important ca unul dintre ei sa te gaseasca si sa lupte...si va avea de luptat!!!
In primul rand pentru ca tu esti un om atat de minunant incat mereu vei gasi scuze celor care te-au ranit ca sa ramai langa ei...va trebui deci sa lupte cu un zid imens de bunatate...si nu va trebui sa lupte ca sa-l distruga ci ca sa-l patrunda cu bunatate sa ii sarute fiecare particica...sa iti arate ca iubirea nu doare...ea alina..., apoi va avea de luptat cu un munte de teama...teama de a incepe ceva nou...de la zero...teama de iubire...teama de frumos....teama de zambet...teama de a nu fi parasit...teama de a adormi...teama...un munte de teama...si va trebui sa stie sa escaladeze nu ca sa cucereasca ci ca sa ramana...sa ramana sa sarute fiecare coltisor de suflet...sa intre peste tot...sa zambeasca cand tu lacrimezi ca sa faca sa dispara durerea din lacrima...sa ramana numai frumusetea si fericirea...sa alunge orice nor de indoiala numai cu o vorba...sa stie sa alunge orice prejudecata fiindca iubirea nu cauta motive sa raneasca pe altii...ea dor exista...
Da...draga mea...va trebui sa lupte cu tot trecutul tau care te-a strabatut in calea lui ca si un buldozer...ca si un escavator...ti-a lasat cicatrici...ti-a risipit orice urma de speranta pentru tine...te-a facut sa uiti sa zambesti pentru tine....sa lacrimezi de emotie...te-a ravasit...te-a deschis ca o rana mereu, mereu cruda..., dar orice ti-a facut draga mea...NU TE-A INVINS...sufletul tau este INCA plin de iubire...e drept si de teama, de indoieli, dar e INCA plin de iubire...! Este INCA plin de frumusete si tinerete...batran oarecum de durere si obosit, dar INCA tanar si frumos...! Este INCA dornic sa primeasca...e drept calcat in picioare de ceea ce a primit pana acuma, dar INCA dornic sa primeasca ceea ce asteapta...IUBIREA LUI!
Eu spun draga mea...ca doar un orb si un prost isis va renega intr-atata fiinta si sufletul incat sa isi renunte lui o asemenea femeie minunata si un asemenea suflet....VA VENI...stiu ca VA VENI...crezi tu draga mea ca anii, copii, situatia ta civila va impiedica iubirea sa patrunda pe usa ta?... :)...Nuuuu...crede-ma ca Nuuu....si asta o stiu din experienta... ;)
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: sunshine din 16 Ianuarie, 2006, 03:53:16 pm
   OHHHH!Cat de bine ma cunosti , scumpa Aliia, nu stii cat bine imi faci sufletului!Dar .....cred ca nu mai am rabdare....nu mai am incredere in mine....imi plec chipul pe strada , ca lumea sa nu-mi vada suferinta.Mi-e rusine de tristetea mea, vreau sa ma schimb, nu pot! NU MAI AM PUTERE!
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: Lady Allia din 16 Ianuarie, 2006, 04:20:39 pm
O sa ai draga mea...o sa ai...va veni si ziua in care vei avea din nou rabdare...rabdare cu tine...ziua in care dintr-un motiv sau altul vei rabufni si te vei reintoarce la tine cu emotia cu care te-ai reintalni cu un vechi prieten...!
Viata din pacate ne ingenuncheaza..., oamenii buni carora le pasa si de cei carora nu le pasa de ei...ajung in loc sa tina fruntea sus si sa straluceasca...sa se tarasca prin viata ca niste pedepsiti...de parca viata in loc sa ne medalieze cu multumire macar pentru ca iubim...ne da si palme si ne face si sa umblam cu fruntea in jos...
Asa este...stiu...si eu am fost asa...mai sunt inca asa...uneori am impresia ca toata lumea ma arata cu degetul...ca mi-au scos sufletul si se amuza ca si la o comedie privind drama din el..., dar desi stiu ca uneori se deschid prapastii ca si iadul sub mine...nu am sa cedez...nu pot sa cedez...nu am dreptul sa cedez...la inceput...nu am cedat pentru ca speram...apoi nu am cedat pentru ca m-am gandit ca daca cineva ma va gasi atat de goala....ce va mai iubi la mine?....apoi cand am zis..."gata...cedez"...am lasat sforile vietii si...le-a prins in falfairea lui un inger...nu am cedat...atunci nu am cedat iubirii...de teama sunshine...de teama...nu am cedat de spaima...vroiam sa cad...vroiam sa fuga...sa ma uite...sa renunte....sa plece..., dar NU...s-a incapatanat sa ma prinda...a vazut ca nu poate altfel...s-a aruncat sub mine...sa cad pe sufletul lui...sa ma pierd in el...sa il va dcat e de minunat...si de atunci...nu mai cedez din iubire pentru un inger...
Nu stiu daca va fi bine...nu stiu daca..., dar speram si nu cedam...nici tu nu vei ceda...stiu...va veni si ziua in care ceva...cineva iti va da o asemenea putere incat nici nu banuiesti ca o posezi...si vei lupta...vei lupta din nou...
De tristete nu trebuie sa iti fie rusine...nici de faptul ca acum nu te poti schimba...sunt lucruri care vin de la sine...ceea ce facem noi...e ca le interziem, dar nu le putem opri...intelegi?...Vei riposta si tu intr-o zi si vei stii sa te ridici...sa te schimbi...nu...esti minunata asa cum esti...
Titlu: Răspuns: Povestea mea
Scris de: Lady Allia din 16 Ianuarie, 2006, 08:36:09 pm
Pe aleea plina de pietre...printre astri care uita sa indrume...printre trenuri mult prea rapide sau mult prea incete...bune sau gresite...printre codrii adanci si pustii..in care pasii te sperie si lumina intarzie sa apara...dupa copaci adapostit...plesnit de vanturi aprige sau de clepsidre batrane de nisipuri...printre maluri de fericire si urcusuri grele...printre repere aruncate de-a valma sau la intamplare...cineva iti va intinde intr-o zi palma frumoasa a iubirii pe care o astepti...nu va fi usor sa o vezi, caci durerea ne face orbi uneori...nu va fi usor nici sa o accepti...lacrimile ne fac uneori de piatra...sau ne trimit undeva in larg unde suntem numai noi cu noi insine...singuri in singuratate...cum spunea sunshine...suntem barcute pierdute pe o mare involburata si ferice de acela care s-a urcat de prima data in barca adevaratei si sublimei iubiri...
Uneori viata ne urca in barci pe care le consideram cele mai frumoase...ne ingana sufletul...ni-l leagana pe valuri placute...ne saruta cu raze de luna rece...ne ademenesc spre lumi demult disparute ca niste himere...si cand ne asteptam cel mai putin ne pierd in larg...ne abandoneaza si ne strivesc sufletele de stanci ascutite...ne lasa ca un ultim supravietuitor care uneori si-ar dori sa se fi innecat...ne lasa sa tipam...sa urlam...sa ne zbatem in singuratatea noastra...ne dezbraca de noi..., iar pescarusii ne ciugule lacrimile si sufletul...ne lovesc cu aripile...dar barcuta noastra e atat...atat...de departe!
O mai auzim din cand in cand cum atinge valurile...ii auzim unduirile magice...vedem umbra ei pe marea vietii noastre...ne-o aminteste fiecare bucata din fiinta noastra...si chiar daca ne-a ucis...chiar daca ne-a izbit de valuri si de stanci...am vrea sa o mai atingem o data cu privirea...sa o sarutam cu sufletul sa vedem ca nu a fost o himera...
Insa...cand marea se calmeaza...cand orizontul se poate distinge...cand soarele rasare pentru prima data dintre apele involburate...o alta barcuta va acosta langa stanca noastra...si oricat am impinge-o...oricat am lovi-o cu nisipul asteptarii din noi...cu pietrele lacrimilor...cu carnea sufletului smulsa de disperare...va ramane...se va tangui...sa va lovi in dreapta...in stanga...de un val sau altul..., dar va ramane ca sa ne duca din nou spre noi insine...spre fericire...acolo unde cineva ne va tine mana...va stii sa ramana...ne va iubi fiinta si sufletul...va vrea sa alerge pe campii alaturi de noi...sa adoarma in iarba si sa ne faca coronite de flori salbatice...inele din fir de fan...va vrea sa ne sarute ridurile iubirii si va vrea sa curga prin albia fiintei noastre mereu...

Barcuta ta draga Lordule...probabil nu a fost cea pe care o astepti...a fost cea in care te-ai urcat insa...in care te-ai simtit bine...ti-a placut...ai adorat-o...te-ai lasat dus de ea in neanturi si in nori de iubire...in campii de maci si in paduri pline de povesti...in ape nemaiatinse si pe munti fara piscuri...este cea cu care ai alunecat departe..., dar te-a izbit...insa ceea ce nu ti-a putut distruge a fost sufletul...ti-a ramas la fel de minunat...plin de iubire, de sentimente...e drept ca urla in disperarea sa...ca striga "oare nu ma auzi?...nu ma mai auzi?"..., dar ai atat de multe sentimente...atat de multa iubire de daruit incat...inunzi albia vietii cu frumusetea si sentimentele tale...intr-o zi sunt sigura ca cineva va stii sa se opreasca sa guste din apa lacrimilor tale...si sa iti sarute iubirea...nu lasa viata sa te sperie...las-o sa treaca prin tine...sa te umple cu ceea ce a mai ramas...ai sa ramai uimit cate minuni si surprize poate sa aiba.
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: wanderer din 19 Februarie, 2006, 02:15:47 pm
sunt nopti senine si nopti care dor
sunt nopti in care timpul se opreste
si nopti in care simt ca mor
si-n fiecare noapte dorul creste

visez acum la tine si te simt aici
o rasuflare blanda si o privire dulce
aceiasi ochi mereu scanteietori, feerici
imi animeaza visul si somnul ma ajunge
 
in noaptea asta rece cu cerul plin de stele
calatoresc in vise pasind incet pe plaja
si-atat de intuneric e in gandurile mele
iar chipul tau mi-apare invaluit in vraja
 
cu vuiet de durere sclipirea-ti argintie
strapunge-ncet abisul de intuneric plin
si razele de luna, in licurici o mie
se-ntrepatrund aievea, pe chipul tau senin
 
ti-e zambetul albastru ca noaptea cea tarzie
in ochi...iti ard scantei ce par margaritare
iar briza blanda-ti joaca in pleata aurie
iar sufletul tau straluceste cu atata candoare

e trist sa vezi cum propria-ti speranta,
pe drumuri cu ceata,pe drumuri de soapte
se pierde-ncet si lasa in urma lacrimi de gheata
si ganduri si vise se pierd usor in noapte.

Stiu Lordule ce simti,am trecut si eu prin ce treci tu...,tot timpul ma gandeam la trecut si ma invinovateam pt ceea ce sunt,pt faptul ca ma inchid atat de mult in mine.Am inceput sa scriu povesti de iubire,de tristete...,incercam sa exprim ceea ce simt...imi era greu sa vb cu cineva pt ca nu aveam incredere prea mult in oameni,pt ca am aflat ca sunt oameni care ucid tot ce e uman in tine.Dar vezi tu,prin faptul ca nu vb si eram destul de inchistat,inchideam usi la cei care incercau sa fie langa mine,sa ma ajute si sa imi ofere iubire,protectie,mangaieri si imbratisari.Am observat din ceea ce ei postat ca iti place mult sa fi tinut in brate,asa te simti in siguranta,nu?Si eu il invinovateam pe D-zeu si soarta pt ceea ce patesc eu,pt ca nu ma pot desprinde de trecut,de amintiri,de tot ce ma doare..,dar nu observam ca aveam atat de multi oameni minunati in jurul meu care sa ma ajute.Stiu ca poate suna dur dar mi s-a spus ca oricat de trist esti si oricat de multa durere ascunzi in tine nu se va oprii nimeni din drumul lui ca sa planga alaturi de tine,trebuie sa lupti si sa nu iti pierzi niciodata speranta.Ai spus ca dupa aceea trista despartire,au mai fost si alte fete...,si ca ai oferit multa iubire iar tu ai primit inapoi f putin.Dar te-ai gandit vre-o clipa ca poate cea de langa tine te iubeste f mult dar nu stie sa iti arate asta mereu.Daca cineva nu face ceea ce iti doresti tu,sau nu iti raspunde la fel...,asta nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul lui.Eu cred ca adevarata avere a unui om se afla in sufletul si in mintea lui,in interiorul fiintei lui si cred ca fericirea adevarata vine din tine,din interiorul tau....poate acuma prea trist si prea plin de intrebari si dureri,de cicatrici si amintiri,dar cu timpul vei vedea ca acele cicatrici ne diferentiaza unii de altii.Pentru ca pe fiecare cicatrice din sufletul cuiva se potriveste doar anumite persoane,persoane care ne trec prin viata, persoane care ne ajuta sa ne maturizam,persoane care ne ajuta sa ne formam.O cicatrice este o persoana,iar cicatricile noastre sunt unice…,sunt doar ale noastre.La inceput cand sunt proaspete,dor...,tare rau dor,dar cu timpul durerea se atenueaza si invatam sa acceptam ca e bine sa mergem mereu inainte,sa zambim oricat de greu ar fi,deoarece niciodata nu stim cine se poate indragosti de zambetul nostru si sa creeze cicatricea perfecta in sufletul nostru.O cicatrice care insa se adanceste prin prezenta si iubire si nu doare,doar ne face sufletul sa tresalte.Nu iti pierde speranta si nu inceta nici o clipa sa cauti...,sunt atat de multi oameni minunati in jurul nostru care se ascund sub diverse fete,toti am suferit si suferim...,iar faptul ca unii sunt mai rai,poate este pt ca ei considera ca astfel isi creaza un zid impotriva celor care ii pot ranii,fara sa isi dea seama ca ei ranesc la randul lor.Sa ai grija de tine lordul si cum a spus si sunshine:"i-ai uitat pe cei care sunt alaturi de tine..ai grija..ii poti pierde si pe ei."!
Titlu: Re: Povestea mea
Scris de: Lord_Saladin din 27 Martie, 2006, 08:04:46 pm
Multumesc pentru mesaj... tot eu sunt Lord_Saladin... dar trebuie sa recunosc, m-am imbatat oleaca cu betzia nationalista.... ca orice tanar, citit-recunosc , dar cam lipsit de perspective, nu ?

  Revin la povestea cu dragostea... lucrurile au parut sa ia o anumita intorsatura la un momentdat, dar sincer m-am trezit din chestie inainte ca sa fac rau (atat mie, cat si celor din jur)... nu vreau sa mai revin la acest subiect...

 Dragostea ? Lipsa iubirii ?
 Da, ma confrunt cu ea zi de zi si noapte de noapte...
 Mie greu... sunt singur... traiesc de pe o zi pe alta...
 Poate ca o merit...
 Dar stiu ca mereu am incercat sa fiu om integru.. adica, sa nu ma bag in relatiile altuia, sa imi vad de viata mea, sa nu ma apuc de baut la greu, sa nu ma apuc de ciumegie, sa nu incep sa imi bat si eu joc de fete in felul in care ele isi bateau joc de mine....
 N-am obtinut nimic...