Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Subiect creat de: amelie din 30 Octombrie, 2006, 12:08:46 a.m.
-
trecut
...ma privea cu duiosie...ma mangaia fara graba...imi saruta mainile...ochii lui isi schimbau culoarea... lumina ... ca marea...Asupra lor s-a deschis o data...de mult, sufletul meu curios, nesatios de dragoste....Il mai iubesc?L-am iubit! As mai putea sta langa el?Altadata da, as fi dorit sa se intample acest miracol.Sa ma ia de mana, sa ma duca... oriunde...as fi plecat cu el legata la ochi....Dar acum? Nu...
-Niciodata n-ai fost a mea... nu te-am simtit a mea... poate de aceea te-am si vrut cu atata furie...
Ba am fost...am fost a ta...mi-ai stapanit spiritul...mintea...ai stiut sa patrunzi in gandurile mele...in sufletul meu...am fost a ta toata...cand nu erai aici , in jurul meu se iveau adancuri negre...imense...gropi fara fund, infioratoare prapastii...
Ocrotirea ta mi-a fost haina... dragostea ta mi-a fost adapost...mi se pare ca am fost bolnava...sau poate a fost un somn lung, cu vise chinuitoare...ne cautam... cand ma gaseai nu ma recunosteai...cand ma strigai, nu te auzeam...nu te recunosteam...te-am asteptat...ti-am pandit pasii...si intr-o zi n-ai mai venit...
Urechile mele exasperate au asteptat...au ascultat...au pandit...m-am hranit numai din amintirea zilelor trecute, din nadejdi a caror seva erau febra , visul, inchipuirea mea...
sa ma trezesc nu doream...
voiam doar sa dispar...sa scap de durerea din suflet... durerea neintrerupta... ascutita...chin de neindurat... care crestea...se inmultea ca un cancer...
dar intr-o zi...intr-o zi m-am hotarat...am stiut ca nu trebuie sa intorc capul...ca daca privesc inapoi ma transform in stana de piatra...[/color][/i][/b]
-
prezent
intr-o zi am coborat din pat si m-am uitat pe fereastra...(priveam si inainte, dar nu vedeam nimic...totul era acoperit cu imagini din trecut...din lumea parfumata unde am fost dusa...vrajita de soaptele lui...) si am zarit un copac...nu stiu cum s-a ivit...am coborat din casa ca sa-l vad mai de aproape... A doua zi, de la fereastra mea , am vazut alti copaci...apoi a rasarit in curtea cu copaci o droaie de copii...tipete,rasete,veselie...un clopotel a sunat...sortulete albastre si funde albe s-au adunat in sir apoi au diparut...aceasta scoala era de mult acolo. Cum de nu auzisem atata timp toti clopoteii aceia, amestecati,zglobii, rasete de copii?
Pe trotuar vedeam acum, desenate cu creta, patrate strambe, la fel ca in copilaria mea...o fetita sarea intr-un picior, baietii se jucau cu mingea...pe cer se jucau nori albi, se adunau si luau forma unor continente de fum...pe un acoperis , un om batea cu ciocanul...pe asfalt se invarteau roti...o clipa m-am gandit:poate e un spectacol...poate ma aflu pe un scaun, intr-o sala de teatru...am intins bratele si , bucuroasa,am vazut ca am spatiu...Puf de papadie plutea in aer, in jurul meu. Era un miros iute de viata vegetala, de frunze, de pamant improspatat de ploaie...si erau oameni pe strada, copii, case, gradini, copaci...si in mijlocul acestor bogatii ma aflam eu. Si toate erau pentru mine, sa-mi multumeasca auzul, sa-mi ureze bun sosit, sa-mi spuna ca m-au asteptat, sa ma incredinteze ca n-am murit...am respirat lung, cu nesat, de cateva ori...o lacrima s-a prelins pe obraz...a lunecat si s-a oprit in coltul gurii...i-am simtit gustul sarat...
-
si viitorul?
-
si viitorul?
nu e scris.
-
adevarat..inca nu este scris...si pana cand va fi scris...va deveni prezent sau trecut.