Autor Subiect: Spiridusi si zane  (Citit de 18050 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Gordius

  • *****
  • Mesaje postate: 346
  • Karma: 2
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Spiridusi si zane
« : 29 Martie, 2006, 09:55:49 pm »
Acum cateva seri, Alexandru Muzafer a pus, la Hanul Cu Dor, dragul nostru Han, o intrebare interesanta, care mi-a ramas undeva in subconstient. Care ar fi echivalentul elfilor in mitologia romaneasca? Recunosc, trubadurul vost nu e asa citit… desi in lumea larga a vazut si a auzit multe, despre care uneori canta si pe care alteori le aduna in cufarul comorilor din inima lui… dar pe undeva am gasit in inima si in minte cateva idei.

“Codrul e frate cu romanul” spune o veche vorba de a noastra… Inca din timpuri imemoriale inima celor care binecuvanteaza acest pamant a fost in stransa si deplina legatura cu natura, precum elfii… Un sentiment care a nascut obiceiuri care se pastreaza pana azi, dupa mai bine de doua milenii. Bradul la cununie, bradul la trecerea in lumea celor drepti, nuntirea de stele… Si atatea basme! Nu exista poveste sau legenda care sa nu ne lege de natura, de animale, de codru, de stele, de ape… Miorita, Mesterul Manole, Toma Alimos… va amintiti? Sunt deja exemple clasice si poate unii le-ar considera usor desuete si arhi-folosite. Arhetoipurile sunt insa mult mai multe. Dragaica, Sanzienele, Ielele, Dragobetele, Zanele, Spiridusii, Dochia si chiar si spiritele malefice sunt pentru roman in stransa legatura cu natura. Foarte elfesc.

Privind spre alte timpuri si alte locuri, elfii sunt reflectarea unor mitologii de origine celtica, azi traind inca in Irlanda si in tarile scandinave. Spirite libere, protectoare si tovarase ale naturii, nascute pentru a o proteja si a o stapani, nemuritoare si frumoase, dar drepte in judecata lor. Dincolo de natura, unde e legatura? Din cate imi amintesc, dacii au intrat candva sub o puternica influenta celtica, poate chiar mai puternica decat cea romana de mai tarziu, nu in ceea ce priveste “civilizatia” ca atare, cat mai mult inima. Deja un neam puternic legat de natura, dacii au sorbit cu buzele arse “influenta” celtica. Asta se intampla pe la 400-300 i.e.n… Ca sa nu o lungesc… Sudul Moldovei, Valea Dunarii de-a lungul Olteniei de azi, Nordul Transilvaniei… si dacii ca o insula in mijlocul asaltului. Cu influente.

„În epoca în care pătrund în Dacia, celţii nu-şi alcătuiseră un sistem de credinţe religioase şi nu-şi formaseră un pantheon, deşi trecuseră câteva veacuri de când înjghebaseră o alcătuire etnică. La începutul mişcării lor în Europa centrală şi sud-vestică, ei nu reprezentau încă un popor omogen, ci apăreau mai mult ca grupuri de aventurieri, de diferite popoare, unite prin pasiunea invaziei şi prin nevoile comune de viaţă. Este adevărat că, aparţinând ramurii occidentale a grupurilor indo-europene, în momentul în care se separă de aceste grupuri şi ajung să închege diferenţe politice şi religioase, ei moşteniseră fondul primitiv religios al indo-europenilor. În această epocă "toate populaţiile dintre Rhin şi munţii de sud, acelea din câmpii, ca şi cele din ţinuturile mai înalte, oricare ar fi fost idiomul şi temperamentul lor, au continuat să adore forţele nestrămutate şi nenumărate care zămisleau mulţimea lucrurilor pe pământ".
În fondul primitiv religios indo-european, când populaţiile preceltice din Europa centrală începuseră să se închege şi să se statornicească, trebuie să fi existat şi cultul plantelor şi al unor animale diferite, între care calul ar fi avut locul de absolută preponderenţă. De altfel "totemismul cabalin a fost foarte răspândit în antichitate şi rolul său a fost de o importanţă excepţională în formarea etnică a precelţilor şi a celţilor". Sub influenţa acestui cal-totem, foarte răspândit în regiunea balcanică, s-a închegat primele forme definitive ale religiei celţilor, pe care ei au răspândit-o apoi în câmpiile Dunării şi, mai departe, în Europa centrală. Pantheonul zoomorfic, foarte redus de altfel, al indo-europenilor şi mai cu seamă al precelţilor şi celţilor, "nu este, la drept vorbind, totemismul, dar îl presupune, ca şi cum blocurile eratice mărturisesc fluviile de gheaţă dispărute". (http://www.zamolxis.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=45)

Si asta e doar exemplu. Pentru restul, “aprofundez” doar mintea si inima mea de trubadur. Si apelez la Bendis, zeita padurii la daci.

Zeita, nascut-ai tu din sange divin si vis omenesc finite aidoma elfilor pe aceste tinuturi? Simtit-ai tu vantul si frunza in inima, cantul si cerul si pamantul si dorul?

Oare Zanele nu sunt fiicele tale bune, surorile razei de luna si zambetului de soare, ale sevei si ale vietii? Au Ielele, cu aparenta lor raceala si aparentul lor dispret fata de ochii muritorilor, nu sunt rupte din inima Pamantului? Oare Sanzienele nu danseaza animate de suflul Pamantului nost si nu se imbaiaza goale in apele pure ale raurilor binecuvantate de luna? Si… oare… Spiridusii nu sunt, in impletirea lor de Leperchaun cu trifoi cu patru foi si Elf binecuvantat, vlastar al iubirii Zeitei fata de oameni?

Deci, draga Zeita Bendis, nu suntem noi oare neam de elfi?

Spiridusi si… Zane... 
 

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: Spiridusi si zane
« Răspuns #1 : 29 Martie, 2006, 10:19:17 pm »
 :) :) :)

Pur si simplu nu pot sa ma opresc din zambit...multumesc bunul meu prieten...multumesc!
Uite locul in care imi voi pierde pentru un timp gandurile si imi voi indrepta inima...incecand sa gasesc raspunsuri noi si pe masura celor gasite de tine...
Bine ati venit elfi si zane, iele si dragobete, spiridusi si cai-totem...! Bun gasit taram de vis..., bun gasit...!

Fiind o fiica de elfi...am sa incerc sa va povestesc aici aproape tot ce se poate povesti despre neamul meu..., am sa incerc sa aduc cantece si inscrieri despre adevarata lor existenta...., inscrieri facute atat de dragii mei elfi cat si de catre neamul oamenilor, al piticilor, al dwarfilor...., insa va spun ca va dura ceva timp...sper doar sa va captez atentia si sa va placa ceea ce veti citi...

Acuma insa dansez si cant...imi las pasii sa pluteasca si ma gandesc la cat sunt de fericita....pentru ca oamenii se gandesc din nou la elfi si lumi de basm si incearca sa le descrisi transcrie in lumea de zi cu zi...

Lord_Saladin

  • Vizitator
Re: Spiridusi si zane
« Răspuns #2 : 30 Martie, 2006, 11:10:58 am »
Am sa incerc sa intru mai in amanunt in chestiune...

Chestia cu invazia celtica, este in sine un lucru extraordinar de controversat. Daca in perioada istoriografiei comuniste, acest capitol era efectiv sarit, odata cu "occidentalizarea" Romaniei, s-a pus un tot mai mare accent pe influenta celtica, exagerandu-se adeseori...

Ce s-a intamplat ? S-a intamplat intr-adevar o revarsare celtica ce a cuprins intreaga Europa, si portiuni ale Asiei Mici.. Invazia a fost deosebit de sangeroasa... s-au descoperit urmele unor batalii de anvergura.

In spatiul nostru, oarecare ramuri celtice au patruns in teritoriul actual al Basarabiei, in zona Campiei de Vest, si putin si in zona Transilvana. Acest fapt a cauzat regresul dacilor "ardeleni" fata de "getii" din Muntenia , care ajunsesera deja la o organizare inaintata.
Ei bine, cum a ajuns la putere Burebista in cetatea Argedavei, a trecut in Transilvania cu ostirea, apoi s-a indreptat spre Panonia unde a exterminat pe celti, obligandu-i sa ia calea pribegiei inspre zona Germaniei si inapoi spre zona Galiei, unde se vor ciocni cu trupele romane.

Nu stiu cat ne-au lasat celtii in mitologie/obiceiuri/traditii. Dar indraznesc sa cred, de vreme ce prezenta lor pe o portiune a spatiul nostru a produs un regres al societatii autohtone , as zice ca nu au lasat grozav de multe. Ceea ce insa stim sigur, ca tipul de fizionomia "atlantica", tip de fizionomie ramas chiar si la unii romani, este o mostenire celtica.

O inrudire intre daci si celti, o vad posibila prin filiera pelasgica (mai exact prin migratiile arimilor, cititi Densusianu daca aveti rabdare !).

Gordius... ar fii interesant de vazut insa, care ar fii numele elfilor in legendele dobrogei.. putem trage oarecare asemanari intre elfi si zane, iele, etc... dar am inteles cum ca in legendele dobrogei, ar exista "elfi" in toata regula....

Oricum, interesant subiect....
M-am lovit de el cand am contribuit la realizarea mitologiei romanesti de pe wikipedia, desi recunosc, nu am gasit decat personaje malefice....


Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Spiridusi si zane
« Răspuns #3 : 15 Ianuarie, 2007, 08:19:33 pm »

 Revin la acest topic deoarece este unul din topicurile mele preferate... ;D ;D ;D..., doar se vorbeşte aici de elfi, zâne, iele, spiriduşi... :D :-* :D!

 Deoarece descrierile legate de aceste fiinţe fabuloase sunt foarte greu de găsit şi sunt diferit văzute de la un autor la altul...am căutat până am găsit ceva cât de cât...la mijloc!
 În ceea ce priveşte asemănarea din poveştile lumii...este normal ca fiecare să vadă elfii, spiriduşii, zânele, balaurii, dragonii prin alţi ochii, să îi descrie altfel, deoarece fiecare povestitor a redus fabulozitatea acestor fiinţe la nevoia respectivului popor de mit.
 Aşadar...ceea ce fiecare popor are este: eroul...sau eroina care de obicei sunt ori un prinţ, ori o prinţesă sau zână...În jurul acestora pluteşte mereu un blestem, o ursită sau un mit care se va împlini...
Ex: Frumoasa din Pădurea Adormită, Legenda lui Ahile, Albă ca Zăpada, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte...
 
Un alt element de basm..., alte fiinţe mitologice care se aseamănă sunt: balaurul - dragonul

 Un balaur este, în mitologia românească, un animal fantastic de dimensiune uriaşă, de multe ori are forma unui şarpe cu aripi, picioare şi mai multe capete de şarpe (în general trei, şapte sau chiar douăsprezece), reprezentând o întruchipare a răului şi este prezent în majoritatea basmelor româneşti.

 În alte mitologii, poate fi asemănat cu dragonul european sau cu hidra din mitologia grecească.

Etimologia cuvântului dacă o căutăm în limba greacă (drákon "cel ce te fixează cu privirea") ar defini o fiinţă imaginară un amestec de şarpe, crocodil şi leu, o fiinţă cu unul sau mai multe capete, care scuipă foc.

 -zâna-

 O zână este, în mitologia românească, un personaj fantastic feminin benefic, întruchipat ca o femeie frumoasă cu puteri supranaturale şi nemuritoare.
Există specialişti care afirmă că acest cuvânt provine din limba albaneză: "zánë".
În Română mai există şi forma de masculin zân, această formă putând să fie un derivat din "zână".
La albanezi, "zánë" este o zână a pădurii, ceea ce semantic o apropie de latinescul Diana. La români, zână este termenul general pentru fiinţa feminină cu puteri supranaturale, în general fiind considerată un personaj benefic. Un anumit tip de zână este Zâna Pădurii, dar acesta nu o apropie de Diana, deoarece este numai o subcategorie, cum este şi Zâna Florilor, Zâna Fiarelor, etc.

 -spiriduşii-
 
 Spiriduşii sunt in mitologia românească creaturi cu chip de om, foarte mici de statură care, de multe ori, locuiesc în scorburile copacilor, la rădăcinile florilor sau ierburilor. Există spiriduşi buni sau răi (o anumită analogie cu gnomul, koboldul sau trollul din alte mitologii). Uneori se adună în grupuri mai numeroase şi pot fi buni mesteşugari, producând obiecte fermecate. Alteori, cunosc tainele comorilor de sub pământ, înţeleg limbile plantelor şi animalelor. Par a fi o variantă îndepărtată a naiadelor şi driadelor mitologiei romane sau a nimfelor mitologiei greceşti.

...............................

Atât deocamdată pentru azi...! Lecţia despre lumea basmelor se opreşte aici..., dar va continua mâine... :)


Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Spiridusi si zane - Elfii - partea I
« Răspuns #4 : 11 Martie, 2008, 10:53:24 am »
"Un elf este o fiinţă fabuloasă, aparţinând mitologiei nordice, şi care a supravieţuit în folclorul nord european, în legendele scandinave, germane şi englezeşti. La origine, elfii erau nişte zei minori ai naturii şi ai fertilităţii, fiind înfăţişaţi de obicei ca nişte tineri bărbaţi şi femei, ce trăiesc în păduri, fântâni, iar uneori sub pământ. Ei deţin o viaţă lungă, uneori chiar sunt nemuritori şi au puteri magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, "Stăpânul Inelelor", pune accent pe caracterul angelic, pe inteligenţa elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje foarte populare în fantezia modernă. În linii mari, elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă şi cu viliile şi rusalkiile din mitologia slavă.

Elfii în mitologia nordică


Primele descrieri ale elfilor apar în mitologia nordică, unde ei sunt numiţi "alfar". Ei sunt creaturi de aceeaşi statură ca omul, dar mai frumoşi şi mai puternici. Sunt semi-divinităţi asociate fertilităţii naturii. Mitograful Snorri Sturluson, scrie în lucrările sale că există două tipuri de elfi: "elfii întunericului", echivalenţi cu piticii şi "elfii luminii", care se apropie mult mai mult de ceea ce înseamnă elf. Aceşti elfi ai luminii guvernează una din cele 9 lumi ale cosmosului (Yggdrasil) şi anume Alfheim-ul. Elfii întunericului trăiesc într-o lume total diferită, chiar antagonică, numită Nidavellir sau Svartalfheim.
Zeul Freyr, stăpânul elfilor luminii
Zeul Freyr, stăpânul elfilor luminii

În "Edda poetică", se stabileşte o asemănare între elfi şi zeii Aesir, uneori aceste două categoriii chiar confundându-se. Câţiva cărturari, dimpotrivă, au asociat zeii Vanir cu elfii. Cu toate acestea, în the "Alvissmal", elfii sunt consideraţi distincţi atât de Aesir, cât şi de Vanir. Poemul "Grimnismal" din "Edda" precizează faptul că zeul Freyr este stăpânul tărâmului Alfheim, pe care îl conduce cu ajutorul unor slujitori ca Byggvir şi Beyla. Mai târziu apar şi alţi slujitori: Eldir şi Fimafeng, care este ucis de Loki. În saga Kormaks se povesteşte cum un sacrificiu adus elfilor poate vindeca orice rană provocată de un război.

Elfii nordici au aceeaşi statură şi formă ca oamenii. După moarte, unii oamenii cum a fost eroul Volund pot să fie ridicaţi la rangul de elfi. Similitudinea între elfi şi oameni permitea chiar o împerechere între aceştia.

Elfii din Ëa, numiţi şi quéndi, fac parte din lumea fictivă realizată de către scriitorul J. R. R. Tolkien. Cuvântul "quendi" provine din limba eldarilor şi înseamnă cei care pot grăi. Un quendi este un individ al uneia din rasele care populează Arda şi Pămîntul de Mijloc. Aceştia sunt adesea menţionaţi în cărţile Hobbitul şi Stăpînul Inelelor, dar istoria şi faptele lor pot fi găsite numai în cartea Silmarillion, care a fost publicată după moartea lui Tolkien, precum şi în alte cărţi publicate de către fiul scriitorului, Christopher Tolkien, cum ar fi Poveşti neterminate, Istoria Pămîntului de Mijloc, dar şi altele. Quendi erau numiţi uneori şi primii născuţi (Minnònar) sau copii mai bătrîni, contrar cu oamenii, care erau numiţi cei născuţi după. Oamenilor li se mai spunea şi cei care au fost treziţi apoi de către Eru Iluvatar. Dunedainii îi numeau Nimir (Cei frumoşi), în timp ce numele lor Sindarian era Eledhrim.

Aşa cum este precizat în Istoria Pămîntului de Mijloc şi în scrisorile lui Tolkien elfii aveau un alt ciclu al vieţi în comparaţie cu oamenii. O mare parte din informaţia de mai jos se referă la eldari, aşa cum s-a găsit în eseul Legi şi Obiceiuri printre Eldari din cartea Inelul lui Morgoth, dar multe idei se pot aplica şi la Avari.

Viaţa timpurie

Elfii sunt născuţi la aproximativ un an după concepţie. Ziua în care au fost concepuţi se sărbătoreşte şi nu ziua naşterii, deoarece pentru ei viaţa începe de la concepţie (o idee care provine din faptul că Tolkien era Catolic). Mintea li se dezvoltă mai repede decît trupul şi la un an deja pot vorbi, merge, dar chiar şi dansa şi maturizarea rapidă face ca tinerii elfi să pară mai bătrâni decît sunt în realitate. Perioada de pubertate este între aproximativ 15 şi 100 de ani (la vârsta de 15 ani ei ajung la înălţimea unui adult). Toţi elfii ajung adulţi înainte de vârsta de 100 de ani.

Tolkien nu este foarte clar atunci cînd pomeneşte despre actuala creştere a elfilor. În Legi şi Obiceiuri ale Eldarilor|Legi şi Obiceiuri el spune că elfii au creşterea corpului mai înceată la început decît cea a oamenilor. La vîrsta de 20 de ani ei ar mai putea încă părea că au 7 ani, în timp ce oamenii la această vîrstă sunt deja maturi. Totuşi, mai tîrziu, Tolkien a scris că oamenii şi elfii se dezvoltă la fel pînă la maturitate, dar atunci elfii nu mai îmbătrânesc.

Căsătoria şi viaţa de părinte

Elfii se căsătoresc liber. Elfii au o singuă soţie şi adulterul este de neconceput printre elfi. Ei se căsătoresc o singură dată (Finwë făcînd excepţie, el s-a recăsătorit după ce prima lui soţie a murit). Îndrăgostiţii se pot alege chiar cu mult timp înainte de căsătorie şi pot să devină logodiţi. Tinerii elfi se pot logodi cu acordul părinţilor, dar cei care sunt adulţi sau au de gând să se căsătorească curând nu mai au nevoie de consimţământul părinţilor. Ei fac schimb de inele, iar o logodnă poate fi stricată prin întoarcerea inelelor (totuşi acest lucru se întâmplă foarte rar). Logodna nu poate dura mai mult de un an, tinerii trebuind apoi să se căsătorească.

Căsătoria este celebrată la un ospăţ al celor două case. Ei dau inelele de logodnă şi primesc altele pe care să le poarte pe degetul index. Mama miresei dă mirelui un juvaier pentru a-l purta tot restul căsniciei.

Punctul de vedere al elfilor în legătură cu actul sexual este special şi intim pentru că duce la conceperea şi naşterea unui copil. Deoarece adulterul este ceva de neconceput printre elfi, aceştia trăiesc despărţiţi pentru lungi perioade de timp fără a se teme de infidelitate. Elfii au puţini copii (Fëanor şi Nerdanel au fost o excepţie, ei avînd 7 fii), iar perioada între care elfii au copii este destul de mare.

Viaţa de zi cu zi


Elfii, în special Noldorii se preocupă cu variate meşteşuguri cum ar fi fierăria, sculptura şi alte arte şi desigur şi procurarea mâncării. Bărbaţii şi femeile pot face aproape tot la fel de bine, totuşi femeile se specializează în vindecat şi arte, pe când bărbaţii se duc la război. Acest fapt se întâmplă deoarece ei cred că a lua o viaţă are legătură cu a conserva viaţa. Totuşi elfii nu au roluri rigide, femeile putînd să se apere la nevoie la fel de bine ca şi bărbaţii, iar bărbaţii pot avea rolul de vindecători, cum ar fi Elrond.

Viaţa ulterioară

În final decă nu mor în bătălie sau din difeite alte cauze, elfii doresc să plece în Valinor, unde Valarii, i-au găzduit de la început. Cei care vor să plece în Tărâmul Binecuvântat pleacă cu bărci construite în Limanurile Cenuşii.


Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Spiridusi si zane - Elfii - partea a-II-a
« Răspuns #5 : 11 Martie, 2008, 10:55:12 am »
[i
]Partea a treia a vieţii, îmbătrânirea şi părul[/i]

În ciuda faptului că Tolkien spune în Hobbitul că elfii şi hobbiţii nu aveau barbă, Cìrdan chiar avea barbă ceea ce pare a fi o anomalie. Totuşi Tolkien spune că elfii de vârsta a treia aveau barbă, Cìrdan fiind unul dintre ei. (Mahtan, tatăl lui Nerdanel a avut barbă în a doua parte a vieţii ceea ce este considerat un fenomen.) Nu este clar care este diferenţa dintre cele trei vîrste, căci Tolkien nu a lăsat note care să lămurească subiectul. În aparenţă, bărbile erau singurul semn de îmbătrînire.

Se pare că Tolkien şi-a schimbat pînă la urmă părerea în legătură cu barba elfilor. Aşa cum scrie Christopher Tolkien în Poveşti neterminate, tatăl lui a scris în anul 1972 că oamenii care erau urmaşi de elfi (cum ar fi Aragorn) nu aveau barbă ceea ce ce duce la concluzia ca nici elfii nu aveau barbă.

Elfii uneori îmbătrînesc din cauza stresului puternic. Cìrdan este descris ca fiind foarte bătrîn deoarece a trecut prin multe greutăţi în primul ev şi a fost prizonier la Morgoth pentru o perioadă de vreme, aproape nefiind recunoscut de poporul său după eliberarea sa.

Moartea

Elfii sunt nemuritori. În plus faţă de nemurire, ei sunt imuni la toate bolile şi pot să se vindece de răni care în mod normal ar omorî un om. Totuşi, elfii pot muri din cauza grijilor şi tristeţii. Elfii care mor sau sunt ucişi pleacă în Salile lui Mandos în Valinor. După o anumită perioadă de timp care serveşte ca relaxare şi curăţare a spiritelor, (fëar) ei se îmbracă în vechile corpuri (hröar). Ei nu se duc aproape niciodată în Pămîntul de Mijloc, deşi au existat şi excepţii. Glorfindel este una dintre ele, dar un exepmlu mai cunoscut se poate citi în Poveste lui Beren şi Lùthien, în care Lùthien se duce în Pămîntul de Mijloc, dar ca o muritoare.

În final spiritele lor (fëar) vor copleşi corpurile (hröar) şi îi vor lăsa pe elfi să fie doar duhuri necontînd dacă ei decid să plece în Valinor sau să rămînă în Pămîntul de Miloc. La sfîrşitul zilelor elfii nu vor mai putea fi văzuţi de ochii muritorilor, cu excepţia cazlui în care aceştia vor să se arate. Pe aceştia Tolkien i-a numit "dăinuitorii", iar această perioadă poate fii considrată ca fiind al patrulea ciclu al vieţii elfilor.

Teoretic, dacă elfii ar fi existat, la sfârşitul lumii cei mai tineri dintre ei ar fi fost încă vizibili, deoarece ca toţi elfii să devină invizibili ar însemna ca ei să înceteze să se reproducă în acelaşi timp. Acest lucru este sugerat de materialul filmelor lui Jakson (nu direct), cum că în timpul de după războiului inelelui Arwen fiind numită "Steaua Apusului" ar fi ultima din neamul ei.

Totuşi acestea nu apar în cărţi, şi este posibil să fie vorba de ultima din casa regală descendentă din Casa lui Finwë şi Casa lui Thingol, din Pămîntul de Mijloc ceea ce este de fapt adevărat. Se poate nota că elfii din casa lui Finwë au avut familii mari înainte de răzvrătirea lui Fëanor şi de exilarea Noldorilor din Pămîntul de Mijloc, dar cei din Pămîntul de Mijloc au încetat să se mai reproducă. Mulţi din cei din familia regală (incluzînd 6 din cei 7 fii ai lui Fëanor) nu au avut copii, iar mulţi din cei care au avut, nu au avut decît unul: Thingol a avut-o ca fiică pe Lùthien, Turgon a avut-o pe Indril şi Elrond pe Arwen, toate căsătorindu-se cu oameni muritori.

Teoretic vieţiile elfilor sunt la fel de lungi ca şi lumea, şi se spune că şi ei se vor alătura celorlalţi Copii ai lui Ilúvatar în cîntecul lor din faţa tronului său.

Convenţii de nume


Un elf din Valinor are un nume dat de tată la naştere (essë), care de obicei seamănă cu numele mamei sau al tatălui şi care reflectă descendenţa copilului, iar după un timp se mai poate adăuga un afix la acest nume. Odată cu creşterea unui elf, acesta primeşte de la mamă un al doilea nume (amilessë), care reflectă personalitatea, dibăcia şi chiar soarta, amilessë fiind cîteoadată profetic.

Epessë este al teilea nume pe care îl primeşte un elf mai tîrziu în timpul vieţii sale, în semn de respect şi admiraţie. În unele cazuri un elf îşi alege singur un nume (kilmessë) (Q:Nume propriu).

Numele adevărate rămîn primele două şi un elf poate fi chemat după oricare dintre celelalte, dar numele dat de mamă nu prea era folosit de cei care nu cunoşteau prea bine persoana cu care vorbeau sau despre care vorbeau deoarece era considerat nepoliticos.

După exilul în Pămîntul de Mijloc şi adoptarea Sindarianei ca limbă de zi cu zi, Noldorii şi-au luat un nume care să se potrivească sau care era un echivalent al numelui lor Quenian.

Un alt tip de mune este cel patronimic (numele tatălui (essë)) la care se adăuga sufixul "ion"). Ex: Gildor Inglorion care înseamnă Gildor fiul lui Inglor.

    * Galadriel este traducerea Sindariană a numelui Alatáriel, epessë-ul Telerin care i s-a dat de către Celeborn şi care are o traducere aproximativă (fata încoronată cu ghirlande luminoase). Tatăl ei a fost Finarfin, iar mama ei a fost Eärwen.

    * Maedhros, fiul cel mai mare al lui Fëanor, era numit de fraţii săi şi Rusandol. A primit acest epessë datorită părului său roşcat. Numele dat de tată a fost Nelyafinwë (Finwë al treilea, numele tatălui lui Feanor fiind Finwë).

    * Finrod, de obicei cunoscut ca şi Felagund (cioplitorul peşterilor), nume original dat de căre gnomi (Felakgundu), deoarece el a fost cel care a construit Nargothrondul, Finrod a adoptat numele ca o onoare.

    * Círdan (făuritorul de corăbii) este epessë-ul al unui elf telerin care a rămas în Beleriand, şi apoi în Lindon, pînă la sfîrşitul celui de-al Trilea ev. Numele său original (Nōwē) este rar amintit, el fiind cunoscut sub numele de Círdan, titlu care i s-a dat, a avut scopul numirii lui ca Lord al Falasului.

Limbile Elfilor

Tolkien a creat mai multe limbi pentru elfi. Probabil că interesul său era în primul rând filologic, şi a spus că povestirile sale au crescut din limbile sale. Întradevăr, limbile sunt primele care au fost create în legendariumul său, pornind de la 'Qendia', care a fost forma primtivă a limbii elfeşti. Aceasta a fost transformată în 'Quenia' (limba elfilor luminaţi), şi în paralel cu Sindariana, au format cele mai complexe limbi pe care Tolkien le-a creat. În afară de acestea două el a mai creat şi alte dialecte.

    * Qenyana Primitiva (limba elfilor din Cuivienen)
          o Avariana
                + Mai multe dialecte Avariene(care mai târziu s-au contopit cu limba Nandorina)
          o Eldariana Comuna (limba veche pe care o foloseau toţi eldarii)
          o Quendiana (limba folosită de Noldori şi Vanyari)
                +
                      # Queniana Vanyara (Quendyana), (limba folosită de Vanyari, era destul de apropiată de Quenyana arhaică)
                      # Quenyana Noldorina (Cunoscută mai târziu şi ca Exilic Quenya)
                + Telerina Comuna (limba veche a Linadarilor)
                      # Telerina (Limba Telerilor care au reuşit să ajungă în Tărâmurile Nemuritoare, câteodată considerată ca fiind un dialect al Qenyanei primitive)
                      # Nandorina (limba Nadorilor, o parte din ea a fost influenţată de Avara)
                            * Limba Originală din Codrul Intunecat
                            * Limba originală din Lóriand
                      # Sindariana (limbă folosită de Sindari)
                            * Doriath-iana (Dialect sindarian folosit în Doriath)
                            * Falathrin-iana (Dialect care provina din Sindariana folosită în al doilea ev. Era folosită în Falas şi în Nargothrond)
                            * Sindariana de Nord (Dialect Sindarian din Dorthonion şi Hithlum)

Tlokien a creat de asemenea alfabeturile pentru limbile Tengwar şi Cirth."

Siteurile de unde am preluat informatia:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Elf_%28P%C4%83m%C3%A2ntul_de_Mijloc%29#Venirea_pe_P.C4.83m.C3.A2ntul_de_Mijloc

http://ro.wikipedia.org/wiki/Elf



Offline Zantiala

  • *****
  • Mesaje postate: 353
  • Karma: 30
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
Re: Spiridusi si zane
« Răspuns #6 : 16 Martie, 2008, 12:56:05 am »
Lumea din Stapanul Inelelor e unul dintre cele mai frumoase fructe ale fanteziei si imaginatiei spiritului uman...
Pacat ca in limba romana cartile se gasesc greu, adeseori in traduceri slabute, care fac sa se piarda cea mai mare parte a farmecului limbii folosite de Tolkien.
"Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creand cele mai mari valori morale"