Autor Subiect: Pasarea sufletului la romani  (Citit de 4582 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Lord_Saladin

  • Vizitator
Pasarea sufletului la romani
« : 27 Martie, 2006, 07:51:23 pm »
Pasãrea sufletului la daci şi la români
 
 

 

     Problema mortii a fost si ramine una din problemele insolubile ale omenirii. Daca problema vietii, a nasterii a primit în ultimele decenii, datorita ingineriei genetice, raspunsuri si solutii care în principiu fac posibil ca o noua viata sa se poata ivi din orice celula a organismului, prin multiplicare, nu aceleasi solutii le-a oferit stiinta în problema mortii.

     La întrebarile pe care le isca moartea avem astazi o adevarata invazie a asa-ziselor stiinte paranormale, care în cele mai multe cazuri sint simple speculatii si care mai mult ca sigur nu vor oferi niciodata un raspuns valid la ruptura în existenta pe care o produce moartea. La nedumeririle pe care le aduce nefiinta, oamenii din toate timpurile au dat doua raspunsuri care au rezistat la trecerea mileniilor: filosofia si religia. Filosofia s-a nascut, se spune, pentru ca oamenii sa se împace cu gindul mortii, iar religia a venit cu raspunsuri la întrebarile care vizau soarta sufletului dupa moarte.

     Solutiile pe care filosofia le-a propus sint multiple si în general difera de la o epoca la alta, de la o civilizatie la alta. Cu religia lucrurile sint ceva mai simple si mai clare. Analizind raspunsurile pe care preotii le-au oferit de-a lungul mileniilor problemei postexistentei se pot desprinde trei mari solutii.

     1) Viata sufletului dupa moarte continua în cer. În aceasta arie de credinte intra de regula popoarele nordice ale Europei: germanii, scitii si, evident, stramosii nostri daci.

     2) Viata dupa moarte continua în regiunile subpamintene. Avem aici religiile popoarelor sud-europene: greci, etrusci, romani, egipteni.

     3) Viata sufletului continua la nivelul pamintului printr-un sir neîntrerupt de reîncarnari. Cu alte cuvinte, sufletul nici nu dispare, dar nici nu coboara sau se ridica altundeva; el intra în alt om. Pentru reîncarnare au optat celtii, dar si religia budista si hindusa etc.

Romanii hraneau mortii

     Conceptiile despre postexistenta ale romanilor si ale dacilor difera foarte mult. În timp ce dacii credeau într-un paradis celest si isi ardeau mortii, romanii considerau ca sufletul mortului sta alaturi de trupul inhumat. Era nevoie ca romanii aflati în viata; sotia, fiul sau nepotul sa aduca periodic celui asezat în mormint mincarea si bautura. Familia romana avea datoria sacra sa continue aceasta hranire a stramosilor pentru ca sufletele acestora sa nu sufere niciodata de foame sau de sete. Adevarata moarte însemna suprimarea acestor rituri prin disparitia urmasilor. Mai multi scriitori, poeti si filosofi romani vorbesc despre morminte ca despre adevarate case ale mortilor în care acestia isi traiau postexistenta. Astfel, Cicero spunea ca: Socoteau (romanii) ca cei morti traiesc viata viitoare sub pamint (Tusculane, I, 6); Vergiliu scria ca sufletul îl îngropam în pamint (Eneida, III, 67); Ovidiu în pamint se îngroapa si sufletele mortilor (Fastele, V, 451), Pliniu duhurile mortilor îngropate dupa obicei (Epistole, VII, 27).

     Descoperirile arheologice din Provincia romana Dacia pun în evidenta aceste credinte ale romanilor. Romanii din Dacia dadeau de mincare si de baut mortilor. Acest lucru este evident vizitind orice muzeu din Romania unde sint expuse antichitati romane.

     Pentru daci sufletul mortului se ridica la cer sub forma de pasare

     Am înfatisat aceste solutii pe care romanii le-au adus la problemele mortii pentru a evidentia ca între riturile funerare romane si cele romanesti nu exista aproape minic în comun. Romanii nu cred ca sufletele mortilor s-ar afla în morminte, si nu exista nici un fel de ritual de hranire a mortilor, în absolut nici o zona a Romaniei.

     Dacii au oferit, cum spuneam la început, un alt raspuns la acel soc în existenta pe care-l produce moartea. Între secolele II î.Hr.-1d.Hr. dacii practicau în exclusivitate ritualul incineratiei. Dacii îsi ardeau mortii, iar cenusa o împrastiau poate în pesteri sau în riuri. În tot acest interval de aproape trei secole nu avem nici un mormint dacic. Pentru ca sufletul sa fie cit mai usor si pentru a se putea ridica spre a strabate distantele ceresti, corpul muritor trebuia ars. Împaratia sufletelor nemuritoare, pentru daci, era în cer. O demonstreaza nu numai ritualurile de înmormintare, dar si marturiile scriitorilor greci si romani, care începind de la Herodot si pina la Dio Cassius, continuind cu gotul Iordanes din sec. VI d.Hr. sustin ca dacii se credeau nemuritori. Nemurirea dacica, ca si cea germanica sau scitica era una celesta.

     Daca am putut afla pina acum ca dacii credeau în nemurirea cereasca a sufletului, atunci ne punem întrebarea fireasca: sub ce forma parcurgea sufletul imensele distante pina la locul de destinatie?

     De data aceasta raspunsul nu poate fi aflat dintr-o singura sursa, însa foarte credibila si pertinenta. Este vorba de semicalotele sculptate din calcar descoperite în incinta sacra de la Sarmizegetusa Regia si la Fetele Albe pe care sint redate în relief 7 orbite planetare si pasarea sufletului. Dimensiunile acestor piese, singurele sculpturi din arta dacica, sint de 21 cm înaltime, 25 lungime si 20 cm latime.

     Pasarea sufletului sculptata pe cele doua fete tesite ale semicalotei este foarte stilizata. Este usor de recunoscut gitul pasarii împreuna cu virfurile aripilor ridicate spre cer. Contextul în care au fost gasite, precum si locul în care au fost descoperite spun foarte multe despre semnificatiile acestor piese. Fiind descoperite linga cele 7 sanctuare din incinta sacra de la Sarmizegetusa, acest numar, al planetelor, se coreleaza cu cele 7 orbite sculptate pe semicalota. Ca este vorba de orbitele planetare sta marturie si forma bombata a sferei ceresti, identica si în cazul semicalotelor.

     Asadar, în incita sacra sufletul era initiat înca în timpul vietii pentru a sti riturile si a cunoaste parolele pe care le necesita cele 7 vami planetare. În fiecere din cele 7 sanctuare se desfasurau rituri de initiere pentru ca neofitul sa poata trai vesnic. Sufletul initiatului trebuia ca la sfirsit sa se poata desprinde de corp la fel cum se desprinde o pasare de pamint. Doar pasarea sufletului stia toate parolele si doar ea putea strabate toate vamile ceresti.

     Solutia dacica a postexistentei si a traseului ce trebuia urmat pentru transcenderea la aceasta zona a fost descrisa în mod indirect de catre Platon în doua din dialogurile sale. Cele doua opere se inspira, o spun toti comentatorii platonicieni, din religia orfica, o religie tracica foarte asemanatoare cu cea dacica. Marele filosof al antichitatii spunea în Phaidros (246, a): Cind sufletul e desavirsit si bine înaripat se ridica în vazduhuri, iar în Republica scria ca: privite de deasupra marginile (cerurilor) apareau ca niste ceruri, în timp ce partea opusa aparea ca o roata continua (Mitul lui Er, 616, d-e).

     Prin urmare, dacii credeau ca existenta sufletului dupa moarte se desfasura dincolo de sferele planetare. Vehiculul de urcare era pasarea. Prin ritualurile de initiere din temple dacii cunosteau toate parolele de trecere, iar dupa moartea trupului, sufletul-pasare urca dincolo de toate vamile, nemaiputîndu-se întoarce. Nimic asemanator în religia romana nu aflam din toate acestea.

                                                                 Pasarea sufletului la români

     Dupa crestinarea teritoriilor dacice din nordul Dunarii, religia crestina a adus o alta solutie la problema mortii si a vietii de dupa moarte. Crestinismul a combinat prima si a doua solutie, despre care vorbeam la început, într-o sinteza unica în istoria religiilor. Trupul crestinului era inhumat (a doua solutie, tipic evreiasca), numai ca sufletul nu traia în pamint, ci în cer (ca si la orfici, si la daci). Teologia cestina a adus si o noua problema: cea a sfirsitului lumii. În momentul sfirsitului cosmic sufletul din cer se reunea iarasi cu trupul eterat si un nou ciclu începea sa se desfasoare.

     Trebuie spus ca solutia crestina la problema mortii se aseamana mai mult cu cea dacica, a postexistentei celeste, decit cu cea romana, a vietii din mormint. Datorita crestinarii populatia din nordul Dunarii a încetat sa-si mai arda mortii, pentru a-i înmorminta prin îngroparea cadavrului pe directia E-V, dar sufletul va trai pe mai departe nu în mormint, ca la romani, ci în cer, ca la daci.

     Era firesc ca toate aceste deductii sa îsi gasesca confirmarea pe teren. Era firesc sa gasim pasarea sufletului si la romani... si, iata, am gasit-o. La sfirsitul secolului XIX si începutul secolului XX etnografii au pus în evidenta ca în Carpatii Meridionali obiceiul, ritualul pasarii sufletului era larg raspindit. Epicentrul acestei vaste arii ar fi Muntii Orastiei. Aceasta regiune etnografica în care în loc de cruce la capatul mortului se aseza un stilp funerar sculptat cu motive geometrice, iar deasupra stilpului o pasare din lemn, cuprindea actualele judete Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj si Mehedinti. Astazi, la începutul mileniului III, obiceiul se mai pastreaza doar în partea nord-estica a Muntilor Orastiei. Este vorba de satele Purcareti (în amonte de Pianul de Sus) si de Ciungul Mare (în amonte de Romos). Atit de la Purcareti, cit si la Ciungul Mare urcind pe plai se poate ajunge la Sarmizegetusa Regia.

     Obiceiul funerar al pasarii sufletului consta din asezarea la moartea unui barbat însurat a unui stilp de lemn la capatul sau, iar în virful stilpului era înfipta o pasare tot din lemn. Pasarea simboliza sufletul mortului. Ea era pastrata cu strictete pe toata perioada celor 40 de zile cit dura înaltarea sufletului la cer. Se credea ca nerespectarea acestei datini ar atrage dupa sine intrarea accidentala a sufletului mortului în alt animal si deci încapacitatea sa de a se mai ridica la cer.

     Cei care nu pot vizita partea nord-estica a Muntilor Orastiei si care doresc sa vada acesti stilpi funerari si pasarea sufletului pot sa viziteze Muzeul de Etnografie din Orastie, unde se afla o bogata colectie de asemenea piese. 

     Sintetizind cele spuse pina acum, putem afirma ca în jurul Sarmizegetusei Regia romanii au practicat si mai practica si astazi datina crestina a inhumarii mortilor combinata însa cu ritualuri funerare tipic dacice. Chiar daca parolele stravechi prin care sufletul mortului putea sa treaca de cele 7 vami au fost uitate de tarani, sufletul lor este orientat si urmeaza acelasi tresee divine pe care le-au avut si stramosii lor daci.

     În alta ordine de idei, zona de sud a Carpatilor Meridionali în care s-a nascut si a copilarit Constantin Brancusi avea si ea la începutul secolului XX aceleasi obiceiuri funerare ca si  zona din nordul muntilor. Traind în aceste vechi traditii, C. Brancusi a dorit sa ridice la Targu-Jiu o Coloana nesfirsita dupa modelul stilpilor funerari, iar în virful sau sa aseze o pasare nemuritoare, pasarea sufletului. Pina la urma a triumfat varianta în care stilpul funerar (Coloana)  si pasarea (Maiastra) au fost realizate separat.

     Prin intermediul geniului brancusian aceste doua simboluri dacice au devenit universale la începutul secolului XX, iar astazi, la începutul secolului XXI, taranii romani înca mai cred ca pasarea sufletului este o cale catre nemurire.
 

 
Sursa: www.gk.ro/sarmizegetusa


P.S: sa ma mai mire oare daca peste cateva ore ma voi trezi cu un mesaj din partea nu stiu cui in care mi se va cere insistent sa sterg articolul ? Chiar asa de mult sa deranjeze prezentarea mitologiei romanesti, sau sa existe inradacinata o teama asa de profunda fata de "protocronism" ?

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
10 Răspunsuri
4025 Vizualizări
Ultimul mesaj 15 Septembrie, 2004, 04:53:21 pm
de 0nLy_Hope
5 Răspunsuri
3056 Vizualizări
Ultimul mesaj 05 Mai, 2007, 08:42:46 pm
de Lady Allia
0 Răspunsuri
538 Vizualizări
Ultimul mesaj 21 Martie, 2011, 07:41:12 pm
de goeteri
0 Răspunsuri
460 Vizualizări
Ultimul mesaj 24 Octombrie, 2013, 07:11:38 pm
de goeteri
0 Răspunsuri
1511 Vizualizări
Ultimul mesaj 07 Martie, 2016, 09:19:14 pm
de Marcel_D