Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 06 Iulie, 2005, 08:03:03 p.m.

Titlu: Utopii
Scris de: Lorelei din 06 Iulie, 2005, 08:03:03 p.m.

                                               HBTY

Am să-ţi scriu o poveste
despre un portocal.
O poveste fără început şi fără capăt,
o poveste simplă, rotundă,
despre un portocal.
Despre visul lui de a zbura
către steaua albastră tânjind peste boltă.
Despre crengi aruncate tot mai înalt
şi rădăcini înfipte adânc.
Despre jindul înălţimilor –
rotire ameţitoare sub bolte de gând
şi brusca trezire din somn dimineaţa.
Am să închei spunându-ţi
că portocalul a murit de mult
şi peste locul trist şi gol
au răsărit peste noapte
maci roşii...
...incredibil de roşii şi de înalţi.

Titlu: Re: Utopii
Scris de: cv din 06 Iulie, 2005, 09:22:57 p.m.

Versul mi-a amintit de povestea zanei din portocala. Zana frumoasa pe care o domnita geloasa o aruncase in fantana. Se transformase in pasare, isi canta cantecul ei amar si pleca. Era destul sa atinga o floare, ca pe data aceasta se vestejea ca arsa... Nu stiu cum, nu stiu de ce....

Titlu: Răspuns: Utopii
Scris de: Semiramis din 10 Iulie, 2005, 12:58:36 a.m.

am sa-ti scriu si eu o poveste. o poveste marcata de nemarginirea unei soapte. am sa scriu de mana unui copil ce-si intinde zambetul catre tine, timid, ingenuu, vremelnic. copil prins intre doua adolescenţe cântând zorii si plecarile. lasa-l sa se duca!
amintesc si de stelele albastre licarind deasupra florilor de portocali, flori al caror misros l-am aflat abia anul asta. offf, de-as fi stiut mai devreme cum miros portocalii in luna aprilie!!!
hotarul si-a pierdut piatra ce-l pazea cenusie in noapte. acum nu mai stiu unde sa te opresc...

Titlu: Ne-au năpădit păpădiile...
Scris de: Lorelei din 20 Octombrie, 2005, 09:26:14 a.m.

Ne-au năpădit păpădiile, prietene,
ne-au podidit păpădiile înflorite!
Se-ndeasă, se-aruncă, se-îngână, se ceartă...
Ne-au invadat păpădiile,
ne-au cotropit păpădiile pufoase!
Câmp nesfârşit, incredibil de alb –
şi noi mici, mici... cât o păpădie.
Dă-mi mâna şi hai să le lăsăm să treacă,
să curgă prin noi alunecând ca ploaia,
să ne ningă prin gene cu puf incolor.
Ne-au traversat păpădiile, prietene,
ne-au străpuns păpădiile pufoase!
Şi după, prin iarbă, abia atingând
frunza incredibil de verde,
se cerne liniştea dinspre apus,
spărgându-se tăcut în mii de gânduri.