Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Subiect creat de: Miss M. din 07 Februarie, 2007, 01:56:26 a.m.
-
Ma gandesc demult sa scriu aici povestea mea dar n-am avut niciodata dispozitia necesara sau poate mi-a fost teama ca nu cumva , rasfoind trecutul si senzatiile prezente , sa nu intru in dileme si mai aprinse cu mine insami :-\ ... Acum simt nevoia sa-mi deschid sufletul caci a trecut ceva timp de cand n-am mai facut-o si ma simt sufocata de atatea ganduri ...
Sa incepem , asadar , cu inceputul - Copilaria ... pe scurt am fost un copil nefericit , parintii mei s-au despartit cand eu aveam vreo 9-10 ani . Am simtit multe lipsuri materiale dar , mai ales , afective ... singuratatea mi-a fost cea mai fidela prietena o vreme indelungata , e foarte greu sa realizezi si sa suporti lucrul asta la o varsta asa frageda ... In ciuda tuturor greutatilor de care am avut parte Dumnezeu m-a inzestrat cu un optimism de care n-am scapat nici pana azi ... Indiferent cat de greu mi-a fost am avut mereu credinta ca lucrurile se vor indrepta si , intr-un fel sau altul , reuseam sa depasesc cu bine fiecare problema .
Am luat capacitatea si am intrat la liceu ... De aici viata mea a inceput sa se schimbe caci la liceu am cunoscut pe cea care avea sa-mi fie " best friend ever " - Cristina ( Catty a noastra ) ... este o persoana deosebita pe care am simtit-o intotdeauna langa sufletul meu si de la care am invatat multe lucruri dar cel mai important este ca am invatat de la ea sa apreciez sinceritatea . Am multe pentru care trebuie sa-i multumesc , mi-a fost alaturi in clipele cele mai grele intotdeauna cu un sfat bun si gata sa ma faca sa zambesc . Are stilul ei aparte de a fi si ma bucur ca am avut ocazia sa o cunosc .
In perioada asta , a liceului , eu locuiam doar cu fratele meu cel mare mama fiind recasatorita iar celalalt frate al meu locuia cu prietena lui ... Era destul de greu caci in afara de scoala aveam de facut si treaba de acasa cu tot ce tine de asta : gatit , rufe , curatenie , etc ... Am reusit sa ma descurc chiar si asa , eram linistita si-mi vedeam de treaba mea ...
Primul meu prieten - Florin - era un baiat bun , mai mare decat mine cu vreo 5 ani , avea un suflet extraordinar si tinea foarte mult la mine , ar fi fost in stare sa faca orice ii ceream ... la inceput a fost interesant insa cu timpul mi-am dat seama ca eu nu pot sa-l iubesc asa cum merita si am preferat sa pun capat relatiei inainte de a-l rani prea mult ... si asa a suferit mult timp in urma acestei rupturi . " Asta e , dragoste cu sila nu se poate ! " gandeam eu atunci . Asta se intampla la sfarsitul clasei a 9 a . Am plecat la tara toata vara ca Florin sa reuseasca sa ma uite si sa inceteze orice lagatura intre noi . A fost o vara frumoasa petrecuta cu gashca de la tara .
M-am intors in Bucuresti nerabdatoare sa incep scoala insa o zi frumoasa de august avea sa-mi schimbe viata . Intr-o dupa-amiaza m-am dus sa vizitez o matusa la ea la servici , la plecare , in fata firmei respective am trecut pe langa un baiat ... in momentul cand ne-am intersectat am impartasit o privire ... o privire atat ce calda ce mi-a ajuns pana in suflet ... Am trecut mai departe resemnandu-ma ca nu sunt sanse sa-l mai intalnesc vreodata . A doua zi eram acasa , faceam mancare si ma suna matusa-mea " Ce faci , bla ,bla ... stai ca-ti dau pe cineva la telefon " :o ... n-am apucat sa realizez bine ce a vrut sa spuna cand aud in telefon o voce de barbat " Buna , eu sunt Mihai ... , ce faci astazi , n-ai vrea sa ne vedem la un suc ? ... " In gandul meu - NO WAY - miroseam toata a tocanita de cartofi , n-aveam timp de dus sau gateala asa ca refuz politicos iar atunci putin stangaci baiatul imi propune sucul pentru ziua urmatoare - am acceptat . Am aflat apoi de la matusa mea ca acest Mihai era tocmai tipul cu privirea calda :) cu care ma intalnisem in ziua precedenta , el lucra ca inginer la aceeasi firma de constructii ca si ea . Ii atrasesem la randul meu atentia cand ne-am intalnit si a intrebat-o pe matusa mea daca nu cumva eu eram vestita nepoata cu care asta se lauda la toata lumea .
Ne-am vazut ziua urmatoare - 25 august , ora 16:00 ... n-am sa uit niciodata ... a fost absolut minunat ... dupa 10 minute ne tineam de mana , pana atunci nu credeam ca exista asa zisa dragoste la prima vedere insa mi-am schimbat repede parerea . Ne-am plimbat prin parc foarte mult timp , am povestit despre noi , am stat 6 ore impreuna si tot mi s-a parut putin cand a venit timpul sa ma conduca acasa . Adoram sa-l privesc in ochi , mi-amintesc cat de special a fost primul sarut ... simteam ca plutesc printre stele ... nicodata in viata mea nu fusesem mai fericita ca in ziua aceea . Eram indragostita pentru prima oara in viata , simteam ca cerul isi deschisese portile in fata mea si paseam timid in paradis . Am adormit cu greu in seara aceea avand sufletul incarcat de sentimente coplesitoare , nerabdatoare sa petrec clipe cu el . A doua zi la prima ora ma trezesc nedumerita si cand deschid ochii il vad langa mine , imi saruta mana ... mi-a spus ca a trecut in drum spre serviciu sa-mi spuna "buna-dimineata" , m-a sarutat si a fugit . Nu pot sa exprim in cuvinte ce fericita eram .
As da 10 ani din viata sa mai simt macar o zi ce simteam atunci !
Primul an impreuna a fost foarte bine , petreceam foarte mult timp impreuna , ne intelegeam foarte bine , nici un nor pe cerul iubirii mele ... In timp i-am dezvaluit problemele mele , a fost alaturi de mine , m-a ascultat , m-a sfatuit , m-a ajutat cu tot ce a putut , m-a sustinut , m-a incurajat intotdeauna sa termin liceul si sa dau la facultate , in afara de faptul ca-l iubeam nespus , il admiram si aveam foarte , foarte multa incredere in el ... toate bune si frumoase pana aici .
Cu trecerea timpului cate ceva a inceput sa zdruncine puternica relatie pe care o construisem ... l-am prins cu niste minciuni , am aflat ca avusese niste intalniri amoroase cu fosta iubire , chestii de genul asta , nu-mi face placere sa-mi amintesc si sa detaliez ... Am simtit ca si cum mi-a cazut cerul in cap , nu-mi venea sa cred ca e adevarat , ma simteam atat de proasta ca am crezut orbeste in el , m-am tot intrebat ce i-a lipsit in relatia noastra de a trebuit sa caute la aia , cel mai mult m-au durut minciunile pe care eu le-am inghitit ca o idioata indragostita ce eram ... mi-am jurat ca nu o sa mai am nimic de-a face cu el cat voi trai ... ha ha ha ha ha ........ ce gluma buna ... am crezut pana la urma , am vrut neaparat sa cred in regretele lui si ... l-am iertat . O sa credeti probabil ca-s proasta dar nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul ! ...
Prima mea greseala si de aici am intrat intr-un lant al slabiciunilor ... nu puteam sa ma rup de el , il iubeam prea mult , era lumina si aerul meu si fara el viata mea era lipsita de sens . Iubirea asta era ceva mai presus de vointa mea , devenise ceva pe care eu nu nu mai aveam puterea sa-l controlez . Era un amestec de clipe dulci-amarui de care nu ma puteam lipsi . Asa am trait vreo aproape 3 ani ... certuri furtunoase , momente grele de asteptare si suferinta , impacari mai dulci ca mierea , de fiecare data ne regaseam parca mai indragostiti ca niciodata ...
La un moment dat , intr-o perioada in care voiam sa scap de obsesia acestei iubiri care-mi facea mai mult rau decat bine mi-am zis ca singura solutie este sa incerc o relatie cu altcineva . Cunoscandu-l atat de orgolios , eram sigura ca o astfel de lovitura in sentimente l-ar face sa ma urasca si sa nu ma mai caute in viata lui . FALS . Cand a aflat m-a implorat sa ma gandesc bine daca asta imi doresc cu adevarat , cu lacrimi in ochi imi spunea ca el nu concepe viata fara mine si ca nu poate trai cu gandul ca eu sa fiu cu altcineva . Asadar ... m-am gandit bine si nu am fost in stare sa renunt . Am facut-o de oaie si cu baiatul respectiv care nu era rau deloc si care ma rugase sa nu-i dau sperante false . Cand se intamplau toate acestea era deja sfarsitul clasei a 12 a . A urmat bacul pe care am reusit sa-l iau cu aproape 8 :) . Aveam deja si servici de 1 an de zile . Mihai era plecat in interes de serviciu undeva prin Moldova unde a stat vreo 3 luni . Ne mai certam la telefon , apoi ne scriam scrisori de dragoste si dor ...
Cand s-a intors am avut o mareeee cearta in urma careia am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne casatorim :P ... Eram deja de 4 ani impreuna si ce am zis noi ... daca tot s-a demonstrat cu atatea ocazii ca , indiferent ce s-ar intampla , nu putem sta unul fara altul a sosit momentul sa luam aceasta relatie in serios si sa ne casatorim . Am gandit ca astfel vom deveni mai resposansabili caci cu starea civila nu-i de glumit , ca poate vom avea mai multa incredere unul in altul , vom reusi sa ne maturizam intr-un mod mai eficient . Zis si facut - inel , cerere in casatorie , ingenunchiat , socrii in petit , ce mai ... tot tacamul ! Una peste alta a fost foarte frumos ... am avut parte de o cerere in casatorie ca la carte ;) Eram din nou foarte fericita in acea perioada , eram nerabdatoare si plina de sperante sa incep casnicia , era foarte important pentru mine sa simt ca voi avea propria mea familie ... Simteam ca , in sfarsit , viata mea capata un sens , in cel mai concret sens al cuvantului . Ne-am casatorit in octombrie . Am avut parte de o cununie foarte frumoasa , toti apropiatii au fost alaturi de noi si am tinut o petrecere pe cinste :D .
Intrasem si la facultate , aveam un serviciu bun , totul era cum nu se poate mai frumos dar nimic nu se compara cu ceea ce avea sa urmeze ... Amandoi eram innebuniti dupa copii si in februarie cand am aflat ca sunt insarcinata in 1 luna jumatate a fost cel mai frumos moment din existenta noastra ;) ... Au urmat cele mai minunate 9 luni din viata mea , fara nici o exagerare . Am avut o sarcina frumoasa , fara nici un fel de neplaceri , m-am bucurat la maxim de aceasta perioada . Lunile treceau , burtica crestea tot mai mare , noi eram tot mai fericiti si mai nerabdatori sa primim in viata noastra aceasta minune de la Dumnezeu :) . Intre timp am hotarat sa renunt la facultate cu gandul sa o reiau cand bebe va fi mai maricel .
A sosit din nou toamna si pe 03 octombrie 2005 am cunoscut-o pe bebe a noastra ... Denisa-Maria !
(http://i99.photobucket.com/albums/l307/mada_lovergirl_2006/denisa0011.jpg)
A fost absolut minunat , este imposibil de descris in cuvinte fericirea acelor clipe ! A urmat o perioada la fel de frumoasa , cel putin pentru mine , o perioada in care incepeam s-o descopar pe beby a mea , sa invat cum sa am grija de ea , s-o fac male :D ... Relatia cu Mihai s-a racit putin cate putin in acest timp , mi-as fi dorit sa se implice mai mult , nu i-am cerut niciodata sa se trezeasca in miez de noapte sa schimbe scutece , am respectat faptul ca se ducea la servici si trebuia sa fie odihnit insa ceva parca nu mergea , as fi vrut sa fie mai mult alaturi de mine in acele clipe . Perioada cea mai grea a fost vara anului 2006 cand beby avea deja vreo 10 luni , incepuse sa mearga de-a busilea , sa zica "mama" si "tati" , era o minune ... si Mihai nu prea era acolo , langa noi , sa savureze aceste momente :( ... In afara de asta se purta foarte urat cu mine , era distant , ma jignea destul de des fara un motiv anume . Am suferit ingrozitor de mult , am simtit o dezamagire puternica , nu-l mai recunosteam pe acest om cu care am hotarat sa-mi impart viata . Ajunsesem sa ma gandesc la divort dar era foarte dureros sa iau in considerare aceasta optiune din punctul de vedere al micutei mele Denisa ... Imi doream pentru ea o familie adevarata , cum eu nu am avut ... imi doream sa-i ofer o copilarie linistita si frumoasa fara nici un fel de lipsuri . Aceste ganduri m-au tinut langa el in continuare , am suportat , mi-am inghitit lacrimile si regretele si am mers mai departe , a fost greu dar aveam toate motivele sa reusesc , pentru fetita mea totul merita !
In octombie ne-am mutat de la socrii sa locuim singuri , surprinzator lucrurile au inceput , incet-incet , sa se puna la punct ... era tot mai atent cu cea mica dar si cu mine . Totodata am inceput si facultatea , din nou ... Bebe a implinit primul an de viata , am sarbatorit frumos cu toata familia :) .
(http://i99.photobucket.com/albums/l307/mada_lovergirl_2006/DSC00871.jpg)
(http://i99.photobucket.com/albums/l307/mada_lovergirl_2006/DSC00892-1.jpg)
(http://i99.photobucket.com/albums/l307/mada_lovergirl_2006/DSC01059.jpg)
Dupa asta mama care trebuia sa aiba grija de Denisa ca eu sa ma pot duce la facultate ( sunt la zi ) a avut o oferta sa plece la munca in Spania si ... a plecat . Problema ! Cum soacra nu s-a aratat dornica sa ne ajute avand grija de bebe macar 3 zile pe saptamana a cate 8 ore maxim singura solutie , in afara unei bone foarte costisitoare , a ramas cresa :( ... Am avut multe indoieli caci ea era asa mica si doar era puiu' mamei insa , din fericire , indoielile s-au risipit destul de repede caci este foarte bine ingrijita la cresa si chiar a invatat multe lucruri bune acolo , mananca mult mai bine , are program de nani , de oala , etc ...
(http://i99.photobucket.com/albums/l307/mada_lovergirl_2006/DSC01970.jpg)
Ajungand la momentul prezent lucrurile sunt ok in aparenta ... DAR ......... ce urmeza dupa acest dar urmeaza sa dezvolt cu alta ocazie caci sunt foarte obosita acum si mai sunt inca multe de spus ...
-
Ma bucur ca ti-ai deschis sufletul draga lovergirl, sa stii ca o sa te simti mult mai bine dupa ce ne vei povesti tot. Am observat ca in spatele fiecarei povesti se afla si bune si rele dar ce lipseste sau a lipsit e dragostea care ne-a facut sa suferim mai tare decat orice altceva. Chiar e uimitor cateodata cum problemele din copilarie (oricat de grele ar fi fost ele) sau altete care tin de societate, prieteni, etc. pana la urma le lasam in urma insa o problema in dragoste nu e uitata si cu atat mai greu lasata in urma. Acea jumatate a noastra daca nu e in viata noastra atunci nimic nu e si totul ne doare :'(
:-*
-
Multumesc Evangeline ... sa stii ca are efect sa-mi expun povestea aici ... incep sa-mi pun ordine in ganduri si sa vad altfel situatia . Aveam nevoie de asta . Pupici !
-
cu toate ca iti stiu povestea foarte bine am citit aceste randuri cu o curiozitate destul de mare si cu aceleasi sentimente de apreciere si sustinere.
iti multumesc pentru cuvintele frumoase care le-ai scris despre mine si ma bucur enorm ca am avut ocazia sa te cunosc si sa te pot ajuta...chiar daca ultima perioada nu am mai reusit sa fac asta sper din tot sufletul ca ai reusit sa ma intelegi pana la urma si ca nu esti supi pe mine...si mai sper mult mult ca stii cat de deosebite sunteti pentru mine si cat va iubesc pe amandoua!!!
mami...tu merti foarte multe...o stii...o simnti si ti-am spus-o de nenumarate ori...iar Deni...ingerasul acesta sper sa aibe o viata minunata!!!
Obtimismul tau...care te-a ajutat atata de mult...pe tine si pe cei de langa tine...nu renunta niciodata la el...ai vazut de atatea ori ca dupa ploaie iese soarele...intradevar...de cele mai multe ori nori se intorc sub o forma sau alta...dar...cred ca asta inseamna viata....
Esti una dintre cele mai puternice si ambitioase persoane pe care le cunosc...niciodata sa nu renunti la lupta...niciodata sa nu renunti la tine...tu si ingerasul tau sunteti cele mai importante persoane din viata voastra...oricat de greu ar fi...stiti ca nu sunteti singure...
Va pupicesc dulce dulce :-* :-*si...astept cat mai curand acea cafeluta ::) :P
-
Sa-ti scrii povestea aici cere mult curaj, si multa sinceritate cu tine insati. Cel mai greu este, insa, cred, intotdeauna, analizarea clipei prezente. Pentru ca mereu tindem sa gasim scuze si subterfugii daca lucrurile nu merg bine si sa devenim suspiciosi daca merg bine. Mult curaj si asteptam continuarea. :-*
-
Catty ... iti multumesc pentru gandurile de bine pentru a mia oara :-* Esti o prietena pe care si-ar dori-o oricine si NICIODATA nu m-ai dezamagit ... Sigur ca nu-s supy doar ca mi-e dor de tine :-\ ... Stii ca si eu sunt in sesiune si cu bebe pe deasupra foarte ocupata dar ne luam noi revansa ;D
Lori ... uneori intr-adevar iti trebuie mult curaj sa fii sincer , mai ales cu tine insati ::) Daca am avut vreun noroc vreodata acesta a fost sa fiu inzestrata cu optimism si mult curaj in a infrunta viata - astea m-au tinut mereu la suprafata . Cu prezentul e putin mai greu , asa cum zici si tu , pentru ca lucrurile sunt putin relative si complicate ...
-
PREZENTUL
Ingerasul meu ...
Este cea mai importanta fiinta din viata mea ; ea a scos la iveala cea mai curata , sincera si nemarginita dragoste de care sufletul meu este capabil ... Imi dau seama acum cat de greu e de pus in cuvinte ce simte o mama pentru copilul ei , orice as spune parca tot mi se pare putin sau insuficient sa exprim cat de mult o iubesc . Cand o privesc am senzatia ca am realizat un lucru maret si ma simt mandra ca am avut acest curaj la varsta asta . Faptul ca ea exista si este a mea m-a invatat ce este cu adevarat important in viata unui om . Tot ce fac eu este pentru ea , ma face sa-mi doresc sa fiu mai buna , sa incerc sa-mi depasesc limitele , sa arat tuturor ca pot mai mult decat isi imagineaza , vreau sa fie mandra de mine cand va fi mare , vreau sa vada in mine un exemplu . E absolut minunat cum , cu un singur zambet de al ei fruntea mi se descreteste de griji si incep sa prind putere , sa simt ca pot muta si muntii din loc . Imi doresc sa-i pot oferi o copilarie linistita si frumoasa . Acest mic ingeras a umplut de sens toata existenta mea , acum stiu ca am un drum de urmat si indiferent ce se va intampla ea va fi mereu langa mine iar impreuna va fi mai usor , mult mai usor . Vreau sa-i fiu mereu alaturi , mai presus de a-i fi mama vreau sa-i fiu prietena , vreau sa stie cu siguranta ca o voi spijini intotdeauna .
Te iubesc cu toata inima mea Denisa , intotdeauna va fi asa !
Sotul meu ...
Da , cam complicat . Nu stiu exact cu ce sa incep ::) Este un om bun in felul lui . Totdeauna am sa-i fiu recunoscatoare pentru faptul ca a fost alaturi de mine in cele mai grele momente atunci cand altii care aveau aceasta datorie ma uitasera . S-au intamplat foarte multe lucruri in cei 6 ani de zile petrecuti impreuna , lucruri care au lasat urme mai mult sau mai putin ... In ultima perioada totul pare ca este in regula intre noi , cel mai mult ma multumeste faptul ca si-a dat seama ca a fi tata implica niste responsabilitati , ma bucur ca face eforturi sa fie un tata bun . L-am iubit cu tot sufletul meu , l-am iubit neconditionat insa acum imi pare rau sa spun ca nu stiu ce a mai ramas din toata aceasta mare iubire ... chiar nu stiu , sunt foarte confuza . Sunt atatea chestii care s-au intamplat de-a lungul timpului , am iertat si am uitat dar am avut pretentia sa nu se repete si cu toate astea se repeta in continuare iar lucrul asta ma deranjeaza foarte tare . Nu spun ca ma inseala , nu am motive si nici dovezi sa cred ca m-a inselat de cand ne-am casatorit . Are momente cand este total absurd , deschide mari discutii de tot felul de nimicuri , incepe sa ma jigneasca fara motive intemeiate si , ce ma doare cel mai mult , nu ma asculta cand am ceva de spus , cand vreau sa discutam despre un lucru important . In afara de asta ii place la nebunie sa ma sicaneze , vazand ca ma afecteaza ceea ce spune continua pana la extrem . Trece un timp fara sa vorbim , apoi are pretentia sa trecem peste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat , asta bineinteles fara sa-si ceara scuze sau asa ceva . Orgoliul lui ar avea prea mult de suferit . Cred ca aceste doua lucruri ma nemultumesc teribil : orgoliul nemasurat si lipsa comunicarii .
Ma doare teribil de mult ca nu mai reusim sa comunicam eficient . Am incercat sa-i vorbesc cat se poate de calm , sa evit a-i face reprosuri , totul pentru a rezolva problemele care tot apar intre noi si care in timp au creat un gol ce se dovedeste a fi tot mai greu de umplut ... reactie a lui este invariabil aceeasi , ca sunt nebuna , iar incep sa-i fac capul calendar cu prostiile mele , ca sunt proasta ... De la un moment dat am obosit sa mai incerc sa-mi deschid sufletul in fata lui . Nu mai pot s-o fac , cel putin nu asa cum o faceam inainte. Am inceput sa iau lucrurile asa cum sunt , sa nu mai dau prilejul altor discutii in urma carora eu sa ma consum iar el sa aiba satisfactia ca m-a ranit . Nu e bine dar asta e ... Oricum timpul meu este atat de plin cu bebe , facultate , treburile casei ca uit . Si daca eu nu mai vorbesc despre noi si ne luam cu ce avem de facut fiecare el are senzatia ca totul e foarte bine . Daca ma vede zambind are impresia ca sunt fericita . Zambesc pentru copilul meu , zambesc ca asa mi-e felul , sa nu las totdeauna vizibil la exterior ce ma macina pe dinauntru .
Mi-am dat seama de curand ca am ajuns sa ne spunem " te iubesc " ca si cum ne-am spune buna-ziua :-\ Imi pare rau ca am ajuns sa spunem aproape gratuit aceste cuvinte . " Noapte-buna , te iubesc " - inchid ochii si adorm dar nimic nu mai misca in mine , poate nici in el ... poate nu mai cred , poate nici el ... La fel si saruturile noastre , au devenit gesturi mecanice la plecare dimineata si la intoarcere acasa . E ciudat .
Stiu ca vremea trece si pasiunea se stinge dar mi se pare totusi prea devreme ... Ar trebui sa ramana in urma macar respect dar nici macar de asta n-am parte . N-am sa ma obisnuiesc niciodata sa fiu facuta proasta la ordinea zilei :'( . Ma gandesc , poate am si eu partea mea de vina dar ... ::) ... nu reusesc sa fiu intr-atat de subiectiva incat s-o vad .
Eu ...
Ma consider norocoasa ca , in ciuda conditiilor in care am crescut , am reusit sa-mi fac un drum in viata . Multumesc lui Dumnezeu cu fiecare prilej ca mi-a dat pofta de viata si mi-a luminat mereu calea spre bine . Am invatat din experiente si din greseli , ale mele sau ale altora ... sunt constienta ca mai inca mult de invatat la cei 21 de ani ai mei . Ii multumesc deasemenea ca o am pe Denisa mea caci datorita ei am un rost binedefinit in viata , am planuri de viitor de la care nu pot sa ma abat ; vreau sa-mi pun cariera la punct , vreau sa fiu cineva . Imi doresc sa nu-i dezamagesc niciodata pe cei din jurul meu care ma iubesc si care au incredere in mine si-mi doresc sa nu-mi pierd optimismul si sa raman mereu plina de viata asa cum sunt acum ... Momentele astea de nostalgie ma apasa greu pe suflet iar gandurile parca ma sufoca ... dar imi revin repede ;) Sunt confuza , nu stiu ce se va intampla mai departe cu mine , cu NOI , pana unde vom ajunge asa ? ... am sa ma resemnez eu vreodata sa traiesc asa , oricum , doar pentru ca TREBUIE sa traiesc cumva ? ... Nu stiu ... sunt prea multe in joc . Pentru moment oricum nu am alta optiune .
Imi amintesc clipe frumoase din trecut si as vrea atat de mult sa am puterea sa fac timpul sa se intoarca dar ... it cant be ! ...
Asa ca nu-mi ramane decat sa incerc in prezent sa construiesc amintiri frumoase pentru viitor !
-
draga mea...sa traim trebuie...dar mai exista un trebuie...trebuie sa facem totul sa fim cat mai fericiti...
sa te complaci...hmmm...la cum te cunosc...nu cred...esti prea ambitioasa si sufletul tau viseaza mult prea frumos pentru a te lasa sa te complaci...
sa te complaci o perioada pentru a prinde din nou aripi..probabil...sper aceasta perioada sa fie cat mai scurta...iar aripile sa vina o data cu clarificarea sentimentelor si oportunitatilor...
cum ai zis..oricat de confuza ai fi stii ce ai de facut si ce e bine pentru voi...probabil trebuie sa mai ai un pic de rabdare ca totul sa prinda din nou forma...
sotul...stim amandoua prea bine iubirea care o simnteam la 16-17 ani...si cum nici una din noi nu poate uita acea perioada... dar iubita... a trai din amintiri nu prea inseamna a trai si stiu ca esti foarte constienta de asta... intotdeauna mi-am dorit sa va intelegeti si sa reveniti la cum erati la inceput...pentru ca stiu sclipirile din ochii tai si caldura care o imprastiai in jurul tau atunci...
esti o persoana puternica si plina de viata...daca el s-a schimbat ... tu sa nu renunti niciodata la asta....
eu sunt sigura ca vei reusi...sunt sigura ca vei depasi asteptarile tuturor si chiar si pe ale tale...dar nu pe ale mele pt ca eu stiu ca vei reusi...
timpul din pacate nimeni nu ni-l mai aduce inapoi si nici clipele traite deja....asta e sigur...si mai e ceva sigur...ca ai in fata foarte multe clipe inca netraite...care pot fi superbe....
eu asta iti doresc iubita...cat mai multe clipe inca netraite sa iti fie cat mai frumoase, cat mai intense, cat mai fericite, pe care sa le transformi apoi in amintiri de vis...
va iubi :-* :-*
-
Wow.. am stat si am citit tot, pana la sfarsit..
Imi pare rau de lipsa comunicarii, de cuvintele care isi pierd profunzimea.. probabil arata dorinta fiecaruia de a iubi, si isi pierd profunzimea cand nu se intampla asa ceva.
Felicitari oricum pentru stoicism :) copilul va avea f. multe de invatat de la tine.. taria asta in fata dificultatilor vietii e ceva remarcabil. Eu as fi cedat de multa vreme, dar vad ca tu nu esti lasa, lupti.
Sa speram ca viata iti va mai rezerva lucruri frumoase.. Multi parinti gresesc atunci cand esuand sa mai isi produca singuri satisfactii se agata de copil sa le aduca bucuria. Sa nu faci asta.. Sa o lasi sa se dezvolte asa cum ii vine ei :) caci e responsabilitatea ta sa faci ceva pentru tine ca sa fii mai fericita, nu tre sa incarci si copilul cu asta.. Dar noah, e usor a da sfaturi cand eu nu sunt nici casatorit, nici copil n-am.
Deci suflete, vant din pupa catre si mai multa fericire :-*
-
Si eu am citit povestea ta ,Lovergirl si te-am admirat pentru sinceritatea si curajul de a o impartasii cu noi. Esti o femeie puternica si iti doresc ca de acum viata sa iti arate numai partea ei frumoasa. Sa fii fericita si sa te bucuri de zambetul copilei tale intotdeauna. Va fi mandra de mamica ei si cum a spus Iulian ,va avea multe de invatat de la tine.
-
Am cautat sufletul lui Mihai si el mi-a soptit o mica poezioara pentru scumpa lui sotioara.
Eu am cantat iubiri inchipuite
In calea mea spre marea vesnicie
Dar n-am gasit cuvinte potrivite
Sa cant in versuri scumpa mea sotie
Ea merita, in versurile mele,
Sa fie zana mea cea mai iubita,
Incununata de un cer cu stele
Sa fie o icoana presfintita
Ea pentru mine-a fost speranta vietii
Si idealul meu de implinire
A fost oglinda clara-a diminetii
In drumul meu spinos spre mantuire
Ea m-a iubit mereu, fara-ncetare
Si mi-a-iertat greselile rebele
A fost zeita mea rupta din soare
Si-a fost o dulce doamna printre stele
A mers mereu alaturea de mine
In cautarea marilor iubirii
Plutind cu mine-n barca cu destine
Spre tarmul insorit al fericirii
Sotia mea mi-a luminat cararea
Cand trebuia sa traversez prin noapte
A fost iubita mea si incercarea
Prin vremurile grele si desarte.
In casa noastra-a fost mereu altarul
Credintei noastre sfinte-n devenire
A fost tandretea dulce si limanul
Sperantei noastre-n marea nemurire
In calea mea de vise-nchipuite
Cand uraganul timp m-a dus departe
Ma-nchin sotiei mele mult iubite
Si-i multumesc din suflet pentru toate.
Esti minunata stropi de soare si asa vei fi mereu.Nu te da batuta,te rugam.
-
Catty ... multumesc prietena draga , aproape de mine ca intotdeauna . Sper ca viata sa-ti ofere un ocean de clipe frumoase , le meriti cu adevarat ! :-*
Viulian , Justuletz ... va multumesc sincer pentru gandurile voastre de bine :-* Ce sa-i faci , asta-i viata grea pentru fiecare :-\ trebuie sa muncim s-o facem mai frumoasa ;)
Wanderer ... multumesc , m-ai facut din nou sa zambesc . Poezia e absolut minunata , m-as fi topit sa primesc asa ceva de la sotul meu insa cred ca s-ar intoarce lumea cu susu'n jos cand ar face el asa ceva :D
-
Curajos, luptător şi frumos suflet! Să dea D-zeu ca orice neâmplinire să se transforme în clipe de fericire şi împliniri, iar durerile sufletului să ţi le înlocuiască viaţa cu zâmbete de fericire! În relaţie...dacă minunea a dispărut...încearcă să o visezi din nou de dragul a tot ce a fost...şi poate scânteia o să apară din nou...! Viaţa şi greutăţile uneori îi împiedică pe oameni să comunice aşa cum comunicau odată, îi împiedică să mai trăiască cu entuziasm momentele frumoase, îi împiedică să vadă adevăratele valori de lângă ei, dar asta nu înseamnă că îi transformă în orbi sau în fiinţe insensibile...
Să ai parte draga mea de multă fericire şi frumuseţe în viaţa asta şi...înainte de orice să ai parte cât mai multă vreme de îngeraşul tău..., să vă bucuraţi de fiecare clipă împreună, de fiecare zâmbet, bucurie...şi să vă aveţi cât mai mult de acum încolo, pentru că magia mamă-copil...este unică şi nu merită risipită pentru nimic în lume!
-
Draga lovergirl, ti-am citit si eu toata povestea si am ramas surprinsa cum dupa atatea clipe de fericire poate aparea indiferenta si lipsa de comunicare. Cei drept ai noroc de ingerasul tau, dar tu draga mea ai nevoie de un barbat in viata ta. Spun asta pentru ca in momentul de fata nu cred ca el e in viata ta, ci mai mult pe langa. Nu inteleg ce poate sa-i faca pe barbati asa indiferenti la un moment dat. Poate faptul ca el nu a intampinat atatea greutati cate ai intampinat tu si asta il face sa se simta mai puternic, mai norocos ca tine...nu stiu e doar o presupunere. Jignirea nu-si are rostul intr-o casatorie atunci cand nici unul nu greseste. Totusi sufletul tau e un exemplu pentru multi si cred ca el ar trebui sa invete sa aprecieze sufletul tau mai mult. Nu gasesti la tot pasul o femeie ca tine si faptul ca ai fost numai pentru el si i-ai daruit lui tot ce ai avut mai bun ar trebui sa-i dea mai mult de gandit. Sa-si scuture neuronii poate asa fiecare merge unde trebuie ;)
Mult curaj iti doresc si tie, mult curaj de a infrunta viata asta cruda :-*
Te pup :-*
-
capul sus,draga mea! Femeile sunt niste luptatoare ...stiu cum este...mi-as fi dorit sa nu pot sa-ti spun asta...dar,din pacate chiar stiu cum este...stiu cum este sa nu astepti o vorba buna...stiu cum este cand te ia peste picior...stiu cum este cand tu n-ai voie sa-ti dai cu parerea pt ca tb sa :"taci, ca nu sti nimic!"...stiu cum este cand esti singura si astepti...mai poti astepta ceva?doar sa se schimbe in bine viata ta....dar...capul sus,draga mea....o sa vina si vremurile bune pentru tine...si-atunci va intelege ce a pierdut...nu trebuie sa ne pierdem niciodata speranta
-
Evangeline ... intr-adevar chiar asta ma doare cel mai mult ... ca il simt mai mult pe langa viata mea decat in ea :'( ... Nu stii cat regret asta , nu sunt o sotie plictisita , m-am casatorit din dragoste cu acest om , foarte multa dragoste ... am trecut prin multe impreuna , eu am iertat tot ... iubirea mi-a dat puterea asta dar se pare ca a existat si un mare dezavantaj care a iesit pana la urma la suprafata , in timp s-a pierdut cate putin din tot ce aveam frumos ... putin cate putin pana s-a naruit tot . Cel mai ciudat mi se pare ca el nu sesiseaza lucrurile astea . Ne ocupam de ce avem fiecare de facut , serviciu , facultate , etc ... stam impreuna si vorbim despre orice , de toti si de toate ... mai putin despre noi . Traim asa ... fara a imparti nimic . Am ajuns sa simt ca nu-mi mai este de ajuns . Intr-un fel ma simt vinovata . Nu spun ca nici unul nu greseste , nu spun ca greseste numai el ... nici eu nu sunt perfecta dar ... totusi ceva nu se mai leaga !
Amelie ... Multumesc sincer pentru incurajari ! Imi pare rau ca stii despre ce vorbesc :( ... Nu am sa incetez niciodata sa lupt doar asta am facut de cand ma stiu ... am luptat pentru orice lucru , cat de mic . Am un copil , trebuie sa fiu tare pentru ea ... Ai dreptate , astept si eu vremuri mai bune , ce altceva pot sa fac ? ... Atunci cand el va intelege ce a pierdut ... la ce o sa-mi mai foloseasca atunci ? Totul se va fi naruit atunci si o sa imi para rau pentru el . Chiar o sa-mi para rau pentru ca nu-mi doresc sa-l fac sa sufere si stiu ca o sa-i fie foarte greu . Il cunosc . Dar asa e viata , nu ?... Mai devreme sau mai tarziu platim fiecare pentru greselile noastre , stiu ca si eu o sa platesc pentru ale mele . Nu-mi va fi usor , stiu asta dar nici nu pot sa continui sa traiesc asa in resemnare , goale de sentimente si plina de regerete . NU POT . Nu am luat nici o hotarare . Nu este momentul . Timpul le va rezolva pe toate .
-
nu stiu daca e din cauza titlului topicului tau sau pur si simplu tot citindu-te m-am gandit mai mult la tine sau pur si simplu o usoara nostalgie dar azi mi-am tot amintit de vremea liceului...
mi-am amintit in primul rand de drumurile spre casa...cantecele din autobuz si dezbaterile din tramvai...cum puteam sa fim atata de nebune si in acelasi timp atata de analitice???
mi-am mai amintit cat puteam sa plangem...fara masti sau perdele...plangeam in fata tuturor si credeam ca avem acest drept...si cum dupa numai cateva zile nu ne mai incapeam in piele de fericire si radeam si dansam pe strada...cum puteam sa fim atata de sensibile si superficiale???
ma gandeam si la cate poezi si cantece scriam...nu conta prea mult ale cui erau sau cum sunau...erau poezi si deveneau ale noastre...si cum de fiecare data cand una din noi gasea ceva nou eram mai incantate decat de cel mai frumos cadou...si le citeam si reciteam de nenumarate ori si parca mereu sunau altfel...mai bine...mai altfel...in functie de cum ne simnteam noi...
cum cantam amandoua cu toate ca multi ne rugau sa incetam...dar nu ne pasa...noi simnteam si doar asta conta...
imi amintesc cum ne numaram bani sa ne ajunga de tigari...cum numaram fiecar suta de lei si ne luam covrigi sa mancam doar sa avem ce fuma cat stateam la mine...
si cum va sunam si va chemam la mine ca eram eu "depresiva"...si stateam ore intregi vorbin aceleasi lucruri...
imi amintesc de bacalaureat...cat am putut sa ne ambitionam...cate tigari si cola am putut sa consumam alea 2 saptamani...cum invatam ca disperatele si totusi radeam...imi amintesc si privirea mamei tale...cat de incantata putea sa fie si cat de bine ma facea sa ma simnt...
si cand am luat rezultatele...cat de fericite eram...cum iti suna telefonul incontinu si cat radiai...cat de fericita ai fost in ziua aceea...
mami...iti multumesc pentru toate acele zile...iti multumesc pentru ca ai simntit alaturi de mine...iti multumesc ca ai fost in acea zi in acea banca si ai venit sa vorbesti cu noi...
nu stiu daca aici era locul sa scriu toate acestea sau daca e momentul cel mai potrivit dar...nu stiu de ce simnteam nevoia sa scriu toate acestea...nu m-am mai gandit de ceva timp la ele asa....si...vroiam sa iti multumesc...te iubesc :-*
-
Nu conteaza daca aici era locul sa scrii ... aici gandurile zboara , orice fel de ganduri ...
Doamne Cris ... mi-ai furat pe putin 10 zambete amintindu-mi de acea perioada atat de frumoasa . Cu toate ca noi 3 nu prea aveam nici o legatura cu ceilalti colegi din clasa eram foarte fericite in bisericuta noastra . Cand vad tramvaiul 17 ma bufneste rasul instantaneu , acest tramvai este strans legat de multe amintiri frumoase ale noastre . Ce tampite eram , stia tot tramvaiul ce probleme avem noi , de ce prostii radeam cu lacrimi uneori ... cum amandoua avem darul asta de a vorbi mult si tare :D ...
Ai uitat poate cea mai dura faza ... aia din Herastrau cand eram amandoua foarte daramate , stateam pe banca in fata lacului , cantam Cerul - Proconsul ... erau si lebede pe lac ... traiam asa intens momentul ... n-aveam nici o treaba cu lumea care trecea prin fata noastra si se uita la noi ca la urs ... si in tot peisajul asta apare si ala cu zodia la papagal ...
Doamneee au fost atat de multe faze de neuitat ... da - " veniti fetelor ca am o depresie " ... cat Orbit am mestecat si cu cat spray imi dadeam in gura sa nu ma miroasa Mihai ca am fumat ... cand aproape de bac am invatat atata romana ca ne certam pe idei si interpretari , ascultam la casti O scrisoare pierduta ... si cata geografie am halit perioada aia ... Fumam Red&White in parculet ... faceam misto de Georgiana .
Poeziile , cantecele , discutiile filozofice ... ce innebunite eram sa savuram toate chestiile astea ! Ne bucuram din atatea nimicuri pe atunci . Ne cunosteam atat de bine ca ne completam propozitiile una alteia ... In perioada aia ai fost persoana care ma cunostea cel mai bine , poate mai bine decat ma cunosteam eu insami ... inca mai este asa ! Cat de mult ai putut sa fii alaturi de mine , in orice , sa ma sfatuiesti , sa ma incurajezi , sa ma faci sa rad cand eram supy ... Multumesc la randul meu pentru tot , multumesc ca mi-ai ramas alaturi si dupa ce am terminat liceul . Stii ca esti persoana in care am cea mai mare incredere pe lumea asta pentru ca nu m-ai dezamagit niciodata . Sper sa pastram aceasta legatura speciala de preietenie toata viata .
Stii ca mi-esti cea mai buna prietena din toate timpurile :) Te iubesc foarte mult !
-
Hai ca am chef sa va impartasesc o scrisorica ce i-am daruit-o sotului meu de curand ... semn ca am revenit la sentimente mai bune :laugh:
Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe
Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…
La multi ani Iubirea mea ...
Este al 6-lea an cand petrecem aceasta zi impreuna ! N-as fi crezut ca vom ajunge pana aici dar iata-ne tot amandoi dupa atatia ani … nu mai suntem singuri acum , avem un ingerash minunat care ne-a facur viata atat de frumoasa . Am reusit sa trecem prin multe si sunt foarte mandra de asta . Vreau sa-ti cer sa ma ierti daca uneori mai fac prostioare sau daca te mai cert cateodata . Si tu mai faci prostioare dar stii ca , pana la urma , iti iert tot pentru ca stiu ca nici eu nu sunt perfecta , pentru ca te iubesc asa cum esti . Oricum te-ai schimbat foarte mult fata de cum te-am cunocut , te-ai schimbat in bine si ma bucur ca ti-ai dat seama de unele lucruri . Cel putin de cand ne-am mutat aici sunt foarte incantata de cum te porti si pentru asta vreau sa-ti multumesc din tot sufletul meu .
Iti multumesc ca o duci pe beby dimineata la gradi si ma lasi si pe mine sa mai dorm ... Iti multumesc ca nu te superi cand nu am timp sa fac mancare ... Iti multumesc ca esti alaturi de mine si ma incurajezi cu facultatea ... Iti multumesc ca imi dai libertate sa stau si eu cand si cand cu colegii la o cafea ... Iti multumesc ca-mi cumperi tigari pentru ca stiu cat de mult nu le suporti ... Iti multumesc ca-mi iei puisori de la Mac’ si ca ma duci la Shorley ... Iti multumesc ca ma duci la disco ... Iti multumesc ca imi faci toate capriciile si te duci la orice ora sa-mi cumperi ce am eu chef sa mananc ... Iti multumesc ca ma ajuti cu Deny cand am nevoie de tine ... Iti multumesc ca te duci sa dormi la tactu ca sa ma lasi sa invat ...
Iti multumesc din toata inima mea pentru tot ceea ce faci pentru mine ... Iti multumesc ca ma intelegi atat de mult ... Chiar daca nu-ti spun intotdeauna sa stii ca apreciez foarte mult asta . Vreau sa te mai rog sa ma ierti daca mai uit sa-ti spun TE IUBESC ... dar eu te iubesc fara cuvinte ... si stiu ca stii acest lucru ! Iarta-ma ca nu-ti spun mai des MULTUMESC ...
Îţi mulţumesc
că te-ai născut,
Şi-apoi
că m-ai ales pe mine,
Ca împărţim
şi rău şi bine ...
Din ziua când
ne-am cunoscut.
Eşti tot ce am,
tot ce-mi doresc
Şi amintirile
ne leagă.
Te voi iubi
o viaţă-ntreagă
Căci m-am născut
să TE IUBESC!
-
E adevarat ca s-au intamplat multe lucruri de-a lungul timpului care m-au facut sa sufar ... poate inca nu este totul asa cum mi-as dorii eu sa fie dar ca sa dau inapoi la greu , sa renunt , sa-mi iau jucariile si sa plec acasa ar insemna sa fiu lasa , slaba ... si eu nu sunt asa ! Sunt multe lucrurile importante pe care le-am construit impreuna in toti acesti ani de care nu mi-ar fi chiar asa usor sa ma lipsesc . Nu atata timp cat se mai poate face ceva . Ma tot gandeam in ultimul timp ... e foarte usor sa spui , divortez , dar oare cat de usor mi-ar fi sa traiesc apoi fara el ? ... Oare n-as regreta sa n-am facut totul ca sa fie bine ? Cum i-as explica copilului meu mai tarziu de ce parintii ei nu sunt impreuna ? ... Mi-am dat seama ca ar fi mult mai complicat . Asa ca , insotita de doza de optimism care ma caracterizeaza , incerc din nou sa fac lucrurile sa mearga asa cum ar trebui . Si el m-a incurajat in ultima perioada prin comportamentul lui . Am realizat , prin lucrurile pe care le face pentru mine , ca totusi ma iubeste , inca ... Cred ca , uneori , si eu vreau prea multe fara sa gandesc si din punctul lui de vedere ... Asta e . Mai gresim . Sper sa indreptam amandoi greselile . Sper sa fie bine :D
-
Draga mea...sunt convinsă că dacă sunt sentimente adevărate...şi eu simt că sunt... :)..., atunci orice distanţă s-ar fi interpus între voi din diverse motive...o să dispară! Sunt convinsă că fieacre mai trebuie să renunţaţi la unele individualităţi şi să creaţi un fel de linie de echilibru..., de mijloc, pentru că altfel nu poate o exista o relaţie fără să rănească şi să creeze indiferenţă, dar..., DAR...trebuie lăsată şi libertate!
Căsnicia, spunea cineva se aseamănă mult cu viaţa unei păsări într-o colivie...! Dacă vrem însă ca să existe fericire şi echilibru...atunci trebuie să învăţăm să lăsăm mereu uşa coliviei deschisă...!
Orice căsnicie prin definiţie îţi taie din libertate, pentru că ea în sine înseamnă responsabilitate, dar...partea de libertate pe care o pierdem trebuie să ştim să o câştigăm în altă parte a căsniciei şi să nu ajungem să regretăm sau să considerăm că am făcut sacrificii! Dacă într-o căsnicie renunţarea la ceva înseamnă sacrificiu...nu este bine...va creea mai devreme sau mai târziu conflicte!
Însă...eu vă doresc să vă depăşiţi această stare de criză..., iar Dumnezeu să fie alături de voi şi de îngeraşul vostru...să vă dea credinţă şi putere pentru a merge mai departe şi pentru a putea fi din nou o familie plină de iubire şi fericire! :-*
-
As vrea sa mai adaug ceva daca asta nu te deranjeaza! Si nu stiu daca e momentul si locul dar sper ca o sa-ti placa!
Când îti vine sa plângi, adu-ti aminte de clipele în care zâmbeai;
Când simti ca viata nu are nici un rost gândeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait,
Când simti ca vrei sa mori gândeste-te ca altii ar da orice sa traiasca...
Iubeste-ti viata parintii si prietenii. E cel mai de pret lucru.
Este luna internationala a prieteniei.
sper sa fii incontinuare tot asa de tare! ;D
-
Opreste-te, te rog, din durere
Si indreapta-ti privirea spre cer
Ca Domnul iti va da mangaiere
Pe drumul acesta abrupt si sever
Iti simt amarul din sufletul tau
Si nu mai stiu incotro sa ma-ndrept
Te rog sa-ti alungi din gand acest rau
Lasa-l sa vina la mine in piept
Cand iti citesc durerea prin unde
Imi vine sa strig la cer si sa plang
Dar nimeni de sus nu-mi raspunde
Si un desert s-asterne la mine in gand
Sa nu te lasi invinsa de destin
Ca ingerasul tau te vrea mereu
Sa-i fii mamica lui la orice chin
Daca asa a vrut si Dumnezeu
Ca sa putem sa mergem inainte
Sa ne ferim de-ncovoiate ganduri
Ascunse prin cuvinte potrivite
Ce sfasie prezentul printre randuri
-
" Daca intr-o zi vei avea chef sa plangi,
Cheama-ma, nu promit sa te fac sa razi
Dar as putea sa plang cu tine.
Daca intr-o zi vei dori sa fugi
Cheama-ma, nu-ti promit ca-ti voi cere sa ramaii
Dar as putea sa fug cu tine.
Daca intr-o zi vei dori sa nu vorbesti cu nimeni
Cheama-ma, in acel moment promit sa tac.
Daca intr-o zi tu ma vei chema
Si eu nu-ti voi raspunde
Cauta-ma ... poate am eu nevoie de tine. "
-
vreau sa iti scriu si cuvintele nu vor sa se aseze...ideile zboara...se amesteca...dar sper ca tu stii ce simnt si ce vreau sa iti spun...sper ca stii ca v-om plange...fugi...tacea...ori de cate ori vom voi...am nevoie de tine si te chem...si chiar daca stiu ca imi vei raspunde stiu ca si tu ai nevoie de mine...si sper ca stii ca sunt aici si te astept...
hai sa plangem impreuna pana va veni momentul in care sufletele noastre v-or primi din nou permisiunea de a fi fericite!
-
Am gasit intamplator randurile de mai sus pe undeva ... ma gandeam , iata ce inseamna sa ai cu adevarat pe cineva aproape ... prima persoana care mi-a venit in minte ai fost tu , ca-ntotdeauna ... am incercat sa ma mai gandesc la cineva care ar putea sa fie asa pentru mine , in zadar ... cred ca sunt cam singura :'( . Cineva spunea ca e bine sa ai prieteni putini dar adevarati ... ma incadrez :) ... Ai plans , ai fugit si ai tacut cu mine in fiecare clipa cand m-am simtit pierduta ... m-ai chemat , te-am chemat si intotdeauna te-am gasit acolo sa-mi impart deznadejdea cu tine ... conteaza , conteaza enorm ! Multumesc .
Demult asteptam cu nerabdare sa ne facem mari , sa fim libere , sa iubim , sa fim fericite ... acum suntem mari , suntem libere , de iubit ... am iubit ... numai fericirea intarzie sa apara , se ascunde pe la colturi si ne e greu s-o prindem ... Dar am increderea ca vietile noastre sunt zugravite in culoarea sperantei si precum curcubeul invaluie cerul dupa o ploaie grea la fel si fericirea va veni intr-o zi in sufletele noastre sa stearga toate lacrimile de pana acum . :laugh:
-
de cele mai multe ori ne lipseşte puterea să facem toate lucrurile care ne-ar putea face fericiţi. :(
-
Uneori imi lipseste puterea ... e adevarat si ma simt slaba si nu ma recunosc in tot peisajul asta ... Am obosit port mereu de grija altora , sa ma incarc cu responsabilitatile altora , sa conteze mai mult ce simt altii si din ce in ce mai putin ce simt eu ... Ma simt inchisa intr-o colivie unde-mi duc zilnic sarcinile la indeplinire , aproape mecanic fara ca macar o data cineva sa ma intrebe daca mai pot , daca mai vreau , daca sunt fericita , daca ma simt implinita ... Imi tin gandurile in suflet si le fac pachet ... merg mai departe asa pentru ca n-am putere , n-am curaj sa ranesc desi am fost ranita la randul meu ... ca atunci cand primesti o palma si intorci obrazul ... Tot mie imi pasa , tot mie mi-e mila ... Trebuie sa se intample ceva . Simt ca nu mai respir aerul meu , simt ca eu nu-mi mai apartin mie ... Mi-e dor de mine , cea care eram acum o vreme ... Sper din tot sufletul ca toate astea sa nu ma schimbe intr-o fiinta rece si calculata . Sa nu-mi pierd increderea in minunile vietii ...
-
Gandurile zboara hoinare , se imprastie in directii diferite si in goana lor imi sufla un vant rece peste inima . Ma simt ratacita intr-o lume care nu e a mea , printre oameni reci , printre cuvinte goale ... Ma simt obosita , obosita sa ma conving ca sunt puternica si ca pot s-o iau de la inceput , sa-mi pun ordine in viata . Adevarul adevarat este ca e greu . Nimic nu mai e la fel , puzzle-ul asta e complicat , nu ma descurc sa imbin piesele potrivite ca sa vad imaginea pe care o formeaza . As vrea sa fie ca un joc ... GAME OVER - START NEW GAME ... si ai din nou 4 vieti , daca pierzi o iei de la capat cu alte 4 vieti . Dar viata nu e asa ... trebuie sa o iau de la inceput , sa lupt cu fortele care mi-au mai ramas in urma acestui joc pierdut ...
Cuvintele imi raman in gand , nu vor sa se astearna ... cineva m-a invatat de curand sa tac , sa tac si sa spun din priviri ... Cineva care a aparut in viata mea neinvitat si nu stiu exact unde sa-l asez in tot peisajul asta descompus . In privirea lui ma vad altfel dar in primul moment cand ma pierd de ochii lui ma ratacesc din nou ...
-
Buna scumpa LoveGirl.Dumnezeu da probleme celor care sunt puternici si au puterea sa le depaseasca,sa faca ceva in privinta lor si sincer stiu cum este atunci cand te-ai saturat sa ne tot plangem de tot ceea ce se intampla,sa stam si sa ne plangem de mila.Dar sunt clipe si ma gandesc ca totul are un rost in lumea asta si este mai mult vorba de supravietuire,daca nu credem in noi si nu incepem sa luptam pentru ceea ce credem,daca nu incepem sa vb cu cei din jurul nostru si sa le explicam si visele noastre,pentru ca si noi avem vise,sentimente,dorinte pe care trebuie cu ajutorul Lui sa le ducem la bun sfarsit si sa facem ceva in lumea asta.Nu putem sta mereu pe loc pentru a nu ii ranii pe cei din jurul nostru.Acum stiu care a fost dorinta Lui,asa cum mi-ai spus tu...,ca ne-a dat toate astea pentru a aprecia mai mult ceea ce avem,pentru a vedea ca viata nu este atat de neagra cum o vedeam noi si trebuie sa o luam asa cum este si sa luptam pentru ea,sa o infrumusetam si sa profitam de tot ceea ce ne ofera,sa luptam mai mult pentru noi si pentru binele tuturor.Te rog frumos sa ai grija de tine,sa nu iti pierzi speranta si sa nu uiti nici o clipa ca noi toti iti suntem alaturi acum si mereu in sufletul tau.Fa ceea ce iti spune inimioara si nu iti fie teama sa iti dai noi sanse,noi sanse de a fi cu adevarat fericita pentru ca meriti tot binele si tot ce este mai frumos pe lumea asta.
-
as cere Celui de Sus sa-mi dea o inima noua , una fara sentimente , fara amintiri , fara regrete ...
Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ne indeplineasca ;)
Nu-ti dori asta caci va trebui sa inveti sa fii piatra. Asta inseamna sa nu traiesti, doar sa existi; e o varianta riscanta. La un moment dat incepi sa te complaci in ea si cand te trezesti si ti-ai dori din nou sa simti si sa traiesti e ca si cum ar trebui din nou sa inveti sa mergi in picioare.
-
E riscant intr-adevar si trist pe deasupra , stiu inda ... dar sunt momente cand pur si simplu asta imi doresc , sa pot sa fiu de piatra , sa ma trezesc intr-o zi , sa-mi revin in simtiri si s-o iau de la inceput ...
-
Spune o vorba ca fericirea adevarata este totdeauna o clipa … asa sa fie ? Fericirea este o suma de clipe de vis risipite de-a lungul anilor ? … oscilam intre momente fericite si nefericite suspendate undeva in timp . Nu ma pot impaca cu chestia asta , o clipa dureaza prea putin si nu stiu de ce am senzatia ca pentru un singur episod de fericire platim intotdeauna mult prea mult … oare merita ? … Fericirea nu mai este un scop in viata mea , am renuntat sa mai traiesc cautand un imposibil , ceva la care atat de greu ajungi … de fapt , sincera sa fiu , in ultima vreme nu prea mai vad un tel in viata mea … in afara unui singur , vesnic si suprem dar care este mai degraba o motivatie de a trai decat un tel … ingerasha mea scumpa … ciudat ce putere iti dau sentimentele de mama cand nu mai traiesti pentru tine sa poti trai pentru altcineva …
Asa … ce ziceam ? A , da - fericirea … oare este definita de zambete , de a fi impacat cu tine insuti , de a astepta fiecare rasarit de soare cu entuziasm , cu dorinta de a trai cu recunostiinta de a fi in viata si a te bucura de oamenii din jurul tau , de sentimente si intamplari … da , sentimentele … tot la ele se ajunge din orice punct ai pleca . Totul in lumea asta depinde de sentimente , relatii de tot felul , prietenii , fericiri , nefericiri …
Fericirea mea … oare am fost vreodata fericita cu adevarat ? Se poate sa fi fost sau cel putin asa credeam atunci , dupa o vreme vezi lucrurile altfel . Spunea cineva ca fericirea este un tel care nu se atinge niciodata dar in cautarea lui merita sa mergi toata viata sau , in termeni liberi , speranta moare ultima - nimic mai adevarat dar , totusi , pana cand ? … pana cand sa-ti crosetezi iluzii care nu-si gasesc implinirea niciodata , pana cand sa tot cazi si sa gasesti puterea de a te ridica sa mergi mai departe , pana unde mai departe , as intreba … poate ca iluziile sunt cele care ne tin in viata dar vine o zi cand spiritul oboseste si cade istovit la pamant , s-a saturat sa astepte , sa spere , sa cada si sa se ridice … in ziua aia vede brusc lumea cu alti ochi . Am senzatia ca am ajuns la acel moment … ma simt ca un copil de 5 ani care a aflat ca nu exista Mos Craciun . Fericirea e o minciuna , o iluzie , o momeala inventata sa ne tina in cursa pana la sfarsit …
furam clipe de la viata si ne amagim ca este un rost in toate ...
-
:'(...şi într-adevăr...unele femei iubesc prea mult!
Aceste femei sunt cu adevărat de cele mai multe ori un exemplu: un exemplu de mamă, un exemplu de soţie, un exemplu de iubită...un exemplu de femeie!
Ele ne arată ce înseamnă să renunţi uneori la tine pentru ceva sau cineva pe care îl pui mereu deasupra ta...aici...copilul!
E bine? E rău?
Nimeni nu poate ştii!
Poate doar timpul..., poate doar el să răspundă şi clipa aceea de fericire care într-o zi va veni să rămână nu să plece efemeră.
"ingerasha mea scumpa … ciudat ce putere iti dau sentimentele de mama cand nu mai traiesti pentru tine sa poti trai pentru altcineva …" - nu-i aşa?
nu-i aşa că aceste minunate făpturi...copiii îţi dau puterea, forţa, sentimentul că pentru ei şi lângă ei poţi face imposibilul?
Tot ea te va învăţa într-o zi draga mea că a lupta pentru EA...înseamnă a lupta pentru TINE!!!
Pentru tine, pentru zâmbetul tău şi vei înţelege atunci poate şi faptul că -
"fericirea trebuie să îţi fie un scop în viaţă...indiferent de cât de mare ţi-e neîmplinirea acum!"
Abisul...iubita mea...e făcut să stăm în el o vreme nu o veşnicie!
Abisul e făcut să avem locul nostru unde să putem îngenunchea...să putem urla, să putem muşca din ţărână...să putem să ne desfacem pieptul şi să murim câteva clipe nouă..., dar tot el există ca să ştim că putem privi în sus!
Deasupra fiecărei prăpăstii e o bucată de Cer şi o bucată de Soare!
Când vei fi pregătită să vezi că iluziile ţesute sunt defapt sfoara care te va trage la suprafaţă...ai să ştii!
A renunţa la tine şi la visele tale, la fericire şi speranţă...nu este bine! Puterea o ai acum, dar în timp ea va deveni calvar, răceală, priviri goale şi adânci în care copilul tău mereu va dori să planteze o steluţă...şi dacă la început va reuşi, mai târziu va plânge pentru fiecare steluţă care nu va mai ştii să licărească!
Nu suntem mereu tinere!
Nu vom putea mima fericirea toată viaţa!
Indiferent de cât de "moartă" este acum femeia din noi...ea există şi suferă!
Acum...ai ales o cale pentru îngeraşul tău şi mai mult ca şi sigur că este o cale bună...dacă într-adevăr a venit din suflet!
Într-o zi însă...sper să realegi o a doua cale...tocmai pentru că...un îngeraş ŞTIE şi POATE să te facă să simţi că nimic nu este pierdut când ai pentru cine şi pentru ce să lupţi: pentru fericirea voastră...a amândurora!
Nu ştiu dacă m-am făcut înţeleasă, nu ştiu dacă aş putea să îţi spun ceva care să te ajute acum...nu cred...dat fiind că am gustat şi eu locul în care te afli tu..., dar ştiu că tot ce ţi-am scris e din suflet pentru sufletul tău frumos şi tare mi-aş dori să te ştiu fericită..., tare mi-aş dori să reînveţi să crezi în Moş Crăciun...
Acum nu...acum Moşul doarme sub o pătură îngheţată de vise spulberate şi de frig, dar într-o zi..., poate într-o zi ai să ştii să îl aştepţi din nou în serile de Crăciun!
-
Ieri incercam sa alin durerea unui prieten......21 de ani( sunteti apropiati ca varsta nu?). Am sa-ti spun si tie ce i-am spus si lui:
Eu nu am renuntat , am sperat atatia ani , am fost trantita cu putere la pamant , am stat acolo dar de fiecare data am avut un motiv sa ma ridic. Cu rani adanci care au lasat semne urate pe suflet dar care s-au vindecat. Mi-am pierdut increderea in mine , putin cate putin,dar mi-am recastigat-o cand mi-au fost rasplatite lacrimile si am devenit totul pentru un suflet .....un suflet care ma iubeste asa cum sunt eu, nu asa cum vrea el sa fiu. Sa spun ca exista fericire? Nu stiu, inca nu am atins-o. Poate nici nu am nevoie de ea. Vreau doar implinire, ca om.Si sunt convinsa ca am rolul meu pe lumea asta asa cum fiecare lacrima a fost varsata cu un rost.Probabil e un pret pe care trebuie sa-l platim inainte sa ajungem in locul unde sa ne oprim pentru totdeauna.
Nu noi furam clipe de la viata. VIATA NE FURA CLIPELE CELE MAI FRUMOASE PENTRU CA NOI , DUPA CE LE-AM GUSTAT, SA NE DORIM ALTELE( asta e viata...o nesfarsita dorinta , a noastra pentru noi, pentru cei din jurul nostru).
Draga mea, in clipa in care am dat nastere unei vieti, am renuntat sa traim pentru noi, copiii nostri au capatat acest drept: TREBUIE SA FIM FERICITE PENTRU EI! EI SUNT FERICIREA NOASTRA! MAI MULT NICI NU NE TREBUIE!
PS: am 38 de ani, plang ore in sir cand caut clipele de fericire din trecut , lacrimile de tristete se transforma in lacrimi de recunostinta cand privesc in ochii copiilor mei si sunt a naibii de mandra de ce vad: e meritul MEU, nimic nu m-ar face mai fericita decat sunt atunci cand baietii mei imi spun "STII CAT DE MULT TE IUBIM ,MAMA?"
-
uneori,cand suntem impreuna, as vrea sa uit ca trebuie sa plec...dar nu uit.Ar trebui sa ma simt umilita? Cred ca nu...pentru ca traim intre gratii. Oare chiar nimeni nu poate sa scape?Poate doar nebunii...ei sunt singurii suverani nedezmintiti.
-
Multumesc pentru cuvinte fetelor ... nici nu stiu ce sa spun . Ideea e ca trec prin niste momente de gust amar in urma a tot ceea ce se intampla cu viata mea , cad si ma ridic , mereu aceeasi si intotdeauna alta ... stiu , stiu teoria foarte bine dar nu pot s-o aplic de fiecare data cand vine vorba de mine . Merg inainte asa cum am decis si stiu in sufletul meu ca este bine asa , ca asa trebuie sa fie , cel putin la momentul asta ... si nu-mi pare rau deloc pentru ca cel mai important lucru de pe pamantul asta pentru mine este copila mea . Pentru ea merita , merita tot si nu ma indoiesc nici o clipa de asta . Gandurile pe care le las sa zboare cand si cand pe aici sunt ganduri numai ale mele , cele pe care incerc sa le innabus , sa le las deoparte ... scrisul ramane in continuare o eliberare . Mai ratacesc cand si cand pe drumuri intunecate dar caut , mereu caut lumina si trebuie sa sper si de aici incolo ca voi da de ea in cele din urma sau ... ea de mine . Fiecare se lupta cu demonii lui ... si eu ma lupt cu ai mei .
Asta e viata , nu ? ... o lupta !
-
uneori,cand suntem impreuna, as vrea sa uit ca trebuie sa plec...dar nu uit.Ar trebui sa ma simt umilita? Cred ca nu...pentru ca traim intre gratii. Oare chiar nimeni nu poate sa scape?Poate doar nebunii...ei sunt singurii suverani nedezmintiti.
Amelie ... nu traim intre gratii , nu e firesc sa fie asa , cine traieste intre gratii si le-a pus cu mana lui si cand realizeaza ce a facut e deja mult prea greu sa mai dea inapoi , cam asta se intampla ... nu stiu pe unde am auzit o vorba , lucrurile se aseaza in asa fel incat intotdeauna sa regreti prea tarziu ...
-
Sigur, fiecare trecem prin starile astea, fiecare femeie are nevoie de ceva si pentru ea, de un suflet care s-o inteleaga, de un brat care s-o sprijine atunci cand drumul e anevoios, fiecare barbat are nevoie de gingasia unei femei, fiecare om are nevoie de iubire. Dar fiecare iubire se castiga de unii mai usor, de altii ff greu.Daca unii cred ca totul li se cuvine si uita sa pretuiasca , exista si oameni care chiar au nevoie de cineva , un "tot" doar pentru ei. Trage adanc aer in piept, priveste doar inainte . Vei intalni in viata mai multe obstacole decat crezi insa cum ar fi sa nu simtim ca trecem pe drumul nostru, ca existam si, mai ales, ca stim sa simtim, sa iubim si sa oferim?
-
Ideea ca sunt atat de bulversata ca nici nu mai stiu de ce am sau nu nevoie ... nu regret o iubire neaparat ci faptul ca lucrurile nu sunt la locul lor in general , cel putin , nu asa cum mi-as dori , ma refer la gratiile alea de care vorbeste Amelie , ca le-am construit in jurul meu de una singura , putin cate putin ... si cand am ajuns aici , am realizat , exista solutii dar nu am puterea sa intorc lumea altora cu susul in jos ca sa-mi fie mie bine . Eu am ales , eu am cules ... vom vedea ce va mai fi de aici inainte . Cum zici si tu Lili , viata ne rezerva multe surprize .
-
"nu regret o iubire neaparat ci faptul ca lucrurile nu sunt la locul lor in general , cel putin , nu asa cum mi-as dori , ma refer la gratiile alea de care vorbeste Amelie , ca le-am construit in jurul meu de una singura , putin cate putin ..."
defapt...asta regretăm aproape toţi atunci când ajungem să investim şi să ne investim în ceva sau cineva în care CHIAR am crezut...
privim în urmă fără să vrem şi descoperim că nimic nu e cum trebuie să fie şi nimic din ce ne împlinea măcar parţial nu ne mai împlineşte. viaţa a devenit un carusel, iar noi suntem ameţiţi şi obosiţi...nu ştim unde ne aflăm, de ce ne aflăm unde ne aflăm şi nici dacă vrem să fim altundeva...
categoric în mijlocul acelui iureş de sentimente şi trăiri...nu mai vrem nimic pentru noi...pentru că noi pe moment nu ne mai există nouă..., dar...este bine că "viata ne rezerva multe surprize" exact când nu le mai aşteptăm..., iar ele apar ca o recompensă a faptului că nu ne-am lăsat învinşi.
Barele...au să cadă într-o zi...pentru că nimeni nu e făcut să uite cu adevărat zborul şi aerul de dincolo de gratii!
Aşa cum am mai spus...timpul...ne ia, dar ne şi dăruieşte! Viaţa ne împinge cu nasul în ţărână, dar ne şi face vânt să ne ridicăm..., iar tu...eşti puternică şi sensibilă în acelaşi timp, dezamăgită, dar plină de sentimente minunate de dăruit şi primit...şi sunt convinsă că ai să reuşeşti...doar că unele lucruri se aşează la locul lor...în altă ordine decât cea pe care o aşteptăm!
-
Tot ce-i bun in viata.
-
Eu si o foaie alba ... incerc sa culeg din gandurile care zboara si sa le asez frumos in locul cuvenit la mine in suflet , caut impacare cu fiecare gand salbatic , caut impacare cu mine insami ... E ciudat cum ne schimba uneori viata si intamplarile , omul de ieri ramane in urma si intr-o zi gasesti puterea sa o iei de la capat cu o inima noua , cu sentimente si senzatii noi ... Poate orice lucru are un rost in lumea asta , pana si nefericirea , te stergi de lacrimi si dintr-odata vezi lucrurile mult mai clar , poate uneori cautam cu disperare lucruri de care nu avem cu adevarat nevoie , poate iti ia ceva vreme sa ajungi sa te cunosti cu adevarat pe tine insuti , intelepciunea ti-o da numai timpul si obstacolele vietii . Evenimente recente m-au facut sa realizez ca sunt mama si sotie , in primul rand , si abia apoi ... femeie . Mi-am dat seama ca tin mai mult la familia mea decat tin la mine insami . E liniste si e bine , speranta a prins din nou culoare , aici e locul meu , aici imi sta bine , aici ma regasesc pe mine , asta e drumul meu ... Oamenii gresesc , si eu sunt om . E important sa avem intelegere pentru cei care ne gresesc si sa le dam sansa sa se indrepte ... nu se stie cand vom cere , la randul nostru , o sansa . Lucrurile de valoare se construiesc in timp , cu rabdare , speranta si iubire . Implinirea visurilor necesita lupta si depasirea obstacolelor tarie , trebuie pastrata credinta in fericire " la bine si la greu " .
Nimic nu e simplu , nimic nu e gratuit dar lupta face ca satisfactia sa fie nemasurata .
-
Atatea ganduri ce-mi dau tarcoale ... le-am tinut in mine atata vreme ca am uitat cum sa le las zboare , sa se astearna ordonat pe randuri , sa aiba o forma si un inteles concret . Ma gandeam la ziua de ieri , ziua indragostitilor ... am primit traditionalul buchet de trandafiri rosii si un inel frumos stralucitor , recunosc ca am fost magulita de ideea ca s-a gandit la mine . Ma uit in ochii lui si vreau sa spun ceva insa ma intampina o privire goala , transparenta care nu-mi spune nimic si toata emotia clipei se spulbera instantaneu . Se pare ca totul se rezuma la un schimb in cele din urma , el imi da un cadou eu ii spun te iubesc , ne pupam si ziua asta e perfecta caci fiecare si-a facut datoria . E trist ca ajungem sa facem si sa spunem lucruri doar de fatada sau cum bine zice cineva pe un blog de care am dat intamplator ...
Ai nevoie de o sarbatoare imprumutata ca sa-ti tapitezi pe fata o masca de om fericit si darnic , ai nevoie de scrisorelele altora de pe net ca inspiratie inainte de a-ti deschide gura sa spui ce simti - cand defapt singura portita pe care ai nevoie s-o descui e a inimii , dar lanturile indiferentei o stranguleaza in fiecare zi mai mult , ramanand agatata de un fir subtire .. care se degradeaza in timp .
Ai nevoie de momente si date speciale scrise intr-o foaie obisnuita ce se cheama calendar ca e al dracului de greu sa faci ceva prin care tu nu scoti un profit . Pacat ca adevaratele ‘profituri’ se vad in timp .. si se numesc regrete .. iar eu am un saculet plin in spate .
M-a pus pe ganduri ...
Poate sufar de prea multe sentimentalisme , poate pentru ca sunt femeie si vreau prea multe , poate nu ma pot impaca cu conceptia ca timpul trece si ia cu el intensitatea sentimentelor si transforma iubirea in altceva , mai altfel , mai pal , mai sec , mai sigur si totusi absent ... Poate ma simt neinteleasa sau singura , poate aberez ... oricum drumul asta e only one way to go , sunt constienta ca am sa merg inainte no matter what pentru ca asta a fost sa fie iar viata nu este intotdeauna ceea ce ne dorim si chiar de ar fi .. ma irita gandul ca orice ai avea , tot iti va lipsi ceva la un moment dat . Si ca sa inchei totusi intr-o nota optimista citez din acelasi blog gasit intamplator ...
Simte atunci cand sentimentele iti joaca feste si-ti urca inima pana-n gat , iar fluturasii din stomac se joaca baba-oarba , pe aceeasi scara cu trepte mici si inguste . Lasa-ti parul sa fluture in voia vantului , fugi spre soare si asteapta apusul cu ochii limpezi .
Plangi atunci cand sfarsitul se pierde in zori ; cu lacrimi de fericire intampina un nou inceput la lasarea noptii .
Aduna regrete intr-un saculet , vor ramane amintiri intiparite in suflet pe care anii isi vor pune amprenta . Viseaza alb-negru , dar traieste in culori , deseneaza aripi chiar daca nu stii sa zbori .
Varsa-ti dezamagirile in ploaia de speranta - construieste-ti lumea in care greselile raman in urma , uitate de spinii durerii ce te-au marcat o vreme .
Imparte zambete , imprastie priviri senine si strange lacrimi la periferia povestii tale . Urmeaza-ti drumul impus de inima si invata sa folosesti ratiunea alaturi de ea ; e o carare scurta si stramba dar complexa si aparent simpla ..
‘Invata sa nu-ti pastrezi sufletul in gheata , caci la sfarsit e doar un cimitir si multa ceatza’