Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 22 Mai, 2005, 07:51:57 p.m.

Titlu: De-a v-ati ascuns
Scris de: Lorelei din 22 Mai, 2005, 07:51:57 p.m.
Ma joc de-a v-ati ascuns cu mine azi
Pe dupa deget ma ascund zambind
Poteca stramta Drumul ratacind
De nu poti nici sa luneci, nici sa cazi

Ci numai dureros sa te ascunzi
Copac dupa copac acoperind
Cand vechiul psalm topeste noul jind
Privind lunatic masti cu ochi rotunzi

Sunt vie, sunt femeie, sunt padure!
Din vechiul joc azi ma privesc strigoi
Li-s ochii-atat de searbezi si de goi
Copacii mei au scorburile dure!

Ma joc de-a v-ati ascuns si strig, cum strig...
Ascunsa-n scorburi triste de stejar
Ochiul deschis spre lume plange iar
Ma joc de-a v-ati ascuns si-mi este frig!