următorul mesaj »

[Escu]

Mi-am pus intrebarea de foarte multe ori si n-am gasit un raspuns care sa ma multumeasca. De ce suntem dezamagiti atunci cand o persoana reactioneaza/actioneaza altfel decat ne-am imaginat/sperat noi? Poate sa fie orice persoana: iubita, mama, bunic, prieten, etc. Cu totii avem unele asteptari de la persoanele din jurul nostru. Uneori spunem ceva si ne-am dori ca ei sa reactioneze intr-un anumit fel, alteori reactioneaza total opus fancandu-ne sa ne intrebam cum de ne-am gandit ca ar putea sa reactioneze asa (cum speram noi).

Iluziile merg de cele mai multe ori mana in mana cu dezamagirile. Oare de ce trebuie ca celalalt sa se ridice la nivelul asteptarilor noastre?

[black_kityy]

De ce trebuie ca celalat sa se ridice la nivelul asteptarilor noastre?Pentru ca este vorba mereu de noi.

[alexia]

Degeaba, adica nu prea avem motiv sa fim dezamagiti de faptul ca cineva reactioneaza/actioneaza altfel decat am vrut noi. Sau, as raspunde altfel: suntem dezamagiti pentru ca avem asteptari. Suntem egoisti oarecum din acest punct de vedere. In acelasi timp, asteptare poate fi speranta si ajungem la dezamagirea-neimplinire. Din experienta spun acum ca m-am invatat sa iau totul asa cum e, fara sa anticipez in vreun fel reactiile sau actiunile celor din jur. Orice lucru bun este amplificat pentru ca nici macar nu mi-am imaginat bucuria si orice lucru mai putin placut nu mai e dezamagire din acelasi motiv - nu m-am asteptat la ceva anume.
Cat despre raspunsul la cea de-a doua intrebare... Revenim la egoismul nostru. Celalalt trebuie sa ne placa, trebuie sa fie de acord cu noi, trebuie sa realizeze una sau alta astfel incat sa nu ne dezamageasca. Aici am putea despica firul si in patru. Vream sa detinem controlul, sa ne implinim prin celalalt, sa respectam toate conventiile sociale etc. Avem nenoie sa ne raportam la cate un nivel si ajungem la un moment dat (momentul dezamagirii) sa ne certam pentru ca cel de langa noi este sau nu este asa cum am sperat. Si asa ajungem sa facem compromisuri, acumulam dezamagiri si cand rabufnim aruncam cu reprosuri. Un cerc vicios!

[Angy]

Nu Escu, nu celalalt se ridica la nivelul asteptarilor noaste ci noi il ridicam acolo unde, poate nu-i este locul. Sau il coboram, depinde. Te-ai gandit la asta? De aceea sunt dezamagiri..

[Semiramis]

ştii care e problema Escule? noi suntem vinovaţi de aceste dezamăgiri. dacă doar avem aşteptări de la o persoană, fără a-i şi spune ce aşteptări avem, acea persoană poate să nu înţeleagă semnele date şi să nu facă acel lucru.
eu cred că trebuie să vorbim, e şi zicala aia: dacă puiul nu plânge, mama nu-i dă ţâţă.
e foarte convenabil:
- vai sunt dezamăgit, mă aşteptam să faci aia, n-ai făcut-o.
- păi mi-ai zis că ai vrea sau că ţi-ar plăcea sa fac aia? eu de unde să ştiu ce îţi doreşti la acel moment?

şi discuţia poate continua si degenera...
deci, oameni buni, nu va mai aşteptaţi la reacţii sau lucruri sau mai ştiu eu ce, cereţi frumos şi poate vi se va da.

[digitty]

Semiramis, ai abordat problema mai mult din punctul de vedere al unei relatii de cuplu. Din acest punct de vedere sunt total de acord cu tine

Dar mie mi s-a intamplat sa primesc de la mama o reactie la care nu m-as fi asteptat. Voiam sa ma mai inscriu la o a 2a facultate, la zi, ca sa o fac concomitent cu cea la care sunt. Mi-a raspuns "chiar crezi ca esti tu in stare sa faci ambele facultati?"cu un ton pe care nici nu stiu sa o fi auzit-o vreodata folosindu-l (inclin sa cred ca era intr-o pasa proasta sau cine stie). Cert e ca aceasta reactie contravine intregului ei crez, mod de a gandi si de a se comporta vis a vis de mine. In mod normal ma sustine in fiecare idee care ma ajuta sa progresez in vreun fel, si e constienta ca nu ar fi fost un efort atat de mare pentru mine...totusi, replica asta am primit-o. Nici pana acum nu am reusit sa inteleg motivele ei...pentru ca de fapt, nu sunt motive (cum a recunoscut ea insasi), avand in vedere ca scoala nu a reprezentat niciodata o problema pentru mine.

Nu e vorba ca "nu s-ar ridica la asteptarile mele", ci pur si simplu ca ea pretinde un anumit statut, ca sa-i zic asa, statut care impune un comportament ca atare si implicit anumite reactii considerate normale.. Sunt dezamagita din simplul fapt ca nu inteleg motivele. Daca le-as sti, nu m-ar deranja aceasta reactie. 

[Diana Nistor]

Semiramis si alexia au perfecta dreptate. Oamenii sunt oameni, au personalitati diferite, reactii de asemenea. Suferim adesea cand nu gasim sprijin si sinceritate deopotriva! in cei in care ne punem (din proprie vointa) increderea.  Mai ales in zilele noastre, cred ca trebuie sa facem atat cat depinde de noi si sa ne inarmam cu rabdare si perseverenta pentru lucrurile care depind de altii.
digitty, du-te inainte, fetito! Cu toata puterea ta! Fa tot ce crezi ca e mai bine pentru tine, pentru viitorul tau! Tu stii cel mai bine ce ai in tărtăcuță si cat poti duce! Iti vei trai pe propria piele atat succesele, cat si esecurile si mai bine ca e asa!