Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Ai nevoie de un sfat? => O palmă de apă rece => Subiect creat de: dew din 11 Mai, 2005, 10:23:02 p.m.
-
Am petrecut acum aproximativ doua saptamani,o noapte care m-a marcat si as vrea sa va povestesc,prieteni,caci teama ma urmareste mereu,de atunci.
Acum doua saptamani mi-a marturisit ca se va sinucide ,dandu-mi fiecare detaliu despre ce va face si unde o va face si cum o va face.Sunt foarte sensibila,m-a cutremurat tot ce mi-a spus si nu stiam ce pot face.A spus ca de voi suna la parinti nici macar acasa nu se va mai duce de la scoala...
In ziua in care mi-a marturisit planul lui,nu l-am prea crezut ,aveam dubii,nu credeam ca va fi capabil ,ca va avea puterea sa se sinucida,sa se spanzure.Dar ,m-am inselat...La ora 4 noaptea au venit parintii lui disperati sa-l caute la mine ...Dumnezeule,va dati seama prin ce am trecut?Cate ganduri m-au napadit?Tremuram ,pentru o clipa am uitat ca trebuia sa raspund la niste intrebari...mama lui plangea ,iar EU???cum puteam sa-i spun ca fiul ei urma sa se spanzure langa fantana ??? La ora 5 am plecat singurica,singurica si l-am cautat,ma simteam teribil de rau,de vinovata,ma temeam ca-l voi gasi de un copac ,atarnad.
Totul s-a terminat cu bine ,l-au gasit tot taiat pe la maini si foarte rosu in jurul gatului.
Dar....povestea va continua ,nu a luat sfarsit.In final o va face,stiu,dar cum sa-l ajut?Ce pot face eu?Cum sa-l sfatuiesc,am doar 17 ani...
-
acum draga dew sa zic cand o sa-l mai vezi si presupun ca il vei vedea des fiind si vecini si colegi ;), apropriiete usor spre el ia-l de mana si sarutal usor pe buze , apoi spunei in soapta ca in viata asta e de obicei doar inceputul si dac se sinucide nu va mai avea niciodat parte de asa ceva ;D , lasand gluma la o parte sunt sigur ca te-a marcat, dar cela mai bun lucru de facut in astfele de situatii e sa-i spui mamei tale care cu siguranta va discuta cu parintii baiatului si care la randul lor dac sunt suficient de isteti vor apela la un specialist (eventual 69/69/) la varsta asta de obicei atat baietii cat si fetele sunt marcati de o doza mare de teribelism care se rezolva de obicei in familie in cazurile mai grave care sunt urmarea a unor traume mai mult sau mai putin recente , este necesara in mod absolut consultarea unui specialist .
p.s desii nu sunt departe de vremea liceului ( ani 24) trebuie sa marturisesc ca, dupa ce am fost la un recent majorat al unei verisoare de ale mele am rams dea dreptul socat......
-
Problema:simt ca este indragostit de mine.Oare ma insel?De ce a ales sa-mi spuna mie toate cele?
-
Dar el nu mi-a marturisit nimic,simt eu ca asa este...in consecinta nu-i pot spune astfel de lucruri.
Ma tem ,nu stiu cum sa ma port cu el,nu as vrea sa-l am pe constiinta daca se va intampla ceva.Am impresia ca nu a fost ultima oara cand a incercat asa ceva...nici prima si nici ultima...
L-am tinut mereu la distanta corespunzatoare.Am fost doar colegi,amici,dar atat si asa va continua sa fie,eu atat ii pot oferi.
-
stai mai linistita ca nu se va sinucide nimeni i-ti garantez eu ..........
-
Nu poti sa ma asiguri ca nu o va face.Ok.Gandesti "este la 17 ani,are momente dificile...le va depasi,nu are curajul sa o faca"_iar eu iti spun:O va face ,caci a incercat ...era tot TAIAT si avea urma FUNII pe gat...Problema este SERIOASA,chiar foarte serioasa.Parintii lui lunt retrasi ,nu discuta cu el.
I-am spus mamei ,dar nici ea nu a crezut.Nu poate vorbi cu parintii lui .Ei spun ca "TOTUL ESTE FOARTE BINE"_dar nu este deloc asa.Aparentele inseala de multe ori.
-
Daca vrei cu-adevarat sa-l ajuti... Incearca sa-l inviti la plimbare, discutati mai mult, afla cu adevarat ce-l macina. Si eu am fost in situatia lui (desi nu am mers atat de departe) si m-au salvat prietenii, parintii, prin incurajari. Tot ce-i rau e trecator... incearca sa-i explici ca sunt multe lucruri pentru care merita sa traiasca. Succes!!
-
Iti multumesc pentru sfat ,dar va fi greu ca eu sa-l conving ca nu este bine ceea ce vrea sa faca.Nici eu nu privesc viata cu prea mult optimism si nici nu am experienta necesara pentru a-l sfatui.
Mi-e greu sa-l ajut si va dati seama in ce situatie sunt pusa.Daca el imi va marturisi ca este indragostit de mine,cum am sa-i spun ca eu am un iubit de o perioada lunga de timp,ca tin foarte mult la el???cum va reactiona,nici nu vreau sa ma gandesc...
-
Of... Nu ti-am sugerat sa te implici intr-o relatie serioasa cu el, ci doar una amicala. Incearca sa fii amica lui (daca nu sunteti deja). Sunt multe modalitati de a face pe cineva sa se simta bine. Glume, o plimbare, un suc, un film, etc.
-
Am inteles ceea ce vrei sa spui,dar daca el imi va sugera contrariul ?NU amicitie ci RELATIE SERIOASA?
-
Daca ar sugera asta... Apeleaza la ajutorul unui specialist. La cum te macina problema ar trebui sa consulti un specialist. El iti va spune ce este mai bine sa faci. Nu sunt de acord cu L.Babyron ca incercarea ta de a-l ajuta este o forma de egoism. E un act de bunacredinta, mai ales daca poti face intradevar ceva sa-l schimbi. L.Babyron... tu daca vezi un om care atarna de un fir de ata mergi mai departe? Crezi ca ar fi egoism daca l-ai ajuta?
-
Bllue i-mi pare rau dar nu sunt de acord cu tine daca ai fi studiat putina psihologie ti-ai fi dat seama ca la sinucideri , persoanele care regurg la aceste gesturi extreme(care reprezinta strigate de ajutor) sunt doar declansate de traume externe ele sunt produsul altor traume mai profunde deci chiar daca amicuta noastra dew iar da toata dragostea ei tot nu ar folosi la nimic ci mai mult ar creea o dependenta, ceea ce mai devreme sau mai tarziu ar creea aceleasi probleme , nu poti sa pui pe picior de egaliate situatia in care ai fost tu sunt sigur ca tu aveai nevoie de comunicare aici se poate sa nu fie aceesi problema si atunci lacri mioara care nu are inca nici maturitate si nici cunostintele necesare nu ar putea intelege subconstientul baiatului aclolo unde sau refulat traumele care il imping pe un om la sa ceva ......( scuza-mi greselile)
-
Eu NU AM VRUT SA MA IMPLIC...el, pur si simplu mi-a povestit ce avea in gand.....nu am vrut sa aud,dar a continuat.Nici acum nu vreau sa ma implic ,NU VREAU,dar nici nu pot fi indiferenta ,caci totusi,e vorba de o VIATA si nu este o gluma.
De obicei ,sinucigasii adevarati nu spun ce au in plan ...O FAC PUR SI SIMPLU,dar EL,el a cautat ,cred,sa ma impresioneze intru catva,NU?
-
L.Babyron... Te rog sa nu mai dai post daca mesajul este presarat cu greseli. Nu de alta dar data viitoare nu-l voi mai edita sa-l corectez... Cat despre studierea "un pic" a psihologiei, nu-s chiar atat de nepregatit cum ma crezi. Mai ales ca problema de care vorbeste dew am avut-o si eu exact la 17 ani. E o problema generata de factori externi, si deci remediabila. Nu mai subestima rolul prietenilor si al parintilor. Pentru mine au fost un "colac de salvare".
-
nu intodeauna nu este o tipologie a sinucigasilor f bine definita in carti pentru ca nici noi nu suntem toti la fel dar in cazul asta crreed ca ai dreptate
-
incerca sa treci peste forma si sa vezi esenta , dar multumesc mult pentru sugestie voi posta prin urmare destul de rar stii eu si lucrez in acelasi timp si nu prea stau bine la atentie distributiva, plus ca am incredere in puterea voastra de intelegere
-
Acum se poarta normal...Dar sa fie totul bine???Pana cand va fi bine?
Am mai spus,nu vreau sa ma implic prea mult ,nu pot sa discut cu el despre tema aceasta ,i-am dat de inteles ca a trecut,ca vreau sa uit.
Peste cateva zile,si-a cerut mii de scuze ,mintindu-ma...ca de fapt a incercat altceva..nu sa se spanzure ,este alta poveste la mijloc(normal ,nu am crezut,dar m-am prefacut ca il cred).
Nu vreau sa pateasca ceva,nu sunt atat de insensibila,vreau sa fie totul bine,dar daca ma implic,vorbesc cu el despre problemele lui si el o va face...nu ma voi simti eu si mai vinovata?
Mai bine stau la distanta,NU?
-
Pentru a te sinucide iti trebuie foarte mult curaj! Nu spun insa ca nu ar face-o, nu il cunosc ca sa pot face o astfel de afirmatie.
Ce poti tu sa faci fara sa te implici foarte mult (fara sa isi dea el seama) e sa il ajuti sa lege cat mai multe prietenii. Nu ii pune o fata in brate, nu de asta are el nevoie. Orice om care se gandeste la sinucidere, indiferent de motivul care il determina, are nevoie de prieteni, are nevoie de cineva sa il intelegea si sa il ajute. Dependenta de care se vorbea mai sus exista cu adevarat, dar nu depindem si noi de medicul care ne opereaza? Dupa operatie mai depindem de el? Incetul cu incetul isi va recapata increderea in sine. Orice motiv ar avea, asa cum a spus si Paul, este trecator.
Am sa va impartasesc o proza gasita undeva pe internet (nu zic unde sa nu fac reclama) legata de sinucidere. Veti vede ca uneori soarta se impotriveste si.. mai bine te apuci de fumat, nu? :)
Sinuciderea
de Tiberiu Stan
Astăzi, pe la orele prânzului, am ieşit în oraş să mă sinucid. Ştiu ce curiozitate aveţi: de ce doream să mă sinucid? Ce m-a determinat să aleg această soluţie? Ce lovituri de moarte mi-a dat destinul, atroce? Cum am fost adus la disperarea extremă? Nu, nu am suferit vreo deziluzie amoroasă. Nici nu am fost dat afară din slujbă. Nu mi-am pierdut averea în vreo combinaţie bursieră. Şi nu am cunoscut o criză existenţială. Pur şi simplu am luat această hotărâre, şi vă voi ruga să nu insistaţi în a afla considerentele ei. Ascultaţi ce vă voi povesti, şi daţi-mi atâta credit: am avut motivele mele.
Astăzi, pe la orele prânzului, am ieşit în oraş să mă sinucid. Ştiu ce veţi spune: din moment ce vă povestesc, înseamnă că până la urmă nu m-am sinucis; aşa că de ce-aţi asculta o relatare al cărei final vă e deja cunoscut? Aveţi totuşi un pic de răbdare: veţi vedea că merită să îmi acordaţi preţioasa dumneavoastră atenţie. Aşă că o voi lua de la capăt.
Astăzi, pe la orele prânzului, am ieşit în oraş să mă sinucid. Ştiu ce mă veţi întreba: de ce am ieşit în oraş? Nu ar fi fost mai normal să îmi pun capăt zilelor la mine acasă, în intimitate? În fond e o chestiune privată. Şi poate că în felul acesta aş fi reuşit, iar dvs. aţi fi fost scutiţi acum de o poveste plicticoasă. Ba poate chiar cu tentă moralizatoare. Răspunsul meu e simplu: se cunoaşte că nu v-aţi sinucis niciodată. Pentru asta e nevoie de curaj, şi singurătatea e mai degrabă înfricoşătoare. Stimulează laşitatea din om. Dacă aş fi un lider de opinie, aş recomanda ca toate activităţile ce presupun curaj să se desfăşoare în public: vizitele făcute soacrei, repararea instalaţiei sanitare, intervenţiile stomatologice, prima partidă de amor, şi toate celelalte. Cât despre sinucidere, veţi vedea din povestirea mea că aşa procedează cu toţii. Şi eu am fost uimit să o constat, dar astăzi toată lumea se sinucide pe stradă. Nu vă vine să credeţi? Mai bine ascultaţi.
Astăzi, pe la orele prânzului, am ieşit în oraş să mă sinucid. Ştiu ce obiecţie aveţi: de ce tocmai la orele prânzului? Ei bine, vă voi răspunde şi de data aceasta: mai lăsaţi-mă în pace cu întrebările voastre; am început să povestesc ceva, şi îmi voi duce povestirea la capăt, fie că vă convine sau nu. Aşadar:
Astăzi, pe la orele prânzului, am ieşit în oraş să mă sinucid. Am luat-o, nu este greu de înţeles de ce, pe bulevardul central al oraşului. Aici roia lumea ca la balamuc, iar de maşini nu mai zic. Fum şi scrâşnete, şi vapori de benzină, resturi de cauciuc şi vopsea... Atât şi ar fi de ajuns pentru a te determina să-ţi iei adio de la lumea asta. Dar nu asta aveam de gând să vă spun. Nici pe departe. Mergând eu aşa, şi înjurându-i pe maniacii claxonagii, mi-a venit o idee. Una cu adevărat strălucită. Ştiu că aţi ghicit deja, dar lăsaţi-mi plăcerea de a vă povesti.
"Ce mod mai simplu de a încheia socotelile, decât un salt în faţa unei maşini? Un salt brusc, fireşte, pentru a nu-i da timp să frâneze. Impactul ar fi violent, dar datorită vitezei nu aş simţi mare lucru. Sau cel puţin aşa cred." Ei bine, abia îmi încheiasem gândul, că... (Nu, pe asta nu o puteţi ghici; vă asigur.) Abia îmi încheiasem gândul, că un cetăţean din faţa mea, care până atunci fluierase voios (o arie de Mozart, dacă îmi aduc bine aminte), s-a rostogolit pe neaşteptate în faţa unui Volkswagen. Un salt de maestru, ce să mai vorbim, şoferul nici măcar n-a clipit. Am rămas mut, de surpriză şi de admiraţie. Fusese oare un talent înăscut, sau exerciţiul asiduu îl adusese atât de aproape de perfecţiune? Nu aveam să o aflu niciodată. Dar m-am hotărât, se înţelege, să îi urmez exemplul; şi îi eram recunoscător celui ce îmi arătase drumul în viaţă. Mă rog, sfârşitul drumului, dacă vreţi. Numai că lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată: maşina ucigaşă (aici am o obiecţie, să-mi fie cu iertare, dar eu unul aş fi ales un Volvo) a muşcat din bordură, a făcut o piruetă şi s-a aşezat de-a latul drumului.
-
Altele câteva au intrat în ea, aşa că s-a creat o busculadă, iar poliţia a oprit circulaţia pentru tot restul zilei. Asta este, mi-am spus, pesemne că nu îmi e dat să mor sub roţi de maşină. Şi am plecat mai departe.
Mergând eu aşa, mi-a mai venit o idee. Dar imediat după asta... Am văzut un cetăţean, între două vârste, ieşind dintr-o farmacie - aţi ghicit, aceeaşi la care mă gândisem şi eu. S-a oprit pe trotuar, a dat pe gât un flacon lunguieţ, şi s-a întins cât era de lung pe asfalt. M-am apropiat, l-am pipăit: nu mai respira. Am intrat, fireşte, în farmacie, şi am solicitat medicamentul pe care îl cumpărase insul de mai devreme. "În doză dublă", am cerut. Am fost avertizat că este extrem de periculos: "Mulţi se plâng de efectele lui secundare". "Nu-i nimic, am răspuns, pe mine mă interesează efectul lui prim". Am înşfăcat sticluţa şi am zbughit-o afară. Unde, cu înfrigurare, am citit inscripţia de pe etichetă: "Coca-cola". Am aruncat sticla unui biet cerşetor, şi am plecat mai departe. Se pare că nu-mi era dat să sfârşesc otrăvit.
Mergând eu aşa, la ce credeţi că m-am gândit? Nu, nu e greu de aflat: tocmai treceam prin faţa unui magazin de menaj. De unde a ieşit un bătrân, cu un cuţit de bucătărie în mână, şi-a tăiat beregata şi s-a prăbuşit pe trotuar, într-o băltoacă de sânge. Trebuie să recunosc că imaginea nu era una din cele mai încurajatoare, dar eu sunt un tip consecvent: am intrat şi mi-am cumpărat un cuţit. Următoarele două ore mi le-am petrecut încercând să mă zgârii măcar cu lama boantă a "şişului", în aşteptarea tocilarului ce agăţase de clanţa uşii un bileţel: "revin în cinci minute". În cele din urmă mi-am zis că nu îmi era dat să mor de armă albă, şi am plecat mai departe.
Mergând eu aşa pe stradă, ce credeţi că mi-a mai trecut prin minte? De data asta vă garantez că nu veţi ghici: nu aveţi de unde să ştiţi că prin oraşul nostru trece un râu. Tocmai mă plimbam pe podul din spatele gării, când am auzit un clipocit. M-am aplecat peste balustradă şi am văzut câţiva bărbaţi scoţând afară, pe mal, o femeie într-o rochie verde. La fel de verde îi era şi faţa. Am aşteptat să plece şi m-am aruncat şi eu, de pe pod. Nu am reuşit decât să îmi pătez pantalonii (apa era infectă) şi să îmi scrântesc un picior. Mda, uitasem că râul nostru nu are decât un metru şi un sfert adâncime. Amărât peste poate că nici înecat nu îmi era dat să pier, am plecat mai departe.
În orele ce au urmat mi-au mai venit câteva idei, dar fără prea mare folos. M-am spânzurat de craca unui copac, dar s-a rupt frânghia, am încercat să îmi cumpăr o puşcă, dar nu aveam destui bani la mine, mi-am dat foc în piaţa centrală, dar a început imediat să plouă, m-am agăţat de un cablu de înaltă tensiune, care din păcate era deconectat, am băut chiar o sticlă de "Coca", la care s-a dovedit că eram imun, în fine, m-am legat pe şina de cale ferată, dar după ce au trecut câteva trenuri pe lângă mine am realizat că eram pe linie moartă (ce ironie). Mai abătut şi mai istovit după fiecare eşec, am plecat mai departe.
Mergând eu aşa, am observat că se înserase. Trebuia, fie ce-o fi, să mai încerc o dată, înainte de a se întuneca de tot. Pentru că un om în toate minţile nu se poate sinucide noaptea. Cât de disperat ai fi, odată ce apar luna şi stelele ştii că trebuie să te bagi în pat, pentru a trage un pui de somn. Şi cu toate că nu îmi mai venea nici o idee, am avut noroc. Mă îndreptam deja spre casă şi priveam în sus, înciudat, la cortina ce se trăgea peste minunatul cer albastru de peste zi (mai puţin jumătatea de oră când a plouat), când, ce să vezi? Ce am văzut şi eu. De sus de tot, de la etajul paisprezece al unuia din cele mai înalte blocuri din oraş, o bătrânică s-a aruncat în golul de dedesupt. Care nu era chiar atât de gol, după cum s-a putut vedea în următoarele clipe. M-am apropiat de locul impactului, cu speranţă, cu respect şi cu veneraţie. Poate nu mă veţi crede, dar imaginea acelui loc era splendidă. Nici urmă de baltă de sânge, de piele, de oase strivite. Nici urmă, de fapt, de babetă. Se sublimase de-a dreptul la contactul cu solul, şi nu se mai putea zări pe acesta decât o urmă firavă, un abur, un contur, o părere. Ultimele rămăşiţe ale bătrânei se pierdeau în aer, în parfum de liliac şi tămâie. Mi-este atât de greu să vă redau ce era în sufletul meu: îmi găsisem, în sfârşit, izbăvirea. M-am îndreptat spre uşa de intrare în bloc, şi pesemne că aş fi sfârşit şi eu precum baba, dacă nu aş fi dat peste următorul anunţ: "ascensor în revizie tehnică". Mi-am spus atunci că era un semn ceresc: nu îmi era dat să mă sinucid în seara asta. Iar dacă mă veţi întreba de ce n-am urcat pe scări - cu subtextul parşiv că nu mi-aş dori moartea cu adevărat - vă voi aminti că mi-am scrântit piciorul în râu; şi vă voi reproşa că nu m-aţi urmărit cu atenţie. Aşa că am renunţat, şi m-am întors acasă.
-
Ştiu la ce vă gândiţi: probabil că nu-mi este dat să mor de propria-mi mână. Dar mie nu îmi place să trag concluzii pripite. Acum o să mă duc la culcare, iar mâine (pe la orele prânzului) o să ies din nou în oraş, să mai încerc. Sau poate că o să mă apuc de fumat.
-
Am luat o decizie (poate nu prea inteligenta):ma voi muta cu el in banca,voi fi colega lui de banca si voi incerca sa ma comport ca o buna amica ,nimic mai mult.Cred ca are nevoie de amici,de persoane cu care sa discute chiar si lucruri nesemnificative,marunte...
Oare am procedat bine?
-
Am aflat astazi,fara sa vrea,dragii mei,ca la varsta de 17 ani ,un baiat inca mai ia bataie.Pentru ce?Pentru o nota mai mica de zece sau noua.A ajuns primul din clasa ,este pe primul loc ,dar ce importanta are lucrul acesta?Va dati seama ?Inca ia bataie.El nu pote discuta cu parintii lui,nu are prieteni ,deci acesta este motivul.El nu mai poate sa invete atat de mult,se simte obosit ,iar parintii lui il terorizeaza si de aceea a incercat sa se spanzure.
Pare sa fie bine acum,isi accepta soarta,dar merita sa treaca prin asta?Si dupa ce a incercat sa se sinucida si eu am vorbit si i-am spus motivul ,cand mama lui m-a intrebat ,(ca are probleme in familie,de aceea a incercat) EA si TATAL LUI tot asa se comporta.Oare o va face pana la urma?
-
scuza-mi sinceritatea...dar daca e asa cum zici tu,o va face...hai ca de la o suferinta din dragoste...mai scapi cum mai scapi...dar daca parintii sunt cauza...o va face...mai evreme sau mai tarziu va claca....am trecut exact prin asta...exact din auza parintilor am stat in coma 2 saptamani...fiindca am incercat sa ma sinucid...aproape ca reusisem....dar tot ei au fost cei ce m-au salvat...prietena mea de atunci,care-mi "vroia bnele",m-a zis ca asta ar fi cea mai buna cale...si ea mi-a sugerat modalitatea de a o face...a zis ca ar fi o lectie de neuitat pentru ei!
lacramioara...cel mai bine e sa stai alaturi de el...sa il ajuti...nu sta deoparte...daca ti-a povestit ceea ce avea de gand sa faca...inseamna ca are incredere in tine,ca are impresia ca numai tu il poti ajuta..te rog din suflet, s faci lucrul asta ca si cum l-ai face pentru mine....nu il lasa singur...fiindca va face o foarte mare greseala...cel; maibine ar fi insa ...cu toat ca va suferi sa vorbeasca cu parintii lui ..daca nu asculta,sa se faca ascuktat!cu riscul de a manca bataie...eu cand eram mica deja ma obisnuisem sa iau bataie...nici nu mai simteam durerea...in final...asta ar fi cel mai bun lucru...mie asa mi s-au rezolvat problemele,si m-am lecuit de "prieteni"
toate cele bune!
-
Draga Rebecka ,eu nu il pot ajuta.Sa nu crezi ca vorbeste egoismul din mine,ca din acest motiv nu intervin...prefer sa stau de-o parte caci nu stiu cum sa-l ajut,nu-l pot sfatui ,nu-l pot ajuta pentru ca nu am experienta si maturitatea ,ambele,la fel de necesare.
Da,sufera din cauza parintilor care nu il inteleg si de care -sa departat,l-au indepartat de ei.Avea UN SCOP pe lumea aceasta ,acela de a-si face parintii mandrii si el a realizat ca a pierdut acest scop,deci ca si-a pierdut scopul in viata.Imi spunea ca pana acum viata a fost o lupta pentru el ,dar ca acum este prea obosit si ca nu mai poate,ca nu mai are nici un scop pe lumea aceasta...
Nu stiu...nu-l pot ajuta.Nu stiu cum.
Aparent,totul este bine,ACUM.Am mai apus,el pare OK,dar sa fie oare asa?Pana cand?Cand va veni cea de a doua cadere ?Poate va fi cea finala...
-
dew, crezi ca ar fi bine sa il aduci sa ne cunoasca? Poate impreuna reusim sa il ajutam. E doar o idee..
-
si inca una foarte buna...poate am reusi sa il convingem ca viata inseamna mult mai mult decat crede sau stie el!
-
Dragii mei,
Cred ca trebuie sa va contrazic.Nu este tocmai o idee buna.Va spun asta deoarece EL acum mi-a negat totul,EL spune ca a facut ce a facut pentru ca era indragostit si a trebuit sa petreaca o noapte,o ultima noapte cu persoana iubita ,care urma sa se mute din oras si a avut nevoie de aceasta inscenare pentru a putea lipsi toata noaptea de acasa.Voi credeti aceasta poveste...?Se poate crede,oare?Plus:mi-a spus asa:"Te-am folosit,te-am folosit pe tine pentru ca stiam ca parintii mei la tine vor veni prima data si ma vor cauta.Te-am folosit pentru ca stiam ca esti sensibila si pe tine te vor crede."
Poveste spusa de el,cum ca ar fi indragostit si ar fi plecat de acasa din cauza EI sunt sigura ca parintii l-au pus sa mi-o spuna pentru ca nu crede ,EU SI FAMILIA MEA,ca ei au probleme.
Mi-e frica sa-i spun ca eu de fapt nu am crezut poveste care mi-a spus-o si mai ales ma tem ca se va supara foarte rau pentru ca eu am facut publica problema lui ,problema pe care mi-o incredintase ca unei prietene...banuiesc...
Adevarul este ca sunt confuza...nu stiu ce sa mai cred,habar n-am ce are in cap!Este prea dificil ,totul,pentru mine.Nu il inteleg.Nu il pot intelege si nu stiu ce vrea de fapt.
just_a_tear.
-
Draga Lacramioara,am citit intreaga poveste sau intamplare. Parerea mea este sa-l iei de manuta si sa-l duci la doftor ca-i este necesar. Un om cu asa merite(cele scrise-n catalog peste 8) ar trebuii sa stie ca viata-i una, probleme v-a avea tot restul vietii,...pai si-atunci de cate ori se v-a suicide?
Iar apoi si asta-i o boala, de regula se poate repeta,...Doamne fereste!, ca vorba ceea, cand se deregleaza un ceva in creieras, se produce haosul si-atunci se vrea a se-ncerca asa zisul primejdios. Creierul mic sta tot timpul in stand by si-asteapta aceste inpulsuri criminale sau sinucigase. Toti le avem, diferenta-i ca unii nu le dezvoltam si-atunci ele sunt in stare latenta.
La el, familia a fost cauza ce a declansat starea,...apoi mai sunt si oameni care vor sa faca teribilism pe mintea si inima altora(daca i-au in considerare ultima povestioara), facandu-le placere sa-i chinue cu probleme pe care dealtfel nu le au.
-
Draga Maria,am mai spus,si repet ,nu vrea sa ma implic prea mult.As vrea sa-l ajut ,dar de la distanta ,caci de ma voi implica si se va intampla o tragedie,se va sinucide ,atunci poate nu numai eu ma voi considera vinovata,poate ma vor considera si altii.
Nu stiu ce sa cred.O va face,nu o va face?Mai are probleme ,nu mai are?Este normal,nu este normal?
Sincera,sunt prea mica sa inteleg unele lucruri,sunt prea mica sa-l pot ajuta.Nu am experienta necesara.Si ...cum sa-l duc eu la "doftor" ?nu-i sunt mamicuta...plus ca daca il voi duce,sa zicem,ce rezolv?Nu cred ca este dispus sa discute,sa mai discute (ACUM) cu nimeni despre ceea ce a fost.Cred ca acum este bine,dar poate ca in viitor va incerca din nou.Mai ales in clasa a 12 -a cand va fi stresul de dinaintea bacului si cu asa parinti...offf...e prea mult ...as vrea sa nu-mi pese...as vrea.
just_a_tear.
-
Si inca ceva!In orasul nostru ,satucul,cum imi place sa-l numesc,nu exista un medic pshiholog.Si daca ar exista si ai consulta un astfel de medic ,maine zi iti vei auzi vorbe de genul : "A innebunit ,baiatu' lu' cutarica"; "ai auzit ,mai,s-a ticnit a lu' X sau Y ... " .Este cam complicat,pe aici,pe la noi.Si mai ales daca se va afla la noi,la scoala,va iesi urat...il vor privi ciudat si el o sa se simta RAU,cu siguranta si pe buna dreptate.
Pe aici,pe la noi,fiecare comenteaza atitudinea si felul de a se comporta al altuia ,fara sa priveasca mai intai la sine .
just_a_tear.
-
acum ca povestea sinuciderii a luat oarecum o alta turnura, prin descoperire de catre tine draga dew intr-o oarecare masura a factorullui declansator al presiunii care se exercita asupra pesonalitatii prietenului nostru da-mi voie sa-mi schimb putin punctul de vedere.
Astfel la incepput in termeni poate putin cam duri am incercat sa-ti spun ca ceea ce se intampla cu prietenul tau poate dar nu este obligatoriiu sa constitue o forma de terilbilism intr-o oarecare masura caracteristic adolescentei , inca nu sunt sigur ca gresesc avand in vedere modul oarecum tipic in care se manifesta prietenul tau prin alegerea fantanei ca loc de desfasurare a tentativei de sinucidere , ceea ce presupunea o oarecare premeditare si care este un simbol al singuritatii si al nesigurantei , mi se pare ca preitenul tau chiar si prin povestea corectoare, prin care am inteles ca i-si motiva tentativa prin dorinta de a petrece o ultima noapte cu persoan iubita , incerca sa creeze un soc o imagine despre sine care sa impresioneze si deci sa atraga.
Cea de mai sus e o varianta , a doua varianta la fel de plauzibila este, presupusa sau reala presiune a parintilor printr-o autoritate exagerata . Da, acest lucru si anume presiunea poate duce intr-o anumita masura la un stres suficient de mare intr-un om mai slab la caracter incat sa duca la gesturi extreme.
Solutii posibile
1) in prima situatia cand prin povestile respective incerca sa impresioneze pe tine sau pe altcineva , apropriete constient de el in calitate de amica si povestestei despre tine, despre fete in general ce va place voua fetelor , de eroii tai si de ce ii considerii extraordinar pe acestiai , despre problemele tale astfel te vei deschide si in timp el se va simti din ce in ce mai apropiat dandu-ti posibilitatea de a afla cu adevarat situatiile lui critice si factoriii declansatori ale acestora care de obicei in situattiile de sinucidere sunt adanc ingropati in personalitatea subiectului , fiind traume refulate
( teoretic cand te va intelege, te va accepta si doar ca prietena, i-si va forma o parere asupra fetelor avandu-te de ce nu pe tine ca reper iar asta ii va facilita cuceririle pe viitor de unde o sa rezulte incredere in sine etc.)
2) in ceea dea doua situatie la fel incearca sa te aproprii cat mai mult de el si invata-l cum sa se razvrateze impotriva parintilor nu in mod violent si extrem ci prin ex . o suvita mai aiurea , un cercel in nas stiu si eu altceva orice ce poate pentru el reprezenta o supapa , prin care sa elimine presiunea , arata-i ca nu e singur ca si voi restu aveti probleme , si cum reusiti sa le rezolvati .
Va nega si te va minti poate, pentru ca se simte neinteles si oarecum special dar aici intervine interlocutorul , specialistul care va stii sa reactioneze in functie de dinamica problemei
Lucrurile sunt complexe dew f complexe nu pot de aici sa-ti dau solutii pentru ca nu cunosc personajul nu stiu cum gandeste cum si la ce ar reactiona cel mai bine, problema lui poate fii una profunda adancita in meandrele copliariiei sau poate fi una superficiala dar pentru asta trebuie purtate discutii direct cu subiectul nu poti face terapie la distanta
Crede-ma ca ceea ce am scris mai sus poate sa functioneze sau poate sa faca mai mult rau pentru ca personalitatea omului si modul in care el actioneaza este dinamica , trebuie sa cunosti mult mai multe procese psihologice pentru a intelege pe cineva asa complex ca fiinta umanal, iar scuza-ma nu cred ca esti inca la varsta necesara pentru a intelege toate acestea dar ai un avantaj esti de varsta apropriata cu el si in tine are incredere..... ;) :D, bafta
-
Problema:simt ca este indragostit de mine.Oare ma insel?De ce a ales sa-mi spuna mie toate cele?
pai ti-a spus tie poate pentru ca tine mult la tine ca la o prietena foarte buna..sau poate pentru ca este indragostit de tine....se poate sa nu t inseli....cel mai bine ar fi sa vorbesti deschis cu el...daca raspunsul lui ar fi 'da'...ce ai face?tu simti ceva pentru el?poate ca dragostea l-ar salva,,, ;)...de gandul de a se sinucide...
-
Si...daca aceasta dragoste...nu va fi *pt totdeauna*???
Atunci ce se va fi intamplat?
Nu cred ca asta este o solutie....
-
Spunea cineva ca"sinuciderile sunt niste scuze prostesti",asa ca luati viata in serios,nu o lasati sa va scape.
E atat de frumoasa.