Autor Subiect: Jad  (Citit de 2594 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline JadeGirl

  • *
  • Mesaje postate: 19
  • Karma: 1
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Jad
« : 15 August, 2008, 10:23:03 am »
Ramasese singur pentru intaia oara. Acum se intreba daca tacerea aceea atat de densa era singurul lucru cu care se alesese. "Pot sa ma intorc oricand"  isi repeta in timp ce pasii il purtau tot mai departe, insa undeva in adancul sufletului stia ca nu se va mai intoarce niciodata. Portile mari si grele ale castelului se inchisesera cu zgomot surd in urma lui si lanturile ruginite scrasnisera amarnic in timp ce podul se ridica drept si necrutator lasand santul adanc intre el si locul in care-si traise intreaga viata de pana atunci.
"Amarnic sa platesti pentru pacatul de a nesocoti porunca tatalui tau" Vorbele ii bubuiau inca in urechi mai tare decat atunci cand le rostise tatal sau, de parca odata cu trecerea timpului, in loc sa devina mai sterse ele se amplificau . Stia ca n-avea dreptul sa se indoiasca de intelepciunea tatalui sau dar o facuse totusi. "Daca ai spus ca si pietrele s-ar induiosa de nefericirea ta, numai eu nu, atunci piei din fata mea si nu te intoarce pana cand o piatra nu-ti va fi plans nefericirea."
Tot mergand ajunsese pe o colina si nici nu bagase de seama cand se innoptase. Mai privi odata in urma dar luminile castelului nu se vedeu nicaieri. Se uita in jur unde ar putea sa-si gaseasca un loc sa doarma insa nu zari nimic care sa semene cu asternuturile moi de matase cu care era obisnuit. Obosit peste masura se intinse la poalele unui copac, isi stranse mantia mai aproape de el si incerca sa adoarma. Nu-si gasea linistea. Privirea ii ratacea obosita pe cer printre puzderia de stele. Ce avusese oare cu pietrele cand lui ii placeau lucrurile sclipitoare si lucioase pe care sa-ti poti plimba mana ca peste obrazul rotund al unei femei ? Deodata cerul se intuneca mai tare si un vant iscat din senin abatu nori grei peste luna. Un fulger cumplit sageta intunericul noptii taindu-l in doua. Sari ca ars in picioare. Ar trebui sa-si caute un adapost unde sa nu-l ude ploaia. Se uita din nou in jur dar ramurile copacului erau atat de rare incat nu l-ar fi putut adaposti de ploaie. Se uita inca odata in directia in care izbise fulgerul si vazu pe pamant licarind ceva. Era singura lumina care se mai vedea in noaptea neagra ca zmoala. Se apropie cu pasi sovaielnici de luminita aceea, se apleca si ridica de jos o pietricica galbena. O lua in palma si o simti rotunda si grea. Isi inchise degetele peste ea si o stranse cu putere, atunci pietricica incepu sa se incalzeasca si sa pulseze incet. Deschise palma cu uimire, nu mai vazuse asa ceva niciodata, nu existau pietre care sa pulseze, era prima piatra de felul acesta si cu siguranta nici macar nu avea un nume. O privi cu drag  si rosti : jad sa fie numele tau.
« Ultima Modificare: 15 August, 2008, 10:29:02 am de JadeGirl »
Doar o piatra....a viselor

Offline George Ene

  • *****
  • Mesaje postate: 1025
  • Karma: 25
  • Gen: Bărbat
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: Jad
« Răspuns #1 : 16 August, 2008, 11:37:02 am »
Frumos ai povestit.
Probabil că pietricica aceea, de jad, îl va readuce în faţa tatălui său, spre a-şi lămuri părintele că până şi pietrele plâng de necazurile oamenilor, mai ales de necazurile iscate de prea-plinul dăruirii din iubire.
Felicitări! Aştept cu interes continuarea pildei...
E cantu dinoscitur avis

Offline JadeGirl

  • *
  • Mesaje postate: 19
  • Karma: 1
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Jad
« Răspuns #2 : 17 August, 2008, 01:39:51 pm »
"Daca ai spus ca si pietrele s-ar induiosa de nefericirea ta, numai eu nu, atunci piei din fata mea si nu te intoarce pana cand o piatra nu-ti va fi plans nefericirea."
Dar pietricica lui nu plangea. Nici nu trebuia sa planga. Ii placea senzatia pe care i-o dadea atunci cand o tinea in palma. O mangaia incet si nici nu-si dadu seama cand aluneca in vis.

Intr-un colt indepartat al imparatiei mele salasuieste o creatura inaripata care-a adunat pentru sine comorile tuturor imparatiilor vecine noua. Am auzit zvonuri c-ar vrea sa le ia chiar si pe ale noastre, de aceea cel ce-mi va aduce capul fiarei va primi vesnica mea recunostinta si cea mai frumoasa fecioara din regat.

Asa glasuia in vis tatal sau. Apoi se vazu pe sine urcand pe cel mai focos cal din grajdurile imparatiei si pornid in cautarea creaturii inaripate. De-abia putand tine pasul cu el, in urma lui se insiruiau scutierii, armurierii si alti slujbasi ai sai, ba chiar si cateva garzi personale fara de care nu putea pleca nicaieri pentru ca imparatul mereu ii spunea : locul tau e aici la curte, nu pe campul de lupta unde trebuie brat puternic si gandire iute . A cutreierat o vreme in lung si-n lat imparatia pana cand a ajuns in creierii muntilor, unde pas de om nu mai pasise. Acolo a auzit un vuiet prelung, ca de ape cazand peste stanci, ca de foc arzand in valvataie. Dintr-o data zarea s-a intunecat cand doua aripi mari si negre s-au desfacut de catre trupul solzos de sapre. Nici n-a stat pe ganduri, nici nu s-a uitat in spate ci s-a napustit asupra creaturii cu inconstienta celui care n-a luptat niciodata. Daca ar fi privit in urma ar fi vazut cum goraza facuse mari ochii celor ce-l insoteau, cum acestia fugeau si se ascundeau pe unde puteau, dar el isi scoase sabia si incepu sa se lupte cu creatura inaripata. Poate ca si creatura a ramas mirata de vitejia lui ca nici n-a apucat sa scuipe flacari pana cand s-a trezit doborita la pamant si cu sabia atarnand deasupra capului.
Cum sa-i tai capul ? se intreba printul, sa-l car dupa mine pana in imparatie, oare n-ar fi mai bine sa-l duc in viata pana acolo ? In timp ce se intreba el, auzi vocea creaturii :
Sunt dragonul negru,  si nimeni pana acum n-a cutezat sa ma infrunte in lupta. Vad ca esti om intelept si de aceea nu m-ai ucis chiar de puteai s-o faci, asa ca ma plec in fata ta si iti voi fi vesnic aproape la nevoie.
Auzind vorbele acestea, printul se uita din nou la creatura ce-si spunea dragon. Abia acum vedea cu cine se pusese. Creatura era de-a dreptul infioratoare, daca ar fi vazut-o mai bine de la inceput n-ar fi avut curajul sa se apropie de ea. Doar ochii ii erau aproape omenesti. Mari, limpezi si foarte adanci. Vazu ca nu incerca sa se dea la o parte de sub taisul sabiei lui si atunci se gandi ca intr-adevar e mai bine sa nu-l ucida, sa-l duca la curte asa mare si fioros precum era, sa-l puna sa repete in fata imparatului ce-i spusese lui aici, ca-i puternic si intelept si sa-l omoare dupa aceea. Poate asa isi va schimba si tatal lui parerea despre el, nu-l va mai considera demn doar de stat la curte ci-l va lasa sa-l insoteasca in razboaiele de cotropire pe care le purta mai mereu.
Bine ai spus ca sunt intelept, ii spuse dragonului, te voi duce la curte sa spui asta si tatalui meu imparatul, sa vada si el cine sunt.
Urca-te pe spatele meu, ii spuse dragonul, si te voi duce unde iti va fi vrerea.
Auzind vorbele acestuia printul prinse a cantari alternativele. Sa-l duca la curte si sa-l ucida in fata imapratului dandu-i acestuia dovada vitejiei sale sau sa si-l faca prieten ca sa-i fie de ajutor mai tarziu. Se va gandi in zbor spre castel, isi spuse el, facand ceea ce nu facuse niciodata pana atunci, gandind de doua ori inainte de a lua o hotarare.
Doar o piatra....a viselor