Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Mitologie => Subiect creat de: diana_nistor din 24 Martie, 2007, 08:05:31 p.m.
-
Uite un board unde inertiile dispar, iar despre autori, o ascunsa blandete interioara care mie-mi place fiindca degaja multa sinceritate.
E destul sa fii sincer......
Las fraza in suspensie, bizuindu-ma pe intuitia mea, eliberand astfel drumul spre Marea Rosie inaintea pieptului profetic al lui Moise.
Daca ar depinde de mine, as intocmi altfel soarta unor mituri romanesti. Spre exemplu, sa luam balada "Miorita".
Un mit nu poate fi schimbat, nici macar prin absurd! Mitul e ceva mai trecut decat insusi trecutul. Insa, de fascinatia acestui absurd comentez avand senzatia ca fac o impietate.
Daca ar fi si ar fi dupa mine, i-as pune ciobanului resemnat al mioritei, un palos in mana, sa se apere, sa moara luptand. As face din "Miorita" noastra fundamentala o balada, un mit al curajului.
Resemnarea ne-a adus numai ponoase, oricat de sublima ar fi starea ei metafizica.
Nu trebuie insa sa schimbam noi miturile, ca sa dobandim o alta insusire morala; asta tine de magie, de psihologia neputinciosului care se revanseaza prin himere.
Schimbarea in fiinta neamului nostru a facut-o generatia mea ('89), a facut-o istoria.
Nu vom mai muri niciodata, slabi, resemnati, privind nunta stelelor.
Ad : Voi scrie data viitoare despre Mesterul Emanuel - Manole.
(nu manele!)
-
Miorita este o balada extraordinar de frumoasa. Insa pe cat este de frumoasa, pe atat de prost a fost interpretata.
La baza ei nu sta atat resemnarea in fata sortii (asa cum se spune), ci tocmai curajul de a infrunta moartea si destinul - curajul si credinta in fata mortii, moarte vazuta ca o insuratoare (conform traditiei pre-crestine). Nicaieri in balada nu se spune ca ciobanasul s-ar fi lasat omorat fara sa puna mana pe topor si sa se apere :)
-
Fundamentul culturii noastre, dragul meu, trebuie cautat dincolo de era noastra, in linistea Orientului, in insusirea Greciei si a Europei pana prin sec. al XVII-lea.
Socot ca intelegerea sau transgresarea mitului romanesc in general poate izvori numai in masura in care ne putem lua ramas bun cu liniste de la acest adevar care, din pacate, se repeta cu fiecare generatie.
Ciobanul s-a ales cu "cosmosul intreg" pe cand ceilalti au pierdut totul castigand "oile pamantesti".
Daca a fost sau nu o crima, nu stiu, insa nici nu as vrea sa stiu ca radacinile culturii noastre stau intr-o crima - sau o amenintare - si ca pastorul nostru mioritic s-a desprins pentru nunta care incepe abia odata cu renuntarea la turma pamanteasca.
Ciobanul este prevenit, ca de un oracol, ca va fi omorat si atunci isi trimite mesajul. Cred ca el transforma condamnarea sa la moarte intr-un mister. Poate ca acest mister paralizeaza adversarii (slava Domnului!) si anuleaza crima... iar pastorul nostru isi poarta si astazi turmele din Carpati pana in Marea de Azov.
Continuam? :)
-
Asa e , Diana...
Sa nu uitam ca pe acest pamant mereu s-a crezut in nemurirea sufletului... oamenilor nu le-a fost frica de moarte niciodata.
Nici in epoca pagana, nici in cea crestina. :)
Nici eu nu cred ca ciobanasul a fost asasinat. Fie el moldovan, ungurean, sau vrancean (in functie de zona din care culegi balada), ceva din ciobanasul acela traieste in fiecare dintre noi.
-
Zantiala, nu vreau sa transformam interpretarea miturilor noastre etnice intr-o discutie particulara (am putea-o avea pe personale), si de aceea, "provoc" spiritul forumului la o superioritate artistica privind perfectiunea poetica a baladei noastre. Am putea si ma gandesc ca miturile si credintele noastre folclorice trebuie integrate in universalitate si introduse intr-o serie mai mare de valori. (Ma feresc sa cred ca acesta este efectul domiciliului meu - ca sa zic asa - in Univers)
Deci, Iulian, Lorelei, Semi, voi toti, va simtiti provocati?
-
Si ce are daca o pastram la nivel personal, doar intre noi doi ? :)
Nu intotdeauna exista persoane interesate de astfel de subiecte... si apoi, nu intotdeauna lumea are chef sa scrie.
Integrate in universalitate ? Probabil ca sunt... nu cred ca oameni ca Eliade, de pilda, care a prelucrat in operele sale motive din folclorul romanesc, el - primul mare istoric al religiilor, nu a reusit sa integreze in cultura universala macar o farama , zic, din spiritul si fiinta noastra nationala.
Orice mit, orice poveste, chiar si redusa la un spatiu geografic finit, minuscul, este integrata prin insusi faptul existentei sale in aceasta ordine universala a creatiilor spiritului uman.
-
- A, de acord, de acord! Numai ca, vezi tu, marele nostru istoric si filozof (ma refer, desigur, la Mircea Eliade) prin 1930 sau 1943, cand i-au aparut “Comentariile” despre acest mit, (sau capodopera literara) la noi se facea doar literatura si eseistica in legatura cu aceste mituri (vezi Blaga; V. Voiculescu; Parvan…)
Miturile noastre etnice parca fac parte din constiinta noastra, s-au realizat la noi si mai cred ca si exprima ceva din destinul nostru. Ce superb, ce senin, ce firesc transforma pastorul din “Miorita” condamnarea sa la moarte intr-un mister! Pastorul reprezinta un element universal al traditiei noastre. Si ce “pastori” avem noi: Spatarul Milescu, Cantemir si, probabil, Hasdeu.
Tot ce a rodit in cultura noastra (a caror predecesori am putea fi) deriva din traditia sedentara a agricultorilor.
Si, ca sa revin la “integrarea in universalitate, am posibilitatea practica sa va public intr-o revista de aici (editata bilingv) articole scrise sau poezie de a oricui si cu osebire a creatorilor de frumos ai Forumului. Si poate si pentru ca nu-i putin acest lucru.
Primiti toata dragostea si admiratia mea!
Diana
-
La poporul roman, exista acest cult al mortii, cult al mortilor, inca din cele mai vechi timpuri, cand, intr-un chin sfasietor omul preistoric, neolitic, creator de arta si civilizatie isi ingropa ruda moarta sub podeaua casei sale, pentru a-i fi aproape, macar cu trupul.
Noi am fost creatori de civilizatie si de cultura pe acest pamant, inca din preistorie, insa, ca orice popor vechi, suntem victimele letargiei, victimele propriei noastre ideologii fataliste, izvorate din vicisitudinile istorice care s-au abatut asupra pamantului nostru incepand cu cele mai vechi timpuri.
E foarte buna initiativa, Diana... avem aici oameni care scriu extraordinar. :)
-
Ar fi pentru mine si pentru publicatia de care vorbeam, o adevarata favoare, fara a avea aerul ca facem "propaganda culturala".
Revenind la topic, nu e vorba de a compara miturile si credintele noastre folclorice cu ale vecinilor nostri de aproape sau de mai departe sau a arata superioritatea artistica, perfectiunea poetica a baladelor noastre. Ma gandesc ca lucrurile seamana cu situatia in care, bunaoara cand se vorbeste despre tragicii greci, faci in mod necesar aluzie la ce a fost in Mesopotamia sau in India. Tot asa, si cu aceste credinte, creatii etnice, mituri romanesti. Cred ca ele trebuie introduse astazi intr-o mare serie comparativa, caci astfel isi reveleaza mesajul si valoarea lor universala.
Pastorul mioritic nu accepta moartea si transfigureaza evenimentul tragic intr-o nunta cosmica. Daca oracolul se va fi realizat, ciobanul va fi pur si simplu omorat.
Si astfel:
"Vulturul ce roteste sus
Va fi atunci demult apus
Langa Sibiu, langa Sibiu, prin lunci
Numai stejarii vor mai fi si-atunci."
....................................
Pe-aici umbla si el si se-ntorcea mereu
Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu."
(Va amintiti de cantecul lui Lucian Blaga?)
-
Inainte de a porni la analiza miturilor rominesti la nivel universal, va trebui sa le analizam locul in cadrul mitologiei indo-europene, si a celei presupuse pre-indoeuropene, anterioara invaziei descrise de Marija Gimbutas.
Se presupune de catre multi, ca dragostea si atasamentul fata de pamantul-mama, obiceiul sarutatului pamantului si toate aceste acte de reverenta arhaice, provin, mai mult sau mai putin din aceasta perioada arhaica. Va trebui sa le privim deci in contextul vechii civilizatii mai intai, apoi sa incercam sa le privim in contextul mai larg al mitologiilor indo-europene.
A privi catre Grecia este intelept - cultura greaca este o cultura ce imbina intr-un mod armonios atat elemente de sinteza cat si elemente originale. Sa nu uitam puternica mostenire care au lasat-o tracii asupra Greciei, dar mai ales, asupra noastra. S-ar putea sa gasim numeroasele elemente comune ! Surprinzator de multe.
Cineva cu studii multe spunea zilele trecute, ca Orfeu ar fi trait aievea, la cumpana secolelor V si VI i. Hr, pe frumoasele meleaguri buzoiene... :)
-
Zantiala, esti, totusi, prea departe in veacuri si mi-e greu sa te urmaresc. Misterele si Orfeul literatiilor "cultivatori de senzational" fara dovezi cum afirma Cicero in FORUM, surzi intre Eufrat si Gibraltar.
Mi-aduc aminte ce-mi povestea un om insingurat din Maramures, despre un om care-a murit mai anii trecuti in munti. Seara, batranul s-a dus sa stea peste noapte sa pazeasca oile pe plai (un altfel de pastor!). Si, a doua zi dimineata, oamenii din locasul acela, vazand ca batranul nu se mai intoarce cu oile, s-au dus sa-l caute. Si pe plai au vazut oile adunate laolalta in jurul batranului, care peste noapte murise si oile toate stateau langa el, cu capetele proptite in trupul lui mort. E o intamplare reala din Maramures!
In jurul Pastorului celui bun, oile vor plange pana la sfarsitul veacurilor.
Noi avem o respiratie spirituala care mereu trebuie sa revina de unde a plecat. Ai vazut turnul sucit de la Curtea-de-Arges cum se insurubeaza in Univers? Fara indoiala Brancusi s-a nascut privindu-l.
Crezi ca ne rasucim mereu indarat pentru ca nu mai este posibila cresterea?
-
Incerc sa ma intorc in veacuri ca sa inteleg viata lumii. Nu ne putem intelege prezentul si viitorul fara ca sa privim inspre trecut.
Asa e.... dar pentru ca sa vina Pastorul cel Bun, noi va trebui sa fim pregatiti, sa fim demni de venirea Lui. Altfel, vom fi zvanturati ca pleava in bataia vantului, vom fi imprastiati pe cele mai priporoase plaiuri si prin cei mai intunecati codri, lasati prada celor mai cumpliti pradatori ai sufletelor omenesti.
Brancusi... el a fost un altfel de om. Un om care traia cu o parte a sufletului sau in trecutul cel mai indepartat, si cu cealalta parte, undeva, dincolo de fruntariile viitorului. A stiut sa imbine pe cele doua intr-un cerc, a unit viitorul si trecutul intr-o tainica spirala ascendenta, pe care s-a inscris creatia sa de exceptie. Acestia sunt marii oameni... cei care pot sa creeze, sa realizeze sinteze, sa priveasca trecutul, viitorul, prezentul prin niste ochi spirituali profunzi, capabili sa inteleaga, la urma urmei - esenta lucrurilor.
Ma gandesc la universalitate, si privesc spre geniile renasterii... Michelangelo, Leonardo da Vinci... Donatello, Tizian, Raffaelo... privesc apoi mai departe, spre un Rubens... ma opresc asupra religiozitatii baroce, asupra incercarii acesteia de a aduce o parte din tainele si maretia lui Dumnezeu intre noi, oameni, nu pot sa nu ma gandesc la Caravaggio, la El Greco. Privind mai departe, spre clasicismul atata de curat... spre romantism, spre impresionism, da, spre cei ce au reusit sa transpuna spiritul omenesc pe panzele inerte, doar prin culori... spre modernisti, spre Picasso, mai aproape de noi, spre Dali. Toti, dar absolut toti au avut un imbold... Toti au urcat pe aceasta spirala... toti au privit inspre trecut, dar si inspre viitor, imbinand cele doua componente in fantastice amestecuri.
-
eu am citit tot topicul...am vrut să scriu şi eu ceva aici.
dar n-am înţeles nimic. :(
sunt confuză ???
Later edit, revenind sau renăscând din propriile-mi gânduri...şi luând de bază primul post din topic. ;)
Mioriţa, baladă ajunsă la rang de mit, îşi îngemănează originile cu întâiul păstor apărut pe lume, cu primul mire cununat creştineşte şi cu strânsa legătură a omului cu ceea ce l-a adoptat, natura.
Ar fi o profanare aportul nostru teluric în conţinutul baladei, pentru că astfel nu am face decât să înlăturăm credinţa unui popor întreg. Şi în virtutea acestui aspect, închidem ochii, îngăduitori, la testamentul lăsat de ciobănaş, testament care de altfel îmbină credinţele creştine cu fantasmagoriile şi cutumele lăsate din moşi strămoşi, cu limbă de moarte şi mai apoi ridicate la rang de legendă.
Atitudinea în faţa morţii este demnă, putând considera eroul un mit al curajului. Împleteşte astfel metafore de sensibilă atingere sufletească cu fapte clare denotând echilibru.
Şi ca o părere personală, lăsând totul la o parte, eu, ca ciobănaş moldovan, îmi luam mioara la subraţ când aflam că mi s-a pus gând rău, şi o tuleam la ceas de seară, să nu mă prindă duşmanii. ce topor, ce luptă? trăiam fericit până la adânci bătrâneţi mâncănd brânză de oaie şi nu mai întristam generaţii de şcolari cu moartea mea prematură...
-
Hmmm, sa zicem ca eu cu Diana am incercat sa facem un fel de brainstorming, o amalgamare de idei de la o tema data :)
E foarte interesant punctul tau de vedere, si oarecum inedit... eu unul, tocmai in acele "fantasmagorii" gaseam cele mai interesante elemente. :) Mi se par atata de profunde, intr-un anumit sens... ma rog, marturisesc, eu unul am o pasiune pentru folclor... am lecturat pe Romului Vulcanescu, Victor Kernbach si altii. De aceea cred ca sunt tentat sa vad tocmai acele aspecte.
-
Well, well, well! Semi, draga, am citit prima parte a comentariilor tale la acest topic (fara sa stiu ca va urma un edit) si am avut impresia ca vorbesti despre mine! Pai nici eu sau Zantiala nu suntem mai putin confuzi! Chiar intr-una din revenirile la topic va invitam pe tine, pe Lorelei, pe Iulian sa incercam impreuna sa ne "deconfuzionam" . ;D
Nu, nu esti confuza! Recunosc, m-au pus chiar in garda comentariile tale. Chiar daca, pe ici, pe colo au un iz tehnic (era sa spun "ingineresc"! :) ). Eh, asta esti, omul definitiilor precise! :)
Ma bucur ca subiectul are ecou, chiar daca nu depaseste ritmul zilelor noastre. Multumesc pentru ineditul ideilor tale! Te mai asteptam! Ce zici, Zantiala?
Ma surprinde atitudinea rezervata dar plina de condescendenta a lui Lorelei legat de aceasta discutie. Il inteleg, in schimb, pe Iulian ca e ocupat cu concursul.
Mi-am propus sa revin maine la discutia noastra, cand voi avea mai mult ragaz.
-
Nu vreau sa judec lipsa de interes a unora fata de acest topic.
Depinde cum recepteaza fiecare acest spirit romanesc...
Depinde foarte mult de cum am crescut.. evident, cei care au avut sansa sa creasca intr-un mediu rural, sa cunoasca pe viu "radacinile" neamului, va privi altfel lucrurile decat cel care au crescut intr-un mediu mai cosmopolit, sa zic. :) Depinde foarte mult de nivelul de receptare.
Cred ca si sistemul educational rominesc functioneaza pe premise gresite. Ce va intelege un copil de clasa a VIII-a din literatura romineasca , fata de operele ei fundamentale , de exemplu ? Va ajunge sa simta dispret, ca de altfel fata de orice alta lectura dificila care ii este impusa la o varsta mult prea frageda...
-
Fara a avea nici macar indoiala unei eventuale epuizari a imaginatiei mele sau finalitatea ca rezultat al fuziunii seducatoare cu Zantiala, sau scurta criza dionisiaca a lui Semi, plec trista spre o alta balada - mit al neamului meu.
Poate am mintit frumos despre "Miorita". Asta nefiind arta, ci bufonerie, o trista bufonerie. Explicatiile ori scuzele aici se exclud. Fac abstractie de inalta exigenta a eventualilor cititori si savarsesc cel mai imoral lucru: scriu fara talent sau de mantuiala. Eventualele elogii ale criticilor sunt nule pentru ca lipseste din mesajele mele talentul si pasiunea de adevar.
Mesterul Manole se zideste pe sine insusi, pentru ca, dupa cum stim, in spiritualitatea noastra, eul spiritual era barbatul, iar eul carnal - femeia. Manole se da pe sine insusi, pentru ca altceva sa se poata intruchipa.
Nu-i asa ca suntem foarte mandri de acest mit?
In ceea ce priveste destinul nostru, ne spune Mesterul Manole, e de neinchipuit ca ai putea construi ceva fara sacrificiu. (sublinierile ne diferentiaza de versiunile balcanice ale aceluiasi mit). Nici o zidire durabila nu e posibila fara jertfa, jertja creatorului insusi. Ca o speculatie, Mesterul Manole isi incepe constructia pe un zid parasit si neispravit. Trist si adevarat este, insa, in semnificatia oarecum dedusa a baladei, ca Manole este ucis a doua oara, de data aceasta de insasi manastirea pentru care s-a sacrificat.
Cate frumoase manastiri au la poalele lor fantani de neuitat?
In jurul acestei presupuse fantani de intelepciune (mitul Mesterului Manole) se vor ridica schelele inalte ale unei exegeze talmudice ivita pe locul caderii mesterului.
Hei, Zantiala! - manastirea sau fantana?
-
Zantiala!
Simt ca abia am inceput acest topic si mi-e teama ca atentia unora sa nu inceapa sa ne paraseasca. Dar fiindca respir mai usor intr-un aer impersonal in aceste vremuri neverosimile ale LT, nu imi ramane decat sa ma resemnez cultivand "sublimul" intr-un spatiu apasat de simtul exagerat al ridicolului.
Imi aduc aminte ca pe vremea copilariei mele, la Paste, era o formula in legatura cu ouale: "ori pe luate, ori pe mancate!" , "pe vrute" nu tin minte sa fi trait vreo zi.
revenind la topic,
MANASTIREA, Zantiala. De ce?
Fantana "fara somnu' " de la poale e numai consecinta mandriei "artistului" in fata stapanitorului. Caci daca Manole era umil, el ar fi coborat domol pe schelele pe care nimeni nu i le-ar fi tras. Manastirea ce incepea sa-i apartina e cea mai frumoasa, iar el tinea mai mult la ADEVAR decat la VIATA. Si poate mai mult la DEMNITATE decat la ADEVAR....
(ia, uite, ceva ce se potriveste zaiafetului acestor sarbatori!): :cheers:
"Bea câmpia ploi vărsate,
Pomii sucuri beau din ea,
Marea bea din rîuri late
Soarele din mare bea.
Luna bea raze de soare,
Totu-n fire bea mereu—
Numai eu să nu beu oare?
Taci şi lasă-mă să beu!"
-
"Noua mesteri mari in frunte cu Manole,se leaga sa ridice o manastire pentru un domn ambitios si cu suflet rau,dar cu dezvoltat simt artistic.Indiferent daca e vorba despre domnitorul Neagoe Basarab si de Manastirea Argesului,in balada acest fapt e numai un pretext pentru a prezenta motivul jertfei artistului si tragedia mesterului Manole."
Acel loc unde se hotaraste sa fie ridicata Manastirea,parca era blestemat,nelasand sa stea in picioare zidurile ridicate.Cele ridicate peste zi se surpau noaptea si,conform unui stravechi rit magic,se cere o jertfa,un sacrificiu omenesc (un copil,un trecator,femeia iubita).In aceasta balada,sortii cad asupra sotiei celui mai bun mester.Dragostea lor fiind asa de puternica,natura insasi se alatura lui Manole pentru a o impiedica pe Ana sa ajunga la locul unde viata ii este pecetluita.Nimic din toate stihiile naturii n-o impiedica pe Ana sa ajunga in acel loc,unde sarmanul Manole e silit sa-si ingroape de vie Iubita."O suita de dimnutive reliefeaza duiosia si dramatica tensiune sufleteasca a aceluia care-si jertfeste bucuria si dragostea pentru reusita artei sale."
Astfel jertfa infaptuita,toti vedeau mandra Manastire cum isi ridica falnic turnurile spre cer,insa Manole isi traieste inca tragedia:"Dar, pe cand lucra,/ Tot mai auzea/Un glas ragusit,/Un vaiet topit:/-Manole,Manole,/Mestere Manole,/Zidul rau ma strange..."
"Balada se caracterizeaza prin impletirea maiestrita a liricului cu epicul si dramaticul.Impresioneaza figura mesterului framantat de realizarea operei sale,care-si jertfeste dragostea,apoi se prabuseste,pentru ca aspira sa creeze o alta opera,Mult mai luminoasa/Si mult mai frumoasa."
-
este un mit al jertfei, un mit al părăsirii de sine şi a ceea ce a avut mai drag manole, ana. copil fiind aşteptam o continuare a baladei în care manole bea apă vie să învie şi o dezgroapa apoi pe ana fugind în munţi de furia lui negru vodă. apoi, crescând, am comentat "meşterul manole", l-am analizat pe la olimpiade, el încăpăţânându-se să rămână în fântâna lui.
ca şi creator, manole a trebuit să facă o alegere: iubirea sau opera. cum numai în poveşti se întâmplă, şi nu în viaţa reală, manole a ales obiectiv: opera lui. dar acum vine întrebarea mea: manole nu cumva a fost subiectiv şi egoist? a ales preamărirea terminându-şi creaţia şi sacrificând femeia care îl iubea şi îi aducea merinde? apoi dându-şi seama de pierderea căldurii pe care numai un om o poate da, într-un momet de disperare îşi caută sfârşitul aproape de cele două iubiri ale sale: mânăstirea şi femeia ana...
-
Poate asa se intampla lucrurile si in forumul LT, adica "incepute si neispravite" ca si zidurile pe care a inceput constructia Mesterul. Pentru ca "mesterii" initiali pleaca sa ridice alta manastire, "mai frumoasa". Exista, in orice caz, si la noi, graba deseori stricatoare de a parasi initiative inca neaduse la indeplinire in schimbul unor himere, cateodata fertile. Dar, ca intotdeauna, alternativa exista.
Si, revenind la topic: Manole era obsedat de constructie, si putea plati pretul cerut. Eu cred ca mereu si mereu "mesterii" vor sa construiasca ddar nu au puterea de a se jertfi. Sacrificarea Anei nu e decat amanarea propriului sau sacrificiu.
Egoist? Era atat de egoist si innebunitor gandul lui Manole pana acolo incat nici el nu mai credea ca ar putea face o constructie mai frumoasa, dar cred ca o spunea pentru a fi liber, pentru a-si pastra propriile disponibilitati intregi...
-
Eu zic ca si in viata reala se intampla asa.
Parca era vorba de marele nostru poet Eminescu. Si-a sacrificat iubirea pentru a compune cele mai minunate versuri.Il iubesc pe Eminescu ,imi place tot ce este Eminescu.
Zantiala si Diana_Nistor,voi spuneati ceva de Eminescu.
Sunt multi oameni care renunta la ceva ce iubesc...precum Manole,Eminescu si altii.(Sper ca sa nu fi aberat,si sa fi raspuns corect.)Corectati-ma daca am gresit.
-
baciul care se lasa ucis este simbolul jertfei, dar aceasta jertfa a capatat, in sanul poporului roman, si o conotatie de conformitate. cel care se lasa sacrificat sufera de o delasare groaznica, este impovarat de sentimentul ca nu se poate lupta cu destinul sau cu divinitatea, care i-a construit astfel povestea vietii. asa am facut si cu rusii, am crezut ca nu avem nici o scapare...