Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Zona liberă => Subiect creat de: amelie din 31 Martie, 2007, 10:47:32 a.m.
-
Am sa schimb toate saluturile omenirii in unele mult mai simple . Cred ca, omenirea are nevoie de "bun rasarit" in loc de buna dimineata sau "buna dragoste" sau "buna viata". Eu spun "bun rasarit" intr-un larg ecou al lumii zburand catre infinit. Imi intind mainile pana in galaxii pentru o ruga totala si la cata dorinta de zbor am si daca as avea aripi, m-as inalta. Sufletul meu e un cantec picurat de stele si rasucit in curcubee de arome colorate. Imi vine sa strig "e-un curcubeu deasupra sufletului meu". Simt cum imi cresc radacini aeriene. Degetele mele ating zambetul soarelui. Se aude o pasare ciripind un joc vesel de sunete. Ma apropii incet de fereastra, ca atunci cand jucam de-a v-ati ascunselea, si o zaresc pe pervaz. E atat de gingasa! Si, zambesc, are o rochita multicolora. Nu stiu ce specie este. Zambesc si tac tinand-mi rasuflarea... Mi-e teama ca daca voi face zgomot se va transforma intr-un norisor de lacrima. Stiti ca a venit primavara?
-
A venit primavara,neasemuita in frumusete.O frumusete plina de culoare si tril de randunele.Vad cum toate au renascut,florile pline de culoare isi intind cupele catre soare,sorbind caldura datatoare de viata.
Buna rasarit de soare,bine ai revenit,sper sa fii cat mai mult alaturi de noi.
-
Am deschis ochii... Somnul parcă mai stătea agăţat cu un ultim efort de pleoape, dar afară se aud trilurile minunate... Nu mai vreau să adorm..., nu pot să mai adorm când dimineaţa îmi dăruieşte atâtea minunăţii...! Nu mă schimb...şi ies aşa, în pijama pe balcon... Sub ochii mei este plin de culoare...copacii îmi inundă sufletul cu alb, roz, verde, albăstrui..., iar micuţele mele prietene ascunse printre rămurele cântă atât, atât de frumos... Îmi sorb cafeaua, privesc, las vântul să mă sărute, ascult simfoniile miraculoase să mă bucure şi mă întreb: de ce omul vrea mult mai multe ca să poată fi fericit?... de ce nu ne ajunge soarele? ...de ce nu ne ajunge bucuria de a trăi cu adevărat fără să ne pierdem printre atâtea "cutii de betoane" şi tehnică nebună?...de ce ... şi zâmbesc... pentru că aşa suntem noi... şi eu bineînţeles... niciodată nu ne mulţumim doar cu lucrurile şi trăirile simple...ne place să ne complicăm existenţa şi apoi ne place să ne plângem..., dar până una-alta...am să mă bucur de ceaşca mea de cafea, de ora mult prea matinală când maşinile nu circulă, tramvaiele nu îmi zgârâie auzul şi...am să las natura să mă bucure până într-atât încât poate iar am să lăcrimez puţin în sensibilitatea mea...
Mă bucur că a venit primăvara...!