Autor Subiect: Utopiile si nevoile: cum sa le mai distingem?  (Citit de 849 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline LiaRomanov

  • *
  • Mesaje postate: 15
  • Karma: 1
  • LoveTime.Ro
    • Vezi Profilul
Utopiile si nevoile: cum sa le mai distingem?
« : 13 Iulie, 2011, 09:35:09 am »
Utopiile şi nevoile:
cum să le mai distingem?



„Dealtminteri, nimic nu poate potoli dorinţele insaţiabile
ale omului: natura l-a înzestrat cu facultatea de a voi
şi de a putea dori totul; dar soarta nu îi permite să cuprindă
decât un număr mic de obiecte. Din acest fapt rezultă
în inima omului o nemulţumire continuă şi un dezgust de lucrurile
ce le posedă, care îl face să defăimeze şi să dezaprobe timpul prezent. Să laude trecutul şi să dorească viitorul, chiar dacă
aceste dorinţe nu sunt îmboldite
de nici un motiv rezonabil.”
Nicollo Machiavelli – Discursuri. 1, 56




În mintea mea persistă, de ani de zile, un gând înfiorător şi totuşi adevărat, un gând care îmi taie aripile tinereţii şi îmi mutilează potenţialul de a fi o fiinţă mai bună. Un gând despre care la început am crezut că este un defect al meu, o slăbiciune de caracter, un gând a cărui existenţă şi escaladare treptată mă ruşinau, dar care s-a dovedit a fi o realitate crudă, pe care a trebuit să o accept ca mod de viaţă. Acest gând trebuie transmis şi celor care ne formează mentalitatea socială şi ne decid soarta: utopiile cu care suntem hrăniţi nu ne ţin de foame!
După adolescenţă, când am realizat că ceea ce ne spun părinţii despre viaţă începe să intre în conflict cu realitatea existentă, am încercat să găsesc o cale de mijloc, astfel încât să pot ţine cont şi de educaţie dar să mă pot integra şi în mediul în care trăiesc. Când am început să citesc despre oameni cu idealuri puternice, martiri, eroi naţionali şi cum au pierit ei pentru crezurile lor, m-am cutremurat la gândul că mulţi dintre aceştia nu au schimbat situaţia cu nimic. Sânge nevinovat a fost vărsat şi principii corecte şi înalte au fost îngropate odată cu trupurile acestor oameni, şi e păcat că, mai mereu, groparii sunt şi călăii. Câte suflete care au vrut să facă bine au fost îngenuncheate de condiţiile de trai, de tendinţele politice, de obligativităţile sociale, de pedepsele interminabile ale sistemului legal, asta nu se ştie cu adevărat. Căci să fii un idealist în România înseamnă să ai deja o cruce făcută pe ascuns de către nişte duşmani invizibili, care au scris anul naşterii pe ea şi acum aşteaptă să scrie şi anul decesului.
Imposibilitatea de a-mi clădi o familie a fost la un moment dat atât de frustrantă încât am renunţat la dorinţa de a mai avea un copil, lucru care nu ar trebui să fie un ideal ci o realitate pentru toţi tinerii din România. A face copii este o necesitate individuală, socială şi evoluţionistă, copilul este liantul unei familii şi nu ar trebui programat şi calculat pentru că oricum, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg niciodată. Însă bunul simţ şi situaţia financiară a ţării ne dictează să fim prevăzători şi să luăm decizii raţionale. Dacă mă mai gândesc mult la realitate şi la societate, aproape că îmi trece şi dorinţa de a avea copii, atât de descurajat este poporul pe de-a întregul. Şi chiar dacă aş face vreodată, îmi e greu să mă gândesc că va trebui să îi ofer otrăvurile capitaliste pentru a-l face fericit, pentru ca el să se simtă „în rând cu lumea”! Aici nu este vorba de dorinţele şi gândurile mele, sunt convinsă că mulţi oameni sunt de acord cu mine. 
Europa contemporană este un pseudo-imperiu, care nu a reuşit decât să îngenuncheze aspiraţiile pure şi idealismul tinerilor. Energia şi pofta de viaţă a acestora se irosesc pe cauze mincinoase sau neimportante. Ni se repetă că dragostea nu ţine de foame şi nu plăteşte chiria, dar nu ni se spune adevărul universal: nici parfumurile scumpe şi etichetele anumitor haine nu ne fac mai sătui sau mai împliniţi! Această propagandă gri interminabilă omite aspectele importante ale silogismelor pe care este bazată dezvoltarea societăţii şi nu face decât să argumenteze prin apelul la nevoile şi aspiraţiile oamenilor. Toată mass-media funcţionează pe principiul „Dacă vrei să fii frumoasă precum fata din poză, atunci trebuie să îţi cumperi X sau Y produs”. Ce nu ni se spune este că fata din poza respectivă este un fotomodel de profesie şi nu a muncit în arşiţa soarelui sau în gerul iernii niciodată, singurul lucru pe care trebuie să îl facă în viaţă este să se dea cu creme şi cu ruj. Şi atunci, acest ideal intangibil, proiectat asupra fetelor şi viitoarelor mame din ţară este, în mod obligatoriu, mai mult o scară a cărei urcări te umple de frustrare decât un nivel care, odată atins, să te facă fericită.
Dragi demnitari, senatori, parlamentari, euro parlamentari, şi cum vă mai zice: domniile voastre ştiţi că imaginea sau succesele ideologice nu ţin de foame! Că doar conştientizarea acestei realităţi v-a dus în poziţiile politice şi financiare în care vă aflaţi azi. Însă la ce nivel sunteţi conştient de acest lucru, este încă un mister pentru cetăţeanul de rând, pentru „gloata muncitoare”. Dumneavoastră ştiţi că nu e suficient să îţi cumperi o maşină, trebuie să îţi permiţi să şi alimentezi cu benzină şi să îi înlocuieşti piesele care se uzează. Mai ştiţi că „sus” nu se ajunge în baza meritelor proprii, ci în baza „calităţii” relaţiilor şi pilelor. Şi dacă sunteţi atât de pragmatici, cum de nu vă gândiţi şi la punctul de vedere al cetăţeanului, care nu numai că este contribuabil pentru un stat care nu îl răsplăteşte, dar mai este silit să fie şi consumator. Ni se bagă pe gât haine, sucuri, droguri de toate felurile, literatură porno şi muzică ţigănească, idealuri aşa-zis „măreţe” a căror temelie fragilă nu o putem vedea decât atunci când e prea târziu. Cu alte cuvinte, puţinii bani care ni se dau pentru muncile prestate ne sunt luaţi înapoi cu cea mai mare repezeală, prin faptul că suntem siliţi să ne raportăm la brand-uri şi standarde foarte scumpe de viaţă. Câţi copii inteligenţi şi cuminţi nu cunosc, care au ca singur „defect” dorinţa de a acapara bunuri de consum şi mărci faimoase care, în realitate, nu le sunt deloc folositoare, ci servesc doar la integrarea în tendinţele manifestate de restul colegilor de şcoală. Părinţii le satisfac celor mici dorinţele, pentru că aşa şi este normal, însă ei nu realizează că astfel alimentează demonul globalist, aruncându-şi copiii în cursa ireversibilă şi obositoare pentru clădirea unei imagini de plastic.
Şi totuşi, raza de soare încă există în sufletul meu şi, sper, şi în sufletul celor de vârsta mea. În ciuda celor spuse mai sus, nu pot să nu simt ceea ce simt şi nu pot să nu îmi doresc evoluţia spirituală şi socială în continuare. Nu pot să nu lupt, măcar ideologic, pentru crezurile mele, căci dacă nu fac asta, atunci ce altceva să fac cu sufletul şi energia mea? Şi dacă eu nu fac acest lucru, de ce să am de la alţi oameni pretenţia să mă reprezinte şi să lupte în numele meu?

 

Related Topics

  Titlu / Creat de Răspunsuri Ultimul mesaj
6 Răspunsuri
2591 Vizualizări
Ultimul mesaj 04 Iunie, 2008, 03:05:20 pm
de Răzvan Vlad