Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: Doniacris din 09 Noiembrie, 2004, 05:48:40 p.m.
-
Cand tot ce a unit doua persoane se uita, cand amintirile frumoase se estompeaza, cand nu mai exista acea cutie de rezonanta ori comunitatea de interese, apare retragerea ... apoi raceala ... inevitabila distantare ... apoi te trezesti ca te afli in fata unui strain, nu mai e iubitul tau ci colegul de apartament, si ajungi ori sa accepti situatia, ori sa ajungi in sala pasilor pierduti.
Astfel ca dragii mei, voi cum ati proceda : singuratate sau singuratate in doi? Sau mai este si alta varianta?
-
singuratate :P
-
...e foarte important sa stii cand si la ce sa renunti.
-
:) ca unul care a ales si zambeste pot spune ca-i preferabila singuratatea
-
Orice efort de evitare a singuratatii esueaza si va esua, deoarece este impotriva legilor fundamentale ale vietii. In fond, nu ai nevoie de un surogat care sa te faca sa-ti uiti singuratatea... trebuie doar sa devii constient de singuratatea ta, care este o realitate.
Iar faptul de a o experimenta, de a o simti, este atat de frumos tocmai pentru ca reprezinta eliberarea de multime, de turma, de celalalt.
Este eliberarea de teama de a fi singur.
-
sala pasilor pierduti mi se pare o varianta mai buna decat cea a acceptarii, a resemnarii, a izolarii in doi...trecand peste durerea zambetului ratacit undeva intre doua vorbe si a ochilor ridicati catre celalalt, a carui privire nu mai poate fi patrunsa, singuratatea iti poate fi cel mai bun prieten. colegul de apartament nu mai poate deveni sclipirea ce te intampina seara acasa si nici tu nu poti redeveni ce a iubit la tine...
-
Cu toate ca mi-e teama de singuratate, nu as suporta sa stau langa cineva care stiu ca nu ma mai iubeste,care simt ca s-a departat de mine...as prefera sa stau si sa plang singura ... :'(
-
... dar de ce sa plnagi cand poti face ceva in privinta asta...
-
Prefer sa plang pentru ca mereu am fost o lasa ,acesta este adevarul...niciodata nu am stiut sa lupt pentru cea ce-mi doresc...si am pierdut multe din cauza aceasta... :-\
-
nu nega ceea ce ai, puterea si vointa
\
-
Nu ma cunosti...nu poti spune ca sunt o fata puternica cand nu stii cine sunt!Cat despre vointa cine stie...exista oare ea in mine si eu nu stiu unde sa o caut?
-
Cu siguranta just_a_tear ca nu numai vointa ci si toate ingredientele de care ai nevoie sa fii echilibrata, impacata si linistita le ai, inalta sufletul catre cer.
Uite, cheita este chiar in semnatura ta : "Cu noi este Dumnezeu, nimeni nu ne sta impotriva, iar cele cu neputinta sunt cu putinta" ... asa sa ne ajute Dumnezeu!
-
Momentele fericite sunt putine la numar... uneori.
-
Prin semnatura mea incerc sa ma incurajej ,pe mine..
In fiecare zi gandim diferit...Astazi m-am trezit mai increzatoare,dar cum vine noaptea ma simt tare singura si gandurile o iau din nou razna...
-
Esti fragila si desradacinata, te bantuie apele si-ti cununa brazii, nu vezi ca trebuie sa te intorci langa el? Ti-e teama sa te prabusesti libera... daca intelegi ce vreau sa spun... ;D
-
Intre singuratate, si singuratate in doi, as alege mereu singuratatea..
De ce ?
As avea libertate mai mare!
(aleg sa vad singuratate in doi ca fiind plictiseala in doi)
-
Si eu as alege tot singuratatea...de una singura :). Vad ca toti cei care am scris am alege acelasi lucru. ASta inseamna ca sunt multi ca noi, probabil cei mai multi oameni.
Ma intreb, totusi, ce poate determina o singuratate in doi? Cum poate fi prevenita o asemenea situatie, ca doar ea nu se intampla pur si simplu, ci in urma unui proces care nu stiu in ce poate consta. Si de aici, ce devine iubirea? Un fel de contract care printre obligatii, termene, de ambele parti, etc. presupune si masuri in caz de litigiu? ??? Deja nimic nu mai incita la iubire, la ideea de cuplu. Si cu toate astea, oamenii continua cu incapatanare sa se indragosteasca. Si sa se dez-indragosteasca. Si sa o ia de la capat. De ce?! ??? Dar ce bine ca e asa! :)
-
Singuratatea in doi e de mii de ori mai rea ca singuratatea "normala"...
Înţelepţi sunteţi voi, prieteni... ;)
-
Am trăit opt ani singură în doi...până am înţeles că acolo unde există această cifră...singurătatea, tristeţea şi abandonul oricărei lupte...nu îşi are nici locul, nici rostul!
Am dorit un timp singurătatea în unu..., cea care să mă ajute să mă ridic, cea care să îmi dea libertate să mă regăsesc..., cea care să mă lase să mă prăbuşesc cu putere în adâncul meu să pot să mă ridic...
Dar...am renunţat la amândouă şi am preferat lupta! Am luptat cu mine însămi ca să vreau să văd soarele, zâmbetul, oamenii..., încrederea! Am luptat cu mine însămi ca să mă accept din nou ca şi femeie cu drept de vis, de viaţă, de iubire! Am luptat cu mine însămi ca să învăţ din nou să mă las iubită şi să iubesc!
-
Am ales singuratatea, in fond este o optiune. Decat sa traiesc alaturi de cineva, dar de fapt sa vegetez si sa pierd timpul, mai bine singura. Evident punctul de vedere al Alliei este cel indicat, dar acum vorbim despre optiunea : singuratate sau ...singuratate in doi. Pana cand voi intalni persoana compatibila cu mine, evident aleg singuratatea....
-
Poti spune si asa,se intampla sa fii si singura chiar daca esti in doi.