Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: George Ene din 31 Ianuarie, 2005, 01:32:07 a.m.

Titlu: POEM PENTRU CLARIFICAREA VICTORIEI
Scris de: George Ene din 31 Ianuarie, 2005, 01:32:07 a.m.
POEM  PENTRU  CLARIFICAREA  VICTORIEI

Un vultur imperial clocea şapte dealuri
să scotă pui pentru Roma bătută de îndoială.
Era o nedumerire că îngheţase limbile cailor.
Îngerii coborâseră norii pe schiuri, printre soldaţi
să le întindă o pană de ajutor din aripile lor moi.
               "Alea iacta est!"1) tună Cezar
năpustindu-se cu capul berbece
în mâinile senatorilor săi, hotărât de a trece
Rubiconul pe un fir de păinajen,
că de atâta tensiune pocniseră dealurile,
se rupseseră digurile sacrosante
şi se porni o ploaie de poeţi
care se şi înfăţişară împăratului ca ciupercile rumene,
bune de ciulama imperială.
              "Acta, non verba!"2) fulgeră Cezar,
la care po-e-ţii s-au şi repezit la îngeri,
să-i devasteze de pene,
încât incendiind aerul nopţii,
într-o învălmăşeală de nedescris,
               toţi, dar absolut toţi,
               care pe unde apuca,
               au scris cele mai reuşite poeme
               pentru ROMA v i c t o r i o a s ă.

Un cercetător trăznit, mai dinspre noi,
vroind să clarifice toată povestea,
a-ncurcat preţioasele file
şi citind invers numele celebrei capitale
a găsit, în fine,
cheia misteriosului A M O R.

--------------------------------------------------------
1) Maxima aparţine lui Cezar şi e prilejuită de trecerea Rubiconului (49 î.Cr.). Potrivit legilor Republicii, nici unui comandant roman, aflat în fruntea armatei, nu-i era admisă trecerea acestui râu, care despărţea provincia Galia Cisalpină de Italia. Expresia indică o decizie îndrăzneaţă, hotărâtoare, care ar trebui să se ia după îndelungi ezitări. Numai că, o dată luată, hotărârea trage totul după ea, ca o avalanşă…
2) (latină): "Fapte, nu vorbe!"