Autor Subiect: Transparenţă  (Citit de 2180 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Transparenţă
« : 17 Iunie, 2007, 04:10:38 pm »
Ni se oferă uneori, în viaţă, clipe rotunde, perfecte, suficiente în sine, în care regăsim parcă rosturile adânci ale lumii, simplitatea şi magia lor deopotrivă. Momente înalte şi clare, privilegiate, în care atingem starea de graţie.

Îmi amintesc şi acum camera de cămin: mică, cu un singur pat, foarte ordonată. Şi seara în care mi-a citit Emily Dickinson. Simplu, ca şi cum ar fi spus „bună seara”. A luat cartea din raft (poate era special pusă acolo?), singura, de altfel, nu avea cărţi în cameră, cu un gest simplu, sigur, fără să-mi spună un cuvânt.

Stăteam în pat cu genunchii strânşi la piept. M. stătea pe scaunul din faţă şi ţinea cartea în mănă cum a-i ţine în braţe o femeie. Protector, aproape tandru. A deschis-o cu un gest aproape ritual undeva la mijloc şi a început să citească. Am recunoscut imediat autoarea, o învăţasem aproape pe de rost în anul doi de facultate. Făcusem, pe atunci, aproape o obsesie pentru Emily Dickinson fără să ştiu exact ce resorturi adânci trezea în mine, ce înţelesuri ascunse deşteptau în mine cuvintele ei. Căutasem pe la vreo trei biblioteci şi prin anticariate cărţile ei şi le găsisem cu greu, numai două traduse în română, pe care le împrumutam aproape zilnic, conştiincios, citind până la epuizare. Bibliotecara credea că pregătesc o licenţă pe Emily Dickinson şi mă întreba din când în când cum merge lucrarea. Îi zâmbeam şi răspunsul părea să o mulţumească.

Avea un fel de a citi poezie foarte plăcut, cu o voce caldă şi întrucâtva absentă. De fapt aveam senzaţia că în anumite momente dispărea dintre noi, intra într-o altă lume, abstractă şi înaltă, din care nu ieşea decât din când în când, la sfârşitul unei pagini, preţ de o clipă în care mă privea zâmbind. Zâmbea din toată inima iar faţa i se lumina într-un fel ciudat, radia o fericire pe care numai descoperirea frumuseţii şi împărtăşirea ei cu celălalt ţi-o pot da. Apoi reintra în starea de graţie a lumii ce se construia sub ochii mei prin vocea lui egală, uşor emoţionată, care mă învăluia ca o vrajă. Mă privea din când în când, între două respiraţii, zâmbind absent. Privea de fapt prin mine dincolo, ca şi cum undeva, în spatele meu, se afla ecranul de proiecţie al celeilalte lumi, ca o retină imensă în care se construia cu migală imaginea frumuseţii înălţate în poezie.

L-aş fi ascultat ore-n şir, cum ascultă copiii poveşti fără să se sature niciodată, transfigurând aievea, prin imaginaţie, cosânzene şi zmei într-o lume a cărei consistenţă nu este cu nimic mai prejos decât cea a lumii pe care o numim cu atâta siguranţă reală. Din când în când pierdeam şirul cuvintelor, îl priveam numai, observându-i fiecare gest, oricât de mărunt, cu o fascinaţie fără margini. Priveam cumva din exterior jocul acesta transparent absenţă-prezenţă, felul în care dispărea în lumea lui Emily ca apoi să revină în prezent, lângă mine, cu un zâmbet larg care mă cuprindea cu totul, ca şi cum m-ar fi luat în braţe. Eram pentru el un fel de fereastră. O fereastră prin care privea frumuseţea de dincolo. Ştia că sunt acolo şi totuşi dispăream din când în când, mă volatilizam într-o transparenţă totală, pentru a reveni atunci când îşi focaliza privirea pe geamul „ferestrei” şi nu pe frumuseţea de dincolo de ea.

Mi-era teamă să fac cel mai mic gest, în cameră domnea o stare inexplicabilă de graţie pe care n-am mai regăsit-o niciodată de atunci, o stare aproape de imponderabilitate, de ieşire din sine şi de păşit peste margine, un soi de electricitate stranie, plină de sens.

A tăcut într-un târziu, a închis cartea cu un gest scurt, a aşezat-o la loc în raft, a venit lângă mine şi m-a luat în braţe. Am vrut să spun ceva dar m-a oprit cu un gest al mâinii aşezat peste buze, apoi m-a sărutat cu toată tandreţea lumii strânsă între buzele noastre. Apoi m-a ţinut în braţe o eternitate, cu spatele sprijinindu-se de perete, iar eu cu spatele sprijinindu-mă de pieptul lui.

Avea un fel fantastic de a mă ţine în braţe, de a mă cuprinde cu totul şi de a mă strânge cu disperare, ca şi cum ar fi fost ultima zi a unui condamnat la moarte. Mă simţeam mică şi fragilă în braţele lui şi mai ales incredibil de acasă.

Undeva, în surdină, se auzea Joe Dassin „et si tu n’existais pas / dis-moi comment j’existerais”... iar eu îmi imaginam lumea fără el, care-mi părea brusc săracă şi fadă, ştearsă şi fără noimă.

Am tăcut toată seara amândoi, în afară de câteva cuvinte şoptite fără să mă lase să răspund, oricum nu ar mai fi fost nimic de spus: „nu mai suntem doi, în noaptea asta suntem unul singur”. Cuvintele au umplut spaţiul infinitezimal rămas încă între noi, căpătând consistenţa trupurilor noastre, contopindu-ne, absenţă şi prezenţă în şi prin celălalt în egală măsură.

Ne-am revăzut de atunci de multe ori, am petrecut împreună clipe fantastice, am furat frumuseţe în concentraţii inimaginabile... totuşi n-am mai regăsit niciodată starea de graţie, de timp suspendat, de Frumuseţe pură, inegalabilă. M-aş fi vândut faustic, fără ezitare, strigând clipei fără urmă de regret: „Rămâi, că eşti atâta de frumoasă!”.
« Ultima Modificare: 17 Iunie, 2007, 04:31:25 pm de Lorelei »
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

Offline viulian

  • Administrator
  • *****
  • Mesaje postate: 1941
  • Karma: 68
  • Gen: Bărbat
  • :)
    • Vezi Profilul
    • http://www.hex.ro
Re: Transparenţă
« Răspuns #1 : 17 Iunie, 2007, 09:47:16 pm »
:) Anii de camin... ehei.

Povestea a fost super faina.
Ce parerea ai avea de un final "clipa revino, ai fost atat de frumoasa!"
Ar mai fi la fel ?

Offline Lorelei

  • *****
  • Mesaje postate: 3060
  • Karma: 108
  • Gen: Femeie
  • N.
    • Vezi Profilul
Re: Transparenţă
« Răspuns #2 : 17 Iunie, 2007, 10:52:34 pm »
Nu, cred ca trecutul trebuie sa ramana in trecut. Starea de gratie e a clipei de atunci, a incerca numai sa o reinviu ar fi nimic mai mult decat o ciorba reincalzita. Eu aleg sa privesc inainte. Pastrand insa trecutul in amintire, cu momentele lui privilegiate, cu frumusetea lui care m-a facut sa fiu ceea ce sunt acum.
Multumesc.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
5 Răspunsuri
2265 Vizualizări
Ultimul mesaj 06 Martie, 2007, 08:34:42 am
de Lorelei