Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: George Ene din 19 Februarie, 2005, 01:48:23 a.m.
-
T I M P U L
Clădirile suspendate ale Prezentului
năruindu-se în Viitor
precum Grădinile Suspendate ale Semiramidei
din Babilon
năruite în Trecut.
Carpe diem!
Oasele noastre încărcate de carne:
ce frumos e distribuită carnea ta,
nu mai zic de pielea ce-o ţine
să nu cadă peste carnea mea.
Frunzele, această armată în verde tăcut
pornind în marş din mineral
în vegetal, prin rădăcini străbătând trunchiul
şi explodând în ramuri
să stea de vorbă cu păsările şi cu soarele.
Dar soarele merge ce merge
până apune în fiecare zi
şi-apoi cine ştie când, definitiv.
Păsările zboară ce zboară
până când se pitesc şi ele pe unde pot.
Şi frunzele - clipele noastre
de verdeaţă pură, sunătoare,
când eu îţi spun "Te iubesc!" -
şi ele şoptesc a trecere,
coboară veştede ca iubirea noastră
(de acum 7 ani. Ştiai că din 7 în 7 ani
ne schimbăm toate celulele, până la ultima,
cea mai de neimaginat celulă
din unghiuţa de la degeţelul tău?)…
Aşadar, cum Altădată nu mai există
Şi Azi e doar amintirea
şi câteva firimituri cu care,
încă, ne mai ostoim foamea,
Mâine ce va mai fi?
Mâine nu va fi nimic,
că e al altora!
…Trecere - pe-trecere!
Timpul?
Găoacea unui cuvânt nefolositor
decât, poate, spre a ne consemna
relativa traversare
prin registrele vreunei primării trecătoare şi ea,
înmormântându-se cu registre şi primari
într-o trecere numită Infinit - un Infinit al Infinitului.
Genealogiile - iluzii!
Averile - amăgiri:
Cel ce trăieşte ca stăpân, sfârşeşte ca un sclav;
cel ce trăieşte ca sclav, sfârşeşte ca un stăpân!...
De vreme ce totul dispare
ca şi când n-a fost, nu e şi nici nu va fi,
la ce bun să ne întrebăm: "Cât e ceasul?"
ca vreunul dintre noi să-şi umfle pieptul
şi să ne arunce-n obraz: "Ceasul meu e ultraprecis!"
Vezi-ţi de treabă, maestre,
ceasul tău şi tot ceea ce relatezi
cu referire la măsura ritmului bătăilor lui
e nisip, e rouă, e aripi de nori, e nimic, absolut nimic!
Istoria - aidoma tuturor acestora -
e acelaşi gol al nimicului perpetuu…
Atâta şi atunci are sens nimicul ăsta alunecos
când i te adresezi iubitei,
în limbajul tandru măsurat
în secundele inimii tale
şi-i zici:
"Iubito, ai încredere în mine şi dă-mi dragostea ta,
să ne însoţim unul pe celălalt până dincolo de orizont
- cât ne va fi dată clipa noastră!"