Autor Subiect: Un vis al luminii  (Citit de 3081 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline alexia

  • *****
  • Mesaje postate: 870
  • Karma: 16
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
    • Inainte de toate, fii OM!
Un vis al luminii
« : 03 August, 2006, 11:51:34 pm »
              

               Stăteam cu capul sprijinit în mâini ascultând paşii tăcuţi ai timpului. În faţa mea, pe masă, o lumânare picura liniştea în odaie. Întunericul se lăsase demult şi probabil că era deja miezul nopţii.
               Văzusem luminile stingându-se una câte una la câte o fereastră şi-am auzit parcă trăgându-se zăvoarele la uşi. Oamenii s-au încuiat în case, au stins luminile lăsând singurătatea şi întunericul să coboare asupra lor.
               Printre noi toţi domneau tristeţea, nostalgia. Foarfecele timpului a mai tăiat nişte fire şi alţi oameni au plecat pe ultimul lor drum. O teamă, o spaimă teribilă au coborât odată cu noaptea. Toţi s-au închis, au stins luminile, ascunzându-şi existenţa.
               Orice om trăieşte pentru ceva şi fiecare dintre noi are multe de făcut şi nu este pregătit să plece de pe lumea asta. Toţi ne dorim viaţa veşnică, lipsită de griji şi odihna ce aici n-o găsim niciodată, dar când suntem puşi faţă în faţă cu această trecere, oscilăm. Nehotărârea ne-a caracterizat, dintotdeauna aşa că de ce-am fi stăpâni pe gândurile şi dorinţele noastre tocmai în acest ceas?
               Strada pustie dormea într-o linişte adâncă. Nimic nu tulbura tăcerea aceasta cu care mă îmbătam ascultând monologul gândurilor mele. Un calm şi-o împăcare profundă mi-au cuprins sufletul. Îmi doream să nu se mai sfârşească noaptea…, liniştea…, clipa aceea în care ascultam pulsul timpului.
               Mă simţeam stăpână peste singurătate, regină prigonită în întunericul nopţii,  unde, ascunsă de umbre, învăţa să iubească lumina. Da, iubeam lumina din întuneric şi fiecare strop de ceară mă cobora tot mai mult în sufletul meu, călăuzindu-mi paşii spre cele mai ascunse unghere. Trăiam ceva inedit şi în acele clipe nu îi înţelegeam pe cei din jurul meu. Nu credeam că oamenii sunt laşi; au stins luminile şi s-au încuiat în întuneric, de parcă se tem şi fug, dar de ce?
               Fiecare dintre noi are un sfârşit. Oare fug de el, de Moartea ce colindă străzile după victimele ei? Da, într-adevăr, de teamă i s-au supus reginei întunericului. Noaptea se lasă şi ei acceptă stăpânirea ei alungând ultimele licăriri de lumină dovedindu-i ascultare, supunere, dar nu una conştientă, ci una hrănită cu spaimă şi groază. Nici o răzvrătire, nici o întrebare, nimic. Conştienţi de mersul lumii nu-şi fac reproşuri, nu se mulţumesc dar nici nu se revoltă. De ce? Din teamă, dintr-o infinită şi inexplicabilă frică de sfârşit, de Moarte.
               Toţi suntem pioni pe tabla de şah dintre doi mari campioni care ajung mereu la remiză. Iau alte piese şi jocul reîncepe mut şi indiferent, partidele le joacă mereu - Viaţa şi Moartea.
               Arbitrul jocului este destinul pentru care nu suntem nici mai mult nici mai puţin decât nişte marionete pe care le mânuieşte cu atâta îndemânare. Din joacă sau răzbunare, sau cu un scop bine gândit, Moartea taie sforile şi noi, păpuşile soartei, ne prăbuşim reci şi goale. Pământul ne-nghite trupurile, ca apoi să facă alte şi alte păpuşi din lut, să le prindă în alte sfori, pe care le aruncă soartei, aşa încât jocul să meargă mai departe.
               Eu, oare de care deget al destinului sunt prinsă? Şi cât mai joc pe scena vieţii?
               Lumânarea încă mai arde şi picăturile de ceară plâng durerea lumii. Deodată, flacăra lumânării se leagănă vrând să fugă, dar nu reuşeşte, pentru că firul de aţă o ţine în loc. se face tot mai mică şi umbrele tot mai mari, nereuşind să se ascundă încearcă să se facă una cu zidurile. Nu tresar, pentru că nu m-a surprins nimic. Aşteptam această clipă.
             -   Intră, e deschis.
               Flacăra lumânării se ghemuieşte în pereţii de ceară privind cu teamă spre intrare. Ce poate fi, dacă şi unica-mi tovarăşă caută scăparea?
               Uşa se deschide scârţâind ca un urlet îndepărtat. Aud paşi grei apropiindu-se şi-o umbră neagră se opreşte în faţa mea. Ridic privirea în căutarea unui chip, dar lumina palidă nu-mi dezvăluie decât o siluetă întunecată ca a unui pelerin cu chipul acoperit de gluga lăsată pe faţă.
              -   Ai venit după mine, nu-i aşa? Te aşteptam.
Linişte. Nici un răspuns, nici un gest, nimic.
              -  Sunt pregătită. După cum vezi, am lăsat uşa deschisă. Lumânarea, aprinsă. Vreau ca sufletul meu să plece călăuzit de lumină.
               Iar s-a lăsat liniştea. Vocea mea s-a topit în întuneric. Eram împăcată cu mine însămi şi vocea-mi era liniştită şi sigură. Am privit iar lumânarea. Ardea pâlpâind, aruncând priviri temătoare spre noi.
              -  Nu te iau, a spart într-un târziu liniştea o voce grea, obosită, dar nu înspăimânătoare.
              -    De ce? am întrebat surprinsă.
              -   Pentru că eşti pregătită. Eşti conştientă de ceea ce ţi se întâmplă.
               În timp ce-mi vorbea s-a aşezat în faţa mea, la masă. Stătea cu capul plecat şi eu aşteptam tăcută să-mi vorbească. Dar n-a zis nimic, aşa că am continuat să o privesc. Încercam să-i zăresc chipul, toate trăsăturile feţei, dar lumina era mult prea slabă şi abia o vedeam. Într-un târziu am întrebat-o:
              -   De ce ai veşminte negre?
              -   Nu-s negre, sunt din lumina nopţii.
              -   Dar când vii după cineva în ceasurile zilei, de ce nu te vede nimeni?
              -   Pentru că atunci sunt învăluită în lumina zilei.
              -   Poţi fi albă, adică eşti lumină? am întrebat nedumerită.
              -   Totdeauna sunt lumină.
              -   Dar oamenilor le place lumina şi-atunci de ce le e teamă de tine?
               Tăcerea s-a lăsat din nou. Am înţeles imediat că într-adevăr era ceva retoric.
              -   De unde vii şi unde mergi? am întrebat-o din nou.
              -   De pretutindeni şi nicăieri.
              -   De când eşti?
              -   De când omul a ales să trăiască.
              -   Vei înceta vreodată să mai exişti?
               N-a răspuns. A oftat lung şi părea obosită. Îmi vorbea tot mai rar şi aproape şoptit.
              -   Spune-mi, te rog, unde-i duci pe oameni?
              -   Înapoi de unde au venit.
              -   De ce?
              -   Ca să le eliberez sufletele.
              -   Ce preţ are viaţa în ochii tăi?
              -   Enorm. Este un vis al sufletului.
               Nu înţelegeam şi după o altă pauză am întrebat:
              -   Şi-atunci, de ce-i omori pe oameni?
              -   Nu-i omor, îi trezesc, mi-a răspuns cu acelaşi glas rece şi liniştit.
              -   Pe mine de ce nu mă trezeşti?
              -   Pentru că tu încă nu ai visat.
              - Totuşi, m-am născut ca toţi oamenii şi viaţa mea, adică visul meu a-nceput atunci…
              -   …şi încă nu s-a terminat, m-a-ntrerupt ea.
              -   Dar ai spus că sunt pregătită şi acesta-i motivul pentru care nu mă iei.
              -   Întocmai. Tu trăieşti dar nu ai visat încă.
              -  Adică, fiecare om trebuie să trăiască un anume vis, din care tu trebuie să-l trezeşti apoi?
               A încuviinţat dând uşor din cap. Vocea grea de la început devenise mai blândă acum şi-mi vorbea întocmai ca un bătrân înţelept obosit şi-ncărcat de ani. Am lăsat pentru moment întrebările deoparte aşteptând să poată continua.
              -   Dar pe unii îi trezeşti înainte de vreme, când visul lor e minunat. De ce?
              -  Pentru că încep să iubească iluzia. Fiecărui om îi este sortit un anume vis şi puţini sunt cei conştienţi, într-o anumită măsură, că visează.
              -  Am înţeles dar dacă s-ar crede nemuritori nu s-ar mai teme de tine. Însă i-am văzut ascunzându-se în întuneric de frică să nu-i găseşti.
              - Teama şi faptul că se ascund îi fac să creadă că nu-i găsesc, că pot să scape de mine şi că astfel pot trăi mult mai mult.
              -   Dar sunt conştienţi că vor muri. De ce crezi că se ascund?
              - Trebuie să-şi trăiască tot visul, indiferent cum este. Trebuie să trăiască atât cât le este dat şi să nu-şi aleagă ei clipa deşteptării. Nu eu îi ucid pe oameni şi atunci când sufletele lor mă cheamă, se trezesc şi visul lor se sfârşeşte. Trupurile lor se întorc înapoi şi sufletele trezite judecă visele lor. În adâncul fiinţei umane se hotărăşte soarta lor şi menirea mea e doar să le ascult chemarea şi nu cuvântul.
              - Adică, oricât am vrea fizic să murim, nu se poate. Ne stingem doar atunci când sufletul nostru o vrea?
              - Da. Chiar şi atunci când omul îşi pune capăt zilelor, el îşi continuă, de fapt, visul, tot aici, pe pământ, spiritul lui umblând fără trup.
              -   Adică…, bântuie printre noi?
              -   Da.
              -   Până când?
              -   Până atunci când sufletul lui se trezeşte.
              - Dar sunt oameni fericiţi cu adevărat, care merită să-şi continue visul aici. Cum poate atunci sufletul să vrea să se trezească?
              -   Ce este iluzia într-o iluzie?
               Am plecat încet capul. Să înţeleg că fericirea noastră este şi ea o iluzie şi nu este trăită de suflet, ci este şi ea o amăgire? Totul să fie un amestec de iluzii, un joc de oglinzi? Nu înţelegeam şi-am continuat:
              - Dar am văzut oameni fericiţi.
              - Oamenii îşi creează propria lor iluzie de fericire. Fie că o creează momentan, fie c-o nasc din amintiri, ce trăiesc ei nu este adevărata fericire.
               S-a oprit. După o pauză scurtă a continuat:
              - Dacă într-adevăr ai văzut un om fericit, înseamnă că era aproape să se trezească. Sufletele neliniştite şi agitate au nevoie de această iluzie pentru a-şi continua visul.
               A urmat o altă pauză, iar eu eram tot nelămurită. Probabil că a înţeles din privirile mele şi a continuat, vorbind mai rar şi parcă vocea-i era mai îndepărtată.
              - Să-nţeleg că oamenii sunt fericiţi când mor?
              - Înainte de a muri, oamenii realizează că totul a fost un vis şi că, de fapt, nimic nu a fost real. În viaţa oamenilor bucuriile şi tristeţile sunt repartizate cam în aceeaşi măsură şi există astfel un echilibru. Necazurile şi suferinţele au o intensitate mai mare, afectează mult mai mult şi mai profund, de aceea viaţa pare grea. Şi acesta-i motivul pentru care oamenii se satură de viaţă. Ei se tem de ei înşişi, fug de necazuri sau se îneacă în ele, îşi irosesc timpul şi uită de părţile frumoase ale acestui vis. Că sunt iluzii care-i fac fericiţi, mai bine spus să imite fericirea, e adevărat. Dar ce fac ei, ce simt nu este sentimentul profund, este doar ca o încercare de a prinde în mâini o umbră, o himeră. Visul din somn nu se compară cu realitatea. Aşa cum dimineaţa se trezesc realizând că au visat, aşa şi după moarte îşi dau seama de realitatea adevărată. Şi cum viaţa li se pare grea, ca un coşmar, în clipa în care sufletele lor se trezesc trăiesc cu adevărat fericirea, bucuria că nimic nu a fost adevărat. 
              - Şi-atunci de ce trăim? Care este rolul acestei vieţi?
               A urmat din nou o tăcere. Vocea-i devenise mai grea, mai obosită. Vorbea tot mai rar, cu pauze tot mai lungi. A oftat din nou şi a continuat:
              -  Este un vis în care oamenii sunt aşa cum le este sufletul. Este dreptul lor de a visa.
              - Dar nu pot avea toţi un vis minunat?
              - Ba da, dar trebuie să şi-o dorească cu adevărat. Totul depinde de ei. Intră în acea horă a ielelor şi uită că visul de a trăi are o menire anume: redescoperirea lor. Dar oamenii nu reuşesc să parcurgă acest drum pentru că sunt prinşi de această vrajă şi uită de ei. Tot ce se vede aici sunt imagini create de propriul lor suflet. Nimic nu-i real.
              - Pământul este tărâmul viselor. Aici se împletesc iluziile, aici încep…..aici se termină.
               Am privit din nou lumânarea. Aproape că se stingea. M-a cuprins melancolia privind scânteia care încerca să ţină piept întunericului.
               Abia acum înţelegeam că viaţa este într-adevăr un vis, că tot ce ni se întâmplă este o iluzie: suferinţele, dezamăgirile, totul, chiar şi dragostea. Am zâmbit ironic şi mi-am spus: ,, Nu iubesc, ci-mi place să cred asta; nu sufăr, ci, pur şi simplu, nu accept deziluzia”.
               Am ridicat ochii spre interlocutoarea mea. Ciudat! Nu mai era acolo şi nici măcar nu auzisem când a plecat. Probabil n-a vrut să mă tulbure, să mă trezească din tăcere. Poate chiar nu-i aşa de rea, poate chiar nici nu-i aşa urâtă… O fi oare înger? Cine ştie? A stat atâta timp în faţa mea şi nici măcar nu am văzut-o. Chiar îmi aminteam foarte vag de umbra ei şi tot ce-am discutat…abia îmi aminteam. Să fi fost un vis?
               Lumânarea abia mai pâlpâia. O vedeam agitându-şi disperată flacăra din ce în ce mai mică. Deodată s-a oprit, s-a făcut mai mare şi-apoi s-a stins încet. Un fir subţire de fum s-a ridicat împrăştiindu-se în dreptul ferestrei. Am privit uimită cum s-a topit prin odaie. Se iveau zorile deja. Curând avea să se lumineze.
               Nu se mai vedea fumul, iar ceara rămasă urma s-o arunc. Cine o să-şi mai amintească de ea? O altă lumânare îi va lua locul în sfeşnic şi va lumina o altă noapte, iar în zori va avea acelaşi sfârşit.
               Da, într-adevăr! Am înţeles.
               Flacăra lumânării a fost întrupată într-o grămăjoară de ceară trăindu-şi iluziile o noapte până când zorile au deşteptat-o.
               Şi flacăra aceea a fost şi ea un vis…un vis al luminii.


"Ceea ce nu ma ucide, ma face mai puternic."

Offline Strumfita

  • *****
  • Mesaje postate: 867
  • Karma: 10
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
Răspuns: Un vis al luminii
« Răspuns #1 : 04 August, 2006, 09:03:18 am »
 Impresionant .. am reusit sa vad viata din alta postura ... una mai frumoasa poate. sper sa nu ma trezesc din vis prea curand .. asa cum este visul acum .. nu prea placut .. vreau sa-l traiesc .. stiu ca la un moment dat voi trai si eu iluzia fericirii.
 Iti multumesc pentru ceea ce ai scris. Te pupic si continua tot asa .. esti deosebita  :-* :-*
daca iti pun un nor in suflet o sa iubesti mai mult cerul?

Offline catty

  • *****
  • Mesaje postate: 504
  • Karma: 18
  • Gen: Femeie
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: Un vis al luminii
« Răspuns #2 : 04 August, 2006, 01:54:59 pm »
deosebit...e tot ce pot spune
felicitari

Offline viulian

  • Administrator
  • *****
  • Mesaje postate: 1941
  • Karma: 68
  • Gen: Bărbat
  • :)
    • Vezi Profilul
    • http://www.hex.ro
Re: Un vis al luminii
« Răspuns #3 : 04 August, 2006, 05:59:15 pm »
Mi-a palcut toata povestea, mai putin finalul... care e trist chiar foarte trist...

Lumina este iubirea... arde hipnotic si te sperii sa pui mana pe ea sa o aduci in suflet.
E mai usor sa interactionezi cu ceara. E mai la indemana, mai usor de manipulat, de modelat.. e chiar mai concreta decat acel contrast al luminii in noapte. Din ceara poti sa-ti faci chiar si pat sa dormi, sau un simulacru de perna moale, pe care sa o strangi in brate.. insa in noapte... privirea tot de flacara este atrasa pentru ca... ceara.. se intareste pana isi pierde orice spasm, orice inseamna viu..

Dar flacara... poate flacara are niste calitati magice, daca o atingi poate nu te distruge, ci incepi sa palpai si tu si incet incet sa te unesti cu acea flacara. Si nu mai e nevoie de ceara atunci - caci cele doua flacari pot arde zi si noapte - la nesfarsit - ceara dispare..

Si de aceea zic.. concluzia ca flacara de fapt se stinge si ca a fost o iluzie, ca oricum i se vor succeda o gramada de altele, samd, mi se pare resemnare, conservare, traire mai multa dar mai seaca.. Sunt mai importante numarul secundelor in tihna numarabile si controlabile, decat eternitatea unde nu mai e nici o constragere ? Nu cred.. asta e moartea de fapt.

Eu cel putin, vreau sa ma ard. Sa ma trezesc din vis acolo unde moarte nu mai e.. unde e doar lumina zi si noapte, fara ceara, fara coase.

Offline alexia

  • *****
  • Mesaje postate: 870
  • Karma: 16
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
    • Inainte de toate, fii OM!
Răspuns: Un vis al luminii
« Răspuns #4 : 04 August, 2006, 10:29:25 pm »
                Multumesc mult, fetelor! Si tie, Iuliane, iti multumesc dar tin sa vin cu o explicatie. Este adevarat: "Lumina este iubirea..." insa in ceea ce am scris mai sus am comparat viata unui om cu flacara lumanarii si prin viata nu am rezumat tot numai la iubire. Cat despre resemnare, da, e resemnarea ca indiferent de cat de tare se inclina balanta catre "rau" (ca daca e mai mult "bun" nu ne mai gandim), in final totul dispare. Uneori acest gand poate da mai multa putere in speranta de a depasi clipele grele din viata unui om. E o alta viziune asupra vietii in ansamblul ei si nu am intentionat nici o clipa sa diminuez rolul dragostei.
                 In concluzie, vreau sa te felicit eu pe tine pentru cuvintele tale "aprinse" despre flacara iubirii. Asta spune mult despre tine!  :)
"Ceea ce nu ma ucide, ma face mai puternic."

Offline viulian

  • Administrator
  • *****
  • Mesaje postate: 1941
  • Karma: 68
  • Gen: Bărbat
  • :)
    • Vezi Profilul
    • http://www.hex.ro
Re: Un vis al luminii
« Răspuns #5 : 04 August, 2006, 10:43:35 pm »
Ahhhh.... oki Alexia.. m-am luat dus de val. Cred ca trec io printr-o perioada mai plina de framantari si nelinisti si am vazut acolo ceea ce sper sa evit :)

Multumesc pentru aprecieri, si sa stii ca tu esti cea care le meriti de fapt - pentru ce ai scris.

Offline George Ene

  • *****
  • Mesaje postate: 1025
  • Karma: 25
  • Gen: Bărbat
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Re: Un vis al luminii
« Răspuns #6 : 05 August, 2006, 10:07:07 am »
Frumos text. Şi-n plus, foarte bine susţinut. Dialogul e interesant, curge lin, absolut firesc, încât pare real. E semn că ai evoluat mult faţă de primele texte, în care te regăseai mai greu, şi numai căutându-te…
Am impresia că te poţi pune cu uşurinţă în locul celuilalt. Or, asta e în primul rand dovada unei sensibilităţi de excepţie, şi-n al doilea rand e dovada unui mare talent.
Felicitări!
E cantu dinoscitur avis

Offline alexia

  • *****
  • Mesaje postate: 870
  • Karma: 16
  • Gen: Femeie
    • Vezi Profilul
    • Inainte de toate, fii OM!
Răspuns: Un vis al luminii
« Răspuns #7 : 05 August, 2006, 01:57:02 pm »
                       Inca ma caut, inca incerc sa ma regasesc si in fiecare cautare gasesc o provocare. De cele mai multe ori, sensibilitatea mai accentuata nu e tocmai un avantaj, din pacate. Oricum ar fi, revin si iti multumesc, Geo(philos)  :) !

"Ceea ce nu ma ucide, ma face mai puternic."

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
14 Răspunsuri
4522 Vizualizări
Ultimul mesaj 01 Aprilie, 2006, 10:45:14 am
de Lady Allia