Autor Subiect: De-a raţele şi vânătorii  (Citit de 4604 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
De-a raţele şi vânătorii
« : 30 Iunie, 2006, 12:04:20 am »
Îmi amintesc vara aceea ca şi cum ar fi fost ieri. O vară călduroasă şi plină de zâmbete. Eram copil fără griji, cu genunchii juliţi şi cu tot soarele de august în obraji. Ne mutaserăm de vreo jumătate de an în cartierul Turnătoriei şi abia atunci ajunsesem să mă-mprietenesc cu toţi copiii vecinilor şi, mai important, să mă primească în jocurile lor.

De dimineaţa până seara alergam neobosiţi în toate jocurile pe care imaginaţia copiilor a reuşit să le inventeze de-a lungul timpului. Îmi amintesc mai ales „Raţele şi vânătorii”. Era un joc simplu, cu o minge şi cel puţin cinci copii: doi erau vânători şi restul raţe. Tot ce aveau de făcut vânătorii era să nimerească raţele cu mingea devenită alică închipuită, până la ultima, moment în care primele două raţe „doborâte” deveneau vânători, iar vânătorii raţe.

În vara aceea neînchipuit de frumoasă mă apropiasem fără să vreau de Cezar, un băiat de aceeaşi vârstă cu mine, mic de statură, slab şi cam retras, deşi dornic întotdeauna să se joace cu toţi ceilalţi. Cezar era blond cu ochi căprui deschis, aproape străvezii. Eram numai o copilă şi totuşi eram fascinată de culoarea lor indecisă, aproape blondă. Îmi jurasem în gând că nu mă voi mărita decât cu un bărbat cu ochii la fel ca ai lui Cezar. E ciudat cum fetele de 8-9 ani întotdeauna proiectează lucrurile într-o imaginară nuntă viitoare.

Vara era pe sfârşite, mai erau numai câteva zile până la începerea şcolii şi viaţa mea era mai frumoasă ca niciodată. Îmi amintesc perfect seara aceea, una din acele zile de vară în care stă să plouă după o secetă îndelungată şi e atâta electricitate în aer încât ai senzaţia că în orice clipă stă să te trăsnească.

Ne jucam ca de atâtea ori „Raţele şi vânătorii”, se nimeriseră vânători pricepuţi, care ne „secerau” unul câte unul, fără drept de apel. Primul a fost atins Cezar, apoi Diana, o copiliţă de numai 6 ani, micuţă şi firavă, încăpăţânată şi zâmbăreaţă. Întotdeauna, fără să vreau, mi-o amintesc râzând.

Cu aşa vânători „pricepuţi” se anunţa un sezon de vânătoare prelungit. După zece minute, Cezar şi Diana reuşiseră să doboare trei raţe, mai rămăseserăm două: eu şi Cristi, o zvârlugă de băiat, iute de picior şi rău de gură. Mă încânta teribil să fiu centrul atenţiei, Cristi începuse să comenteze pe seama nepriceperii vânătorilor şi amândoi ne feream sprinteni, în chiote şi aplauze de pe margine.

Nu ştiu când şi cum s-au schimbat lucrurile, Diana râdea împreună cu toţi ceilalţi, dar l-am văzut pe Cezar din ce în ce mai încruntat, mai pământiu, doar ochii străluceau incredibil, transparenţi, cu o ură nedisimulată. Arunca mingea din ce în ce mai violent şi din ce în ce mai prost, se înroşise tot, copiii de pe margine ţipau sălbatic, iar noi chiuiam de mama focului în râsete nebune.

Uneori nu înţelegem cruzimea copiilor decât cu detaşarea adultului. Şi dacă întâmplarea face să fii raţă pricepută şi nu vânător nevolnic, toată lumea îţi aparţine şi nici prin cap nu-ţi trece să te pui în locul celuilalt.

L-am văzut pe Cezar înnebunit de furie şi de neputinţă, apoi din ce în ce mai posomorât, apatic, aruncând mingea într-o doară, ca un Sisif urcându-şi piatra ce-avea să se prăvale iar şi iar...

Nu ştiu câte s-au perindat prin mintea şi sufletul puştiului de nouă ani în acele momente. Uneori, privind în urmă, am senzaţia că e mai mult decât aş fi putut eu îndura vreodată... Îmi amintesc doar că a început brusc să plouă şi ne-am împrăştiat care încotro căutând adăpost. Numai Cezar a rămas în mijlocul aleii, cu ochii străvezii privind în gol. L-am văzut doar ridicând mâinile în sus („e nebun!” – ziceam chicotind între noi) şi stând acolo în ploaie, cu apa şiroindu-i pe faţă, pe umeri.

Nu-mi amintesc cât a stat aşa, ştiu doar că la un moment dat a apărut mama copilului alergând să-l ia la adăpost; fără să-mi dau seama m-am dus cu ea (mă simţeam, poate, responsabilă întrucâtva) şi n-am să uit niciodată vocea cu care Cezar i-a explicat mamei ce făcea acolo: „Stau să mă trăsnească. Să nu mai fiu.” Dorinţă existenţială încolţită în mintea puştiului de nouă ani, care suferise probabil prima mare umilire din viaţa lui.

Anii au trecut, am crescut, m-am maturizat, m-am măritat cu doi ochi albaştri, uitând promisiunile copilăriei şi trei ani mai târziu m-am despărţit de ochii iremediabil străini.

Acum un an am înţeles cu amărăciune că jocurile copilăriei nu s-au schimbat, iar cruzimea copiilor s-a transformat grotesc în orgolii nemăsurate. Am asistat din întâmplare la umilirea publică a unui coleg, în mijlocul unei „şedinţe de evaluare”, în care raţele erau acum doi directori în costume impecabile, călcate la dungă, iar vânătorul un angajat nou, timid, retras şi pus la stâlpul infamiei cu o plăcere dementă pe care o uitasem. Fără să vreau m-am trezit întrebându-mă ce se-ntâmplase cu băiatul cu ochi străvezii care într-o seara ploioasă de august îşi dorise prima dată în viaţă să nu mai fie.

Copiii îmbătrâniţi, la patru ace, aveau acelaşi rânjet satisfăcut, decapitând cu nonşalanţă tot ce poate fi mai omenesc în om, în timp ce pe margine, „spectatorii” aplaudau în tăcere din priviri. Mi s-a făcut rău şi am plecat, o greaţă subită, reverberând organic în stomac toată vinovăţia copilăriei inocente ce umilise, cândva, un copil blond cu ochi străvezii.

A doua zi am aflat cu stupoare că victima „raţelor” metamorfozate hâd în costume Armani fără chip s-a spânzurat, lăsând în urmă două rânduri caligrafiate corect: „am ales să nu mai fiu”. Decizie raţională a copilului matur pentru care drama existenţială nu mai aştepta providenţa şi-o ploaie repede de vară să-i spele ruşinea.

Câte drame vechi se vor fi ascuns în gestul său nu voi şti niciodată, ştiu însă că n-am putut să nu mă-ntreb cât va fi cântărit nepriceperea lui de vânător într-o şedinţă fără miză şi fără dumnezeu.

Îl chema Octavian. Ironic, cercul se închisese cu un alt nume de împărat roman venit să restabilească simbolic, peste timp, fără să vrea şi fără să ştie, demnitatea pierdută a celui dintâi.

Jocurile copilăriei nu au vârstă. Diferenţa însă e de conştiinţă a faptelor. A mai trecut un an. Copiii din faţa blocului unde locuiesc acum au cumpărat o minge.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

furia ingerului

  • Vizitator
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #1 : 30 Iunie, 2006, 04:50:32 am »
Exemplar...felicitari si note apreciative dintre cele mai meritorii.

Offline catty

  • *****
  • Mesaje postate: 504
  • Karma: 18
  • Gen: Femeie
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #2 : 30 Iunie, 2006, 10:46:01 am »
impresionant, trist, adevarat....nu pot spune mai mult...

Offline George Ene

  • *****
  • Mesaje postate: 1025
  • Karma: 25
  • Gen: Bărbat
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #3 : 30 Iunie, 2006, 07:05:27 pm »
Memorabil!
Iată o proză trăită şi retrăită la cele mai înalte cote de simţire.
...După cum se vede aţi reuşit-o pentru că aţi scris-o noaptea, când spiritul Dumneavoastră s-a eliberat pe deplin de tirania succesiunii clipelor-tampon ale prezentului acaparator. Se vede asta pentru că prea v-a înstăpânit acest flash din copilărie, peste care s-a suprapus un alt caz-flash, recent, şi similar cumva, care, din păcate, s-a finalizat prin clacarea acelui nefericit fost coleg...
...„Amintirile au un singur cusur: ne vizitează în fiecare zi” ziceţi Dumneavoastră cu îndreptăţire. Numai că trebuie să fim atenţi cu aceste trăiri retro, pentru că ele pot deveni obsesii, care ne sapă...
Toată admiraţia!
E cantu dinoscitur avis

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #4 : 30 Iunie, 2006, 08:46:38 pm »
Va multumesc tuturor pentru vorbele frumoase.

George, ne adresam la plural acum?  :D Ce voiam sa zic este ca nimic din ce e scris aici nu e real, totul e pura fictiune, nu am trait asa ceva. Si, by the way, nu am scris-o noaptea, doar am postat-o noaptea.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline George Ene

  • *****
  • Mesaje postate: 1025
  • Karma: 25
  • Gen: Bărbat
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #5 : 01 Iulie, 2006, 07:47:40 pm »
...E prima mea adresare directă.
Poate că de aceea-i... „defectă”.
Atunci când ne vom împrieteni
în mod sigur ne vom tutui.

Cât priveşte textul mai sus postat –
creat, nu trăit! – m-a încântat,
căci citindu-l m-au scuturat fiori,
drept care repet: FELICITĂRI!
E cantu dinoscitur avis

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #6 : 03 Iulie, 2006, 09:55:39 pm »
George,

daca tu vrei sa pretinzi ca geophilos si GeoSteph sunt doua persoane diferite e dreptul tau. Vorba alora de la Parazitii "are dubla personalitate / si-o dezvolta pe a treia". Eu insa nu pot sa ma port ca si cum ati fi doi, fiindca sunteti unul.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline Strumfita

  • *****
  • Mesaje postate: 867
  • Karma: 10
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #7 : 03 Iulie, 2006, 10:24:49 pm »
superb .. nu mai am cuvinte. M-a socat ..
Felicitari ..
 :-* :-* :-*
daca iti pun un nor in suflet o sa iubesti mai mult cerul?

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #8 : 03 Iulie, 2006, 10:28:15 pm »
m-am facut mica-mititica. multumesc.  :-*
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline Strumfita

  • *****
  • Mesaje postate: 867
  • Karma: 10
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #9 : 03 Iulie, 2006, 10:36:44 pm »
  Eh .. in ochii nostri tot mare ramai draga Lorelei .. ne uimesti pe zi ce trece tot mai mult .. ( mie imi convine  ;D ) . Multi pupici .. si continua sa ne uimesti.  :-* :-*
daca iti pun un nor in suflet o sa iubesti mai mult cerul?

Offline George Ene

  • *****
  • Mesaje postate: 1025
  • Karma: 25
  • Gen: Bărbat
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #10 : 03 Iulie, 2006, 11:14:16 pm »
Între GeoSteph şi Geophilos este, într-adevăr... Deo, adică al treilea, sau, şi mai corect, Primul dintre noi – Creatorul!
Adevărul e că m-aş mândri cu un asemenea înaintaş, ba chiar m-aş simţi onorat să-i fiu dublură, pentru că, să fiu drept, scrie mai bine decât mine, după câte am văzut că semnează în acest sait. Eu doar încerc să-l imit. Ori, poate – îmi sugeraţi Dumneavoastră – treaba asta se pedepseşte...
Aşadar, nu ştiu despre ce vorbiţi.
Explicaţi-mi, vă rog.
E cantu dinoscitur avis

Offline alexia

  • *****
  • Mesaje postate: 870
  • Karma: 16
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
    • Inainte de toate, fii OM!
Răspuns: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #11 : 06 Iulie, 2006, 12:05:20 am »
                  Draga Lore, ma plec in fata ta! Si cred ca am spus tot! Spui ca e fictiune insa nu am putut sa nu ma intreb de cate ori am fost pana acum "rata" si de cate ori "vanator". Bun subiect de gandire!


                 ( Si eu cred ca revenit George!  :)  Nu-i asa ca nu ma insel? )
"Ceea ce nu ma ucide, ma face mai puternic."

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: De-a raţele şi vânătorii
« Răspuns #12 : 06 Iulie, 2006, 07:46:59 am »
Aici ai mare dreptate, alexia, "vanator" si "rata" cred ca am fost de multe ori fiecare dintre noi.  :)
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.