Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Subiecte - Cruella

Pagini: [1]
1
Psihologie / imi lipseste iarna
« : 29 August, 2010, 11:24:00 pm »
De vreo 3 ani am observat ca nu ma simt bine decat iarna. In rest am o stare latenta de depresie si indiferenta, n-am chef, nu vreau, nu fac! In momentul in care vine primul ger eu revin la viata. Incep sa-mi fac planuri si sa visez. Dorm cu geamul deschis sa fiu sigura ca imi ingheata nasul si ma trezesc fericita. De parca fiecare zi ar fi ceva nou. In realitate nu se schimba nimic iarna. E aceeasi monotonie, ma duc la serviciu, vin acasa, imi fac treburile prin casa etc, adica rutina. Dar iarna e mai usor de suportat aceasta rutina. Am incercat sa-mi dau seama de ce, dar nu pot. Iarna totul este mult mai usor. Scot capul pe geam si zambesc. Alunec pe strazile necuratate si pic, dar ma amuza. Ma duc la munte si ma fac ca skiez (ma fac din cauza ca habar n-am sa ma tin pe skiuri). Seara sunt efectiv terminata fizic, dar inca am putere de-o bataie cu zapada. In oras toata lumea se plange de mizerie, zapada topita, strazi necuratate... mie nu imi pasa: e frig si e bine!
De cand nu mai e canicula, incep sa ma simt mai vie. Paradoxal, cand te gandesti ca totul incepe primavara. Exact cand iarna se duce, si ma lasa pe mine trista si neputincioasa. Abia astept sa vina iarna, si sper sa fie o iarna grea! Ma intreb doar, de ce vara oare nu pot sa fiu la fel de motivata sa traiesc? Poate ar trebui sa incerc sa emigrez... in Alaska :)

2
Zona liberă / Caut o carte si nu o gasesc!
« : 06 Martie, 2008, 02:33:02 pm »
Tocmai i-am povestit colegei mele de cartea "Floarea desertului" scrisa de Waris Dirie, pe care am citi-o in limba germana cu vreo 6-7 ani in urma. Din pacate nu o gasim deloc in limba romana, cu toate ca la o biblioteca online ea exista, este de la editura "Z", dar pe site-ul editurii nu o mai gasim. Credeti ca ma poate ajuta cineva sa gasesc cartea? Eu i-am oferit sa i-o dau in germana, dar....  ;D
Iar tradusul e mult prea scump si nu i se merita  :laugh:
Poate voi sinteti mai priceputi decit mine in search-uri pe net  :help:  :boresp:

3
Poze utilizatori / Cruella se arata
« : 05 Martie, 2008, 09:57:12 am »


la Praid, ianuarie 2008





pe post de bradulet, decembrie 2006





incercînd s-o conving pe Aida sa facem un "photo-session", iunie 2007

4
Hobbyuri / Cleo, Benny si Aida
« : 06 Decembrie, 2007, 09:39:42 am »
Mai întâi să vă prezint odraslele mele: Cleo este o corcitură născută la mine în curte dintr-o altă corcitură de fox adunată de pe stradă şi vreun câine al vecinilor, niciodată nu mi-am dat seama cu cine seamana. Cred că e cea mai urâtă creatură posibilă, dar şi cea mai cuminte şi draguţă căţea din lume!
Povestea ei începe in octombrie 1993 când s-a născut.
Mama ei Cora (care din pacate a murit într-un accident acum 3 ani jumate) era o căţea superbă şi cunoscută printre vecini că prinde şobolani aproape la comandă. Aşa că întotdeauna vecinii si cunoştiinţele acestora vroiau pui de la Cora mea.
Când s-a născut Cleo, era programată pentru o vecină. Dar după ce mama a văzut că vecina are un câine pe care îl ţine în lanţ, s-a hotarât să o păstrăm noi pe Cleo, ca nu putea vedea aşa ceva.
Aşa a rămas Cleo la noi în casă.
Între timp a făcut şi o tumoare mamară şi unii medici îmi recomandă s-o operez, alţii îmi zic că nu are rost s-o mai chinui....
După ce a murit Coruţa, biata Cleo intrase în depresii, nu mai mânca deloc, alerga prin curte şi lătra, a slăbit foarte mult şi cu toate că noi încă o plângeam pe Coruţa, ne-am hotărât să mai luăm un cuţu, ca să nu moară Cleo de inimă rea.
Aşa că am bântuit tot oraşul până am găsit un cuţu mic, alb, cu pete negre şi cu blăniţă lucioasă şi l-am dus la mama acasă.
Cleo l-a adoptat instataneu, şi aşa a intrat Benny în familie. Acum e un căţel în toată firea, are 30 cm înălţime, piciore de 5 cm si vreo 30 de kg . Nu e prea frumos nici ăsta! Dar e simpatic şi a ajutat-o pe băbuţa mea sa-şi revină.
Anul ăsta tata şi cu mine am pus ţara la cale şi ne-am hotărât pe ascuns să cumpărăm un fox terrier, o căţeluşă! Dacă îi ziceam mamei, nu cred că ar fi fost de acord. Dar... 
Aşa ca am luat legătura cu un crescător de fox, într-o sâmbătă m-am urcat în maşină şi am plecat s-o iau pe Aida. Când am ajuns acasă la părinţi cu ea nu a mai fost nici o problemă din partea mamei, doar Cleo s-a simţit brusc ofensată şi a început să facă pe şefa prin curte. Aici ar fi de adăugat ca fox terrierii nu cunosc frica iar Cleo e complet surdă )
Evident că toată şefia băbuţei a durat 3 zile până a văzut că nu are cu cine „discuta”...
Între timp Aida a ajuns răsfăţata familiei, că are un stil să ţi se bage sub piele de nu-i adevărat!
Acum vă mai pun nişte poze cei 3 şmecheri dacă reuşesc şi am să revin cu poveşti comice despre cei 3, şi chiar despre alţii pe care i-am mai avut.

P.S. ok, n-am reusit sa pun poze, poate imi ziceti voi cum sa fac :)

5
Psihologie / Mi-e dor să-mi fie dor
« : 03 Iulie, 2007, 02:28:30 pm »
Acum ceva vreme l-am pierdut pe omul pe care l-am iubit. Sau poate că încă îl mai iubesc. Am crezut ca n-am să supravieţuiesc. A fost cumplit. Insistam să fac tot ce-mi era posibil pentru a nu mă mai gândi la el, pentru a-l uita, ca să nu ma torturez singură. Cu toate că visam cu el aproape în fiecare noapte, cu toate că abia mă puteam abţine să nu-l sun sau să nu-l caut – a fost îngrozitor – dar spre mirarea mea s-a întâmplat minunea: nu mai bocesc după el chiar in fiecare zi (ei... uneori CHIAR mi-e foarte dor de el şi atunci mai curge câte o lacrimă), nu mai visez cu el în fiecare noapte, nu mai simt constant nevoia să mă duc să-l caut.
Dacă îl visez, îl visez frumos. Dacă mă gândesc la el, îmi aduc aminte de clipele frumoase. Durerea nu mai e aşa sfâşietoare cum era acum 3 luni. E ca o durere foarte puternică pe cale să treacă. E senzaţia aia plăcută când durerea incepe să dispară. Dar mi-e teamă că va dispărea de tot, că nu mai imi va fi dor de el (cu toate că asta am vrut). Mi-e teamă că am să-l uit. Mă întreb ce s-a putut întâmpla de nu-l mai iubesc. Sau îl mai iubesc şi doar am acceptat faptul că nu mai suntem împreună? Acum aş vrea uneori să mi se rupă sufletul gândindu-ma la el, dar nu se întâmplă asta. Doar furia o mai simt uneori. În rest... e ca şi cum nu ar fi fost niciodata aşa intensiv. Am trăit într-o minciună oare? Toate sentimentele pe care le-am avut, erau de fapt imaginare? Sau e într-adevăr posibil să treacă toată intensitatea aia într-un timp aşa scurt? Şi e normal să încerc să prind dorul „de-un picior” ca să nu plece, ca să-mi aduc aminte toată viaţa ce mult am iubit pe cineva? Sau sufletul nostru e contruit în aşa fel încât la un moment dat să poată da drumul trecutului, şi să se ocupe de viitor? Dar mi-e teamă să privesc spre viitor. Poate nu va fi la fel de frumos ca perioada petrecută cu el (de fapt asta e un lucru sigur). Poate îmi e teamă că va fi mai frumos? Nu ştiu exact ce se întâmplă cu mine, ştiu doar că vreau să mi se rupă din nou sufletul de dorul lui! Ce mă doare mai mult? Faptul că l-am pierdut pe el, sau faptul că îmi voi pierde intensitatea/amintirea sentimentelor? Ştie cineva răspunsul?

6
La Bucătărie / Peşte cu ananas dulce-acrişor
« : 08 Mai, 2007, 12:18:36 pm »
Ai nevoie de:
800 gr file de peşte
nişte făină
ulei
o lingură de unt
1 ardei gras (eu îl prefer pe cel roşu)
un praz mijlociu
50 gr zahăr de trestie, brun
10 g mălai de porumb
o conservă de ananas – bucăţi
2 linguri de oţet din vin (eu folosesc oţet de mere şi îşi face treaba)
3 linguri sos de soia


Peştele se taie cubuleţe nu foarte mici, se dă prin făină şi se prăjeşte în la flacără mare până devine crocant. Se scoate şi se lasă la scurs pe un prosop de bucătărie.
Între timp se taie prazul rondele, ardeiul cubuleţe (la fel, nu foarte mici) şi se prăjesc rapid (4-5 minute maxim) la foc mare în unt..
Într-un pahar gradat se pun următoarele: 10 linguri din zeama de la compotul de ananas, oţetul, sosul de soia, mălaiul, zahărul de trestie. Se umple până la 300 ml cu apă fierbinte, se amestecă bine şi se toarnă în tigaie peste ardei şi praz şi se lasă să fiarba mocnit cam 2-3 minute (sau până se îngroaşă uşor sosul). Apoi se adaugă peştele prăjit şi bucăţile de ananas din compot şi se mai încinge o dată bine.
Se serveşte cu orez fiert.

7
Psihologie / ce faci daca persoana iubita are alte orientari sexuale?
« : 21 Martie, 2007, 09:29:25 am »
hello,

dupa o lunga pauza revin si eu, fara forte, fara vlaga, cu o singura dorinta: sa mor cit mai repede. Pentru ca nu mai rezist, nu mai suport.
poate tineti minte introducerea mea pe acest site.... ei...
dupa ce inceputul a fost mai mult decit ok, totul era perfect, mai putin faptul ca dormeam in acelasi pat, dar nu am facut dragoste niciodata. am dedus destul de repede ca poate e homosexual, dar refuzam sa cred asta, pentru ca il iubeam (si il iubesc) ca o nebuna. dar toate indiciile erau din ce in ce mai evidente. apoi am aflat sigur ca e asa, am un prieten din liceu care e homosexual si nu se ascunde, de la care am aflat asta. el se purta din ce in ce mai urit cu mine.... apoi iar a fost o perioada de apropiere, pentru mine era ok. el nu recunoaste ca e homosexual, nici in fata mea, nici in fata societatii (mai ales). ma impacasem cu ideea ca sunt paravan social, incepusem sa ma complac in situatia asta, orice ar fi ok, doar sa fiu cu el.
ieri seara m-a chemat pe mine si pe inca niste prieteni in oras, si el a venit...: CU ALTA!!!!!!! dupa ce au plecat toti, m-am crizat si am inceput sa tip la el....
apoi azi-noapte m-am trezit ca vreau sa iau o aspirina ca ma durea capul, si am constatat ca am luat toate medicamentele pe care le-am gasit in casa. spre norocul (sau ne-norocul) meu, am avut doar o cutie de paracetamol, niste aspirine si vreo 3 tablete de diclofenac.
sunt atita de satula de viata, si scîrbita de mine, si nu sunt in stare sa ies din casa, vin la servici cu groaza, nu pot lucra. nu maninc, nu pot sa dorm, ma trezesc urlînd dimineata la ora 5.... sunt plina de cucui de la dat cu capu de pereti...
am fost si la psiholog, dar nu m-a ajutat deloc....
ideea e, ca il iubesc atîta de mult, ca daca ar veni azi la mine si mi-ar spune ca tipa de ieri a fost o greseala.... l-as ierta!!
nu mai stiu ce sa fac...... e ingrozitor sa traiesti asa.....
crede cineva ca mai merita sa traiesti? intr-o astfel de agonie? eu nu....

8
Nou veniţi / ma cheama Cruella (sau nu) si sunt indragostita :)
« : 19 Ianuarie, 2007, 01:23:03 pm »
Bună ziua tuturor,

La introducerea asta mă simt ca la o şedinţă de alcoolici anonimi sau ceva similar, doar că obiectul discuţiei aici se pare că este să continuăm să facem ceea ce facem acum (adică să incercăm să fim veşnic îndrăgostiţi), nu cum să ne scăpăm de o dependenţă.
O idee despre ceea ce sunt eu: o femeie cu chef de viaţă, uşor derutată de la o vreme incoace, cu capul în nori (roz) şi nici picioarele nu sunt tocmai pe pământ, deoarece plutesc  :)
Ultima dată am simţit toate astea acum 12 ani, când am rupt o relaţie de aproape 4 ani si care m-a afectat foarte tare. Mi-am construit o carapace foarte stabilă, în care nu putea intra nimeni, nici măcar cu voia mea. Am fost rece si distantă, calculată şi hotărâtă, dură dar politicoasă, săritoare dar totuşi nu mă implicam. Eram psihologul preferat al amicilor la ananghie, al inimilor frânte din cercul de prieteni, eram „consilierul matrimonial” al perechilor cu probleme de cominucare.... Până a intrat cineva cu picioarele înainte în carapacea mea şi mi-a dat de înţeles că locul meu nu era acolo, în carapace.
Am fost până nu demult o persoană sceptică si ironică, nu credeam decât in ştiinţele exacte, matematica mi se părea sensul vieţii :) Uitasem cum e cu fluturaşii ăia din burtă, uitasem cum e să mergi prin viaţă cu ochelari roz, uitasem ca există oameni care stiu să iubească, uitasem ca nu se rezumă totul la existenţa fizică şi materială... Uitasem atâta de multe lucruri! Dar a venit Făt-Frumos călare pe calul alb şi mi-a deschis ochii, mi-a luat minţile, m-a ridicat la cer şi mi-a adus la suprafaţă partea mea care era cel mai greu de găsit: cea sensibilă!
Pe voi v-am găsit întâmplător şi am citit multe dintre discuţiile şi poeziile voastre, mă bucur ca existaţi, mă bucur că mă primiţi şi vreau să vă asigur că voi schimbaţi lumea! Oameni ca voi, ca NOI, fac din lumea asta un loc bun de trăit!

Pentru că merităm! :)
Cruella

Pagini: [1]