Acelasi ateu...

[Lorelei]

Motto:

"În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic."

Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire. Daca iubirea ne poate fi liman in aceeasi masura in care altora liman le este divinitatea. Putem iubi cu atata daruire incat sa fim atei mai credinciosi decat cei religiosi? Imi inchipui uneori un dumnezeu hatru, cam cum il vedea candva Zorba grecul, care, vazandu-ne naivitatea si daruirea totala, ne-ar sterge zambind cu buretele pacatele: lasa-l, Sfinte Petre, ca macar a iubit ca prostul, total, fara ratiune si fara dumnezeu, cu totul. E si asta o forma de intelepciune. Sau de nebunie. Hai sa-l iertam ca mi-e drag!
Uneori am senzatia ca doamne-doamne are o generozitate din asta simpla, care ne iarta "ateismul" in numele dragostei. Voi ce credeti?

[Semiramis]

dragostea este esenţa divinităţii...
căci am fost sfătuiţi: "Iubeşte-ţi aproapele aşa cu Eu te iubesc pe tine"

în funcţie de aplecarea fiecărui om către credinţă, dragostea este sau nu este peste divinitate. ca bun credincios, nimic nu poate fi mai sus de Dumnezeu. în momentul în care îţi pui întrebarea şi vrei să vezi balanţa, zic eu că eşti pe calea de a-ţi pierde locul râvnit din Paradis

[inda]

dragostea este esenţa divinităţii...
căci am fost sfătuiţi: "Iubeşte-ţi aproapele aşa cu Eu te iubesc pe tine"

Am fost sfatuiti sa iubim asa cum el ne iubeste pe noi! Dar el ne iubeste uneori intr-un mod cel putin...ciudat. Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta ni se raspunde ca nebanuite si neintelese sunt caile lui. Cand noi il iubim in acelasi fel nu mai beneficiem de aceeasi prezumtie!
Daca e adevarat ca mereu suntem indemnati sa iubim, de ce mereu ni se aminteste de pedepsele ce se vor abate asupra noastra in caz ca... 
Cum ar fi oare sa-i spunem persoanei iubite: "eu te iubesc, iar tu trebuie sa ma iubesti la fel cum o fac eu, in caz contrar o sa ti se intample asta si asta si...". Nu prea mi-ar veni sa iubesc o persoana care ar pune problema in felul acesta. De fapt as fugi de ea ca d...... de tamaie! Ori eu nu inteleg, ori dragostea referitoare la divinitate nu prea seamana cu cea dintre pamanteni. Oricum, niciodata nu am putut identifica religia cu credinta si cu dragostea. Ele formeaza un triunghi, iar teama sta in centrul lui.

[Cruella]

Eu nu cred ca exista vreun zeu. Si ca sa ma conving ca am dreptate am citit biblia acum multi ani. Si de-atunci chiar sînt sigura ca nu exista. Dar pentru unii poate e mai bine sa creada ca exista.
Ca sa raspund la intrebarea lui Lorelei:
"Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire."
Nicidecum. Iubirea exista. Chiar daca doare, daca ne omoara cu zile, ne da clipe de fericire si de euforie. Cînd iubesti esti complet. Credinta nu stiu daca iti poate da acelasi sentiment de maretie si implinire. Sînt oameni care sustin ca da. Eu prefer sa cred in Mos Craciun Ala cel putin e simpatic si nu face diferenta intre oameni, si nu ameninta pe nimeni.

[Semiramis]

este ideal ca iubirea să fie împărtăşită. dar omeneşte este să oferi altruist.
nu putem schimba firile oamenilor. întotdeauna vor fi cei care iubesc şi cei iubiţi. iar ca să păstrăm tema, Isus s-a jertfit în mod altruist din prea plinul iubirii Sale pentru oameni. 

[Lady Allia]

"Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire."

Nu stiu daca putem sa punem semnul egalitatii.
Eu as inclina sa spun "NU" desi iubirea este cheia cu care deschidem orice "poarta", inclusiv pe cea catre Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a creat cu iubire si din iubire si tot astfel ne creste si ne ia la EL.
Tot din iubire pentru noi si-a trimis propriul copil printre noi...sa ne mantuiasca, iar noi...l-am ucis. L-am ucis ca pe un caine, dar ... EL tot a continuat sa ne iubeasca si sa ne ierte.
Desi uneori nu meritam ne da mereu sanse peste sanse.
Ne trimite in lume lasandu-ne liberul arbitru, un suflet si iubirea!
Eu spun ca ne da mult de inceput!

"Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta "

As da un exemplu.
O mama isi invata copilul cum stie ea mai bine si tot ce stie ea mai bine despre viata, despre multe lucruri bune sau rele, despre moarte, despre pericole.
Intr-una din zile copilul moare...din propria-i vina...: aprinde un chibrit langa butelie! (un ex. ciudat)
Este si mama vinovata ca si-a intors fata de la el?
Trebuia mama mereu sa ascunda chibritele de copil?
Trebuia sa ii reaminteasca in fiecare clipa ca inconstienta ucide?
Trebuia sa ii inabuse existenta mereu, mereu cu prezenta ei pentru a-l putea proteja de orice rau?
Sau...a facut totusi bine pentru ca dupa ce i-a explicat l-a lasat sa aleaga?


Eu spun totusi legat de aceasta intrebare ca nu EL se uita in alta parte...ci noi!
EL ne-a dat inteligenta, puterea de a crea, de a alege, dar nu pentru ca:
- noi sa cream arme de distugere in masa,
- sa cream virusi biologici,
- sa devenim niste parveniti si depravati care fac copii si apoi ii omoara sau ii arunca pe drumuri...in ideea ca EL va avea grija de ei...
- sa devenim niste copii care pentru o palma de pamant isi omoara parintii si fratii,
- sa devenim o specie distructiva,
- sa ne distrugem natura si apoi sa ne plangem ca suntem inundati sau ucisi de canicula...
- sa alegem rautatea in locul bunatatii,
- sa devenim lacomi si avari,
- sa ne intereseze mai mult de scopurile proprii, de imbogatire si sa uitam sa impartim un colt de paine...
- etc

EL ne-a daruit acel sentiment frumos si liberul arbitru si ne-a dat o tabla...careia noi ii spunem FALS "TABLA DE LEGI".
Este o tabla de invataminte pentru un suflet mai bun defapt!
Depinde insa cum o aliniezi sufletului, depinde cat de grea ti se pare si depinde cum o privesti si o interpretezi!

Mereu, dar mereu - si poate tocmai pentru ca suntem oameni - asteptam doar de la EL, il blaman doar pe EL, il invinovatim doar pe EL...si noua ne acordam de fiecare data premisa de nevinovatie, dar ar trebui sa cugetam mai adanc.

Pentru cine a citit Biblia...pe cine a pedepsit Dumnezeu fara sa merite?
De ce exista mereu vorba "sa ne fie teama de Dumnezeu"?

Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???
As spune ca Dumnezeu ar trebui sa fie ingrozit de noi si de capacitatea noastra de a face rau!
EL...din contra! Si pe cel mai rau L-a iertat daca s-a intors cu fata catre EL! De ce sa ne temen de EL? Poate pentru ca e prea bun si prea iubitor si asta noi ca si oameni nu putem intelege! Defapt mai mereu oamenii nu inteleg altruismul...se tem de el si devin...suspiciosi!

Eu spun ca atat in credinta ca si in iubirea neconditionata nu se cerceteaza ... se daruieste, nu se asteapta ... se daruieste, nu devenim egoisti...devenim mai buni, iar asta pentru ca daruind invatam sa primim.

Daca il iubim pe Dumnezeu inainte de toti si toate...defapt ne iubim pe noi si pe cei de langa noi, deoarece iubindu-L pe EL...devenim mai frumosi, mai altruisti, mai buni, mai...umani!

[Just]

Niciodată nu m-am întrebat dacă ceea ce simt pentru dumnezeu este sau nu iubire,dar subiectul propus m-a facut sa reflectez.Cred că doar călugarițele /călugării îl iubesc necondiționat și dezinteresat.Aceia care-i dedică lui viața ,în întregime.

Eu mă gândesc la faptul că iubitul meu ,parinții mei ,cei pe care îi iubesc necondiționat nu m-au făcut să le port iubire ,să cred în ei că de nu voi arde în flăcările iadului.Și atunci când am fost la gură de prăpastiei ei mi-au întins o mână de salvare.
Dumnezeu ocupă un loc în viața mea,dar nu cel mai important.Nu este centrul credințelor,iubirii mele.

[Escu]

Nu mi-a placut niciodata comparatia "ca pe un caine". De ce o foloseste lumea? Nu despre asta e vorba aici in topic. Dumnezeu? Pentu unii nu exista, pentru altii exista mai mult decat propria persoana. Tind sa cred ca exista, poate ca sunt putin un fel de "Toma necredinciosul".

Exemplul dat de lady allia suna a ... "neglijenta materna" iar autoritatile ar acuza-o penal. Nu e cel mai bun exemplu, dar cand ai un copil mic de crescut, stai cu ochii pe el si nu se pune problema sa il lasi sa aleaga! Dar asa invata viiotarea noastra mamica 

Sa revenim la subiectul cu pricina. Cine suntem noi sa spunem ca x sau y e ateu? Fiecare e liber sa creada sau nu. Iar iubirea fata de alti oameni nu se compara cu iubirea de Dumnezeu. Mi se pare usor spre fanatism, decat o iubire simpla. Nu cred ca Dumnezeu ar vrea sa ne dedicam toata viata noastra Lui.
Asta e doar parerea mea si sincer nu poate nimeni sa mi-o schimbe. Fiecare crede ce vrea.

[inda]

EL tot a continuat sa ne iubeasca si sa ne ierte.

De fiecare data si fara discriminare?

"Am vazut pe Domnul stand pe altar. Si a zis: Loveste pragul de sus al portii, ca sa se cutremure usiorii si sfarama-i peste capetele lor ale tuturora. Ramasita lor insa o voi pierde cu sabia, asa ca niciunul din ei nu va putea sa scape fugind... de ar patrunde chiar pana in locuinta mortilor, si de acolo ii va smulge mana mea; de s-ar sui chiar in ceruri si de acolo ii voi pogri "(Amos 9.1)


"Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta "
As da un exemplu.
O mama isi invata copilul cum stie ea mai bine Sau...a facut totusi bine pentru ca dupa ce i-a explicat l-a lasat sa aleaga?

Exemplu pentru cand se uita in alta parte:
In urma cu cativa ani, un om, nici mai bun, nici mai pacatos decat altii, merge la servici. Lucra pe un buldozer intr-o cariera de piatra la marginea orasului. Deodata cade peste el un avion si moare. S-a intamplat in realitate, bietul de el a murit in accident de avion. Unde trebuia sa intervina liberul arbitru? Sau in cazul copilasului de care vobeai tu, daca el avea doar 2 anisori si nu pricepea o iota din ce-i spunea mama lui, da-i placea cum se aprinde flacara chibritului?

EL ne-a daruit acel sentiment frumos si liberul arbitru si ne-a dat o tabla...careia noi ii spunem FALS "TABLA DE LEGI".
Este o tabla de invataminte pentru un suflet mai bun defapt!

De invataminte? Poate, dar ele au fost impuse. Dupa ce Moise s-a enervat si a dat de pamant cu primele table s-a dus la Dumnezeu sa-i scrie altele cu degetul lui. Si dumnezeu a zis:" Ia seama la ce iti poruncesc azi (exodul34.11)

Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???


N-ai de unde sa tii daca sunt sau nu o persoana buna, nici eu nu pot sa spun pentru ca as fi subectiva, nici tu nu poti sa spui pentru ca nu ma cunosti.
Cel putin ma feresc sa ajung prea des in vreuna din situatiile enumerate la Leveticul 20.1-20.27, ca daca s-ar mai respecta pedepsele de acolo...cam toti am fi morti
Hai ca deja am scris mult prea mult. S-au contrazis minti mult mai luminate deact ale noastre de-a lungul secolelor si tot nu au ajuns la o concluzie unanima
Cel putin sa vedem partea buna a lucrurilor, ce n-a reusit sa ma convinga nici popa in ultimul timp ( sa deschid biblia), ai reusit tu!
Oricum raman la ideea mea. Nu amestec credinta cu religia si nici cu iubirea!

[valentina]

          Oare de ce noi oamenii tindem intotdeauna sa dam vina pe Dumnezeu pentru toate nedreptatile vietii?
Cred ca cel mai bine ar fi sa incepem sa ne asumam vina esecurilor noastre in tot ceea ce facem.
          De fapt ce inseamna sa fii ateu?Sa nu crezi in nimic sau doar in acel ceva unic nedefinit?
   "În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic."

Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire. Daca iubirea ne poate fi liman in aceeasi masura in care altora liman le este divinitatea. Putem iubi cu atata daruire incat sa fim atei mai credinciosi decat cei religiosi? Imi inchipui uneori un dumnezeu hatru, cam cum il vedea candva Zorba grecul, care, vazandu-ne naivitatea si daruirea totala, ne-ar sterge zambind cu buretele pacatele: lasa-l, Sfinte Petre, ca macar a iubit ca prostul, total, fara ratiune si fara dumnezeu, cu totul. E si asta o forma de intelepciune. Sau de nebunie. Hai sa-l iertam ca mi-e drag!
Uneori am senzatia ca doamne-doamne are o generozitate din asta simpla, care ne iarta "ateismul" in numele dragostei. Voi ce credeti?  "
          Da,putem iubi cu atata daruire...Nu cred ca EL ne iarta chiar totul,noi chiar nu avem de unde sa stim ce ne iarta si ce nu.Poate ca ne iarta doar spiritul ,dar nu si faptele noastre din timpul vietii.Stau si ma intreb uneori ce ne indeamna sa pacatuim?Ce sau Cine?Hai sa nu dam vina ca si-a bagat coada necuratu.Ca nu-i mereu asa.Suntem singurii care gandim...
        

[Lady Allia]

inda...

o iau de jos in sus  .

"Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???"

era o intrebare cu iz general si nicidecum personal.
discutia porneste de la ideile tale pentru ca mi-au placut si de aceea le-am luat ca si punct de discutie, dar nu te vizeaza pe tine.

dar, eu cred ca nimeni nu este subiectiv cand poate sa spuna despre el ca este sau nu este o persoana buna. la uma urmei numia noi si Dumnezeu ne cunoastem adevaratele fapte de bunatate sau rautate din viata.
a fi bun nu inseamna a fi fara de greseala sau perfect.
in fata lui Dumnezeu trebuie sa respectam doar tablita ca sa fim buni si uneori nici pe aceea ca sa ne ierte.

exemplu:

cand Isus era pe cruce, langa el se aflau doi talhari care furasera si ucisera.
unul din ei nici in ultimul ceas nu a vrut sa creada in EL, s-a indoit de EL si L-a vorbit urat si greu, L-a judecat:

<<"Daca Tu ai fi Fiul lui Dumnezeu, ai putea face totul. Da-te jos de pe crucea Ta si ajuta-ne si pe noi sa ne dam jos."

Dar celalalt talhar zise:

"Taci! Tu ai meritat sa fi rastignit. Si eu la fel. Noi am facut multe rele. Dar Isus n-a facut nici un rau."
Apoi, intorcand capul spre Isus il ruga:
"Doamne Isuse, gandeste-te la mine cand vei intra in imparatia Ta."
Si Isus ii spuse: "Chiar astazi vei fi cu Mine in rai."  Luca XXIII, 43 >>

.........................

"Ia seama la ce iti poruncesc azi (exodul34.11)"

I-a poruncit lui Moise  .

..........................

La exemplul dat de tine...te referi strict la moarte.
Moartea privita d.p.d.v. religios este cu totul si cu totul altfel vazuta si perceputa decat o vedem si o percepem noi.
In fata lui Dumnezeu moartea nu este un sfarsit si nu este ceva rau.

<<Dar nu este numai moarte, ci este si înviere. Dacă moartea este despărtirea sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vietuit pe pământ. învierea se face prin atotputeirnicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăsi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicesti si nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel: «Asa este... învierea mortilor : se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este si trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42�44). «Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune si acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune si acest (trup) muritor se va imbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghitită de biruintă» (1 Cor. XV, 53�54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu. Căci după cum El a putut să facă trupul omului din pământ, tot asa poate si pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sământă, ca să încoltească si să rodească, trebuie mai intâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35�45). Asa si omul credincios, ca să ajungă la viata cea vesnică, trebuie să treacă mai întâi prin moarte.>>

http://www.sfaturiortodoxe.ro/invatatura-crestina-ortodoxa/catehism-invatatura-credinta-crestina-ortodoxa-credinta-in-inviere-si-in-viata-vesnica.htm

.....................................

Exemplul cu copilul am zis de la inceput ca s-ar putea sa fie unul ales destul de prost!
Asa a si fost!
Nu era vorba strict d un copil!
Cu atat mai mult nu de unul mic.
1. un bebeu de cativa anisori nu are cum sa inteleaga ce ii explici  . Stie doar ca face buba, dar uneori pana nu vede nu se lasa  .
2. numai o mama total iresponsabila isi lasa copilul nesupravegheat in casa pana la o anumita varsta in care acesta este destul de mare ca sa perceapa un pericol si sa fie constient de faptele sale.

Dar...un exemplu bun...desi dureros pentru mine.
Nu demult...desi pare o vesnicie unul dintre cei mai dragi prieteni mie, in varsta de 32 de ani a murit in timp ce facea alpinism montan. Vroia sa cucereasca muntele, dar muntele isi cere si el jertfa lui...de multe ori!
I se spunea de mic "nu te catara peste tot"...i se explica de ce...
Uneori oamenii aleg singuri pentru ei!
Dar cand cineva moare...nu mai are importanta pentru cei ramasi ca a ales singur sau nu, ca i s-a explicat sau nu, ca a inteles ce i s-a explicat sau nu... Pentru noi ramane doar golul si pierderea!
Dar cand m-am referit la tragedii...ma gandeam la altceva mult mai de amploare (nu ca luata individual moartea nu ar avea acelasi impact...)...bombe atomice, bombe biologice, virusi dezlantuiti...

................

"De fiecare data si fara discriminare?"

Inca mai suntem desi L-am nesocotit de atatea ori, desi i-am batjocorit numele si entitatea, desi i-am ucis pruncu, desi L-am injosit, desi unii din noi arunca inca cu pietre in EL...
As indrazni sa spun ca...da!
Inca ne iubeste!

.....................

"Hai ca deja am scris mult prea mult. S-au contrazis minti mult mai luminate deact ale noastre de-a lungul secolelor si tot nu au ajuns la o concluzie unanima"

asta asa este.
si este asa pentru ca fiecare percepe lucrurile - si ma refer la toate - prin prisma proprie. si tot asa le cerne, le cumpaneste si apoi alege pentru el.
si este asa pentru ca asa cum nu exista doua persoane la fel nu sunt doua iubiri la fel si nici doi oameni care sa creada la fel!
iar eu zic...probabil ca asa e omeneste!

mi-a facut placere oricum discutia!

[diana_nistor]

Motto:
"Beresit bara Elohim haareţ uehasamaim" (pluralul din Elohim semnifica legatura desavarsirii)

Nu ma voi opri la "Centuriile" divagante ale lui Nostradamus care se pierd sub osanda neimplinirii, sau la profetiile universaliste ale lui Baha Ullah, sau la senzationalele previziuni ale Paianjenului negru, ci la cateva aspecte - iubire - Dumnezeu. Un ideal etic intr-o ecuatie.
Spre dragoste tintesc toate eforturile lui Dumnezeu, pe o cale care depaseste timpul.

O nava, pentru a-si asigura o buna plutire, trebuie sa incarce in cala o anumita greutate: marfuri sau lest. Se incarca lest numai in masura in care lipsesc marfurile.
Tot asa, FRICA DE DUMNEZEU E NECESARA EXACT IN MASURA IN CARE LIPSESTE DRAGOSTEA. Idealul armatorului e marfa de pret 100%. Idealul lui dumnezeu e dragostea desavarsita.
Ce mult as vrea sa inteleg mai mult si mai mult lucrul asta!

Nicaieri in Biblie nu gasim scris ca Dumnezeu a poruncit sa fie iubit.
"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta .... " este porunca lui Moise (indemn izvorat din zelul sau clocotitor). Exista, totusi, un anumit respect care nu-i exterior iubirii.

Ce diversitate de atitudini fata de Dumnezeu!
Ura, nepasare, groaza, frica, respect, dragoste. Daca vorbesti despre Dumnezeu oamenilor, unii se infurie, altii casca, altii se infioara si fug, altii isi fac cruce cu evlavie, altii asculta cu placere un timp, iar altii ar asculta toata viata...

PS: In acest bord, "Credinta" nu voi scrie niciodata despre necredinta, ateism sau pseudo credinta. M-as gasi in dificultatea in care un orb vorbeste despre "Mona Lisa" sau un surd despre "imperialul" lui Beethoven.
Cu dragoste,
Diana

[katya1886]

      L-am gasit pe Dumnezeu atunci cand i-am reprosat lipsa de dragoste si i-am negat existenta. L-am descoperit cu adevarat abia atunci cand m-am indepartat de ceea ce m-a invatat Biserica si l-am cautat singura, printre intrebari, nedumeriri, lupte duse pe fronturi unde mi-a fost imposibil sa inving, pentru ca ce a fost invaluit in mister, asa a ramas si am incetat sa mai caut sa dezleg ceea ce sunt constienta ca sub aceasta forma nu am cum descopar. Ma gandesc totusi ca ne este interzis sa cunoastem toate raspunsurile tocmai pentru ca altfel viata si-ar pierde farmecul, valoarea. Nu sunt tocmai ceea ce s-ar numi o persoana religioasa, insa incerc sa fiu un om cat mai bun si sa respect lumea in care traiesc, cea in care El m-a asezat cu un scop pe care eu nu il pot intelege, dar am invatat ca pot sa il accept. Una dintre cele mai importante lectii invatate de la El a fost sa nu judec dupa aparente si nici chiar atunci cand reiese evident dintr-o situatie caracterul unui om. Niciodata nu stim unde se afla adevarul... Si cred cu tarie in existenta unui Dumnezeu care iarta orice, pentru ca este asemeni unui parinte care indiferent de greselile copilului si-ar da viata pentru el.

[mRanderson]

Nicaieri in Biblie nu gasim scris ca Dumnezeu a poruncit sa fie iubit.
"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta .... " este porunca lui Moise (indemn izvorat din zelul sau clocotitor).

cum nu...D-zeu a zis asta ..El este un Dumnezeu gelos...vrea ca inima noastra sa fie numai pt El. Este o porunca pt toti....adevarul e ca daca cineva iti porunceste sa-l iubesti nu prea iti vine sa-l iubesti.....Dar cand te gandesti ca D-zeu asa de mare si-a trimis Fiul sa moara pt noi, in locul nostru....Iisus ne-a iubit mai intai ca noi sa-l iubim. El a zis: "Nu exista dragoste mai mare ca cineva sa-si dea viata pentru prietenul lui".....El deja si-a aratat dovada dragostei....noi ce-i dam in schimb?

[Luli]

Nu e gelos...e ZELOS.Si e Yahweh,nu divinitatea supreama.