Autor Subiect: Fetiţa din lanul cu maci roşii  (Citit de 3594 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Fetiţa din lanul cu maci roşii
« : 09 Martie, 2009, 06:58:41 am »
                            Motto: "Coincidenţa este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim" (Albert Einstein)

S-a întâmplat să o întâlnesc. Pur şi simplu s-a întâmplat. Cum se întâmplă să ningă uneori, cum se întâmplă să mori uneori... să iubeşti uneori... Era un sfârşit cald de noiembrie, neobişnuit de cald pentru apropierea iernii şi mai ales neobişnuit de însorit. Mă întorceam pe poteca ce şerpuia de la cimitir spre sat, cu nostalgia verilor copilăriei în fiecare pas şi tristeţea celor dragi ce nu mai sunt. În dreapta mea se întindea lacul copilăriei mele, valea, apoi câmpurile nesfârşite de maci roşii, câmpurile de atunci, neschimbate.

Am văzut-o cu coada ochiului doar, cum culegea maci, cu părul blond, despletit, cu ochii mari, uşor trişti, căprui închis. Cândva pe alte câmpuri o altă fetiţă culesese maci roşii...
– Până acasă ţi se ofilesc, i-am spus, mai mult ca să intru în vorbă.
– Ştiu. Crezi că n-am mai cules maci niciodată? mi-a răspuns cu aerul unui cunoscător...
– Mă gândeam doar... ce rost are să mai culegi dacă mor în mai puţin de o oră.
– Nu mor, se joacă doar.

Dintr-o dată am devenit atentă, intrigată de logica fetiţei cu păr blond, subţire şi uşor ciufulit.
– De-a ce se joacă? am continuat
– De-a oamenii mari, mi-a răspuns foarte serioasă.
– Şi oamenii mari mor când sunt mari?
– Nu, se joacă doar. Câteodată mor totuşi, dar de cele mai multe ori doar se joacă.
– Cum adică, se joacă de-a moartea?
– Cred că da. E singurul joc... în rest sunt foarte serioşi. Vrei să vezi casa furnicilor mele?
– Casa furnicilor, am îngăimat neîncrezătoare...
– Tu eşti om mare sau copil?
N-am ştiut ce să-i răspund. N-am ştiut ce să-mi răspund. După clipe de ezitare am răspuns uşor nesigură:
– Cred că sunt om mare.
– Ştiam eu... de-aia nu crezi că furnicile mele au casă. Ei nu cred niciodată.
– Vreau totuşi să văd căsuţa, dacă mai vrei să mi-o arăţi.
Deodată s-a înseninat şi a început să zâmbească. Avea un zâmbet cald şi sincer, cum numai copiii pot avea, şi-n el tot soarele de noiembrie revărsat în vara indiană.
– Hai! mi-a zis cu tonul unui mare secret.

Casa furnicilor era o frunză de brusture curbată peste un muşuroi imens, în care mişunau zeci de lighioane roşiatice. Frunza era aplecată încât forma un fel de portiţă pe unde, în două şiruri indiene, intrau şi ieşeau furnicile, neobosite, ca nişte cuvinte săltăreţe pe o foaie abia începută de hârtie.
– Acuma vezi? mi-a spus triumfătoare, cu aerul atotcunoscător pe care începusem să i-l recunosc.
– Văd, i-am răspuns. Furnicile tale au o casă foarte frumoasă.
– Vezi, le-am adus maci, să vadă drumul.
Şi fetiţa cu păr blond a început să aşeze petale roşii de maci în calea muşuroiului, către „intrare”, cu un aer foarte serios.
– Tu ce vrei să te faci când o să fii mare? m-a întrebat deodată, cu ochi iscoditori.
Am tresărit. Ce vreau să mă fac când voi fi mare? Bună întrebare.
– Medic, i-am răspuns, cu primul lucru care mi-a venit în minte.
– O meserie nobilă, mi-a răspuns, pe un ton foarte afectat.
– „O meserie nobilă”? am întrebat-o surprinsă de artificialitatea răspunsului? De unde ai auzit asta?
– De la tata, mi-a răspuns uşor jenată. Ce e aia „nobil”? Tu ştii?
– Nobil e ceva ca din poveştile cu prinţi. Ceva înalt.
– Ca un castel?
– Nu, nu, nu. Ceva... nu înalt... ceva folositor şi de care poţi fii foarte mândru.
– Aha, a ridicat uşor din sprânceană, neîncrezătoare. Eu vreau să mă fac scriitoare de poveşti, a adăugat, cu un ton foarte mândru. O meserie nobilă, mai spuse, cu aerul sigur al celui care ştie înţelesul cuvintelor.
Am tresărit amintindu-mi visul copilăriei mele, să născocesc poveşti cu pitici şi cu arici şi cu furnici şi cu maci...
– Şi despre ce să fie poveştile, am descusut-o? Despre ce vrei să scrii?
– Despre mama şi despre tata. Şi despre mine.
Am rămas surprinsă. Prin nu ştiu ce conexiune de om mare, presupusesem că un copil de şapte-opt ani ar vrea să scrie despre zâne şi zmei sau despre animale vorbitoare, despre puteri magice.
– Despre mama şi tata? am întrebat prosteşte.
– Îhî.
– Şi ce ai scrie despre ei? Cum ar fi în povestea ta?
– Ar fi fericiţi. Faţa fetiţei devenise gravă, uşor tristă, sau poate nu tristă, ci doar gânditoare.
– Acum nu sunt fericiţi?
– Sunt. În povestea mea sunt.
– Şi în realitate?
– Ţi-au plăcut furnicuţele? m-a întrebat schimbând brusc subiectul. O să le construiesc căsuţa şi mai frumoasă, şi mai frumoasă. Şi când o să fiu mare o să scriu o poveste despre ele.
– Ce poţi să scrii despre furnici?
– Ehei, furnicile sunt cele mai fericite fiinţe din lume.
– Zău? am făcut pe neîncrezătoarea? Cum aşa?
– Au familie mare şi fericită şi merg la culcare pe petale de maci. Vezi? şi a întins degetul ei micuţ să-mi arate mulţimea de furnici intrând în „căsuţă”. Într-o zi o să construiesc o căsuţă numai din petale de maci. Şi o să-i duc pe mama şi tata în ea şi o să fim fericiţi până am încălecat pe-o şa. Tu ştii vreo poveste? m-a întrebat, aşezându-se în iarba de lângă lan, cu rochiţa strânsă sub ea.
M-am aşezat lângă ea şi i-am spus povestea cu Alice, povestea despre o poveste scrisă de unchiul Charles.
M-a ascultat gravă, punându-şi capul în poala mea, foarte atentă şi întrerupându-mă din când în când pentru detalii. Detalii la care nu mă gândisem, deşi ştiam povestea pe dinafară, din vremea copilăriei mele: „pipa omidei era cumva albastră?”, „şi iepurele purta costum cu cravată sau cu papion?”, „regina era fericită?”, „Alice era mai înaltă sau mai scundă ca mine?”...

Am stat de vorbă cu fetiţa din lanul de maci roşii până a apus soarele, despre poveşti şi despre furnici şi despre rosturile lumii copilăriei, despre fericire mai ales, îi plăcea cu deosebire să imagineze toată lumea fericită. Şi pe ea în mijlocul acestei lumi. Apoi a dispărut la fel de neaşteptat cum apăruse, ca şi cum nu ar fi fost niciodată acolo. Doar lanul de maci strălucea ciudat în lumina difuză din crepuscul. La început m-am speriat, nu ştiam unde să o caut şi unde să o duc acasă, apoi am realizat că eram singură, singură, în lanul nesfârşit de maci roşii care nu înfloresc niciodată în noiembrie.
 

Unii oameni au şansa să cunoască o fetiţă într-un lan de maci roşii. Pentru mine a fost pură întâmplare. S-a întâmplat să o întâlnesc. Pur şi simplu s-a întâmplat. Cum se întâmplă să ningă uneori, cum se întâmplă să mori uneori. Coincidenţă.
« Ultima Modificare: 09 Martie, 2009, 07:03:55 am de Lorelei »
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline Diana Nistor

  • ****
  • Mesaje postate: 100
  • Karma: 9
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: Fetiţa din lanul cu maci roşii
« Răspuns #1 : 20 Martie, 2009, 09:11:57 pm »
As fi vrut, parca, sa pastrezi pvestioara si sa mi-o istorisesti intr-o micuta cafenea, sub un castan, intr-o toamna brumata, pe malurile Dunarii. Poate intr-o buna zi va veni ocazia nepremeditata, neanuntata dar cu o usurinta si o fluiditate cum numai eu singura nu reusesc sa cred.
Imi dau seama ca atunci voi fi, poate, aidoma unei tinere sfioase, speriata de nasterea primului copil. As vrea sa incepi atunci povestea de la facerea lumii, incoace, ca orice povestitor care a pasit pragul maturitatii, cu cele trei cuvinte: "A fost odata..." Voi avea, cred, senzatia, ca intregul univers imi va face cu ochiul.
Fetita asta a ta a invatat dragostea pentru campie, pentru apele ce-o scalda, pentru drumurile magice ale muntilor pe care si eu le-am batut uneori cu piciorul si pe care gandul meu insereaza printre taine, adumbriri, asfintituri nemuritoare spre cele sapte coline ale Bucovinei. Acolo mi-am gasit Drumul Damascului... Acolo lumina creste din miere, pelin si zapezi, carnoasa vara, corpolenta iarna, neverosimil de albastra primavara si neasimuit de inchinata starilor de vraja - toamna. Acolo oamenii mai stiu sa fie incarcati de uimire, de duhul pamantului si de vorbe din poezia veche. Acolo mai trec cantecele horelor intr-o curgere fericita. Eroii povestirilor, ca si fetita ta din maci, simt dragostea si aventura, zeii si gnomii apelor si ai muntilor. Si stravechimea incarcata de aur. In povestirile oamenilor totul vine de demult, ca sa mai traiasca odata la hanuri, in ostroave, in ierburi coapte, in rastalmaciri de vifornita ce il fac pe ascultator sa treaca de la realitate in irealitate, regasindu-se el, acolo, in starea in care nu sangerezi niciodata: copilaria. Ma regasesc acolo sezand pe o carpeta scoasa in curte, cu coatele sprijinite pe doua scaunele, mancand smochine tescuite si numarand ursi... (ca-n "Vrabii - fluture")
Fetita ta este ametitor de frumoasa!... bantuita de maci, grau, cai, garle, oameni sanatosi, dedulciti la vin si la muieri... (poate ar trebui sa te apuci vartos de povestit)
"Decat urat, prost si sarac, mai bine frumos, destept si bogat."

Offline Diana Nistor

  • ****
  • Mesaje postate: 100
  • Karma: 9
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: Fetiţa din lanul cu maci roşii
« Răspuns #2 : 22 Martie, 2009, 10:45:02 pm »
Ultima remarca din mesajul meu trecut, Lorelei,  nu vine din barlogul inocentei; ar fi in acest caz un schimb de timbre cu chipul ipocriziei. Am in vedere faptul ca ar fi pacat sa se piarda povestitorii ce dau dovada de talent. Sa ma explic: o povestire este gura de apa care potoleste setea din toate clipele zilei. O povestire buna e ca un pahar de vin rubiniu amestecat cu.. luna frageda. O povestire buna e un talisman. Intentionat fortez termenii spunand chiar ca bijuteriile pot incapea in mana oricarui om, palatele fastuoase - numai in mainile initiatilor, longevivilor si alesilor. Sa furi toate vorbele traznite pe care le auzi, sau pe cele un pic incondeiate pe la spranceana, sau smulse dintr-un adevar necunoscut tie, te face mult mai bogat. Citite cu bucurie, folos si desfatare, acestea sporesc puterea fanteziei pe intreg parcursul vietii.
Povestirile ca asta a ta nu vor muri niciodata, chiar intr-un secol grabit ca al nostru (desigur, in clipele de ragaz). Povestirile parca sunt o pendulare intre mai multe timpuri. Sa traiesti pentru un timp in prezentul vechi si in cel al inchipuirii, plutind pe deasupra realitatilor, mai mult in cornul de abundenta al lunii... ca si bunica mea care era neintrecuta in plasmuiri de descantece, care cheama, parca, poezia si nu se vindeca de ea niciodata...

Ce mult as vrea sa pot traduce povestea ta in limba pamantului cu duh occidental!
"Decat urat, prost si sarac, mai bine frumos, destept si bogat."

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Răspuns: Fetiţa din lanul cu maci roşii
« Răspuns #3 : 23 Martie, 2009, 12:37:39 am »
Diana, iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Venind de la tine, nu pot decat sa ma onoreze. Nu stiu daca am atata talent pe cat spui tu. Dar cu siguranta am nevoie din cand in cand sa ies din mine in mine. Si-atunci se nasc povestile...
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
0 Răspunsuri
1224 Vizualizări
Ultimul mesaj 31 Mai, 2005, 07:53:47 pm
de Lorelei
3 Răspunsuri
5134 Vizualizări
Ultimul mesaj 01 Iulie, 2007, 10:10:26 pm
de viulian
0 Răspunsuri
2145 Vizualizări
Ultimul mesaj 31 Martie, 2009, 04:49:34 pm
de sunshine