Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Subiecte - Mihail30

Pagini: [1]
1
Ai nevoie de un sfat? / Nimic nu tine pentru totdeauna
« : 05 Octombrie, 2017, 11:10:01 am »
Nici dragostea ei pentru mine și nici durerea pe care o simt, doar golul lăsat de ea în viața mea.

Salutare, am găsit acest forum întâmplator și citind cele postare de ceilalți membri m-am decis sa va împărtășesc și eu povestea mea pentru ca altcuiva nu am cui și nu mai pot tine in mine pentru ca ma macină prea tare. Numele meu este Mihai și am 30 de ani.
După o relație de aproape 2 ani s-a hotărât sa se despartă de mine, nu vrea sa ma mai vadă, sa mai vorbească cu mine, a rupt orice contact. Motivul ca eu nu sunt potrivit pentru ea, ca nu o pot iubi așa cum are nevoie, ca nu ii pot fi alături și sa o înțeleg pe ea și nevoile ei. Ii dau dreptate, niciodată când a avut nevoie de sprijinul meu nu am știu sa i-l ofer, nu ca nu as fi vrut ma străduiam sa ii fiu alături însă cumva tot reușeam sa greșesc fata de ea.

Voi relata pe scurt câteva întamplări pentru a vă face să înţelegeţi cât mai bine de ce simt aceste lucruri, acum, cand este prea tarziu.
Totul a început acum aproape 2 ani, de la o ieșire în club, un sărut când am lăsat-o acasă, lucrurile au evoluat și am început să ne iubim. După 2 luni ne-am mutat împreună la mine, însă părinții mei nu au fost de acord cu această mutare, această relație și la scurt timp au apărut tensiunile. Ea a rămas gravidă, eu m-am panicat și i-am cerut să facă avort deși știam cât de mult își dorește un copil și o familie, ea având la momentul respective 32 de ani iar eu 28, dar nu mă simțeam pregătit să am un copil cu o femeie pe care o cunoșteam doar de 3-4 luni, mă gândeam numai la lucruri negative, dacă nu merge, dacă nu putem fi fericiți etc. Ea s-a hotărât să păstreze sarcina, însă destinul a făcut ca să fie ca mine nu ca ea, în urma unui accident de maşină a suferit o serie de intervenţii chirurgicale şi deoarece nu se ştiau efectele anesteziilor asupra sarcinii medicii i-au recomandat întreruperea acesteia. Nici în aceste momente nu am știut să o susțin, cât a fost internată pentru întreruperea sarcinii am fost o singură dată timp de 30 de minute să o văd. Nu am putut sta mai mult, nu pentru că nu aș fi putut fizic, dar psihic nu știam cum să ii aduc alinare, mi se rupea inima să o văd suferind atât de mult, oare de ce nu am conștientizat că simpla mea prezență era o alinare pentru ea.
Din cauza tensiunilor de la mine de acasă s-a mutat înapoi la ea, eu urmând-o dupa 2 luni.  Relația a mers înainte, cu bune și cu rele, dar în timp nemulțumirile ficăruia se adunau și din când în când refulau. Eu eram cel care făceam din țânțar armăsar de cele mai multe ori, aducându-i reproșuri, jigniri și îndepărtând-o zi de zi de mine pe cea care îmi încredințase viața, visele și viitorul.
După un an de zile de la o astfel de ceartă, la nervi mi-am luat bagajele și am plecat la mine acasă, ea a vrut să ne despărțim însă eu am insistat că mă voi schimba și am făcut-o să se răzgândească. Au mai trecut câteva luni și datorita faptului că eu nu am schimbat nimic am ajuns iarăși în același punct, doar că acum m-a îndepărtat complet din viața ei și din această cauză am realizat ce însemna ea și prezența ei în viața mea cu adevărat. Dat fiind faptul că mi-a mai acordat șanse să mă schimb nu crede ca o voi face, nu o mai interesează persoana mea nici dacă aș reuși într-adevăr să fac aceste schimbări. Nu o condamn, cum să afirmi că iubești o persoană și în schimb să ii provoci atâta suferință, chiar și fără să vrei prin acțiunile tale.
De 3 săptămâni de când s-a produs despărțirea starea mea de tristețe, durere se amplifică, dacă la început credeam ca o pot face să se răzgândească și mă agățam de această idee, acum când realizez că probabil nu se va mai întâmpla niciodată încep să cad pradă propriilor gânduri negative, sunt un robot, nu mai pot, nu mai vreau să simt nimic, vreau să imi scot inima din piept și să fiu gol, să nu mă mai doară faptul că am făcut parcă tot posibilul pentru a o îndepărta din viața mea pe cea care mi s-a dăruit cu trupul și cu sufletul. “Sunt a ta trup și suflet” – aș muri pentru a mai auzi aceste cuvinte din partea ei adresate mie. Ea era totul pentru mine, dar nu am știut să o apreciez și pentru asta viața, viitorul meu au rămas goale.
Am mai trecut prin despărțiri însă nici una nu m-a afectat în acest mod. Nu caut sfaturi pentru a o recâștiga, nu caut sfaturi pentru alinarea suferinței – va trece de la sine cândva. Problema este că sunt un tip singuratic, am un singur prieten, nu ies în oraș, nu merg la petreceri, am scris aceste rânduri pentru a-mi ușura durerea și pentru a vă spune celor pentru care nu este încă prea tarziu, care ați primit ultima șansă faceți schimbările necesare pentru ca relația voastră să nu se termine, degeaba jurați și suferiți când este prea târziu. O femeie nu o pierzi dintr-o dată ci zi de zi, pas cu pas, dragostea se va transforma în tracasare, indiferență, saturație și va pune punct.
Atunci seara veți sta în pat singuri, gândindu-vă ca ați da orice pentru a o/îl putea ține în brațe măcar pentru o clipă, dar va fi prea târziu și atunci veți realiza cât de simplu ar fi fost să faceți schimbările necesare și cât de fericiți ați fi dacă le făceați la timpul potrivit.

Pagini: [1]