Autor Subiect: Amintire albastra  (Citit de 4300 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Amintire albastra
« : 27 Mai, 2007, 10:01:53 am »
Motto: “Fiecare dintre noi este iubirea vieţii cuiva.”

 

 Partea proastă în toată povestea asta este că de cele mai multe ori iubirea vieţii tale are o altă iubire a vieţii. Iar tu eşti numai simplu spectator, ca un tren oprit cinci minute într-o gară albastră. Există în viaţă momente privilegiate, unii le spun miracole, alţii le spun frumuseţe, alţii le numesc dragoste. Momente suspendate în timp în care totul se pune sub semnul întrebării, chiar şi propria identitate. Ca şi cum, preţ de o clipă, Dumnezeu îşi uită graba şi îţi oferă un răstimp alb, simplu şi clar, de frumuseţe incredibilă.

Îmi amintesc seara aceea în ceaţă, amintirile suprapunându-se ca-ntr-un caleidoscop, reflectând cioburi colorate în oglinzi mincinoase. Era uşor frig pentru sfârşitul de august, iar nisipul umed sub tălpile goale prevestea ceva din tristeţea primelor zile de septembrie. Îmi ţineam sandalele în mâna stângă, lovind absentă cu piciorul valurile care se spărgeau din când în când la limita ţărmului.

Senzaţia uşoară de frig îmi făcea bine, abia acum îmi dau seama că frigul este un remediu foarte bun pentru tristeţile nedefinite, melancolice, un răstimp de ieşire din indiferenţa cotidiană care ne bântuie din când în când pe fiecare. Despărţirea de T îmi lăsase un gol greu de definit, ca un nod amar în capătul pieptului care se încăpăţâna să mă apese deşi nu mai simţeam de mult nimic pentru T. În ultima scrisoare îmi spunea că întotdeauna va exista un imens loc gol în sufletul lui pe care numai eu l-aş putea umple vreodată. Numai că eu nu mai voiam de mult să-i umplu golurile egoiste. Probabil golul ăsta al lui devenise o obsesie şi reverbera acum, adânc, organic, în forma nedefinită a tristeţilor mele.

Fără să vreau mi-am amintit cum îmi spusese cândva, sub un castan înflorit înainte de vreme, că fiecare dintre noi suntem iubirea vieţii cuiva. Apoi adăugase teatral că eu sunt a lui, cu un gest al mâinii larg, parcă învăţat pe de rost. Pe-atunci nu eram nici pe departe iubirea vieţii lui şi totuşi cât de tare ne place sa fim minţiţi frumos, teatral, la scenă deschisă. Îl credeam ştiind că nu-l cred. Peste ani i-am declarat cu aceeaşi teatralitate că avusese dreptate, sunt iubirea vieţii lui, dar nu şi el a mea, aruncându-i cu ură în faţă lipsa mea de entuziasm şi invitându-l ceremonios să-şi vadă de viaţa lui măruntă.

Fusesem, fără doar şi poate, până la urmă, iubirea vieţii lui, din păcate. Un „din păcate” absurd, cred că uneori doamne-doamne se joacă cu noi nepotrivindu-ne ceasurile, nepotrivindu-ne sufletele, împlinind prea târziu jinduri vechi, copilărie trezită brusc din somn dimineaţa. Nu mă mai interesa T. deloc, ca şi cum nu ar fi existat niciodată, după ce ani de zile visasem cai verzi pe pereţi, acum, când mă iubea cu-adevărat, pentru mine dispăruse de mult.

Era seară şi nisipul se încăpăţâna să fie rece şi sticlos. Din partea cealaltă a ţărmului s-a apropiat un băiat care m-a ocolit în ultimul moment, ca şi cum eu ar fi trebuit să mă dau la o parte. „Ai exclusivitate pe plaja asta?” Cuvintele mi-au sunat dur, arogant, la limita nesimţirii. Am bâiguit un „Nu” aproape surd, apoi raţiunea şi-a revenit şi a taxat aroganţa intruzivă: „Poate că am. Da, sigur am. De ce? Ni se ciocnesc exclusivităţile?”. A început să râdă. Cel mai sincer şi mai sănătos râs pe care îl auzisem de multă vreme. Râsul lui m-a dezarmat total („un râs portocaliu”, cum avea să zică el mai târziu), am început la rândul meu să râd de neobişnuitul situaţiei. Aşa l-am cunoscut pe V. Atunci am văzut pentru prima oară ochii lui albaştri-cenuşii, aproape ireali.

Au urmat patru seri fantastice, la fel de ireale ca irisul lui, seri de râs şi de tristeţe în doi, seri pline de toată frumuseţea lumii, de lumina lunii căzând cuminte peste valuri şi de felul lui ciudat de a zâmbi întotdeauna puţin trist. Şi mai ales pline de noi. Şi de forma aproape uitată a unui sărut pe ţărmul Mării Negre. Amintirile s-au şters încet-încet, natura e blândă cu noi şi ne cruţă de suveniruri exacte. Se spune că amintirile au un singur cusur: ne vizitează în fiecare zi. Cam aşa m-au vizitat pe mine preţ de luni bune, apoi au devenit mai îngăduitoare şi mai puţin precise, detaliile s-au pierdut, a rămas numai o tristeţe surdă, nedefinită şi crâmpeie de conversaţie, întotdeauna la limita ironiei: „Eu cred că pe tine într-o bună zi o să te iubesc. Da, m-am hotărât, precis o să te iubesc.” „Promiţi?” „Promit”... „Ţi-aduc, prinţesă scumpă, luna-n palmă? Ah, e doar un licurici? Mă iartă!”.

Au fost patru seri incredibile, pline de frumuseţe şi de analize pseudo-sociologice la minut ale oamenilor de lângă noi şi mai ales ale cuplurilor. V. avea darul fantastic de a vedea lumea mereu nouă, mereu proaspătă, ca şi cum atunci i se dezvăluia prima dată, plină de taine, plină de farmec. Iar eu râdeam, râdeam, râdeam, prinsă de vraja lumii mici, înguste şi de râsul lui portocaliu, sincer, cu uşoare riduri lângă irişii incredibil de albaştri.

Memoria ne joacă feste teribile, se fragmentează, se fărâmiţează ca o bucată de polistiren frecată în copilărie de-un perete rugos de la un capăt la celălalt al blocului. V. a dispărut din viaţa mea aproape la fel de brusc cum a apărut. Şi la fel de arogant. Ne-am scris o vreme, mai exact eu i-am scris, el arunca câte un „mulţumesc pentru felul tău frumos de a mă scrie” şi cam atât. Apoi nu mai răspundea deloc. Nici la mail, nici la telefon. Doar eu rămăsesem cu amintiri fărâmiţate pe un capăt neliber de retină: felul lui puţin trist de a zâmbi, gestul mâinii întinse teatral declamând versuri, glasul uşor afectat fredonând un refren uitat. V. avea ceva din naturaleţea celui care se simte bine cu sine. Nu-i era teamă nici de gesturi, nici de cuvinte, nici de oamenii din jur. Iar eu mă simţeam lângă el puţin intimidată şi totuşi incredibil de acasă.

N-am înţeles niciodată ce s-a schimbat brusc când ne-am întors de la mare. Cred că investisem eu promisiuni inexistente în felul lui ciudat de a se simţi oriunde în largul lui („Eu am o mare calitate – obişnuia să spună – promit mult.”). Poate şi pentru că eu mă simt foarte rar astfel. Ăsta era V., promisiune de nebunie înaltă, de lume zguduită din temelii şi înălţată în poezie şi în apusul de soare ireal la o margine încă nescrisă de mare.

O singură dată, vreo patru luni mai târziu, am tresărit. Un SMS care-mi amintea versurile atât de dragi ale lui Nichita: „Să nu mai păstrezi la mine în ureche felul ăsta al tău târziu de a râde. Ţine-l mai bine tu, doarme-l mai bine tu, într-o floare de cais.”. Secundă înaltă, privilegiată, o geană a Lui căzută preţ de o frântură de clipă pe umărul meu gol, trist şi singur. Mi-am dat seamă că era inutil să răspund. Gestul lui s-ar fi banalizat prin stereotipizare.

Apariţia lui V. în viaţa mea... n-am ştiut niciodată dacă s-o urăsc sau să o iubesc. Luni de zile m-am chinuit la limita masochismului atât de tipic feminin, aşteptând un semn, o veste, o mână întinsă. Apoi totul a devenit senin, încet-încet, luminos şi departe, moment privilegiat în timp, răstimp cald şi alb pentru visare.

Avem cu toţii, cred, momente suspendate în timp, clipe de frumuseţe ameţitoare, dătătoare de viaţă, sau poate de moarte uneori. Pentru mine V. a fost „un strop de apă vie”, mi-a redeşteptat doruri vechi de poezie, de fericire în clipă, de carpe diem înalt şi sincer.

Fericirea nu e o stare de fapt, nu aparţine prezentului, e întotdeauna aducere-aminte. Nu ne dăm seama ca am fost fericiţi decât atunci când încetam să mai fim. V. îmi povestise cândva o secvenţă din Orele, când protagonista iese dimineaţa în balcon, iubitul vine, o ia în brate şi se sărută îndrăgostiţi cât toată lumea. Peste ani perspectiva se schimbă iremediabil: „I thought it was the beginning of happiness. It wasn't the beginning. It was happiness.” Sunt de fapt momentele privilegiate când ţi se deschid porţi spre Frumuseţea de Sus. Şi-atât.

Acum două zile M., prietenă bună, a spart din nou globul de cristal în care păstram amintirea lui V. „Auzi, fată, ce-a fost până la urmă povestea cu Vlad? Mai ştii ceva de el?”. Am zâmbit. Cum să explici cuiva exterior frumuseţea lumii tale închise care din afară nu pare decât o mică aventură sordidă şi masochistă pe deasupra? „Vlad? Cu Vlad n-a fost nimic. Vlad era numai un vânt de larguri...”. Nimicul avea însă ochi albastri-cenuşii, aproape ireali.



PS. Am postat "povestea" si in Blog. Multumesc lui Iulian pentru posibilitatea de a ne face un blog, poate fiecare ar trebui sa-si scris "coltul de jurnal" acolo, universul mic al fiecaruia dintre noi.
« Ultima Modificare: 27 Mai, 2007, 05:03:13 pm de Lorelei »
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Amintire albastra
« Răspuns #1 : 27 Mai, 2007, 10:24:40 am »

"...Nimicul avea însă ochi albastri-cenuşii, aproape ireali."..., iar povestea ta e pe cât de minunată, pe atât de reală şi ireal de dureroasă... :'(.

 Probabil paşii uneori ne duc la margini de mări întinse...Uneori avem impresia că putem să facem un pas şi suntem dincolo...ne putem prinde soarele în păr şi putem înnota alături de sirene, de vis, de ochii care nu ne vor da pace poate niciodată..., alteori răsăritul şi apusul sunt atât, atât de departe..., încât ni se frâng paşii în mii de firişoare de nisip...şi aşa naştem albastru şi scoicile-amintiri...
 Probabil, da, viaţa uneori joacă alba-neagra cu sufletele noastre şi ne aruncă împreună, dar ne schimbă timpul...unul are o clipă, celălalt are alte clipe...şi, deşi ne ţinem de mână, niciodată nu vom fi împreună...decât asemeni unor două lacrimi...
 Sirenă frumoasă..., marea ta va şti să te mângâie sau poate te mângâie deja..., iar paşii vor şti să ajungă şi la ţărmul unde dragostea ştie să rămână fără să mai plece vreodată... :-*.


Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: Amintire albastra
« Răspuns #2 : 27 Mai, 2007, 11:33:49 am »
Multumesc, Lady, nu este insa nimic cu adevarat dureros aici, e doar o forma inalta de frumusete, momente privilegiate... Si e fictiune. Chiar daca momentele exista in sine, povestea cu marea e fictiune literara. Dar da, am intalnit astfel de oameni si am si avut asemenea forme de frumusete... si de masochism  :laugh:. Uneori ma consider norocoasa. Alteori zambesc si atat.
Iti multumesc insa pentru felul in care rezonezi la randurile mele. Frumusetea ta care se reflecta in frumusetea celorlalti.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Amintire albastra
« Răspuns #3 : 29 Mai, 2007, 12:58:43 pm »

 "Frumusetea ta care se reflecta in frumusetea celorlalti." - Mulţumesc draga mea cu ochii de cer şi inspiraţie de zână!


Uneori frumuseţea mea e dată doar de alţii. Sunt doar un om comun, banal chiar uneori. Mă pierd în oamenii din mine şi mă bucur că exist...atât!
 Mulţumesc pentru proza minunată şi...pentru revenire! E minunat să mă trezesc dimineaţa, să deschid calculatorul şi să găsesc o poezie, o proză semnată atât de gingaş...lorelei! Un semn că am pentru ce să încep o zi minunat!

Offline alexia

  • *****
  • Mesaje postate: 870
  • Karma: 16
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
    • Inainte de toate, fii OM!
Re: Amintire albastra
« Răspuns #4 : 19 Septembrie, 2007, 02:51:28 pm »
        Intotdeauna te citesc cu mare placere si asta pentru ca (nu mai vorbesc de talentul tau) reusesti sa-mi atingi sufletul, si in fiecare poveste ma regasesc in atatea si atatea feluri. Iti multumesc, Lorelei, ca nu ma lasi sa "mor"!  :-*
"Ceea ce nu ma ucide, ma face mai puternic."

Offline emanuellex

  • Mesaje postate: 1
  • Karma: 0
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Cautand macar un "adio"...
« Răspuns #5 : 09 Octombrie, 2011, 09:03:15 am »
Frumoasa poveste de viata. Si multa putere trebuie sa detina cel, sau cea, care stie sa piarda. Ce ne facem si cu ochii de apa intunecata, putini lascivi si cu doi intelepti, care din finete, insa si din prea multa greseala, renunta unul la celalalt de dragul rautatii lumii. Cum putem accepta ca doua sabii la fel de ascutite nu incap in aceeasia teaca? Cum putem trai pana la moarte cu aceasta, si cum ne putem duce neimplinirea in nemurirea atat de neiertatoare? A trecut ceva timp, timp care ar fi trebuit sa vindece, insa durerea nu s-a stins. In zadar apar voci binevoitoare care soptesc la ureche, sau striga suparator de tare ca timpul, tot el, le rezolva pe toate. In zadar zbaterea inimii in incercarea de a uita. In zadar dorinta de a afla, chiar dureros insa, concis un "adio". Se intampla ca rana sa ramana deschisa, iar golul de nepatruns. Ne amagim si ne mintim pe noi insine, spunandu-ne ca putem trai fara celalalt, caci si inainte de a rasari in viata noastra tot traiam. Da, de acord, insa se poate intampla ca in viata cate unui privilegiat al lumii ca sa intre un suflet special, o fiinta, despre care sa spunen doar atat: "Ce noapte lunga si grea viata traita pana la tine".

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: Amintire albastra
« Răspuns #6 : 09 Octombrie, 2011, 01:27:59 pm »
Cuvintele mele au rezonat poate prea adanc in tine sau poate in povestea ta de viata. Ce ne facem? Mergem mai departe. Timpul, se spune, vindeca toate... Le vindeca, as zice eu, daca ii dam voie sa le vindece. Eu cred ca raportarea la trecut trebuie doar sa ne ajute sa intelegem. Dar sa ne ferim sa ramanem inchisi in el, prizonieri. Viata poate fi o "noapte lunga si grea" daca o lasam sa fie astfel. De noi depinde, chiar in absenta sufletului special, sa o facem o zi insorita.
Bun venit! :)
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
Amintire

Creat de androgin Versuri

8 Răspunsuri
2392 Vizualizări
Ultimul mesaj 13 August, 2003, 02:30:34 am
de androgin
1 Răspunsuri
1651 Vizualizări
Ultimul mesaj 31 Ianuarie, 2007, 06:30:48 pm
de Semiramis
0 Răspunsuri
1317 Vizualizări
Ultimul mesaj 03 Martie, 2010, 03:17:56 pm
de Ina
0 Răspunsuri
704 Vizualizări
Ultimul mesaj 17 Aprilie, 2011, 11:00:07 pm
de goeteri
0 Răspunsuri
651 Vizualizări
Ultimul mesaj 03 Noiembrie, 2012, 06:19:42 pm
de goeteri