Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 30 Ianuarie, 2005, 03:01:16 p.m.
-
Mi-ai desenat ieri
umbre chinezeşti peste gânduri…
o pisică, un cangur,
apoi o pasăre cu aripi deschise,
un zbor din mâinile tale…
lumina lumânării îmi proiecta
gânduri albastre – doar umbre…
şi eu vedeam numai mâinile tale
preschimbate în zbor
pe un perete imaginar
aplecat peste clipă
şi pierdut în lumina dimineţii
-
umbre mistice, cazute parca in delir privesc cu mare uimire. o umbra de dagon, o floare de cires imi amintesc de calatorii in timp...de dinastii si de oglinda.
citesc cu drag din cartea muntilor si marilor si ma gandesc la dragonii asiatici, atat de intim asociati cu china, animale fantastice inconjurate de mituri si legende, venerati din antichitatea timpurie de legendarii stamosi ai acestei civilizatii.
-
DESENUL FĂRĂ TAINE
Iată, Lorelei dragă, dezlegarea desenului plin de taine
precum deschei, unul câte unul, nasturii unei haine:
Ţi-a desenat el - zici tu - o pisică:
e dovada că i-a fost extrasă lui din bibilică
o şoricică
gata să fete
pe nu ştiu ce perete…
(Să nu-i fie dedeochi:
pisica i-a scos lui un ochi!)
…Ţi-a desenat el un dragon
(de ăsta ai uitat): l-a luat pe el plocon.
Cangurul din desen a devenit girafă
- ca să vezi că şi Natura mai face câte-o gafă.
Pasărea care-ţi fâlfâia prin desen
era gândul lui obscen,
pentru că mâinile despre care faci vorbire,
nu erau mâinile lui - nici pomenire,
erau mâinile tale
(începând prin a fi două petale)
dar care, atunci, pe loc
au luat foc
şi i s-au lipit lui de-un obraz,
precum biciul de-un cal breaz.
Acum ce mai are? De ce ţipă la tine?
Chiar nu-l vezi că nu se poate abţine!
…Nu-l mai pune, fată dragă, să-ţi facă desene
Că ăsta nu ştie de glumă, şi-ţi face scene!
-
mâna îmi apune căprui
pe obrazul tău încă nedesenat
umbre chinezeşti răsar
în dans deşănţat pe-un perete de gips
mâini împletite păgân
joc de iele răzbunând prea târziu
vechile jinduri
-
NEDUMERIRE
Când eram destul de mic,
şi începusem să pricep lumea un pic
(Apropo, nici acum nu-s prea mare,
că tot aia e când eşti un oarecare)…
Zic, aşadar, când eram mic
a venit în oraşul nostru un pitic
cu trupa lui, toţi unul şi unul, ca el.
Au întins pe dată un cearceaf subţirel,
chiar acolo unde se opriseră, în stradă,
şi ne-au chemat pe noi, copiii, să ne vadă
şi să-i vedem. Ne-au luat cu: "Tu cine eşti?",
"Câţi ani ai?", "Îţi place să asculţi poveşti?
Şi tot aşa, dacă ştim ce-i aceea o girafă,
ce-i acela un elefant, ori o maimuţă,
o gazelă şi-o căprioară, care e mult mai drăguţă…
În fine, ne-au luat, cum să vă spun, la poveşti,
ca după aceea să ne arate Umbrele Chinezeşti
ale tuturor acestor lighioane ciudate
despre care noi, copiii, nici n-auziserăm de toate.
Şi-au făcut piticii cu pricina ca toate lighioanele
încât ni se speriaseră până şi mamele.
Ei, între timp, după ceva vreme, peste ani,
am mai văzut tot aşa ceva la nişte ţigani
mai evoluaţi, e-adevărat, şi cu talent -
Umbre Chinezeşti mai şocante, evident.
Ţin minte că ne-au arătat pe-un perete
cum făcea dragoste un uliu cu un erete,
cum ursul şfâşia neîndurător o căprioară,
cum Vasilache îi făcea Mărioarei viaţa amară
şi tot de-alde astea, fel de fel,
încât toate mi s-au strecurat în inimă niţel
şi n-am mai scăpat, iată, de ele niciodată.
Ca acum să mi le arăţi tu, pe toate, dragă fată,
să mă faci să le visez pe toate grămadă mereu
amestecate cu tine de-a valma în visul meu.
Mă întreb, oare să fi rămas piticii şi ţiganii în mine
sau asta să fie semn că ţin neînchipuit de mult la tine?