Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: ela din 24 Septembrie, 2004, 09:19:02 p.m.
-
Suntem oameni...simple fiinte muritoare...
Ma intreb de multe ori care e rostul nostru in viata?Ne nastem,traim o viata comuna,apoi avem o moarte egala.Si pt ce luptam o viata intraga?Tindem sa ajungem cat mai sus(unii cat mai invatati altii cat mai bogati),si pt ce?La urma urmei,daca stam sa cugetam umpic,nu facem decat ceea ce face toata lumea:respiram aerul degeaba,pt ca toti ne vor da uitarii...mai devreme sau mai tarziu.
Nu stim sa ne bucuram de viata asa cum ar trebui,cadem dintr-o extrema in alta.Spre exemplu ce mai sarbatorim anul nou...cat chef bucurie,buna dispozitie ne aduce...cat de inconstienti suntem...Anul nou nu semnaleaza decat trecerea inca a unui an din viata noastra,care se scurteaza vazand cu ochii.
Am fost facuti sa ne iubim,sa traim in pace,armonie si buna intelegere...In zilele noastre e prea mult sa ceri unui om(ma refer la romani)sa fie punctuali,respectuosi,prietenosi...de bun simt nici nu mai incape vorba(...daca stau si ma gandesc mai bine sunt sigura ca nu doar romanii sunt asa...din pacate...)
Eu cred ca noi oamenii suntem prea rai,prea egoisti pt a merita sa traim tot frumosul pe care Dumnezeu ni l-a oferit.In mod normal,daca cineva te-a suparat nu incerci sa ii areti ca tu nu esti ca si el,din contra.Preferam partea cea mai injositoare a defectelor noastre ...razbunarea...plini de ura si dispret,nu ne dam seama ca este calea de a ne arata defectele si nu ...grozaviile.
Noi ,oamenii, avem foarte multe calitati si suntem capabili de puternice trairi interioare.Suntem capabili sa iubim,un dar pe care multi il refuza fara sa stie ce pierd...unde este ura ...inseamna ca a fost candva dragoste,dar unde e indinferenta nu e nimic...doar o inima de piatra...
De multe ori ne este frica sa ne indragostim.Ne este frica chiar de casatorie si de a avea copii(nu suntem toti asa,dar stiu multe persoane...din pacate)moticvul o fi responsabilitatea?...eu cred ca ne este frica de apropiere...ne este frica de dragoste...
Ma intreb daca noi oamenii meritam aceasta fericire a dragostei de care ne este atat de frica...
-
Putin pesimist tonul tau desi sunt si multe adevaruri. Plec de la... nu stim sa ne bucuram de viata, nu stim care este rostul nostru pe pamant...
Te las sa reformulezi ;)
O zi buna!
-
si vrei sa spui ca nu am dreptate?corecteaza-ma te rog!poate asa vad eu viata...cu mult pesimism!
-
:-* daca mi-ar fi asa usor sa-ti explic in spatiul de aici chiar as avea un dar special.
ceea ce spun eu este ca trebuie ca fiecare sa se impace cu el. depinde in ce consta fericirea ta. eu ma urc pe munte, privesc o floare, citesc o carte, vizitez cate un colt din lumea asta, colectionez pietre, scriu, ascult muzica si poezie... intr-o zi stau pur si simplu aici cu voi. e modul meu de a trai cum imi place.
daca cineva vrea sa-mi faca un rau ma duce prin magazine sau imi vorbeste de mancare ;) (urasc asta)...
sunt multe de spus. de viata te poti bucura atunci cand esti inventiv.
rostul meu... se spune sa sadesti un pom, sa construiesti o casa, sa ai un copil
-
Ela, justifica te rog parerea ta ca esti fiinta muritoare.
Justifica taria cu care crezi in ideea asta..... de unde ai preluat-o, cum ai trecut-o prin filtrul gandirii si simtirii tale, si cum ai lasat-o sa se stabileasca acolo unde este acum, adica la certitudini ?
Parerea mea este ca doar fizic suntem muritori. Da.. la un moment dat, corpul incepe sa imbatraneasca, si la un moment dat moare. Si te desparti de lumea fizica. Pierzi banii, averile, posesiile, tot tot tot.. iei cu tine doar constiinta de sine.
Eu stiu ca nu sunt numai trupul meu, ca nu sunt numai gandurile mele.. sunt ceva mai mult.
Poata sa-mi dispara o mana, sau un picior, raman tot eu. Nu devin alta persoana.. poate doar ma schimb un pic avectiv, cum oricine se schima in functie de circumstante. Nu inseamna ca ma pierd, ci doar ma ajustez. Dar tot _eu_ raman.
Gandurile vin si pleaca, dorintele apar si sunt safisfacute apoi dispar, cum ai putea sa ai o unitate (si totusi esti) daca tu ai fi doar gandurile tale vuinde ?
Si ce parere ai si cum integrezi in sistemul tau NDE-urie ? (near death experiences). Oameni care in moarte clinica au niste viziuni , si etc.. sunt destule relatarile astea. Cand isi revin, capata curaj, si nu le mai e frica de moarte. Se schimba! Experientele ii schimba.
Exista acea iubire, exista Dumnezeu. CUM sa moara Dumnezeu din tine ?
Pot continua.. sunt carti multe scrie pe tema asta, dar ideea este sa accepti ca exista ceva mai mult in tine decat un corp care moare.
Daca tu ai mai multe intrebari decat raspunsuri, si mai mult spaime/resemnari decat intelegere.. mmm ? Ce-ti zice asta ?
Parerea mea (copiata dupa invataturile orientalilor) este ca nu suntem oameni. Suntem niste seminte. Si depinde de noi cum cultivam solul, cum il irigam, incat sa crestem si sa inflorim si abia atunci sa devenim oameni..
-
Ela... renunta la gandurile astea negre... nu te vor duce nicaieri ,crede-ma.
Nu esti fiinta muritoare... nu te mai preocupa de sensul vietii... il vei alfa dincolo... in loc sa filozofezi asa, sa meditezi la rosturi adanci si nepatrunse, si sa intri in melancolie, mai bine adopta o viziune gen "Ion & Gheorghe":
Imi traiesc viata, caci o viata am, si dupa ce voi muri, ma voi intalni cu Dumnezeu si voi afla tot ce ma intereseaza ;)
-
Ela se refera la... ce sa faca cu viata ei aici.
Personal prefer sa ne oprim la asta. Prevad doua tabere... fie-mi iertata constatarea si... sper ca intelegeti clar unde bat
-
trecator dupa mine e ceva ce nu e vesnic...noi nu suntem vesnici...ramane doar sufletul.dar ceea ce ma nelinistea pe mine mai tare e ca noi ne zbatem o viata intreaga,trecem prin diferite neajunsuri,si pt ce?pt cine??facem copii...ne dau uitarii.. in 10 ani daca ne mai rostesc numele sa fim bucurosi.facem o casa?...cine isi mai aminteste ca tu te-ai spetit sa o construiesti...se va sti doar..."au construit-o parintii mei"...
spunea careva ce-l face fericit.ei bine.eu inca nu am ajuns la fericire...in ultima vreme.tind spre tot mai multe lucruri.nu ma multumesc cu putinul.e defectul de care eu va zic cu tarie sa va feriti.parerea mea e ca daca tinzi sa fii fericit tinzi spre absolut,spre perfectiune...
nu mai zic decat:
"dati-mi un trup,
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
in plin!
Pamantule larg,fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei naprasnice inimi.
prefa-te-n lacasul eului meu indaratnic!"
-
oameni trecatori...am vrut sa zic mai mult oameni uitati,fara sens...
-
Pai din cate zici , omul de care vorbesti trece prin viata asa.. cam ca gasca prin apa.
Nu invata nimic, sufera continuu, se reporduce si iar sufera din cauza copiilor, si ... la ce rostul, nu ?
Asta e calea.. fiecare este acolo unde trebuie sa fie ca sa afle cat mai multe despre el, si sa-si dezovlte cat mai mult acea constiinta de sine ce o va lua cu el dupa moarte.
Chestia asta cu omul care e inutil (cu addon-ul de "fa tot ce poti cand esti tanar, ca sa nu regresti cand esti batran") este propice stilului "occidental" de gandire.
Oricum, destul de discutat aici.. dupa parerea mea, citatul de mai jos explica o cale..
"I expect nothing. I fear no one. I am free."
Au fost oameni care s-au revoltat impotriva societatii si religiei de atunci, si au purces singuri pe calea adevarului.. Buddha, Iisus, si altii; Daca postulam ideea ca omul e condamnat la futilitate, negam realitatea. Unii NU au fost, pentru ca au avut curajul sa treaca de regulile societatii si de ceea ce asteptau altii de la ei, si sa se descopere pe ei, si odata cu asta adevarul.
E bine sa-ti pui intrebari (Muzafer era putin ironic :) ) insa nu te deprima/bloca, punandu-ti singura limite peste care nu vezi|nu crezi ca vei putea trece. Cauta dincolo de cuvinte si de aparente...
-
Suna mai bine in egleza. Nu mai stiu cine a spus-o.
"We are not human beings having spiritual experiences,
we are spiritual beings having human experiences"
Jucatorul.
-
Ma plimbam linistita intr-o zi de vara prin cimitir si din cand in cand mai aruncam cate o privire la crucile ce ma inconjurau si la insemnarile de pe ele .Intr-un colt am zarit un mormant mai vechi dupa cum arata si m-am apropiat am citit abia deslusind prin negreala crucii de marmura (candva alba) : "nu te vom uita niciodata!" ,plante de tot soiul (numai flori nu erau) deasupra celuia care om a fost candva ,nu de mult (murise in urma cu vreo 10 ani ) .Probabil ca ati observat contrastul asa cum si eu l-am observat .
Eu consider ca ne nastem ,traim si murim -atat. Ne alegem singuri felul de viata pe care vrem sa o ducem ,ne bucuram mai mult sau mai putin de ea si apoi gata .Nu mai ramane nimic din mine sau din noi decat o cruce -negrita de vreme si cateva buruieni deasupra capului ...
-
"Eu cred ca noi oamenii suntem prea rai,prea egoisti pt a merita sa traim tot frumosul pe care Dumnezeu ni l-a oferit."
-unde-i frumosul cand mergem intr-un spital de bolnavi Sida in ultima faza?Unde-i frumosul cand vezi oamenii plangand de durere si implorand moarte?
-unde-i frumosul cand in jurul tau razboiul indoliaza zeci si sute de familii sau cand oameni mor pentru ca nu au ce pune in gura?
Unde-i Dumnezeu al carui ajutor il cer indurerati atatia oameni?
ne pierdem in cenusa sau tarana...si nimanui nu ii mai pasa ca tu ai fost candva OM.
-
…Cine ştie pe unde-o fi Ela, acum? Textele ei, scrise cu năduf la 19 ani, s-au oprit in noiembrie 2005. De atunci, linişte. Poate că Ela e în braţale unui băiat, iar gândurile ei, izvorând din neliniştea adolescenţei însăilată mai sus (vai, fără respectul gramaticii!), iată că încă ne mai tulbură, asemenea unei pietre aruncată într-o apă liniştită, care-şi continuă la infinit cercurile concentrice…
Filosofii antichităţii spuneau despre trecere cam aşa: “Venim, vedem, ne entuziasmăm sau dimpotrivă ne necăjim, şi plecăm”.
Venim din viaţa aceastei planete şi ne topim în viaţa ei, până când ea însăşi, supusă aceleiaşi ciclicităţi universale, va dispărea, la fel ca noi… Nimic mai simplu. Cine crede că venim de la Domnul şi ne întoarcem la El, se-nşeală amarnic. Nici un Domn, nici un Supra-Domn nu ne rezistă. Toţi mor odată cu noi. “Cu moartea mea – spunea Eminescu – moare întreaga omenire”. Noi trăim atâta timp cât gândim. Când gândim (conceptualizând totul) se cheamă că suntem conştienţi. Totul e, aşadar, în mintea noastră. Acolo sălăşuiesc impresiile, acolo se sintetizează sentimentele, trăirile, ideile, concepţiile, voinţa, caracterul, relaţiile cu semenii, precum şi iluziile (Dumnezeu şi toate cele ale religiilor). Dincolo de mintea noastră nu există absolut nimic, care să ne aparţină. Inima e un muşchi specializat – nimic mai mult; organele interne şi cele externe servesc întregului, tot aşa cum face şi mintea. Numai că mintea noastră ne proiectează înapoi şi înainte, ba chiar peste milenii, iar noi acceptăm sau nu toate aceste proiecţii, care, iată – ca-n cazul Elei – ne impresionează într-atâta încât ne doboară… Înţeleg să te doboare pesimismul cel mai negru când ai ajuns la 90 de ani, ori la 120 de ani (câţi i-au fost dăruiţi Omului, de către Creator, înainte de Potop – vezi Geneza 6,3), dar nu la 19 ani, când afară te aşteaptă întotdeauna un băiat, care să te ia de mână, să-ţi arăte fericirea…
Omul e o fiinţă egoistă: suntem (zicem noi!) singurele vieţuitoare care avem privilegiul (dreptul) succesiunii infinite a vieţilor. Câtă amăgire de sine! …Dac-ar fi aşa, atunci şi albina, şi şoricelul, şi găina, ba chiar şi gândăceii şi râmele ar trebui să se bucure de un asemenea dar al Naturii, căci şi ei/ele sunt vieţuitoare şi reprezintă viaţa. Dar nu e aşa. Cum nu seamănă nor cu nor – căci niciodată un nor nu va semăna până la identificare cu alt nor – şi cum nu seamăna frunză cu frunză, ori fir de nisip cu fir de nisip, tot aşa nu seamănă nici om cu om, căci “morţi sunt cei muriţi” (după cum bine spunea poetul)…
Ei, şi când ştii bine toate astea, ce-ţi rămâne, dragă Ela? Nimic altceva decât să te împaci cu soarta ca eşti şi suntem muritori, după cum totul şi toate în Univers sunt pieritoare.
Bucuraţi-vă, dragi prieteni, de unicitatea ce v-a fost dată şi împletiţi-vă din ea cu luciditate, clipă de clipă, fericirea de a vă fi născut pe planeta Pământ, cea mai frumoasă planetă a Sistemului nostru Solar, cel mai norocos sistem solar din câte-au existat şi-ar mai putea exista vreodată!
-
"dar unde e indinferenta nu e nimic...doar o inima de piatra..."
.. cat adevar ..