Autor Subiect: Pentru sufletul meu  (Citit de 6610 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Pentru sufletul meu
« : 23 Martie, 2007, 08:08:49 pm »
            Nici atunci cand iti vei spune ca esti suficient de departe nu vei. Pentru ca inima ta inca va auzi glasul meu si nu uita, ne va uni acelasi cer. Nu e nimic mai dificil decat gandul ca pot fi fara sa am un scop indeajuns de maret si daca vei interzice acestei flacari sa arda in intunericul inimii mele negre atunci nu-mi ramane decat neantul. Poate ca de vina este, asa cum tu nu obosesti sa-mi repeti de parca a-i tine neaparat sa ma ranesti si nu inteleg de ce daca spui ca nu iti pasa de mine, ca eu ma las purtata de valul fragedei mele varste. Imi repeti ca nu sunt decat o visatoare si o aiurita care uita sa priveasca inainte, ca va mai intalni multe alte fiinte care o vor fascina si pe care le va iubi mai mult. Imi spui ca anii vor domoli inima-mi salbatica ce se incapataneaza sa vaneze un animal deja pradat. Imi tot repet vorbele tale dar nu stiu din ce motiv, nu le inteleg. Sau poate ca da ... nu vreau sa le inteleg. As fi vrut ca nici tu sa nu mai intelegi cuvinte pe care cu atata convingere le rostesti, incat uneori am impresia ca singurul pe care vrei  sa-l convingi esti tu; pentru ca in ce ma priveste, stii de la inceput ca zadarnic incerci sa minti.
            De cate ori n-am incercat sa topesc ghetarul inimii tale cantandu-ti dragostea ce creste pana la nori, cu raze de soare strapungandu-ti teama! Chiar si atunci cand voi simti ca si in mine piere lent tot ce astazi ma motiveaza, pentru ca imi sunt mult mai usor de infruntat zilele alaturi de tine, chiar si atunci eu voi incerca ... eu voi lupta pana cand nu voi mai avea suflare. Desi iti par copil, desi imi spui de fiecare data cu vocea tremuranda ca nu stiu ce vorbesc, desi ma minti chiar daca ochii te dezmint. Cum vrei ... nu trebuie sa-mi spui ... Dar tocmai tacerea imi recunoaste ca suntem indivizibili.
             Insa daca tu vrei, invata-ma cum sa uit ... daca nu stii iubirii sa raspunzi cu iubire. Alunga tu lumina! Invata-ma sa ma intorc si sa plec fara a privi in urma, sa te las in trecut, in ploi interminabile si regrete sfasietoare. Singur, vei intelege ca nu mai poti zbura ... pentru ca nu ai crezut ca si tu ai aripi. Si in timpul asta gol, vei descoperi ca in fiecare cuvant copilaros si naiv, am avut dreptate. Daca ma alungi nu pot fi mai mult pentru tine decat o umbra.  Nu vreau sa cred ca nimic nu dureaza o vesnicie ...
           

              Dar vezi tu ... Libertatea vine doar atunci cand inveti sa lasi trecutul in urma ... Ne agatam de amintiri fara ca sa mai privim in jur. Traim intr-un trecut ce nu ar trebui sa lase urme si ne incapatanam sa ne oprim pentru lucruri trecatoare. Ridicam ziduri intre noi si lume dar mai ales catre noi insine, ne incarceram sufletul undeva sa nu  il mai auzim si sa nu il mai stim, ce ramane alearga in lume mintindu-se ca va stii mai bine cand va gasi ce vrea cu adevarat. Continuu ducem o lupta cu un inamic invizibil ce pare a lovi de peste tot, fara a ne da oportunitatea de a ne apara. Ne loveste inima, ne tortureaza gandurile, sfasie trupul intre dorinte ce nu se impaca. Ai vrea cel putin sa stii impotriva cui lupti. Sa se arate si sa iti spuna: "Haide! In lupta dreapta unul din noi sa piara! " Dar renunti ... si asta pentru ca refuzi sa accepti ca adevaratul inamic esti tu insuti. Cel care lasa loc doar tacerii, patand ce e frumos de tot cu lacrimi. Pentru ca nu elibereaza sufletul ca sa mearga spre soare, sa ii topeasca toate patimile si toate suferintele.
             Viata iti va deschide la un moment alte usi, nu va mai fi potrivnica dar s-ar putea ca in acel moment, sa devii tu piedica ce nu-ti va permite sa mergi mai departe. Pentru ca n-ai stiut a-ti pastra inima intreaga, disparandu-te in atatea povesti ca n-ai sa mai vezi cand intr-adevar lumina va patrunde catre tine. Pentru ca uneori ne prefacem orbi incapatandu-ne sa ne agatam de povesti pe care senini, ar trebui sa le lasam in urma. Si e atat de simplu! Drumul il stii deja, trebuie doar sa iti amintesti incotro pornisei, pentru ca acolo unde se zareste lumina ... acolo gasesti un nou inceput, acela pe care l-ai cautat dintotdeauna. Noptile acelea in care  strigi de teama, te trezesti si esti tot singur, sunt o iluzie ... o capcana in care te avanti uitand ca indiferent de toate suferintele indurate, de toate limitele atinse, nu suntem niciodata singuri ... si ar trebui asta sa ne-o repetam  mereu fiecare. Nu poti sa cazi mai jos de pamant, iar puterea vine intotdeauna din aceste limite si din cei care stau alaturi asteptand, privind si intinzandu-ti mana atunci cand vrei sa te ascunzi, ridicandu-te la suprafata.
                                       Pentru ca ne lovim de prea multe nedreptati? Nu e vina nimanui ... Toti avem nevoie de un sprijin, pentru ca toti suntem slabi; atata timp cat suntem singuri, ne luptam cu intunericul. Linistea va creste cuprinzand in bratele ei inca o noapte in care amintirile te vor vana, lacrimile vor curge ramanand uitate in singuratatea ce invaluie orele grele ... daca  deschizi ochii te vei trezi din cosmar, si langa tine va fi o mana ce sterge totul. Nu te poti opune nici daca vrei atunci cand ai cunoscut altceva, diferit, ce iti apartine. Razbesc spre tine cuvinte, le asculti si le urmezi orbeste nestiind incotro mergi. Mult mai tarziu te vei regasi pasind pragul fericirii. Tot ce a durut inveti a da uitarii, timpul te va invata ca nimic nu e in zadar. Atata timp sa fi crezut ca nu e nimeni in jur ... Sa-ti porti trupul decazut, fara vlaga, tacand si rugandu-te necontenit, pana ai pierdut tot.
               
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

Offline BELLA16

  • *
  • Mesaje postate: 17
  • Karma: 2
  • Gen: Femeie
  • "Vreau sa alung durerea din sufletul tau stins"
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #1 : 26 Martie, 2007, 02:23:32 pm »
este foarte frumoas  :( trist ce-i drept ...dar mumos :P bv!bv! ;)

wanderer

  • Vizitator
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #2 : 13 Aprilie, 2007, 05:42:07 pm »
 :peck:  A fost ca un vis…te-am dus in locul meu de suflet, ti-am aratat micul meu secret, te-am lasat sa-mi descoperi lumea… .Am ras impreuna, ai plans alaturi de mine, m-ai tinut de mana cand imi era frica si m-ai tinut in brate cand aveam nevoie….Toate s-au petrecut intr-un singur loc…era o camaruta mica dar care a strans atatea amintiri frumoase. Zilnic adorm gandindu-ma la ce a fost, cum a fost si cu ochii tristi descopar ca nu mai esti si nu vei mai fi vreodata. In fiecare secunda traita aici ma sufoc de dorul tau…dar supravietuiesc zambind si sperand ca intr-o zi totul va disparea.
Acum imi indrept pasii spre un alt loc drag noua, un alt loc plin de amintiri…dar unic, in felul lui. Atunci eram noi doi, muntii si dragostea noastra…acum, ma duc singur…singur ca sa descopar amintiri, durere...,si poate putina iubire…
     Oare de ce dor atat de mult amintirile? De ce fiecare loc trebuie sa ma faca sa ma gandesc la tine?
 :hug:

Paseam prin colbul unui drum de tara
Starnind pe jos mici nouri de argint,
Ce dispareau in noaptea de afara
Ca niste soapte vechi, uitate, de alint.


Eu nu eram decat o umbra oarba
A unui pelegrin cazut in asta lume,
O palida tristete, un fir uscat de iarba,
Plutind spre-ngemanarea cu o alta lume.


O lacrima stinghera visa la nemurire
In ochii-mi ce priveau incet spre absolut,
Caci viata nu mai este decat o-nchipuire,
Un sambure uscat pe-un ciob ciudat de lut.


Paseam prin colbul unui drum de tara
Dorind mereu sa fiu altundeva,
Intr-o lume fermecata dintr-o apusa seara
Pe care am trait-o, atunci, demult, candva...
                                                                             Sa fi iubita inger drag si lasa-te iubita din tot sufletelul tau.

Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #3 : 13 Aprilie, 2007, 06:04:30 pm »
                 Sa treaca cati ani vor trece, eu stiu ca nimeni nu va mai putea sa-l scoata din inima mea. Nu stiu daca sa fiu trista, ori sa fiu fericita. Uneori se amesteca atat de tare sentimentele ce i le port ca nu mai stiu... daca plang de tristete, ori de bucurie. Ma mint zi de zi ca l-am uitat si ca voi merge inainte lasand in urma orice posibilitate ca vreodata drumurile noastre se vor incrucisa dar revine mai puternic mereu, parca nepasandu-i ca-mi frange inima incet... nopti la rand... el vine mereu surazand...  iar in ochi nu mai pot citi nimic, nu-mi mai apartine... Si Doamne, cata nevoie am de a-l avea aproape sa-i spun sa ma stranga puternic in bratele lui si sa nu ma lase sa cad iarasi... Sa ma tina strans... pentru ca iarasi ma prabusesc cu aripile-mi rupte... Doar abisul ma imbratiseaza... atat...
                Sa-ti spun vreodata ca te iubesc? Nu... tu nu vei afla vreodata... si poate ca voi uita si eu intr-o zi de tine, si voi zambi mereu fara sa mai port rani in suflet pentru ca un suflet n-a stiut a raspunde unui altul ce-l striga.
« Ultima Modificare: 15 Aprilie, 2007, 11:16:46 am de katya1886 »
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #4 : 14 Aprilie, 2007, 12:15:37 pm »
...amintirile nu dor...noi suntem îndureraţi în mijlocul lor..., îndureraţi şi singuri...aruncăm ecouri sparte care uită să se întoarcă..., dar...uităm mereu să privim în suflet...în locul de unde ecoul nu pleacă niciodată..., în locul unde îngerii rămân cuminţi fără să vrea să zboare... în locul unde atunci când furtuna durerii trece...rămâne calmul unei melodii frumoase care se aude dincolo de cuvinte şi sentimente...


"versurile trăiesc

când iubeşti, cuvintele devin tăceri,
adâncimi în care sufletul trăieşte,
în felul lui sau al celuilalt,
când ai noroc, unul singur,
cel mai frumos moment ştiu de noi
rareori o voce străbate, contemplând
lumea de lucruri

m-am îndoit cumva că versurile există
vocea însă, poetul, poate Dumnezeu,
mi-a confirmat – trăiesc, fii cu luare-aminte…

nu ştiu aproape nimic despre tine,
martori îmi sunt toţi anii de până acum,
cât de bine ştiu însă când te bucuri…

mi-e teamă să nu te adâncesc şi mai mult
când iubeşti,
împrumuţi ceva din nerostirea pietrei

versurile trăiesc. are fiecare o lume a sa,
o amintire, o întoarcere firească
spre braţele al căror destin e poarta spre suflet - Mariana Fulger - poezii"


Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #5 : 13 Mai, 2007, 11:02:46 am »
        Acesti pumni mici sunt plini de rani atata au lovit in portile sufletului ca sa deschizi
Singuratatea nu e afara, e in mine si iata motivul pentru care nu are leac. Singura care o supune e solitudinea sociala. Ironic, nu? Singuratatea vindeca singuratate.
        Si de tine, unde sa fug daca te port in suflet??
« Ultima Modificare: 06 Iulie, 2007, 12:53:15 am de katya1886 »
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #6 : 06 Iulie, 2007, 12:23:20 am »
                      Scriu pentru ca sunt sigura ca vei citi. O sa nimeresti din intamplare poate, si curiozitatea starnita de randurile acelea de mai sus, care de altfel ti le-am mai scris odata, te vor face sa citesti mai departe. Nu pot sa ma pronunt cu privire la ce impresii iti va starni si apoi, nici nu ma intereseaza. Asta e ce simt, si ti-am spus ca nu stiu sa mint si ca imi asum responsabilitatea, fie ca procedez corect ori fie ca gresesc pentru afirmatii, pentru fapte, ganduri, pentru tot. Iti multumesc pentru putinul oferit, oricum nu avea cum sa fie mai mult si surad cand spun asta amintindu-mi cat de mult mi-am dorit sa fim amandoi... E imposibil, traim in lumi diferite... te inteleg... Incerc sa privesc cumva spre viitor si cum nu stii unde te poate duce viata, exista posibilitatea ca intr-o buna zi, cand deja vom fi fiecare cu familia lui sa ne vedem intamplator pe drum, la o sarbatoare... cine stie... ce emotii ma vor incerca revazandu-te? Cand probabil deja vei fi albit de tot, dar inca tanar...  Cred ca am sa-mi spun ca esti la fel de frumos si perfect... ma vor napadi imagini, prima oara... cand te priveam cu respingere pentru ca eram atat de diferiti... tu exuberant, eu prea calma... Traiesc datorita tie, prin tine... pentru tine. Cine stie... poate exista viata dupa moarte... e unicul mod de a ma lamuri daca ceea ce simt depaseste limitele umanului. Tu ramai punctul de la care am invatat sa merg mai departe, pentru ca de la tine incolo mi-am amintit cum sunt, cand altii deja decisesera pentru mine. Prin simpla ta prezenta... mi se pare prea mult, poate prea mult decat pot intelege si accepta acum. Dar daca ma vei chema vreodata, voi veni, te voi sprijini, am sa fiu ceea ce ai nevoie indiferent de ce presupune asta.
« Ultima Modificare: 20 Iulie, 2007, 07:18:04 pm de katya1886 »
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #7 : 06 Iulie, 2007, 12:28:39 am »
      Tu ai trezit in mine cele mai frumoase sentimente si pe langa aceasta, datorita tie am invatat sa fiu eu. Renunt pentru ca din nefericire, toate visele frumoase au un sfarsit si iata, ca acum inima mea poate sa renunte la tine, caci a fost contaminata de lumea asta in care lucrurile cele mai de pret pier ... Nu stiu care varianta e mai buna, ca te voi uita trecand mai departe ori ca te-as fi iubit toata viata, traind pana in ultima clipa cu speranta ca simturile mele nu ma pot trada si ca tu esti acea jumatate pe care se presupune ca o avem fiecare. Poate o parte din mine s-ar fi multumit sa te iubeasca in taina, fara a cere ceva in schimb, insa eu nu pot trai cu jumatati de masura si nu pot accepta un simplu "poate" pentru tot restul vietii. Nu stiu daca va mai putea cineva sa ma faca sa simt ce am simtit pentru tine, dar cert este ca am nevoie, ca orice alta fiinta, sa iubesc si sa fiu iubita. Dar tu vei ramane mereu pasiunea mea, focul ce a ars pana nu a mai ramas nimic ...
"Am nevoie de tine, nu pot sa-ti explic de ce, dar stiu ca am nevoie de tine."
« Ultima Modificare: 20 Iulie, 2007, 07:15:05 pm de katya1886 »
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

Offline katya1886

  • *****
  • Mesaje postate: 215
  • Karma: 17
  • Gen: Femeie
  • Immortality...
    • Vezi Profilul
Re: Pentru sufletul meu
« Răspuns #8 : 05 August, 2007, 03:31:20 pm »
"...iar in viata mea vei ramane doar un trecator... insa nu are rost... stiu ca in fata mea ai fost un actor grabit care-si spune replica si-apoi a plecat zambind, un actor grabit care a si uitat ce a rostit pe scena..."
             Ce e iubirea? Iubirea adevarata? Predestinarea e inca un ideal smuls cu furie din radacinile inimii. De cate ori putem accepta sa ne mintim ca da, iata ca in sfarsit am intalnit jumatatea aceea dupa care tanjea fiinta rascolind prin vietile altora pana cand uita de sine si de toate in cate credea candva intr-atat incat capata aceasta credinta nuante de fanatism? A fost ea oare atunci cand am uitat sa traiesc pentru mine din prea multa dragoste fata de el, atunci cand am dat ochii prima oara cu o neinduratoare suferinta ce lasa semne adanci nu doar pentru o viata, ci chiar o eternitate? Inca imi amintesc acele nopti in care ma ingrozea haul in care am cazut din zborul luciferic rupandu-mi aripile, julindu-ma de stancile indiferentei, luptandu-ma cu demoni care de nicaieri se iveau spre a ma dobori. M-au invins... de fiecare data pierd. Stiu foarte bine ca nu voi invinge niciodata. M-au intemnitat crezurile mele, visele si inainte de toate... trufia mea, pentru care platesc un pret prea scump. Am ramas in viata pentru ca am avut idealuri cu ce sa-mi platesc dreptul de a trai, insa ma tem ca acum am falimentat. Nicio farama de vis prin cotloanele gandului istovit... Nu stiu de unde izvoraste atat de involburata suferinta, dar ma ineaca pentru ca nu pot si nici nu vreau sa inot intr-un ocean in care aud doar ecouri si nu ma pot orienta spre o directie ca sa scap. Iubirea era barca mea de salvare, dar nu o zaresc niciunde... Ori mi-a furat-o altcineva, ori Dumnezeu a omis macar o pluta, o scandura pe care sa pot sta la suprafata si eu. Se spune ca iubirea ne face umani. Si daca mie imi lipseste capacitatea de a iubi? Nu mai pot sa ma amagesc ca intr-o buna zi va inainta din imbulzeala un salvator. Adevarul e ca... mi-a intins mana o data un vaslas ca sa ma ridice din vartejul ce ma tragea in adancuri. Eram entuziasmata ca ne vom opune valurilor uriase si vom inota pana la mal impreuna. Si daca nu a fost asa, nu ma supar. Dar as fi vrut sa nu plece de aici, dinauntrul meu si-atunci as fi afirmat cu toata convingerea si fericirea ca exista un singur suflet care poate umple golul din mine, unul singur despre care sa pot spune impacata ca nimeni nu-i va lua locul. M-am agatat ca un parazit sperand ca il pot retine dar n-a fost asa...L-am simtit ca fiind "EL", il puteam vedea dincolo de limitele timpului si mi-era limpede ca mi-am descoperit perechea. Nu sa fiu parte din viata lui am cerut... ci sa-l pot pastra cu mine oriunde m-ar fi purtat corabia destinului... dar inima mea i-a dat voie sa plece si s-a multumit sa aiba doar parfumul amintirilor inca atat de vii... Negresit pe urmatorul l-as fi urat ca a inlaturat atat de bland dragostea pentru care as fi renuntat la a avea un om alaturi ca sa-si ia ceea ce, asa cum ma minte frumos, spune ca i-ar apartine dintr-o alta existenta. I-am permis sa intre in casa iar el s-a asezat comod si n-a mai voit sa plece. As fi plecat eu dar uite ca desi imi intoarce cu susul in jos toata casa, ca niciun lucru nu-l mai gasesc la locul lui chiar daca tot le adun si le rearanjez la locul lor, desi ma indoiesc de promisiuni si cuvinte care nu sunt mai mult decat niste gratuitati in ochii mei, am ramas si eu... E si asta iubire...? Mi-e realmente groaza ca as simti pentru el aceeasi iubire pe care o impartaseam candva altuia. Regret ca nu poate sa ma observe cu adevarat. E un vanzator de vise si prin aceasta ma face sa zambesc, cu toate ca tristetea nu o alunga. Accept ce imi ofera acum, vreau sa fiu aici cu el pentru el. Intr-o dimineata insa, ma voi trezi, voi face un dus rece, imi voi aranja parul strans asa cum il prind ades, si voi redeveni aceeasi singuratica cu un dor de nestins in suflet ce ma va inalta si ma va avanta iarasi in lume fara un scop anume.
        Uneori ma simt de parca as fi captiva intr-o camera unde nu poti percepe macar umbra lucrurilor din cauza intunericului. Eu m-am asezat cuminte pe un scaun intr-un colt si ma gandesc aiurea ori nu mai gandesc deloc descurajata de inutilitatea indarjirii de a inhata raspunsuri care vin intotdeauna prea tarziu ori ma surprind atunci cand ma astept mai putin. Dupa bunul plac ma viziteaza si fantomele trecutului, le aud insa doar vocile imbietoare ca un cantec angelic sau dracesc, inca nu m-am decis asupra naturii lor si ma gandesc ca poate sunt aliaj intre amandoua.
M-as incumeta sa le caut dar imi lipseste curajul, mereu mi-a lipsit... Si n-am sa-mi iert vreodata lasitatea.               
       Cati au incercat n-au izbutit sa deschida portile uriase in spatele carora poate ca inca mai exist. Cheia nu e la mine. Si n-am intalnit inca fiinta care sa ma salveze de mine. Am obosit atat de tare incat imi vine uneori sa urlu ca-n codru, incat sa-mi despoi sufletul si sa zgudui lumile altora, sa ma hranesc cu fericirea sau durerea lor caci singura nu mai pot sa car cat mi-a fost pus pe umerii si-asa fragili. Sunt o mana de om... Doamne, tu m-ai vazut cat sunt de marunta cand m-ai inhamat la asa jug? Sunt doar un copil ratacit intr-o padure a tenebrelor. Am ochii inlacrimati dar am sa neg pana in ultima clipa ca mai am lacrimi sa pot plange. Nimic nu e ceea ce pare... Cum de pot stii altii ce e in mine? Cum de vorbesc despre mine daca nu ma cunosc? E ciudat cum traiesti langa oameni pe care se presupune ca ii iubesti si ca te iubesc o viata dar fara sa ajungi sa-i cunosti sau sa te cunoasca cu adevarat. Chipul nu ma tradeaza niciodata, nici cel mai marunt gest nu va povesti despre misterul tainuit cu atata grija. Am invatat si eu sa-mi joc atat de bine rolul ca nu vor vedea cat am sa mai pribegesc prin lumea asta ca sunt de fapt straina de orice lucru care ma inconjoara. Ma dojenesc intreband retoric ce mai caut eu pe-aici, de ce nu renunt si gata. Uite-asa, cum multii altii o fac. Pentru unii oameni sa vorbesti despre moarte poate fi deranjat, ii indispune. In mod deosebit cand intra in discutie sinuciderea, o fapta inspaimantatoare si usor condamnabila, nu? Cum e posibil ca o fiinta umana sa fie capabila de un asemenea pacat? O atrocitate de neiertat... De ce? Sa-mi spuna cineva de ce? Nu inteleg ori iarasi, nu vreau sa inteleg! Fiecare om atinge acest punct, macar o data in existenta fiecare om si-a dorit moartea. As simti pentru acesti nefericiti compasiune daca n-as avea si eu urme ale dorintei de a pune capat vietii. Viata - pe care o iubesc cu atata patima incat mi-e teama ca e pacat,  ii port o dragoste bolnavicioasa. O iubesc mai mult decat pe mine desi sunt printre cei mai egoisti oameni pe care i-am cunoscut vreodata si nu dau inapoi sa o recunosc. Am ales-o pe ea in locul meu... ori altfel acum as fi fost libera, sa ma zbat in negura ori sa intru in lacasul odihnei. Imi joc rolul pentru ca imi place sa fiu printre oameni, sa-i privesc cum se bucura atunci cand si-au vazut implinit un vis inabusit, sau pentru care au luptat ani la rand fara ca sa se lase doborati. Ma tem de singuratate, as vrea sa nu fie clipa in care sa nu am langa mine pe cineva care sa-mi vorbeasca pana la epuizare, sa-mi ocupe timpul cu orice sa nu fiu doar eu cu mine... desi mi-e cea mai buna prietena, e insuportabil modul in care imi striga adevarul in fata.
« Ultima Modificare: 06 August, 2007, 02:18:33 pm de katya1886 »
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
0 Răspunsuri
1192 Vizualizări
Ultimul mesaj 15 Octombrie, 2004, 04:05:58 pm
de Doniacris
0 Răspunsuri
3110 Vizualizări
Ultimul mesaj 15 Februarie, 2005, 04:48:58 pm
de Iosif
2 Răspunsuri
3394 Vizualizări
Ultimul mesaj 11 Martie, 2010, 06:20:07 pm
de Ina
8 Răspunsuri
6067 Vizualizări
Ultimul mesaj 07 Noiembrie, 2009, 02:22:16 pm
de sara_kali
0 Răspunsuri
2063 Vizualizări
Ultimul mesaj 26 Aprilie, 2011, 07:10:25 pm
de Luminastinsa