Autor Subiect: povestea merisorului  (Citit de 8995 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

cv

  • Vizitator
povestea merisorului
« : 09 Decembrie, 2005, 09:33:07 pm »
A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi nu s-ar povesti... A fost odata un mar mare si rosu si tare tare bosumflat, care statea toata ziulica pe crenguta lui si nu raspundea la salut, nu spunea nici o vorbulita, nici macar cand primele raze ale diminetii ii gadilau frunzulitele in chip de binete nu reusea sa zambeasca...

Isi facuse in partea stanga, acolo unde era inimioara o usita si de acolo inima lui aurie admira campul, dar si ea era tacuta, chiar si atunci cand o saruta vantul cald al verii si ii canta melodii de pe taramuri indepartate... Doar batea si atat. Si asa, zilele verii treceau incet, incet, abia tarandu-se peste potecile taiate adanc in camp.

Toate durau de pe vremea cand deasupra pomisorului se inaltase un curcubeu atat de frumos incat merisorului i se taiase rasuflarea din prima clipa. Ce nu facuse merisorul pentru a-i cuceri atentia? Ii vorbise zile intregi, ii povestise despre florile campului, despre cantecul privighetorilor, despre noptile cu greieri si despre cat de cald straluceste roua in primele raze ale diminetii, ii zugravise ploaia si formele norilor care se jucau de-a corabiile scaldandu-se in marile cerului... Ii cantase triluri invatate de la ciocarliile care salutau prima geana a zorilor... Ba chiar se straduise sa fie in fiecare zi el insusi mai rotund, mai rosu, iar inimioara sa-i bata mai armonic, mai cald... Totul fusese in zadar. Curcubeul nu raspundea. Parea ca nu aude, nu vede, nu simte, parea ca nici nu stie ca acolo, la picioarele lui, un merisor rosu ii povestea toate tainele inimioarei. El doar rasarea in acelasi loc in fiecare dimineata, si atat.

Vazand una ca asta, merisorul cazuse in mutenie si deznadejde. Nu mai vorbea nimanui, nu mai zambea nimanui, doar isi lasa inimioara sa priveasca peste campurile verzi si inmiresmate. Pana in dimineata aceea, cand pe drum se ivi, ca din intamplare, un strain cu strai domnesc si zambet in privire, care purta cu sine o chitara. Nu era tanar, dar nici batran, iar zambetul din ochii sai se opri invaluind cald inimioara marului in culori parca rupte din curcubeul de deasupra.

- Frumos esti, merisorule, iar inima ta pulseaza calda. Dar de ce nu te scalzi in lumina curcubeului? Doar caldul albastru lipseste stralucirii tale.

Strainul parca nici nu isi miscase buzele. Ii vorbise cu inima si cu privirea lui, dar cu toate acestea, merisorul cel rosu ar fi putut sa jure ca auzise o voce in care se impleteau cald acordurile violei cu susurul argintiu al izvoarelor de munte. Se inrosi mai tare si, abia soptit, spuse strainului:

- Albastrul rataceste atat de sus si atat de departe, uneori simt ca il pot atinge, alteori parca se indeparteaza si mi-e dor! Straine, straine, inima mea ar fi calda, caci soarele ma mangaie cu drag si vantul imi mangaie obrazul, dar vezi... curcubeul nu ma iubeste.

Strainul zambi parca si mai cald, apoi rosti, in acelasi fel, vorbindu-i cu sufletul si privirea:

- Dar de ce crezi tu ca in fiecare zi alege sa rasara aici, langa inima ta?

- Ai dreptate, straine, nici lipsa ploii nu ma poate duce departe de merisor. Cobor tot mai jos si-l mangai in roua diminetii cu atata iubire...

Merisorul se intoarse uimit, pe codita care il lega de crenguta copacului, cu inima catre imensa esarfa din matase diafana care acum se rasucise, la randul sau, cumva, sub forma unui zambet.

- E glasul tau, straine, sau curcubeul meu drag chiar mi-a vorbit pentru prima oara? abia indrazni sa sopteasca.

Curcubeul isi infiora culorile, tremurator si se scufunda din nou in tacere Merisorul se intrista la loc si se rasuci pe codita catre strain.

- Ce se intampla? De ce tace iar?

- Merisorule, spuse strainul in timp ce in ochi i se invapaiau culorile, curcubeul poate vorbi numai dupa o ploaie cu soare. Doar foarte rar poate sa faca un efort atat de mare incat sa spuna cateva vorbe daca nu a mai plouat de mult... El vine in fiecare zi de drag, dar nu poate vorbi decat uneori, cand ploua.

Merisorul isi tremura frunzulitele:

- Straine, cum fac sa ploua cu soare?

- Este in puterea ta sa gasesti cele mai potrivite cuvinte... Nu uita, nu uita, tu, merisorule, esti prieten cu soarele, cu norii si cu vantul, ei te asculta! Vorbeste-le!

- Ai idee cat timp nu le-am zambit straine?

- Oare sunt zile? Ani? Secole? Ce conteaza? E o vara vesnica, o vara in afara timpului.

- O zi in care n-am zambit e o zi pierduta.

- Ziua inca nu s-a terminat. Nu uita, merisorule, este in puterea ta, zambetul si cel mai potrivit cuvant, ca doar TU esti miezul invapaiat al Universului!

- Eu? Sunt asa mic... Ai vazut campul?

- Si samanta acestui copac a fost mica, atat de mica incat abia se vedea cu ochiul liber!

- Copacul a fost mic? O sa fiu cat el?

- Intr-o zi o sa fii o intreaga livada plina de aroma si de cantec!

- Eu? E o taina asa mare in inima aceasta a mea? Eu o tineam sa nu bata...

- In fiecare inima este ascunsa cea mai mare si mai frumoasa taina a Universului.

- Adica... daca ai inima esti o taina in Univers?

- Daca ai o inima, esti o taina, ascunzi o taina si poti naste o taina ca un intreg Univers.

- Dar eu stiu atat de putine! Uite, habar n-aveam ca ma iubeste curcubeul!

- De aceea sunt eu aici, zambi strainul. Ti-a sosit timpul sa afli ca esti mai mult decat ceea ce ai crezut ca esti.

- Dar cine esti straine? Si de ce ai ales sa-mi arati mie calea?

- Eu sunt cel ales sa ii arat calea celui ales.

- Ciudata vorba ai. Am aflat ca noi suntem asa mici... Inca putin si inima noastra va inceta sa bata. Tu-mi vorbesti de livezi...

- Niciodata o inima nu inceteaza sa bata atunci cand inceteaza sa bata.

- Pentru asta trebuie sa bata in altceva. As putea darui curcubeului inima mea?

- Inima ta este deja daruita curcubeului. Dar pentru a fi impliniti si pentru ca in Univers sa se nasca o livada, trebuie sa ploua cu soare, zambi strainul.

- Si crezi ca va bate acolo sus? Ca se va revarsa in stropii aceia calzi?

- Se va revarsa in stropii aceia, va hrani pamantul, iar pamantul va rodi. Dar numai din iubirea voastra implinita.

- Straine, ce sa spun soarelui sa incalzeasca ploaia?

Strainul zambi din nou, pentru ultima oara.

- Cauta adanc in tine, vei sti sa gasesti vorbele magice! E timpul sa imi iau ramas bun, menirea mea s-a implinit! ma voi intoarce la locul meu, acolo unde cerul saruta pamantul in fiecare dimineata.

- Straine tu esti visul meu. Esti Trubadurul! Singurul care stie privi prin usita spre inima.

- Uneori cele mai frumoase vise se intrupeaza pentru a saruta inimile.

- Am sa-ti daruiesc cel mai frumos zambet cand vor inflorii merii mei!

- Iar eu am sa stiu ca este de la cel mai frumos merisor indragostit din miezul universului.

- Daaaa! Ai sa stii! - si spunand aceasta merisorul se intoarse spre soare rugandu-l:

- Soare, soare minunat,
al luminii imparat,
stiu ca sunt morocanos
si la vorba cam sfios,
dar te rog asculta-mi gandul,
pentru-a inflori pamantul,
vreau o ploaie luminoasa
si iubirea mai frumoasa!

Soarele mangaie cu razele sale calde obrajii rosii ai merisorului si raspunse:

- As ploua de as putea, dar imi pare rau, dragul meu merisor, pentru asta trebuie sa vorbesti cu norisorii pufosi de vara... cand vor fi aici, am sa implinesc menirea!

Merisorul se facu rosu-rosu de bucurie si usita lui atat de morocanoasa se deschise larg si o inima aurie se auzi batand armonic in tot Universul. Se intoarse spre primul norisor si-l ruga:

- Norisor dragut, pufos,
si la inima frumos,
cerne rogu-te o ploaie
tot pamantul sa-l inmoaie
din iubire si din har,
sa aducem vietii dar
stii, eu ca un bleg ce sunt
m-am indragostit curand
de frumosul curcubeu
ce ma mangaie mereu!

Ii zambi norisorul dragalas, isi scutura o data pletele bogate si, ca din senin, incepu o mandrete de ploaie poleita de razele de aur ale soarelui surazator. Si cat era campul de larg se intinse o mandrete de curcubeu clar si colorat care cobori si inunda totul in cele mai frumoase nuante, nemaivazute, alaturi de cel mai frumos cantec auzit vreodata.

Asculta merisorul fermecat si inima lui batea atat de tare incat nimic, dar absolut nimic nu o mai putea tine in piept. Si din marea de lumina revarsata peste camp, dintr-o data... prinsera a capata contur doua umbre. Soarele si norisorii le admirau dansand imbratisate pe bolta si intreg Universul radea de fericire la nasterea atat de calda si de pura a vietii.

Campul zambea fericit. Undeva se nastea o livada, iar prin mijlocul ei trecea o potecuta mica si frumoasa pe care mereu avea sa paseasca un strain cu o chitara in mana... Dar numai atunci cand soarele, luna si stelele ii vor spune ca este timpul, sau poate cand un alt merisor bosumflat, cu o usita mica in partea stanga, se va indragosti de un curcubeu.

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
5 Răspunsuri
3668 Vizualizări
Ultimul mesaj 08 Mai, 2005, 11:32:45 pm
de shadowgir16
Povestea mea

Creat de Lord_Saladin « 1 2 3 4 » Colţ de jurnal

46 Răspunsuri
23352 Vizualizări
Ultimul mesaj 27 Martie, 2006, 08:04:46 pm
de Lord_Saladin
9 Răspunsuri
3499 Vizualizări
Ultimul mesaj 11 Iunie, 2006, 08:12:47 pm
de Alia
5 Răspunsuri
2781 Vizualizări
Ultimul mesaj 06 Iunie, 2006, 10:00:51 pm
de Strumfita
0 Răspunsuri
2570 Vizualizări
Ultimul mesaj 25 Iunie, 2008, 06:36:04 pm
de George Ene