Autor Subiect: Oraşul pustiu  (Citit de 1524 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Oraşul pustiu
« : 25 Mai, 2007, 08:47:09 am »

Un oraş nou. Pustiu. În jurul meu străzile pavate cu dale nu aveau nume. Nici eu nu aveam nume în oraşul în care peste copaci se împrăştiase o pânză de paianjen groasă. M-am cutremurat, dar apoi m-am liniştit. Păianjeni nu erau. Nu era nimeni. Nici măcar vântul nu mai bântuia pe acolo. Mi-am luat inima în dinţi şi am început să păşesc în lumea aceea îngheţată de timp. Peste tot case goale. Goale până şi de amintiri. Părea totuşi că odată, demult între pereţii lor se auzeau glasuri dar, poate doar părea. În liniştea aceea sfâşietoare aş fi vrut să existe măcar o fantomă. Nu erau nici măcar fantome. De ce ar fi, dacă şi oamenii din ele le-au părăsit? Varul părea smuls de gheare bătrâne - probabil vântul despuiase casele şi porţile de culoare. Nimic nu strălucea. Sub paşii mei scârţia timpul - îi încărunţiseră secundele, iar orele i se întindeau lung ca o închipuire. Mi se părea că deja şi timpul delira. Bătrâneţea poate. Sper doar să nu uite. M-ar durea să trăiesc un timp amnezic. Unde aş fi eu atunci? Banda s-ar voala şi aş rămâne o notă goală pe portativ. Păşesc înainte. Unele dale lipsesc. Încep să sar şotron printre niciunde şi izbucnesc în râs. Mi-am amintit de creta albă şi copilăria ştirbă unde zâmbeam larg fără să îmi pese. În capătul străzii ploua cu flori uscate. Am alergat acolo. Era un copac de liliac alb şi l-am strâns în braţe. Mi-era dor de primăvară. Sub braţele mele am simţit cum copacul respira. Nu avea pânză de paianjen. Atunci am ştiut că oraşul era ucis de uitare. Uitarea se uitase până şi pe ea când au murit păianjenii. Am început să plâng. Vroiam uitarea înapoi ca să pot naşte visarea. Liliacul mi-a lăasat în păr o floare. NU! Uitarea nu murise. Murise doar visul. M-am tolănit la rădăcinile copacului şi am închis ochii. Vântul a început să adie din nou. Copii alergau pe străzi râzând. Câinii lătrau la trecători, iar florile de liliac aveau din nou mireasmă. Un bătrân s-a aplecat către mine şi zâmbind mi-a spus: "- Este seară draga mea...! Liliacul te-a nins destul, iar eu te aştept de secole să îmi sprijini sufletul ". L-am privit cu ochii mari şi am recunoscut iubirea chiar şi aşa deghizată în bătrâneţe. Am zâmbit şi i-am luat obrajii între mâini. Erau calzi, iar răsuflarea ardea de emoţie. Ochii îi străluceau a căprui, iar sufletul ne născuse nori de fluturi. Am ştiut că eram acasă. Oare unde am fost atâta timp?


« Ultima Modificare: 30 Mai, 2007, 08:46:07 am de Lady Allia »

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
11 Răspunsuri
4103 Vizualizări
Ultimul mesaj 10 Decembrie, 2006, 01:10:47 am
de Luke
0 Răspunsuri
1641 Vizualizări
Ultimul mesaj 29 Mai, 2007, 06:11:35 pm
de Lady Allia
0 Răspunsuri
1822 Vizualizări
Ultimul mesaj 14 Martie, 2008, 09:50:40 pm
de sunshine
11 Răspunsuri
3290 Vizualizări
Ultimul mesaj 31 Octombrie, 2008, 02:56:56 pm
de Escu
0 Răspunsuri
686 Vizualizări
Ultimul mesaj 06 Aprilie, 2012, 10:54:28 am
de goeteri