Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: George Ene din 06 Ianuarie, 2005, 11:21:41 p.m.
-
DE LA PROFAN LA SACRU
Când s-a născut a văzut că are două mâini.
“E bine!” – şi-a zis
pe când îşi descoperea şi degetele.
Şi cu uimire, dar mai ales cu teamă,
a început să le sucească, să le-nvârtească
pe fiecare în parte,
până când s-a făcut noapte.
Şi tot aşa a făcut şi-a doua zi,
până când s-a făcut din nou noapte,
şi-a treia zi, tot până-n noapte,
ca să observe că nopţile urmează zilelor.
(Ca dovadă că-n vremurile acelea
s-a născut şi… studiul serios).
Apoi a început să le pună degetelor
câte un nume,
care-au devenit numere.
Când a ajuns la şapte -
câte zile are săptămâna,
pe care tocmai o inventase Ăl Bătrân -
s-a oprit,
pentru că n-a ştiut
ce să facă mai departe
cu celelalte trei,
care-i mai rămăseseră.
Şi s-a gândit el ce s-a gândit
zi de vară până-n seară,
toată vara,
tot anul, şi vara viitoare,
până într-o seară
din cea de-a treia vară,
când i-a venit ideea genială
să le strângă pe rămasele trei,
unul lângă celălalt,
bisericuţă,
şi cu ele
să se închine soarelui
pentru mâinile lui pricepute,
dar mai ales pentru cele şapte degete
cu care număra zilele
săptămânii,
ce se tot repetau
în neştire,
săptămână de săptămână,
lună de lună,
an de an.
S-a rugat apoi cerului -
de unde venea ploaia -
pentru sănătate,
pentru casa lui
plină de copii,
pentru hrana lor
şi-a vitelor,
să nu fie secetă
ori tulburare
la hotare…
Uitai să vă spun
că acest gest
s-a împământenit
tare demult
în timpuri imemoriale -
hei, hei,
la începutul veacurilor,
dacă veacurile alea
vor fi avut vreun început..
-
Da iti dai seama cand si`a descoperit smecheria?Daca s`a mirat atat la degete..iti dai seama...si cand a vazut ce poate sa faca cu degetele alea 3 :))
-
Draga Kalule,
Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar cred ca ar fi mai bine sa nu te "apuci" de lucrurile care te depasesc. Daca ai ceva de spus, ai grija ca vorbele tale sa contina un mesaj si sa fie sustinute de fapte. Daca nu intelegi poeziile lui GEOPHILOS, nu va aprecia nimeni rautatile tale. Inteligenta nu presupune sa ai intotdeauna ceva de spus. ;)
Numai bine!