Autor Subiect: Povestea unui megieş - Insula Nevazută  (Citit de 6934 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

anushca

  • Vizitator
Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« : 01 Septembrie, 2006, 10:08:51 am »
Insula am descoperit-o intr-o zi intamplator. Pe atunci insulele imi pareau… inspaimantatoare. Citisem lucruri cumplite despre Insula mistrioasa, Insula Piratilor…

Cert este ca stateam pe taburet, soarele imi incalzea ceafa si savuram inghetata de menta, cand un gand mi-a incoltit in minte: as vrea sa pot pleca undeva departe, sa fiu complet nevazuta oamenilor mari!

Asa a inceput totul. Am luat cele mai ciudate lucruri din apartament si m-am urcat intr-un vapor care m-a clatinat usoooor, purtandu-ma intr-o calatorie pana la lumea plina de veselie si lacrimi, aventura si emotie care s-a dovedit a fi Insula Nevazuta.

Pentru ca aici nimeni nu te vede iti poti permite orice: sa plangi, sa razi, sa spui povesti copacilor sau greierilor, sa tragi cu ochiul in gradina vecinei sau in camarile palatului, sa joci sotron cu copii, sa-ti transformi seful intr-un brotac si colegul cel dolofan care-ti face curte intr-o pusculita roz in care sa arunci monede ruginite…
Nici o zi nu seamana cu alta, intotdeauna este ceva nou si, de semenea, mereu sunt vizitatori.

Ma plimbam pe strazi marginite de case rotunjite de ani si vopsite proaspat in culori pastelate. Aici nu ajungea asfaltul, prin mijlocul drumului curgea un parau limpede, saltand in albia de pietre rotunde si scotand la iveala temelia de granit negru a muntelui. Simteam sub talpile incaltarilor neregularitatile drumului. Strada se afunda in brazi, mai era o casuta de barne, neagra, aproape intrata in pamantul padurii din care iesise. Am luat-o pe o carare mai putin umblata, drumul se afunda intr-o poiana mica si rotunda.
Am privit inapoi si am oftat: ce saraca eram, aveam picioare zdravene, in stare sa ma aduca pana aici, sa ma poarte dincolo de munte, dar intotdeauna sirul talpilor va ramane neinsotit. Asta-i, se mai intamplase si alta data, dar nu atat de brusc si de complet.
Am inchis ochii. Simtea sarutul, sarutul acela care tinea un sfert de veac incandescent, si ma plimba prin tinuturi stranii, cu lungi si zvelte coloane albastre sustinand cerul de un rosu aprins, aripi moi imi atingeau fruntea si singurul lucru care nu-l intelegeam era goana de animal haituit a lacrimilor. Am deschis ochii, se strangea ceva in mine, am ridicat mana si-am indreptat crenguta aceea tanara de alun
"am inteles atunci cu-amaraciune
ca poti cu gandul sa-mi patrunzi in viata
si m-a cuprins o teama ca de gheata
sa nu-ti vadesc prin ochii-mi slabiciune" (Dante Alighieri)

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #1 : 02 Septembrie, 2006, 01:44:14 pm »
Ziua urmatoare am petrecut-o in jurul colibei si pe plaja. Prima oara dupa multi ani ma simteam debarasata de ganduri si sorbeam chemarea nelamurita, care se intalnea undeva, in adancul meu, cu amintirile netraite. Nisipul isi pastrase caldura si lasam semne pentru ca cineva sa ma poata urma: o crenguta rupta, un rand stangaci scris ici colo, o frunza multicolora pe care un anume copil sa se aplece sa o culeaga...

Deodata malul s-a ridicat si mergeam pe marginea unei faleze inalte, la picioarele careia spumega si se sfarma in spuma si stropi un fel de ocean din lacrimi verzi-albastre. Se separau si se amestecau. M-am intins...
Nu stiu dupa cat timp m-a trezit o frunza galben-roscata ce a cazut alaturi de o raza timida pe obrazul meu... Se facuse racoare, o lacrima s-a furisat in coltul ochiului: vine toamna si-n insula mea... durerile se prefac in must dulce si frunzele... ah, frunzele!

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #2 : 05 Septembrie, 2006, 09:42:23 pm »
In cetate am poposit duminica cand era plina de negustori ce-si insirau oale, obiecte de podoaba ori altele trebuincioase omului si placute ochiului. Turnul din piata batea de 3 ale amiazii si inca nu hotarasem daca sa mai zabovesc alaturi de porumbeii incantati de "averea" din punguta mea sau sa trec in a-mi lua cele trebuincioase. M-au salvat doi copilandri, putin trecuti de genunchiul broastei, care au cucerit pe loc inima zburatoarelor
Asa am intrat in mijlocul forfotei.
Negustorii erau de toate felurile: unii tacuti, altii trambitandu-si marfa… oricum fiecare cautandu-ti privirea si incercand sa te cucereasca prin zambet au bunatatea chipului.
Si nu plecai fara sa targui, luai dupa socoata de-acasa, ba scoteai si-un gologan-doi de la chimir pentru cine stie ce moft drag privirii
Si eu m-am ales c-o mandrete de opait, o traistuta de ierburi aromate, blide din cele mandru impodobite si halbe noi sa am in ce pune oaspetilor. Iar in drumul spre casa, pe o funie subtirea, mestesugita de o mandruta rosie-n obraji, trasei cativa covrigi calzi.
Off de-ar fi fost vremea mustului…
Oricum eram vesela si mandra de legaturica mea asa ca in loc sa tai drumul spre casa, cum ma-ndemnau initial picioarele, numai ce m-am trezit in plina dumbrava. Era spre amurg si linistea doar cand si cand se lasa parca intrerupta de zborul unei pasari, susurul timid al apei sau caderea unei ghinzi. M-am asezat pe un ciot dintr-un arbore batran si pret de cateva secunde am visat mangaind incet apa cu o nuielusa uscata. Cat de frumos ar fi fost in apusul acela cald, argintiu - galbui sa imi las capul obosit pe umarul drag…

Zamolxis

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #3 : 06 Septembrie, 2006, 04:49:49 pm »
Foarte frumoasa povestea :D

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #4 : 06 Septembrie, 2006, 09:40:18 pm »
Si... foarte adevarata. Multam de popas, prietene. Dar sa o continui. ;)

Spuneam acum ceva vreme ca si pe insula m-a ajuns din urma viata. Sunt anumite "lucruri"de care nu poti scapa, nu poti a te face... nevazuta.
Si macar de n-ar fi asa curvistina conita asta! De ani buni imi indeplineste dorintele numai cand imi aduc durere. Bunaoara plimbarea asta prin cetate… de ani buni am visat sa ajungem acolo sa ne plimbam de mana pe ulitele pavate cu piatra, eu sa ma invart si sa ma transform intr-o florareasa... iar el sa-mi cante pana cand am sa ma simt mai bogata ca o regina... Inca vad o caleasca trasa de doi cai puternici…De-as pune intr-o zi mana pe pramatia asta de cucoana...

Revenind la dumbrava, asa cum am spus: visam mangaind incet apa cu o nuielusa. El vaslea si din apa o multime de stropi sareau in barca. O multime de pasari ne priveau curioase…semanam cu ele. Ca in povestea veche ne intrebam de nu cumva pasarile inotau in lacul albastru si noi zburam? Sau poate eram pasari si ne priveam in oglinda. Asta trebuie sa fie adevarul! Doar ca acum fiecare zbura spre alt colt de lume sa-si construiasca un cuib… dar poate in urmatorul anotimp...

M-am trezit, se intunecase. Am traversat incet straduta care ma indeparta de dumbrava. In camera am asezat minunile pe masuta. Un fluturas aramiu, atras de lumina a intrat si, curios, s-a asezat pe cateva ghinde adunate din dumbrava. Am stat sa-l privesc pana am adormit. Dimineata era cam in acelasi loc… dar se stinsese. Am plans… m-a ajuns viata si pe insula mea…
« Ultima Modificare: 06 Septembrie, 2006, 10:02:38 pm de anuta »

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #5 : 22 Septembrie, 2006, 10:12:47 pm »
...în aşteptarea unui zgomot, a unei voci, pătrundeam adânc în mine, mergeam printre spaimele copilului singur, prin labirinturile subterane ale unor memorii de demult. Deschideam uşi, coboram pe zidurile vâscoase ale subteranelor în galerii pline de jivine solzoase şi băloase, forţam încuietorile unor sentimente uitate. Simţeam că lumea aceea putea să se reverse nestingherit asupra celei prezente şi mă îngrozeam de visele adormite acolo. Mă zăream alergând pe o pantă în timp ce ploaia se infiltra viclean şi surpa, putrezea, ducea cu ea crenguţele ca nişte degete cerând îndurare ale viselor.
Ploaia, cât de bine cunoştea ploaia asta din fluvii de lacrimi! Auzeam paşii târşiţi şi oftatul copilului solitar bântuindu-mi aleile tâmplelor. Spaima m-a învăluit ca o plasă, în pupile mi se întipărise un foc strălucitor, încercam să strig dar ceţurile înăbuşeau strigătele...

Habar n-am ce m-a izgonit într-un târziu de acolo, azvârlindu mă afară. Şi totuşi ceva adusesem cu mine, mult mai nou dar la fel de dureros: prima seară de august a acestui an, apăsătoare şi caldă seară de vară. O uram, vara era pierdută pentru totdeauna din calendarul sufletului meu. Cât îmi doream să nu mi-o amintesc...

Şi ploaia, oare când se opreşte ploaia?
Scris în data de: 22 Septembrie, 2006, 08:56:29 pm
...
« Ultima Modificare: 24 Septembrie, 2006, 07:04:20 pm de cv »

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #6 : 24 Septembrie, 2006, 07:04:45 pm »
...tot pe insula am intalnit-o pe soricuta. Inca ma feresc de ea. N-am stiut niciodata sa o mint iar povestea ei...
Dar mai bine o redau asa intr-o suflare.

Se zice ca era un greierus mic care nu stia niciodata cat este de dulce, pentru ca mai tot timpul era suparatel pe el. Pe vremuri, fusese unul dintre cei mai frumosi visatori ai noptilor cu luna, fie ele de vara, de toamna, de iarna sau de primavera. Era pur si simplu un greierus fermecat
Demult, a cunoscut o soricuta si impreuna cu ea a plecat spre zana cea buna a padurii sa isi repare vioara, pe care a spart-o dintr-o prostioara la inceputul verii, sau sa ceara macar un pic de praf magic ca sa faca strune de vis din el.
Ce s-a intamplat pe drum… fara sa stie sentimentele pentru soricuta lui dulce, cu ochisori vii ca doua margelute si cu un nasuc dulce si miscator ii daduse darul de a canta tot timpul anului. Asa ca zana nu a trebuit sa mai faca nimic in privinta viorii sau a prafului magic dar, simtind ca s-au indragostit unul de celalalt i-a fermecat sa uite de infatisare si sa poata sufletele sa zburde fericite impreuna.
Si sufletelul greierusul asta stia sa cante si sa viseze atat de frumos... numai ca o vrajitoare rea si urata era geloasa pe iubirea lui pentru soricuta dulce si vrajitoarea aceea a facut ea ce a facut, farmece si magie neagra, cu labute de radasca si aripi de liliac vampir... si incet incet a inceput sa otraveasca inimioara greierusului, plantand acolo, in pieptul lui si in mintea lui, numai ganduri urate si amintiri otravitoare... pana cand greierusul a inceput sa se poarte ciudat si a inceput sa isi supere soricuta dulce.
Cand era singur gandea ca e un rau si un urat si ca nu stie sa cante si sa iubeasca, ca nu stie sa inteleaga ce e in inimioara si in mintea soricutei.
Soricuta nu prea stia ce sa faca: il dojenea si il alinta, doar doar i-or trece greierusului traznaile…
Dar cel mai rau dintre toate a fost cand intr-o zi, a adunat toata iubirea din ea, a pus-o in palma si a vrut sa atinga greierasul. Atunci acesta a fugit si s-a ascuns intr-o scobitura in pamant si a stat acolo ascuns o gramada de vreme printre ierburi. Soricuta nu mai stia ce sa faca si a inceput sa planga de a crezut ca nu o sa se mai opreasca
In tot acest timp, castigand tot mai mult teren, vrajitoarea cea rea otravea inima visatorului, ii spune ca e rau, ca nu a fost niciodata bun… El o credea si plangea pentru iubita lui, il dureau tot mai tare zilele, si noptile, si singuratatea, si se perpelea ca nu mai stie sa viseze
S-a rugat soricuta florilor sa daruiasca iubitului ei parfum, sa aiba vise linistite, poate asa o sa ii revina increderea si florile i-au daruit… dar visele n-au venit. S-a rugat ierbii sa-i gadile nasucul poate va zambi si vraja se va rupe dar zambetul nu s-a aratat. A rugat pamantul sa trimita mesaj de iubire catre greieras, dar greierusul credea ca nu-i demn de iubirea soricutei si s-a ascuns si mai tare. Atunci a indreptat nasucul spre cer si a cerut ingerilor sa o ia alaturi de ei, sa-l poata mangaia de sus, sa-l alinte cu aripa noptii si sa aiba grija ca intr-o zi sa-si gaseasca o inima frumoasa si calda ca a lui. Si ingerii au incuviintat dar, ca un facut, greierasul a scos nasucul de dupa un fir de iarba si soricuta l-a zarit si nu a rezistat sa plece inainte de a mangaia obrajorii obositi. Si iar nu stiu cum s-a facut dar in ochisorii dragi ai greierusului a crezut ca vede umbra unui zambet si soricuta s-a pierdut in fata acelor ochisori si nu a mai stiut ce sa faca: sa stea alaturi de ingeri, sa stea lipita de umbra acelui zambet?
Greierasul era tot cu otrava in inimioara si se ascundea de ea iar soricuta plangea si pendula intre doua lumi… fara sa stie cui apartine si din care loc il va ajuta mai bine pe greieras.

(spicuita din declaratia greierusului si-a soricutei deopotriva)
« Ultima Modificare: 24 Septembrie, 2006, 08:12:19 pm de cv »

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #7 : 22 Noiembrie, 2006, 12:09:05 pm »
...era pe inserat, soarele se strecura printre copaci de pe creasta si aurea, asfintind, zidul vechi.
Parca-l vedeam stand cu capul aplecat si asfintitul ii juca in apele ochilor amplificand lumina aceea misterioasa.
M-am asezat pe un pietroi turtit, cu genunchii la gura si cu bratele inel in jurul genunchilor. Nu puteam sa vorbesc, nu puteam sa ma misc. Dealurile se topeau domoale in limpezimea amurgului. Parca nu se potriveau zidurile aspre cu verdele dealurilor. Ma scotea din mine si ma facea sa ma privesc dinafara, neinsemnata, anulata de timp, simplu gest al punerii pietrei peste piatra...

*
Se povestea...
că îmi creşteau aripi
în ochiul stâng
acolo unde
ploaia cade blând
şi ne dăruiam
unul altuia
culorile găsite
în drum

Si se mai spunea
că în ochiul drept
îmi era frig
până la gânduri
când ningea
cu petale de zarzăr
şi nările mă dureau
neştiindu-te
nevăzându-te 

Acum...

încerc
să deschid ochii
pentru a clipi
singura lacrimă

*

Ma incovoiau sub apasarea lor ascuns cuvintele, incepeam sa simt ce inseamna timp- acela scurs peste pietrele mute...

anushca

  • Vizitator
Răspuns: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #8 : 29 Noiembrie, 2006, 10:15:36 am »
...mă aşez pe marginea ferestrei şi privesc cum se joacă luna printre nori
nu, nu îmi este somn! ... ascult liniştea nopţii şi iau aminte la adevărurile ce le rosteşte când nimeni nu o ascultă

să mai sper...?

am
ochii
găuriţi
de ploi
trec
plângeri
prin mine
născând
goluri
de aer
din care
vântul
modelează
mereu
zăpezi

cv

  • Vizitator
Re: Povestea unui megieş - Insula Nevazută
« Răspuns #9 : 13 Aprilie, 2007, 08:59:56 pm »
Stau pe plaja cu tamplele pe grumazul unui soare timid care de-atatea apusuri i-a uitat si urmele talpilor. Tot mai mult dor mainile de fiecare cuvant nescris dar pulsand dureros in varfurile degetelor.
Mi-e dor de-o furtuna si de mugetul barbar al taluzurilor lovind ritmic tarmul. Ganduri trec prin mintea mea si pier facandu-ma sa ma aseman tot mai mult cu un nor de toamna, golit de ploaie, pe care vantul il mana-ncolo si-ncoace.

S-a lasat ceata pe insula, intre sufletele noastre este prea mult timp pe care nu stim sa-l traim. Dincolo de ceturi doar insula ramane frumoasa ca o fata Morgana cu sani dementiali si buze dulci si senzuale. Ii aud uneori rasul ingeresc strabatandu-mi trupul, ii simt rasuflarea in cascade si stiu ca adesea plange alaturi de mine.

ploaie-de-primävarä...
ochii mä ard
de atata väzut...
vino si cazi peste ei
cu stropi marunti
ca-n prima zi de scoalä..
si apoi deschizandu-i iaräsi
sä mä trezesc in copilarie
acolo-unde-amandoi
ne tineam de mana
si mergeam pe un trunchi
incercand
sä ne tinem echilibru
intre-doua-lumi...

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
Povestea unui om

Creat de Lord_Saladin Proza

1 Răspunsuri
2586 Vizualizări
Ultimul mesaj 01 Iunie, 2005, 10:40:32 pm
de Guardian|Angel
0 Răspunsuri
2208 Vizualizări
Ultimul mesaj 11 Martie, 2007, 07:13:12 pm
de missU
0 Răspunsuri
1601 Vizualizări
Ultimul mesaj 30 Mai, 2007, 04:29:20 pm
de amelie
0 Răspunsuri
583 Vizualizări
Ultimul mesaj 18 Mai, 2013, 02:35:01 pm
de goeteri
0 Răspunsuri
288 Vizualizări
Ultimul mesaj 20 Noiembrie, 2016, 07:49:09 pm
de goeteri