Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Poezii de dragoste => Subiect creat de: Lorelei din 10 Ianuarie, 2005, 07:45:06 p.m.
-
Te-am aşteptat (înnebuneam pe marginea clipei). O vreme te-am aşteptat (te-aş fi aşteptat o viaţă...)
De ce?
M-am gândit că o să vii (să mă alinţi cu un gest interzis).
Am zis că vin?
N-are importanţă (oh, cât ar fi însemnat să fi venit!). N-am stat mult (numai o eternitate împietrită în aşteptare). Era târziu, oricum (mult prea târziu, din păcate).
De ce-ai crezut că vin?
Nu am crezut niciodată nimic (din ce spui, dar mai sper uneori câte un ţărm de mare reinventată).
Pleci?
Da (roagă-mă să rămân!). E târziu (doamne, cât de târziu şi de întuneric!).
Mă duc şi eu atunci!
Du-te (mai stai!). E târziu (prea târziu!). Te sărut (cum numai eu ştiu... ah, buzele tale...)
Te pup şi eu.
(E mult, mult prea târziu!)
-
Poemul tău - împletire de gânduri-ultimat, care-şi vorbesc, precum gândurile imperative ale condamnatului aflat sub ştreang, în ultimele clipe ce i-au mai rămas - e o radiografie a sentimentelor contradictorii, strigate din adâncul inimii, fapt pentru care, tocmai de aceea, aş zice că acest poem (al tău) e o Şcoală de Poezie, unde se învaţă, iată, cum se compune o astfel de poezie, pornind de la modul în care poate fi descifrată...
Frumos!
Dincolo de acest aspect creativ şi estetic, dacă nu sunt prea indiscret, totuşi, te întreb şi eu (tot aşa cum mă întreabă, pe mine, Sarmis): cine-ţi e modelul, Lorelei dragă?
-
am vazut-o ieri, agatata de ultima clipa a inserarii. tacea. am vrut s-o intreb ceva, am vrut sa-i ating mana, dar m-am temut sa nu isi revina din imaginarea tarmului de mare neinventat inca. m-am temut sa n-o gonesc. o simteam cum asteapta, cu buzele pline, amintirea sarutului nesarutat de alaltaieri. iarna isi cerea parca iertare pentru neninsa zapada, coborandu-i pe frunte aripile corbilor. iar ea statea plecata, cu neplanse lacrimi. as ruga-o eu sa ramana, sa stau aici cu ea pana la miezul noptii si inca doua ore. sa tac si eu cu ea. iar apoi, singurul lucru tarziu ramas sa fie, nu viata ei ci ora la care plecam spre dimineata.
-
In orice situatie e bine sa ne ferim de remarca ''e tarziu,mult prea tarziu''
-
In viata fiecaruia dintre noi apar cateodata situatii in care increderea si rabdarea noastra sunt puse la incercare si ajung la limita, insa singurii oameni fara probleme sunt cei morti. Daca astepti ca fericirea sa vina din lucruri pe care nu le poti controla esti condamnat la o nefericire vesnica, fericirea este in mainile tale; tu iti poti schimba viata acum, dar pentru asta este nevoie de cunoasterea de sine, de urmare a propriilor dorinte si sentimente, de incredere in aproapele nostru si in noi insine, deoarece rodul credintei este iubirea, rodul iubirii este slujirea si rodul slujirii este pacea. Inainte ca lucrurile din viata ta sa se schimbe, tu trebuie sa te schimbi. Traieste-ti fiecare zi ca si cand ti-ar fi ultima pe pamant!
-
Pt. geophilos
nu exista modele reale. Lumea mea e o abstractiune in care apare uneori cate un EL - proiectie a ideii mele de print fermecator.
Pt. 10 ani
multumesc pentru ganduri. fericirea apare uneori nechemata, ca si nefericirea. pe amandoua le voi privi deopotriva de circumspect.
-
si pentru Semiramis nimic?
:'(
-
Semiramida draga,
raspunsul pentru tine e mai lung si inca se coace sub tampla. O sa vina... :)
-
eram suspendată între două crepuscule. tăceam. ţărmul de mare încă mă aştepta, clocotea sub tâmpla fierbinte. mâna ta… ah, mâna ta. am zărit-o întinsă printre nisipuri şi m-am sprijinit ca intr-un toiag. bătrâneţea…am tăcut împreună şi am râs apoi împrună. soarele zâmbea acajou şi luna plângea blond. şi între două măşti de teatru absurd ne-am regăsit pe acelaşi mal, lângă aceleaşi cochilii sparte, umplute conştiincios de nisipul adus la ţărm de o mare neinventată încă.
“nu spun ca a fost un noroc ca te-am întâlnit / spun numai că a fost o minune” (Nichita)
-
cand ti-am vazut mana intinsa, m-am ancorat in mare, sa pot duce intensitatea atingerii tale. nu am spus nimic. ti-am cules lacrima si am gustat-o...m-a cutremurat. te-ai asezat langa mine pe mal...apoi te-am imbratisat si ti-am povestit de tărâmul nemaivazut ce se intinde dincolo de marea pe care acum, abia acum, am inventat-o...cu tine prietena draga. as vrea acum sa-ti impletesc grânele din par cu acajou-ul pletelor mele, o singura coada si apoi s-o leg de inserare...sa ne dam usor, in leaganul lunii. imi zambesti te rog sirena?
-
cu cel mai larg zambet intalnit vreodata... :)
-
marea a tacut si ea...nu-si mai plange nici un val pe nisip...urma pasilor tai ma cheama la tine. poate daca ma grabesc, mai prind o ramasita din zambetul de mai devreme...
tu, femeie frumoasa, striga-ti tristetea catre cer si goneste-o, sa plece cu randunelele in alte tari!
mai stai un pic, pret de cateva rasuflari, pe malul marii asteia, inainte ca ea sa dispara!
-
Îmi pare rău că te contrazic, dragă Lorelei.
Până să mă înscriu în acest site, deci de mai bine de 4 ani (înapoi), eu n-am mai scris nici o poezie. Or, dacă-am scris, am dat-o pe filosofie, pe artă, pe tot felul de teme, dar nu pe... dragoste (mă rog, pe... iubire).
Află de la mine (că ştiu cum stau lucrurile, şi-ţi pot fi... "nene" - la cei 7 ani ai mei, în plus - păi nu?), că dacă nu te mişcă-n suflet nimic, nici o pietricică numită iubire, nu eşti în stare de nimic.
Poezia de dragoste trebuie neapărat croită pe un model concret - cum bine zicea înţeleapta noastră colegă Semiramida/Semiramis. Şi, vorba Apostolului Pavel: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e"...
Pa, şi-o seară minunată, ca poeziile tale!
-
Intrebarea ta prea intruziva nu putea sa capete alt raspuns. Scriam undeva la un alt topic ca forma de rusine care ma apasa cel mai tare este aceea de a mi se citi in suflet. Nu sunt o carte deschisa aici, chiar daca n-am nici chip, nici identitate.
In rest - numai bine si multumesc de ganduri!
-
e intr-adevar, mult prea tarziu ce-ti pot marturisi acum, cand pleci. gandul meu iti urla chemarea, gandul tau iti tace simtirea...dar cugetele noastre nu se mai ating nicicum...au plecat si ele departe pe culmile indiferenţelor triste si fara de nici un rost. adio!
-
Catharsis
M-ai strigat?
Nu, ţi s-a părut. (te strig în fiecare seară)
Mi-e dor de tine.
Ţi se pare. Nu ţi-e dor. (cât mi-e de dor de tine…)
De ce taci? Vrei să plec?
Da. (mai stai…)
Mă duc atunci, e târziu.
Da, târziu. (mult prea târziu)
(prea târziu pentru doi,
prea târziu pentru zâmbet sub gene
tarziu,
mult prea târziu pentru a mai fi sinceri)
-
Niciodată nu e prea târziu.
Dovada: pământul are dus şi-ntors.
Mergi pe-o parte şi te-ntorci pe cealaltă.
Numai că eu nu merg la pas, ci alerg. Repede,
din ce în ce mai repede, în vreme ce tu nu mă aştepţi
şi intri din ce în ce mai în amintire, trăgându-mă după tine, mereu.
Dacă nu ne vom întâlni aici, ne vom întâlni, de bună seamă,
dincolo, în altă eră, în altă viaţă - ca doi străini, Doamne.
Nu vreau să te mai văd. (Ard de nerăbdare să te văd!).
Nu mi-e dor de tine. (Ard de dor de tine, scumpo!)
Te simt pasăre, prin sângele meu. (Te bănui de
complicitate cu inima mea). Lasă-mă!
(Niciodată nu mă lăsa, iubire!).
-
Tarziu, mult prea tarziu
am inteles ca Pamantul
are acelasi dus-intors...
Nimic nu se schimba
afara de-argintul tamplei
ce-ascunde cuvinte...
In curand ne vom regasi
aceiasi nefericiti, dar va fi
Tarziu, mult prea tarziu...
-
Este tarziu,mult prea tarziu,
Sa-ti deschizi inima in fata iubirii...
Este tarziu,dureros de tarziu
Sa mergi cu omul drag pe drumul fericirii
Sufletul tau stie ca e prea tarziu
Sa-ti ceri iertare pt ce-ai facut
Este tarziu,asa tarziu
Si-ai pierdut ce ai avut
E prea tarziu sa regreti,
Tot ce-a fost...a fost odata
E tarziu,mult prea tarziu
Sa te ierte vreodata...
-
M-ai strigat? (parcă ţi-am auzit chemarea înserată...)
Nu, ţi s-a părut.
Mi-e dor de tine. (Doamne, cât de dor...)
Ţi se pare. Nu ţi-e dor.
De ce taci? Vrei să plec? (te rog, nu ma goni!)
Da.
Mă duc atunci, e târziu. (mult prea târziu să-ţi mai spun cât de mult te iubesc...)
Da, târziu.
-
Nu e tarziu sa potzi spera
Nu e traziu sa potzi zbura
Si ce daca ai cazut victima iubiri
Mai da`i o shansa priviri
Sa vada frumusetzile vietzi
Ca repede se duc ani tineretzi
Si vei regreta ca nu ai simtzit iubirea
Pt ca nu ai depasit dezamagirea
:-\ :-\
-
Hei, tu eşti?
Eu sunt...(credeam că nu o să mai ajung vreodată la tine)
Credeam că nu o să mai ajungi vreodată la mine.
Am încercat să să te cuprind cât mai curând. (numai eu ştiu cât am tânjit după îmbrăţişarea asta, parcă interzisă)
dar unde ai fost? offf, parcă nu ne este permis să ne iubim. mi-e dor de tine...
sunt aici acum (promit să nu mai plec niciodată, promit!)
îmi promiţi că vei rămâne de-a pururi, aici, cu mine?
te iubesc
-
ma tineai de mana...si imi zambeai,
ochii tai imi spuneau cat de mult ma iubeai..
sarutul tau..atat de dureros e acum si atat de veninos...
privirea ta..atat de profunda..atat de misteriosa...
mana ta..atingerea ta...te mai simt si acum..
parfumul tau...ink mai am pe obraz acel miros..
de copil...de inger mincinos..
te iubesc...ai fost si esti..iubirea mea,
acum totul mi-e minciuna
si ziua mi-e intuneric...si noaptea mi-e lumina...
......stelele apar...luna e si ea pe cer...e tarziu...
.......mult prea tarziu.........
-
E tarziu, mult prea tarziu
Sa mi se deschida ochii
Ce-a fost de vazut a trecut,
Cainii au muscat si si-au ascuns deja coltii.
E tarziu, e prea tarziu
Iar eu de-abia acum am inceput sa privesc
Sa vad oamenii asa cum sunt,
La greu toti cei din jur te parasesc.
M-am saturat sa fiu tare,
E prea tarziu sa plang,
Trebuie sa ma comport ca atare,
Caci mereu voi sfarsi calcata in picioare.
-
Amintirea îmi atingea vârful plâns al genelor (du-te...îi cer eu plângând). Mă durea furtuna din mine.
E oare chiar atât de târziu (sau poate doar teama de reântoarcere...). Umbrele dorului din ochii mei...erau prea adânci.
De ce mă trimiţi? (întrebă amintirea atingându-mă din nou). Cât aş fi vrut să nu întrebe...
Pentru că mă dori! ( mă durea cu adevărat fiecare val din trecut care bătea la uşă)...Pentru că îmi cutremuri toată liniştea din mine şi...mă dori!
Am să plec atunci pentru că e prea târziu..., mult prea târziu pentru noi... Speram doar să mă laşi să te-ating cu un fir de nisip...
Am luat nisipul în palmă...plâng...Până şi pentru un fir de nisip e mult prea târziu...