Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Colţ de jurnal => Subiect creat de: Robert. din 12 Decembrie, 2004, 08:46:47 p.m.
-
Acest topic e un dar pentru prietenii mei de aici, în primul rând, dar nu numai, o recunoaştere a meritelor ce le au în înfrumuseţarea vieţii mele prin puterea exemplului lor, a motivelor pentru care inima mi-a fost impresionată, a bucuriei să-i fi cunoscut. Chiar dacă pasageră întâlnirea noastră pe acest forum, fiecare e un mărgăritar de preţ păstrat în visteria inimii mele pentru totdeauna. Ei sunt comoara mea, mulţumirea mea, bunătatea mea, iubirea mea, lauda mea. Sesizaţi, va rog, identificarea cu ei! Asta pentru că, poate fără intenţia lor, EI sunt sămânţa fructelor dulci din viaţa mea. Sau poate, dacă vreţi, altoiuri în propriu-mi suflet cu scopul de a-l face sa rodească bunătate. Ce scriu aici e un fel de a spune "mulţumesc!".
În ciuda ticăloşiei acestei vieţi, a sorţii blestemate sub care ne aflăm, a răului de peste tot, a trădării, răzbunării, suferinţei, a necazului şi a disperării, iubirea, bunătatea şi prietenia continuă să existe şi să strapungă amarul înveliş de peste inima noastră. Adevarate flori rare, mărgăritare ascunse, perle din adâncuri, poame dulci, recunoaşteţi-le atunci când le întâlniţi, culegeţi-le şi umpleţi-vă sufletul cu ele! Doar ele pot face dintr-un învins un biruitor.
Notă: Dacă poţi contribui la acest topic, fă-o! E deschis tuturor aşa cum inima trebuie sa ne fie deschisă pentru toţi. Nu însă şi pentru orice! Ceea ce va fi considerat dăunător scopului iniţial al acestui topic nu va fi acceptat!
-
Buna, prietena draga! Nu intamplator incep cu tine. Trebuie sa spun ca de fapt gandul la tine mi-a inspirat acest topic. Iti multumesc si pentru asta!
***
Inceput de vara pustie. Deodata tresar descoperind LoveTime! Un pic dezorientat de vartejul de atunci din viata mea, am gasit tocmai ceeea ce aveam nevoie: o oaza de liniste, un plus de siguranta, de securitate, o usa deschisa cu prietenie. Atunci te-am intalnit. Atunci si aici. Faptul ca exista atunci un "aici" are indiscutabil legatura cu tine.
Tu intelegi atat de bine ce inseamna acest "aici"! Vremuri trecute, ale caror inceputuri se intind dincolo de mine, ma impiedica sa stiu ceea ce stii tu dar nu ma pot opri sa "simt". Vremuri de inceput, vremuri de cautari, vremuri de promisiuni si vise. Acestea sunt cele traite de tine. Eu apar abia cand promisiunile incep sa prinda contur, sa devina certitudini. Eu culeg roadele muncii sufletelor dinainte. Nu voi minimaliza meritele nimanui, fiecare isi va avea locul lui aici, dar "androgin" inseamna pentru mine puterea de a crede intr-un vis, capacitatea de a-ti insusi o viziune, de a sustine. Oare cat din ceea ce se vede azi mai poarta urma straduintelor de la inceput? Cine intuieste macar vremea aceea de "liniste apasatoare" care a fost candva? Cum a fost ca zile si saptamani intregi sa nu scrie nimeni nimic? Cum e cand strigi si singurul care iti raspunde e poate doar ecoul?...
In asemenea vremuri, mi-e imposibil sa cred ca eu as fi avut puterea de a ramane "aici"! Absolut adevarat! De aceea, Andro, m-ai uimit de la inceput. Ce-ar fi fost acest loc fara tine? Cat din ceea ce s-a visat ar mai fi devenit realitate? Pentru mine, un exemplu de putere ce vine din credinta intr-un ideal. O biruinta a iubirii in care ai crezut. Iti sunt recunoscator.
Ai facut totul insa cu atata modestie! Desi discretia ta aducea cu sine "riscul" sa treci neobservata, ai ales sa sustii eforturile celorlalti. Cand nimeni nu mai era in fata ieseai tu, tragand lucrurile dupa tine. Cu toate astea, nu ti-ai atribuit merite ci ai tinut sa aduci altuia multumire pentru lucrurile bune de "aici". Ai tinut sa vezi cum frumosul din tine gaseste "si-mai-frumosul" din ceilalti si le-ai aratat recunostinta. Asta m-a impresionat din nou.
In tot timpul cat am lucrat impreuna pe forum n-am schimbat nici doua mesaje intre noi. Curios pentru ce se intampla azi. Dar ai ales sa-ti pastrezi locul discret. Dialogul nostru a fost mai degraba unul la distanta, un fel de dialog mut. N-a fost insa deloc unul surd. Andro, ai rezonat in mine mai puternic decat ar fi lasat sa se inteleaga legatura noastra! Iar odata cu venirea mea aici, mi-ai lasat mie locul din fata in care te gasisem. Iti marturisesc acum ca gestul acesta venind din partea ta presupunea incredintarea unei stafete. A fost o onoare pe care tu mi-ai dat-o! Indiferent de ce ar crede cineva, acela a fost momentul de reponsabilitate pe care l-am simtit, odata cu discutia de la "Bisericutze pe forum sau care-pe-care!". Stii despre ce vorbesc!
Dar modestia innobileaza si munca facuta in ascuns nu ramane nerasplatita! Vreau sa spun ceva in acest sens. La un moment dat m-am trezit intr-un mod absolut neasteptat facut moderator. In realitate, singurul moderator de atunci. Am inceput sa ma balbai. Eram atat de incurcat incat nu stiam ce trebuie sa fac: sa accept sau sa refuz? De fapt nimeni nu ma intrebase mai inainte. Nu ti-am spus niciodata: mi s-a parut nemeritat si o nedreptate care ti se face! Am incercat mult prea slab sa refuz, surprins de numarul celor care credeau in mine. Recunoscandu-ti azi meritele in mod public, incerc sa repar ceva din ceea ce s-a intamplat atunci, chiar daca la acel moment poate ca ai fi refuzat un asemenea rol. Dar tu l-ai fi meritat, nu eu!
Si daca au dreptate catusi de putin cei ce incearca sa identifice forumul de azi cu "friend", atunci LoveTime inseamna inainte de asta "androgin"! Fii buna si primeste acest mic omagiu adus tie, intr-un remember LoveTime, facut cu sufletul. Primeste plecaciunea mea facuta cavalereste, cu palaria in mana si sprijint intr-un genunchi, caci in fata maretiei sufetului tau nu pot decat sa ma plec, plin de admiratie, tu, frumos si distins intr-un manunchi impletit cu multa iubire. Bine te-am regasit, Daniela! Robert.
-
Prietene,
vedeai cu ochii mei
în visul cu aromă de toamnă
frunzele prin mine
aleargau cu tălpile desculţe
ascunsă sub ninsori de cetini
ascultam apele albastre din ceruri
în dimineţi ploioase
ne uităm unul la celălalt
imagini se scurgeau dintr-un ochi în altul
glasul se rostogolea
colorat altfel de fiecare dată
mă jucam cu umbra lui
dorind să-l simt, să-i prind lacrima
forma privirii în care este pus
liniştea din jurul nostru lua foc
miroasea a cosiţe împletite cu ferigi
fierbinţi degetele se priveau
apoi reluau zâmbind, zborul cu zece aripi
mâine fi-va din nou seara, să-mi amintească
cum putem atinge, chiar şi în treacăt
cotele văzduhului
-
M-am gandit daca sa fac o rubrica separata sau sa continuu ceea ce a inceput Robert aici. Pana la urma mi-am dat seama ca probabil vorbim despre aceleasi lucruri si m-am hotarat sa postez aici. Dar promit sa cer si voie.
O sa incep cu hangita care a decis sa plece prin hanuri mai insorite pentru ca este prima care mi-a deschis portile aici si prima care mi-a intins mana sa indraznesc. Primele seri la han au fost absolut uluitoare pentru mine, ca si cum deschisesem o lume noua, neinchipuit de frumoasa... Hangita era mai mereu in prag ba cu castane prajite, ba cu vin fiert. Hanul era oaza mea de liniste si de lumina. Acolo i-am cunoscut pe Gordius, friend, Diana, Muzafer si mai tarziu multi altii. Acolo am legat primele prietenii.
Hanul are ceva ireal de frumos si de inalt. Si numai hangita l-a facut sa fie asa. Sufletul hanului, spiridusul hanului, viata hanului... A plecat fara un cuvant, dar a lasat amintire de miros de cozonac proaspat si de poezie. Tare draga mi-a fost hangita... vorba ei buna, poeziile ei, zambetul ei poznas...
Mi-e pasul intors si numai pe jumatate. Cealalta jumatate a ramas in pragul hanului, langa soba, in lumina opaitului, in mirosul de vin fiert si de scortisoara.
Mi-e dor de tine, hangita, si de hanul tau drag!
-
Cu Gordius am schimbat primele versuri. El mi-a redesteptat dorul de poezie. Dorul de frumusete, dorul de inaltimi ametitoare. Trubadurul hanului, mai mereu cu un zambet pe buze, mereu cu un vers cald pentru fiecare sau cu cate o poveste. De la el am invatat sa culeg roua din luna, sa intind mana deschisa spre zboruri inalte... sa ma aplec peste doruri uitate si sa desenez grafitti pe toate zidurile lumii. Simplu, de la el am invatat sa scriu.
Gordius stia sa fie intotdeauna o prezenta discreta si simpla care vrajea prin poezie si care intampina cu o "binete" fiecare drumet nou-sosit al hanului.
Prieten drag, gaturi lungi s-au intins spre zari mai senine... ia-ti hangita de mana si haideti la han.
-
Cate amintiri ma leaga de han. Si pe friend tot acolo l-am cunoscut. Voinicul hanului. Mi s-a parut constiinta acestui site, stropul de echilibru si de seninatate de care aveam cu totii nevoie. cu friend n-am schimbat nici o vorba multa vreme... friend era responsabil cu veselia si cu voia buna, si mai ales cu prietenia Si-a ales cel mai potrivit nume... mi-aduc aminte, nu mi-a venit sa cred ca am descoperit intr-o zi ca ne spune bun ramas. Am ramas interzisa, o lipsa de reactie imposibil de descris. Mi se parea incredibil. Daca as fi identificat site-ul cu cineva vreodata, acela ar fi fost friend. Si tocmai el pleca. Mi se parea ca n-am apucat sa-i zic nimic, ca as fi avut sa-i spun doua mii de lucruri si totusi nu stiam sa scriu nimic. Pentru prima data ramasesem fara cuvinte. friend pleca...
Dar glasul mi-a revenit repejor cand a aparut Robert... si ca sa nu-mi pierd cuvintele si de data asta... am fost prima care l-a salutat de bun venit. friend se intorsese in chip nou, renascut cu propriul nume...
Pe Robert l-am cunoscut mai indeaproape. De la el am invatat sa tricotez ganduri, sa intocmesc ierbare si sa ma-mprietenesc cu serpii. De la Robert am invatat ca semnaturile sunt importante... ca atunci cand pierzi un prieten descoperi un altul... ca departarea nu se masoara in kilometri, ci in uitare... ca atunci cand ne-am pierdut echilibrul e bine sa facem un pas inapoi ca apoi sa putem face trei inainte.
Prieten drag, am uitat ceva? :D
PS. Uite ca am uitat. Am scris toate aceste mesaje in urma faptului ca am revenit la vechea fata a site-ului si m-a napadit o stare de melancolie dupa vremuri dragi... Aveai dreptate. Fata asta e mult mai prietenoasa. O uitasem.
-
Pe Diana tot la han am zarit-o prima oara... Zeita. Facea oficii de gazda alaturi de hangita. Diana pastreaza pe forum aprinsa flacara credintei. Ca o vestala romana pazind focul sacru. De la Diana am invatat ca speranta nu apune niciodata, ca prieteniile nu au nici varsta, nici continent, ca seriozitatea si veselia sunt deopotriva de bine-venite. Am invatat statornicia si perseverenta. Am invatat ca oamenii inca mai sunt oameni daca nu si-au uitat valorile. Diana imi este prietena de departe... Pasii ni se intersecteaza rar. Dar spiritul ei e peste tot pe site. In ras, in dojana, in vorba cumpanita.
Diana m-a invatat ca avem intotdeauna de invatat de la altii.
-
Sirena, scumpa Lorelei,
dupa cum era de asteptat, salut initiativa pe care ai avut-o. sper ca Robert sa nu se supere pentru intruziunea noastra.
Minerva - cu glasul tau deschideai lacatul de la poarta hanului. imi este dor de putinele seri pe care le-am petrecut acolo! intre vii, cu luceafarul deasupra tuturor stelelor, martor la povestile noastre, ne gazduiai cu drag si dor de noi...acum, ne e noua dor de tine. vino inapoi, Minerva, vino!
Gordius - m-ai intampinat, tot la han, cu o prea frumoasa poezie. am zambit atunci cand am citit-o si te-am cinstit cu vin domnesc. inca mai am o sticla pitita in camera mea si a sirenei. cu cantecele tale de trubadur timid, ne incantai in serile de toamna, de iarna...Gordius, vino inapoi!
Diana - stiu ca tu vei reveni curand, imi lipsesti. vino mai repede inapoi!
Iulian - unde esti?
Friend - prea putin te-am cunoscut. am prins drag de blandetea vocii tale, de sensibilitatea de care ai dat dovada stand langa atatea inimi frante, am prins drag de dorul tau de femeia fericita ce-ti sade alaturi. Robert, bine ai venit!
bke - man!!! unde esti? unde ai plecat? ma faceai sa zambesc...mi-e dor de intrebarile tale existentiale! bke, vino inapoi!
Muzafer - tu catre ce mari ai intins velele? ce comori mai cauti? cred cu tarie ca mai ai tezaure de descoperit in aceste ape, uneori linistite, uneori tulburi ale lovetime-ului. Muzafer, vino inapoi!
androgin, Doniacris, Morticia9, deathkiss, Bllue, Emilia, instinkt - pe voi nu v-am cunoscut...insa va citesc cu drag, atat cat ati ramas...veniti inapoi!!!
ne e dor de voi...ne e dor de voi!
nu vreau sa fiu inteleasa gresit. toti cei care scriu aici, pe site imi sunt dragi, insa golurile lasate de cei mai sus amintiti (scuze daca am omis pe cineva), sunt tare adanci si nu pot fi umplute. nu sunt nostalgica, insa mi-e dor, mi-e dor sa va citesc, sa va raspund, sa imi raspundeti!!!
va astept pe toti!
sa fim iubiti si sa iubim!
-
Am simtit ca trebuie sa imi spun si eu parerea cu privire la acest subiect.
Cand am descoperit acest site era alta atmosfera. M-am alaturat voua atunci pentru ca se SPUNEA ceva aici. Nu v-am cunoscut pe toti si imi pare rau. Mi-ar fi placut! :)
d3rb3d3u, bke, Minerva, Gordius...Unde sunteti? Voi, si nu numai, m-ati facut sa intru in comunitatea asta. De ce ati plecat? Nu pot sa nu ma intreb: voua nu va e dor de noi? :'(
-
draga alexia...mi-ai amintit...cum de l-am uitat tocmai pe dragul de d3rb3d3u (o sa-l numesc asa in continuare, pentru ca sub acest nume l-am cunoscut si este parte din el)...rebelul site-uli, permanent pus pe sotii si pe harta, aducea pata de culoare. uneori mai dur, uneori haios. eu una, te-as vrea inapoi. mai vii?
-
Uite ca pe Iulian nu l-am intalnit la han. :) Desi tot de han se leaga primele schimburi de mesaje personale. Cu Iulian mi-am intersectat pasii de cele mai multe ori la Psihologie. Fie ca vorbeam in contradictoriu sau cadeam de acord, de fiecare data gaseam ceva nou si interesant in cuvintele lui. De la Iulian am invatat ca oamenii sunt in principiu la fel si totusi fiecare e special... ca previzibilitatea este deopotriva povara si usurare... ca lucrurile se cer spuse uneori pe nume si ca echilibrul de care dau oamenii dovada este de cele mai multe ori o forma de aparare. Prin Iulian m-am redescoperit pe mine. Am invatat sa spun ce gandesc... sa gandesc ce spun... sa nu caut justificari nicaieri altundeva decat in mine insami... Am invatat ca de multe ori in cuvintele fiecaruia descoperim o parte din el chiar atunci cand vrea sa o ascunda mai abitir... ca poezia e in primul rand o forma de catharsis... ca singura forma reala de autenticitate este a fi tu insuti, consecvent cu tine insuti... Si mai ales am invatat ca oamenii speciali sunt rari, ca atunci cand privesti in ochii cuiva poti sa-i vezi sufletul, ca totul in viata este efemer si de multe ori iluzoriu...
... ca atunci cand cineva iti bate la usa nu trebuie sa uiti vreodata ca a venit doar in vizita...
-
Pe pirat l-am regasit si la han si in multe alte locuri... Chiar daca nu am interactionat foarte des si de multe ori am avut opinii divergente, Muzafer mi-a ramas in memorie ca o persoana foarte hotarata, foarte sensibila si care isi apara cu strasnicie propriile pareri si convingeri. De la pirat am invatat ca uneori un prieten este mai important decat credem... ca timpul nu este decat o variabila relativa... ca oricat am colinda si pe oriunde ne-ar purta pasii intoarcerea acasa este ca un liman datator de speranta. Am invatat ca poezia nu are valoare in sine, ci este in primul rand o proiectie a sufletului celui care scrie... Am invatat ca muzaica este o forma de alinare a sufletului... ca sensibilitatea nu are varsta... ca prietenii nu se instraineaza, doar mai pleaca uneori o vreme... Pirat drag, prin ce zari te mai poarta pasii?
-
Cu d3rb3d3u m-am "duelat" de multe ori, ba ne-am intepat, ba ne-am aprobat, ba ne'am tachinat... De la d3rb3d3u am invatat ca sufletul omului este o imbinare ciudata de sensibilitate si ratiune rece... ca uneori o mana intinsa e o punte catre o lume inca nedescoperita... ca tacerea de multe ori spune mai multe decat o mie de cuvinte... ca derbedeii de multe ori nu vor decat sa ridice semne de intrebare si sa propuna o alta viziune... ca incapatanarea e o forma de curaj... Am invatat sa nu ma tem de vorbele celorlalti... am invatat ca discernamantul e o calitate rara care trebuie pretuita si mai ales cultivata. Am invatat ca nonconformismul are limite greu acceptate de ceilalti... ca trebuie sa ne intrebam de doua ori asupra lucrurilor care ni se par ciudate sau ofensatoare... Si mai ales am invatat ca mintea omului complica si simplifica de multe ori inutil lucrurile, ca frumusetea lumii poate fi regasita in poezie sau in simple cuvinte, dar mai ales in prieteni.
Pe unde iti mai umbla pasii, prietene?
-
Pe Semiramis am intalnit-o la frunze... Sau poate nu. Dar imaginea ei o asociez inevitabil cu frunzele... Am tot ezitat sa scriu despre Semi, cum o alinta prietenii, pentru ca mi-a devenit persoana cea mai apropiata de pe site. De la Semiramis am invatat ca acaju-ul nu e o culoare, ci un sentiment, ca ceata e un fel de "a fi acasa", ca pasiunea e singurul mod de a fiinta... ca ploile se scriu singure daca le lasi gandul sa curga... ca despletirile sunt blonde oricat de satene ar fi... ca singura forma de uitare e amintirea... ca ferestrele deschise sunt porti catre anotimpuri inalte... ca toamna nu este un anotimp, ci un rastimp inventat special pentru frunze. Am invatat ca un prieten iti zambeste chiar atunci cand crezi ca nu mai e nimeni langa tine, ca singura forma de cunoastere e dragostea, ca timpul nu se masoara in ani, ci in trairi, ca bietele lifturi nu sunt decat pretexte pentru solilocvii triste, ca minunile asteapta cuminti numai sa le intindem mana. Semiramis e un vant de larguri... De la ea am invatat ca fie si numai amintirea castelelor de nisip poarta in ea vuietul marii... ca iertarea este un nume pentru a merge inainte, ca seninatatea nu o gasesti decat impacandu-te cu tine... ca oamenii imbatranesc atunci cand inceteaza sa mai caute... ca daruirea de sine este un fel de aruncare in celalalt. Semiramis e tristetea apusului si bucuria fiecarui rasarit. De la Semiramis am invatat sa rad in hohote si sa plang in sughituri si ca intre cele doua nu e nici o diferenta, important este sa le faci cu aceeasi pasiune. De la Semiramis am invatat sa fiu Lorelei.
-
M-am intors sa scriu aici... Poate pentru ca mi-a fost dor de voi, sau poate pentru ca aici inseamna un fel de "acasa". Am recitit aproape tot ce am impartasit cu voi si am cam devenit nostalgica...S-au facut ceva schimbari, dar e la fel de minunat! Nu s-a pierdut farmecul...Mi-ati lipsit, dragi prieteni, dar sper sa ma regasesc printre voi...
Alexia
-
:-[ un topic pe care nu l-am citit după ce am plecat. e bine e uneori să urmareşti cine e on-line...(only stie de ce) ;)
în sufletu-mi mi-aţi fost luceaferi cu pupile de azur mângâierea din ei
îmi aprindea visele să nu rătăcesc zborul în întunericul vieţii
ne găseam în fiecare frunză ce dansa o nouă culoare în zori
eraţi aripă când limitele voinţei ştergeau paşii târzii
şi chiar dacă în scoici ecoul verii se stingea voi rămâneaţi
cu suflete de copii şi surâsului meu renaştea cu fiecare răsărit.
un vechi... cântec pentru prieteni... Lorelei, Semiramis... nu v-am mulţumit dar sper să vă pot întoarce surâsul odată
-
cu cat drag am recitit acum ceea ce am scris candva...zambesc.
sunt trista totusi ca multi din cei dragi si amintiti mai sus nu mai scriu aici...Minerva s-a intors in pragul hanului, Gordius mai alina serile cantansu-si dragostea printre araci, Lorelei imi canta inca la frunze, Alexia e nostalgica...
dragii mei, dragii de voi...mi-e dor sa va citesc, mi-e dor sa ma citesc.
-
Draga Semi, ma bucur ca nu ne-ai uitat! Abia astept sa vii pe aici mai des, sa ne mai aduci dorurile tale de care ne-ai molipsit...
Unii din cei pe care i-am amintit (un pic mai sus) au revenit si ma bucur mult :) . M-am intors si eu, raspunzand din nou, unei provocari. Cine stie, poate se intorc si ceilalti...
Eu inca va astept!
-
Prieteni dragi ai prietenilor mei...........vad strigatul dorului de voi si ma intristeaza dapartarea ce s-a instalat intre sufletele voastre. Aici am gasit puterea de a continua drumul intunecat pe care am pornit, am intalnit sora ce mi-o daruise D-zeu si pe care nu o cunoscusem dar al carei suflet il simt permanent langa mine, aici am inteles ca prietenii se gasesc pretutindeni in jurul meu dar am inteles si ca ii pot pierde intr-o clipa. Aici am invatat ca sufletul meu poate primi iubirea, poate fi iubit asa cum nu a fost nicicand, aici am simtit prima data ca poti pierde iubirea dar o poti pastra vesnic inauntrul fiintei tale. Aici ma simt vinovata de indepartarea celor care sunt sufletul acestui taram al iubirii. As vrea sa-mi aratati ca nu este asa. VA ROG, REDATI VIATA ACESTUI SUFLET! AVEM NEVOIE DE VOI!
Dragii mei , cei care ati fost de la inceput aici, nu-i lasati sa ne uite, chemati-i, trebuie sa inteleaga ca, orice i-ar fi facut sa renunte , ei raman prietenii nostri.
Si tu, dragul meu , sa nu crezi ca voi renunta la prietenia ta, daca tu crezi ca aduci suferinta, eu iti spun ca prietenia ta este unica pt multi de aici dar mai ales pt MINE.
-
cand norii ne ploua cu picuri
curati de primavara
si ne plimba razele de soare
pe ochii
incalzindu-ne sufletul
atunci
sigur ma aflu aproape
de prieteni
de ingerii care uita
sa aiba aripi
pentru a invata
sa ne fie alaturi!
...................................................................................................................................................................................
Va multumesc tuturor ca existati...va multumesc pentru ca stiti sa fiti voi insiva...pentru ca daruiti si lasati sa vi se daruiasca...!
Va multumesc pentru ca nu ati lasat sa se uite cuvantul si inseamnatatea "prieteniei"... va multumesc pentru ca atunci cand voi intindeti mana sufletului....mereu un suflet se ridica din colbul lacrimilor...va multumesc tuturor celor care va numiti PRIETENI !
-
Cand luna ploua stele
din raze de apus,
cand soarele rasare
cu raze planse de suflete ucise
de lacrimi timpurii,
cand inimi insetate
primesc doar gol imens de nimeni,
rasari PRIETENIE
cu dragoste si dor,
rasari PRIETENIE
la cei ce nu te vor.
si le zambeste sincer
-
Frumoase poezii !
-
scriind la topicul lui Escu, mi-am amintit de prieteni.
nu, nu sunt nostalgică...numai că aşa e natura omunlui, să îşi dorească înapoi lucrurile care l-au făcut să se simtă bine...
dragii mei, mai poposiţi oare pe aici?
-
aş cânta pentru prieteni. şi aş face-o cu bucurie. dar astăzi nu pot. am să cânt însă doar cu multă tristeţe.
acum puţin mai mult de o oră, un elicopter militar s-a desprins din noapte, într-o ultimă încleştare de luptă cu viaţa şi s-a sfărâmat mai apoi de pământ. trei oameni am murit. pilot, copilot şi mecanic de bord. mi se încleştează dinţii, iar pielea mi-e numai frisoane.
un alt zbor frânt, alţi apărători ai cerului senin nu au vrut să mai plece din cer. căci asta iubeau.
e atât de trist să pierzi oameni pe care-i ştii, oameni care de dimineaţă şi-au sărutat soţia şi copii de plecare, fără a şti că o fac pentru ultima dată.
Dumnezeu să îi ierte! pe toţi trei...
:'(
-
De câte ori se frânge un zbor nu pot să nu tresar. Poate pentru că toate amintirile copilăriei mele se leagă de zbor, de oamenii lui. Poate pentru că nu ştiam încă să vorbesc dar învăţasem să văd lumea de acolo de sus... iar în ani am înţeles că puţine se compară cu iubirea de înalt. Şi da, s-au dus spre locul pe care-l iubeau... totuşi niciodată nu mă voi împăca cu imaginea aceasta
Dumnezeu să îi odihnească in pace!
-
noaptea e atât de lungă, pentru cei dragi, prieteni, aproape...aproape-i nicăieri acum pentru ei, căci au plecat. pe-un ultim zbor, sau cine ştie pe unde. e trist. cu gândurile aiurea, hălăduiesc prin amintiri, pe cine am cunoscut şi cum am cunoscut. şi aş fi vrut poate să nu-i cunosc vreodată.
nu e prima dată, dar sper să fie ultima oara când asemenea veste îmi apare în cale. e tare trist.
au plecat pe înserat să-şi întâlnească fatalitatea, alunecoasă precum năluca, hulpavă. păcat că acum nu pot zâmbi din cerul lor. cred că şi ei sunt trişti...pe-un colţ de uliţă rămaşi.
in memoriam cei doi piloţi şi un mecanic de bord căzuţi astăzi, 7 noiembrie, la ungheni
-
Am tot dat tarcoale topicului asta de cand ai postat ,Semiramis.Nu imi gaseam cuvintele,nici macar acum nu stiu ce as putea spune.In fata unor vesti ca astea ramai pur si simplu pierdut .
Imi pare rau...
Odihneasca-se in pace si fie ca sufletele lor sa gaseasca odihna in vazduhul spre care s-au inaltat.
-
au trecut mai mult de cinci ani de când a fost deschis acest topic. nu-mi vine să cred.m-a apucat dorul vechi de cele vechi, în urma popasului la han. mi-e tare dor de prieteni. mi-e tare dor de cântecul lor. sunt mulţi despre care nu mai ştiu nimic.
pe unde vă umblă paşii? vă mai amintiţi oare de lovetime?
spuneam şi la hanul minervei că mi-aş dori pentru o seară, doar pentru una singură, să ne reîntâlnim la han. toţi cei care am fost acolo acum mai bine de cinci ani.
mi-e dor de voi prieteni, tare dor...
-
Sunt aproape sase ani de cand ma intorc, din vreme in vreme, sa-mi odihnesc gandurile aici. E bine. E bine si frumos ca am intalnit oameni deosebiti. Unii mai sunt, altii si-au vazut de drumul lor sau de un alt drum. Mi-e dor de cei care nu mai sunt aici, care nu mai scriu. Mi-e dor de oamenii care stiau sa asculte cu ochii si sa inteleaga cu inima. Mi-e dor de cei care atunci cand scriau cateva randuri spuneu mai mult decat o fac altii in carti. Mi-e dor de voi, prieteni...
-
Azi m-am odihnit eu aici. E o zi frumoasa. Astazi a nins. Ma duc sa scriu la topicul "Astazi a nins" :) Ehei.... vremuri, vremuri...
-
sirenă dragă, îţi cânt doar ţie astăzi, căci tare dor îmi e de tine.
ţi-aduci aminte ce iureş mai făceam? cum îl pândeam pe rudy, cu catrenele lui şi-l stârneam şi chicoteam... dar de "meleoanele" de stele îţi aminteşti?
e iarnă, anotimpul în care te-am cunoscut. vin fiert cu scorţişoară, povestea liftierei, trăiri duioase pe care le-am împărţit...
crede-mă sirenă! mi-e tare dor de noi. :)