Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: naked_inside din 15 Decembrie, 2004, 12:30:42 pm

Titlu: Relatia mama-fiica
Scris de: naked_inside din 15 Decembrie, 2004, 12:30:42 pm
multe fete nu se inteleg foarte stralucit cu mama lor...eu sunt una dintre ele...insa aceasta "neintelegere" se refera mai mult la insistenta mamelor de a intra in viata noastra,de a ne afla secretele "picante" din relatie....apare  frica de a nu fi controlat prin sugestii...cel putin la mine...cum se manifesta pentru voi relatia mama fiica...cum se poate ea modela?
Titlu: Răspuns: Relatia mama-fiica
Scris de: DIANA din 15 Decembrie, 2004, 06:50:29 pm
Multe neintelegeri intre parinti si copii  pornesc tocmai de la faptul ca noi, fii sau ficele, credem ca tine, naked: ca parintii nostri vor, din rea vointa, sa stie in detaliu ce facem, cand, cu cine, etc.  Uitam sa incercam macar sa ii intelegem, sa ne punem in pielea lor si, mai ales sa ii linistim dovedindu-le ca suntem cu capul pe umeri. E mult mai usor sa faci asta cand privesti lucrurile din punctul lor de vedere, care este, de altfel, unul bun si JUSTIFICAT! Acum, in tinerete, orice pericol la care ne expunem pare o absurditate. La maturitate, insa, intelegem mai bine cate ni se puteau intampla.  Asa ca, sugestia mea este sa nu fimprea aspri cu parintii nostri si sa nu uitam ca in clipele cele mai grele lor le pasa cel mai mult.  (ingeras)
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: bke din 15 Decembrie, 2004, 06:58:27 pm
Sunt de acord cu ce zice Diana.Pe scurt : mama ta iti vrea binele tocmai de aceea se implica asa tare.
Titlu: Răspuns: Relatia mama-fiica
Scris de: Semiramis din 16 Decembrie, 2004, 09:37:25 am
evident nu esti singura care are aceasta problema, am mai postat la subiecte asemanatoare...(nou veniti - viata mea).
ideea e ca trebuie sa-i dovedesti mamei ca esti o persoana de incredere, ca poti lua o decizie cu maturitate. trebuie sa discuti cu ea si s-o faci sa inteleaga ca, nu tot ceea ce e mai bine pentru tine dupa judecata si experienta ei de viata e bine si in realitate pentru tine. traim intr-o societate in care valorile sunt schimbatoare...trebuie sa stie ca intimitatea trebuie respectata. in acelasi timp SA NU O MINTI!!! e cel mai important lucru...nu trebuie sa-i versi toata viata ta ci spune-i numai ce simti ca trbuie ea sa stie.
bafta in hotararea pe care o vei lua si bafta in atitudinea pe care o vei adopta!
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: k|ss4u din 19 Decembrie, 2004, 03:55:12 pm
inainte nici eu nu prea ma intzelegeam cu mama mea si nu discutam subiecte cum ar fi PRITENI SEX & Co.in primul rand imi era si rusine fata de ea.Insa incet incet am inceput sa discutam si sa ne intelegem f bine,a inceput sa aiba incredere in mine...acum vb de toate cu ea fara nci o jena...si e temelie asa.si cate avantaje sunt: ar fi cea mai buna pritena a ta...nu te-ar  trada niciodata,nu te barfeste din conta te lauda,stie sa te asculte shi sa`ti dea un sfat bun,ii poti impartasi secretele tale fara ca apoi sa afla toata scoala si jumate din oras asa cum fac "asa zisele prietene"din ziua de azi.
Titlu: Răspuns: Relatia mama-fiica
Scris de: cv din 19 Decembrie, 2004, 04:03:30 pm
 :) bun venit, k|ss4u! Chiar esti o scumpik-a. Ceea ce ai scris aici ma face sa cred ca deja ai invatat ce este mai valoros in viata. Oricati  prieteni am avea, oricat de dragi ne sunt si oricat am crede ca ei ne vor binele parinti sunt mai importanti. Daca parintii se intereseaza de noi nu o fac cu rautate. Bucurati-va de acest dar. Sunt multi, prea multi pe lumea asta, cei care nu au privilegiul de a avea parintii aproape.
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: just_a_tear din 23 Decembrie, 2004, 09:35:20 pm
   Eu am o relatie foarte buna cu mama mea,suntem foarte apropiate si cele mai bune prietene,ne intelegem foarte bine si ea imi stie toate secretele ,nu ma ascund de ea...Probabil si din cauza ca suntem apropiate ca varsta.
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 22 Ianuarie, 2007, 04:38:07 pm

 ...Ceea ce pot să spun despre mama mea este că niciodată nu a refuzat să crească din nou odată cu mine... :). Nu mi-a refuzat dorinţa de a mi se citi poveşti, de a merge în parc, de a ne juca cu periniţele prin casă, de a cânta şi dansa împreună ca şi două surioare...
 ...Mama mea...a fost, este şi va rămâne mereu o persoană şi o mamă de excepţie! Nu e perfectă, dar este absolut minunată...Ştie mereu să te facă să simţi că poţi merge mai departe şi eşti cel mai bun!
 ...Am ales să fiu prietenă cu mama mea şi să discut liber şi deschis cu ea despre toate relaţiile din viaţa mea..., fie ele de prietenie, fie ele de iubire. Mi-a interzis câteva lucruri la început, dar asta până când a realizat că sunt destul de puternică să spun "nu sunt de acord" sau să îi demonstrez că am să fac mereu doar ceea ce d.p.m.d.v este bine pentru mine. Am discutat de multe ori cu ea pe această temă şi a ajuns să ştie să îmi respecte deciziile...bune sau rele. Ştim amândouă...ea ca mamă, eu ca viitoare mamă că nu tot ce este bun pentru părinţi este bun şi pentru copii...
 ...Chiar dacă am greşit nu m-a abandonat sufleteşte sau moral ci m-a sprijinit, m-a făcut să înţeleg "cam unde am greşit" şi m-a ajutat să mă ridic.
 ...Nu ştiu, dar cred că depinde foarte mult şi de noi, de personalitatea noastră în ceea ce priveşte relaţia cu părinţii. Trebuie să ştim să acceptăm când greşim şi trebuie să învăţăm să ascultăm şi să respectăm felul fiecăruia de a fi...individualitatea!
 ...Eu...dacă voi avea o fiică am să încerc să fac acelaşi lucru...să îndepărtez diferenţa de ani atunci când are nevoie de un prieten, să cresc odată cu ea atât cât va fi nevoie, să mă joc cu ea şi...să o ascult! Sper să reuşesc să creştem frumos împreună!

Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: catty din 25 Ianuarie, 2007, 11:23:27 pm
lady allia ... am citit ce ai scris si nu mi-a venit sa cred...se pare ca relatiile noastre cu scumpele noastre mamici seamana foarte mult...

vroiam sa completez acest topic dar pur si simplu nu as face decat sa scriu acelas lucru in alte cuvinte...

cat despre copilasul tau...sunt sigura ca il vei creste exact asa cum iti doresti si cum ii va fi bine...si sper ca va intra in viata ta cat mai curand :-*

aaa...si pe langa povesti si cantecele sa ii citesti randurile scrise de tine...sigur ii vor placea mai mult decat orice altceva :)
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 26 Ianuarie, 2007, 12:40:04 am

 Îţi mulţumesc din suflet pentru cuvintele calde draga mea catty...aveam cu adevărat nevoie de ele...! Mulţumesc!  :-* :-* :-*
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: CLARA din 12 Martie, 2007, 04:28:10 am
Eu am ajuns la o concluzie...care poate suna/parea ciuadata..dar credeti-ma pe cuvant...e testata indelung :P
Acum cativa ani nu ma intelegeam deloc cu parintii mei desi nu eram un copil problema,desi aveam note bune la scoala....si nu pricepeam ce mai vor de la mine...Eu am vrut mereu sa fiu altfel decat toata lumea,am vrut sa demonstrez mereu cu orice pret (chiar cu orice pret) ca ceea ce zic eu e bine si  mai ales ca stiu ce zic....Incercam pe de alta parte sa gasesc o cale sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu ai mei....N-am reusit....
Atunci mi-am zis (si aici intervine de fapt concluzia mea) ca daca noi, copiii, putem fi educati atunci si parintii pot fi.
Si asta am facut...i-am "educat"
Am invatat-o pe mama sa aiba incredere in mine, am constientizat-o ca daca vreau ceva atunci voi face/voi obtine lucrul respectiv cu sau fara voia lor.....etc
In fine....cert este ca acum am o relatie minunata cu parintii mei,care deseori reusesc sa ma surprinda,in sensul ca uneori au ei mai multa incredere in mine decat eu insumi.Si inca ceva...totul cere timp.
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: digitty din 20 Martie, 2007, 01:53:57 pm
hmz... ce o intereseaza pe mama ce fac eu cu viata mea? la urma urmei nu ma tine in lesa si nici nu are cum sa ma oblige sa fac ceva (poate prin santaj de genul sa nu-mi mai dea voie sa plec la chefuri ;D ). Nu poate decat sa asiste neputincioasa la mersul lucrurilor. Ca imi face sugestii? sau imi da sfaturi? e ok...dar tot ce vreau eu fac,fie ca tin cont de ceea ce zice ea fie ca nu.

Dupa cum spuneti,imi vrea binele,deci ar fi cazul sa-mi pese cat de cat de parerea ei...

Si in ceea ce priveste "viata privata" ... nu are dreptul sa faca nici o remarca. E alegerea mea si sunt multumita. Daca nu ii convine si incearca sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala, am grija sa i-l retez intr-un mod nesimtit de direct ;D

Nu stiu daca se poate modela aceasta relatie...depinde intr-o mare masura de felul in care a fost mama la randul ei crescuta si educata. (da...Freud asta are si el dreptate :D ) ...    O metoda e sa zici ca ea si sa faci ca tine :)
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: diana_nistor din 20 Martie, 2007, 06:51:34 pm
Draga Digitty, un copil se creste greu! Foarte greu! Nu cred sa fie vreo meserie mai grea decat munca de parinte!
Da, e treaba ta ce faci dar as zice ca macar fata de noi sa ai un minim de respect si consideratie si sa nu ne faci partasi la atitudinea ta obraznica fata de parinti! O compatimesc sincer pe mamica ta!
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Just din 20 Martie, 2007, 07:07:40 pm
 Intamplator mi-am adus aminte de o fata pe care ,din pacate, am cunoscut-o si i-am aflat povestea in timp ce ea abia si-a revenit din coma si zacea lata pe un pat la reanimare.

 Fata de care va vorbesc a avut initial o relatie buna cu mama ei .La un moment dat a cunoscut un baiat de care mama nu a fost prea incantata si a sfatuit-o pe fata macar sa fie grijulie fata de el ,sa nu faca vreun pas gresit care sa-i aduca nefericire in viata.Fata auzind ca mama isi permite sa-i atraga atentia in asa ceva ,sa-si dea cu parerea si sa intervina in viata ei personala a fost atat de indignata incat la luat pe dragul ei baiat de-o mana si au "fugit" impreuna pentru ca el o "iubea" si ii dorea ...binele !?

 Nenorocul face ca fata sa ramana insarcinata ,iar domnul nostru "iubitor" si "protector" o paraseste asa cum noi dupa ce am folosit un pahar (de unica folosinta) il aruncam.Fata bea otrava si ajunge la urgente aflandu-se la un pas de moarte.

 Cand am fost la spital in vizita la bunica mea (aflata in aceeasi sala) stiti pe cine am vazut veghiind la capul ei? pe aceeasi mama careia ea i-a intors spatele in cel mai urat mod. Si stiti ce spunea biata femeie  "numai sa traiasca ca eu de mult am iertat si uitat ce a facut!"

 Nu ,nu neglijati relatia cu parintii vostri si in special cu mama voastra pentru ca mai presus de oricine in lume ele sunt cele care ne vor binele ,ne iubesc si ...ne-au dat viata. De acord cu Diana ,nu neaparat respect fata de noi ci fata de ea ,de ei .
 
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: catty din 21 Martie, 2007, 07:55:23 am
din pacate prea multi copii gandesc si actioneaza ca tine digitty...nu vreau sa incep sa iti fac morala dar...explica-mi si mie o singura chestie...de ce tre sa " i-l retez intr-un mod nesimtit de direct " si sa fi si mandra de asta? daca ai fi un pic mai atenta cu sentimentele mamei tale ce ai avea de pierdut??? dar de castigat??? gandeste-te bine...si...nu ne raspunde noua..raspunde-ti tie...

complimente si apreciere mamei tale!
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: digitty din 22 Martie, 2007, 01:20:42 pm
Stiu ca sunt obraznica.

Acum sa nu exageram. Nu as "fugi" niciodata de acasa,pentru ca doar e casa mea si nu as face nici un act asemanator. In ciuda obrazniciei mele,am simtul masurii si stiu cand e cazul sa ascult parerea celor din jur. Tocmai de aceea am bagat pasajul:
 
"Dupa cum spuneti,imi vrea binele,deci ar fi cazul sa-mi pese cat de cat de parerea ei...".

Nu sunt mandra de faptul ca "i-l retez intr-un mod nesimtit de direct", dar asa sunt eu. Sunt prea directa. A nu se intelege ca o jignesc. Doamne fereste! Nu as jigni-o pe mama niciodata, ca e o femeie de nota 20 si merita respectul meu si al tuturor. Insa am fost doar sincera si am spus ce gandesc poate intr-un mod din care ati inteles ceva eronat...Nu sunt un asa-zis "copil rebel"... Poate am personalitate prea libertina...dar respectul il pun mereu pe primul plan, in orice imprejurare.   

Imi cer scuze daca am ofensat pe cineva spunandu-mi parerea... :-\   
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: digitty din 22 Martie, 2007, 01:24:39 pm
aa! si inca ceva...  Vad ca o compatimiti pe "mamicuta mea" (desi va asigur ca nu aveti de ce)... Dar cati dintre voi le-ati aratat parintilor respectul pe care il merita pentru ca v-au crescut pana la varsta de 18 ani? Cati ati zis "saru-mana" de fiecare data cand va intalneati cu ei? Cati nu le-ati raspuns parintilor obraznic cel putin o data? ...


si sper sa raspundeti sincer...gandindu-va totusi ca aveti alta perspectiva asupra lucrurilor acum fata de cum aveati la varsta de 17 ani.
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: catty din 22 Martie, 2007, 02:57:56 pm
am 21 de ani si parinti inca ma mai "cresc" intr-un anumit mod...
si pot spune ca mereu le-am multumit...ca rar trece o zi fara sa le spun ca ii iubesc...vorbesc cu ei foarte mult si mereu le-am spus cat de mult ii respect si apreciez...

nu stiu daca le-am zis vreodata saru'mana la modul la care te referi tu dar eu nu asta consider respect (cum mersul la biserica nu il consider credinta). Dar nici nu imi amintesc sa ii fi repezit vre-odata sau sa fiu obraznica...ca am gresit fata de ei...da...ca i-am mintit cu mici tampeni...da...ca nu consider ca sunt demna de a fi fica lor...da...

si eu sunt o persoana enervant de directa in foarte multe situatii dar atunci cand iubesti si respecti pe cineva cred ca e bine sa gandesti de mai multe ori inainte sa spui ceva pentru ca de prea multe ori cuvintele dor mai mult decat ai vrea...sau ar arata cineva...

nu stiu care e situatia dintre tine si mama ta dar...mai ales daca zici ca e o femeie de nota 20...ai grija de ea si de momentele pe care le ai alaturi de ea...nu iti imaginezi cat de importante sunt...
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 22 Martie, 2007, 03:17:04 pm

 Diggity..., fiecare ne-am necăjit părinţii, fiecare am fost poate răi, neascultători, obraznici, dar întotdeauna ar trebui să existe respectul acela deosebit pentru ei, părinţii noştri! De ce? Vei vedea într-o zi iubita mea cât de dificil este să fii părinte, cât de grea este această "meserie", poate este printre cele mai grele încercări la care ne supune viaţa! De ce? Absolut tot ce i se întâmplă copilului, un părinte îşi asumă acea întâmplare nefericită ca o vină proprie, ca un eşec, indiferent dacă este sau nu! Absolut orice nereuşită de-a nostră în viaţă este şi nereuşita lor şi orice lacrimă de-a noastră le curge şi lor în suflet (chiar dacă o arată, chiar dacă nu)!
 Faptul că eşti o fire care denotă multă personalitate şi putere de decizie pentru tine însăţi este un lucru bun şi te va ajuta în viaţă, dar să nu uiţi niciodată că prin prea multă personalitate poţi ucide vise şi poţi nărui lumi frumoase, pentru că uneori personalitatea este aceeiaşi cu egoismul!
 Cât despre mame...  :-* :) :-*...veţi vedea într-o zi ce merită ele cu adevărat şi cât de mult v-au iubit chiar înainte de a vă naşte! O mamă ne ajută să ne dezvoltăm, ne ajută să fim sănătoşi, renunţă de bunăvoie la atâtea lucruri pentru noi, ne ajută să învăţăm să râdem, să avem încredere în noi,..., ne învaţă primii paşi în viaţă şi ne surâde atât de frumos când suntem deznădăjduiţi,..., ne ajută să buchisim în caietele de şcoală, ne ţine de mână în cele mai frumoase şi emoţionante momente,..., plânge de ziua noastră  ;D,..., o mamă este asemeni unui înger care a fost trimis de D-zeu să ne fie mereu alături, chiar şi atunci când nu mai este...! Să nu uitaţi asta niciodată când încercaţi să clădiţi o relaţie mamă-fiică, deoarece o mamă nu este mereu datoare să vă înţeleagă!  :-*
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: digitty din 24 Martie, 2007, 12:16:31 am
da...ca i-am mintit cu mici tampeni...da...

A minti consideri respect? oricat de "mica" ar fi "tampenia"... Eu personal,nu imi mint parintii absolut niciodata pentru ca nu asa consider ca le arat recunostinta pentru faptul ca m-au crescut (si ma cresc in continuare). Avem perceptii diferite in ceea ce priveste respectul. Nu vorbesc despre iubire fata de parinti ci strict despre respect. Ia in seama asta...
Si cand am zis :

Dar cati dintre voi le-ati aratat parintilor respectul pe care il merita pentru ca v-au crescut pana la varsta de 18 ani?

M-am referit la altceva. Imi cer scuze daca se intelege gresit din exprimare (sunt paralela cu romana). In sensul ca daca la varsta de 18 ani le-ati aratat parintilor respectul pe care i-l aratati acum...



Lady Allia... voi vedea intr-o zi cat de pretioasa este "meseria" de a fi parinte...
Personalitate? probabil... dar egoism niciodata.
Poate pur si simplu sunt o persoana care isi vede de treaba ei,dar totusi nu se lasa "calca-ta in picioare" ... Evit sa-i judec pe cei din jur deoarece consider cu nu sunt in masura sa fac acest lucru.

Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: sic din 12 Iunie, 2008, 08:19:40 pm
Fara referire directa la tine, digitty, deci nu lua drept ofensa randurile urmatoare.

Ne lasam usor cuceriti de expresii gen "ai multa personalitate", crezand ca am atins un ideal. Confundam "personalitatea" cu incapatanarea, chiar ignoranta. Spunem adesea "sunt sincer cu cei pe care ii iubesc, nu ii mint niciodata" si avem totodata pretentia sa ni se recunoasca inalta calitate si valoare. Ne place sa folosim clisee gen "sunt om dintr-o bucata. Spun lucrurilor pe nume. Nu ma ascund dupa deget" si avem pretentia ca persoanele cu care vorbim sa nu se supere cand le jignim, caci, in fond, am fost sinceri.
E destul, oare, sa fim sinceri? Sa avem puterea sa recunoastem in fata parintilor "asta sunt, vreau sa fumez si nu ma poate opri nimeni"? Cum vi se pare ideea unora dintre parinti de a accepta faptul ca fiul/fiica lor fumeaza si de a-i spune "fumeaza in casa, nu vreau sa stiu ca te ascunzi pe la colturi sau prin baruri ca sa fumezi"?
Suntem, oare, de apreciat daca gasim puterea sa recunoastem in fata sotului/sotiei "recunosc, imi place sa beau" daca nu facem ceva pentru a scapa de viciul in sine?
In ce consta, de fapt, respectul fata de parinti, consoarta, fata de cei pe care ii iubim?
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Emma din 12 Iunie, 2008, 09:46:25 pm
mama....mama este pe lumea asta cea mai scumpa fiinta...cea care nu iti gandeste raul vreodata, cea care te iubeste neconditionat, cea care te alinta si iti mangaie sufletul atunci cand sufera...

In prezent am o relatie foarte speciala cu mama mea...dar am ajuns aici dupa o copilarie in care eu greseam pe de-o parte si ea pe de-o alta parte. Eu greseam ca eram nazbaticoasa...iar ea...ca poate nu a stiut cum sa ma ia...Dar astazi, eu am crescut iar ea a invatat sa ma accepte asa cum sunt, si a invatat sa accepte ca sunt o persoana responsabila pe care se poate baza oricand...intr-un cuvant..ca m-am maturizat. Eu cred ca asta e una dintre cele mai intalnite probleme iscate: parintelui ii este greu sa accepte ca al lui copil nu mai este un copil...ci a crescut

.....as putea sa vorbesc despre relatia dintre mine si mama/familia mea...pana maine...dar in final ar exista aceeasi concluzie: eu cred ca iubirea dintre un copil si un parinte nu trebuie sa fie niciodata ascunsa, impiedicata de obstacole efemere...caci mie tare mi-e teama de ziua in care nu-i voi mai avea...si atunci voi regreta fiecare secunda pierduta aiurea...(cred ca m-a sensibilizat prea mult postul lui just_a_tear.. :'()

Si as mai avea ceva de adaugat...mama m-a invatat si mi-a demonstrat ca se poate si in practica : 'orice ar fi, tot parintele tau e, si trebuie sa-l iubesti si sa-l respecti'.(asta bineinteles ca nu se aplica si in cazurile grave, ci doar la micile greseli pe care cu totii le facem la randul nostru...)
I love you, mum!! :'(

Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 12 Iunie, 2008, 09:55:01 pm

"asta bineinteles ca nu se aplica si in cazurile grave, ci doar la micile greseli pe care cu totii le facem la randul nostru..."

apropo de asta emma...ştii ce am observat eu?
că de obicei părinţii (în cele mai multe cazuri, dar sunt şi excepţii) sunt cei care îşi iubesc copiii ORICE ar face. poate nu le-o mai arată, poate par duri şi reci - distanţi, dar ei defapt stau şi plâng în pumni noapte de noapte şi se întreabă mereu: "de ce copilul meu?", dar copii, dacă le greşeşte părintele uită repede să îi mai iubească... - grăbindu-se să îi judece şi să îi facă să plătească prin ignorare.

dar asta am observat eu...
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Emma din 12 Iunie, 2008, 10:04:07 pm
da..sunt de acord cu tine...dar eu nu as putea sa fac asta niciodata...si crede-ma ca sufar cand vad cazuri d-astea..tocmai pentru ca eu n-as putea...

dar daca stam sa ne gandim...oare de ce ajung acei copii sa isi judece parintii..sa le intoarca spatele?...nu e oare si vina parintelui ca nu a stat nopti la randul (ca in cazul meu) la discutii despre viata..despre ce se intampla daca face aia..., sa stea sa-i explice fiecare lucru fara a i-l interzice scurt, sau fara sa ramana suspendat respunsul...e adevarat ca poate nici timpul, nici dispozitia nu exista uneori..dar...se pare ca este un lant...si din pacate...nimeni nu ne invata cum sa fim parinti...poate ca si de aceea apar atatea probleme...
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Escu din 12 Iunie, 2008, 10:17:39 pm
O sa pun punctul pe parinti..nu pe "mama"...cu scuzele de rigoare..

Nu copii sunt cei care le datoreaza viata parintilor, ci parintii sunt indatorati fata de copil, ca urmare a faptului ca acesta le permite sa se defineasca drept parinti. Acest copil, caruia i se datoreaza totul si care nu datoreaza nimic numanui este deci indrituit sa ceara ca parintii sai si societatea sa ii furnizeze tot ce ii trebuie pentru a se
dezvolta si a reusi in viata.
Ce nu e in regula cu aceasta idee ? S-a gandit macar cineva la raspunderile  care ii sunt puse in spinare copilului, cand e transformat in centrul de gravitatie al sistemului familial? Dat fiind ca parintii nu mai cauta puncte de reper si sensuri pentru viata lor in stramosi, ci in progenitura lor, copilul este de-acum cel care le permite parintilor sai sa se defineasca: perfectiunea lui va fi deci a parintilor. El va trebui sa stie  sa scrie si sa citeasca inainte de vreme, va trebui sa straluceasca la scoala, precum si in activitatile extrascolare, va trebui sa fie un baiat dragut sau o fata buna. Numai cu aceste conditii vor putea parintii lui sa se stimeze pe ei insisi, ba chiar sa isi justifice propria existenta. Si ne mai miram ca destui copii clacheaza, intr-un fel sau altul....
Dragostea parinteasca pare sa ia astazi o turnatura nefericita: parintii nu mai sunt cei care ii permit copilului sa-si gaseasca locul in aceasta lume, ci niste antrenori, al caror obiectiv e sa exacerbeze performantele campionului lor. Impinsi de la spate de parinti din ce in ce mai anxiosi, copiii sunt atunci transformati treptat in "animale svante"....
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 12 Iunie, 2008, 10:24:34 pm

emma...eu cred că tocmai faptul că nu ne învaţă nimeni această "meserie" este condimentul care dă gustul adevărat şi special relaţiei copil-părinte. asta dă...unicitatea  :).
nu toate divergenţele de opinie, de caracter, de generaţie şi nu toate "lipsurile" copilului trebuiesc puse pe umerii părintelui - deşi acesta cu siguranţă îşi va asuma toate crevaşele de educaţie, de lipsă de bun simţ şi toate eşecurile copilului...

Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 12 Iunie, 2008, 10:37:27 pm

ăia nu sunt părinţi...
sunt doar nişte complexaţi de propriile eşecuri care nu vor de la copilul lor decât să le finalizeze visul pe care ei nu şi l-au putu finaliza... fără să se gândească o clipă la faptul că poate şi acel copil are visele lui.
copilul nu este un jurnal intim al părintelui, un...


dar despre asta am mai scris aici:

http://www.lovetime.ro/community/totul-despre-iubire/minunile-mele-cele-mai-frumoase-s-au-intamplat-intr-o-zi-de-17!/msg52633/#msg52633

însă dacă e să trecm pe extreme nici părinţii nu trebuie priviţi ca nişte boşorogi bătrâni care "nu se dau în bărci" cu ei şi nu sunt în trend numai pentru că nu le acceptă prietenii care au unghiile vopsite negre sau prietena cu cercel în nas, în buză, în buric, etc...

relaţia asta...se formează în timp şi trebuie să fim oarecum toleranţi în anumite privinţe şi unii şi alţii - poate ar trebui să ne înţelegem mai mult sau poate ar trebui să discutăm mai mult...sau să ne prefacem măcar că ne auzim unii pe alţii  ::).


Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Emma din 13 Iunie, 2008, 09:58:38 am
@Lady, stiu ca nu toate esecurile copiilor trebuie trecute pe seama parintilor...e ff greu de generalizat in subiecul asta..dar, tot ce am observat eu la un nivel general e ca:
-sunt copii..care orice parinti ar avea tot pe cai gresite ajung, sau copii care nu pot mai mult...
-copii care se ridica din familii mediocre, se autoeduca si au intelepciunea sa ia ce e mai bine si astfel sa ajunga ceva in viata...
-copii care au nevoie de parinti pentru a-i forma...si care sunt inflentati capital de familia in care se nasc...
...stiu ca nici aici nu se pote generaliza...am simplificat foarte mult lucrurile...bineinteles ca exista fel si fel de situatii care pot schimba datele...dar oricum..eu cred ca pentru cei mai multi dintre noi..parintii au rolul definitor...ei sunt modelele noastre in viata, de la ei luam baza...

si da, e adevarat ca unicitatea o da tocmai faptul ca nu te invata nimeni....da,lady, pentru o mama ca tine  :-*, nu ma indoiesc ca nu ai face tot ce e mai bun...dar, sunt parinti care nu stiu sa se comporte cu copii lor, crede-ma!

@Sweeney, oh da!! stiu foarte bine..si chiar 3 cazuri concrete...iar rezultatul este: un mare esec...pacat de acei copii..poate ca daca le-ar exploata alte calitati pe care ei le au....ar fi si ei buni in ceea ce fac...altfel...se chinuie...
Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: Lady Allia din 13 Iunie, 2008, 11:37:01 am

tată...
timpul tău nu a fost pentru mine
decât gânduri şi speranţe răsucite
după sufletul meu de copil:

"poate astăzi!...poate..."

îmi amintesc cum îmi străluceau ochii tată
de fiecare dată - până am uitat că îi mai am

te revăd şi acum!
grăbit - nu mie - nu ştiu cui ţi-ai trăit viaţa
nici măcar ţie nu ţi-a aparţinut - lumii şi gurii ei
deci...nu ai trăit deloc

"poate..."
şi-mi răsucesc acum după suflet un gând de femeie
TATĂĂĂ!!!

şi ţip
şi ţip
şi-ţi iau sufletul în palme
suflu peste el de trei ori
presar toate lacrimile mele
de fericirea ta
de dorul tău...
de revederea ta

şi acum te văd tată!
înalt cu haine mereu frumoase - îţi şedea bine în haine verzi,
dar mereu te-am văzut mai înalt decât erai...

îl sărut adânc...sufletul - până ajung la primul meu scâncet de prunc

parcă totuşi acum tresari
nu mie, dar tresari!
da, tată...e tot fată ca şi mine, doar că acum nu e "din păcate"
e din iubire tată!

are ochii mari şi negri - mie mi-s cei mai minunaţi ochii din lume
sunt ca două mure rupte din sufletul timpului
pare că în spatele lor se ascunde totul
şi toată frumuseţea lumii...

da Tată...mai ai o şansă - a ta !!!
pentru mine s-au încheiat
socotelile

zâmbeşti???
cât de frumos ştii tu să zâmbeşti tată
şi cât de liniştitor mi-ar fi fost...în paşii mei către astăzi

ia-o în braţe şi priveşte-o bine
e ceea ce ai pierdut în aproape o viaţă de om
când în braţele tale stătea tăcerea şi trecerea...
eu oricum te-am dus cu mine
în toate clipele mele,
cu toţi paşii mei
şi ţi-am arătat cum cresc eu mare...Tată!

...................

cu alte cuvinte emma...m-am încadrat mereu în categoria a doua şi ştiu exact despre ce vorbeşti, dar asta nu m-a împiedicat să fiu fluture chiar dacă pe aripi uneori duceam lacrimi şi mii de: "de ce???".
viaţa mi-a demonstrat de sute de ori că fluturii pot zbura şi fără praful de pe aripi...!!!
am crescut mare şi am învăţat că pentru a fi părinte trebuie să rămâi mereu ...mic... :).
oamenii se grăbesc să crească, iar secretul vieţii constă în a rămâne în sufletul tău cât de puţin....copil!
doar aşa îi vei putea arăta copilului tău toate gingăşiile şi frumuseţile lumii şi doar aşa vei ştii să-i explici fără să-i ucizi spiritul şi tot ce are mai frumos în el despre faptul că viaţa...este de multe ori grea..., despre faptul că oamenii mor uneori stupid şi te sfâşie, despre faptul că stelele cele mai frumoase cad..., despre faptul că mamele...da, emma...ştiu exact despre ce vorbeşti...

cât despre copila mea...nu ştiu cât de bun părinte voi fi, dar ştiu că o iubesc până la Dumnezeu şi îi doresc tot binele din lume! nu al meu...al EI!



Titlu: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: sic din 16 Iunie, 2008, 08:36:26 pm
Din pacate, nu ajunge sa le dorim copiilor nostri , asa cum spune Lady Allia, "tot binele din lume". Ne place sau nu, transimtem copiilor nostri calitatile si, deopotriva defectele noastre, conceptiile noastre, etc. . Eu personal nu ii voi spune niciodata copilului meu ca "oamenii mor uneori stupid...". Am mai auzit expresia asta si mereu mi s-a parut ca duce la revolta. Cum adica sa moara oamenii stupid?! Pai Stapanul lumii e atat de tolerant/ absurd incat sa permita lucruri stupide in vietile celor pe care mama ne invata ca ii iubeste intr-atat incat a dat pe singurul Sau Fiu sa moara pentru ei?! Deci? Ce se intampla cu ideea ca nimic nu e intamplator, sau, cum spune Semiramis, orice se intampla, se intampla cu un scop? Nu stii ce sa mai crezi! :) Cred ca educatia copiilor trebuie sa inceapa cu caracterul parintilor, apoi sa se regaseasca in atmosfera din familie, armonia dintre parinti. Iar asta ne face cu atat mai responsabili de propriul caracter, de propriile valori, de rabdarea cu care cautam pacea, oferim dragostea si prietenia, de lucrurile pe care le toleram sau nu in viata noastra, de dorinta noastra sa devenim mai intelepti, mai blanzi, mai buni, in definitiv.
Titlu: Răspuns: Relatia mama-fiica
Scris de: andutzyk18 din 20 Februarie, 2010, 09:42:29 pm
cand eram mai micutza nici nu ma gandeam vreodata ca am sa ajung sa vb cu mama despre absolut orice...simteam o incredibila rusine in ai povesti tot ce e legat de viata mea.insa odata cu inaintarea in varsta...incepand de pe la 15-16 ani,am inceput sa ma maturizez mult..mama a plecat in alta tara pt.a munci de cand aveam aproape 13 ani..asa am fost nevoita sa invat sa fac ce face o femeie in casa,in primul rand sa gatesc.pe la 16 ani am inteles cat de greu ia fost mamei mele sa mearga si la servici,sa faca si mancare,curat si sa aiba grija de noi.
atunci am inceput sa ma gandesc la ea,la ce este in sufletul unei mame cand nu stie nimic despre viata fiicei/fiului ei.de ce sa nu ii povestesc?pana la urma ea iti demonstreaza in fiecare zi cat de important/a esti pt.ea,te iubeste neconditionat,iti vrea doar binele.treptat am inceput sa ii marturisesc despre ce am facut pana la aceea varsta,cand aveam o problema,o sunam pe ea si ii povesteam.
am inceput sa o simt aproape.nu ma judecat niciodata pt.ce am facut,ba chiar ma laudat si o face de fiecare data cand are ocazia,stie sa pastreze un secret(nu ca asa zisele prietene ca afla jumate de oras),o mama e alaturi de tine la bine si la greu,iti da cele mai bune sfaturi...daca gresesti cu ceva,iti spune ca omul e facut sa greseasca,important e sa nu mai repete acea greseala.
pe mama o consider cea mai buna prietena a mea,multi spun ca am devenit mamoasa,dar cand vezi ca lumea e perfida,singurul prieten adevarat iti este parintele....stia de deceptiile mele in dragoste,am fost in vacanta la ea si mi-a facut cunostinta cu cineva care credea ea ca e numai bun pt.mine..culmea e ca a ajuns sa ma cunoasca atat de bine,incat nu a dat gres in incercarea ei de a fi Cupidon  ;D
pt.mine mama e cea mai frumoasa,inteligenta,iubitoare femeie din univers.este o fiinta minunata si ii multumesc lui D-zeu ca  avem o relatie mama-fiica nemaipomenita.
pt.cele care nu au o relatie buna cu mamele,le sfatuiesc sa incerce sa isi deschida un pic sufletul ca nu vor regreta.
Titlu: Răspuns: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: digitty din 22 Februarie, 2010, 09:08:17 pm
Fara referire directa la tine, digitty, deci nu lua drept ofensa randurile urmatoare.

Ne lasam usor cuceriti de expresii gen "ai multa personalitate", crezand ca am atins un ideal. Confundam "personalitatea" cu incapatanarea, chiar ignoranta. Spunem adesea "sunt sincer cu cei pe care ii iubesc, nu ii mint niciodata" si avem totodata pretentia sa ni se recunoasca inalta calitate si valoare. Ne place sa folosim clisee gen "sunt om dintr-o bucata. Spun lucrurilor pe nume. Nu ma ascund dupa deget" si avem pretentia ca persoanele cu care vorbim sa nu se supere cand le jignim, caci, in fond, am fost sinceri.
E destul, oare, sa fim sinceri? Sa avem puterea sa recunoastem in fata parintilor "asta sunt, vreau sa fumez si nu ma poate opri nimeni"? Cum vi se pare ideea unora dintre parinti de a accepta faptul ca fiul/fiica lor fumeaza si de a-i spune "fumeaza in casa, nu vreau sa stiu ca te ascunzi pe la colturi sau prin baruri ca sa fumezi"?


Personalitatea si incapatanarea sunt lucruri total diferite.  Eu personal, nu prea ma impanez la astfel de remarci...cum am spus, prefer sa-mi vad de treaba mea :) 
Nu pot avea pretentia sa mi se recunoasca "inalta calitate si valoare" daca nu demonstrez acest lucru.


Vin sa completez (sau sa corectez, mai exact) parerea mea vis a vis de acest subiect (dupa 3 ani in care mi-am mai conturat si eu unele valori ;D ). Ii dau dreptate lui Catty referitor la "mintitul cu diferite tampenii" ;D dar in rest imi pastrez punctul de vedere.
Este mama mea, o respect, o apreciez dar, cum m-a invatat chiar ea, treburile mele personale, sunt doar ale mele. Ca am o fire mai directa, asta nu inseamna ca jignesc atunci cand punctez un lucru, cu atat mai mult cu cat, in cazul de fata, este vorba de propria mea mama care ma cunoaste foarte bine si e constienta ca nu am astfel de intentii.
Cat despre exemplul cu fumat...consider ca e lipsa de respect sa fumezi de fata cu ei...dupa ce ca iti faci un rau, le-o mai si trantesti pe tava...














[/quote]
Titlu: Răspuns: Re: Relatia mama-fiica
Scris de: micuta1989 din 26 Februarie, 2010, 09:14:08 pm
Eu am crescut fara partintii si cred k le-am simtit cel mai mult lipsa, tatal meu a decedat cand eram micuta, iar mama s-a recasatorit, pe sora mea si pe mine ne-a lasat la bunica, care ne-a accentuat lipsa parintiilor, sorei mele i-a fost mai usor, fiind mai mare, mai matura, intelegea mai multe...dar eu nu puteam decat sa plang lipsa mamei si sa ma rog in fiecare seara la Ingerasul meu sa mi-o aduca inapoi. Bunica mea ne batea si ne punea la munca in gospodarie, considera ca un om este fericit daca are mancare si adapost. Nu am sa uit niciodata noptiile cand ma puneam la somn plangand si imploram Divinitatea sa mi-o aduca pe mama, sa imi stearga lacrimiile si sa ma stranga in brate.Dupa mult timp am inteles ca totul se intampla cu un motiv si traumele din copilariile m-au facut sa realizez cat de importanta este o mama pentru copilul ei. Asa ca va rog frumos iubiti-va parinti, respectati. o seara placuta
Titlu: Răspuns: Relatia mama-fiica
Scris de: Just din 27 Februarie, 2010, 08:46:00 am
Bună dimineaţa,

Personal, am avut o relaţie excelentă cu mama încă de pe când eram copilă. Pot să adaug că am avut o relaţie bună cu ambii părinţi, însă fiind fată mi-a fost mai uşor să mă apropii- discut cu mama. Am crescut alături de ea având-o ca pe cea mai bună şi de încredere prietenă, iar în clipa de faţă relaţia a rămas aceeaşi. Indiferent prin ce am trecut sau cum m-am comportat, indiferent că am fost tristă, deznădăjduită sau din contră, fericită, ea mi-a fost alături. Pe când în ochii multor cunoştiinţe din exterior, posibil prieteni, am văzut invidie, mama a fost lângă mine bucurându-se de bucuria mea. Probabil că asta m-a ţinut atât de aproape de ea şi m-a făcut să apreciez într-atât relaţia noastră atunci când am fost capabilă să înteleg, să privesc lucrurile mai în profunzime. În afară sunt mulţi în ochii cărora, deşi se străduiesc să nu arate, poţi ghici că îi roade când ţie îţi merge prea bine, ba uneori simt nevoia de a mă feri atunci când vine vorba să vorbesc de fericirea mea sau lucrurile bune pe care viaţa mi le scoate în cale. Niciodată nu vei simţi asta în prezenţa părintelui tău! Ciudat a fost faptul că, adolescentă fiind, cu cât aveam mai multă libertate din partea părinţilor mei, dată fiind relaţia noastră, cu atât mă străduiam să nu fac ceva rău care îi poate dezamăgi. Sunt diferite modalităţi, probabil, de a-ţi îndemna copilul pe drumul cel bun.