Cateodata ma intreb.....
Din ce umbre nechemate v-ati ivit,trupuri de sticla?
Un crampei de diamante peste noapte se ridica...
Umbra lor intrepatrunde umbra noastra de tacere...
Cade-un vis din tolba vietii si ne-aduce mangaiere.
Se cutremura cu vantul,printre leaganul de ramuri
Stalactite de lumina si dantela de cristaluri
Inveleste existenta in petale de credinta
Si imbina dulci parfumuri pentru-ntreaga noastra
fiinta .
Se masoara-n ani-lumina ,in clepsidre,universul
Si ni-i greu precum un clopot gandul,ochiul,visul,
versul,
Cad nemasurate stele si-mi strafulgera privirea
Sub al noptii trup de sticla ...Unde oare-i
fericirea?
Câteodată ţi-aş răspunde...:
...nu am apărut
am fost mereu aici...sparte în clinchete de iubire şi dor
am fost mereu aici...aşteptând aşteptarea
încercând să nu se vadă atât de bine prin noi
cum ne bate inima şi pulsează sângele
de dor...şi lacrimi...
...nu am apărut de nicăieri...
suntem ţesute din vise spulberate
şi umbre...
din fire de nisip în care clepsidra uită să cadă
...întinde palma străine şi prinde clipa!