Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Totul despre iubire => Subiect creat de: Robert. din 13 Martie, 2005, 02:21:53 p.m.
-
Scopul acestui topic este sa ofere o imagine a sperantei pentru relatia voastra, indiferent cat de lipsite de speranta par a fi lucrurile. A fost o vreme cand va iubeati si cumva acum lucrurile nu mai sunt ca odinioara. Dragostea voastra poate fi recastigata daca gasiti ce s-a pierdut.
Fragmente din cartea "Viata din belsug" a lui Jim Hohnenberger
Capitole:
- Aprinde flacăra! http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=2082.msg13922#msg13922
-
Din masina se puteau vedea lanuri nesfarsite de porumb. Randurile ordonate pareau sa marsaluiasca solemn de-a lungul drumului; ici si colo se uteau zari cateva palcuri de copaci.
Alane, inca proaspat casatorita, contempla aceasta scena intr-o tacere ciudata. Doar zgomotul infundat al masinii si sunetul respiratiei lui Tom tradau faptul ca nu era singura si din nou se umplu de amaraciune. Vocea sa tremura de emotie atunci cand s-a intors spre Tom si l-a intrebat: "De ce nu mai vorbesti cu mine?"
Mainile lui Tom au strans si mai tare volanul. Si-a incordat maxilarul. Era foarte nervos. Gandurile manioase se napusteau in mintea lui. Nu se poate! Iarasi! Mereu e vina mea! Se supara indiferent ce spun! Simtea nevoia sa se manifeste, sa-si exprime exasperarea; si-a strans pumnul si a lovit geamul.
Mai tarziu, cand Alane mi-a descris ceea ce simtea a spus: "Stiam ca nu ma va rani niciodata, dar m-am inspaimantat cand am vazut aceasta reactie furioasa. Imi era frica pentru ca simteam cum se prabuseste casatoria noastra, iar eu nu puteam face nimic pentru a o tine. De ce mi se intampla asta tocmai mie? Cum putea un lucru care incepuse atat de frumos sa se transforme in ceva atat de oribil in doar cateva luni?"
-
Sa cunoastem un alt cuplu, Denny si Brenda, care locuiesc in Hawaii. Daca i-ar fi cunoscut pe Tom si pe Alane, ar fi inteles foarte bine prin ce trec. Iata povestea lor:
Brenda spune:
"Cand eu si danny ne-am casatorit, credeam ca visele noastre au devenit realitate. Fiecare dintre noi supravietuise unei casnicii ratate, dar credeam ca de data asta putem reusi. simteam ca Dumnezeu dorea sa fim impreuna si, pentru ca am platit pentru greselile noastre si am invatat lectia din casniciile noastre ratate, acum eram pe cale sa fim cel mai fericit cuplu. Habar nu aveam ce ne astepta. Primul an a fost un cosmar.
Danny era sofer pe camion si lucra ore in sir, iar eu lucram ca agent la un birou de asigurari. Amandoi eram ocupati, dar inca mai visam ca intr-o zi voi putea sa-l intampin la usa dupa o zi obositoare si ca vom putea sa cinam impreuna. Stiam ca se duce la fosta lui soacra ca sa-si vada copiii si uneori trecea pe la mama lui sa manance. Cumva credeam ca aceste lucruri se vor schimba din moment ce s-a casatorit cu mine. Nu schimbase nimic si eram distrusa. Am incercat sa fiu intelegatoare si sa-mi pastrez calmul, dar inevitabil, il intampinam intr-un fel in care il facea sa nu mai vrea sa vina acasa."
Danny spune:
"Asa este. O sotie cicalitoare si enervanta era ultimul lucru la care doream sa ma intorc dupa o zi obositoare. Stia ca aveam obligatii in urma primei casnicii si ma asteptam ca va intelege. Faceam lucrurile acestea si inainte sa apara ea. Ma deranja cand se plangea, mai ales cand stia ca e bine sa ma ocup de copiii mei."
Brenda spune:
"Sigur ca nu puteam sa inteleg! Si nici macar nu parea ca-i pasa de ce simt. Comunicam foarte putin; doar certuri si cuvinte aspre. Ne infruntam des. Ma compara cu fosta lui sotie si zicea ca vorbesc exact ca ea. Va dati seama cat de mult imi placea sa aud asta! Ripostam si-i spuneam ca din moment ce si ea si eu spuneam aceleasi lucruri, insemna ca este adevarat. Mai erau si alte subiecte de cearta. Eu imi doream o familie. El avea deja patru copii si nu mai dorea altii. Cuvantul divort a fost mentionat de foarte multe ori in acel prim an dar amandoi eram mult prea incapatanati ca sa acceptam infrangerea, prea mandri ca sa-i ascultam pe cei care ziceu: "V-am spus eu!"."
-
Un prieten a avut si el o astfel de relatie cu probleme. Edwin se afla la ziua de nastere a fiicei sale si, printre strigatele de fericire ale copiilor, si-a dat seama cu un regret amar ca nu cunoaste acest copil cu care a stat timp de 7 ani. In inima sa dorea sa fie un tata adevarat pentru copiii sai, dar cum sa-si faca timp pentru asta? Fiecare moment al vietii sale era absorbit de practicarea medicinii si de predarea acestei arte si altor viitori medici. Greselile pe care le facuse in casnicia sa erau prea deprimante si nu suporta sa se gandeasca la ele. La spital era Dr. Minunat. Acolo era un om de succes. Dupa cum spunea el: "Munca ma absorbea, iar eu nu opuneam rezistenta."
Ce se intamplase cu bunul meu prieten? Diagnosticase problemele a sute de persoane, dar cand se punea problema propriilor greseli de acasa, se parea ca acest om stralucit nu stia ca are probleme. si nu este singurul. Multi oameni nu vad ceea ce este evident si merg in continuare pe acest drum, merg mai departe, ignorand adevaratele nevoi ale sotilor lor pana in momentul cand este deja prea tarziu. Asa se intampla spre exemplu si cu Tim, care lucra cate 16 ore pe zi, saptamani intregi, castigand foarte mult si lasandu-si acasa adorabila sotie cu doi copii mici. Haideti sa ne alaturam lor intr-una din acele zile rare cand Tim chiar este acasa.
"Ma bucuram de o seara linistita cand Julie m-a chemat. Ceva in glasul ei m-a facut sa-mi ridic ochii. Mi-am dat seama ca este foarte serioasa si teribil de nervoasa in legatura cu lucrul pe care dorea sa il discutam. Atitudinea ei mi-a tras atentia si cand s-a apropiat de mine mi-a spus foarte simplu: "Am probleme. Am inceput sa simt ceva pentru un alt barbat."
Nu pot sa spun ca eram socat. In fond eu o neglijasem, dar pur si simplu nu era genul de femeie care sa aiba o aventura. Era o femeie ocupata cu cresterea copiilor, era buna crestina si parea aproape uimita ca acest lucru i s-a intamplat chiar ei. Nu a fost un adulter propriu zis, dar aceasta situatie era chiar mai grava. Pierdusem locul din inima ei, sentimentele ei, dragostea ei. Unde sa te duci sa le recuperezi?"
Buna intrebare. Cum recastigi inima partenerului dupa ce ai pierdut-o prin neglijare? La un moment dat, in toate aceste cupluri fiecare a avut inima celuilalt. Aveau relatii extraordinare si erau siguri ca aveau sa reziste in timp si ca relatia lor va dura pentru totdeauna. Cu toate acestea ceva nu a mers in relatiile lor. acelasi lucru s-a intamplat si in casnicia mea si aceeasi problema exista si in relatia ta sau este pe cale sa se intample in viitorul apropiat.
In Statele Unite 50% dintre casatorii se destrama, iar dintre cele care rezista, doar cateva au calitatea la care visam atunci cand facem marele pas de a deveni sot si sotie. Daca vrem sa evitam sa devenim o statistica trebuie sa ne dam seama care este problema. Pentru foarte multi dintre noi raspunsul este deprimant de simplu. Sa privim la vietile cuplurilor mentionate mai inainte si sa vedem daca descoperim ceva comun.
-
Tom si Alane
Alane spune:
"Cand l-am cunoscut pe Tom, eram asistenta la un spital mare din Midwest. Imi faceam treaba foarte bine, in liniste, iar acest lucru nu a scapat neobservat de catre superiorii mei si m-am bucurat de acceptul si laudele lor. Tom, supervizorul de seara la sectia de radiologie, era robust, iubitor de distractie si ii placea sa flirteze. Chiar daca eram diferiti din foarte mult puncte de vedere, eram foarte atrasi unul de celalalt.
Ajungand sa il cunosc mai bine pe Tom, am vazut ca in inima sa se oglindea aceeasi dorinta dupa Dumnezeu, si desi cunostintele noastre in materie de credinta erau limitate, eram sigura ca Tom este cel pe care Dumnezeu l-a les pentru mine."
Tom spune:
"Alane avea calitati deosebite. Era diferita de toate celelalte femei. Mai iesisem si cu altele, dar ea avea ceva deosebit in felul in care se misca, iar hotararea ei dupa Dumnezeu ma atragea si ma incuraja sa ma ridic la un standard mai inalt. Gasisem femeia credincioasa cu care puteam sa am o curtenie potrivita si genul de casnicie la care visasem. Stiam ca Dumnezeu a facut sa ne intalnim si ca viata de cuplu urma sa fie o binecuvantare!
Ei bine, nu a fost o binecuvantare. Dupa ce ne-am intors din luna de miere si am reinceput munca, ne-am dat seama ca viata nu este numai veselie. E multa munca grea. Tendinta mea era sa ma intorc la aceleasi activitati si sa gravitez in jurul acelorasi prieteni de pe vremea cand eram burlac. Pe atunci nu-mi dadeam seama prea bine de faptul ca eu devenisem viata lui Alane, in timp ce ea era doar o parte din viata mea. Sunt o persoana foarte sociabila si inca mai simteam nevoia de a iesi in oras pentru a ma distra. Nu faceam nimic rau, dar din cand in cand mai tachinam pe cineva putin sau imbrataisam vreo prietena de-a mea si, in timp ce in timp ce unora nu li se parea ca fac ceva rau, sotiei mele nu-i convenea deloc. Nu o puteti invinui, nu? Adica, iata-ma, proaspat casatorit, tocmai ii promisesem sotiei mele ca vom avea o casnicie si un camin minunate si cu toate acestea inca mai eram atras de vechiul meu stil de viata.
Cand Alane, femeia ale carei standarde si principii inalte ma atrasesera, s-a opus purtarii mele, am respins-o. Credeti ca am ales sa-mi asum responsabilitatea pentru actiunile mele si mi-am schimbat viata? Nu, sigur ca nu! Am invinuit-o pe ea. Era problema ei ca nu poate accepta actiunile mele. Ma gandeam ca ar trebui sa o lase si ea mai moale. In trecut nu traisem o viata sociala bazata pe principii. Chiar daca ma hotarasem sa ma ridic la un nivel mai inalt si aveam idealuri mult mai inalte cand m-am casatorit cu Alane, atunci cand ma intalneam cu vechii mei prieteni era mereu aceeasi poveste. Doream sa ma port la fel. Nu puteam sa fac acest lucru cand Alane era prin preajma, asa ca am inceput sa o descurajez sa mai vina cu mine la meciuri si la alte activitati pentru ca nu doream sa fiu stanjenit de prezenta ei.
Am inceput sa ii critic defectele. Uneori nu o faceam intentionat, nu doream sa o ranesc, dar insultand-o pe ea, ma simteam mai bine in privinta lucrurilor cu care ma luptam eu. aceasta s-a dovedit a fi o sabie cu doua taisuri pentru ca deja devenise un obicei sa ma iau de ea, si la un moment dat o simpla sugestie o lua drept critica. Situatia devenise atata de grava incat nici macar nu-i puteam sugera sa prajim mai tare painea pentru ca ar fi luat-o ca pe o insulta. Cu cat exagera mai tare, cu atat aveam tendinta sa ma retrag si facand asta, ea se simtea din ce in ce mai respinsa si mai ignorata. Acest cerc vicios s-a extins fara ca macar sa ne dam seama de ce se intampla, si stresul dintre noi a crescut din ce in ce mai mult."
-
Alane continua:
"Tom avea dreptate cand spunea ca relatia noastra era din ce in ce mai tensionata. M-am avantat in aceasta casatorie cu ceea ce eu credeam ca sunt asteptari rezonabile. Tot ce doream era sa il fac pe Tom fericit si sa ma iubesca. Imi doream sa vrea sa fie langa mine si sa ma aprecieze pentru felul meu de a fi, dar indiferent cat de mult ma straduiam, se intampla mereu opusul.
Tom, cel care in perioada curteniei fusese soarele meu, acum devenise tacut si retras. Am incercat sa vorbesc cu el, dar devenea chiar si mai tacut. Ma simteam atat de ranita si atat de respinsa. Imi doream sa spun cuiva ce simt, oricui, dar nu se putea. Deseori luam telefonul sa o sun pe mama, dar n-am facut-o niciodata. Cum as fi putut? Stiam deja ca, dupa parerea ei, perioada curteniei a fost prea scurta, iar casatoria era prematura. Ma luptasem mult prea mult sa o conving cat este Tom de minunat, de matur, si sensibil. Daca o sunam acum, as fi fost umilita si poate trebuia sa recunosc ca facusem o greseala. Credeam ca Dumnezeu a fost Cel care a facut sa ne intalnim si chiar daca aveam ceva probleme de acomodare, asta nu schimba cu nimic faptul ca Tom era alesul.
Din pacate, nu aveam cum sa rezolv aceasta situatie incomoda. Cu siguranta, intre noi lucrurile nu se imbunatateau. S-au inrautatit, iar eu am invatat sa reprim durerea. Desigur, nu puteam sa o reprim, si ea crestea ca apa in spatele unui dig. Aveam nevioe disperata de cineva in care sa am incredere si m-am gandit la prietenele de le serviciu, dar am respins ecea idee. Imi amintesc cu parere de rau ca una dintre ele a venit la mine pe vremea cand ieseam cu Tom si mi-a spus: "Hai sa iti spun cine este adevaratul Tom Waters." Mi-a spus totul despre acest barbat caruia ii placea foarte mult sa flirteze si cu care aveam o relatie, dar nu eram dispusa sa o ascult. "O, nu" am spus, aparandu-l, "nu este asa." Nu, nu era nimeni alaturi de mine caruia sa ii pot spune suferintele mele si in timp ce tom ma critica, sentimentele mele de respingere s-au transformat in disperare.
Uneori aceste sentimente ma cuprindeau atat de tare, incat plangeam fara control, ghemuita pe covor intr-un dormitor pe care l-am facut birou. Eram foarte emotionata cand eram in preajma lui Tom. Ma simteam de parca nu puteam sa fac nimic cum trebuie. Eram atat de agitata incat, daca eram in bucatarie facand ceva si intra el, fie ma taiam, fie ma frigeam.
Am incercat atat de mult sa il fac sa ma iubeasca. Duminica ii aduceam micul dejun la pat. Oricum, ma trezeam mai devreme decat el, asa ca pregateam toate cum trebuie si i le aduceam pe tava impreuna cu flori si lumanari. Ii placea acest gen de atentie si mereu imi spunea cat sunt de minunata, dar am inceput sa interpretez gresit acest ecuvinte de admiratie. "tot ce iti place la mine e felul in care gatesc.", ma vaitam eu furioasa. Nu ma ridicam la inaltimea asteptarilor si acesta era unul dintre putinele domenii in care el incerca sa ma aprecieze. Dar singurul mod in care puteam face fata situatiei era fie sa plang, fie sa ripostez cu critici sarcastice. Sufeream atat de tare si imi doream atat de mult sa rezolvam problemele, dar tot ceea ce facem era sa ma ranesc singura prin faptul ca il indepartam si mai mult pe Tom.
Asa era viata mea in primele luni de casnicie. Nu plangeam in fiecare zi, dar de cateva ori ma retrageam pe podeaua biroului sau in dormitor si plangeam pana la epuizare. Ma simteam atat de neiubita si de neapreciata.
Singura constanta in viata mea era munca si fara acea particica mica de viata normala as fi fost in pericol. Se parea ca la munca reuseam sa imi revin si asta il enerva pe Tom".
-
Tom spune:
"Are dreptate! Performanta ei la serviciu ma enerva, dar asta nu pentru ca nu doream sa se descurce, ci pentru ca la spital parea a fi o alta persoana. In zilele libere parca era un babuin plangacios, iar cand se ducea la serviciu se transforma imediat in Doamna Profesionista. De ce nu putea sa se poarte asa si acasa? "Hai, revino-ti!" ii spuneam, dar replica asta nu functiona niciodata. De fapt, nimic nu a mers pana in ziua cand a avut loc marea evadare.
Avuseseram una din acela zile groaznice si Alane s-a retras pe podeaua din birou iar eu m-am dus in beci. Hai ca iar o luam de la capat! gandeam eu, in timp ce contemplam cele cateva luni de casnicie. Lucrurile pareau atat de sumbre. Am incercat tot ce puteam pentru a o face pe Alane sa se schimbe si acum era o cauza pierduta. Pretindeam ca sunt crestin, dar nu stiam nimic despre cum ne vorbeste Dumnezeu, asa ca am fost socat atunci cand acest gand a venit clar in mintea mea: Daca nu incetezi sa-ti mai tachinezi sotia, o vei distruge.
Am ramas inmarmurit atat de mesaj cat si de intensitatea vorbelor lui Dumnezeu. Am stat si am meditat la ceea ce tocmai auzisem. Pai, daca nu o tachinez... Vrei sa spui ca... s-ar putea sa fie vina mea, doamne? Aceasta viziune asupra lucrurilor imi era total necunoscuta pentru ca intre timp ajunsesem sa o desconsider atat de tare pe Alane incat aveam impresia ca ea este cauza tuturor problemelor cu care ne confruntam. Acum vedeam lucrurile dintr-o alta perspectiva si dintr-o data aveam mult mai multe lucruri la care sa mediatez, dar Dumnezeu nu terminase.
"Tom, trebuie sa scrii zece lucruri bune despre sotia ta."
M-am gandit un timp la aceasta si singurul lucru care mi-a venit in gand a fost ca gateste bine! Nu puteam sa scriu asta. Era exact ceea ce o scotea din sarite. Doamne ajuta-ma! Nu gasesc nimic. Treptat, putin cate putin, am inceput sa vad lucrurile bune, dar atunci m-am confruntat cu o alta problema. Intentia mea era sa ma duc la ea si sa-i spun: "Iata cateva lucruri bune pe care m-a ajutat Dumnezeu sa le scriu despre tine." Va dati seama ce terapeutic ar fi fost! Din fericire, chiar daca nu intelegeam cum sa-L las pe Dumnezeu sa imi conduca viata, m-a asigurat ca aceasta lista nu e pentru Alane, ci pentru a-mi schimba mie atitudinea fata de ea. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma concentrez asupra calitatilor ei. Cucateva luni inainte fusesem indragostit nebuneste de ea, dar privind in mod negativ, ajunsesem sa nu mai pot vedea aproape nici un lucru bun. Stiam ca din acel moment trebuia sa inlocuiesc orice gand negativ cu un lucru bun de pe lista. In acea noapte am petrecut mult timp cu Dumnezeu in beci si cand m-am intors in casa aveam o alta viziune asupra sotiei, a casniciei si asupra mea."
-
Alane spune:
"Nu stiu cat a stat Tom in beci, dar a fost detul de mult. Stateam pe podeaua biroului cu coatele pe genunchi, epuizata. Plansul imi luase toata energia. Statea in usa si mi-a spus niste cuvinte care m-au uimit. "Draga mea, imi pare rau. Imi pare rau pentru felul in care m-am purtat cu tine. Nu m-am purtat cum trebuie. Te iubesc." Imediat am izbucnit in lacrim. Imi dorisem ata de mult sa aud acele cuvinte si eram foarte fericita ca le aud. Si cu toate acestea era ceva dureros, iar lacrimile exprimau amalgamul de emotii. Sunt sigura ca probabil se intreba ce am! Isi ceruse iertare si altadata prin formule pline de frustrare ca: "Imi pare rau ca am lovit geamul. Stii... sunt atat de frustrat - asta-i tot. Vreau ca toate astea sa inceteze!"
Acum venise la mine si m-a asigurat ca ma iubeste, m-a ajutat sa ma ridic de pe podea si m-a imbratisat. Desi atunci nu ma puteam exprima, stiam ca se intamplase ceva foarte important si toate acele sentimente inabusite de dragoste si de retinere fata de Tom au inceput sa iasa la suprafata.
In urmatoarele cateva luni ne-am reconstruit relatia din cenusa trecutului. Tocmai incepusem sa ma simt fericita si multumita cand am ramas insarcinata. Nu doream sa fiu insarcinata. Copiii nu erau in planurile noastre decat peste 5 ani, iar noi eram casatoriti de numai 8 luni dintre care primele sase fusesera foarte dificile. imi amintesc ca zaceam in pat, imi era atat de rau incat nici nu ma gandeam sa ma dau jos si sa-i spun vestea lui Tom cu - ati ghicit - multe lacrimi! A fost extraordinar cand i-am spus. Nu era dezamagit deloc.
Nu am ales sa avem un copil in acea perioada din viata noastra si nu incercam sa avem un copil, dar Dumnezeu, in intelepciunea Sa, stia ca acest lucru era exact ce l-ar fi motivat pe Tom sa devina genul de sot de care aveam nevoie."
Tom spune:
"Alane are dreptate. eram emotionat si motivat! Cand eram mai mic, parintii mei ingrijeau copii pentru Societatea de Intrajutorare a Copiilor, si imi amintesc foarte bine cum acei copii sarmani se saturasera de caminele lor in care domneau tensiunile emotionale. Stiam ca nu-mi puteampermite sa o supar pe sotia mea pentru ca doream ca influentele prenatale asupra copilului sa fie placute si linistitoare. Am invatat sa nu mai reactionez la fel fata de Alane, ci sa o intaresc si sa o incurajez. Cand a devenit nesigura si tematoare ca iubeam mai mult copilul decat pe ea, ii raspundeam cu dragoste si siguranta, ceva de genul: "Nu exagera. Revino-ti!"
-
Alane continua:
"A fost minunat! in timp ce Tom invata zi de zi cum sa-L lase pe Dumnezeu sa-i controleze faptele si vorbele, s-a transformat din Domnul Insensibil in Domnul Minunat! Ma lua la meciuri pentru ca acum dorea sa fiu cu el. Nici macar nu statea alaturi de ceilalti suporteri, ci statea cu mine in tribune, si ma tinea strans langa el. Ma simteam atat de iubita si de dorita incat am inceput sa cresc si sa devin femeia care ma chemase dumnezeu sa fiu. De atunci relatia noastra a continuat sa creasca si sa se dezvolte. Cu toate astea, nu s-ar fi intamplat nimic daca nu intervenea Tatal nostru iubitor care ne-a unit si care nu ne-a lasat sa ne sacrificam casnicia pe altarul mandriei personale.
Astazi avem o casnicie excelenta. In trecut am avut lucruri despre care nu puteam discuta, lucruri pe care era mai bine sa le omitem din discutiile noastre pentru a evita cearta. Acum nu mai exista nimic despre care sa nu mai putem vorbi si ce libertate este acum cand intre noi nu se interpune nimic. Astazi ne iubim mai mult si mai profund decat ne-am fi putut imagina atunci cand ne-am casatorit. Privim spre viitor cu multa incredere si asta nu pentru ca stim ce ne aduce ziua de maine, ci pentru ca stim ca indiferent de ce aduce ziua de maine, o vom intampina impreuna si alaturi de Dumnezeu care ne intregeste relatia!"
-
Denny si Brenda
Brenda spune:
"Nimeni nu stia de certurile noastre in afara de vecini care nu se puteau abtine sa nu auda. Stiau ce fel de casnicie avem. Nu aveam copii si nici planuri de a avea copii. Cand, deodata, s-a intamplat. Eram insarcinata! I-am impartasit vestea lui Denny, al carui raspuns a fost: "O; nu! Ce-am facut?" I-a luat doua luni sa accepte situatia si sa ma sustina. A fost foarte greu. Imi doream ca si Denny sa fie la fel de incantat. Chiar daca eram insarcinata, am tinut sa tin un seminar care fusese deja programat in statul Washington.
Denny spune:
"Brenda are dreptate. A fost o perioada dificila. Imi era foarte greu. Deja plateam pensie alimentara pentru patru copii si ultimul lucru de care aveam nevoie era un al cincilea. Cand Brenda era plecata la seminariile ei, eu am citit un articol scris de Jim Hohnberger. Dupa ce l-am citit mi-am spus: "Acest barbat ne va salva de noi insine." doream foarte mult sa-l cunosc si sa stau de vorba cu el. Apoi am auzit ca, peste cateva saptamani, Jim va fi printre vorbitorii de la aceste intalniri din Washington. Acolo se afla si Brenda! Am luat legatura cu ea sa vad daca e dispusa sa stea acolo inca o saptamana pentru a merge la intalniri cu mine. A fost de acord. Am reusit sa-mi iau liber cateva zile. dupa cum vedeti, eram disperat! Dumnezeu lucrase. Puteam participa impreuna la aceste intalniri si il puteam cunoaste pe Jim Hohnberger.
Ideile lui Jim erau cu totul noi pentru noi. Vorbea despre viata lui de camin si de felul in care familia sa punea in practica principiile pe care ni le impartasea. Lucrul cel mai impresionant este ca principiile functionau. Ne-a spus ca nu trebuia sa asteptam ca partenerul de viata sa inteleaga mesajul si sa inceapa sa faca schimbari, ci sa traim noi insine vieti schimbate - chiar acum! Ei bine, acesta a fost inceputul. Am inceput schimbarea in noi insine si nu mai incercam sa ne schimbam unul pe celalalt. Sigur ca succesul s-a lasat asteptat, dar a sosit si ne-a schimbat enorm casnicia."
Brenda spune:
"Cand cadeam in vechiul obicei al certurilor, Il intrebam pe Dumnezeu ce sa spun. Cand in minte imi veneau doar mesajele pe care dorea sa le rosteasca firea, am invatat sa tac. Denny devenea din ce in ce mai mult barbatul de care aveam nevoie. A inceput sa petreaca mai mult timp cu mine, fara sa-si neglijeze datoria fata de copii. In sfarsit, am inceput sa ne purtam cu dragoste si a fost nemaipomenit!
Cand au trecut prin Honolulu, Jim si Sally (sotia autorului) au venit pe la noi si am luat masa impreuna. am fost surprinsa cand, dupa masa, cei doi baieti ai lor s-au ridicat imediat si s-au dus sa spele vasele. Doream ca si familia noastra sa fie la fel! Functiona in familia lor. Baietii erau dovada. Am pus din ce in ce mai multe intrebari si ei ne-au raspuns."
-
Denny spune:
"Problema era ca in timp ce Brenda invata aceste lucruri noi, dorea sa schimbe totul imediat! Pentru mine era prea mult, prea repede. I-a luat ceva timp sotiei sa-si dea seama ca acesta nu era un lucru de care sa ma convinga prin cicalire, ci maidegraba trebuia sa ma incurajeze sa devin acel sot si tata deosebit pe care Dumnezeu ma chemase sa fiu, ca sa putem avansa impreuna. Era foarte greu pentru amandoi.
In timp ce aplicam principiile in camin, prietenii erau de parere ca idealurile noastre sunt mult prea greude atins si ca in cazul lor nu puteau functiona. In fond, spuneau ei, nu se puteauastepta ca si copiii lor sa faca astfel de lucruri, sugerand bineinteles, ca nici noi n-ar fi trebuit sa ne asteptam la un asemenea comportament din partea alor nostri."
Brenda spune:
"Abia atunci cand fiul nostru de doi ani invata versete din Biblie, statea linistit pana termina de mancat si in general dadea dovada de stapanire de sine, spre deosebire de copiii de varsta lui, oamenii au inceput sa puna intrebari despre felul in care il cresteam. Unii din cei care la inceput ne catalogau drept nebuni acum ne felicitau pentru purtarea fiului nostru. Familia noastra s-a marit cu inca doi copii, iar caminul nostru este atat de transformat incat oamenilor le este foarte greu sa creada atunci cand le povestim despre cat de rau stateau lucrurile la inceput."
-
Edwin si Maria
Maria spune:
"Edwin era atat de minunat. Cand ma intorceam acasa dupa schimbul de noapte de la spital (unde lucramca asistenta), gaseam mici lucruri facute de el, ca sa ma ajute, macar ca era un doctor de familie foarte ocupat. In ptimpul primului an de casatorie abia ne vedeam, dar inca ma mai consideram binecuvantata pentru ca mi-am unit viata cu un om atat de bland si de grijuliu.
In cele din urma am descoperit defecte la tovarasul meu de viata care inaparenta era fara cusur. Imi doream foarte mult sa am ceva timp liber pe care sa-l petrecem impreuna. Incepusem sa nu mai suport prietenii si membri bisericii care concurau cu mine pentru timpul si atentia lui. Era unul din coducatorii bisericii la care mergeam noi si avea foarte multe responsabilitati.
Foarte multi il cautau iar el nu se opunea chiar daca eu mereu doream mai mult timp alaturi de el. Intr-o dupa amiaza, dupa programul de la biserica am inceput sa fiu din ce in ce mai nervoasa. Trecusera cateva ore deja si tot mai multi doreau sa vorbeasca cu el. Era atat de greu sa-l astept linistitasa terminesi sa vina cu mine acasa. Am incercat sa imi umplu timpul stand de vorba cu alte femei, dar ceea ce doream era cu adevarat era compania sotului meu. In sfarsit mi-am pierdult rabdarea si m-am decis sa fac cumva sa il scot de acolo si sa mearga acasa cu mine.
Avea o discutie lunga cu un alt lider. Cand m-am dus la el, am incercat sa intrerup discutia politicos si l-am informat ca trebuie sa merg acasa pentru ca nu ma simteam bine. L-am intrebat daca puteam pleca in acel moment sau daca prefera sa-mi dea mie cheile sa plec... fara sa ma gandesc vreun moment ca ar putea alege ultima varianta. Prietenul cu care vorbea s-a oferit sa-l duca chiar el acasa, iar Edwin a fost de acord. Am luat cheile masinii si am plecat, simtindu-ma extrem de ranita si furioasa.
Sentimentele negative pe care le-am hranit in acea dupa amiaza m-au coplesit in timp ce ce ma indreptam singura spre casa. Eram hotarata sa ii dau o lectie. Cand am ajuns acasa, mi-am sunat parintii care locuiau la patruzeci de minute de mine. Voiam sa fiu plecata pana se intorcea edwin si nu intentionam sa las vreun mesaj. L-am intrebat pe tata daca poate sa vina sa ma ia pentru ca vreau sa-i vizitez, iar Edwin are nevoie de masina. Simtind ca ceva nu este in regula intre noi, chiar daca nu i-am povestit despre cele intamplate, m-a refuzat, sugerand cu intelepciune sa raman acasa pentru a solutiona problema.
Cand s-a intors Edwin eram rece fata de el si necomunicativa. NU-mi sta in fire sa ascund sentimentele pentru mult timp, asa ca in curand am explodat, exprimandu-mi durerea si mania."
-
Edwin spune:
"Intr-adevar Maria a explodat, iar temperamentul meu era diferit de al ei pentru ca tind mai mult pasiv decat activ in relatii. Probabil asta se datoreaza faptului ca am crescut cu o mama, o sora si multi veri care aveau un temperament ca si al Mariei. Preferam rolul pasiv pentru ca era mai usor sa-mi dau seama ce dorea su ce simtea o persoana doar daca ascultam, si nu trebuia sa ma straduiesc prea tare sa pentru a discuta lucrurile pe larg. Doream sa fiu inteles, dar nu ma zbateam prea tare pentru a realiza acest lucru. Doream sa fiu placut, astfel ca perferam sa fiu impaciuitor, nu agresiv. Preferam sa ma las dus de val decat sa actionez dupa principii. Nu voiam sa fiu eu cel care pune piciorul in prag daca asta insemna sa stric pacea in familie. Acest joc pe care-l jucam eu se numeste COMPROMIS. Din moment ce pentru mine era foarte important sa fiu iubit si acceptat, incercam sa satisfac nevoile prietenilor oferidu-le timpul meu. Aceasta era prima data cand Maria era foarte suparata pe mine. Acum era directa. Mi-am cerut iertare si am facut tot ce am putut pentru a readuce pacea."
Maria continua:
"Am crezut in acel moment ca Edwin se va schimba. Lunile au trecut, iar eu am inceput sa lucrez schimbul de zi si mi-am dat seama ca dorinta mea de a avea o comunicare mai buna si o prietenie mai apropiata cu el era foarte greu de realizat, chiar daca acum ne puteam petrece serile impreuna. Inca parea foarte ganditor si, desi acum facea diferite lucruri prin casa pentru a ma ajuta, nu-si lua timp sa stam de vorba cu adevarat ca sa ma simt multumita."
Edwin spune:
"Dupa ce Maria si cu mine ne-am casatorit, citeam sau ascultam muzica ore insir. Aveam o imaginatie bogata si deseori aveam grija sa o hranesc cu povestiri interesante - in special stiintifico-fantastice. Daca ma suna cineva raspundeam politicos, dar erau rare cazurile in care sa fiu eu cel care suna. Preferam prietenii care ma acceptauasa cum eram si nu incercau sa ma schimbe. Puteam sa fiu cum voiam, cand introvertit, cand extrovertit. Cand eram singur sau cu familia puteam sa-mi vad de ale mele, dar daca voiam, puteam sa fiu foarte sociabil. In primii ani de casnicie obisnuiam sa iau casetofonul cu casti sau o carte cu mine cand mergeam pe la prieteni si le scoteam ori de cate ori conversatia devenea plictisitoare.
Maria s-a lovit de acelasi tip de comportament si in camin. Nu ma deranja sa ajut la trebuirile casnice. Deseori spalam vasele in locul ei, dadeam cu aspiratorul sau uneori curatam baia. De cele mai multe ori aveam probleme cu prietenii pentru ca sotiile lor laudau ajutorul meu, dadu-ma drept exemplu. Prietenele Mariei merau o invidiau. Din acest Motiv, Maria a inceput sa tolereze lipsa mea de comunicare. Dorea sa comunice. Eu doream sa citesc. Ea dorea sa foloseasca orice ocazie pentru a vorbi. Eu doream sa ascult stirile, sa citesc reviste ca Newsweek sau Times, sa ma uit la televizor, sa lucrez pe calculator. Era aproape imposibil sa devina o relatie cu adevarat intima. Preferam sa primesc o informatie interesanta decat sa ofer informatii."
-
Maria spune:
"Desi niciodata nu ma simteam pe deplin multumita, cu timpul am reusit sa accept atitudinea lui Edwin ca fiind "normala" pentru personalitatea lui. M-am gandit ca are o gramada de calitati care sa le acopere pe cele care nu-mi placeau. Inca mai consideram ca am o casnicie fericita, dar cautam prietenia altor femei pentru a-mi satisface nevoia de a impartasi gandurile mele cu cineva."
Edwin spune:
"Maria a gasit o modalitate de a se descarca si de-asi exprima gandurile si sentimentele, iar la mine a crescut nevoia de a afla informatii din ce in ce mai palpitante. Deseori calatoream in interes de serviciu si urmarea filme pana noaptea tarziu. Filmele erau captivante, ademenitoare si pornografice. Nu puteam rezista. La inceput le urmaream doar la hotel cand eram plecat, dar mai tarziu am inceput sa le urmaresc acasa dupa ce Maria si copiii se culcau. Uneori, cand un film era difuzat la o ora prea tarzie, il inregistram ca sa il urmaresc altadata. Filmele au devenit dorinta si viata mea secreta.
Si mai tarziu inevitabilul s-a produs! Intr-o zi Maria dorea sa arate unei prietene apropiate o caseta cu ceva. Lasasem din greseala o caseta fara titlu printre celelalte casete. A dat peste aceasta caseta si a vrut sa vada despre ce e vorba si a aurmarit ce am inregistrat eu."
Maria spune:
"Cand mi-am dat seama de ceea ce facuse Edwin, am fost socata, m-am simtit ranita si mi-a fost rusine! Cand a ajuns acasa, l-am infruntat. niciodata nu ne exprimaseram sentimentele si gandurile deschis, iar aceasta nu era o exceptie. Explicatiile lui nu m-au satisfacut. In lunile care au urmat am incercat sa discut diferite probleme spirituale cu el. Edwin raspundea mereu ca si cum ma intelegea si imi impartasea sentimentele. La un moment dat ma intrebam daca nu cumva totul este doar o farsa. Ma simteam atat de inselata, incat aveam impresia ca niciodata nu voi mai reusi sa am incredere in el. Dar am incercat sa ma stapanesc, sa ma rog pentru el si sa-l las sa-si analizeze sentimentele."
-
Edwin spune:
"Nu-i puteam oferi Mariei un raspuns satisfacator pentru purtarea mea. Din aceasta cauza era nelinistita si rusinata. Eram foarte deprimat. M-am decis sa caut ajutor. Chiar mi-a placut sa stau de vorba cu psihologul. Imi punea intrebari si asculta fara sa ma judece. Am descoperit ca motivul depresiei mele era inconsecventa dintre ceea ce spuneam, ce credeam cu adevarat si ceea ce faceam. Am vorbit despre rolul pasiv in relatii, despre nevoia mea de dragoste si acceptare, despre stangacia mea in a oferi mangaiere, despre rolul de impaciuitor si despre dorinta mea de a-i face pe plac sotiei prin ajutorul dat in casa. Psihologul a fost de parere ca sunt un "ingrijitor" care isi neglijeaza propriile nevoi si m-a incurajat sa ma ocup mai mult de mine. Astfel am inceput sa nu mai fac lucrurile pe care obisnuiam sa le fac in mod normal, adica nu o mai ajutam pe Maria la treburile din casa. Acum vasele asteptau in chiuveta ca Maria sa le spele."
Maria spune:
"Cat timp Edwin mergea la psiholog, adesea eram bulversata. Ma intrebam daca, dupa terminarea sedintelor de terapie, ma voi trezi casatorita cu un barbat total diferit de cel pe care il cunoscusem. Singurul lucru pe care am putut conta intotdeauna, in toti acesti ani, a fost ajutorul pe care mi-l oferea ori de cate ori aveam nevoie, disponibilitatea lui de a-mi usura greutatea atunci cand eram ocupata, grabita sau obosita. Apreciam ajutorul lui, iar acum, ca aveam copii, ma simteam neajutorata."
-
Edwin spune:
"Maria era nedumerita de comportamentul meu, dar in rest toti ceilalti ma considerau un om minunat si-mi spuneau asta. Pacientii ma laudau, membrii bisericii ma apreciau si cautam, desigur, si mai multa atentie! Eram mereu disponibil pentru altii. Cu timpul, Maria a devenit din ce in ce mai nemultumita, iar eu am devenit mai pasiv in relatia noastra. Partea spirituala nu era o prioritate. Nu ma mai uitam la filmele pornografice, dar relatia noastra nu s-a imbunatatit. Si eu am devenit din ce in ce mai nemultumit de felul in care mergeau lucrurile intre noi. Imi iubeam sotia si nu doream sa punem capat relatiei. Dar pur si simplu nu eram fericit. Imi amintesc ca acel an a fost cel mai nefericit din viata mea.
Dar ca sa continuu povestea, viata noastra spirituala nu este undeva intr-un vid. Este o parte din viata de zi cu zi, cu probleme reale si una dintre ele fiind banii. Desi castigam bine ca medic, ne afundam din ce in ce mai mult in datorii. Stiam ca Dumnezeu nu doreste asa ceva insa nici nu prea stiam ce sa facem. Intr-o dimineata, cand Maria a plecat sa alerge, a observat in cartierul nostru o casa mai mica de vanzare. Poate ca acesta e raspunsul Domnului la o parte din problema datoriilor, s-a gandit ea. Ne-am decis sa ne interesam si, cateva saptamani mai tarziu, ne-am mutat din casa noastra de 280 de metri patrati intr-una mult mai mica de 80 de metri patrati cu un garaj. Casa cea mica a costat a costat doar jumatate din pretul celei mari!"
Maria spune:
"Edwin a fost de acord cu ideea mea de a locui intr-o casamaimica, dar prietenii si parintii nostri au crezut ca am innebunit. Indiferent ca au gandit ei, aceasta casa mica s-a dovedit a fi o binecuvantare, nu doar pentru noi, din foarte multe puncte de vedere. Imi era mult mai usor sa o intretin si am invatat intr-un mod foarte simplu ca mai putin inseamna de fapt mai mult. Toate lucrurile care nu au incaput in casa le-am depozitat in garaj. Lunile au trecut si la un moment dat mi-am dat seama ca am uitat ce era in garaj. Era atat de plin incat nici nu am putut intra sa verific. Oricum, nu avuseseram nevoie de toate acele lucruri. Nici macar nu le-am dus dorul"
-
Cam anevoios cu scrisul... :( Mi-ai trexit interesul. :-\
-
La fel de anevoios... :-\ Sau doar amani tot timpul? Acum cand imi trezise interesul ceea ce ai scris, te-ai dat la o parte. Ce faci? Unde esti? Ai disparut? Sau nu te lasa sotia, sau copii... Nu imi spune ca esti si tu in sesiune. Cam greu de la Madrid, sau ...
-
Edwin spune:
"Am observat timp indelungat ca Maria cauta sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Cu toate ca si eu imi doream ceva mai bun, nu aveam aceeasi foame spirituala si simteam ca din acest punct de vedere Maria ma depaseste. Ca de obicei, m-am ascuns si nu am vrut sa stie ca sunt distant si descurajat."
Maria spune:
"Edwin se purta ca si cum era de acord cu toate aceste schimbari pe care mi le doream si sigur ca nu-l deranja ca plata intretinerii era acum cu mult redusa. Poate ca nu stiam de toate greutatile prin care trecea Edwin, dar stiam ca ceva nu este in regula. Imi doream ca sotul meu sa fie liderul spiritual in casa noastra. Privind in urma, am constatat ca el incepuse sa conduca dar mi-am dat seama ca eu am fost unul dintre cele mai mari obstacole in calea sa pentru ca-i criticam eforturile si incercam sa-l fac sa conduca asa cum credeam eu ca trebuie.
Imi doream foarte mult sa ma mut la tara si pe masura ce dorinta mea crestea, Edwin a fost de acord sa scoatem casa la vanzare, dar era sceptic si bineinteles ca nu-l invinuiam pentru asta. Statuseram in mica noastra casa doar un an, si Edwin era sigur ca nu ne vom putea recupera banii prea curand."
Edwin spune:
"Maria era atat de dornica sa se mute la tara, dar eu nu eram convins ca era timpul potrivit pentru a face acest lucru. Totusi, din moment ce casele din cartierul nostru nu prea erau cautate si decat sa refuz si sa o dezamagesc, m-am gandit sa o scot la vanzare si astfel un timp voi fi in siguranta. Duminica am trecut casa pe listele de vanzari, dar am refuzat sa pun o placuta pe gazonul din fata casei. Nici colegilor de la serviciu nu le-am spus despre planurile mele de a ma muta la tara. Asta a fost pentru siguranta! Marti a sosit un agent imobiliar cu un client pentru a vedea casa. Nici ca si-a ales un moment mai potrivit! Tocmai plouase si acoperisul picura. Oamenii veneau si plecau. Nu puteau sa nu vada si singuri care era problema. Nu vor fi interesati, ma gandeam.
Miercuri m-a sunat Maria. Se parea ca oameni care au vazut casa erau interesati. Agentul lor imobiliar trebuia sa vina in seara aceea cu o oferta. Voi fi foarte sincer. N-am fost prea incantat la aflarea vestii. NU eram pregatit sa ma mut atat de repede. Am sosit acasa tocmai cand parca agentul nostru imobiliar. I-am spus ca nu vand, decat daca cumparatorii sunt de acord sa accepte un pret fix care nu include si reparatiile acoperisului. Maria nu era multumita de indrazneala mea. Credea ca este imposibil sa vindem casa astfel. Si de fapt asta cautam!
Cateva minute mai tarziu, agentul imobiliar al cumparatorilor a sosit si mi-a oferit exact suma de bani ceruta. Clientul nici macar nu dorea sa repare acoperisul pentru ca oricum intentiona sa-l dea jos complect pentru a construi inca un nivel. Agentu nostru imobiliar a ramas cu gura cascata, ca si mine de altfel. Nu-mi venea sa cred. Am renuntat. Dumnezeu era cel care conducea totul. Nu avea nici un rost sa ma mai lupt si sa ma mai opun. Am invatat sa nu-L mai pun pe Dumnezeu la incercare, daca nu sunt gata sa actionez atunci cand El raspunde la rugaciunile facute din toate inima sau chiar la cele spuse cu jumatate de inima care sunt in acord cu vointa Lui."
-
Maria spune:
"Poate ca Edwin a fost ingrozit, dar eu eram incantata. Ne-am mutat intr-o casa veche si incantatoare din Michigan. Casa avea nevoie de redecorare si reparatii, dar era asezata pe un teren de 16 ha cu padure si dealuri incantatoare. Prezenta lui Dumnezeu era mai usor de simtit in acel loc. Dar curand eram prea ocupati pentru a profita de acest lucru.
Dupa ce eu si Edwin ne-am mutat doream sa fac schimbari majore in familie si sa pun in practica principiile adevaratului crestinism. Odata cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca nu progresam si nu puteam sa-mi dau seama din ce cauza. Am mers intr-o tabara pentru familii, sponsorizata de Restauration International. Intalnirile au fost nemaipomenite si m-am intors acasa inspirata, gata de reusita, dar inca parea ca faceam pasi mici."
Edwin spune:
"Cu toate ca Maria se simtea inspirata eu nu eram asa. In mintea mea i-am pus pe vorbitori si experientele despre care vorbeau pe un piedestal mult prea sus, pentru ca un biet muritor ca mine sa poata ajunge la ele. Astfel, Maria se lupta din nou singura si, ca de obicei, nu-i impartaseam ce se petrecea cu adevarat in inima mea.
Mai tarziu, in acelasi an, ne-am confruntat cu pericolul de a pierde un copil din cauza a ceea ce se credea a fi un melanom malign. Dumnezeu a fost indurator si diagnosticul initial a fost gresit, dar cu aceasta ocazie ne-a ajutat sa ne dam seama ce este cel mai important pentru noi.
M-am implicat in multe lucruri in locul in care ne mutaseram si mi-am dat seama ca trebuie sa renunt la ele si sa ma concentrez asupra familiei. A fost nevoie de o criza pentru a-mi atrage atentia, dar acum stiam ce trebuie sa fac. Am demisionat din comitetul de conducere al spitalului. M-am retras din toate comitetele si am renuntat la toate acele intalniri care obisnuiau sa ma tina seara departe de casa. Am scris in jurnalul meu: "Sunt convins ca trebuie sa cresc foarte mult din punct de vedere spiritual. Pana in prezent, Dumnezeu m-a chemat sa slujesc caminului. In acest moment nu sunt chemat de Dumnezeu sa slujesc comunitatii. Nu ma voi juca cu Dumnezeu. Nu ma pot angaja in nici o alta lucrare de slujire pana nu am permisiunea Lui. Este contrar inclinatiilor mele, pentru ca imi place sa fac acest lucru foarte mult, dar sunt hotarat sa-I slujesc lui Dumnezeu. Sunt gata sa urmez acest drum si nimic nu ma va impiedica, chiar daca aceasta inseamna sa pierd dragostea si respectul celor pe care ii iubesc si la cera tin foarte mult. Aceasta este lupta mea." Demisiile mele nu au fost primite prea bine si a fost un lucru foarte greu de facut, dar stiam si o stiu si acum ca era bine ceea ce faceam!
Anul urmator am mers in tabara pentru familii si ce bucurie ne astepta! Mi-am exprimat sentimentele de inferioritate spirituala si pentru prima data Maria a aflat despre luptele mele. Dintr-odata mi-am dorit mai mult decat orice altceva sa am o relatie deosebita cu Dumnezeu."
Maria spune:
"Uau! Dupa acele intalniri de tabara parca aveam un alt sot. Edwin se implica in toate eforturile noastre, iar familia noastra a inceput sa creasca in salturi. A cautat din ce in ce mai mult sa-si pastreze timpul petrecut cu noi. A incetat sa mai lucreze la firma tatalui sau si nu mai viziona programele de televiziune. Ca familie, aveam tendinta sa petrecem mult timp in afara casei vizitand prieteni. Copiii nostri preferau sa petreaca mult mai mult timp cu prietenii decat cu familia.
Intr-o seara ne intorceam acasa dupa o zi petrecuta cu prietenii nostri. Somnorosi, copiii s-au asezat confortabil in masina. Mi-am dat seama ca in acea zi nu petrecusem prea mult timp impreuna, ca familie. S-au bucurat cu prietenii lor, iar noi cu ai nostri. Oare la ce s-au gandit in acea zi? Ma simteam ca o straina fata de ei. Discutand aceasta problema cu Edwin, mai tarziu am ajuns la concluzia ca, desi prieteniile cu alte familii sunt o binecuvantare, trebuia sa petrecem mai mult timp dezvoltand relatii de prietenie in familia noastra. Am inceput sa ne asiguram ca nici o alta problema presanta nu ne intrerupea timpul petrecut seara in familie. Atunci cand copiii au devenit prioritatea noastra, atitudinea lor s-a schimbat, iar familia noastra a inceput sa fie unita. Peste cateva luni am decis sa vizitam cativa prieteni, intr-o seara, dar fiul nostru mai mare a intrebat: "Daca plecam in seara asta, cum ramane cu timpul petrecut in familie?" Stiam ca isi iubeste prietenii si ca in trecut ar fi sarit imediat daca se ivea ocazia sa petreaca un timp cu ei. Am fost incantata sa vad ca tine la timpul petrecut cu familia."
-
Edwin spune:
"In vara anului 1997 am fost impreuna in New Mexico. Familia mea era captivata de frumusetea padurilor si a muntilor si deseori incercam sa ne inchipuim cum ar fi sa traim intr-o astfel de zona. Anul urmator am facut inca o calatorie pentru a explora posibilitatile. Am vizitat diferiti agenti imobiliari si am discutat despre proprietati. Sotia si copiii erau foarte entuziasmati si participau la discutii, dar, cu toate acestea, simteam ca pentru aceasta mutare era nevoie de mai multa credinta decat aveam eu la acea vreme. Si, ca de obicei, nu eram dispus sa recunosc acest lucru.
O saptamana mai tarziu am inceput sa ma gandesc cu ingrijorare la posibilitatea de a ne muta. Ce voi lucra? Ce se va intampla cu casa mea? Unde? Cand? Cum? Inaintea mea statea frica de necunoscut. Doream sa am credinta, dar nu aveam. Tendinta mea era sa nu iau nici o decizie pana nu cercetam toate posibilitatile, astfel ca nu mai las loc pentru o alegere bazata pe credinta. Dar Dumnezeu m-a intrebat: "Ai incredere in Mine?".
M-am hotarat, indiferent de sentimente, si inainte sa ma razgandesc, am anuntat spre incantarea familiei, ca ne mutam in New Mexico. Si am facut-o!"
Maria spune:
"Eu si Edwin nu regretam nimic. Locuim de mai bine de un an in aceasta zona izolata iar incercarile si problemele cu care ne-am confruntat aici au fot mai grele ca niciodata. Aceste incercari insa, au dezvoltat in noi viata pe care ne-o doream. A fost minunat sa exploram padurile impreuna. De pe varful dealului unde este casa noastra se vede un canion unde toamna vin elanii sa pasca. Ne-am imprietenit cu o mica pasare care intra si iese pe fereastra noastra, hranindu-se cu semintele puse pe masa pentru ea. Copiilor le place aceasta activitate si multe altele. Ne-am redescoperit unii pe ceilalti si impreuna invatam sa mergem, clipa de clipa, predati pe deplin vointei lui Dumnezeu. El a luat casnicia noastra, una foarte buna dupa standardele lumesti si a facut-o una mult mai buna. A remodelat-o dupa standardele Sale si pentru aceasta Ii vom fi vesnic recunoscatori!"
-
Tim si Julie
Julie spune:
"Furioasa, curatam podeaua, sperand ca aceasta ma va ajuta sa ma calmez. Aveam nervii la pamant. Aveam un gol in stomac si stiam ca trebuie sa aleg. Pe care barbat il doream mai mult - pe cel care m-a facut sa ma simt frumoasa, iubita si interesanta sau pe barbatul caruia i-am promis viata mea, tatal copiilor mei?
Cum am ajuns in incurcatura asta? M-am intors in timp si mi-am amintit de prima sarcina. Era o perioada atat de linistita si de minunata. Tim ma trata ca pe o printesa. Eram "copilul" lui si gravita in jurul meu cu atentie inepuizabila. Absorbeam toata aceasta atentie ca un burete. Imi pregatea mancare apetisanta si se interesa ce era bun si ce nu pentru un stomac asaltat de greturile de dimineata. A descoperit ca cel mai bun era sucul din fructul pasiunii si biscuitii. Prietenii de la serviciu ne tachinau fara mila, dar era distractiv si pentru noi.
Nasterea Ellenei a fost o experienta minunata. Am discutat despre acest eveniment mai multe zile si prin comparatie, ziua nuntii noastre parea mult mai neinteresanta. Tim era un tatic atat de bun. El a fost cel care i-a facut prima baie, pentru ca mie imi era mult prea frica sa nu-i rup vreun oscior. Imi amintesc de momentele deosebite de partasie din fiecare seara, cand Tim canta la chitara, iar Ellen statea linistita in bratele mele si pisica noastra incerca plina de gelozie sa-si recastige locul din bratele mele. Viata era minunata exceptand un singur lucru - banii.
Visam sa pot fi o mamica devotata si timp de un an ne-am luptat sa facem acest vis sa devina realitate, dar era din ce in ce mai greu. Curand ne-am dat seama ca trebuie sa ma intorc la lucru. Stiam ca asa trebuie sa fie, dar in inima mea eram plina de resentimente. Doream sa dau vina pe Tim. Stiam ca nu este numai vina lui, dar doream sa dau vina pe el oricum.
Nu era timp pentru stat. Am gasit un post si-n curand a devenit o parte din viata mea. Problema presanta era Ellen. Eram siguri ca nu trebuia sa ducem fetita noastra intr-o cresa. Lucrasem intr-o astfel de institutie mai inainte si nu eram incantata. In final ne-a venit ideea sa lucram in schimburi diferite. Eu lucram in timpul zilei, iar Tim seara, Si astfel au inceput cei mai grei patru ani din viata noastra. Ma duceam la serviciu de dimineata, iar Tim avea grija de Ellen si de casa toata ziua. Cand era randul lui sa mearga la serviciu o punea pe Ellen in masina si conducea timp de o ora pana la spitalul unde lucram amandoi si ne intalneam la intrare. Faceam schimbul si dupa un "la revedere" grabit, el se ducea la serviciu in timp ce eu ma indreptam inspre casa pe acelasi drum lung pe care venise el. Totul era stabilit, sau cel putin asa se parea.
...
-
...
Eram mereu obosita dupa o zi lunga si naveta pe deasupra. Era foarte usor sa-l invinuiesc pe Tim pentru ce facuse sau nu facuse cat timp am fost eu plecata. Vorbeam la telefon ca sa stim ce se mai intampla si se parea ca toate problemele cu care se confrunta orice cuplu casatorit erau inlaturate sau maturate sub pres pentru ca niciodata nu era timp sa le discutam. Speram sa am timp la sfarsitul saptamanii dar acele zile erau pline de activitati si lucruri de facut prin casa, astfel incat luni dimineata sa o putem lua de la capat. In curand am inceput sa ne simtim ca niste colegi de camera sau ca niste vapoare care trec unul pe langa altul in timpul zilei.
Lucrurile s-au imbunatatit din punct de vedere financiar si patru ani mai tarziu se parea ca, in cele din urma, visul meu va deveni realitate. Urma sa avem inca un copil si urma sa stau acasa. M-am gandit ca acum va fi altfel. Voi fi fericita. Am avut o sarcina usoara. Nu am mai fost atat de bolnava, dar acum eram mult mai stresata. Tim nu avea timp sa ma dadaceasca iar relatia noastra se deteriorase mult faţa de anii trecuti. Neintelegerile erau dese.
Aveam mai mult energie, dar mi-am dat seama imediat ca m-am inselat pentru ca nu era chiar atat de usor sa stai acasa. Trebuia sa ingrijesc doi copii, o casa si sa mai si gatesc. La serviciu stiam ce trebuia sa fac. Programul era deja stabilit si apreciau munca asidua pe care o depuneam si eforturile pe care la faceam. Acasa trebuia sa ma descurc singura cu toate si nimanui nu-i pasa cat de mult munceam. Lucrul cel mai greu era singuratatea. Tim lucra mult. Il apasa responsabilitatea financiara si cand nu lucra, era ocupat cu intalnirile si programele de biserica. Aceste intalniri pareau nesfarsite. Imi petreceam serile alaturi de copiii mei obositi si plictisiti. Nu era nimeni care sa-mi ridice greutatea de pe umeri sau sa-mi spuna un cuvant de incurajare.
Lucrurile pareau intr-adevar foarte sumbre - asta pana cand un prieten de-al nostru a trecut pe la noi. Era interesant si placut. Ii placeau copiii si-si lua timp sa se joace cu ai mei. Vorbeam despre religie si despre viata si in cele din urma despre noi si sentimentele noastre. Conversatiile au devenit din ce in ce mai serioase si vizitele lui erau tot mai dese. Aceste vizite ma faceau sa ma simt putin stanjenita pentru ca Tim nu era acasa dar compania lui imi facea mare placere. Tim stia, asa ca m-am gandit ca totul e in regula. A inceput sa faca diferite lucruri pentru mine si sa repare lucrurile care imi dadeau bataie de cap.
In timp, prietenia a crescut. Lucrurile pareau aceleasi pe dinafara. Nu faceam nimic diferit, dar treptat a devenit din ce in ce o parte din viata mea. Nu ma mai puteam gandi la nimic altcela. Se parea ca inima mea avea propriile ei ratinamente.
Cateodata nu ne vedeam pentru o vreme si, dupa ce ne reintalneam, imi dadeam seama ca i-a fost dor de mine. Vocea sa era prietenoasa si calda si stiam ca acea caldura era doar pentru mine. Inima imi batea mai tare. Era un pic infricosator, dar in acelasi timp atat de minunat. In acea seara, inainte de plecare, mia spus: "Cred ca m-am indragostit de tine." A fost un moment crunt de sinceritate si singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: "Stiu." Un zambet larg i-a luminat fata in timp ce contempla raspunsul meu. M-am intors, nestiind ce sa fac. Stiam ca aveam o problema.
-
...
Ma simteam vinovata. Lucrurile mersesera prea departe si cu toate acestea nu eram sigura daca voiam sa inceteze. Imi iubeam sotul, dar eram indragostita de altcineva. Nu aveam o casnicie implinita. Tim nu avea timp pentru mine. Prietenul meu avea. Ma facea sa ma simt iubita si deosebita. Constiinta ma deranja atat de tare incat, intr-un final, m-am decis sa-i spun totul sotului meu.
Tim a fost minunat... atat de intelegator, atat de stapan pe sine. La inceput credea ca este doar o pasiune trecatoare, dar pe masura ce ii impartaseam mai multe si si-a dat seama cine si cum era implicat, a inceput sa vada cum stateau lucrurile cu adevarat. Si-a dat seama ca, daca lucrurile nu luau sfarsit, casnicia se distrugea. Si-a luat timp liber de la serviciu si s-a dus sa discute cu prietenul meu si sa-i spuna ca relatia trebuia sa inceteze. Apoi a venit la mine si mi-a spus: "Julie, trebuie sa alegi. Nu te voi forta sa ramai."
Doream acele sentimente bune pe care mi le oferea celalat barbat, dar in acelasi timp imi doream familia si caminul. Imi era teama ca am inaintat prea mult pe drumul cel rau - ca am pacatuit prea mult, ca Dumnezeu nu ma mai dorea. Eram blocata in valea nehotararii. Teste biblice imi inundau mintea, cum ar fi: "Daca ne marturisim pacatele, Dumnezeu este credicios si drept ca sa ne ierte", si "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara". Stiam ca erau adevarate, dar oare se aplicau si in cazul meu, puteam sa ma iert daca ma hotaram sa plec? Stiam ca, daca alegeam sa stau, tot ce mai ramasese ara doar umbra unei casnicii. Nu prea ma atragea. Intr-un final am ales sa stau cu sotul si familia mea pentru ca asa era corect."
Tim spune:
"Cand Julie m-a ales in locul acelui barbat, nu mi-am dat seama, pe de-o parte, ca motivul pentru care a facut-o a fost frica ei ca, daca va abandona casnicia era posibil ca Dumnezeu sa nu o ierte, iar pe de alta parte, ca fiecare fibra din fiinta ei dorea acea implinire pe care se parea ca acel om i-o poate oferi. Mai rau decat atat, pentru ca locuiam in aceeasi zona, trebuia sa-l vada din cand in cand, chiar daca doar in trecere.
Credeam cu naivitate ca din moment ce acel barbat a iesit din viata ei, puteam sa ne reluam viata si sa mergem mai departe. Curand am descoperit ca nu puteam relua vechea casnicie - murise cu mult timp inainte din cauza neglijentei. Trebuia sa construim cumva o noua casnicie si o noua relatie. Noi, sau cel putin eu, nu aveam nici o idee cum sa realizam acest lucru si am petrecut mult timp bajbaind prin intuneric in incercarea de a face imposibilul.
Simteam nevoia ca cineva sa ma consilieze, dar nu era nimeni. Eram prezbiterul bisericii noastre si lucrasem foarte mult alaturi de pastori. Stiam ca acestia au o experienta religioasa cu o putere de transformare la fel de lipsita de putere ca si cea pe care o aveam eu si Julie. Intre timp am facut rost de niste casete cu predici prezentate de Jim Hohnberger. Partea cea mai importanta era ca prezenta lucrurile din perspectiva experientei si esecului propriu. Am reusit sa ne inscriem pentru o intalnire de o saptamana programata in toamna. Daca lucrurile nu se schimbau pana atunci eram hotarat sa-i cer sfatul. In fond, era din afara statului si ma gandeam ca poate nu va fi prea socat sa afle de o aventura in familia unui prezbiter.
Relatia dintre mine si Julie s-a imbunatatit. Ne purtam mult mai civilizat si am inceput sa stam de vorba, dar eram aceleasi persoane, cu aceleasi porniri. Ea continua sa-si doreasca sa ma schimb si sa fiu barbatul de care avea nevoie. Si sa fiu sincer, nici eu nu eram multumit de ea. Cand lucrurile nu mergeau bine, tendinta de a dezgropa trecutul era foarte mare. Spre disperarea noastra, ne-am dat seama ca religia noastra, nu avea nimic de oferit. Tanjeam dupa ceva mai bun, ceva care sa ne schimbe. Am incercat si am tot incercat, dar se parea ca tot ce faceam esua. Stiam ca trebuie sa fie mai mult in crestinism decat ce descoperisnem noi. In final am hotarat ca, daca nu reusim sa facem sa mearga, vom renunta cu totul. Poate ca acest vorbitor nou avea ceva de oferit. Tot ce puteam face era sa speram."
-
Julie spune:
"Tim habar nu avea cat de mult m-am luptat in cele opt luni care au urmat aventurii. Doream din toata inima sa fiu "cuminte" si sa fac ce trebuie, dar inima inca mai tanjea dupa prietenia lasata in urma. Parea ca in viata mea era o gaura imensa. Totul imi amintea de el. Pretuiam amintirile si sentimentele legate de acesta. Lucruri mici si neinsemnate inviau aceste amintiri si se parea ca eu nu aveam nici o putere sa le inlatur. Tanjeam dupa cineva cu care sa pot vorbi, dar nu indrazneam. Nimeni nu stia si nu puteam sa risc sa ma fac de rusine.
La inceput Tim a fost foarte puternic, dar curand am descoperit cat de adanca era rana si cat de manios era in interior. Si eu sufeream pentru ca stiam ca sunt de vina. Se temea ca ma voi razgandi si ca niciodata nu vom fi in stare sa ne indragostim unul de altul. Alternau sentimentele de gelozie si disperare. Doream ca eu sa ma schimb si sa devin femeia pe care si-a dorit-o mereu, dar doream ca el sa ma iubeasca asa cum eram. Era o disputa teribila."
Tim spune:
"Da, eram nervos. Nu doream sa ma zbat prea tare pentru a repara stricaciunile. Nu voiam. Cred ca in adancul sufletului eram macinat de altceva. Eram chinuit de ideea ca as fi putut fi eu in locul ei. In decursul anilor in care am trait mai mult despartiti, am poftit alte femei. Ceea ce m-a impiedicat de la aceeasi soarta a fost lipsa ocaziei, si orgoliul meu de barbat era jignit. Eu trebuia sa fiu cel care are astfel de escapade, in loc sa joc rolul barbatului incornorat. Astfel, am inceput sa fiu sarcastic cu Julie, pentru ca asta ma facea sa ma simt mai bine, atunci cand aproape ca-mi pierdusem respectul de sine.
Cand a sosit si timpul sa-l ascult pe Jim Hohnberger eram dispus sa fac orice lucru care ar fi indreptat situatia. M-am dus la o plimbare cu Jim si am inceput conversatia cu urmatoarele propozitii: "Jim, suntem disperati! Daca nu putem gasi o modalitate prin care crestinismul sa functioneze, renuntam complet."
Jim m-a privit si a facut ceva la care nu m-as fi asteptat niciodata. A zambit si mi-a spus: "Ma bucur sa aud asta. Exact asa eram eu cu Sally. "
Am mers pana pe un varf de munte si ne-am uitat la vai. In timp ce vulturii zburau pe bolta cerului si un vant cald de toamna fremata printre frunze, Jim mi-a impartasit fundamentele umblarii cu Dumnezeu. Nu era nici o noutate in lucrurile pe care mi le spunea, dar el le pusese in aplicare si, pentru prima data in viata mea, am vazut cum trebuie sa functioneze adevaratul crestinism in viata reala. Cand a auzit povestea relatiei noastre cu probleme, a spus doar: "Trebuie sa te muti. Nu-ti lasa nevasta in situatia sa fie permanent ispitita de celalalt barbat."
"Nu avem banii neceasari", am protestat.
"Economiseste", a raspuns.
Julie spune:
"Nu stiu ce i-a spus Jim sotului meu, dar eram sceptica. Am acceptat oricum. Orice era mai bun decat ce aveam. Nu aveam nimic de pierdut.
Imi era teama sa pierd singurul camin pe care l-am avut timp de sapte ani, dar in acelasi timp, o parte din mine era bucuroasa ca paraseste amintirile. In sfarsit, ne-am decis sa plecam. Am inceput sa strangem bani iar in primavara urmatoare aveam destui si am plecat.
Era mai usor sa uit si sa plec intr-un loc nou. Dumnezeu ne-a ales o casa minunata din lemn. Noua casa era de tipul unei casute de statiune, cu o cada imensa si un semineu, lucruri marunte care invitau la intimitate si partasie. Multe rani au inceput sa se vindece. Nu aveam prieteni pe care sa-i vizitez, asa ca am inceput sa caut compania sotului meu. Ne bucuram unul de altul. Am incercat sa ma dedic copiilor. Lucrurile au inceput sa se imbunatateasca. Eram încântată."
-
Tim spune:
"Julie are dreptate. Era mult mai bine, dar procesul schimbarii a fost treptat si nu schimbarea de peste noapte dupa care tanjeam. A durat doi ani pentru a construi o noua relatie, dar acum casnicia noastra este mult mai buna fata de ce am avut vreodata. Familia noastra era unita si preferam sa fim impreuna decat oriunde altundeva. Julie de acum era femeia la care am visat si nu cea cu care m-am casatorit acum paisprezece ani. Am descoperit ca nu puteam repara vechea casnicie. Trebuia aruncata si inlocuita cu una nou nouta. Acum nu suntem doar prieteni, ci cei mai buni prieteni, iar caminul nostru este locul in care invatam sa umblam cu Dumnezeu, Cel care face ca toate aceste binecuvantari sa fie posibile.
Asta nu inseamna ca suntem produse finite. Nu, nu am atins tot ce ne dorim, dar suntem pe drumul cel bun. Si, desi s-ar putea sa ne impiedicam si sa cadem de foarte multe ori, privim cu speranta spre viitor, pe masura ce Dumnezeu ne descopera mai mult din planurile Sale cu privire la viatile noastre, iar noi urmam calea ce ne-a fost aratata."
*****
Din mai multe puncte de vedere ma identific cu toate cuplurile care si-au prezentat experientele si-mi inchipui ca si tu la fel. Cand vorbesc despre dragoste, toate povestirile sunt diferite, dar au un element comun. Te-ai vazut pe tine, pe sotia ta, casnicia ta in povestirile acestor cupluri? Stiu ca atunci cand casnicia noastra nu era asa cum ne-am fi dorit, tanjeam nu neaparat dupa o relatie sau un partener nou, ci dupa abilitatea de a face ca aceasta casnicie sa devina ceea ce am visat. Toti barbatii si toate femeile din aceste capitole au fost in aceasta situatie. Toti au in comun disperarea cu care erau dispusi sa incerce altceva, sa riste sa faca ceva diferit.
Astfel, inainte de a examina uneltele, cheile, daca vrei, prin care sa-ti revitalizezi casnicia, trebuie sa decizi daca vrei sa faci o schimbare. A face o schimbare in bine presupune sa faci ceva sacrificii si sa dai dovada de lepadare de sine. Esti dispus? Casniciile minunate nu sunt o pura intamplare. Sper ca v-am putut ajuta sa puteti capata speranta, o viziune asupra fagaduintei ce poate fi a ta daca vrei.
-
Rolul acestui capitol este sa te invete cum sa incepi din nou sa-ti cuceresti partenerul de viata. Toti cei care au fost indragostiti vreodata au castigat inima cuiva cel putin o data, iar tu o poti face din nou. Nu trebuie sa fii tanar sau sa arati bine pentru a raspunde dorintei partenerului tau.
*****
Dragostea nu rezista, nu va rezista si intra-adevar nu va rezista mult timp fara a fi exprimata. Acesta este un truism, in ciuda tendintei filmelor si literaturii moderne de a prezenta intr-o lumina romantica dragostea neexprimata si neimpartasita. Dragostea neexprimata este o tragedie, atat pentru cei lipsiti de beneficiile ei, dar mai ales pentru cei care o detin. Imi aduc aminte ca am auzit de un om care a calatorit intr-o tara fierbinte si arida. A observat ca foarte multe dintre cantecele localnicilor vorbeau despre apa si a intrebat o cunostinta despre acest lucru. "Da," a raspuns, "avem tendinta sa cantam si sa visam despre ceva ce este foarte rar. De aceea toate cantecele voastre sunt despre dragoste?"
Stiti, intotdeauna mi s-a spus ca la un moment dat luna de miere va lua sfarsit si ca dupa un an sau doi casnicia noastra isi va pierde scanteia si va deveni ca oricare alta. Cu trecerea timpului, experienta mea a confirmat cuvintele acestor profeti fatalisti. Dar cand am descoperit principiile despre care vom vorbi in acest capitol, am observat ca sentimentele pe care le-am avut pentru Sally a mea, in perioada curteniei, si care murisera din cauza neglijentei mele, s-au reaprins. Am descoperit ca dragostea in casnicie nu trebuie sa devina rece, formala, plictisitoare si obosita. Astazi simt flacarile dragostei pentru acea fata cu care m-am casatorit mai mult decat le simteam pe vremea cand o curtam; si tu poti experimenta acest lucru, descoperind nevoile partenerului tau si asigurandu-te ca au fost implinite. Ambii parteneri trebuie sa faca acest lucru. Partenerul tau doreste sa-i oferi "combustibilul" potrivit. (pentru "a arde"de dragoste) O vei face? Sotilor, mârâiti cumva gandind: Acum ce trebuie sa mai fac? Ai nevoie de mai multa motivatie? Va voi impartasi un secret pe care l-am invatat din proprie experienta. Este imposibil sa oferi prea mult unei femei! Cu cat ii oferi mai mult, cu atat iti rasplateste efortul, inconjurandu-te cu valuri uriase de dragoste. Este o investitie in fericirea ei si a ta si este mult mai profitabila decat orice investitie de pe lumea asta.
Sally are nevoie de cuvinte de incurajare si complimente. Aceste cuvinte nu ne costa nimic si cu toate acestea fac atat de mult. Adesea ne gandim ca partenerul nostru de viata are nevoie de ceva nemaipomenit pentru a se simti nemaipomenit dar regula care se aplica in toate aceste domenii este: "mici atentii, dar dese".
Pentru a oferi complimente sincere inseamna sa detronam sinele si sa dezvoltam o atitudine de recunostinta fata de cei din jur. De exemplu, chiar astazi, in timp ce scriu aceste cuvinte, Sally a pus o noua coperta albumului foto pe care il luam cu noi atunci cand mergem sa tinem seminarii. Aceste albume sunt foarte rasfoite pentru ca oamenii sunt curiosi sa afle mai multe despre caminul nostru, despre stilul nostru de viata. Vechea coperta devenise cam tocita astfel ca Sally a inlocuit-o cu una noua. Era simpla, atragatoare si, mai mult decat toate, reda esenta a cine si ce suntem. S-a dedicat acestui proiect si arata bine.
Cand am intrat si am vazut coperta, puteam raspunde in mai multe feluri. Puteam sa spun "Multumesc!" ceea ce Sally ar fi apreciat, dar ar fi fost un "combustibil" nepotrivit. Mai rau decat atat, as fi putut spune: "Era si timpul sa-i pui o coperta noua! Am crezut ca va trebui sa astept sa se desprinda cu totul cea veche!" Acesta este echivalentul verbal pentru aruncatul cu apa pe foc.
Vazand ce a facut, am simtit sa o laud pe Sally, sa-i apreciez eforturile si sa o incurajez. Am spus: " Uau, e minunat! Draga mea, este foarte atragatoare si cu siguranta va atrage atentia oamenilor. Ai fost foarte creativa!" Daca ati fi vazut o inregistrare cu reactia ei la auzul acestor cuvinte! A fost minunat. I s-a luminat fata si era atat de multumita si de incurajata.
In alta zi mi-a facut o placinta cu afine, si cand am terminat masa si m-am ridicat, multumit, am spus: "Draga mea, a fost nemaipomenita! M-ai dat gata!" Cand cineva aude astfel de cuvinte isi ridica moralul. Desi s-ar putea sa spui: "Mare lucru!". Daca ai incerca sa spui mai des cuvinte incurajatoare ai ajunge la concluzia ca aceste cuvinte sunt un lucru mare.
-
Mici formule de politete ca: "Te rog", "Multumesc", "Cu placere" si "Scuza-ma" sunt necesare in societate printre necunoscuti, dar foarte des sunt ignorate acasa. Cine este mai vrednic de politete decat cel ce ne iubeste cel mai mult? Oare chiar vrem sa transmitem mesajul ca persoanele straine merita mai mult efosrturile noastre?
Cand imi curat masina si ma straduiesc sa o fac sa arate bine, lustruind-o pe dinauntru si pe dinafara, Sally spune adesea: "Uau, ia uite cum straluceste!"
Mi-a mai spus aste de multe ori si nu simt nevoia de cuvinte incurajatoare, dar imi place sa o aud spunand asta. Inca imi mai place sa stiu ca timpul si eforturile mele sunt apreciate. Foarte multi oameni simt nevoia sa fie apreciati. Nu trebuie sa va avantati in laude false si exagerate. Majoritatea oamenilor vor ca eforturile lor sa fie recunoscute. Cand ne curtam, multi dintre noi ne impartaseam liber gandurile si sentimentele in timp ce exploram si ne familiarizam cu persoana de langa noi, lasand-o sa ne cunoasca asa cum suntem. Dupa ce ne casatorim, sotii si sotiile noaste nu inceteaza sa fie oameni interesanti. Inca mai descopar lucruri noi despre Sally, lucruri pe care nu le stiam, intamplari, talente ascunse, sentimente si griji, si toate astea dupa treizeci de ani de casnicie. Astept cu nerabdare urmatorii treizeci!
Sally este deosebita din multe puncte de vedere. As putea scrie o carte despre lucrurile pe care le face si pe care le apreciez, dar lucrul cel mai interesant este felul in care se ingrijeste. Intotdeauna se imbraca frumos. Arata bine si este mereu aranjata. Acest lucru îi ia timp si efort, si asta nu pentru ca n-ar avea o gramada de lucruri care sa-i rapeasca timpul. O face doar pentru mine, indiferent daca avem musafiri sau nu, pentru ca vrea sa-mi demonstreze ca sunt la fel de important pentru ea ca si musafirii. Si eu, la randul meu, vreau sa ma asigur ca ea stie cat de mult apreciez efortul ei. O femeie vrea sa stie ca sotul ei o considera atragatoare, ca inca il mai incanta. Nu spun asta in sensul atractiei fizice ci are nevoie sa stie ca el inca o place.
:) Am dezvoltat cateva metode pentru ai spune lui Sally acest lucru. Cand intra in camera, am un atac de frumusete. Probabil ca va intrebati ce este un "atac de frumusete". Ei bine, cand o privesc, imaginea ei imi incanta privirea si sunt coplesit. Imi incrucisez bratele pe piept si ma zbat in agonie inainte sa ma prabusesc, si singurul mod prin care Sally ma poate reanima este prin resuscitare gura la gura! Ii place foarte mult joaca asta; Am facut acest lucru chiar si cand aveam musafiri. Acest tip de "joaca" pastreaza vitalitatea si casnicia noastra. Cuplurile ar trebui sa se distreze impreuna si este cu atat mai bine daca va place sa va axprimati. Emotia curteniei nu ar trebui sa se termine la altar, ci ar trebui sa continue, sa creasca si sa se dezvolte in fiecare an.
-
Foarte multe femei nu sunt incurajate si laudate pentru inteligenta lor, desi acest lucru este foarte important. Desi gandesc diferit fata de dumneavoastra, domnilor, asta nu inseamna ca sunt aiurite, asa cum au tendinta unii soti sa-si acuze sotiile. Mie imi plac situatiile in care Sally vine cu ideea cea mai buna sau cu comentariul potrivit si o laud: "Cum de ti-a venit ideea asta? Mie mi-ar fi luat o mie de ani. Esti formidabila!" Si sa stiti ca aceasta nu este vorbarie goala. Dumnezeu a promis barbatului un ajutor si Sally este ajutorul, frumosul echilibru din viata mea. Este atat de incantata cand spun asta, si asa ar trebui sa fie pentru ca sunt sincer cand ii fac un compliment.
Asta ridica o alta problema: trebuie sa fim sinceri atunci cand folosim un limbaj pentru ca altfel nu vom reusi sa oferim ceea ce-si doreste partenerul. Poti sa exagerezi putin intr-un mod jucaus, si eu o fac. Flirteaza cu sotul sau sotia ta, fa-i cu ochiul, arunca-i o privire pe furis, tineti-va de mana pe sub masa sau scrieti-va biletele. Chiar si atunci cand ii faci cu mana in multime ii arati multa dragoste. Aceasta spune: "Esti o persona deosebita si chiar daca toata lumea imi sta in cale, eu tot te privesc." Poti fi galant si prin cuvinte: "Uau, ce atragatoare esti!" Nu neglijati acele nume dragalase pe care vi le-ati pus atunci cand va curtati. Stergeti praful de pe ele daca nu le-ati folosit de mult, pentru ca secretele impartasite intaresc intimitatea.
Cand am primit invitatia pentru ce-a de a 25-a reuniune de clasa, Sally s-a uitat la invitatie, dupa care si-a luat privirea de la ea, m-a privit in ochi si mi-a spus: "Draga, au fost mai mult de 660 in generatia noastra, dar nici unul nu se compara cu tine. Il am pe cel mai bun!" Trebuie sa spun ca acele cuvinte au avut impact asupra mea! Dupa atatia ani, acele cuvinte chiar au intarit relatia noastra.
Lui Sally ii place gradinaritul. Nimic nu-i face mai mare placere dacat sa vizitez alaturi de ea serele de legume sau gradinile de flori. Le-am vazut in fiecare zi, :o dar tot ma duc cu ea. As putea spune: "Da, e o rosie frumoasa!", dar nu spun asta. Prefer sa spun: ("Ia uite ce castravete!" ;D - gluma tr.) "Ia uita-te la rosia aia! Ia uite ce frumos cresc rosiile alea! Fantastic! Nu-mi vine sa cred ce mari s-au facut - sunt mai mari decat o minge de golf! Incredibil! Ai facut o treaba nemaipomenita!"
Cuvintele incurajatoare sunt importante, mai ales cand acesta este "combustibilul" dorit.
-
Poate ca de mult n-ai mai spus anumite lucruri, incat nici nu mai stii cu ce sa incepi. Multi oameni se tem ca vor parea prosti sau falsi atunci cand incearca pentru prima data sa spuna ceva incurajator - mai ales daca au fost obisnuiti sa foloseasca cuvinte dure si neiubitoare. Dar chiar si cei mai nepriceputi la vorbe pot scrie un bilet.
Un bilet de incurajare este o binecuvantare pentru cei carora conversatia li se pare o incercare grea. Unii sunt mai priceputi in exprimarea pe hartie, dar in conversatii nu pot gandi destul de repede. Dar oferiti-le timp pentru a reflecta si din stiloul lor poate iesi o opera de arta. Spre deosebire de textul orar, textul scris poate fi citit in mod repetat si pretuit de destinatar mai mult decat o fraza spusa ocazional. Recent am primit acest bilet de la Sally:
"Draga Jim,
Esti comoara vietii mele, bataia inimii din fiecare zi si bucuria fiecarei clipe.
Cu dragoste, Sally"
Pe cealalta parte era desenata o inima pe care scria: "Tu esti barbatul meu." si a adaugat o faţă zambitoare. Biletul ei a fost echivalentul unui "atac de frumusete".
Numele de alint sunt o expresie a intimitatii voastre, dar aceste nume pot de asemenea sa apropie inimile. Ii spun adesea sotiei mele ca este culoarea care lipseste din curcubeu. Fiul meu a preluat ideea si a inceput sa-i spuna prietenei lui ca este steaua care lipseste de pe cer. Un astfel de compliment spus pe neasteptate sau de fata cu altii, mai alesc acompaniat de elementul surpriza, poate fi incantator.
Cand am fost cu cortul, am asistat la un astfel de moment. Traversam o vale plina de flori mici, salbatice, de diferite culori iar unele erau aproape albe cu o tenta de roz. Observand acest lucru, fiul meu s-a apropiat de prietena lui si i-a spus: "Priveste, chiar si florile rosesc in prezenta ta." Apoi, deodata, nu doar florile erau cele care roseau in acea vale. Cat de adevarate sunt cuvintele scripturii din "Proverbe" 18:21 - "Moartea si viata sunt in puterea limbii." In casnicia mea si a ta, moartea si viata stau intr-adevar in puterea limbii.
Atatia soti, sotii si copii stau ascunsi in carapace si se apara de betele vanturate de cei care pretind a fi cei dragi. Atunci cand folosim un limbaj dur sau taios cu sotul sau cu sotia este ca si cum l-am inghionti cu un bat. Fraze ca "Esti prost!", "Tu nu gandesti mai intai?", "Nu poti sa faci nimic cum trebuie?" sau gesturi care ii lovesc si ii umilesc, ori amenintari verbale cu ruperea relatiei sunt ca si cum ai arunca apa pe foc.
Putem chinui sotii si sotiile cu probleme si incercari. Uneori, cand un barbat vine acasa, sotia lui arunca toate greutatile asupra lui iar acesta este aproape zdrobit chiar inainte de a scoate haina. "Proverbe" 12:23 explica: "Nelinistea din inima omului il doboara, dar o vorba buna il inveseleste." Unii dinte cei dragi tanjesc dupa o vorba buna. Pentru unii ar fi lucrul cel mai pretios din lume. Vedeti, dragostea nu inseamna sa obtii numai ce vrei, ci mai degraba sa oferi altcuiva ceea ce-si doreste.
-
Am vizitat, am consiliat si am stat cu foarte cu foarte multe cupluri care nu mai intetesc focul. Multi dintre ei poate ca nu arunca apa pe cuptor, dar au lasat flacarile sa moara din neglijenta. Daca vreti ca flacarile dragostei sa moara in casnicia voastra, este foarte simplu - nu faceti nimic. Este garantat ca functioneaza de fiecare data.
Adesea, modalitatea prin care ne adresam altora este mult mai importanta decat cuvintele in sine. Si acum mi-l aduc aminte pe tata cum statea in capul mesei si spunand ca din intamplare mamei: "Berenice, arunca-mi placinta aia!"
"Henry, gandeste-te la copiii tai si la ce exemplu le dai!"
"Berenice, arunca-mi placinta aia!" - spuse el raspicat.
Nu am mai vazut-o niciodata pe mama facand ceva de acest gen, dar a ridicat platoul cu placinta si a tintit impecabil - direct in faţă. A urmat un moment de tacere, de asteptare, in care ne-am tinut cu totii respiratia, asteptand sa vedem daca putem sa radem. Tata a ramas inmarmurit in timp ce bucati de mar si de aluat alunecau de pe fata lui pe camasa. "Ei bine - spuse el - placinta am vrut, placinta am primit." Apoi a inceput sa rada, permitand intregii familii sa reactioneze la aceasta situatie comica.
Daca te indoiesti de veridicitatea cuvintelor incurajatoare, spune cuvinte de imbarbatare partenerului timp de o saptamana. Vei fi uimit de efectul pe care il va avea. Daca descoperi ca aceste cuvinte incurajatoare sunt felul in care persoana draga vrea sa fie iubita, atunci extinde acest experiment pentru tot restul vietii.
-
O alta modalitate prin care incurajam sau intarim iubirea noastra este prin daruri. Nu, nu ma refer la darurile oferite de sarbatori sau de ocazii speciale ci acelea pe care un prieten de-al meu le-a numit daruri "pur si simplu". Un dar este un semn vizibil care spune: "Astazi m-am gandit la tine!". In acest cadou este intruchipata dragostea careia ii pasa destul de mult incat sa aleaga ceva deosebit pentru persoana iubita.
Cadourile pot fi foarte ieftine. Cand Sally si cu mine ne curtam, nu aveam bani de cheltuit. Studentii au foarte rar bani de cheltuit. De fapt, strangeam banii pe care ii aveam pentru ca sa ne putem intani la sfarsit de saptamana. In loc sa cumparam cadouri, ofeream felicitari facute de noi si la picnicuri mancam hrana pregatita acasa.
Nu cu mult timp in urma, impreuna cu Sally si cu niste prieteni mergeam cu masina pe un drum laturalnic de tara, cand deodata, aerul s-a umplut de parfumul florilor de camp. Am oprit brusc masina, facandu-i pe toti sa se intrebe daca s-a intamplat ceva. Nu am stat sa raspund; am iesit din masina si m-am intors cu un buchet pentru Sally: "Flori pentru floarea mea!" - am spus, topindu-ma in caldura zambetului ei incantator.
Uneori cadoul nu este doar un lucru. Poate fi darul de a face ceva neasteptat. S-ar putea ca un telefon dat dela serviciu sa va ia cateva minute, dar pentru partener acesta poate fi cel mai important eveniment din acea zi! Julie isi aminteste cu placere de momentul in care familia sa i-a facut un dar neasteptat.
"Fusesem ocupata toata ziua si nu am avut timp sa planuiesc nimic pentru timpul special pe care trebuia sa-l petrec cu familia. Tim si copiii au sugerat ca in seara aceea sa mergem in parc, nu departe de casa noastra, iar eu am fost mai mult decat dispusa. Ajungand in frumosul parc cu lac linistit si cu priveliste frumoasa, am inceput sa ma destind. Am fost de acord cand copiii s-au hotarat sa mearga de cealalta parte a parcului si sa vada campingul. Erau foarte multe corturi frumoase. Ba cel care era chiar in fata noastra arata nemaipomenit. Probabil ca si lui Tim i s-a parut interesant pentru ca a incetinit masina ca sa se uite la el. "Oamenii aceia au cort ca al nostru." - am spus. "Da, asa este." - spuse el in timp ce parca masina, si curand mi-am dat seama ca era cortul nostru. Copiii si sotul meu facusera in secret toate pregatirile pentru aceste zile. Ce surpriza mi-au facut cu acest sfarsit de saptamana deosebit!"
-
Atunci cand un cuplu este indragostit, toti cei din jur isi dau seama de acest lucru. De ce? E mai mult decat privirea lor, mai mult decat bucuria pe care o au unul in prezenta celuilalt. Este vorba despre atingerile tandre: bratul protector al partenerului, imbratisarile ce par a fi rupte din rai, sarutarile interminabile si mainile care se prind una de cealalta ori de cate ori au ocazia, lucruri care marcheaza aceasta faza a curteniei. Problema este ca, treptat, majoritatea lasam aceasta faza in spate dar nu lasam si nevoia de a fi atinsi.
Un copil caruia ii sunt satisfacute doar nevoile fizice, dar nu este niciodata tinut in brate, mangaiat sau daca nimeni nu se joaca cu el, are un proces de crestere deficitar si este foarte posibil sa moara repede. Toate acestea nu pentru ca atingerea tandra ar fi o optiune, ci pentru ca este o nevoie absoluta pentru orice fiinta omeneasca, indiferent de stadiul de dezvoltare.
Sotiei mele ii plac atingerile tandre. Ne imbratisam si ne sarutam des, dar este mai mult decat atat. De mai multe ori am venit pe la spatele ei in timp ce scria la computer si vedeam ca este obosita. Energia incepea sa o lase si arata ca o planta din gradina care are nevoie de o gura de apa. Asa ca, i-am masat cu blandete umerii si bratele. In cateva secunde, ca si acele plante care sunt udate, si-a revenit imediat. I-am transmis din energia mea prin atingere si prin asigurarea ca o iubesc. Uneori isi da seama ca sunt stresat, mai ales daca ziua a fost plina de intalniri publice si consiliere. Dupa felul in care imi intorc capul, isi da seama ca ma doare capul sau gatul. Preia comanda si curand problema este rezolvata de mainile ei inzestrate.
Atingerile traditionale sunt importante. Imbratisarile si sarutarile la plecare si la venire unesc inimile si pot fi mult mai mult decat o simpla formalitate. Am urmarit multi barbati sarutandu-si nevestele de ramas bun din obligatie, dupa ce ma vad pe mine sarutand-o pe Sally, si credeti-ma, sotile lor stiu ca fac lucrul acesta din obligatie.
-
Imi amintesc de o astfel de sotie care a incercat din rasputeri sa-i transmita sotului sau mesajul ca atingerile tandre sunt importante pentru ea. Aceasta era metoda prin care putea fi cucerita. M-a vazut stand cu Sally si cum ne tineam de mana in timp ce ne rugam, cum ii sarut mana de fiecare data cand ii dau drumul. Nu pot sa merg langa Sally fara sa ne tinem de mana, si cand suntem aproape, nu ma pot abtine sa nu-mi pun bratul in jurul ei. In timpul unei vizite, aceasta sotie ne-a urmarit si curand am vazut-o apropiindu-se mai mult de sotul ei, dar stii ce a facut el? S-a indepartat de ea si mai tare! Am privit cum l-a urmarit pe toata canapeaua si tot nu s-a prins! Ii puteam simti frustrarea. Sotul ei era tipul de om care la plecare zice: "Ne vedem mai tarziu!" Poate ca uneori ii mai spunea pe acelasi ton si "Te iubesc!".
M-am simtit atat de rau pentru aceasta sarmana femeie incat l-am invitat pe sotul ei la o plimbare si i-am explicat care este dorinta sotiei lui. A doua zi am stat sa vad ce se intampla. Si-a pus bratul in jurul ei, ii vorbea frumos, iar ea era lesinata dupa el. Era atat de fericita si multumita de acele gesturi mici, incat aveam impresia ca va exploda. Acele gesturi mici inseamna mult si daca le neglijezi, nu stii ce pierzi.
Voi adauga, totusi, un cuvant de avertizare. Daca aceste mici atentii au disparut din neglijenta si singura data cand le folositi este in momentele de intimitate fizicam s-ar putea ca partenerului sa nu-i placa la inceput, pentru ca s-a invatat ca aceste activitati sa fie un pleludiu pentru ceva mai mult. S-ar putea sa vada ca ii acorzi o atentie deosebita si sa interepreteze gresit mesajul. Cu timpul, si prin perseverenta, ii vei castiga inima. Nu dispera.
-
Am ajuns, in cele din urma, la partea mea preferata - cea care imi spune, mai mult decat orice, ca sunt iubit. Este vorba despre faptele bune. Atunci cand cineva face tot posibilul sa ma ajute, imi spune ca ma iubeste. Cand cineva se ingrijeste de mine, imi ajunge la inima. Am avut musafiri la masa si dupa ce au urmarit-o pe Sally, s-au gandit ca este o sotie chinuita. Nu pentru ca as abuza-o fizic, ci pentru ca mereu ma serveste. Uneori, cand stam la masa si arunc o privire spre frigider gandindu-ma ce as vrea, Sally este deja in picioare gata sa-mi ofere orice, chiar inainte sa ma ridic sau sa spun ceva. Ma serveste pentru ca ma iubeste, nu pentru ca o forteaza cineva. Ii place sa ma serveasca si-i place dragostea pe care o primeste de la mine facand asta.
Acum, pentru ca ea nu prefera sa fie cucerita astfel, credeti ca Sally nu-si doreste niciodata un serviciu de dragoste? Sigur ca-si doreste. Intr-o seara, fiul meu si cu mine am fost sa scoatem cartofi din gradina. I-am spalat pentru ea si asta nu pentru ca noi trebuia sa facem acest lucru, ci pentru ca stiam ca are nevoie de ajutor si va fi incantata. A servi pe altii nu este numai crestineste, dar din foarte multe puncte de vedere, este esenta crestinismului. Deseori, din iubire pentru altii, s-ar putea sa facem pentru ei lucruri pe care nu le-am face pentru noi.
Aceste actiuni pot fi si lucruri simple, cum ar fi sa repari o teava sparta, sa zugravesti dormitorul in ziua ta libera, sa-i gatesti mancarea preferata sau sa-i calci rufele. Niciuna din aceste actiuni de slujire nu este mareata, dar nici nu trebuie sa fie pentru a castiga inima celui care raspunde la ele. Pentru unul ca mine, intentia si dragostea sunt cei mai importanti factori.
*****
Asadar, te-ai regasit pe tine sau pe partenerul tau in vreunul din cazurile prezentate? Daca da, stii ce trebuie sa faci pentru a oferi combustibilul de care e nevoie pentru a mentine flacara aprinsa. Esti dispus sa faci acest lucru? Veti face pasii necesari pentru ca atunci cand va vor vedea cei din jur sa creada ca sunteti un cuplu proaspat casatorit?
Casatoria a fost creata de Dumnezeu ca sa ofere placere si implinire. Te provoc sa abordezi activitatile acestei saptamani ca pe un experiment, explorand cum sa-ti satisfaci partenerul si pe tine. Fie ca Dumnezeu sa va trimita multe binecuvantari atunci cand va luptati sa aprindeti flacara!
-
Daca va place autorul acum poate fi comandata si-n Romanaia la nr de telefon 0244334775, si-as recomanda ,,Viata din belsug'' o carte ce vorbeste de viata buna pe care o ducea Jim si sotia sa Sally. Este o carte despre un nou inceput.