Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: YeYeGirl din 12 August, 2003, 10:12:00 p.m.
-
Trebuia sa imi exprim si aceste sentimente, pentru ca se pare ca am avut parte de prieteni-oameni adevarati, pe care i-am cunoscut tocmai cand se pregateau sa plece din viata mea. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Atingerea lor mi-a facut mult bine, a fost ca o lumina intensa dar infim de scurta. Plecarea lor mi s-a parut ca un blestem care m-a urmarit, indiferent de cine a fost vorba.
Nu ma refer la plecare literalmente, ci la o anumita lipsa a disponibilitatii lor, o disparitie subita...
Nu vi s-a intamplat si voua?...
-
Toturor li se intampla...dar nu toti constientizeaza.
Exista intre oameni o anumite interactie fara de care ne-am afla intr-o continua stagnare (fizica, sentimentala, intelectuala...) Totul face parte dintr-un mare plan caruia suntem cu totii inevitabil supusi.
Avem un sublim dar noi, oamenii...puteam in diferite situatii sa ne atingem sufletele si sa ne lasam amprentele asupra existentelor celorlalti. Nu e blestem! E exact ce ne trebuie pentru a ne autocunoaste.
Din marea de trairi si idei ce ni se-arata noi trebuie sa alegem ceea ce ni se potriveste, se le adoptam, sa le inmagazinam undeva in adancul nostru si, foarte important, sa le folosim pentru a deveni deplini.
-
Ieri ma mi s-a intamplat din nou, si ma intrebam ce pot face ca sa profit mai mult de scurta lor existenta in viata mea? cum pot sa dilat timpul petrecut impreuna?
-
Prietenii vin si pleaca, cert! Nu exista remediu pentru timpul ce se scurge.
Pretuieste-i cat ai ocazia.
Intr-un anumit moment al vietii ti-ai putea aminti ca prin farmec de ceva spus de cineva candva...poate fi chiar amintirea neclara a unei persoane pe care ai apreciat-o in trecut, a unui prieten, cum spui tu.
Oamenii se uita mai usor decat ideile...
In memoria ta vei pastra amintire cate un gand pentru fiecare dintre prietenii tai...nu-ti garanteaza nimeni ca-i vei pastra si pe ei, ca atare.
Personal ma feresc de cuvantul "prieten"...dar asta e alta poveste :)
-
Multumesc pentru raspunsuri si incurajari. poate ca odata o sa-mi povestesti si "istoria aia lunga cu prieteni"...
-
Placerea e de partea mea!
-
Prietenii nu pleaca. Asta-i parerea mea. Un prieten adevarat il ai pe viatza. Doar spatziul te poate despartzi de el/ea. Ma rog prieteniile dintre fete nu le cunosc sau nu shtiu pe ce principii functzioneaza, din cate am vazut sunt mult mai fragile decat alte prietenii. Daca "prietenii" vin shi pleaca atunci nu sunt prieteni, sunt amici. Daca nu cunoshti persoana respectiva atunci nu tzi-e prieten, tzi-e amic. Nuface confuzie intre prieteniile care apar shi dispar shi cele care sunt legate intre persoane care au trecut prin cateva incercari impreuna sau care au fost atat de mult timp apropiate incat nu ishi pot imagina lipsa celeilalte. Ce-tzi mai pot spune dspre prieteniile de lunga durata e ca se stabilesc de-a lungul anilor shi nu dintr-o conjunctura sau alta... Despre cum tre' sa se poarte un prieten nu pot vb pt ca depinde de persoana, ideea e sa shti la ce sa te potzi ashtepta de la el/ea shi asta nu o potzi face decat cunoscand in amanunt persoana respectiva.
Cam asta ar fi prietenia din punctul meu de vedere.
Ce faci cu ea depinde doar de tine.
-
ai dreptate, mai ales in legatura cu prieteniile dintre fete, care, luate comparativ cu cele dintre baieti,sunt ceva mai fragile...sau poate ca nu am avut eu parte de asa ceva si de-aia nu stiu.
In subiectul asta ma refeream si la despartirea de prieteni datorita locatiei, spatiului, etc( ok, poti sa dai un quote sa ma contrazici ca nu la asta m-am referit de la inceput, dar omul care-a scris atunci era de-a dreptul bulversat :roll: )
hmm...ce mai caut eu aici? o sa ma-mpac cu soarta, ca de obicei, si va multumesc pentru sfaturi si pareri.
-
Din pacate nu pot spune ca as cunoaste pe cineva care sa-i zic Prieten(a) pe viata.. poate ca eu sunt de vina (oi fi prea pretentioasa, fricoasa, cu nasul pe sus sau prea inchisa - motivul nu importa acum).. un prieten este cel care il cunosti si care te cunoaste asa cum esti sau asa cum este, fara masca ce o poarta marea majoritate dintre noi, fara aparente...atunci cand esti pe aceeasi lungime de unda cu el(ea)...dar sunt si oameni carora le spui prieteni, care au ramas inchisi in inima ta doar pentru ca la un moment dat al existentei lor/tale, ai reusit sa discuti ceea ce stii ca nu vei mai putea.. si asta nu pentru ca nu vrei , dar stii ca nu mai esti la fel ca atunci si , poate mai rau, si ei sunt diferiti... si existenta lor materiala nu este de ajuns, sau chiar nu e necesara... Ce te faci cand te rezumi la astfel de prietenii?
-
Da, ai dreptate... e foarte trist sa ai prieteni ca niste urme, niste fiinte semi-vii care sa-ti respire in ceafa si sa ramana agatati de tine in amintirea unui moment de slabiciune.Cand simti nevoia urgenta a unui umar "de plans" sa spunem ca nu esti intr-o stare tocmai lucida, deci optiunile pe care le faci pot avea urmari si dupa ce trece "criza", chiar si in materie de prieteni.
Spuneai ca nu ai avut prieteni "pe viata"... poate ca iti imaginezi mai mult decat poti primi. eu una nu indraznesc sa-mi mai imaginez asa ceva.
Pana la urma, asa-i viata- hai sa ne bucuram cu cat ne da si sa profitam de asta. :arrow:
-
Eu unul cred ca cel mai bine e sa nu ceri de la nimeni nimic.. ofera prietenia ta celor care merita, dar nu cere nimic in schimb. Daca candva in viitor iti va parea rau ca ai fost priten cu cineva, sa nu iti para, in momentul in care l-ai ales asa ai crezut ca e bine. Oamenii se schimba pe parcursul vietii, asta e cel mai mare motiv pentru care nimic nu dureaza vesnic.
-
Nu am regretat niciodata cand mi-am deschis inima in fata cuiva, fie ca era sau nu o alegere buna... In schimb este destul de descurajant sa nu ai in viata parte decat de astfel de "episoade"...
-
Voi ce regretati?
-
Am regasit acest topic dupa mult timp ,se pare si mi-am spus instantaneu aproape ca si eu am plecat departe lasand in urma putin ,dar buni prieteni .Din punctul meu de vedere prietenia privita dintr-un anumit unghi este la fel ca si iubirea ,nu cunoaste granite si nici departari ,nu se pierde in timp ,nu se prafuieste oricati ani s-ar aseza peste ea.
Se implinise aproape un an de cand eram plecata si asa cum spuneai tu nu mai exista acea disponibilitate a mea ,insa vreau sa-ti spun ca atunci cand am revenit ,desi nu ne vazusem de atata timp ni se parea ca ne-am despartit cu o zi in urma .Am stat o noapte intreaga la discutii povestind cate-n luna si-n soare .Acum sunt din nou cea plecata si foarte putin disponibila ,insa atunci cand am sa revin la fel se va intampla .La fel va fi peste ani si ani pentru ca repet ,adevaratele prietenii nu se pierd doar daca le lasi tu sa se risipeasca .Cam asa stau lucrurile.
-
In afara de ultima fraza,sint intru totul de acord cu Joey.
"Oamenii se schimba",drept,dar avind rabdare vom constata ca totusi ceva e vesnic;stiti ce?amintirea sau mai bine zis,nostalgia acelor vremuri.
Poate,nu gresesc daca spun ca sint prieteni care pleacind ne au in suflet chiar daca-i uitam(ne schimbam si noi,nu?),si invers.