Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 23 August, 2005, 07:54:51 p.m.

Titlu: Lupanar
Scris de: Lorelei din 23 August, 2005, 07:54:51 p.m.
În capilarele copacilor urcă uneori din asfalturi
seve neştiute de nimeni
inelele se preschimbă seara în trotuare
femei ieftine le bat în lung şi-n lat
din scorburi se înalţă flori totdeauna roşii
se aprind seara ca felinare
umbrele devin din zi în zi mai înguste
se mişcă lasciv
fiecare copac şi-a aprins o ţigară
clorofila a început să fie gri
oraşul respiră prin sipcă.

Singură mă plimb pe bulevarde
ca-ntr-un imens lupanar
în care fiecare copac
îmi oferă zece minute de plăcere
contra cost.