Autor Subiect: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!  (Citit de 8216 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Existam…cand intr-o zi apare din senin acel om minunat care era cu siguranta mai frumos decat in visurile mele. Ne-am indragostit din prima clipa. Era prea frumos ca sa fie adevarat. Zburam, cu fiecare secunda sentimentul crestea, inima imi exploda din ce in ce mai tare si reusea mereu sa ma surprinda unde poate sa ajunga si cum ea reuseste sa ma duca intr-o lume chiar perfecta. Am 24 de ani si as renunta la ei toti ca sa mai ating inca o data raiul. In timp sentimentele s-au transformat, ma obisnuisem acolo si acel ceva frumos devenise atat de mult parte din mine incat incetasem sa mai exist de una singura. A inceput sa-mi fie frica de acel ceva atat de frumos..n-am crezut niciodata in perfectiune si mi-era frica sa nu ma amagesc…plangeam de frica si cautam sa revin pe pamant. El era inca acolo langa mine fericit. Il stiam langa mine si déjà aveam asteptari prea mari: vroiam sa aud acele cuvinte care sa-mi dea incredere ca eu merit perfectiune si aceea perfectiune exista. Mi-este foarte usor acum sa spun ce prostie am facut…dar pentru mine atunci era un sentiment de frustrare care nu-mi permitea sa fiu fericita. Atunci s-au vazut primele diferente intre noi: el este o fire poate prea introvertita, eu mult prea extrovertita. Arunc cu cuvinte, fac prea mare caz din orice prostie, sunt rasfatata si pretentioasa si foarte impulsiva. Lipsa de comunicare a dus la prima despartire peste care a trecut poate prea usor amandoi. El a promis sa incerce sa discute mai des cu mine problemele noastre (desi a insistat sa mentioneze ca ar vrea totusi sa continue sa nu mi spuna lucruri care crede el ca ar putea sa-mi faca rau) iar eu am incercat sa-l lamuresc ca pot cu usurinta sa renunt la lucrurile care i se pareau ciudate in viata mea (prietenele dubioase, dorinta mea de duca in lume fara sa ma uit in jurul meu). Eram fericiti din nou impreuna dar asteptarile erau prea mari din ambele parti. Asa toanta am fost cand asteptam ca el sa inceapa o discutie despre problemele noastre…El n-o facea dar simultan imi arata prin infinit de multe gesturi ca ma iubeste. Eu nu vedeam, asteptam sa ma tranteasca pe canapea si sa-mi spuna: “mai femeie, eu te iubesc tu ce draq faci?!”. N-o facea…nu mai vroiam sa deschid nici un fel de subiect care ar fi putut fi interpretat ca un repros si am preferat sa adancesc distanta dintre noi, asteptand o reactie din partea lui. Nu venea, eu eram in ultimul an de facultate si cum imi este stilul m-am stresat mult mai mult decat era normal. Simteam ca el nu intelege asta, ca e rece si ca sunt singura. Intrasem intr-o stare depresiva (in care eram ratzusca cea urata si proasta pe deasupra care n-o sa reuseasca niciodata sa ia nota maxima, etc). Colegul de serviciu ma invita tot mai des la tigara. Nu-mi placea, ca barbat imi provoca desgust dar era un tip foarte destept. Incep sa-i ascult dezamagirile si imi provoaca mila ca un barbat la 28 de ani ca el este ajuns la fundul marii si nu se ma poate ridica. Ma asculta si el pe mine cum ma simt singura si cum fac sa-mi recuperez increderea in mine ca sa pot merge mai departe. Incet incet se indragosteste foarte puternic de mine. Incep sa simt asta si vad in ochii lui cum m-a transformat intr-o statuie la care aproape se inchina. Nu pot sa-l acuz ca desi stia ca iubesc si sunt trista intr-o alta relatie incepe sa-mi dea zeci de mesaje noaptea, mesaje pe care le primesc in dormitorul prietenului meu care poate o singura data m-a intrebat cine te cauta la ora asta.  N-am stiut cum sa opresc asta, mi-era imposibil sa inteleg cum iubitul meu este si mai distant desi era prea putin probabil sa nu observe ce se intampla si tot asteptam o reactie…colegul era inca acolo si ma asculta cum il iubeam atat de tare pe omul de langa mine dar eram chinuita (chinuita de mine cel mai mult). Imi castigase un sentiment de respect imbinat cu acel continuu sentiment de mila. Mi-e rusine sa recunosc acum ca desi nu mi-a trecut niciodata prin gand sa ma uit la coleg ca la un barbat sau ca as putea vreodata sa pun egal intre iubitul meu si acest coleg n-am facut nimic sa opresc asta si inca am accentuat-o raspunzand la mesaje cu “te iubesc” cu “si eu te iubesc cum ma iubesc pe mine”. N-a fost unul, au fost mai multe. M-a ajutat sa imi recasting increderea in mine ca sa ma mobilizez si sa ma concentrez pe redactarea licentei simultan cu taskurile de la birou. Intr-una din zile, prietenul meu care de mult stingea lumina cand plecau prietenii lui si se intorcea cu spatele imi spune ca se simte singur. (mi se pare ca este un pas inainte, simt din nou ca ma iubeste dar stabilim sa discutam despre asta cand vom pleca impreuna in Praga). In Praga déjà era prea tarziu, eu nu intelegeam de ce nu mai reuseste sa se simta niciodata bine cu mine, el se inchisase si ma mult iar in Praga n-am facut decat sa ne certam ca el nu vorbeste cu mine, el motivand ca este obosit. Si evident ajungem si la despartire, cu mult inainte de licenta. Ma trezesc singura si cu foarte putin timp ca sa incerc sa inteleg sau sa constientizez ce mi se intampla. Motivele au fost cele pe care mie mi-e imposibil sa le accept: o data n-am dus gunoiul,o data n-am inteles ca este obosit si l-am pus sa ma ia de la Victoriei. Nu puteam sa cred ca ceva asa de frumos se poate termina din cauza unor prostii. Am aflat mai tarziu si indirect ca motivul era total altul (mesajele de la si catre coleg) dar nu de la el. Suferea atat de tare incat printre sute de lacrimi reusea sa-mi spuna fragmente pe care cu greu si stangaci reuseam sa le pun cap la cap. Il durea enorm, era ingrozitor de dezamagit de mine dar nu reusea sa ma urasca sau sa ma tina departe. Au trecut 8 luni de atunci….luni in care ne-am chinuit amandoi. Stiu foarte bine ca am comis greseala cea mai mare si as face orice sa repar ceea ce am facut. In aceste 8 luni mi-a fost imposibil sa renunt, am reusit sa-l conving ca il iubesc, ca as face orice ca sa pot repara ce am gresit, si ca mi-e imposibil sa renunt la sentimentele noastre pentru ca sunt ceva frumos. Ultima conversatie pe tema asta mi-a dovedit ca dupa atata timp el a reusit doar sa poata vorbi despre cat de mult la durut asta (asa cum am mai spus pana acum lacrimile il sugrumau) si ca ii e mai usor sa renunte. Stiu ca n-a reusit sa renunte (ma doare ingrozitor ca l-am chinuit atat, ca stiu ca periutza mea de dinti e tot acolo, toate lucrurile mele sunt exact asa cum le-am lasat, el explicandu-mi ca nu are puterea sa le mute). Mi-a cerut sa renunt pentru ca vrea sa-mi fie bine si pentru ca el stie ca nu e capabil sa treaca peste asa ceva, lucru pe care el nu l-ar fi facut niciodata.

Eu sunt o visatoare, stiu ca oamenii gresesc, eu gresesc foarte des dar de fiecare data am grija sa repar ceea ce am facut. Imi place sa lupt pentru ceea ce vreau si consider ca un lucru obtinut dupa multe greutati este infinit mai placut decat ceva luat de-a gata. Cred ca intensitatea sentimentelor este cu atat mai mare cu cat a trecut prin mai multe probleme. Nu imi place sa ma gandesc ca balta e plina de peste si ca undeva acolo este si printul meu pe cal alb care ma asteapta intr-o lume perfecta unde nimic rau nu se poate intampla. Din pacate nu mai pot face nimic. El stie ca il iubesc si ca ma iubeste dar nu crede ca mai depinde demine sa schimb nimic, indiferent de ce as mai face. Cum pot sa renunt, cum pot sa accept ca ceea ce am facut eu este iremediabil…am stricat tot si nimic nu se mai poate schimba?!  Am fost intrebata daca nu cumva e o incapatanare: nu cred ca pot numi asta pentru ca iubesc tot la aces om si stiu ca e numai vina mea ca nu am inteles la timp ca si el ma iubeste si daca as fi fost putin ma matura lucrurile ar fi fost altfel. Oare nu poate exista o a doua sansa daca intr-adevar exista acel sentiment puternic?! Intr-adevar ar fi mai usor sa cauta in alta parte dar eu cred ca renuntam la ceva c ear putea fi foarte frumos. Ar terbui oare sa nu mai sper? Ar trebui sa pot sa ies cu altcineva fara sa am am un sentiment de regret si vinovatie?! Ar trebui sa mai astept sa se stinga totul desi nu-mi doresc asta?

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #1 : 25 Ianuarie, 2009, 03:27:04 pm »
E ciudat titlul pe care l-ai ales. Desi spui ca nu vrei sa renunti, titlul de fapt intreaba cum sa o faci. Ceea ce inseamna ca te gandesti serios sa renunti.
I=ai explicat vreodata ca iti trimiteai mesaje cu colegul sperand ca el va deveni gelos ca sa ai o confirmare ca te iubeste? Si nu pentru ca ai fi vrut sa fii cu colegul?
Oricum, din ce povestesti se pare ca nu puteti comunica deloc lucrurile esentiale. Ce te face sa crezi ca, daca v-ati impaca, ati putea de acum incolo? Si nu v-ati chinui in continuare? Se pare insa ca ceea ce vrei tu conteaza mai putin, caci el este in masura sa ia o decizie pe care nu vrea sa o ia.
Nu stiu daca vrei opinii sau pur si simplu ai scris aici ca sa spui cuiva... dar eu as vorbi deschis cu el, i-as explica tot ce nu i-am explicat in anii astia si i-as cere o decizie ACUM. Adica ori vrea sa va impacati si vei face tot posibilul sa fiti fericiti, ori nu vrea si atunci ar fi bine sa iti vezi de viata ta incercand sa nu privesti in urma si sa gasesti poate, cand te vei simti in stare, un alt print pe alt cal alb...
Si btw, bun venit! Sa te simti bine aici si sa te citim din cand in cand.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #2 : 25 Ianuarie, 2009, 04:28:19 pm »
I-am explicat si exact cu cuvintele astea ca imi doreamsa vad cat de cat ca ii pasa...macar o urma de gelozie. N-a fost si mi-a spus ca regreta ca desi nu dormea noptile gandiduse cum sa faca sa fie bine, mie nu-mi arata nimic. I-am cerut de multe ori totul sau nimic desi de fiecare data mi-era foarte frica de un nimic...si mi-a spus sa-mi vad de viata mea ca-i mai bine pentru mine si pe el sa-l las ca simte ca innebuneste. A simtit ca ii cer totul sau nimic si mi-a spus ca nu poate sa-mi ofere asta acum...stiu ca ii e foarte greu sa renunte la tot si de multe ori m-am gandit ca poate are nevoie de timp, timp pe care sunt dispusa sa-l sacrific si probabil ca m-as chinui oricat daca as stii ca asta e o solutie....

Am incercat sa renunt si sa mi vad de viata si desi sunt inconjurata de prieteni foarte dragutzi inca ma simt absenta in prezenta lor. Stiu ca in timp as putea sa ma obisnuiesc cu nimicul dar mi-e greu sa renunt la ceva care mi-e atat de drag...

Legat de alt print pe cal alb....da stiu e lumea plina numai de printi pe cai albi dar daca eu simt ca nu vrea altul de ce tebuie sa renunt?! Stiu sa renunt atunci cand celalalt nu mai simte nimic pentru mine, am mai facut-o dar nu inteleg de ce lumea imi cere sa renunt la ceva frumos?

Si multumesc pentru raspunsul atat de rapid. Probabil ca aveam nevoie si de sfaturile altor oameni

Offline Emma

  • *****
  • Mesaje postate: 235
  • Karma: 18
  • Gen: Femeie
  • Think before you speak. Read before you think
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #3 : 25 Ianuarie, 2009, 04:44:52 pm »
E greu sa gasesti o solutie atunci cand nu depinde de tine ceea ce se intampla....Citind cele scrise de tine m-am regăsit într-un fel pe mine si pe iubitul meu. Suntem acelaşi tip de cupluri: eu extrem de extrovertită iar el...la polul opus.... dar, eu nu m-am îndepărtat de el şi nici nu l-am lăsat să se îndepărteze. Eu m-am luptat cu neputinta lui de a vorbi cu mine si de a mentine acea legatura vitală dintre doi parteneri. Am avut si noi momente de criza...momente în care simţeam că nu se mai poate...dar...îmi aduc aminte..uitandu-mă în trecut...la câte discuţii....interminabile am avut pe tema comunicarii..si cât de importantă este ea pentru doi oameni care trăiesc împreună. Asta m-am luptat să îl fac să înţeleagă..şi pentru că mă iubeşte mi-a arătat că se poate. Ştiu ce înseamnă tăcerea în cuplu...e greu...la un moment dat i-am spus că această lecţie de viaţă pe care trebuie să o înveţe îi va trebui pretutindeni, îl va ajuta mereu în orice fel de relaţie în viitor...eu am încercat..şi am reuşit.

De ce ţi-am spus toate lucrurile acestea? pentru că dacă într-o zi vă veţi împăca...să încerci tu să îi arăţi ce e comunicarea. Pentru situaţia de faţă...voi ştiţi ce e mai bine pentru voi..deşi e păcat să vă pierdeţi pe drum în loc să încercaţi o cale de mijloc.

Ai postat între timp...si am citit. Da...se pare că nu comunicarea e de fapt problema actuală (ea e cea care a dus până aici) ..problema lui e cea legată de mesaje...poate timpul le va aşeza pe toate...şi dacă v-aţi întâlni ca nişte prieteni şi aţi discuta la un ceai cald ce a fost bine..şi ce nu în relaţia voastră..să le aşezaţi şi să discutaţi ce era de facut... Si ce e de făcut pe mai departe....dacă nu vrea să aleagă între totul sau nimic..poate e mai bine să încerci cu puţintelul...Ar trebui să îi spui că înt-o relaţie nu greşeşte numai unul atunci când se ajunge la despăţire...ci amândoi...de aceea, dacă din cauza amândurora s-a ajuns aici...atunci..amândoi trebuie să încercaţi să rezolvaţi problema...dacă mai există voinţă..şi dorinţă...

multă baftă... :-*
Strong people don't put others down...
They lift them up..
(Michael P. Watson)

Offline Eve

  • *****
  • Mesaje postate: 382
  • Karma: 25
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #4 : 25 Ianuarie, 2009, 06:51:10 pm »
... o sa-ti spun cum as vedea eu lucrurile daca mi-ai face mie asa ceva

In primul rand iti spun ca nu ma consider un om gelos. Nu in sensul in care sa leg un om de mine pentru ca ne iubim, sa-l suspectez ce face singur, sau sa nu-i inteleg dorinta de a avea prieteni pe care eu ii agreez mai putin (asta in limitele unui normal care nu-l discut aici)
Daca prietenul meu ar admite repetat mesaje la ore nepotrivite, as intelege o data, de doua ori, poate de trei ori... dupa care as renunta definitiv la el oricat m-ar durea.
Nu ar exista scuza ca vrea sa ma faca geloasa. Iubirea se bazeaza pe incredere. Daca el nu are incredere ca-l iubesc (chiar nesarind pe el cum spui tu), daca incearca sa ma testeze, atunci irosesc timpul
As presupune ca ii place sa flirteze cu una sau alta si in cazul asta mereu ma va rani si... nu-s dispusa, ori as presupune ca are o 'roata' de rezerva pentru ca eu nu-i sunt suficienta
Pentru ca arunca (intr-un joc copilaresc) clipele de bucurie, pentru ca imi raneste sentimentele si increderea fara sa se intrebe ce simt... ma lipsesc de el

Din punctul meu de vedere nu ai stiut ce vrei sau, inconstient, nu te-a mai multumit relatia actuala (iar acum plangi pentru 'jucaria' care te plictisise dar... s-a stricat inainte de a o abandona tu)

Nu-ti cunosc prietenul, nu-ti dau sfaturi, dar daca el ti-a spus cam ce ti-am spus eu... nu-ti face iluzii. Am renuntat -dupa ani buni- la un om ca tine (desi am oftat mult dupa). Nici acum nu am uitat durerea... doar am iertat

Am spus ca nu... si totusi iti dau un sfat: ca este el, ca este altul, daca iubesti nu incerca sa aduci durere ca sa testezi ce ai. Incearca sa folosesti simturile, intuitia feminina, incearca sa cantaresti cat din ce iti doresti cu adevarat ti se ofera
« Ultima Modificare: 25 Ianuarie, 2009, 07:03:53 pm de Eve »
"plici-pleoci pe sotron:
o casuta, a doua casuta ... cu a treia fuge un melc"

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #5 : 26 Ianuarie, 2009, 12:07:29 am »
Multumesc ca am primit si un mesaj asa cum ma asteptam. Da, mi-era poate teama ca nu am reusit in primul mail sa subliniez cat de mult am gresit. Nu incerc sa-mi caut scuze pentru ca am incercat foarte putin sa l tin pe coleg departe si chiar la un moment dat i-am dat apa la moara doar pentru ca aveam nevoie de o persoana care sa-mi dea incredere in mine. Am gresit enorm, mi-am dat seama prea tarziu. Mi-am batut joc inclusiv de coleg pe care l-am lasat sa se amageasca...Singura mea explicatie e ca am fost o proasta...stiu ca l-am dezamagit enorm si nu pot sa-i reprosez absolut nimic si lui..imi dau seama ca ceea ce am facut eu este inadmisibil. Nu pot s-o scuz nici cu imaturitate, cu stresul examenelor. Tot ce stiu e ca intotdeauna l-am iubit enorm,si am gresit. Asa cum mi-a spus si el nu poti sa-i dai unui om in cap si dup-aceea sa i spui imi pare rau. Stiu ca indiferent ce as face nu am cum sa repar greseala...

si da in aceste 8 luni ne am vazut destul de des si ca amici si chiar rar ca "ceva" care dormeau in brate cu inimile explodand...m-a ajutat in continuare foarte mult, am incercat sa fiu si eu langa el atat cat mi-a permis. dar de fiecare data amandoi sufeream foarte tare pentru ca de cate ori se punea problema hai sa mai facem un pas inainte el imi spunea ca nu e bine si ca il doare atat de tare incat nu poate trece peste...toodata dorinta mea de a mi repara intr un fel greseala si faptul ca incercam sa fac orice sa i arat cat de rau imi pare a fost chiar interpretat ca un efort ca sa mi ating scopul...si nu l acuz...il inteleg.


Este suficient oare sa regreti?! Exista situatii in care nu poti sa mai repari nimic?! Este asta una dintre acele greseli iremediabile?! Mi-a spus de asemenea ca nu mai depinde de mine, ca stie ca il iubesc dar stie ca nu poate trece peste acum. Poate oare un sentiment puternic de iubire sa ierte asa ceva?  Trebuie oare sa ne rupem sufletele in doua si sa renuntam la ceva ce, cred eu, ar putea fi frumos?!
As face orice ca sa repar ceea ce am facut si l-am convins si ca imi dau seama cat am gresit...stiu deasemenea ca nu mai am ce face. Merit oare dupa ceea ce am facut sa fiu fericita cu altul si sa spun:da, cu asta n-o sa mai fac...dar am distrus 2 inimi. De ce nu e mai usor sa repar ceea ce am stricat decat s-o las sa se faca scrum?!

Offline Cryssa

  • Mesaje postate: 1
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #6 : 26 Ianuarie, 2009, 02:27:43 pm »

Am citit povestea ta si sincer, inteleg prin ce treci. Si eu am trecut printr-o relatie asemanatoare. Adica, lipsita de comunicare. Stiu ce inseamna sa treci printr-o perioada grea si omul de langa tine sa nu fie defapt langa tine.  Am discutat atunci si am realizat ca ar trebui sa comunicam mai des. Din fericire, asta s-a intamplat inainte de a fi prea tarziu. E bine daca esti  contienta ca ai gresit si poate nici pentru tine nu e prea tarziu.  E greu sa treci peste anumite lucruri dar daca va iubiti cu adevarat veti ajunge la o solutie impreuna. Ar trebui sa realizati amandoi ca fiecare are partea lui de vina. Oricum din cate vad, nici unul dintre voi nu poate renunta.  Nu e cazul sa te simti vinovata pentru ca il iubesti si vrei sa fii alaturi de el si nici el nu ar trebui sa te condamne pentru asta.  Oricine cere, merita o a doua sansa. Va doresc sa realizati ca defapt inca mai exista ceva intre voi, cred ca inca nu realizati ce s-a intamplat si unde anume s-a produs defapt ruptura. Incearca sa vorbesti cu el, sa-I explici ca relatia voastra era subreda mai dinainte si ca lipsa de comunicare si incredere duce la asemenea finaluri. Poate vei reusi sa-l faci sa inteleaga, mai ales daca va iubiti atat de mult.

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #7 : 27 Ianuarie, 2009, 12:02:39 am »
Apreciez foarte mult ca exista persoane care inca gasesc timp si cate un gand pentru acei oameni care au nevoie de alti oameni... Va multumesc!
Am ales sa scriu aici pentru ca efectiv nu mai stiu incotro...nu stiu nici macar sa stau pe loc... imi este foarte greu sa accept ca nu mai pot face nimic, ca am reusit sa fac atata rau tocmai persoanei pe care o iubeam cel mai mult si ca ar trebui s-o iau doar ca pe o lectie de viata (cum as putea sa ma consolez cu gandul ca a fost nevoie sa dezamagesc un om ca sa ma bucur de altii?!)...incerc sa ma linistesc desi recunosc ca habar n-am cum s-o fac si incerc sa ma conving ca poate ii va fi mai bine fara mine...
Exista oare acele cuvinte, acel loc unde as putea sa invat sa ma resemnez,sau poate care sa mai imi permita sa-mi fac iluzii cum ca nu e prea tarziu, acea voce care sa ma faca sa observ macar cand e dimineata sau un copil razand pe strada fara sa ma intreb:"el o fii bine?!", acel echilibru care ii va compensa lui durerea provocata de mine?!
Nu exista happy ending-uri,nu?!sau poate nu atunci cand nu le meriti....

Offline sunshine

  • *****
  • Mesaje postate: 1420
  • Karma: 41
  • Gen: Femeie
  • Fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii
    • Vezi Profilul
    • http://lilysunrise.blogspot.com/
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #8 : 27 Ianuarie, 2009, 08:24:57 am »
 Exista happy end...Trebuie doar sa treci prin multe dezamagiri si suferinti ca sa stii sa pretuiesti fericirea ce-o  primesti intr-un final. Merita sa lupti , e bine ca ai inteles unde ai gresit si regreti ca ai adus durere in sufletele unor persoane dragi. Asta inseamna ca tii la ele si stii sa iubesti. Mergi inainte si vei vedea ca viata ne rezerva multe surprize placute. :)
\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #9 : 24 Februarie, 2009, 05:57:56 pm »
Si continuarea povestii: a ales sa renunte la mine pentru ca nu ma mai iubeste destul... :'(...Banuiesc ca uneori trebuie sa si pierzi...

Offline no_more

  • **
  • Mesaje postate: 46
  • Karma: 0
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #10 : 24 Februarie, 2009, 07:50:45 pm »
N-ai pierdut absolut nimic, daca nu te mai iubeste e mai bine sa fii singura, sa te regasesti pe tine insati, sa te gandesti la toate evenimentele din ultima perioada, sa le cerni si de ce nu, sa inveti ceva din ele, intodeauna e loc de invataminte.
Incearca sa iei  lucrurile ca atare chiar daca durerea isi va iesi din matca, nu te invinui pentru ce s-a intamplat.

Suntem langa tine.
Daca te-ai indeparta putin,
Dragostea mea ar creste
Ca aerul dintre noi.
Daca te-ai indeparta mult,
Te-as iubi cu muntii si cu apele
Si cu orasele
Care ne despart.
Daca te-ai indeparta
Cu o zare,
La profilul tau s-ar mai adauga soarele,
Luna si jumatate din cer.
Marin Sorescu - Perspectiv

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #11 : 13 August, 2009, 01:19:28 pm »
Totul a trecut..de mult...au ramas doar, foarte rar, nopti in care il visez langa mine si ma trezesc cu senzatia ca e langa mine si il caut...de ce se intampla asta inca nu stiu. Nu neg sentimentele inca vii dar nici constiinta ca totul e trecut si va ramane asa.


Inca ne vedem..foarte rar...totul este extrem de ciudat. m-a cautat, mi-a spus ca ii e greu sa ma vada pentru ca nu stie daca ar face fata reintalnirii...si apoi ne vedem..si nimic..vorbim despre vreme, mama, tata, frati dar nimic mai mult. Orice incercare de a mea de a mai calma si lamuri din regrete si frustrari este interpretata ca o intentie rea de a-i strica ziua...in ultima vreme chiar ma evita...
Nu-mi dau seama nici macar ce am mai putea vrea unul de la celalalt.


Am intalnit pe altcineva...un om frumos...cu o personalitate frumoasa si cu intentii dintre cele mai frumoase...mi-a placut dar n-am simtit niciodata ca ma pot indragosti de el..sau din nou...
Distanta mea s-a simtit in timp iar atitudinea mea deloc indiferenta apropos de "fostul" a adus sfarsitul.

And now what?! Timpul...din nou timpul. Dar cu timpul care a trecut degeaba pana acum cum ramane?! De ce n-am reusit pana acum sa-mi fac timpul prieten? De ce n-am reusit sa imi revin?!

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #12 : 23 August, 2009, 10:56:18 am »
Vorbeam cu un prieten, unul din acele putine persoane bune pe care am avut noroc sa le cunosc intr-o viata si discutia ajunge intr-un punct in care eu ii povestesc cum iubesc un om care inca ma iubeste dar nu poate trece peste dezamagirea pe care i-am provocat-o. A fost foarte surprins sa auda ca eu am putut sa fac asa o mizerie si foarte dur apropos de comportamentul meu si de dimensiunea unei astfel de greseli. Dar dupa morala bine-meritata mi-a dat curaj sa lupt pentru ceea ce imi doresc pentru ca in viata sunt putine lucruri care merita si pe care esti convins ca ti le doresti din tot sufletul.

Stiu ca in situatia asta, eu am fost cea care nu merita dar imi doresc sa ajung sa merit si sa fiu ceea ce merita el. A trecut ceva timp de atunci, timp in care amandoi ne-am maturizat destul de mult, timp in care amandoi am invatat multe, timp in care niciunul nu a ajuns indiferent…timp pe care acum nu-l consider pierdut. El s-a mai linistit, eu am inteles ca in viata sunt putine lucruri simple, curate si frumoase pe care ajungi sa le intalnesti si indferent cat ar dura, imi doresc sa ajung acea fata care sa merite sa fie iertata si sa merite sa fie fericita alaturi de un barbat atat de frumos…si poate intr-o zi o sa reusesc sa-l conving ca merit…

Offline Angy

  • *****
  • Mesaje postate: 263
  • Karma: 18
  • Gen: Femeie
  • I don't want to believe. I want to know.
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #13 : 28 August, 2009, 09:55:32 am »
          Nu mai lupta pentru nimeni.Lupta pentru tine,pentru fericirea si implinirea ta ca persoana,ca prietena,ca iubita.Restul vine de la sine.N-are rost sa-l mai convingi nimic.El te vede,te stie,te cunoaste,poate mai bine decat te cunosti tu.Un suflet ranit trebuie intai pansat pentru a nu se infecta rana iar apoi vine vindecarea.Si...trebuie timp.Ce e rupt uneori rupt ramane iar de lipesti tot e un semn si nimic nu va mai fi la fel.Fii realista,te rog.Chiar de va fi impacare mereu vor exista intrebari de genul:de ce,pentru ce,cum de...etc?
           Te inteleg,doare dar continua sa traiesti frumos asa cum numai tu stii sa o faci iar el te va redescoperi daca va dori asta.Daca nu,considera acest episod un capitol incheiat al vietii tale si vezi alte ferestre ce ti se deschid,nu privi doar la cea inchisa.Asta trebuie sa vrei.Nu te mai macina cu sentimentul de vinovatie,n-are rost,ce-a fost,a fost....
           Iti doresc sa ai puterea sa-ti revii si autoeduca-te in acest sens.
There is no finish line. Never in life !!!

Offline J-ai-trouvé-mon-étoile

  • Mesaje postate: 9
  • Karma: 0
    • Vezi Profilul
Răspuns: Cum pot sa accept sa renunt la doua inimi pe care eu le-am chinuit?!
« Răspuns #14 : 28 Septembrie, 2009, 08:25:46 am »
As vrea sa va mai spun si continuarea...ne-am impacat, si a fost o impacare dureroasa...asa cum probabil cei din jur puteau anticipa usor. Cumva frumoasa dar plina de tensiuni, de ce-uri, intrebari, incercari disperate de a le lamuri care au dus la discutii peste discutii. Ne e inca greu, foarte greu amandurora dar amandoi vrem sa mearga. Ne trag inapoi atatea lucruri si unul singur inainte: noi vrem sa o facem sa mearga. Nu stiu daca avem amandoi puterea sa trecem peste si sa reusim ce ne dorim. El e slab acum..si eu la fel...amandoi avem nevoie de momente frumoase, de energie pozitiva si suntem satuli de discutii, durere, amagire, dezamagire....cum iesim de aici?! e atat de greu...nu vrem sa renuntam, cel putin eu nu vreau, nu acum..daca as stii ca-i e mai bine cu altcineva, in alta parte, as renunta eu pentru el. Dar cred sau sper ca nu i-ar fi si imi doresc sa transform totul in lucruri simple...nu mai suportam niciunul durere si tensiune...cum reusim sa transformam asta intr-o viata simpla si usoara?! Oare sunt suficiente timpul si rabdarea?

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
2 Răspunsuri
3090 Vizualizări
Ultimul mesaj 20 Septembrie, 2004, 10:34:17 am
de marushka
17 Răspunsuri
6594 Vizualizări
Ultimul mesaj 18 Octombrie, 2006, 09:31:51 pm
de ExIgEnTaa
16 Răspunsuri
9977 Vizualizări
Ultimul mesaj 16 Noiembrie, 2009, 07:52:23 pm
de Semiramis
0 Răspunsuri
998 Vizualizări
Ultimul mesaj 01 Ianuarie, 2007, 01:02:06 am
de Rudy Valentino
0 Răspunsuri
1731 Vizualizări
Ultimul mesaj 14 Iulie, 2007, 01:03:07 am
de jorjh