Autor Subiect: plânsul florilor de măr - poveste  (Citit de 2327 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lady Allia

  • *****
  • Mesaje postate: 2081
  • Karma: 100
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
plânsul florilor de măr - poveste
« : 31 Octombrie, 2007, 03:23:14 pm »
Radu privi în jur încruntat. Părea că adunase sub sprâncenele lui toată indignarea omenească. Nu ştia încotro să o mai ia, nu
ştia ce să mai facă. În jurul lui erau doar dărâmături, praf, bocete, iar glasurile începea să le audă asemeni unor ecouri înfundate. Îi venea să fugă, dar parcă îl reţinea ceva.
- Tovarăşe maior...
- Da, băiete.
- Tovarăşe maior vă cheamă nea Grigore. Se pare că a găsit un copil la blocul 25. E viu sărmanul, dar plânge întruna.
- Vreo rudă de-a lui în viaţă?
- Nu ştiu tovarăşe maior..., nu ştiu, dar nu prea cred. Mama lui - şi din ochii obosiţi şi plini de praf ai sergentului începură să curgă lacrimi - e moartă.
- Şi dacă e moartă, tu de ce plângi ca o muieruşcă slabă de înger?
- Nu spuneţi aşa tovarăşe...staţi să vedeţi.
Radu oftă lung şi-i dădu un bobârnac părintesc băiatului.
- Hai Adriane să mergem. Stergeţi ochii că după cum pare va trebui să îi mai umpli cu lacrimi de multe ori. Mulţi morţi copile...prea mulţi...Mi-e şi teamă să mă mai uit sub dărâmături să nu găsesc şi eu pe cineva drag.
Adrian îşi şterse aproape copilăreşte ochii şi o luă înainte.
Maiorul mai trase o dată din ţigară, apoi o aruncă jos şi strivind-o sub picior mormăi înfundat:
-Al naibii Carpaţi...Nu m-a omorât cutremurul ăsta afurisit, or să mă omoare sigur ele. Le las eu într-o zi...
Aşa zicea de mulţi ani şi nu reuşise niciodată. Ioana, soţia lui mereu îl tachina:
- Radule, Radule...le laşi de mâine într-un alt mâine până te-or lăsa ele pe tine la uşa cimitirului - pe dinăuntru Radule şi apoi or trage uşa după ele...sau peste tine, cum vrei să o iei.
- Măi femeie ţie iarăşi îţi arde de glume macabre? Las că dacă mă omoară le iau cu mine că îmi bag de pe acum un pachet de ţigări în buzunar să le am pe lumea ailaltă.
Ioana rădea şi sărutându-l pe frunte îi zicea cald:
- Ba pe mine să mă bagi în buzunar Radule, pe mine. Să mă ai cu tine la drum greu că fără tine eu nu rămân a nimănui.
Gândindu-se la ioana lui dragă ajunse la nea Grigore. Bătrânul ţinea în braţe un copilaş micuţ şi îl legăna..., dar copilul nu vroia să tacă defel.
- Bre Radule...multe am văzut eu la viaţa mea, dar asta mi-a ars sufletul. Cu ea am să merg în groapă că nu am să o pot uita niciodată.
- Cu ce, nea Grigore?
Bătrânul ridică pătura groasă militară de la picioarele lui.
Sub ea se afla o femeie tânără. Parcă dormea ghemuită...cu genunchii ridicaţi către piept, întinsă pe partea stângă. Avea trupul uşor aplecat înspre dreapta - puţin încovoiat ca să poată proteja mai bine copilul care stătuse lipit de pieptul ei.
Chipul cald şi frumos încă privea în dreapta-jos, unde se aflase copilul. Sub ochii ei mari şi catifelaţi, în praful ce i se întinse pe faţă se puteau vedea nişte dâre mici asemeni unor albii goale...urme de lacrimi. Mâinile îi erau aşezate ca un leagăn, iar între degete avea strâns un bileţel.
- Radule...ia-l tu. că mie îmi pocneşte inima de amarul ei dacă o să-l mai citesc şi pe ăla. Tu eşti mai tare ca mine taică...
Radu îl privi aspru. Părea că vrea să îl certe pentru cea mai grea misiune la care îl supuse. Era palid şi avea în gât o stare de vomă. I se făcuse rău. Se aplecă şi trase încet de bileţel vroind parcă să nu mai rănească cu nimic trupul deja fără viaţă al femeii. Dragostea şi felul în care îşi protejase copilul prin trupul ei...îl cutremurase până în suflet. Îşi trase aer adânc în piept şi începu să citească în gând:

"Cine o va găsi să ştie că numele ei e Maria şi e o fetiţă cuminte. Îmi doresc pentru ea o mamă care să creadă încă în poveşti şi în zilele de colind. Vă implor...nu o daţi oricui! Când va creşte să îi spuneţi că mama ei a iubit-o, o va iubi mereu de unde va fi să fie şi nu o va părăsi niciodată. Să-i mai spuneţi vă rog...că voi fi fiecare pală de vânt care îi va atinge faţa să o sărute, voi fi în fiecare floare care o va privi în ochişorii ei atât de frumoşi, voi fi fiecare bucăţică de pământ de sub pasul ei ca să o ajut să meargă înainte şi voi fi fiecare rază de lună care îi va veghea somnul...! Am să o aştept cu aceeiaşi dragoste cu care am aşteptat-o când s-a născut. - Mama - numele meu nu va mai conta când veţi citi aceste rânduri. Sărutaţi-o pe frunte din partea mea. Dacă plânge o să se liniştească dacă îi veţi cânta. Vă mulţumesc din suflet!".

Faţa lui Radu era galbenă. Ochii parcă i se băgaseră în orbite şi tremura. Nici măcar el nu mai putu să facă faţă situaţiei. Strânse biletul în pumn şi alergă puţin mai încolo. Se ascunse după nişte mormane de ciment şi vomă. Apoi se opri şi ducându-şi mâna la frunte începu să plângă. Nu scotea nici un sunet. Îşi astupa gura cu dosul palmei. Doar umerii i se scuturau ca nişte ramuri de copac sub furtună. Era un plâns greu de bărbat. Simţea că o ura şi o iubea deopotrivă pe acea femeie care îi lăsase cea mai grea sarcină în viaţa asta. Să găsească o mamă şi un tată pentru Maria!
Pe nea Grigore care urla ca un disperat în spatele lui nici nu îl mai auzea. Auzi doar glasul lui Adrian care punându-i mâna încet pe umăr îl întrebă:
- A trecut tovarăşe? A trecut răul? Că durerea şi emoţia eu nu cred să ne treacă vreodată...
Radu îl privi. De abia atunci putu să vadă maturitatea din ochii sergentului. Îi zâmbi şi ciufulindu-l îi zise doar atât:
- Iartă-mă Adriane, iartă-mă!
Se întoarse către nea Grigore şi întinse braţele.
- Radule, dar ştii să o ţii în braţe? Tre' să îi ţii mâna sub căpşor..
- Nea Grigore...dă-mi fata că a plâns şi aşa destul.
Radu luă copila în braţe şi...începu să-i cânte încet. Copila adormi imediat.

...................................................

Afară era o zi minunată de primăvară. Din gădină se auzea foşnetul vântului, trilurile păsărilor şi răzbea un miros atât de frumos de flori. Tânăra se ridică repede din pat şi ţâşni către fereastră deschizând-o larg. Zâmbi desfăcându-şi mâinile a îmbrăţişare şi închise ochii. Gura ei frumoasă trimise un sărut imaginar.
- Bună dimineaţa mamă...! Sărutul tău e azi tare cald...Nu mai eşti tristă, nu-i aşa?
O pală de vânt călduţ intră în casă răvăşindu-i puţin părul şi sărutându-i chipul alb şi frumos. Dacă ar fi putut să vorbească ar fi spus:
- Nu sunt tristă draga mamei...te iubesc nespus!
Dar pentru Maria vântul nu trebuia să înveţe să vorbească. Îl înţelegea oricum şi, râzând fericită îi răspunse:
- Şi eu te iubesc mamă...şi eu te iubesc! Acum merg la Ioana şi la Radu în bucătărie ca să văd ce surpriză frumoasă mi-au pregătit pentru ziua mea. Ei,...offf mamă, mă iubesc tare mult să ştii şi şi eu îi iubesc pe ei. Sunt atât de buni şi iubitori cu mine! Mi-au dăruit tot ce poate să facă fericit un copil...Şi...da! Împlinesc azi 20 de ani mamă, iar tu eşti la fel de tânără şi frumoasă...Pe diseară mamă...Să nu uiţi că te iubesc!
- Pe diseară...îi şopti foşnind încet şi plin de drag vântul. Nu uit...nu am uitat nici o clipă guriţa ta la pieptul meu...Eşti încă acolo...
Ea nu văzu, dar din mărul înflorit din faţa casei începură să cadă boabe de ploie şi petale roz. Cerul plânse doar acolo...ca ea să nu vadă, dar ea văzu şi spuse încet:
- Mulţumesc mamă...pentru cei 20 de ani şi pentru părinţii minunaţi pe care mi i-ai dăruit...
Mărul se cutremură şi începu să se legene cu putere...apoi se opri brusc. Îşi legăna doar crengile uşor...ca într-un dans dulce-amar, iar soarele îl încălzea.
- Şi noi îi mulţumim şi îţi mulţumim...se auzi glasul blând al Ioanei.
- Ioana! şi Maria alergă în braţele ei. O sărută pe frunte şi îi strânse mîinile cu drag. Vru să spună ceva, dar se opri. Nu putea...
Ioana îi zâmbi şi spuse:
- Ştiu...Maria, ştiu! Să ştii că şi noi te iubim nespus de mult draga noastră. Unele lucruri nu trebuiesc spuse...se simt!
Maria îşi şterse lacrimile şi faţa i se lumină de bucurie.
- Mulţumesc Ioana. Mulţumesc că niciodată nu m-aţi forţat să spun ceea ce alţii poate şi-ar fi dorit să audă.
Le întrerupse Radu:
- Fetelorrrr!!! Mi s-a lipit burta de spate de foame şi se topeşte frişca de pe tort...direct la mine în gură dacă nu vă grăbiţi.
Maria şi Ioana începură să râdă şi ziua trecu frumos ca în toate celelalte zile de când era ea în casa lor. Noaptea păru că veni mai repede ca de obicei...Probabil luna vroia să intre mai repede în casă să sărute chipul adormit al Mariei... De data aceasta luna o găsi însă trează pe Maria. Era lângă patul părinţilor ei. Îi privea fericită. Se aplecă încet peste frunţile lor şi săruntându-i le spuse în şoaptă:
- Noapte bună tată, noapte bună mamă...vă iubesc nespus de mult şi vă mulţumesc! şi în vârful picioarelor trase uşa după ea ghemuindu-se fericită în pat.
Petrecând-o cu privirea înlăcrimată Ioana îi răspunse înăbuşit în palme:
- Noapte bună fata mamei...Şi eu te iubesc nepus de mult!
- Egoisto...se auzi spre surprinderea ei glasul tremurat al lui Radu.
- Nu ştiam că eşti treaz!
- Şi aşa, spuse el trăgând-o aproape de trupul lui şi aranjându-i părul deja cărunt pe ici pe colo...şi aşa, tot trebuia să spui "şi noi te iubim...". Ioano...mare norocoşi mai suntem că e fata noastră. În fiecare noapte a  făcut aşa...de când a învăţat să spună "te iubesc mamă, te iubesc tată...".
- Da..., ştiu, dar...
- Şi eu te iubesc Ioano..., ce zici?
Ioana se înveseli şi ghemuindu-se lângă Radu zise:
- Eu sunt de două ori norocoasă Radule...Sunt norocoasă că mă iubeşte Maria şi sunt norocoasă că mă iubeşti tu şi că îmi suporţi toate celea.
- Păi, na...te suport că eşti a mea...o alintă Radu iubindu-i cu buzele fruntea, obrajii, gura şi mâinile.
Luna se opri puţin la fereastra lor. Intră încet şi le atinse chipurile plină de recunoştinţă, apoi se grăbi în camera alăturată. Maria era trează.

...........................................

- Te-am aşteptat mamă...te-am aşteptat de "Noapte bună". Să nu mai pleci mama mea...să nu mai pleci. Îmi cânţi mamă?
- Nani, nani...puiul mamii...dormi cu mama draga mamii...

Cartea se închise încet şi femeia o lăsă ca o atingere pe noptieră. Mai rămase câteva clipe să se piardă în chipul copilei ei. Înainte să adoarmă...fata deschise ochii:

- Bine că e doar o poveste mamă...



 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
10 Răspunsuri
4616 Vizualizări
Ultimul mesaj 13 Decembrie, 2005, 08:15:00 pm
de Strumfita
Poveste

Creat de CLARA Versuri

0 Răspunsuri
1213 Vizualizări
Ultimul mesaj 11 Decembrie, 2004, 04:03:58 pm
de CLARA
14 Răspunsuri
3978 Vizualizări
Ultimul mesaj 17 Aprilie, 2006, 06:10:17 am
de Rudy Valentino
3 Răspunsuri
5237 Vizualizări
Ultimul mesaj 09 Aprilie, 2010, 12:28:39 pm
de Little Rose
0 Răspunsuri
1229 Vizualizări
Ultimul mesaj 08 August, 2008, 05:40:39 pm
de George Ene