...sinceră să fiu nu cred că există astfel de tipe!
Ele există DEJA ca şi prototip înainte de a-şi găsi un bărbat sau de a avea o căsnicie. Majoritatea care procedează aşa, ori nu acceptă ideea unui servici care să le contureze un program, ori nu au încredere în ele în ceea ce priveşte faptul că pot să facă faţă unui loc de muncă, să fie respectate şi atunci preferă statutul de casnică, ori au implementată ideea că bărbatul odată ce se căsătoreşte trebuie să poată să îşi întreţină femeia.
Aceaste exemple de "femeie întreţinută" sau "femeie casnică" au existat dintodeauna şi vor exista, iar aceste femei au această idee încă dinainte de a avea o relaţie sau de a fi căsătorite.
Femeile, asemeni bărbaţilor se încadrează în mai multe "tablouri psihologice". Nu putem să limităm doar la femei, deoarece sunt şi astfel de bărbaţi, bărbaţi care preferă să trimită femeia la lucru şi ei să stea acasă, bărbaţi care preferă să aştepte până găsesc femeia potrivită idealurilor lor de bogăţie şi devin nişte întreţinuţi...etc.
Dar, să revenim la femei... da, sunt femei care preferă să fie întreţinute şi nu să se întreţină..., femei care nu ţin la independenţa lor absolut deloc. Păcat! E atât de bine să ştii că indiferent de ce ţi se întâmplă în viaţă poţi să te bazezi pe tine!
Nu ştiu pentru alţii ce înseamnă a avea un servici, dar categoric un loc de muncă fie că lucrezi pentru cineva, fie că lucrezi în propria firmă îţi dă un sentiment de utilitate, de independenţă, de realizare, iţi creează un confort psihic... plus că muncind ajungi să cunoşti oameni, te confrunţi cu situaţii diverse care îţi lărgesc orizontul sub multe aspecte, devii oarecum mai sigur pe tine şi pe acţiunile tale...să nu mai vorbesc de bucuria pe care o simţi când ştii că poţi participa financiar la bunăstarea familiei tale...
Nu cred în faptul că familia trebuie să secondeze atunci când femeia este interesată de carieră sau de servici... eu cred în faptul că atunci când cineva vrea să fie femeie de carieră, mamă şi soţie poate să fie fără să îşi neglizeze familia, căminul şi locul de muncă... Trebuie doar să îşi ştie priorităţile şi să jongleze cu ele în favoarea sa şi a familiei pentru a putea să fie toată lumea fericită şi mulţumită.
Eu, de exemplu am avut o perioadă de câteva luni în care am fost aşa zisă "casnică" şi nu aş mai repeta această greşeală pentru nimic în lume! Nu e vorba că nu ai de lucru, că nu poţi să îţi ocupi timpul dacă într-adevăr vrei şi...nu e vorba că nu ai oarecum utilitatea ta şi aşa, dar...EU...m-am simţit inutilă oricât de multe aş fi lucrat în casă...,plus că m-am plafonat...şi mă gândeam la tot felul de tâmpenii pentru că nu mai ştiam cu ce să îmi umplu ziua!
Statul acasă te transformă într-o legumă pe care o cultivă la un moment dat propriile noastre scenarii. Devenim nişte complexaţi care nu recunosc acest lucru şi apoi ne răzbunăm pe oricine încearcă să ne spună că nu e aşa. Mie mereu mi se spunea să nu mă simt inutilă că doar eu fac mâncarea, cumpărăturile, spăl, merg la facultate, calc..., dar...eu ŞTIAM...că pot şi mai mult..., că aceste lucruri oricum le făceam şi dacă aveam un servici...mă ucidea sufleteşte, moral şi intelectual acea stare... Eram tot timpul demoralizată pentru că ştiam că POT mai mult de atât!
Sunt persoane care poate se complac în această stare...nu ştiu..., dar eu una nu pot...mă sufocă lipsa de activitate... eu sunt o persoană activă, creativă...îmi place să muncesc, să găsesc tot felul de oportunităţi în munca pe care o fac, ămi place să întâlnesc oameni, situaţii... aşa sunt eu! Şi...între timp când prind ocazia îmi place să visez şi să mă gândesc la clipele în care voi ajunge acasă la familia mea..., la ce vom face împreună şi cum ne vom petrece restul zilei!
Deci...pentru mine...un loc de muncă înseamnă oarecum stabilitate proprie, utilitate, independenţă, respect faţă de mine şi faţă de familia mea, deschiderea uşilor din toate punctele de vedere...mă simt fericită!