Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Poezii de dragoste => Subiect creat de: adim din 22 Februarie, 2006, 05:35:23 p.m.

Titlu: Îneacă-mă-n sărutul ce ucide
Scris de: adim din 22 Februarie, 2006, 05:35:23 p.m.




      Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
      Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
      Deschide porţi să bântuie dorinţa
      Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

      În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
      Şi sânii dornici de-ncleştări avide
      Să îi frământ cu palma ce decide
      Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

      Desfă cuibarul tainic să pătrundă
      Un aprig lup ţinut prea des închis,
      Până va da-n adâncuri de o undă

      Ce ne azvârle clipa în abis.
      O istovire dulce ne inundă
      Şi aţipim la umbra unui vis.



                      18 ianuarie 2005