Ma voi ascunde
in faldurile destinului tau
voi fura un fir de matase
din ghemul zilelor
rostogolit pe podea…
il voi cuprinde in palma
si-l voi desira incet,incet…
pana cand voi putea descifra
sensul existentei mele
in unduirea clipelor tale
ma voi regasi la capat de drum
insingurat, naucit
de patima arderilor tale,
de flacarile nestinse ale trupului tau
de mangaierile ce le lasai usor sa alunece
in apa voluptatii
ne vom mai intalni oare vreodata
la capatul ghemului?
macar la final de rostogolire
unindu-ne firele alunecoase ale existentei?
Odata cu impreunarea trupurilor noastre in
preaplinul iubirii, firele existentei ni se
rasucesc intr-o imbratisare involuntara si
chiar daca iubirea trece , crampeiul de fir
impletit ramana in sufletul si in gandul nostru
ca un suvenir al trecerii noastre prin iubire!
Sensul existentei pentru noi este acela sa-i
facem fericiti pe cei care ne iubesc si ne sant
aproape!