Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: Little Rose din 19 Aprilie, 2007, 09:43:38 p.m.

Titlu: femei care iubesc prea mult
Scris de: Little Rose din 19 Aprilie, 2007, 09:43:38 p.m.

cand a iubi inseamna a suferi inseamna ca iubim prea mult. cand toata conversatiile noastre cu prietenii se invart in jurul LUI - problemele lui, gandurile lui - si aproape toate propozitiile incep cu "el..." inseamna ca il iubim prea mult.
cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile indelungate, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult.
cand nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, e deja clar ca il iubim prea mult.
in pofida durerii si insatisfactiei la care da nastere, o iubire exagerata este atat de obisnuita pentru foarte multe femei, incat ajungem sa credem ca asa trebuie sa decurga o relatie intima.

toate acestea sunt idei pe care le-am gasit in cartea "femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood. eu insami m-am simtit si m-am comportat exact ca o femeie care iubeste prea mult. care s-a erijat mereu in pozitia de salvatoare a barbatului de langa ea, crezand ca sacrificiul suprem este calea pentru a-l face pe cel de langa tine sa te iubeasca si sa te pretuiasca la adevarata valoare. nu am vrut sa cred ca fac totul din cauza modelului ce mi-a fost implementat in mod inconstient de parinti. acela de a acorda ajutorul in mod neconditionat. recunosc acest tip de comportament la tatal meu.
cum spunea, am fost mama dolores a multor persoane cu probleme, pe care le ajutam cat imi statea in putere. ei se faceau bine, mergeau mai departe, iar eu ramaneam incarcata de problemele lor. recunosc, slabiciunea era a mea. nu neg pilda bunului samaritean, chiar o apreciez, dar am ajuns la concluzia ca de foarte multe ori ne punem obrazul si disponibilitatea la cheremul unor persoane nedeme de acestea. mai ales in relatiile emotionale.

iubim. credem ca iubirea presupune sacrificiul, persoana celui de langa mai presus de tine. si cadem uneori in capcana iubirii nelimitate. a iubirii cu forta cate o data.

visul exista initial. este al amandurora. dar incet, incet, daca unul dintre cei doi este mai slab, il lasa pe cel puternic sa-l duca mai departe. de aici apar neajunsurile. noi ca femei consideram ca nu am facut tot ceea ce ne era in putinta si insistam, pierzandu-ne usor usor.

de foarte multe ori intelegem ca relatia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, dar ne vine foarte greu sa ii punem capat. ce ne spunem: "am investit atat! nu se poate sa nu rasara soarele si pe strada mea! inca o incercare..."
dorinta arzatoare, nevoia de dragoste tranforma totul in dependenta. dragostea devine dependenta.

este o ironie a vietii ca noi, femeile, suntem capabile sa raspundem cu atata compasiune si intelegere la suferinta altuia dar ramanem oarbe la propria noastra suferinta.
eu insami am fost o femeie care a iubit prea mult. si poate ca o va face din nou. desi nu-mi mai doresc o asemenea experienta. e mult prea mistuitoare.

spun toate acestea acum, dupa ce am mers pana in panzele albe pentru a-i arata unui om ce este iubirea. unui om care se simtea batran, nefericit, fara de speranta, incapabil de a mai iubi sau de a pune  bazele unei familii. m-am considerat mana lui cereasca si mi-am construit intregul univers in jurul lui, crezand ca menirea mea este aceea de a-l readuce la "viata". poate ca ati fost sau sunteti in situatia mea.
de aceea mi-a placea sa dezbatem gradul de implicare intr-o relatie. si cum ne putem da seama ca am ramas singure in visul nostru.

numai bine,
Love Rose

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Miss M. din 20 Aprilie, 2007, 12:53:56 p.m.

Ma regasesc in cele scrise de tine ... traiesc intr-o relatie in care imi pare ca am ramas singura ... de prea multa vrema deja ... S-au intamplat multe , s-au spus multe , s-au facut multe ... in cei 6 ani de zile in care ne impartim viata ...

Eram un copil cand l-am cunoscut , i-am pus sufletul in palme din prima clipa cand m-a privit in ochi ... nu stiam atunci ca e frumos sa daruiesti totul de dragul iubirii dar ca , din cand in cand , trebuie sa mai pastrezi cate ceva si pentru tine ... pentru orice eventualitate ... Am intrat intr-un joc al slabiciunilor din care n-am reusit sa ies nici pana azi ... Cate minciuni am inghitit , cate dureri mi-au lovit sufletul , cate lacrimi mi-au innecat privirea ... nimic n-a fost suficient sa distruga iubirea pentru el . M-am incapatanat mereu sa cred in acea dragostea adevarata , a sufletului , care invinge orice , care nu se clatina la orice vant , m-am incapatanat sa cred ca se merita sa lupti , ca a gresi e omeneste si ca oamenii se pot schimba de dragul sentimentelor ...

Mi-a luat mult sa realizez ca exista o limita in toate ... chiar si in dragoste ! Din nefericire , cand m-am dezmeticit din jocul acestor iluzii , era cam tarziu ... am primit palma realitatii si traiesc consecintele alegerilor gresite pe care le-am facut din convingerea ca in iubire trebuie sa te daruiesti cu totul celuilalt ... Am ramas cu sufletul facut bucati si nu stiu de unde sa le adun sa le pun la loc ...

Si cu toate astea sunt inca aici ... langa el ... si totusi atat de singura . Cu toate astea reusesc sa ma gandesc mai mult la binele lui decat la al meu ... am avut niste probleme in ultima vreme , a ajuns sa faca niste lucruri de care nu-l credeam in stare , mi-e greu sa vorbesc despre asta , ma doare prea mult , mai mult psihic decat fizic ... Am fost pe aproape sa pun punct definitv relatiei noastre si cand s-a vazut in situatia sa ma piarda , sa ne piarda pentru totdeauna ... a plans , a regretat , mi-a spus ca viata lui nu are nici un sens fara noi ... iar eu ... nu m-am lasat convinsa de toate promisiunile pe care mi le-a facut , pe care le-am mai auzit de atatea ori si totusi nu le-a implinit niciodata ... cu toate astea m-a durut sa-l vad asa ... mi-a fost mila ... n-am avut puterea sa duc la indeplinire hotararea pe care o luasem in urma faptelor lui ... pentru a mia oara mi-a pasat mai mult de el decat de mine ... ma simt slaba ... ma simt proasta ... Iubirea m-a prostit .

Acum incearca sa-mi faca pe plac in toate , sa ma faca sa uit ce am suferit dar ... mi-e teama ca e cam tarziu , simt ca acum nu mai am nevoie de tot ce vrea el sa-mi ofere , lucruri ce le-am cerut cu disperare atata amar de vreme acum nu-mi mai sunt de folos , asta simt ... E greu , sunt la mijloc , intre a accepta lucrurile asa cum sunt de dragul unei familii care sa ramane unita si a-mi asculta inima care-mi spune STOP , pana aici a fost , s-a umplut paharul indiferent cat de mult te stradui acum sa-l golesti ... Am decis sa-i mai acord o ultima sansa , dar nu cred ca am facut asta pentru mine sau pentru noi ... am facut-o pentru el , poate pentru a nu fi judecata de el sau de cei din jur ... pentru ca eu stiu ca o sa rateze din nou , il cunosc prea bine si cand se va intampla asta totul se va termina ... indiferent cat de greu va fi pentru el , sau pentru mine ...

Am invatat ca in iubire e nevoie intotdeauna de doi , numai dragostea unuia singur ,
oricat de mare ar fi , nu este de ajuns  ...

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Semiramis din 20 Aprilie, 2007, 05:25:40 p.m.

un om nu se schimbă (din nefericire) niciodată. nici în bine, nici în rău. se mai modelează în funcţie de interes, de teamă, de nevoie. însă esenţa lui rămâne neschimbată. dacă te-a lovit o dată, fii sigură că nu este un accident. a lovit şi altele înaintea ta şi va mai lovi. dacă te-a înjurat vreodată, nu e prima oară. dacă a minţit o dată, aceeaşi poveste (e valabil pentru ambele sexe). fiecare om îşi are porţia lui de "iubit prea mult" şi fără rost. nu ştim ce ne ţine, în ciuda tuturor problemelor care nu se mai rezolvă, nici nu dispar, se înmulţesc sau degenerează. este clar, într-o relaţie este obligatoriu nevoie de doi. dacă între ei apare şi un copil, sau mai mulţi înseamnă deja inconştienţă. de obicei problemele se văd în timp. ele nu apar deodată. sunt semne. acum depinde de "gradul de iubire" dacă putem lua decizia înţeleaptă la vreme. şi de regulă nu o luăm :(. şi ne lăsăm minţiţi (cu bunăştiinţă) de lacrimi, de rugăminţi, de căinţă. nu că nu ar fi sincere. ele sunt. dar sunt spuse de disperare şi o dată trecut "pericolul" cel "iubit prea mult" îşi reia vechile obişnuinţe.
ce să spun, ca păţitul "Doamne fereşte!" şi merg înainte, îmi curăţ inima şi zâmbesc. dar nu-i uşor.
să ne dea Dumnezeu fetelor (şi băieţilor), să iubim "pre mult" pe cine merită şi ne merită. în rest, noi să fim sănătoşi! ;)
aşa zic eu că este viaţa şi din păcate, nu mă înşel.

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Lady Allia din 20 Aprilie, 2007, 07:25:22 p.m.

"aşa zic eu că este viaţa şi din păcate, nu mă înşel."

...aşa este Semi draga mea..., din păcate aşa este viaţa...şi ceea ce nu înţeleg foarte multe persoane este că nu merită să ne risipim cele mai frumoase clipe, momente, cei mai frumoşi ani dintr-o viaţă şi aşa foarte scurtă lângă nişte oameni care nu ne merită şi nici măcar nu ne fac fericiţi!

...în cele "13 rânduri pentru viaţă ", Gabriel Garcia Marquez a spus ceea ce poate unii nu trăiesc într-o viaţă şi a spus mai multe decât unii pot să înţeleagă:

" Nu te iubesc pentru ceea ce estici pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

Nu merita sa plângi pentru nimeni,iar cei care merita nu te vor face sa plângi.

Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu,nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa

Un prieten adevarat te prinde de mâna si îti atinge inima.

Cea mai stranie forma de a îndeparta pe cineva este a sta lânga el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata.

Nu înceta niciodata sa zâmbesti, nici chiar atunci când esti trist,pentru ca nu se stie cine se poate îndragosti de zâmbetul tau.

Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana,dar pentru o anumita persoana esti întreaga lume.

Nu îti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaste persoana potrivita,pentru ca atunci când o vei cunoaste în sfârsit, sa stii sa fii recunoscator.

Nu plânge pentru ca s-a terminat, zâmbeste pentru ca s-a petrecut.

Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi încrederea si doar sa ai mai multa grija în cine ai încredere si a doua oara.

Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu înainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.

Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le astepti mai putin."


...şi...DA..., din păcate aşa este...asta este viaţa, dar uneori trebuie să înţelegem că în viaţă înainte de toate NOI ÎNŞINE avem prioritate ca să putem trăi, ca să putem fi fericiţi, ca să putem iubi...!!! Dacă nouă ne renegăm acest lucru...vom sfârşi fiind şi noi nefericiţi şi cei de lângă noi!

...Am încercat astfel..., într-un fel sau altul draga mea LoveGirl...să îţi transmit ceva...! Am vrut să nu o fac personal pentru ca să nu mă mai doară când îmi amintesc ... anii care i-am pierdut atât pentru mine, cât şi pentru cel lângă care am trăit!

 Am povestit oarecum la topicul "Povestea mea"...despre mine, despre...viaţa mea, dar am făcut-o prozaic..., am încălzit-o oarecum ca să nu pară atât de rece, tristă şi...adevărată!
 Cu alte cuvinte...:
 - de dragul unei "femei care iubeşte prea mult"...,
 -  de dragul unei soţii "care iubeşte prea mult", dar trăieşte singură într-o relaţie în care ar trebui să existe doi...,
 - de dragul unei fetiţe care are o mamă.."care iubeşte prea mult"...,
 - de dragul tău şi a faptului că mă simt oarecum datoare faţă de ...VOI FEMEILE DRAGI DIN VIAŢA MEA..., faţă de alţii/altele care trec prin ceva similar şi măcar pot să compare sau să tragă un învăţământ...

am să vorbesc deschis despre viaţa mea...!

 Am avut 16 ani când a început totul..., iar el era prietenul meu cel mai bun! Era şi probabil este şi acum un om bun, dar...nu a fost să fie omul meu bun, prietenul cu care să merg de mână până la sfârşitul vieţii!
 Am avut o relaţie care într-un fel sau altul mi-a tras clopoţelul de la început asupra faptului că "nu e el", asupra faptului că "relaţia nu e ceea ce trebuie să fie", dar...probabil că într-un fel sau altul...trebuia să fie..., trebuia să se întâmple...nu ştiu, dar eu aşa cred!
 Ne-am căsătorit după 9 ani de zile...timp în care 2 ani am fost logodiţi şi...totul s-a schimbat! Rochiţa aceea albă şi costumul ăla frumos..., promisiunile, amintirile şi timpul...în loc să fie potrivinic şi bun pentru noi...ne-a transformat în doi străini! Nimic ce îmi doream eu nu era bun..., nu era corect! Nici un prieten, nici o prietenă nu era adecvat...decât cei comuni...adică...ai lui! Copii vin când trebuie să fie...faci un calendar strict...nu când îi vreau eu! Stăm cu părinţii că aşa e normal până avem salarii mult mai mult decât decente să stăm singuri...! Oricât am lucrat, oricât am perseverat, oricât am luptat pentru familie, căsnicie, pentru noi...nimic nu a fost bine! Eu eram monstrul care i-am distrus viaţa! Eu eram femeia care vroia să îl albească! Eu eram femeia care niciodată nu îl înţelegea! Eu eram femeia care îşi dorea prea mult pentru că îmi permiteam să visez...! Eu eram femeia care trebuia să dea mereu şanse, şanse, şanse....fără să primească nici una în schimb...şi ştii ce era ciudat? NU vroiam decât şansa de a fi noi doi...de a putea salva căsnicia..., dar luptam singură...!
 Am ... înghiţit minciuni, vorbe foarte dure, reci, urâte...flirturi, amăgiri, telefoane în miez de noapte fără destinatar, amante care existau doar în închipuirile mele bolnave... şi mereu m-am gândit să îi mai dau o şansă..., să nu plec ca el să nu sufere, să nu plec ca să nu îi ratez şansa de a fi fericit, să nu plec ca să nu cumva să îl rănesc şi să mi-l transform şi mai mult într-un străin şi...nu am făcut decât să accentuez toate acestea şi mai ales starea de nefericre!
 Ce n-am înţeles eu în toţi aceşti ani?...că oricând, oricum şi în orice fel aş fi plecat ... totul era la fel! Părerea lui bună despre el nu s-ar fi schimbat, iar monstrul tot eu eram!
 Un om care atunci când e respectat, iubit, înţeles mai mult decât se poate...nu dă aproape nimic înapoi...e un om egoist, iar un astfel de om oricâte şanse ar primi, orice ai face...nu se va schimba şi nu va dărui niciodată înapoi...pentru că...nu poate, nu ştie şi..nu este capabil! Mereu el va fi cel mai bun, iar noi nu vom însemna nimic...decât poate locul de sprijin pe care el îşi pune mâna când se ridică mai sus...atât!
 Şi...eu am înţeles asta la un moment dat...după ce am leşinat în baie de la atâta plâns şi după ore întregi el nici măcar o dată nu a bătut la uşă să vadă dacă am păţit ceva! Atunci am ieşit...l-am privit...m-a speriat şi m-a durut străinul din faţa mea, dar am spus...STOP!
 Nu a vrut...a plâns, a făcut isterii, s-a prefăcut bolnav...etc...! Păcat că am rămas atunci! Trebuia să plec! Am rămas însă i-am zis că atunci când nu am să mai pot eu a doua oară nu îi mai spun ci...plec!  Vroiam un divorţ civilizat...vroiam măcar să îl mai pot saluta pe stradă şi să îl mai pot întreba cum este..., dar...nu a vrut! A zis că dacă m-am măritat cu el...să trag lângă el până la capăt!
 La un momenta dat....era atâta răceală încât simţeam că mă sufoc...! Nu mai ne apropia nimc, iar sentimentele mele toate în timp s-au şters... Mă întreb acuma dacă au fost vreodată şi nu a fost doar amăgirea, obişnuinţa şi faptul că am crezut cândva că el ar fi fost...! Nu ştiu!
 NU găseam nimic care să îmi dea puterea să plec pentru că nu mai credeam în nimic şi nimeni! Sentimentele le cântam, dar eu pentru mine nu mai credeam în nici un miracol...până într-o zi de 17 august când cineva mi-a intrat în viaţă, în suflet şi...oricât am încercat să îl neg, să îmi spun că nu e moral, că el nu trebuie să existe, oricât am încercat să îl alung...l-am rănit...el.. A RĂMAS...! A rămas şi mi-a arătat că atunci când iubeşti dăruieşti nu doar aştepţi! A rămas şi mi-a arătata că atunci când iubeşti sprijini nu doar te sprijini! A rămas şi mi-a arătat că atunci când iubeşti persoana iubită, sentimentele ei, necesităţile ei devin prioritate nu doar tu eşti o prioritate! A rămas şi a încercat să mă ajute să şi salvez aceea căsnicie...pentru că iubirea când iubeşte se sacrifică pentru fericirea celuilalt...nu doar sacrifică persoana iubită în numele iubirii! A rămas şi mi-a dat puterea de a realiza că viaţa chiar există..., că viaţa merită trăită cum spunea Semiramis pentru cei care merită şi ne merită..., mi-a dat puterea să spun "am plecat" şi... iată-mă! O femeie fericită, împlinită, o femeie care ştie că iubeşte şi ŞTIE că e iubită cum nu afost niciodată..., o femeie care nu are absolut nici o îndoială că totul va fi bine atunci când ceva şchioapătă..., o femeie care are cu cine discuta, cu cine se consulta... o femeie care atunci când a simţit să fie mamă a fost luată în braţe, sărutată, iubită..., o femeie căruia i s-a dat şi i s-a lăsat dreptul de a fi mamă...! Sunt o femeie care atunci când vrea ceva...se poate pentru că amândoi vrem ceva şi trebuie să ştim să ne oferim!
 Cu alte cuvinte...relaţia într-un fel sau altul trebuie să existe în armonie de la început...în timp ea doar se consolidează, dar de existat...există de la început!

 Eu nu spun nimănui să părăsească atunci când este nefericit...NU! Să lupte, să încerce, să dea şanse, dar..., dacă toate acestea se întâmplă fără rezultate, dacă toate acestea se termină prin a rămâne la fel de nefericit cum erai la început...fiecare trebuie să se gândească serios la faptul că viaţa este doar una..., la faptul că fiecare avem dreptul la o şansă...nu doar la a da şanse..., fiecare trebuie să se gândească să înveţe să îşi trăiască viaţa lui nu doar a celui de lângă..., iar când toate acestea se întâmplă...fiecare dintre noi va ştii sigur unde îi este cu adevărat locul!!!

 cu prietenie,
pentru toate femeile şi bărbaţii care iubesc prea mult şi...pentru tine LoveGirl!

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: crocantzel din 20 Aprilie, 2007, 08:03:33 p.m.

Fetelor fetelor. Nu mai faceti asa ceva. Daca ii iertati tot, nu cumva si-o ia in cap? Si voi strangeti in voi toata "rautatea". Ca imi inchipui ca nu iertati si le ziceti: "Stii, ti-am iertat greseala aia, doar asa, fiindca te iubesc prea mult." Nu? Fiti voi insiva si fiti sincere. Asta atrage mai mult decat sentimentul ca orice poate fi iertat. Ce, daca-i atrageti atentia se supara? Asa si? Altfel cum sa invete? Daca nu stie ca a gresit cum sa repara greseala sau sa nu e repete? Aici nu mai cred ca intervine iubirea. Daca e iubire adevarat si atat de multa, nu cumva ati fi in stare sa-i spuneti ce si cum? Intervine mai mult o problema de iubire de sine, de ego, tineti mai mult sa-i arati iubirea voastra si cat de departe sunteti dispuse sa mergeti pt a-i arata. O autoflagelare. "Uite, vezi cat te iubesc? Vezi ce fac pt tine? Tu nu faci la fel..." Neah, nu as suporta sa fiu cu o astfel de persoana. Nu vreau sa va jignesc, departe de mine intentia. Dar pana la urma ar fi pt mine o viata de incertitudini. Sa stiu ca fac orice si cea de langa mine ma accepta, neah! Cah! Din iubire inveti cel mai mult. Inveti cum sa te porti, te modelezi. Daca nu te modelezi in viata, e la fel ca o educatie proasta primita cand esti copil. Te stramba. Si daca relatia e de durata, cum a zis LoveGirl, pai atunci cu atat mai rau. Imi poate spune cineva ca acel om se va purta diferit in alta relatie, sau chiar in cea actuala, dupa 6 ani de mitocanii si minciuni acceptate? Tare ma indoiesc. Intr-o relatie e important sa stii ca cel de langa tine te accepta asa cum esti si iti iarta greselile, dar e la fel de importanta comunicarea si intelegerea celui cu care iti imparti viata. Nu poti permite sa-ti faca rau mereu. E mai grav ca orice, fiindca in iubire suferi cel mai rau.

Parerea mea, unui reprezentant umil al sexului masculin: va lasati calcate in picioare daca faceti asa ceva, iar asta e cel mai grav lucru care se poate intampla cuiva in viata.

Ia spuneti-mi Lil`Rose sau LoveGirl sau altcineva, daca faceti ce ati zis ca faceti itr-o relatie si totusi se termina, nu cumva va simtiti vinovate? Nu ziceti: "Mah, as fi putut face mai mult, ar mai fi putut continua, poate s-ar fi schimbat?"

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Lady Allia din 20 Aprilie, 2007, 08:28:25 p.m.

...Crocantzel...(vaiii...şi acuma după atâta vreme când îţi scriun pseudonimul mă găndesc la ceva de ronţăit... ;D :P ;D..)...sunt absolut convinsă că toate aceste femei (inclusiv eu ) care din dragoste se lasă călcate în picioare, toate le-au atras atenţia partenerilor, toate au încercat conversaţii "mature", toate au încercat discuţia şi comunicarea deschisă, directă...
...Lângă oamenii cu care la un moment dat îţi împarţi viaţa nu rămâi pentru că nu au fost spuse deja toate...ci pentru că deşi ştii că şansele s-au terminta, ştii că el nu se va schimba...SPERI!!! Speri să fi tu cea care ai greşit, speri să fi tu cea care nu a comunicat corect, speri să fi tu cea care poate să schimbe ceva şi astfel căsnicia/relaţia să meargă! Speri...disculpându-l pe el de toate că dacă tu eşti cea vinovată şi vei accepta asta şi vei recunoaşte totul va fi bine! Speri în numele timpului...ca timpul să continue favorabil...măcar de la un moment dat...! Nu vrei să accepţi că ţi-ai dăruit adolescenţa, tinereţea, anii, iubirea unui om, iar şansele în loc să se împlinească se anulează toate...una câte una!
...Când o femeie iubeşte dragul meu...orgoliul contează mai puţin decât atunci când iubeşte un bărbat! Nu ar trebui, dar aşa se întâmplă... Priveşte şi tu...la unele...multe familii din jururl tău..., dacă femeia nu ar fi mereu mai indulgentă, mai iertătoare, mai puţin orgolioasă...câte familii ar rezista, câte familii ar avea şansa de a se menţine în timp?
...Femeile iartă de cele mai multe ori ... orele de fotbal când ea poate trebuie să spele, să calce..., iar el se uită la tv! Iartă şi uită faptul că şedinţa cu părinţii este de obicei datoria ei...că el dacă merge se enervează... ;)! Iartă faptul că ei îi place uneori micul dejun la pat...măcar în zile deosebite, iar el...uită să se mai trezească  ;D!...Femeile de cele mai multe ori trec peste copilăriile şi nebuniile bărbaţilor tocmai pentru că îi iubesc şi au în ele un anumit instinct protectiv care uneori le face să renunţe la aproape tot ce le caracterizează pe ele pentru...ei!
...Nu deschid dicuţia aici despre compromisuri sau excepţii...ele categoric există, altfel nici o relaţie nu ar dura!
...În general cel care iubeşte mai mult într-o relaţie...(şi asta nu e o relaţie...după mine)...şi se dăruieşte şi se implică mai mult...acela va împinge până la maxim momentul în care să realizeze că a făcut tot ce se poate face...! Şi...şi aşa...după ce totul se va termina...ăşi va pune de foarte multe ori întrebarea: "oare chiar am făcut tot?"...

De ce? Pentru că au conştiinţa şi responsabilitatea unei iubiri sau a unui lucru pe care au vrut să îl ducă la bun sfârşit cu bine!

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Miss M. din 20 Aprilie, 2007, 10:09:04 p.m.

Lady ...
Iti multumesc cu toata caldura pentru gandurile tale de intelegere si de incurajare ! Stiu ca intelegi postura in care ma aflu , ti-am urmarit povestea de-a lungul timpului si stiu prin ce incercari ai trecut la randul tau ... Din fericire , ai avut norocul sa fii salvata de iubire , in cele din urma ... Mai bine mai tarziu decat niciodata ! Sper ca viata sa iti ofere de acum inainte lucrurile bune pe care le meriti si de care te-a lipsit atata vreme . Sa dea Dumnezeu sa nasti un copilas sanatos si sa fiti o familie fericita !

Crocantzel ...
Nu prea stiu ce sa inteleg din postul tau ... Intr-un fel ma amuza caci imi aminteste de mine cand aveam vreo 15-16 ani , asa gandeam si eu pe atunci ... Mi se parea ca le stiu pe toate si eram foarte categorica ... La prima privire care mi se parea ciudata din partea prietenului meu am spus PA ... Da , de acord dar ... pe atunci nu stiam ce inseamna sa iubesti cu adevarat , eram varsta aia cand te indragostesti de doua ori pe saptamana ... Ceea ce spui tu e foarte bine , foarte normal , ca la carte ... insa iubirea nu tine cont de reguli , iubirea nu are standarde ... Dai senzatia ca vorbesti de undeva de sus si suna ciudat ... Nu pun in discutie principiile tale morale , cred ca este vorba doar de lipsa de experiente de viata . Reale experiente de viata .

Ideea e ca tu ti-ai dat cu parerea cunoscand doar o mica parte a problemei ...

Citat

Si daca relatia e de durata, cum a zis LoveGirl, pai atunci cu atat mai rau. Imi poate spune cineva ca acel om se va purta diferit in alta relatie, sau chiar in cea actuala, dupa 6 ani de mitocanii si minciuni acceptate?

- Mai ... n-am sustinut niciodata ca cei 6 ani petrecuti impreuna au fost in intregime nefericiti , plini de lacrimi si mai stiu eu ce alte suferinte ... Pai inseamna sa fi fost de-a dreptul masochista sa imi doresc sa ma casatoresc cu un astfel de om ... N-a fost chiar asa ... Au fost si clipe minunate , au fost zile bune , zile mai putin bune si zile negre de-a dreptul . Da-mi voie sa cred ca orice relatie are petele ei negre , ca relatia sa se mentina si sa fie armonioasa trebuie sa se pastreze o proportie rezonabila . Problema mea este ca , in timp , sentimentele si amintirile frumoase au fost umbrite de clipele de suferinte care au devenit tot mai multe , mai multe decat fericirile ... De aici dezechilibrul , de aici ajungi la concluzia ca nu se merita ...

Citat

Parerea mea, unui reprezentant umil al sexului masculin: va lasati calcate in picioare daca faceti asa ceva, iar asta e cel mai grav lucru care se poate intampla cuiva in viata.

- Cred ca e prea mult si prea dur spus ... " va lasati calcate in picioare " ... nu poti sa-ti dai cu parerea fara sa cunosti imprejurarile in care se intampla niste lucruri . Nu o sa stau sa ti le explic eu acum . Pot sa spun doar ca atunci cand iubesti si iti pasa lupti ... sa schimbi lucrurile , sa indrepti problemele ... Daca nu reusesti iti ramane macar satisfactia ca ai incercat si ca nu ai sa regreti cand vei lua hotararea sa pui punct . Cat despre mine ... lucrurile sunt complicate atunci cand la mijloc este si un copil ... faci multe compromisuri de dragul lui , pentru binele lui ... Cand relatia mea cu el se va incheia nu am sa ma simt vinovata fata de copilul meu pentru ca stiu ca am facut tot ce este omeneste posibil sa fim o familie , sa fim fericiti ... Nu s-a putut , mai putin conteaza in cele din urma cine este vinovatul sau cine este victima ... Conteaza ca nu se poate .

Citat

Ia spuneti-mi Lil`Rose sau LoveGirl sau altcineva, daca faceti ce ati zis ca faceti itr-o relatie si totusi se termina, nu cumva va simtiti vinovate? Nu ziceti: "Mah, as fi putut face mai mult, ar mai fi putut continua, poate s-ar fi schimbat?"

- Ce vrei sa spui cu asta ? ... Nu prea inteleg ... Nu am sa ma simt vinovata sub nici o forma . 

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Little Rose din 20 Aprilie, 2007, 10:15:36 p.m.

crocantzel, m-ai intrebat daca ma simt vinovata, ca poate el s-ar fi schimbat.

schimbarea poate interveni, ca si in cazul lui Love Girl. dar este doar de suprafata si de scurta durata din pacate.
eu, fara lipsa de modestie pot spune ca am facut tot ceea ce imi era omeneste cu putinta pentru ca cel de langa mine sa observe ca relatia noastra este una valabila, demna de continuat intr-un mod mai mult decat placut. DAR, aici este darul. toti barbatii care sunt iubiti si nu raspund, sau uita, sau nu stiu cum sa o faca, au o problema: nu sunt impacati cu ei insisi; sau, sunt prea egoisti, cum spunea Lady Allia, sau inconstienti, sau si mai rau, cred ca li se cuvine toata atentia si daruirea. li se pare ceva mai mult decat normal.
recunosc ca sunt destul de patimasa in cadrul acestui topic. sunt revoltata pe mine. nu ma simt vinovata de nimic. doar de faptul ca nu m-am apreciat la adevarata valoare la un moment dat, ca am creat precedente in ceea ce priveste slabiciunea de a "lasa de la tine" si de a te inhama la o caruta pentru care ar trebui de drept sa traga doi, dar de fapt trage doar unul.
spuneam ca acesti barbati sunt foarte slabi, iar felul nostru de  ne descurca si de a gasi mereu solutii si de  a ne gasi resursele pentru a merge mai departe ii pune pe ei intr-o pozitie de protejati si ii face si comozi pe deasupra. de asemenea, am observat ca acest tip de barbati, in copilarie si adolescenta au fost puternic influentati de parinti in tot ceea ce faceau. asa ca cine crezi tu a preluat rolul de mama protectoare a puiului neajutorat? eu, femeile care iubesc prea mult. si uite asa imi amintesc de nuvela "puiul" al lui bratescu voinesti. ce a facut prepelita? a preferat sa lase puiul ranit sa moara de frig pentru a-i salva pe ceilalalti. eu am de slavat o viata, a mea, si in mod sigur pe aceea a celui care ma merita, si implicit a copiilor pe care dumnezeu mi-i va randui. (Il rog din suflet in acest sens)

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Alia din 20 Aprilie, 2007, 10:23:42 p.m.

          Daca Allia a avut sansa sa-si gaseasca jumatatea, eu nu am gasit-o inca, totusi asta nu m-a impiedicat sa ma opresc la timp, sa spun stop, atunci cand am simtit ca doar ofer .....
          Nu inseamna ca am uitat, sau ca..mi-a trecut instantaneu, totusi am ramas prieteni, aceeasi prieteni de-o viata, dar fiecare pe drumul lui.

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: Zantiala din 20 Aprilie, 2007, 11:10:38 p.m.

Poate ca unii o sa se supere ca spun acest lucru, dar cea mai mare greseala pe care o poate face o femeie e in momentul in care crede ca  poate sa schimbe caracterul si comportamentul unui barbat... din aceasta cauza se face ca foarte multe femei sunt nefericite, sufera si se afla prizoniere in niste casnicii de cosmar.

Iubite femei... o viata este pe-acest pamant, nu mai multe. Anii trec repede, si ce in anii tineretii poate parea o povara usoara, mai tarziu poate deveni o piatra de moara pe umarul vostru.

Sa iti ajute Dumnezeu, LoveGirl, sa iei decizia corecta. Orice vei face, eu te voi sprijini sufleteste.
La fel ca pe toti cei de aici !

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: crocantzel din 21 Aprilie, 2007, 02:13:32 a.m.

Hmmmm...Nu voiam nici pe departe sa par ca vorbesc de sus, sau ca eu le stiu ope toate si va spun cum sa faceti. Am mentionat: era simpla mea parere. Nu cred ca schimbarea unei relatii trebuie sa vina doar din partea unei parti. Cuplu, ganditi-va ca la un cuplu de forte. Actioneaza impreuna, forta rezultanta e alta, comuna. Actioneaza separat forta rezultanta e cu totul alta, poate chiar nula. Nu trebuie sa se ajunga acolo unde doar unul trage, cum zice Little Rose.

LoveGirl, nu doream sa crezi ca iti analizez viata sau relatia. Pe final am vrut sa spun cam asta: Daca dai totul din tine pt o relatie, daca incerci sa faci totul singura si sa-i deschizi ochii, atunci cand acea relatie se termina, dintr-un motiv sau altul, nu iti apare asa un sentiment cum ca ai fi putut sa faci mai mult,  cum ca daca incercai sa dai 150% din tine poate alta ar fi fost situatia? Asta zic, nu cumva dai totul pentru ca apoi sa te simti vinovata ca nu ai dat mai mult?

Poate nu vorbesc din experienta, cu toate ca diferenta de varsta nu e mare :P . Dar, daca dai totul si nu esti apreciat macar, daca nu te baga in seama...neah. Nu se merita. De asta ziceam, toata chestia cu datul 200% din tine pt o relatie in care sa te bucuri doar ca cel de langa tine e langa tine...nu mai seamana a iubire.

Ma rog, sunt destul de obosit acum, sper sa ma fi facut cat de cat inteles.

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: sunshine din 21 Aprilie, 2007, 08:31:46 a.m.

18 ani au trecut de cand tot incerc sa-l fac sa inteleaga ca meritam, eu si copiii, sa fim fericiti alaturi de el. 15 ani de casatorie in care m-am straduit sa par o sotie fericita la fiecare reuniune de familie sau mondena.15 ani in care eram considerata proasta si dependenta de el. 15 ani de lacrimi si singuratate .Am cautat, inainte sa fac pasul ce imi va schimba viata, sa-mi amintesc si momentele frumoase(caci nu se poate vorbi de fericire decat atunci cand am nascut copiii) si nu l-am vazut pe el niciodata acolo, eram eu bucurandu-ma de fericirea copiilor, fericire ce am luptat sa le-o ofer ca mama si ca tata. Am vazut suferinta copiilor cand aveau nevoie de el si erau alungati ca niste nimicuri de care te-ai plictisit si nu le mai suporti prin preajma.
   Dar cei care imi spun incontinuu ca le e mila de el," plange saracu' s-a schimbat,da-i o sansa, o sa fie bine, merita sa incercati" au simtit prin ce au  trecut ai mei copii cand au fost intrebati la scoala ce activitati fac impreuna cu tatal lor si au inceput sa planga? De ce am asteptat atat? Tocmai pentru ca sentimentul acela de vinovatie persista mereu, ma simteam vinovata fata de el nu fata de copii. Ma simteam vinoavata fata de D-zeu . Am indurat asteptand sa creasca copiii, imi era frica sa nu ma judece. Acum, dragii mei, doar mama m-a facut sa inteleg ca nu trebuie sa-mi fie mila decat de viata pe care o mai am de trait , de sufletul meu( pentru ca este doar unul) , copiii vor judeca dar vor intelege cand vor avea o relatie ca nimeni nu merita sa renunte la el din mila celulilalt. Eu vin si completez: numai copiii mei merita sa renunt la tot dar nu la mine, pentru ei vreau sa traiesc, pentru ei vreau sa simt ca traiesc , pentru ei vreau sa merit sa traiesc.
       Tarziu am inteles ca , da, avem o singura viata si daca ne batem joc de ea, ne batem joc de noi, ne batem joc de D-zeu.

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: amelie din 21 Aprilie, 2007, 02:47:36 p.m.

am 39 de ani.Si totusi iubesc aceasta varsta.Nici una dintre cele trecute n-a avut gustul acesta de frunze carnoase,cu nervuri accentuate si cu izul insesizabil de apropiata degradare.O stiu foarte bine acum.Sunt perioade cand el nu ma iubeste. uita, sau nu mai simte nevoia sa o faca. Nici macar nu-si da seama ca prezenta sau absenta mea ii este absolut indiferenta. inainte,etapele acestea ma faceau sa sufar. Acum le suport usor pentru ca acum recunosc aceleasi simptome si la mine.Cand ni se intampla amindurora odata e, evident , mai suportabil. Dupa atatia ani de viata zilnica in comun, ce mai inseamna de fapt a iubi?Intotdeauna intre doi oameni care traiesc impreuna raman lucruri nelamurite si de neinteles.Poate nu atat din rea vointa, cat din imposibilitatea de a accepta ceea ce se dovedeste incompatibil cu structura si formatia fiecaruia. Niciodata nu trebuie sa ramanem total descoperiti in fata celuilalt. Ultimele noastre reactii, reactiile in situatii limita, grave, poarta in ele esenta noastra cea mai secreta, de care noi insine ar trebui sa ne ferim. Ne intalnim cu noi in asemenea momente, ca si cum ne-am intalni cu un strain.A obliga pe altul sa faca, alaturi de noi, acest fel de descoperire e un lucru lipsit de demnitate.

Titlu: Re: femei care iubesc prea mult
Scris de: katya1886 din 28 Aprilie, 2007, 05:16:11 p.m.

                    Desigur, inca de la inceput trebuie sa marturisesc ca nu sunt in masura sa vorbesc despre un asemenea subiect datorita lipsei de experinta. Mai am de crescut, de trait si de vazut multe. Dar pot vorbi din perspectiva unui copil. Ramai langa omul asta pentru ca il iubesti inca in pofida tuturor momentelor urate care ti-au lasat rani adanci si nu stii daca timpul va putea intr-adevar sa le vindece. Nu stii daca in viitor el va fi altfel.
                    Femeile sunt capabile sa indure multe din iubire, dar un copil nu poate intelege ce se intampla intre parinti si sufera. Asta se va reflecta mai tarziu in comportamentul lui, intr-un mod sau altul. Poate ca uneori e mai bine sa renunti, sa te rupi de amintiri, in special cele frumoase pentru ca astea dor cel mai mult cand spui "S-a terminat!" , si sa pornesti pe un alt drum. Pot doar sa-mi imaginez cat de dificila trebuie sa fie o asemenea decizie pentru o femeie care a luptat pentru un camin fericit, sa-i fie ei bine, dar mai ales copilului care are nevoie de ambii parinti ca sa se dezvolte armonios. E intr-adevar greu sa cresti fara unul dintre parinti langa tine, dar este mult prea dureros sa ii ai pe amandoi langa tine si sa simti - copii intotdeauna simt - raceala dintre ei, ca mama sufera pentru ca tata nu stie sa... si sunt atatea lucruri care ar putea completa acele puncte de suspensie. Esti puternica, ai prieteni si familia de care sa te sprijini, si inainte de toate, ai un ingeras, bucata din sufletul tau, pe care sigur il iubesti mai mult decat pe tine insuti si pentru care ai fi capabila de orice ca sa-i fie bine. Gandeste-te la ea...
                  Dar numai tu poti sti cat de grava e situatia in care te afli, cat mai poti duce si sunt sigura ca daca va fi nevoie, vei sti sa spui "Stop" chiar daca sufleteste te vei simti distrusa. Daca esti intr-un moment de cumpana, poate ar trebui sa mai pui odata sub lupa viata voastra in doi, sa te consulti cu prietena ta care din cate am inteles ti-a fost mereu un sprijin real, si sa te hotarasti cat mai curand pentru ca, repet si eu, timpul pierdut nimeni nu ti-l da inapoi. :-* :-*