Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Poezii vesele => Subiect creat de: Rudy Valentino din 26 Noiembrie, 2005, 11:13:51 a.m.

Titlu: Sonet ultrasensibil cu vedere la fesierii Poetului
Scris de: Rudy Valentino din 26 Noiembrie, 2005, 11:13:51 a.m.
Sunt un Poet. Citesc numai ziare
Şi urmăresc, asiduu, "Tom şi Jerry",
Lucrându-mi zilnic numai fesierii
În scopuri exclusiv umanitare.

Îmi altoiesc despotic toţi frizerii
Când chica de vedeta-mi creşte mare,
Şi din porniri abscons cuaternare
Beau bruderschaft la prânz cu gunoierii...

Miros o floare. Cică sunt sensibil,
Băşinile-mi valsează, ultrascurte
În visul meu profund ireductibil.

Eu nu am fost nicicând Poet de Curte,
Căci stau la bloc şi-ţi scriu cam ilizibil
"Ai lav iu, fă" pe spuza de la turte...