Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Ai nevoie de un sfat? => Subiect creat de: Mariuta din 08 Februarie, 2006, 12:52:26 a.m.
-
Va rog sa ma ajutati sa inteleg cum trebuie sa procedez in situatia in care ma aflu.Deci :
Sunt casatorita, amandoi avem 36 ani, eu am un baiat din prima casatorie, sotul meu are o fata din prima casatorie si avem impreuna un baietel de 8 luni.
Eu sunt, ca sa zic asa, o fata de oras in schimb sotul meu e de la tara. Pe mine nu m-a deranjat lucrul asta, ne-am indragostit si restul nu a contat.
Principala problema pe care o avem e Locuinta. Eu locuiam cu baiatul meu care are 9 ani intr-un apartament cu 2 camere. El locuia cu parintii si cu fata lui. Dupa ce ne-am casatorit, initial a fost de acord sa locuim la mine, eu am zis sa ia si fata cu el, dar el n-a fost de acord din cauza ca avand 2 camere, fata trebiua sa doarma in aceeasi camera cu baiatul meu. A urmat un frecus continuu : Ca de ce eu sa stau cu copilul meu si el fara al lui, ca el nu poate nici sa manance la gandul ca nu-i poate da si fetei lui (desi ii cumpara ce avea nevoie), ca nu o poate aduce sa locuiasca cu noi, ca sa locuim la el la tara desi conditiile sunt incomparabile cu cele pe care le am eu, incercand si asta a ajuns la concluzia ca nici asa nu se poate, sa locuim cu parintii lui. Cat am fost insarcinata, spre sfarsit, 2-3 luni am locuit mai mult eu la mine, el la el, intalnindu-ne de 2-3 ori pe saptamana.
Aveam zile foarte bune si frumoase dupa care iar incepeau reprosurile, pleca vreo 2 zile, apoi venea linistit, iar dupa cateva zile o lua de la capat. Nu se pune problema de inselat, sunt convinsa ca nu m-a inselat. E un tip serios, cu mare frica de boli si scarba de perversiuni.
Alta problema a aparut odata cu nasterea. Din cauza unor probleme medicale (am RH negativ si in timpul sarcinii au aparut anticorpi RH) mi s-a facut cezariana la 8 luni, ceea ce l-a facut pe el sa se indoiasca ca ar fi copilul lui. Oricum, il deranjeaza sa stie ca vorbesc cu orice barbat, fie el coleg, sef, vecin, ce sa mai vorbesc de amici? Imi reproseaza ca tatal baiatului cel mare vine sa-l ia de acasa sau suna si vorbesc cu el, in mintea lui vine de fapt sa vorbeasca cu mine. Degeaba ii spun ca hotararea de a ma desparti de fostul a fost a mea si ca orice ar fi nu m-as intoarce la el. Asta ar fi cealalta mare problema : Gelozia sau Complexul lui de inferioritate, ori poate amandoua la un loc ?
Sa fie si din cauza ca prima sotie l-a parasit si i-a lasat si fata ? Cred ca se teme sa nu fie din nou parasit si cand crede ca se apropie momentul, e tot el cu gura mare, incercand sa para ca asta vrea si el, asta pentru ca e si foarte orgolios. Pentru el, cand totul merge bine, e un motiv de ingrijorare fiindca trebuie sa fie ceva ascuns care e in neregula si cauta acel ceva.
Eu nu i-am dat niciodata vreun motiv sa se indoiasca de mine, a acceptat ideea ca copilul e al lui, poate si fiindca seamna foarte tare cu el. Totusi, periodic mai inventeaza cate un scenariu despre cum e posibil sa-l insel, plecand de la cine stie ce prostii, care chipurile le-a pus el cap la cap.
I-am propus si sa mergem la un consilier matrimonial sau la un psiholog, dar protesteaza : « ce vrei sa spui ca sunt nebun ? », eu ii spun ca probabul are tulburari de personalitate, dar nu vrea sa auda de asa ceva.
-
Draga mea, dificila problema ta.Eu cred ca , atunci cand ati hotarat sa va casatoriti ati stiut amandoi ca va fi greu.Tot greul vine de la faptul ca stati prea putin impreuna.Ar fi ideal sa faceti un efort si sa va mutati intr-un apartament cu 3 camere.Lipsa de comunicare si participare la cresterea copiilor este un dezastru.Crede-ma, eu trec prin asta de 13 ani.Si totul a inceput de la faptul ca nu am locuit singuri de la inceput.Iar acum totul este o rutina .Eu cred ca va iubiti mult si de aici sentimentul lui ca nu primeste tot ce merita , ca el face mai mult decat tine.Daca ati fi tot timpul impreuna, ati rezolva orice problema.
-
Parerea mea e ca nu e neaparat gelozie, e cumva o stare de nesiguranta foarte mare ce o are el. Indiferent ce ai face ii dai de banuit ca nu il iubesti suficient, si daca ceva nu merge perfect atunci devine super suspicios... Adica e acolo o obsesie, are nevoie sa ii fii supusa complet, sa renunti la orice pentru el. Chit ca tu stii sincer ca nu l-ai inselat, el va creea scenarii (cum spui) de cum e posibil sa-l inseli, iar asta vine fiindca lui ii lipseste increderea in tine. Asteapta mult mai mult decat ii poti oferi tu, si cum nu primeste, trebuie sa gaseasca motive de ce tu nu i-ai da. Ba ca ii dai copilului tau, ba ca ai alt iubit, etc..., oricand va apare ceva.
De ce s-a despartit de vechea nevasta ?
Asa ca... gandeste-te bine, caci din cate am vazut eu (da e doar o opinie personala) aceste trairi doar se acutizeaza, frustrarea lui creste, s-ar putea sa apara si violente. Nu accepta chestii din exterior, el nutreste convingerea ca problema e la tine - tu esti cea rea care nu ii oferi totul - asa ca ce treaba are el la un consilier.
Later edit:
Ma gandeam ca daca incepi sa faci totul perfect pe gustul lui, daca renunti la tot numai ca el sa se simta mai bine, tot va apare intrebarea "care e motivul pentru care faci toate astea?".
-
"Eu sunt, ca sa zic asa, o fata de oras in schimb sotul meu e de la tara. Pe mine nu m-a deranjat lucrul asta, ne-am indragostit si restul nu a contat."
Mariuta...daca ai sti cat de multe ai spus cu aceasta fraza....
Se nasc multe intrebari, al caror raspuns nu justifica lipsa voastra de "intelepciune" la varsta de 36 ani, cand ati hotarat sa mai aveti un copil in conditiile date...In fine, nu mai conteaza!!!
Important este sa gasesti solutia TU/VOI...si aceasta solutie, oricare ar fi ea, va lasa urmari...in primul rand copilului.
Nu imi asum rolul de a-ti da sfaturi tardive, dar un lucru trebuie sa-l stii "nici un nebun, nu va recunoaste vre-odata ca e nebun", ceea ce inseamna ca va fi foarte greu, daca nu imposibil, pentru tine sa il convingi pe "baiatul de la tara" SA MERGETI IMPREUNA LA UN PSIHOLOG...
Nu o lua ca pe o ofensa, ci ca pe singura solutie de "clarificare" a situatiei voastre sub indrumarea profesionista de catre "o minte neutra de specialitate".
Iti doresc sa va regasiti increderea si iubirea de care aveti atata nevoie...
A nu stiu cata oara ma intreb...oare CE VINA AU COPII???
Doamne ajuta!
-
A nu stiu cata oara ma intreb...oare CE VINA AU COPII???
Ei n-au vina - da asta e postulat deja, ca pacatele parintilor sunt indurate de copii.. Au si ei responsabilitatea sa se puna pe picioare, atunci cand vor putea incat sa nu mai greseasca la randul lor.
Intrebarea ramane cum o sa se impace Mariuta cu sotul, fiindca e destul de dificil ca un om de 40 de ani sa isi schimbe structura si sa devina mai maleabil sau mai intelegator. In sinea lui nu se va schimba nimic, si din cand in cand tot va rabufni ce e acolo...
-
Draga mea...
situatia voastra nu este una usoara, dar ma gandesc ca la varsta voastra si in urma faptului ca deja amandoi aveti cate o alta casnicie din care ar fi trebuit sa invatati cate ceva, sunteti obligati moral si sufleteste fata de copii vostri si fata de copilul vostru sa treceti o data peste orgoliile personale si peste frecusurile adolescentine, sa stati la masa tratativelor (oricat inseamna acel timp) pana gasiti o solutie care sa va scoata din acest impas.
Sunt de acord cu Iulian in afirmatia lui "Parerea mea e ca nu e neaparat gelozie, e cumva o stare de nesiguranta foarte mare ce o are el. Indiferent ce ai face ii dai de banuit ca nu il iubesti suficient, si daca ceva nu merge perfect atunci devine super suspicios..." si sunt de acord si cu un_suflet in afirmatia: "...lipsa voastra de "intelepciune" la varsta de 36 ani, cand ati hotarat sa mai aveti un copil in conditiile date...", insa nesiguranta lui din pacate exista datorita lipsei de comunicare si a faptului ca sunteti despartiti, iar copilul s-a nascut, este, exista si, daca nu acuma, macar pe viitor sper sa va gasiti puterea de a fi cu adevarat fericiti ca este rodul iubirii voastre si sa nu il transformati si pe el intr-o alta victima a unei casnicii esuate.
Sper sa nu fiu prea dura sau prea realista, dar nu pot intelege cum nu gasiti solutia la varsta voastra...! Aveti deja un camin..., banuiesc ca amandoi lucrati...incercati un schimb de apartamente...treceti de la acesta mai mic la unul mai mare, sau modificati-l pe acesta in asa fel incat sa va mai permita un spatiu in plus pentru fata lui.
Si, draga mea...da-mi voie sa iti spun ca ai fost nedreapta d.p.m.d.v. cand ai afirmat : "Ca de ce eu sa stau cu copilul meu si el fara al lui, ca el nu poate nici sa manance la gandul ca nu-i poate da si fetei lui (desi ii cumpara ce avea nevoie), ca nu o poate aduce sa locuiasca cu noi"....
Nu ti se pare normal sa vrea sa stea cu fata lui? Crezi ca daca ii cumpara ceea ce are ea nevoie inseamna ca ii da tot? Nu esti nici pe departe aproape de adevar sa stii. Si tatal meu isi compensa lipsa de acasa cumparandu-mi cele mai frumoase papusi, jucarii, hainute, rechizite...etc...intr-un cuvant...tot ce aveam nevoie, dar stii ce? Egal cu zero daca a pierdut cele mai frumoase momente din viata mea, iar eu astfel am pierdut cele mai frumoase momente din viata impreuna cu tatal meu! Am ajuns sa avem luni de zile adunate in 25 de ani..., iar acuma cand am 28 (aproape 29) incercam sa recuperam cu viteza supersonicului toate clipele ratate...insa degeaba...adunam altele noi, ne bucuram unul de altul dar alea...nu sunt...au trecut pe langa noi fara sa ne intrebe nimic!
Indiferent de situatie el este tatal ei si asa cum tu nu vrei sa te desparti de copilul tau nici el nu vrea sa se desparta de copilul lui. Stiai situatia aceasta inca dinainte de a va casatori, iar daca nu o stiai atunci...eu chiar ajung la concluzia ca v-ati casatorit legati la ochii.
Cand v-ati cunoscut fiecare aveati o casnicie esuata, doi copii...fiecare cate unul....banuiesc ca daca va iubiti trebuie sa va iubiti si copii...trebuie sa vreti ca ei sa aiba o stabilitate, sa fie fericiti, sa aiba parte macar acuma de o mama si un tata, de o familie intr-un cuvant...nu?
Draga mea...priviti-va sufletele, aduceti-va aminte ce v-a atras unul la altul, ce v-a facut sa faceti acest pas care acuma pare nebunesc, discutati-va problemele, cautati solutii si treziti-va la timp...altfel, riscati sa pierdeti tot si cum am mai spus, sa mai lasati un copil fara mama si tata!
-
Plecand de la "dorinta sotului" solutia cea mai "simpla" pentru primul pas, este cea sugerata de sunshine cu 3 camere. Astfel, fiecare copil (provenit din casniciile anterioare)va avea camera proprie, iar cel mic va sta impreuna cu ei. Asta rezolva situatia "pe moment" deoarece si cel mic in cativa ani, va ajunge sa solicite aceleasi "drepturi" iar sotii, la randul lor, au nevoie de intimitate...
CONVIETUIREA ca o singura familie fara a se tine cont de "copilul tau, copilu meu, copilul nostru" ci ca un TOT, in care nu au ce cauta orgolii sau reminscente ale trecutului, ci in care troneaza doar IUBIREA...este OBLIGATORIE!!!
Acesta consider eu ca este primul pas care trebuie facut. Discutii bazate strict la obiect "cum facem sa fim toti la un loc zi si noapte?" fara alte divagatii, lipsa de incredere, reprosuri, motive si scuze.
Presupunand ca acest pas a fost facut deja, va urma o alta perioada 'grea" de acomodare cu noua situatie. Copii cei mari au fost crescuti de pesoane diferite, in medii diferite si la randul lor, fiecare pastreaza in sufletul lui inocent amintiri despre "mama, respectiv tatal sau" si care, la prima "restrictie" venita vor riposta in felul lor(ei nu stiu ce inseamna diplomatie).
Acesta este doar unul din exemple, iar intre parinti trebuie sa existe o legatura foarte puternica, multa rabdare si INFINITA IUBIRE pentru a crea acea armonie a caminului in care fiecare sa vina cu drag acasa, sa se simta la fel de iubit si la fel de important...
Nu va fi greu...va fi foarte greu...dar nu imposibil!
Bafta!