Autor Subiect: Bunicul si iarna...  (Citit de 1989 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Bunicul si iarna...
« : 01 Ianuarie, 2007, 03:41:07 am »
Fetita isi pierdu privirea undeva departe...in amintirea ei se puteau auzi glasuri dragi si pierdute din trecut:

-Draga bunicului...vezi cum ninge? Desi tin foarte putin...fulgii sunt vesnici, pentru ca fiecare ninsoare e unica, la fel ca si noi, iar fata bunicului stralucea de drag.

-Dar bunicule, mie imi vine mereu sa plang cand mi se topesc fulgii pe palma...uneori ma urasc pentru ca sunt atat de calda...si urasc soarele care straluceste si topeste zapada, spuse trista fetita cuibarindu-si chipul rosu in pulovarul gros de lana al bunicului care ofta sarutand-o pe frunte.

-Draga mea...nimeni nu este pregatit niciodata sa piarda ceva sau pe cineva drag...mereu suferim cand se intampla asta...chiar daca despartirea este pentru o clipa, pentru un an sau pentru totdeauna...atunci cand iubim ceva sau pe cineva...suferim sa ne despartim, suferim sa nu il mai putem vedea, simti, auzi..., dar fiecare intamplare are un rost anume, iar ceea ce ne ramane este de nepretuit.

-Dar bunicule, dupa ce fulgul dispare...ce ne mai ramane?

-Ne ramane amintirea lui...,viata lui scurta, dar magica..frumusetea lui inainte de a se topi... Cum ar fi fost draga mea daca fulgul ar fi ramas vesnic sau ar fi disparut la mijlocul caderii lui?

-Pai..., nu cred ca mi-ar place sa fie vesnic iarna...imi place si vara, spuse fetita zambind la amintirea cireselor si a ierbii, a randunicilor care isi faceau cuib la stresina casei.

-Ai vazut? Fiecare lucru si fiecare om are un drum pe care trebuie sa il strabata, chiar daca la capatul lui trebuie sa se desparta de multe fiinte si locuri dragi...daca ar fi vesnic, nu ar mai fi atat de frumos...ar deveni doar un bagaj enorm si greu asemeni unei pietre..., spuse bunicul in timp ce fetita se ridica si alerga afara sa prinda fulgii pe buze si in palme razand vesela.

-Bunicule...iubesc fulgii si ma bucur ca la anul va ninge iarasi, iar cei de acuma vor trai in sufletul meu mereu,...mereu,...ca si tine bunicule...ca si tine...!

Fetita de odinioara isi sterge lacrimile de dor si drag...e mare acuma, fulgii cad in continuare...doar bunicul nu mai este cu ea...
Au ramas acolo pe prispa casei lui doar amintirile...amintirea lui...
Amintire pe care o va purta mereu cu ea si pe care nimeni, niciodata nu o va putea face sa fie mai putin vie...nu va putea sa i-o ia...acea amintire care pe masura ce timpul trece este mai pretioasa...
Amintirea unui batran schiop in urma razboiului care mereu o astepta in prispa casei pe un scaunel mic
si verde, scorojit de vreme si timp...,amintirea povestilor si pildelor lui frumoase pe care i le spunea in timp ce o adormea pe bratele lui incercate de ani si viata...,amintirea tigarilor Marasesti din pulovarul bunicului...,a cataractei lui de pe ochiul stang...,a rasului lui gros si frumos...care si acuma il mai aude...a bratelor lui calde si primitoare...aceasta amintire va fi mereu vie si nepretuita.
Tanara zambi si incepand sa rada cu lacrimi in privire alerga afara sa prinda din nou fulgii pe buze si in palme...

-Vezi bunicule ce frumos ninge?...intreba ea privind Cerul...

De undeva din amintire bunicul ii raspunse fericit si tusind de la tigari:

-Da, draga bunicului...frumos mai ninge afara..., dar tu vei fi cea mai frumoasa iarna a mea...si te voi astepta mereu sa ma ningi cu sufletul tau frumos...

............................................................

Cel mai frumos cadou pe care ni-l face viata sunt oamenii de langa noi...! Oamenii care ne iubesc, oamenii care ne formeaza si oamenii pe care ii intanim in timpul vietii si ne ating sufletul intr-un fel sau altul!

..............................................................


Ochii ei se deschideau încet, în timp ce focul ardea liniştit în cameră, iar glasul lin şi drag al bunicii murmura un colind...: „-Trei păstori se întâlniră... Trei păstori se întâlniră...Raza soarelui....Floarea soarelui”... Fetiţa zâmbi şi se ridică în coate de sub plapuma mare şi se aşeză pe marginea patului larg şi încăpător. Era cald..., iar pe fereastră se puteau zări fulgii mari şi albi dansând în sarabande nebune. Începu să se legene încet dansând în vârful degetelor şi râzând în timp ce bunica îi ţinea isonul ajutând-o să se învârtă pe sub mână.
Din odăiţa de alături se auzi tuşitul sec şi înnecat al bunicului..., iar fetiţa dându-i bunicii un sărut plin de dragoste şi căldură se aruncă în patul bunicului. Acesta o luă în braţele lui bătrâne, dar încă vânjoase şi sărutându-i ochii şi căpşorul îi zise radiind:
   – Hopa...sus! Aşa,draga bunicului..., iar mâna lui o alinta cu drag.
– Bunicule..., bunicule!
– Da draga mea, ce este?
– Bunicule câţi fulgi au nins între noi?...Putem să îi adunăm şi să facem un îngeraş de zăpadă?
– Ohoo...au nins destui iubita mea..., au nins destui! Şi ştiu că pot să îţi fac nişte aripi din fulgi..., să culeg nişte steluţe vesele să ţi le pun în privirea asta jucăuşă şi să cer frumoasei noastre regine elfe să îţi lase pentru mine o clipă de nemurire în sufleţel...
   – Dar,  bunicule...de ce o clipă doar? Eu vreau toată nemurirea pentru tine şi bunica...doar sunt elf şi pot să vi-o dau pe toată!...şi ochii fetiţei se umplură de lacrimi la gândul că universul ei va putea dispărea într-o zi...
   – Pentru că aşa îmi doresc...să trăiesc prin tine şi prin aceea clipă...mereu! Vreau să îmi porţi clipa în fiecare zi cu tine, să o zâmbeşti..., să o dăruieşti...să o faci să trăiască frumos prin tine iubita mea... Dacă aş trăi veşnic...aş fi ca o piatră după un timp...Aş aştepta doar să...fiu şi eu orice altceva ca să pot să mor...
   Fetiţa îi puse mâinile pe gură...să nu îl mai audă vorbind de moarte...
   – Bunicule..., dar dacă ea...clipa aia nu va vrea să fie cu mine? Dacă va vrea să plece?
   – Nu va vrea atâta timp cât o să o pui adânc, adânc în suflet şi ai să îţi aminteşti de ea cu drag.... Dar, hai să privim cerul şi fulgii..., vrei?
   – Da! Da!...răspunse fetiţa sorbindu-l din ochii.
   – Ehhh...voi doi...iarăşi cu poveştile voastre..., se auzi bunica murmurând încet şi înnecat.

Eu şi bunicul am început să râdem...Ştiam amândoi că bunica plângea din orice...Mi-am întins mâinile către ea luându-i obrajii în pălmi şi sărutând-o cu drag...Cât de dor mi-e să mai pot să fac la fel...! Cât de dor îmi este de murmurul bunicii în zilele de iarnă şi de poveştile magice ale  bunicului.
Cerul este alburiu şi strălucitor..., iar zăpada se aşterne frumos în curte....Amintirile ţâşnesc din lacrimile mele mari şi deşi nu ştiu nici acum câţi fulgi au nins între mine şi bunicul...ştiu că singurii îngeri care există din clipe eterne sunt ei...bunicii mei...cu vorbe calde şi poveţe înţelepte...
Curtea e acolo...casa este goală..., iar ceea ce găsesc mereu în locul copilăriei mele sunt...clipele şi murmure slabe şi stinse din trecut...: „-Trei păstori se întâlniră... Trei păstori se întâlniră...Raza soarelui....Floarea soarelui”...




 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
1 Răspunsuri
2498 Vizualizări
Ultimul mesaj 19 Decembrie, 2005, 10:17:49 pm
de sunshine
0 Răspunsuri
1347 Vizualizări
Ultimul mesaj 24 Decembrie, 2005, 11:39:16 pm
de Rudy Valentino
0 Răspunsuri
1293 Vizualizări
Ultimul mesaj 29 Noiembrie, 2006, 04:19:19 pm
de Lady Allia
0 Răspunsuri
1246 Vizualizări
Ultimul mesaj 21 Februarie, 2007, 10:55:33 am
de Zantiala
1 Răspunsuri
2860 Vizualizări
Ultimul mesaj 01 Noiembrie, 2008, 01:12:54 am
de Switty