Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: George Ene din 23 Aprilie, 2005, 05:45:15 p.m.

Titlu: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: George Ene din 23 Aprilie, 2005, 05:45:15 p.m.
SFÂNTU' GHEORGHE

Ţapinarul *
uscăţiv,
pe un cal costeliv
şi pintenog,
mă rog,
cobora călare
pe o cărare
fără zor,
încetişor,
din munte la vale,
spre primăvara de la poale,
învârtind ţapina
bătu-o-ar vina,
că-i era nedespărţită
ca o iubită.
Cobora, cum spun, învârtind ţapina în mână
şi fluierând cu foc după o oarecare cadână,
când, iată, în drum,
şi chiar acum,
năpasta:
"La dracu' şi asta!"
- zise el ca de gheaţă -
trezindu-se faţă-n faţă
cu un balaur
cu solzii de aur.
Ridică ţapina să lovească
- obişnuinţa lui, firească -,
când foşniri de armuri medievale
fulgeră muntele din creştet la poale.
Balaurul încordându-se
şi proptindu-se
pe cele 33 de lăbuţe reptiline,
şi-n plus arătându-şi lucrările canine,
scoase fulgerător cele 7 limbi fluturate
(câte-nvăţase la facultate),
şi-i grăi calm, liniştit:
"Gheorghiţă, frate,
ai înnebunit?
Se poate?
Ce-ţi veni?
Păi eu te-nghit
cu cal cu tot
dacă eşti netot,
şi chiar pe nemestecate
dacă ai intenţii necurate.
Să ştii că detest
cu mortal protest
mângâierea trupească
şi, mai ales,
ciupirea puricească.
Ţi-e clar?
La care Gheorghiţă
alb, ca de var,
(cum e-n calendar),
vreau să zic surprins,
ca un fotbalist în henţ-careu
- clănţănindu-şi dinţii mereu -,
a rostit stins
următoarea
salvatoarea
proză:
"Stai, fratele meu,
că vroiam să facem o… poză!"

…Şi când te gândeşti
că şi azi mai găseşti,
e-adevărat foarte rar,
câte unul care aprinde feştilă sau felinar
şi se roagă pentru sănătate
şi, fireşte, pentru bucate
ilustrului ţapinar
că, cic-ar fi fost… plin de har.

-----------------------
* Vine de la ţapină, care înseamnă cange, cârlig de oţel folosit la manevrarea buştenilor de lemn. Ţapinarii sunt lucrători cu ţapina, care muncesc de regulă în munţi, în branşa tăierii-manevrării buşenilor.
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: Lorelei din 23 Aprilie, 2005, 05:48:40 p.m.
La Multi Ani, George, sa fii fericit!
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: un_suflet din 23 Aprilie, 2005, 06:10:36 p.m.
Cu rima, sau fara rima....
Azi de ziua numelui tau.
Cu inspiratie, sau fara...
Iti daruiesc sufletul meu.

De ti-o placea, de nu ti-o place...
Eu ti l-am oferit cu drag.
De nu-l vei vrea, de-l vei voi,
Mi-l vei aduce tu-ntr-o zi...
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: un_suflet din 23 Aprilie, 2005, 06:25:58 p.m.
P.S.:
Si azi e ziua ta....mai este si poimaine! :)
Ce sa-ti urez eu? Un la multi ani!...stiu eu :(
Mai bine-ti daruiesc un VIN si-o PAINE... :)
Maine e ziua mea! Acum e randul tau! ;)
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: George Ene din 23 Aprilie, 2005, 06:38:05 p.m.
Vă mulţumesc din toată inima, fetelor dragi.

Mă-ntreb: ce m-aş face eu fără dragostea voastră?
Această dulce mângâiere curată -
unori mai aspră, alteori neaşteptată,
dar de fiecare dată ca o floare proaspătă-n glastră
la care ţin, vă asigur, imens, înmiit,
ca un om ce vă e cu toată inima dăruit...
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: Guardian|Angel din 23 Aprilie, 2005, 06:43:19 p.m.
double "la multi ani!"
si pentrzu azi si pentru poimaine :-*
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: alexia din 23 Aprilie, 2005, 07:19:25 p.m.
         Sanatate, bucurii si multa dragoste sa-ti aduca sfantul al carui nume il porti. La multi ani, George!  :)  :-*
Titlu: Re: SFÂNTU' GHEORGHE
Scris de: George Ene din 24 Aprilie, 2005, 08:30:10 p.m.
Fetelor minunate, care m-aţi felicitat,
Mă plec în faţa voastră şi vă mulţumesc înc-o-dat'!
 :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-* :-*