Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Zona liberă => Subiect creat de: Rudy Valentino din 02 Mai, 2007, 11:55:48 p.m.
-
Nu pune ouă-n chec (sonet dedicat lui Rudy Valentino)
Text postat de radu stefanescu
Am tot visat o damă, ca berbecu,
cum stă în pat cu baldachin, pe spate
cu cracii-n bec şi un pahar sub coate
în timp ce eu îi mestec leneş checu.
M-a prevenit bunica: - Nu se poate!
Nu te propti în oală ca zevzecu',
mai pune ouă în aluat, nepoate
şi mişcă-ncet, ca explodează becu!
- Nu pune ouă! se stropşi bunicul
cu un potop de-amare invective
către bunica, ce uda baticul
şi-ngurgita în treacăt sedative.
- Ĩn ouă stă la pândă ăla micu…
Nu pune ouă-n chec, că-s nutritive!
poemul care m-a inspirat:
Am încercat, din imprudenţă, becu
Să-l schimb, în stare de ebrietate,
Dar am cazut, cu zgaiba-n sus, pe spate,
Privindu-mi printre degete eşecu...
M-a prevenit o fană: Nu se poate!
Prea mult ai degustat din demisecu
Adus, peşcheş, de frati-miu... Berbecu
N-a precizat că-i stors din coji stricate!
Iluminat, jonglez cu invective
Si apelez salvarea. E pe drum...
Inghit flacoane-ntregi de sedative
În timp ce prin mătreaţă-mi iese fum.
Să nu-ţi asumi, matol, prerogative,
Când becu-i ars, că sigur face bum!
Am încercat, din imprudenţă, becu (sonet)
Rudy Valentino
-
Rudy şi broasca (terţină)
de Radu Stefanescu
Văd gerul de sticlă în trestii cum sapă
Şi negura iernii venită din norduri.
Atentă, o creangă priveşte spre apă
La broasca ce-şi plânge'n stridente acorduri
Idila de vară, pe floarea de nufăr.
Iubitul în taină s-a scurs in fiorduri
C-o fană nurlie dosită în cufăr!
Fugind de amanta ce plânge, nebună:
"Intoarce-te, Rudy, vezi bine cât sufăr!",
El cufăru’ scapă voios în genună!
-
Motto:
“But I don't need no alibi - I'm a puppet on a string.
I just need this stage to be seen.
We all need a pantomime to remind us what is real.
Hold my eye and know what it means.” (amicul Blunt)
...Şi lumea se împarte în două...
Ai simţit vreodată deznădejdea dizolvării tale în turma socială?
Sau deznădejdea transformării tale din om în individ social?
***
Tot socialul este format din imagini. “Eşti pe scenă... eşti o vedetă... auzi aclamaţiile? Eşti în plină lumină... lumină de la mii de reflectoare. Ai doar câteva minute să-ţi faci show-ul... câteva minute pe care le-ai aşteptat mult, mult, prea mult timp. De ce să nu le savurezi? Mai repede... urmează şi alţii... mai repede...”
Acesta este momentul pe care îl aşteaptă fiecare. Unii pentru a fi văzuţi şi admiraţi (= dorinţa de piedestal), alţii în speranţa deşartă că pot vedea (dacă sunt sus, pe scenă) mai bine/mai departe cine stă în spatele reflectoarelor, cine conduce show-ul...
Cei din prima categorie au câteva clipe de îndoielnică fericire ("acum pot să mor liniştit căci mi-am făcut numărul"), iar cei din a doua categorie vor rămâne cu un gust amar şi cu pupilele contractate datorită miilor de lumini de reflectoare şi flash-urilor ce le-au fost băgate-n ochi... atât...
***
Ai simţit vreodată deznădejdea descoperirii refugiilor tale spirituale de către indivizi cu involuntar-criminale bune intenţii?
Sau deznădejdea transformării sus-numitelor refugii spirituale în “înţelepte” surse de teorie, de vulgar?
-
Graţiere!!! Revocare!!! Milă!!!- Lui Rudy Valentino
de Loredana Tudor-Tomescu
Mă văd silită să-ţi compun o odă,
Acum, pe loc, de vreau să scap cu viaţă,
Mulţimea se dezlănţuie-n talazuri
Şi-n zori mă va linşa la tine-n piaţă
Aşa că, Rudy, uită-te la mine
Şi zi-mi că m-ai iertat, cu voce tare,
S-audă tot poporul că e bine
De-acu-ntre noi, să pot avea scăpare
De ţi-am greşit, mai lasă de la tine,
(Că n-o fi foc, nici n-o să se repete)
E semnul celui care sceptrul ţine:
Să-şi ierte toţi supusii prin decrete
Ci dă un semn, revocă-mi condamnarea,
Mă simt ca-n “Trandafirul şi inelul”,
Promit că, dacă scap basma curată
La tine sta-va-de-astăzi portofelul
Şi poţi să vii acasă când te taie
Pe tine pe scufie să te-ntorci,
Corect, cinstit sau rupt de beat în două,
Adus pe braţe de-un cartel de porci.
Eu nu voi zice ’nica-nimicuţa,
Doar lasă-mă să scap acu’ cu viaţă,
Că, uite, se porni deja mulţimea
Cu bâte şi cuţite către piaţă…
-
Sonet 54 (Misiva catre Marele Maestru)
de Cristian Vasiliu
au fost cândva şi clipe fericite,
când nici un scaun nu aveai în casă,
dar, voluptos, îţi dănţuiau pe masă,
noianele de fane şi iubite.
te invadau în garsonieră ca să
îţi ceară semnătura, răvăşite
de dragoste, în stoluri de termite,
muşcând cu zel materia lemnoasă.
dar astăzi chemi tristetea vaporoasă
la un ospăţ de soi, ca un satrap,
într-un palat în care te apasă
tavanul greu şi-n care nu încap
decât piticii graşi cu fruntea joasă
sau înţelepţi cu scaunul la cap.
-
hahaha, rudy eşti varză!!! :rofl:
statuia ai început să o ridici? 8)
eşti talentat vărule, dar mai lasă aroganţa!
chiar dacă vei ignora (cu mare clasă) acest mesaj, nu m-am putut abţine. :angel:
hai sănătate!
semiramis, care din fericire, nu se află printre fanele tale... :D
-
Intotdeauna au existat si productii literare mai putin magulitoare la adresa mea.Din respect pentru adevar, o sa le postez, printre picaturi si pe acestea, ca sa aiba ce comenta gashtele fara ocupatie...P.S:Nu are rost sa-mi ridic singur statuie.O vor face altii(altele) inaintea mea :D
Măiestria ticăită (pamflet milostiv)
de Corneliu Traian Atanasiu
S-a scris poezie şi înaintea lui Rudy, dar nimeni n-a înţeles ca el secretul ei autentic, resortul intim care declanşează şi susţine creaţia. Geniul său inconfundabil constă în faptul simplu că nu s-a sfiit şi a procedat fără menajamente. N-a pregetat să aleagă, pe urmele unor celebri înaintaşi, calea fermă pe care alţii, neajutoraţi, o ocoleau smeriţi. A îndrăznit, asemenea lui Alexandru cel Mare, să taie cu dispreţ nodul gordian şi, la fel cum a făcut Columb, să dea stabillitate oului trîntîndu-l zdravăn de pămînt.
În întreaga sa operă temeiul creaţiunii este la vedere, lămurit: autoadularea. Principiul care guvernează orice operă este deci acela de a recreea lumea ca una în care poetul să fie monarhul ei incontestabil. O lume autentică în care doar el emite decrete şi edicte, îşi dă medalii şi îşi pune pe capul glorios nenumărate coroane una peste alta.
Măiestria sa inegalabilă se dovedeşte prin opţiunea definitivă pe care a făcut-o, aceea de a rămîne fidel sonetului. Căci, trebuie spus din capul locului, numai o formă fixă se putea dovedi cămaşă de forţă firească ce se impunea delirului său grandoman. A ales deci cu har versul ticăit – cu ritm de metronom. Versul plin de viaţă, zvîcnind asudat şi fără spor, cu ticăit monoton (uneori de-a dreptul aton) de ceasornic bătrînesc, elveţian. Poezia sa înaintează astfel imuabilă, infatigabilă, asemenea timpului neiertător, pe un făgaş ireparabil şi irevocabil.
Rudy înfruntă cu tărie riscul formalismelor de tot felul. Nu se fereşte nicicum de afectare şi artificialitate. Acestea sînt de fapt marotele lui favorite de rege al bufonilor. Nu-i place să umble fără un sceptru hilar, plin de zorzoane. Manierismul său denotă o superficialitate căutată, asumată în gesturi care încarcă versul frizînd vizibil schizofrenia.
Aş numi prestaţia sa măiestrie ticăită. Căci este realmente un artizan. În afara tactului în care curg cu graţie de valuri săltăreţe versurile sale, sînt de remarcat o serie de ticuri, mişcări aritmice, convulsive, bruşte, spasmodice şi repetate. Mişcări involuntare, ţîşnite din profunzimile inconştiente ale geniului său.
Cred că ele se datorează atenţiei încordate cu care urmăreşte rima rară, preţioasă, cultivată cu asiduitate şi meticulozitate de meşteşugar scrupulos. Dar despre asta în episodul următor.
-
hai că m-ai făcut să râd tare de tot. pentru asta îţi voi ierta intenţia de a mă fi vârât în "clubul gâştelor fără ocupaţie". hahaha :rofl:
-
Mobilitatea în sonetul porno marca rudy valentino (sau importanţa mişcărilor sus-jos... )
Dragă cititorule,
Dacă, într-un fel sau în altul, îţi voi înşela orizontul de aşteptare... imi cer iertare. Pentru că nu ştiu la ce te-ai gândit când ai deschis această pagină. Ceea ce urmează este o interpretare a mobilităţii în sonetul porno marca Rudy Valentino:
Mă muşti, toridă, fix de cozoroc (sonet porno)
Mă muşti, toridă, fix de cozoroc,
Când pedalez pe-al trupului bunceag,
Sondând genuni, măreţul ştremeleag,
Exonereaza toxicul amoc,
Idila noastră vrea să prindă cheag
Dar sentimente nu mai ţin pe stoc,
Demult, te adoram ca un flaimoc
Gibon, când atârnai în prepeleag
Şi, căţărat pe sânul tău vârlav,
Plonjam spre ochiul verde-obsidian,
M-ai transformat, cu geamătul sitav,
Din armăsar pur sânge în talan;
Azi părăsesc un orizont bolnav
Si alţii or să-ţi guste din copan...
pe care am mai numit-o importanţa mişcărilor sus-jos ÎNTRE COORDONATELE LINGVISTICE!
Sonetul transferă accentul scriiturii de la semnificat la semnificant. Pentru că, ceea ce se percepe, după o primă citire, nu este acţiunea în sine, pe care s-a grevat poezia, ci modul în care a fost realizată (poezia).
Limbajul uzual ar veşteji imaginea cea vie a acţiunii în flăcări. Care flăcări? Retorism. Doar propria imaginaţie răspunde întrebării ...
Jocul atît de familiar nouă de a repede-înţelege, de a ne oglindi, de a trage cu urechea la nişte voci care, venite de foarte departe, ne spun în imediata noastră apropiere ceea ce aşteptăm, acest joc, cu regulile, şiretlicurile şi invenţiile sale, nu este decât un ritual complicat iar semnificaţiile lui vor fi fost prefăcute în scrum. Arhaicul şi regionalul domină. Şi domină într-o măsură atât de mare, încât altceva nu mai contează.
“bunceag“, “flaimoc“, “vârlav“, “sitav“ - nu cenzurarea unui limbaj, nu un ocol metaforic, ci evitarea unei exprimări conformă codului recunoscut, dedublată înăuntrul ei însăşi: ea spune ceea ce spune, dar adaugă şi un surplus nespus care enunţă în tăcere atât ceea ce spune, cât şi forma în care o spune.
Nu ascunde şi nu este vorba de o semnificaţie interzisă, ci se instalează într-o repliere esenţială a rostirii. Repliere care o erodează din interior şi aceasta, poate, la infinit. Şi atunci, puţin mai contează ce anume se spune printr-un asemenea limbaj şi semnificaţiile pe care el le pune în circulaţie.
Tocmai această eliberare a rostirii, tocmai fuga sa incontrolabilă spre un punct lipsit de lumină este cea pe care nimeni nu poate să o accepte în mod imediat. O astfel de rostire depăşeşte orice limită nu prin sensul sau prin materia sa verbală, ci prin JOCUL său.
...............................
Să deschidem, dară, dicţionarele. Să nu riscăm să depunem semnificaţii şi interpretări gata făcute, să convertim limbajul şi să ne convertim la limbaj.
Şi, ajungând la marginea lui, să-l reîntoarcem, să-l facem să iasă neîncetat în afara lui însuşi, să-l deposedăm, clipă de clipă, nu numai de ceea ce el tocmai a spus, ci de însăşi puterea de a enunţa, pentru a fi liber pentru un nou început .
Mobilitatea aceasta între coordonatele lingvistice - pe o axă regionalismul, pe alta axa neologismul, pe cea de-a treia axa – livrescul, etc (într-un spatiu/sistem n-dimensional) ne mişcă puţin din starea de paralizie poetico-literaro-intelectuală, făcându-ne să vedem cât de invizibilă este invizibilitatea vizibilului.
Aşadar dragă cititorule,
Dacă, într-un fel sau în altul, îţi voi fi înşelat, prin a mea scriitură, orizontul de aşteptare... să ştii că mă bucur... şi imi cer iertare....
-
Sonet 6(Rudy catre Corneliu Traian Atanasiu)
de Cristian Vasiliu
Când, istovit de patima adâncă,
la pritocirea dârelor ce cad
în jurul meu, ca ploaia pe o stâncă,
descătuşând miasmele de iad,
voi strămuta tihnirea-n virulenţă
şi pana o voi smulge din rastel
pentru-a turna sonete în cadenţă
către izvorul lânced şi mişel,
doar umbra se va strânge din perete
şi tot noianul searbăd, la festin,
în epitaf va hohoti cu sete
slăvindu-mi caracterul levantin:
nu-i stavilă de preţ, să ceară vamă
distinsului sonet, o epigramă.
-
Masura complexitatii situatiei unui domn caruia i-a fugit nevasta-n lume (o demonstratie matematica)
interpretare(matematica) a poeziei "Gheto" (rudy valentino)
1. definitii preliminare
situatia enuntata poate fi asimilata unui sistem dinamic, S, cu proprietatile:
- este compus dintr-o multime de subsisteme Si(i=1,2,..., n) de forma Si={Ui, Xi, Vi, Wi, Yi, φi, gi, hi, T}, unde simbolurile Ui, Xi, Vi, Wi, Yi denota submultimile de intrare (comanda) (ideea de a fugi in lume), de stare (factura la lumina, usa sparta, telefon rosu, gunoaie), de interactiune (tataie cu bastonul), de perturbatie (ceata care invaluie garsoniera, ideea de surogat de vin) si respectiv de iesire(iesire din criza: alba-neagra); φi, gi, hi reprezinta functia de tranzitie (dinamica)(tranzitia de la om cu angajament la om fara angajament), de interactiune si respectiv de iesire; T este multimea variabilelor de timp t (inainte, in timpul, dupa).
-dimensiunea sistemului S, exprimata ca dimensiunea vectorului de stare x apartine X, depaseste o anumita limita (ea depaseste limita impusa de el si isi ia lumea-n cap; el depaseste limita impusa de ea, dar in ce fel, inca nu-mi dau seama);
-structura de interactiune dintre subsistemele Si are un grad inalt de complexitate (ca orice interactiune inter-umana, logic);
-procesele implicate in sistemul S sunt neliniare (si mai logic; e de ajuns sa se urmareasca comportamentul uman si sa se observe cat de neliniare sunt actiunile);
-comportarea sistemului S in ansamblu cade sub incidenta principiului de incertitudine (dar ce mai este cert in lumea asta... a se vedea inca de la inceput, incertitudinea: tari straine - si nu Spania!-ceatza ce invaluie casa, eventualitatea - dar numai eventualitatea! - unei intalniri in alta viata).
2.definirea sistemului
x=Ax+Bu+F(x)
unde:
x= vectorul de stare (de dimensiune n);
u=vectorul de comanda (de dimensiune n);
A= matricea de stare de dimensiune n x n
B= matricea de comanda de dimensiune m x n
f(x)= o functie vectoriala de x
3.descompunerea sistemului in subsisteme
xi=Aixi+Biui+∑gij(xj), i=1,2, ..., n
j=1, j≠i
xik=Aikxik+Bikuik+∑gikj(xj), i=1,2, ..., n
j=1, j≠i
4. masura complexitatii
fie o functie de variabila reala C, numita masura complexitatii, K(S) si care va fi functie: de numarul de variabile de stare (dim ni, i=1, 2, ..., n)(starile ei in tarile calde, starile lui in garsoniera imputita plus starile lui pentru care s-a apucat de alba-neagra), de numarul de conexiuni directe intre subsisteme (dim vi, i=1, 2, ..., n) (aici inca mai am de numarat) si de numarul de conexiuni feedback (dim fi, i=1, 2, ...n)(numarul "chemarilor" ei pentru ca el sa vina in tarile calde + raspunsurile lui la aceste chemari). asadar, C este o functie scalara de forma:
C=f(dim n1,..., dim nn, dim v1, .., dim vn, dim f1,..., dim fn).
conditii pe care C trebuie sa le satisfaca:
a) C→ 0, atunci cand nr de interactiuni directe(el-ea) sau/si feedback (chemari) sau stari →0
b) C→ ∞ atunci cand aceleasi marimi →∞
c) C este proportionala cu dim ni si cu dim vi
d) C este proportionala cu dim fi multiplicata cu nr de operatiuni feedback, αi.
In aceasta acceptiune putem scrie:
n
C=∑ (dim ni+ dim vi + αidim fi)
i=1
cum ∑ dim vi poate fi identificata sub forma: ∑ dim vi = [n(n+1)]/2 (presupunand ca fiecare subsistem este interconectat cu toate celelalte (n-1) subsisteme), rezulta forma finala :
n
C=∑ (dim ni+ αidim fi)+{[n(n-1)]/2},
i=1
care reprezinta masura complexitatii K(S) sistemului/situatiei.
5. concluzie
... etc...
(ne refugiem, mereu, intr-un etcetera)
***
... si poezia demonstrata matematic:
Ai tulit-o-n ţări străine, tu, marmotă migratoare,
În ghetoul nostru jalnic astăzi nu te-am regăsit,
Doar factura de "lumină" mă orbeşte, ca un soare,
Şi-un tataie,cu bastonul, imi urează "bun sosit".
Uşa spartă la intrare mai păstrează-n broască cheia,
Telefonul cordless, roşu cu buline, zace mort,
Şi mormane de gunoaie dorm sinistru pe aleea
Unde mă băteai cu geanta, fiindcă nu stiu să mă port.
Garsoniera fără geamuri e cuprinsă-n zori de ceaţă,
Beau din sticla prăfuită nişte surogat de vin,
O să ne vedem, grăsuţo, eventual în altă viaţă,
Deşi, de-mi trimiţi "chemare", îţi promit, n-o s-o declin.
Mă apuc de "alba-neagra", vreau să uit că eşti departe,
Şi că mi-ai furat "mercurul" în grădină îngropat,
Iar de-o să-ngrijesc băbuţe ce-or să-mi lase după moarte
Garsoniere fără geamuri, visul meu va fi-ntrupat...
-
Sonet 7(Corneliu Traian Atanasiu catre Rudy)
de Cristian Vasiliu
Evaluând priapica banană,
muşcată în balansul din copac,
sau însoţit de puricii din blană,
ţâşnind în intersecţii la atac,
adoratorul formelor cochete,
cu tonusul sprinţar, de vodevil,
îşi regizează-n ludice sonete,
izbânda şi eşecul erectil;
Când biciuiesc, din milă,-n epigramă
şi în pamfet, atavicul colos,
cu tulbure mirare bag de seamă
că-i smulg extazul dungile pe dos;
Îi desconspir cu întristare firea
şi-n versuri dure îi sortesc pieirea
-
agresiunea, intru mister si pentru revelare
Interpretare a sonetului
M-a agresat, subit, pensionara (de rudy valentino)
M-a agresat, subit, pensionara
De la etajul nouă, coana Leana,
Până să-ngăim firescul "bună seara"
A vrut să îmi verifice, mireana,
Ca un mecanic tandru, planetara...
Degeaba ripostez cu damigeana
De vişinată .Ne'mblanzită, fiara,
Făcându-mi semne ample cu sprânceana
Şi-a-nfipt în şliţul meu, feroce, ghiara,
Ca să mă-mpingă ,iute, spre Nirvana,
Iar undeva pe hol cânta fanfara...
Si stând inghesuit, ca la Doftana,
Imi spun tardiv: Fereşte-te, Mardare,
Să mergi c-o babă-n lift, căci e teroare!
***
motto:
"you're a butterfly,
and you want to be in flowers
and you want to meet Dalai Lama,
reach nirvana" (prietenul blunt)
sonetul lui rudy descopera, fara indoială, categoriile cheltuirii, excesului, limitei şi trecerii acestei limite, forma stranie şi ireductibila a acelor gesturi fara intoarcere care consumă si ard.
sexualitatea isi regaseste adevarul natural, coana leana, cea care l-a asteptat vreme indelungata in umbra etajului 9, a obtinut, in sfarsit, dreptul de a accede, la lumina deplina a “adevarului”.
fantazarea, conceptul abstract al psihanalizei se materializeaza, ghiara feroce, ce a stat ascunsa pana in acest moment, depaseste ultima bariera, cea a slitului. riposta personajului masculin contribuie numai la inversunarea conitei, acceptul fiind un lucru de neconceput pentru ea. pentru ca accederea intr-o sfera superioara nu se poate realiza cu usurinta, pasii trebuie sa fie multipli, grei, prelungi.
descoperirea sexualităţii, cerul de nesfarsita irealitate in care rudy, din capul locului, o plaseaza pe lenuta-pensionara, imbraca forme sistematice de interdictie si numai printr-un fin gest intuitiv putem accede in spatele cortinei (usii liftului mai exact).
sonetul ne prezinta intreaga mistica si intreaga spiritualitate, care nu pot a divide formele continui ale dorintei (pensionarei), betiei (damigeana cu visinata), penetrarii ([loc liber pentru imaginatie]), extazului (protagonistului nostru ii canta fanfara) si descarcarii (insasi starea de nirvana).
pseudo-agresatul nu este limitat, inchis la minte, ci isi traieste constient viata “intru mister si pentru revelare” (Blaga). Ori nu putem vorbi de revelare, de iluminare (lichtung), de deschidere (eröffnung), fara a avea radacinile intr-un mister launtric, mister ce va fi fost elucidat odata cu desfacerea slitului. este un mister la care ceilalti (noi, muritorii de rand) nu au acces – coana lenuta dedicandu-si toata viata acestuia, in speranta revelarii – “straluminarile care deodata aduc mintea spre conceperea unor intuitii pana atunci nebanuite, deci in ascundere (schliessendes)” (interpretarea lui steinhardt dupa heidegger).
am sa va rog sa nu considerati gestul femeii (“jump on him”) ca fiind unul “primitiv”, pentru ca, sa ne reamintim, “ideile primitiviste reprezinta un invariant, un locus communis al gandirii omului civilizat din orice civilizatie” (patapievici). continuand sa-l citam:”faptul ca totusi ideile primitiviste apar endemic, in ciuda inconsistentei lor interne, sugereaza ca exista totusi un temei recurent al aparitiei lor, in interiorul timpului uman cultural pe care il nasc toate civilizatiile”.
intr-o mistica atat de complexa, gandul final, tardiv: “fereste-te, mardare/sa mergi c-o baba-n lift, caci e teroare” este cat se poate de simplu exprimat, pentru a putea fi inteles si de marea masa. de ce atat de simplu? pentru ca fiecare sistem de ordonare a ideilor impinge omul spre auto-limitare, iar cuvintele “complicate” constrang la o dependenta formal-conceptuala fata de termeni goi (forme fara fond). Acel syn-logismos – “judecata inlantuita, discursiva si constructiva” (vezi noica) capata alte atribute...
fara a mai intra in detalii, il las pe rudy sa atinga starea de nirvana, si trag concluzia:
eu, cred, totusi, ca a fost cu premeditare.
-
;D :laugh: ;D...Dumnezeule!!! Mă simt din nou la şcoală! Profesorul dă tema, iar elevul comentează!
-
La scoala zici?!?
ia... hai sa mai vedem inca una... :D
nanopoezie intr-un vid plin (absurd intr-o lume absurda)
motto: la urma urmei, scopul nostru nu este de a descrie lumea asa cum ni se prezinta, ci mai curand de a explica, pe cat posibil, de ce trebuie sa fie asa cum este. (winberg)
nanopoezia – paralela nimicului.
nimicul, ca receptacul al vidului. dar nu al “vidului” conceptiei clasice, ci al vidului cuantic – vidul plin.
poezia reflecta realitatea esentiala ca ansamblu de campuri supuse regulilor unei relativitati restranse, o percepere atat a realitatii subiacente, formata din campuri ( campul gandului, campul visului) si a realitatii manifestate, cea a particulelor (particula unghiei, a osului, suma particulelor portocalei).
o trecere inevitabila, o oscilare continua intre cele doua realitati, despartite doar de o limita artificial trasata. aici, in aceasta subtirime a liniei, se manifesta fulgerul trecerii, dar si, poate, traiectoria in intregul sau, insasi originea. linia aceasta ar putea fi intregul sau spatiu. jocul limitelor si al traversarii lor pare guvernat de o obstinatie simpla: depaseste si nu inceteaza a reincepe sa depaseasca o linie care, imediat, se inchide in urma ei intr-un val de putina memorie. acest joc, insa, pune in joc ceva mai mult decit atari elemente; le situeaza intr-o incertitudine, in niste certitudini repede rasturnate in care gandirea, vrand sa le surprinda, se incurca imediat.
ce ar putea fi dupa masca prinsa de un tic? sa fie o alta realitate ? sa fie o crima infaptuita de semne? sa fie chiar “nimicul”? sa fie chiar acea limita pina la limita fiintei sale? masca conduce ternul vis pina acolo unde acesta se trezeste in fata disparitiei sale iminente, facindu-l sa se regaseasca in ceea ce exclude, sa resimta propriul sau adevar pozitiv in chiar miscarea pierderii sale.
...
nanopoezia lui rudy se prabuseste neincetat in miezul propriului sau spatiu, dezvelind, in inertia extazului, subiectul insistent si vizibil care a incercat sa-o poarte pe brate; si se vede oarecum respins de ea, extenuat pe nisipul a ceea ce el nu mai poate sa spuna: azi scriu nanopoezie/despre al sortii orb nimic/dragostea e loterie.
sa ma iederi? hmmmm... nici gand...
***
Poezia in cauza:
Iedera-te-as (replica la "Nanopoezia nimicului" de Camelia Petre)- de rudy valentino
azi scriu nanopoezie
paralela cu nimic
peste coapsa ma imbie
gangura-te bă
ii zic
ies în lipsă unghii roase
tristeti false imi stau şic
lasă-mi prada fără oase
portocala-te
un pic
beau naut din vise terne
prinde-ti masca de un tic
o sa-ti par ucis de semne
vezi acum
ca nu-s seic
azi scriu nanopoezie
despre-al sortii orb nimic
dragostea e loterie
iedera-te-as
loz in plic
-
... un alt maruntis inspirat de marele maestru ;)
Cro-magnon,de la homo pugnax la homo occidentalis
(o abordare evolutionista)
o interpretare a poeziei: Cromagnon (de rudy valentino)
in ceea ce va urma se va urmari evolutia celebrului homo, de la homo pugnax la homo occidentalis. vreau sa cred ca niciunul dintre maestrii care m-au "insotit" in acest demers nu se va supara. prietene darwin, sper sau nu te rasucesti prea mult in locsorul in care esti.
HOMO PUGNAX
dorm în canal
cântă gândacii
conjunctural
un marş la ţambal
citand din hall et al. omul este un animal teritorial, iar contactul dintre doi membri apartinand speciei sale poate genera un subiect de litigiu imediat, atunci cand unul dintre ei se afla pe teritoriu propriu.
de aceea canalul reprezinta spatiul perceput de individ drept teritoriu propriu. nu trebuie sa ne miram de gandacii ce impart acelasi areal, caci acestia nu exclud individul speciei primare, teritoriul fiind o regiune ocupata de un individ al speciei, cu excluderea altor membri ai _aceleiasi_ specii.
a apara teritoriul propriu este o caracteristica estentiala, chiar daca apararea se face prin mijloace violente. de aceea starea initiala este de homo pugnax.
HOMO OPERANS
cerşesc prin piaţă
ploaia îmi trage
flegme-n mătreaţă
tâmpită viaţă
necesitatea materiala – o a doua caracteristica a hominidelor. exista doua categorii: individul avut si individul, vulgar numit, cersetor. fara a se considera, in mod necesar, doua notiuni aflate in antagonism. cersetorul are marea calitate de a nu intra in sistem. traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica. un astfel de om este imun la orice se intampla in jurul sau: ceilalti nu au ce sa-i ia si nu au ce sa ii ofere. l-as numi mai degraba homo liberus decat homo operans. pastrez insa cea de-a doua optiune, dat fiind faptul ca undeva, inscris genetic, lacomia intrece libertatea.
HOMO EGOISTICUS
chilotu-i spart din temelie
sunt constipat
la prăvălie
ce porcărie
constiparea ca forma de ”nu-ti dau nimic”. locul: pravalia. concluzia: homo egoisticus
HOMO ONIRICUS
în buzunar neştiute
visele zac
abătute
vor să se mute
poate ca la acest tip uman ar fi mai mult de dezbatut. cum insa toata lumea pretinde ca stie sa viseze... voi alege sa las o mare poarta deschisa catre interpretare.
HOMO PATIOTICUS
fierb hamesit în cazan
cu patriotic
elan
un sobolan
aici imi voi permite sa citez din maestrul chilian. cel ce are minte, va pricepe...
“stati ascunsi in turma
traiti la borcan
vieti de sobolan
vieti traite-n van”
HOMO LUDENS
seara matol cu cricu-n mână
tarzan
plin de vână
caut cadână
[cenzurat de regulamentul siteului. exista un regulament, nu-i asa?]
HOMO OCCIDENTALIS
frige-abstinenţa lipită de coate
mâine-mi vând sufletu-n rate
că poate
mă nasc în State
in fond traim in epoca moderna, cu izbitoare contraste si amestec ideologic; traim intre limitele lui. homo esticus vrea rapid sa devina homo occidentalis... traim implicit tentatia acesata de a strabate un model, fie prin intermediul unei informatii care se pretinde deschizatoare de drumuri si care poarta amprenta unei morale eroice, dar care ne copleseste cu o vinovatie zdrobitoare dar si abstracta, fie prin sentimentul de vina personala sau de grup care este denaturat si exacerbat, prin manipularea constiintei individuale.
in loc de concluzie:
noi singuri ridicandu-ne povara la rang de spectacol, ne victimizam la randul nostru cu o placere deosebita, atribuindu-ne o presupusa vina si finalizand prin culmea renuntarii: vreau sa vreau sa renunt la renuntare.
-
Ma bucur sa citesc analizele facute sub pseudonimul "saab". Ele reprezinta partea serioasa a ceea ce Rudy spune zambind in poezie. O imbinare reusita text-comentariu.
Oare Rudy scrie pornind de la comentariu sau... invers? :)
Dincolo de propozitia scrisa anterior (mai in gluma, mai in serios) initiativa, din punctul meu de vedere, merita mai mult decat un plus subiectiv (chiar daca a ne baga pe gat ca avem de invatat despre poezia unui "marele maestru" imi pare deplasat)
-
Eve, as spune asa:
nimeni nu forteaza pe nimeni; nu baga pe gat;
poate ca nu invatam nimic
sau poate ca tot timpul invatam cate ceva
(citind un text)
exista o multitudine de interpretari ale aceleiasi scriituri.
nu este vorba despre "avem de invatat despre poezia unui mare maestru" ci despre "eu asa vad aceasta poezie".
si cand am spus :"uite! mie asta-mi spune poezia aceasta" si i-am scris o interpretare... atunci cu siguranta am invatat ceva.
-
Recunosc o voce calculata si... respect ceea ce ai scris. Asa cum, glumind (sau nu) am spus la randul meu ca eseul pe marginea textului... adesea este mai plin de substanta decat poezia in sine. Nu neg valoarea lui Rudy (si nu pentru ca nu am calitatea necesara- poti sa ai cap si daca nu ai talent la a expune ce gandesti... literar- ci pentru ca eu cred in inteligenta lui in a specula in scris momentul) si... nu neg valoarea analizei. Am subliniat doar ca simt cumva ca ea a alunecat din... impartialitate
Oricum multumesc pentru raspuns si sa revenim la... poezie.
Ps: Imi place sa mi se inchida gura... inteligent chiar si cand stiu ca e o manipulare pe baza imposibilitatii de a dovedi ce spun si... apreciez talentul :)
-
autocenzura, bipurile (din tramvaie) si ideile lui mircea gherbovat
o interpretare a poeziei "ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36 (autocenzurata)" de rudy valentino
inainte de toate...v-as intreba daca stiti aceste idei ale lui mircea gherbovat... nu?!?
atunci e cazul sa studiati inainte.
[...]
acum... cand vi le-ati insusit, am sa sa incerc sa gasesc un spatiu celebrului bip din tramvai printre aceste idei referitoare la postmodernism.
poezia, in sine, probabil ca socheaza la o prima vedere. mai mult sau mai putin, caci intr-un exces de zel, autorul s-a gandit sa se autocenzureze... de ce? asta nu ma intrebati pe mine, pentru ca NU STIU! bipul acela celebru ce isi face loc printre indivizii tramvaiului 36 ar putea fi inlocuit de orice substantiv masculin sau neutru.
revenind. daca ar fi sa raportam poezia la titlu si la o interpretare “usurica”, atunci aceasta s-ar restrange numai la :
ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36 [...]
ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36
mă holbez la el ca la "surprize, surprize"
şi sunt gata să-ţi şoptesc
vreau să ţi-o trag iubito
vreau să ţi-o trag
cam aceasta ar fi intreaga poezie, conform titlului si interpretarii ce provine din acesta.
poate ca ar mai ramane doar o intrebare: “de ce tramvaiul 36”?. asa. pur si simplu. (habar nu am si nici nu cred ca vreau sa aflu). raspunsul... se afla tot in poezie (in varianta extinsa): “who cares?” (btw... nu am priceput daca “carres” asta e scris intentionat cu 2 de r sau iar a gresit managera)
bun. acum va intrebati, poate, unde e dl gherbovat in toata povestea aceasta...
este undeva, la limita dintre intelegere (a poeziei) si interpretare (a poeziei).
interpretare? intelegere? sa distingem:
[definitii de manual]
A înţelege o secvenţă lingvistică echivalează de regulă cu identificarea sensului acestuia şi cu formarea unei reprezentări mentale satisfăcătoare (din punctul de vedere al subiectului, al situaţiei de comunicare etc.). Operaţiile necesare comprehensiunii sunt în mare măsură standardizate, fiind aplicate automat la lectura oricărui text (identificarea sensului de dicţionar al fiecărui cuvânt, identificarea valorilor sintactico-semantice ale cuvintelor în enunţ, selectarea sensurilor pertinente în context ale cuvintelor polisemantice etc.)
Interpretarea, în schimb, desemnează un proces de atribuire de sens, ceea ce implică, de regulă, alegerea dintre mai multe variante posibile de înţelegere, considerate fiecare, în grade diferite, satisfăcătoare.
gherbovat ne comunica:”cei ce se bucura de har nu pot fi intelesi in mai multe feluri. ei pot fi doar interpretati in mai multe feluri.”
e clar ca secventa lingvistica a inteles-o toata lumea (chiar si in varianta autocenzurata). dar interpretarea?!? care ne este referentul? titlul, versul repetitiv sau ideea unei societati in sine? ajung la ideea lui Jean Starobinski: obiectul atenţiei mele nu e în mine; el stă în faţa mea, iar interesul meu major nu este să mi-l apropriez sub înfăţişarea pe care i-o împrumută dorinţa mea fapt ce m-ar lăsa pe mine însumi captiv capriciului meu), ci să-l las să-şi afirme toate proprietăţile, toate determinările sale particulare. [...] Riscul, dacă obiectul nu e perceput, menţinut, consolidat în diferenţa şi realitatea lui proprie, este ca interpretarea să nu fie, în cel mai bun caz, decât dezvoltarea unei fantasme a interpretului.
exista, in afirmatiile lui gherbovat, un sinistru joc de cuvinte: “cei pe care nu-i intelege nimeni, n-au valoare, cei care nu-i inteleg pe cei care au determinat trasee spirituale noi pentru generatii intregi, n-au ei valoare”
ce s-a inteles sau cat s-a inteles din poezia/poezica asta... nu stiu. dar sunt convinsa ca toata lumea poate spune ca “a inteles”. rezulta, in mod logic, ca poezia are valoare.
traseul, mai mult sau mai putin “spiritual” pe care-l determina si descrie aceasta poezie, ar putea fi traseul tramvaiului 36.
sau traseul autorului.
sau traseul unei intregi societati.
sau drumul acela inchis.
sau orice alt "ceva" ce permite interpretarea noastra, interpretare proprie.
pentru ca noţiunea de "lectură" privilegiază ceea ce textul conţine, pe când noţiunea de "receptare" - ceea ce subiectul (cititorul) reţine, potrivit personalităţii sale şi circumstanţelor.
depinde, deci, de noi cum vedem un text.
“Poetica iaste aceea ce arată a să face stihuri, mai vârtos că aceste stihuri să numescu poetică şi poezie.” Ienăchiţă Văcărescu Observaţii sau băgări-dă-seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti [1787]
-
"depinde, deci, de noi cum vedem un text."
Aşa este şi aşa va fi mereu din punctul meu de vedere!
De cele mai multe ori nu a contat şi nu contează atât de mult critica de specialitate, valoarea poetică a celui criticat ci...MODUL DE PERCEPŢIE...al poeziei de către cititori!
Fără cititori...poetul mereu va rămâne un egoist anonim! De ce? Pentru că înainte de toţi şi toate poetul scrie şi va scrie mereu pentru el..., pentru a se descătuşa!
Poezia, scrisul nu sunt altceva decât o prelungire pe hârtie a unor sentimente şi trăiri...!
Valoarea uneori este dată şi de comparaţie! Ca orice lucru, ca orice sentiment sau trăire!
Pune două poezii ale unor poeţi diferiţi una lângă alta...şi fără să vrem vom ştii care este cea mai bună...o vom compara...este iremediabil umană comparaţia! Care ne va place? Cea care ni se va mula cel mai bine stării noastre sufleteşti!
Şi...valoric sau non-valoric, pamfletar sau aducând mereu în vers chestii care intrigă...Rudy...uneori ştie să se muleze pe suflet şi dacă ar lăsa omul din spatele cuvântului să apară mai des în versuri de cele mai multe ori s-ar mula aproape perfect! Geniul...există, poezia există...eu aştept însă omul-poet din când în când...mi-e mai aproape! :)
saab...îmi place! Îmi place să fim la şcoală împreună! Mă faci să îmi fie dor de Domnul Profesor Moş Traian...un fel de Domnul Trandafir...un sfânt-profesor...un om adevărat care întotdeauna a ştiut să ne facă să înţelegem ceea ce vedem şi doar după ce simţim ... să comentăm ;D!
Comentarii superbe...la obiect şi nu la persoană...ceea ce mă bucură cel mai mult!
Deci?!...NEXT please! ;D :laugh: ;D
-
Lady Allia...inca o interpretare?!?
Alege: interpretare la o poezie "vesela" sau la o poezie "cu omul-poet in spate"?
iti astept raspunsul :D
-
:P...eşti răuţic aici să ştii!
Ironicul Rudy din poeziile vesele mi-e la fel de drag şi bun prieten ca şi omul-poet din poeziile sale profunde care uneori dor...ţipă...urlă! Dar...fie! Ştiu că este o persoană care iubeşte critica obiectivă şi cu bun simţ şi îmi iau responsabilitatea eventualelor sale "înghionteli" ;D (uff... :laugh:, oare chiar o să pot? :laugh:)!
"Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide...(replica)"
Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide
Colindele, schimonosind fiinţa,
Şi ancorează-mi lutul în dorinţa
Limfaticelor trupuri de silfide.
Te-aşterni pe oase, cu necuviinţa,
Cangrenelor blegoase, ovoide,
Doar Styxul strâns în iris va decide
Din care tău voi dezgropa sentinţa...
Gândac astenic, vrea să mă pătrundă,
Într-un amurg bezmetic şi proscris,
Iubirea ta peltică, muribundă.
Prefac în ţăndări zboru-mi circumcis
Când seva slută carnea mi-o inundă,
Tu te destrami, desculţă, într-un vis...
Poezia de la care s-a plecat:
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide
de Adrian Munteanu
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.
În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.
Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă
Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.
.........................................
Şi cred că o să facem un comentariu...duplicitar ;D! Tu...unul super-obiectiv, apropiat de realismul matematic, deşi mi-e imposibil să cred că va fi doar atât ;D, iar eu...de ceea ce văd, simt de dincolo de cuvânt...! :)
-
:laugh: nu era o intrebare rautacioasa...
doar ca ma intrebam ce sa mai comentez si asteptam o idee de la tine :)
... ca schimba registrul de la o poezie la alta... asta stiu. si, de fapt, asta e adevarata provocare. daca ar scrie la fel, as putea face un comentariu unic tuturor poeziilor sale. asa... nu o pot face :)
Ps: putina rabdare... pana diseara... si postez si interpretarea schismei care-l doboara/ucide/etc
Rudy... cu cea mai mare placere te dezbrac... de schisma, logic :D
-
Buunn! :) ;D :)
Aici avem o potrivire de opinie! :)
Deci...oare nu în asta îi constă adevărata...măiestrie ;) :D ;)?
Ştie ce să ofere, când să ofere...nu sufocă - asemeni mie de ex. cu dulcegării în poezie! (nu voi da alt exemplu decât pe mine...aşa e corect)
Nu e constant şi mă bucur că îţi "îngreunează" situaţia ;D! Ar fi un mare păcat să ne dai un singur comentariu bun şi să ne privezi de "restul" ce zace în tine ;) ;D :)!
Ce îmi place mie la Rudy???
Azi te face praf cu nişte versuri ironice, zeflemitoare...de parcă, parcă îţi vine să o iei la fugă... ;D, iar apoi îţi toarnă o poezie crudă în care sentimentele stau ascunse după cuvânt...asemeni unui licurici după o stea...în speranţa că poate, poate...nu îl vede, nu îl simte şi nu îl aude nimeni...şi totuşi uneori îşi doreşte atât de mult!
Parcă (Doamne ajută-măăăăă să nu citească Rudy :scared: :whip: :scared:)...ar fi un masochist sentimental! ;D :laugh: ;D - ufff că am spus-o!!!
P.S.: Profit şi mai mult de bunătatea dragului Rudy şi îţi zic aici..."Bine ai venit pe LoveTime saab!" - era şi timpul unui suflu nou neobosit în a scrie inteligent şi frumos! Poate ne-om mai trezi şi noi ;D...de ruşine dacă de altceva nu... :laugh:!
-
multumesc pentru urare, lady allia. iata si comentariul ;)
Comentariu... fara cuvinte
o interpretare (grafica) a poeziei "Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide...(replica)" de rudy valentino
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/comentariu.jpg)
-
Mulţumesc saab! La un aşa comentariu eu nu mai am nevoie de cuvinte!
Ai înţeles perfect substratul poeziei ;)!
În faţa obiectivităţii pline de suflet şi frumuseţe...mă înclin! :)
Şi...off, când te gândeşti că mai are astfel de poezii care în loc de comentarii îţi dezvoltă doar tablouri de cuvinte! :)
-
Ritual de imperechere
sau
Cand ursul polar se imperecheaza cu ursul grizzly...
-un comentariu pur etologic-
... al poeziei "Ma zbengui prin clepsidrele naturii" (rudy valentino)
sa si alte rase inrudite, hominidul isi poate alege perechea pe viata (o raritate in lumea animalelor) sau nu – dupa caz.
ritualul de imperechere este unul foarte spectaculos: masculul, in salturi de capra neagra, trebuie sa gaseasca neaparat o floare.
dupa ce a aflat-o, eructeaza.
eructatia este fenomen obligatoriu; este un fel de “sistem de localizare” pentru femela. (va rog sa luati aminte ca, atat masculul cat si femela, se deplaseaza intr-un spatiu deschis, ambii fiind lipsiti de GPS-uri!)
urmeaza “infoierea” masculului:
da camasa/bluza (sau penajul) jos si scoate bicepsu’ si tricepsu' uns cu ulei. obligatoriu, cand soarele-i sus, arzator. pentru stralucire. pentru efect (de lumini si umbre). pentru caldura. (textul nu specifica, insa caldura trebuie furnizata de doua sau mai multe tate. una nu e de ajuns pentru ca striatul muschi sa ajunga la/in tetanos complet!).
“ademenirea” femelei este complet realizata in momentul in care “se-ncordeaza, ilicit, toti nurii”.
in acest moment, rolul masculului s-a terminat.
femela oricum nu are niciun rol in toata povestea asta... doar asa, de decor.
[...]
si totusi, respingerea finala a femelei de catre mascul isi poate afla cauza in frica masculului de esec. adica... “mai bine fug... si las pe altul... ca poate nu-s capabil...” (ipoteza numai buna de testat)
asta-i lumea animalelor. si asta se intampla cand ursul polar se imperecheaza cu ursul grizzly.
a consemnat de la fata locului,
biolog saab
***
iar poezia in cauza este (in cazul in care nu ati citit-o):
Ma zbengui prin clepsidrele naturii,
Romantic, eructez cand vad o floare,
Iar seara, sorb grabit din acra moare
Ce-mi cangreneaza, vested, cerul gurii.
Fandez timid cu bicepsii in soare,
Becher strivit de ţâţele caldurii,
Mi se-ncordeaza, ilicit, toti nurii
Cand ma ocheste-n piept o trecatoare.
Imundelor iubiri ordon sa taca,
Sa-si caute un nou samaritean
Ce pieptenul prin freza o sa-si treaca,
Vor racori natangul lor alean
Cu altul care dimineata pleaca,
Lasand doar arcuri rupte la divan.
-
Declaratie de dragoste (replica)
de Sanda Nicucie
Mă duc la moară să mai fac mălai
(de mă iubeşti atunci când dau la raţe)
şi-ţi fac şi-o mămăligă pentru maţe,
e bună cu cârnaţi - de nu ştiai!
griveiul meu îţi spun: n-o să te-nhaţe
el e cârnaţii aceia - ce-i donai.
deci te implor oleacă să mai stai.
că nu importă clevetiri de ţaţe.
de blugi nu-ţi fă problemă - că nu-i bai!
şi îţi şedeau asa de rău pe tine...
spune si tu, că - fără - e mai bine
nu obosesti ca jos să îi tot dai.
şi lasă-odată tortul de praline!
eu stiu ca-i bun, dar lasă-l şi ce dacă?
iubeşte-mă o clipă şi pe mine...
de nu-ţi fac patul in coşar la vacă!
//////////////////////////////////////////////////
Replica la:
Cum pana mea să nu mă-ndrăgostesc?
(Declaraţie da dragoste -4-) de Rudy Valentino
Cum pana mea să nu mă-ndrăgostesc
Când, graţios, mălai azvârli la raţe
Şi-n cor godacii, ca să te agaţe,
Ofrande cu şorici îţi hărăzesc?
Cum pana mea să nu te îndrăgesc?
Griveiul tău de buci vrea să mă-nhaţe
Iar când din blugi au mai rămas trei aţe
Apar şi eu dintre coceni, firesc…
Cum pana mea să nu te mai iubesc?
Pe uliţi clevetesc eterne ţaţe
Că mi-ai donat cârnaţi să bag în maţe
Nu comentez, prefer să îi halesc!
P.S: Îngurgitez şi mă gândesc la tine
Când muşc din pulpa fragedă de vacă,
Te iubi mult, tu însă nu. Ce dacă?
Mă consolează tortul cu praline…
-
si un comentariu serios acum... :)
LUP INTEGRU - măşti unice care nu acoperă, niciodată, nimic
(o interpretare a poeziei "Lup integru" de rudy valentino)
Realitatea unui urlet ce spânzură lup, eveniment – fantasmă, incorporalul - impalpabil.
Realitatea luptei, a morţii care subzistă şi insistă şi a idolului dezirabil care zboară în cercuri: mai presus de „întâmplările diforme şi ciudate”, dar nu în adâncul inimii celorlalţi, ci deasupra capetelor lor, soarta şi dorinţa. Şi nu pentru că ele ar converge într-un punct care le-ar fi comun, într-o origine a unui simulacru, într-o „iarna schilodită de crevase”. „Inger subteran”, absenţa oricărei lumini – absenţă în care se indică repetiţia fără original, în afara oricărei imitaţii şi liberă de orice constrângeri. Deghizare - aşadar, măşti unice care nu acoperă, niciodata, nimic, „scăldatul în râul hâd al morţii”, elementul în singularitatea evenimentului, nu desemnează un supliment imaginar care vine să se agaţe de nuditatea realităţii. Moartea nu reprezintă vechea imagine a morţii privind de sus şi nici concept al luptei administrând deja tot acest tumult; e lupta de la un capăt la celălalt, moartea repetând la nesfârşit lovitura pe care o aduce şi care vine o dată pentru totdeauna. „Uscarea rânjetului flegmatic”, în sine, se rosteşte ca universala singularitate: a muri, a te bate, a învinge, a fi învins, a măsura fantasma după realitate, căutându-i originea.
Dualitatea om-lup devine, în final, perfect inutilă: suntem ceea ce suntem, la limite extreme şi singulare, repetăm absenţa şi suntem lăsaţi să ne imaginăm, o dată în plus, obiectul identic cu subiectul. Însă lucrurile probabil că nu stau câtuşi de puţin aşa. Faptul că omul-lup „se lasă circumcis/cu lama intrinsecelor sarade” implică o dublă disociere: aceea a unui personaj central şi întemeietor, în vreme ce el ar desfăşura de jur împrejurul său semnificaţii; şi aceea a unui obiect care ar fi nucleul şi locul de convergenţă a formelor pe care le recunoaştem şi a atributelor pe care le afirmăm.
O linie nesfârşită şi dreaptă, un râu, un zid, care, departe de a simplu semnifica, taie orice clipă şi o retaie ori de câte ori orice semnificaţie izbuteste a prinde formă, multiplicându-se la infinit.
Nu subiectul sintetizant-sintetizat, ci seria interpretarilor, fără atribuire originară a simulacrelor, idolilor şi fantasmelor care, în dualitatea temporală în care se constituie, se află întotdeauna de o parte şi de cealaltă a simbolului, de unde îşi face semn şi începe să existe ca semn.
-
"P.S: Îngurgitez şi mă gândesc la tine
Când muşc din pulpa fragedă de vacă,
Te iubi mult, tu însă nu. Ce dacă?
Mă consolează tortul cu praline…"
Chestia asta fără să vreau m-a dus cu gândul la topicul "Bărbatul la 30 de ani"...topic care d.p.m.d.v. ar putea fi denumit "Bărbatul şi femeia la 30 de ani"!
Aceste versuri din păcate sunt tabloul multor familii care au ajuns la stadiul...de acceptare şi docilitate:
"ce importanţă mai are dacă mă iubeşte sau nu? bine că este, bine că am ce băga în mine când vin acasă...bine că dacă vreau porţia "de desert" o găsesc mai târziu în pat...disponibilă sau nu...eu tot o iau!" !
Păcat că oamenii pot să ajungă în stadiul unde acceptă astfel de viaţă...şi din păcate sunt mulţi!
-
Hmm...saab! Deci aşa ai perceput tu această poezie? Cred că am să revin cu un contra-comentariu, deşi per ansamblu mi-a plăcut :)! Haha! Parcă aş fi CTC-ul literar! :laugh: :laugh: :laugh: Şi, pentru că sunt o colegă bună şi ţi-am promis...îţi dau jumătatea de sandwich ;D! Şi mărul l-am tăiat în două :D!
-
Hmm...saab! Deci aşa ai perceput tu această poezie? Cred că am să revin cu un contra-comentariu, deşi per ansamblu mi-a plăcut :)! Haha! Parcă aş fi CTC-ul literar! :laugh: :laugh: :laugh: Şi, pentru că sunt o colegă bună şi ţi-am promis...îţi dau jumătatea de sandwich ;D! Şi mărul l-am tăiat în două :D!
astept contra-replica la comentariu... ;)
ai taiat si marul in doua.... hmmmm... sa impartim pacatul originar, deci... :D
-
:laugh: :rofl: :laugh:...te-ai apucat acuma să îmi faci comentarii şi asupra mărului! :P! D-zeuleee!!! Hai că îmi place!
-
Mie strofa asta:
"P.S: Îngurgitez şi mă gândesc la tine
Când muşc din pulpa fragedă de vacă,
Te iubi mult, tu însă nu. Ce dacă?
Mă consolează tortul cu praline…"
imi ridica multe intrebari:
1. de ce el face analogie pulpa frageda de vaca-iubita? iubita e frageda sau iubita e asemeni vacii?
2. daca ea nu-l iubi, atunci de ce ii gateste? si vacutza (frageda pe deasupra!), si tort cu praline... hmmm... asta-i boierie. ori e si ea la fel de gurmanda... ori e [autocenzura]
3. el de ce o iubi? nu i-ar fi fost mai comod sa nu? ca oricum ar fi ramas cu mancarea...
ruuuuuuddddyyyyy... am nevoie de explicatii!!!
-
Eu sunt un lup integru, spânzurat
De propriul urlet. Neagră liturghie
A codrului ce-şi plânge-n bagdadie
O frunză ofilită-ntr-un scuipat.
Mă las, în asfinţituri, circumcis
Cu lama intrinsecelor şarade
Topite-n oase.Terne palisade,
Zidite peste cugetul proscris.
Sunt înger subteran. Am aripi roase
De întâmplări diforme şi ciudate
Ce mi se scurg, ca un blestem, pe coate,
În iarna schilodită de crevase.
Eu sunt, fireşte, lupul singuratic,
Mă scaldă, noaptea, râul hâd al morţii,
Sub luna cocoţată-n tivga sorţii
Mi se usucă rânjetul flegmatic...
Textul de la care s-a pornit:
Eu sunt un lup spânzurat
de Sorin Solaris
eu sunt un lup spânzurat
de propriul urlet
sălbatică liturghie
a codrului arzând interior
amiază de întuneric
schimonoseală
de înger martir
în ziua a
şasesuteşaizecişişasea
din sinaxarul playboy
creştino-islamo-budisto-mozaic
eu sunt un lup circumcis
cu ascuţimea sunetului
din schelălăitul meu oligofrenic
actor cu şapte măşti
repetate una după alta
până la infinit
corcitură împuţită
de ying şi yang
înger subteran având tatuate
două aripi de cer albastru
pe vârful
ascuţit
al cocoaşei
eu sunt un lup singuratic
un dobitoc pe cale de dispariţie
o fiară
nebună
nebună
nebună
care se scaldă noaptea
în râul rece al morţii
apoi îşi usucă urletul
şi rânjeşte
la Lună
......................................................................................
Neavând importanţă faptul că poezia este o trimitere, o replică a altei poezii d.p.m.d.v. această poezie a lui Rudy face parte din ciclul de poezii "umanitatea din mine" - nu mă vedeţi? nu mă auziţi? trebuie să sângerez ca să simţiţi omul ?
"Mă las, în asfinţituri, circumcis
Cu lama intrinsecelor şarade
Topite-n oase."
Eu o consider una dintre cele mai profunde poezii ale lui unde dincolo de cuvânt...este el:
"Sunt înger subteran. Am aripi roase
De întâmplări diforme şi ciudate"!
Un el cu care nu suntem obişnuiţi şi de obicei preferăm să nu îl vedem: "de ce ar fi aşa?" când putem să vedem în poetica lui Rudy doar sarcasmul împins la refuz? Se redescoperă şi se descoperă încet arătând faptul că este asemeni oricărui om: "Am aripi roase/ De întâmplări diforme şi ciudate"!"
"Eu sunt un lup integru, spânzurat
De propriul urlet."
Încercând să rămână el însuşi "Eu sunt, fireşte, lupul singuratic," dincolo de durere şi dezgustul faţă de ceea ce mai este sau nu îi mai este palpabil în jur "În iarna schilodită de crevase."...poetul sângerează în sufletul său...strigă doar pentru el. Am putea să credem că o face egoist...pentru că "noi muritorii" nu suntem demni să îl auzim, dar eu simt că o face dureros de singur "Mă scaldă, noaptea, râul hâd al morţii,"...pentru că este un neânţeles "Sub luna cocoţată-n tivga sorţii"...lucru reieşit din multe alte poezii de ale sale.
Dincolo de sarcasmul cu care ne-a obişnuit, de metaforele acide şi lucioase asemeni unei lame de cuţit...această poezie nu încearcă să îl separe pe Rudy într-un cerc unde el este "maestrul primordial" ci..., înceracă să-l introducă într-un cerc unde el ştie...că nu mai are loc, nu se mai integrează...nu se mai poate simţi! Aici el nu se disociază...ci se asociază cu durerea şi singurătatea: urlă în gol...în timp ce noi săpăm crevaşe şi naştem "frunza ofilită-ntr-un scuipat."!
Singurătatea...impusă sau nu de către el...nu e prima dată când creează imaginea morţii pentru el: "Mă scaldă, noaptea, râul hâd al morţii,"... - moartea uneori crud de observat mai apare în poezia sa "Nu vreau la-nmormântarea mea, cucoană"...unde se dezbracă de el însuşi parcă încercând să-şi dăruiască sufletul doar cuvântului şi...amintirii:
"Afară o să ploua cu clăbuce
Când voi muşca din iad sau din nirvană.
Iar viermi elefantini or să îmbuce
Din seva mea uşor hamletiană"
şi...ca şi cum nu ar fi deajuns că el însuşi se dăruieşte unei "lumi" întunecate şi reci...se acceptă şi acceptă:
"Baricadând în mine asfinţitul,
Accept, precum Giordano, doar un rug..."
Poate în comentariile mele am să împart poetica lui în două...pamfletele şi poezia-umană, dar consider cu sinceritate că valoarea lui este dată însăşi de faptul că nu este linear, nu scrie doar un gen de poezie, se poate integra uşor în absolut orice stil poetic... pur şi simplu poate să scrie orice: pamflete, dramă, sentimentală... - este un poet complet!
-
saab...nu ştiu dacă strofa în sine este atât de profundă pe cât vrei tu să o vezi ;) :D (obsesia comentatului ;D)..., dar vroiam oarecum forţat să fac o analogie a acestui fapt cu ceea ce trăiesc multe din familiile de astăzi: o relaţie forţată doar de dragul relaţiei!
-
BRAVO! pentru comentariu... bine ca ne-a deschis rudy topicul asta, ca nu aveam unde scrie ;D
acum, pentru a nu deveni prea patetici, incercam o schimbare de stil 8) revin cu alta poezie interpretata :D
PS: cine se mai incumeta la comentarii? :D
-
in cele ce urmeaza vom dezbate psihologia de dincolo de randurile minunatei poezii "sonetul marmotei virtuale" (by rudy valentino).
Sunt fermecat marmota mea virtuală,
Un piercing trandy ţi-a muşcat buricul,
Si declansezi in boxeri, viu, popicul,
Când îmi trimiţi un mail cu "aia" goală.
Pe chat îţi văd icon-ul cool şi nick-ul,
Iar mausu' meu dă click de fâstâceală,
Îndrăgostit on-line de o vestală,
Mă simt ca Valentino în "Şeicul".
Tu ai propus un "date", provocatoare,
Cu graţie mi-ai aruncat mănuşa,
Dar cum să-ţi spun:"sunt chel, nu trag de fiare?",
La 6 fix, când sun timid la uşă,
Răsuflu-n voie, căci în prag apare
O baba cu nepot şi căţeluşă!
***
motto:
“esti naiva, paraschivo...” (din filosofia populara)
se spune despre mircari (n.n. mircarii sunt persoanele ce-si petrec viata pe chat, vezi cele 2 personaje ale istorisirii in versuri) ca – exprimandu-ne civilizat – nu sunt ca ceilalti. intr-adevar, ei se deosebesc de ceilalti – dar nu in sensul vulgar pe care-l gasim in literatura vorbita, ci in sensul pozitiv al cuvantului: este vorba de o difrerenta specifica in plan mental, moral si comportamental.
aceste diferente sunt usor observabile in versurile scrise de maestrul rudy.
platon vorbea in a sa “republica” de existenta a patru virtuti principale: curajul (andreia), intelepciunea practica (sophrosyme), intelepciunea teoretica (sophia) si spiritul de dreptate (dikaiosyme).
sa le urmarim in poezia analizata:
curajul (andreia)
Tu ai propus un "date", provocatoare,
intelepciunea practica (sophrosyme)
Si declansezi in boxeri, viu, popicul,
Când îmi trimiţi un mail cu "aia" goală.
intelepciunea teoretica (sophia)
Îndrăgostit on-line de o vestală,
Mă simt ca Valentino în "Şeicul".
spiritul de dreptate (dikaiosyme)
Dar cum să-ţi spun:"sunt chel, nu trag de fiare?"
ar mai fi un aspect de punctat referitor la filosofia acestei poezii: “mircarii sunt dereglati sexual”. trebuie specificat ca sexualitatea capata pentru mircari alte atribute. sexualitatea via net nu mai este “un act sexual ratat” (vezi freud), ci echivalentul in plan fizic al unei “nevoi spirituale de implinire”(vezi parintele teoctist). insasi etapele actului in sine se grefeaza perfect – prin esenta lor – pe cele trei componente ale ontologiei lui noica: 1) trup; 2) suflet; 3) spirit. se pot observa usor echivalentele 1) intrupare a realului (psihanalitic: fantazare); 2) animare a realului (medical: onanie); 3) transcedere a realului (alchimie: opera la alb)
deci nu se pune problema perversiunii, ci a unui intreg ansamblu de exercitii de curatire fizica si spirituala .
deci, nu radeti de ei ... caci este posibil, ca intr-o zi, sa va priveasca cu ochii lor mari, blanzi, calzi, lipsiti de orice luminite, sa va ia de mana frateste si – cu o voce mantuita si eliberata de orice urma de rautate – sa va ierte, spunandu-va:
“nu-i nimic, frate. te iert, caci nu pot sa te acuz de un comportament si un limbaj violent, atata timp cat il am in constiinta mea atat pe schelling (cu observatia ca “in momentele de criza, se reiau intotdeauna originile”), cat si pe ilustrul cohen, cu a lui “urteil des ursprungs” (“judecata a originii”). te inteleg."
... si tu o sa ramai prostit, dar patruns - gen jean valjean cand a fost iertat de episcopu' ala (se stie ca orice erudit citeaza din hugo!). caci atunci vei realiza sacralitatea celor pe care i-ai descris si - cel mai important! - importanta lor intr-o lume lipsita de repere, intr-un univers imuabil, de lut...
-
Tocmai azi!
de Sorin Teodoriu
Personaje: Ileana şi Ramona.
Acţiunea se petrece in dormitorul Ilenei.
Ramona, prietena ei năvăleşte ca o furtună în dormitorul Ilenei cu nouţăţi.
- Ce ghinon, fată! Nenorocire curată!
- Ce-i Ramona?
- Ileana, ţi-l aduci aminte pe Rudy Valentino? Tipul ăla înalt, brunet, suplu, de care m-am îndrăgostit luna trecută pe chat? Poetu’ dragă, ăla de scrie parodii.
- Da, îl ştiu.
- M-am întâlnit cu el, acu’ vreo două ore, în faţă la Eva.
- Aşa, şi?
- Ileana, m-am nenorocit, fată! Când am ieşit din magazin, chiar în faţa uşii, am dat nas în nas cu Rudy. Cand m-a văzut, a rămas cu umeraşul în gură, luase zâmbetul ăla de bondar în călduri. Nici nu mai vorbea, dragă, îmi arăta doar dinţii şi abia sufla. Doamne, ce gropiţe drăgălaşe face în obraji. Ha! îmi zic, e timpul să-l pun la rotisor. Zis şi făcut! I-am zâmbit galeş, l-am aburit un pic şi la sfârşit i-am trântit năvodul O, iartă-mă tu, sunt grăbită, te pup. Pa! Pa! Pa! I-am întors spatele şi-am pornit repede spre Piaţa Victoriei cu el taram! taram! galop în spatele meu, ca tauru-n coridă. Ce-mi zic atunci, hai să mai râd un pic de el, că prea m-a fiert pe chat şi la telefon.
- Ramona, tot nu-nţeleg ce te-a supărat.
- Stai că-ţi zic! Ajung la Romană, el după mine, traversez eu, traversează şi el, mă întorc la Universitate, se întoarce şi el. Ce mai, mi se lipise de ceafă ca timbru de scrisoare.
- Păi, la ce mini ai, ce să facă amărâtu’?!
- Amărât? Care amărât, Ileana? Să vezi mai întâi ce s-a întâmplat şi abia apoi să tragi concluziile. Când mă apropiam din nou de Eva, cât ai zice peşte! am căzut.
- Ce-ai făcut fată?
- M-am întins cât sunt de lungă, aşa, din senin. Nu ştiu cum, dar m-am pomenit cu nasul în asfalt…
- Ei, se mai întâmplă. Şi Rudy n-a sărit să te ajute?
- Păi da’ cum! Bineînţeles că s-a repezit la mine.
- Şi?
- Tu, Ileana! Tocmai azi, crede-mă, azi, prima oară în viaţa mea… Îţi jur, Ileana, a fost prima oară… De fapt nici nu ştiu ce mi-a venit să fac asta…
- Adică?
- Am auzit eu pe la colege că-i atât de bine vara… fără… Înţelegi? Şi apoi, mai fac şi economie pe scumpetea asta. Ai văzut şi tu cum s-a dus euro... Şi m-a pus aghiuţă să încerc tocmai azi, fată, tocmai azi când l-am întâlnit pe Rudy. De-atâta vreme îl pândesc şi, când s-a ivit ocazia, uite ce mi s-a întâmplat.
- Hai, Ramona, că exagerezi! N-o lua aşa în tragic. Poate nici n-a observat...
- Imposibil, Ileana. Cu fusta asta scurtă… şi apoi din primăvară n-am mai ajuns la cosmetică… Gata, s-a terminat! Nici nu vreau să mai aud de Rudy. Nici pe chat nu mai intru. Ducă-se!
- Ramona, din curiozitate fată, e într-adevăr atât de bine să mergi fără…?
- Sublim, Ileana!
-
Tocmai AcuM!
parodie dupa "Tocmai azi!"
de Carmen Andreea Anghelina
Ileana refuză, de data aceasta, să participe la scenariu. Cică, are întâlnire cu Făt-Frumos şi, fiind el cam năbădăios din fire, se supară, dacă ea mai participă la un scenariu de groază, în loc să se întâlnească în oraş, cu el. Aşa că, apare numai Ramona. Care vorbeşte singură. Nu că ar vrea asta, dar n-o ascultă nimeni. Mai ales Rudy, de care e îndrăgostită până peste cap (de aia nici nu i se vede bine capul, în scenariul de faţa. Şi nici nu se simte).
Cineva, vine cu propunere la scenarist, să i se pună în locul capului, picioarele.
Că-n basme, se poartă. Da’ scenaristul spune că e mai expresivă fără cap. Între timp, soseşte la repetiţie şi Rudy. E c-o falcă în cer şi cu una în pământ. De data asta. Că el, de obicei, e cu ambele fălci în cer. Nu c-ar fi aerian. Dar e aerisit. Sau invers. E drept ca, uneori, îşi dă aere, dar acum, este de-a dreptul revoltat de prima parte a scenariului. Cică, i-au greşit ăia de la recuzită costumaţia şi i-au pus nişte gropiţe unde nu trebuie. În obraji. Cere să fie scoase din scenariu orice forme de gropi. Că el nu dă în ele. Numai le sapă altora, şi atunci, o face fără diminutiv. Dar asta, nu trebuie spusă aşa, în plen. Să, nu cumva, să se simtă cine nu trebuie, în loc de cine trebuie. Lămurit fiind aspectul ăsta, se revine la cel anterior. Dacă Rudy să aibă cap sau Cap. Sau da, sau nu. Rudy zice, că el nu se desparte de nici unul şi deci, să fie în scenariu, cu ambele. Scenaristul comentează că vor ieşi scenele prea încărcate erotic şi că, nu se ştie, dacă vor primi acordul CNA-ului. Regizorul propune, ca, în cazul lipsei acordului respectiv, să se înmâneze publicului, o dată cu biletele şi buline roşii. Să ştie, oamenii, la ce să se aştepte. Şi să nu ceară, Doamne fereşte, banii înapoi. Deşi, titlul e destul de sugestiv: ”Tocmai acum!” Adică, titlul acesta, te duce clar cu gândul la… A cu M … toc! Dacă i se atârnă un mărţişor lui t iese ţ şi se înţelege ţoc. A cu M se ţoc, adică ţucă şi iar nu-i bine. Deci, trebuie schimbat şi titlul. Ramona începe să vocifereze. Păi, dacă în prima parte i s-au scos bikinii, în a doua parte să-i lase măcar titlul, cu tot cu mărţişor, că altfel, ea, ce mai face în scenariul ăsta?! Bine înţeles, n-o ascultă nimeni. Se hotărăsc să repete prima scenă, aia în care Ramona clipoceşte des din gene în faţă la Eva. Nu clipoceşte Evei, că nu-i…din aia (bine, nu se ştie sigur, cum e ea în realitate, dar se presupune), ci lui Rudy. Din scenariu nu rezultă clar cum a ajuns Rudy în faţa Evei. Fiind în faţa Evei, e cu spatele la Ramona. Ceea ce nu-i bine, Ramona clipocind în gol şi nu se leagă actul ăsta de celelalte. Scenaristul nu-şi aminteşte ce-a făcut cu celelalte acte, nici dacă erau sexuale sau doar legalizate. Se reia scena. Rudy se întoarce cu spatele la Eva şi cu faţa la Ramona. Ramona nu mai ştie ce să facă în faţa lui Rudy şi atunci face feţe-feţe. Fiind mai multe feţe decât gândise iniţial scenaristul , neştiind nimeni, dacă să se dea pe faţă sau nu, toată tărăşenia, se ia o pauză.
Vom reveni, după publicitate.
-
a fi sau a nu fi:idol, maestru sau ubermensch
... o interpretare a poeziei
IDOL (de rudy valentino)
idol local
port ancestral
pene pe ceafa
si o agrafa
prinsa-n sictir
sub patrafir
june obscene
printre cangrene
imi dau tarcoale
nude si goale
nu vand seminte
aplic sentinte
la colt de pat
inopinat
***
fara a vrea a contrazice reguli bine stabilite, voi “intoarce” aceasta poezie a lui valentino rudy. cum asa? sa vedem...
inopinat
la colt de pat
aplic sentinte
nu vand seminte
nude si goale
imi dau tarcoale
printre cangrene
june obscene
sub patrafir
prinsa-n sictir
si o agrafa
pene pe ceafa
port ancestral
idol local
in literatura contemporana, sexualitatea isi va fi regasit un adevar natural care va fi asteptat vreme indelungata in umbra, sub tot felul de deghizamente. si pe care doar perspicacitatea noastra pozitiva ne ingaduie, astazi, sa-l descifram, mai inainte de a obtine dreptul de a accede, in sfirsit, la lumina deplina a limbajului.
cu toate acestea, niciodata sexualitatea nu a avut un inteles mai imediat natural si n-a cunoscut, fara doar si poate, o mai mare fericire de exprimare ca in lumea poetica a acestui ubermensch (ultraomul – termen introdus de nietzche), idol, maestru, etc.
ceea ce caracterizeaza sexualitatea exprimata in aceste cateva versuri nu este faptul de a fi regasit limbajul propriei sale naturi sau ratiuni, ci acela de a fi fost, prin violenta limbajului (a se citi perceperea limbajului ca fiind vulgar), “denaturalizata” – azvirlita intr-un spatiu gol - spatiul este unul plin de cangrene, semn al unei maladii de mult instalate- in care ea nu se mai intalneste decat cu forma minuscula a limitei sale si unde nu afla alt dincolo si alta prelungire decat in frenezia care o epuizeaza.
si o epuizeaza in asa masura incat nu mai exista o continuare, o samanta. "nu vand seminte" este reprezentarea clara a refuzului de perpetuare a ultraomului. pentru ca trebuie sa existe un singur ultraom, un singur maestru, un singur idol. unicitate fara de care sensul primar s-ar pierde.
ultraomul poate fi omul genealogic al lui nietzsche (port ancestral/pene pe ceafa) [ in aceste 2 versuri se poate constata ambiguitatea limbajului: “port” ca substantiv sau “port” ca verb- indicativ, pers. 1, sg – desigur ca ai realizat, draga cititorule] sau omul religios kierkegaardian (atentie la existenta patrafirului), care continua sa respecte imperativele morale nu neaparat din dragoste pentru universalitatea pe care acestea o exprima ci in virtutea absurditatii unui raport mult prea personal cu o fiinta superioara (a se observa evitarea, cu discretie, a unei polemici fara sens si fara sfarsit).
dar indiferent ca este personajul lui nietzsche sau personajul lui kierkegaard, in final va ramane numai personajul lui rudy: idolul
idol ca limita a propriei noastre constiinte, dat fiind ca el dicteaza, pina la urma, singura lectura posibila, pentru constiinta noastra, a inconstientei noastre; limita a legii, dat fiind ca el apare drept singurul continut absolut universal al interdictiei.
nu prin idol comunicam noi cu lumea ordonata si fericit profana a animalelor (daca se intelege ascunzisul acestei afirmatii – daca nu, a se reciti versul cu junele); el constituie mai degraba o taietura, nu de jur imprejurul nostru pentru a ne izola, ci pentru a desena limita in noi si a ne desemna pe noi insine ca limita.
PS: pot paria ca, daca cineva ar face un comentariu al acestei poezici s-ar lega, in primul rand, de relativul pleonasm “nude si goale”. am i right?
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/timp.jpg)
-
Pisică pe orez(parodie dupa poezia "Defrişat" de Rudy Valentino)
de Liviu Nanu
Ţi-ai descărcat pe mine hormonii tăi, femeie
Albaştri ca metilul, nefericit destin...
Nu mai sunt jucăria ce o porneşti din cheie
Căci doar ce-am înghiţit-o (acum e-n intestin).
Mi-am colorat fiinţa precum cameleonul
Şi cred că licuricii-n steluţe s-au schimbat
Sfântă naivitate! Mă copleşeşte somnul
Când lângă tine dragă, mă-ntind alene-n pat.
Prea multe vise însă, prin mintea mea aleargă
Şi iată, de nici unul nu pot să mă agăţ
Aduc guma uitării prin mintea mea să şteargă
Să-mi zburde fantezia ca mânzul fără hăţ.
Dar vai, cu viclenie apari pâş pâş din umbră
Şi iar îmi pui pe masă mustind câte-o idee
S-o mestec ca pe gumă (ce perspectivă sumbră)
Şi câte drăcovenii în capul tău, femeie...
Textul parodiat:
Defrişat
de Rudy Valentino
M-ai defrişat aseară ca pe-un tufiş, femeie,
Mă dor grozav toţi muşchii şi-ţi jur că nu mai pot
Să-ţi fac masaj erotic, lipsit sunt de scânteie,
Atavice dorinte de unde să tot scot?
Sunt daltonist pe viaţă, nu mai disting culori,
Căci te-am cărat, bezmetic, o noapte-ntreagă-n spate,
Şi-acuma ai pretenţii să fur din parcuri flori,
Să vin în dinţi cu ele, ca focile dresate.
Dureri lombare, tragic, iubirea îmi despică,
Nici în coşmaruri parcă aşa de frânt n-am fost,
Doar un pahar de whiskey moralul mi-l ridică,
Fugi-voi, gol, pe stradă, de patimi fara rost.
O clipă în fotoliu aş sta, zău, aşezat,
Dar gându-ţi machiavelic mai coace o idee,
Şi-atunci când sper că tihna visată mi-am aflat,
Înfigi în mine, sadic, ventuza ta, femeie...
-
Oiţa fără turmă a lui Armand Assante
(Rudy Valentino feat. Florin Radulescu)
Motto:
“În mine întrebarea cu dinţi de lup tot scurmă:
Ce face-acuma oare oiţa fără turmă?”
[Setting the scene]
Prin infinit de lacrimi ce-i cad torenţiale,
Oiţa vrea să-noate, să scape de complot,
Căci lupul, cu intenţii de-a dreptul criminale,
O va-nghiţi-n răspântii , cu blana ei cu tot.
[Lupul catre oaie]
Nu, eu nu sunt Armand Assante,
Nu rad obscen unor bacante,
Fi'ndcă privirile-mi şarmante
Reverberate-n stări pedante
Apăsător de sufocante,
Alunecând tardiv spre pante
Şerpuitoare şi riscante,
Se frâng în umbra ta, casante...
[Reactia oitei la glasuirea lupului]
Oiţa hăituită de frici devastatoare
Se leagănă ca raţa, cu mers debusolat,
Formând aleatoriu un număr de "Salvare"
Dar celularul "Nokia" demult a sucombat.
[Setting the NEW scene]
Decorul e cam sumbru.E frig şi e-ntuneric
Si râgâie în zare un iepure beţiv
Ce, tropăind din labe, pe trei cărări, isteric,
Dregându-se c-un morcov, îl ronţăie, tardiv.
[Iepurele catre oaie]
Nu, eu nu sunt Armand Assante
Etern-cuceritorul fante,
Deşi, pe tâmplele-mi gestante
Sălăşluiesc, polenizante,
Urcând, tiptil, pe scări rulante,
Ca balerinele în poante,
Cohorte-ntregi de gânduri boante,
Mefistofelice, frapante...
[Reactia oitei la glasuirea iepurelui]
Nu-i chip să mai gaseasca traseul către rude,
Tutunul ioc. Cum draq să mai fumeze pipe?
Iar hainele-i bârsane atârnă grele, ude,
Dar şansa mai există:să ragă ori să ţipe,
Să urle lung la lună, lugubru, cavernos,
Ca un coiot excentric(fost membru de Partid!)
Şi, printr-o ambuscadă, cu behăitu-i gros,
Să scape in extremis de lupul cel perfid...
[Oaia catre cei doi (iepurele si lupul) – pe care ii confunda – caci in peisaj apare numai iepurele, lupul fiind un simplu element al inconstientului colectiv oiesc – al oilor pt cei ce nu pricep-]
Nu fac flic-flacuri eclatante,
Pierdut in verbe nonşalante,
Pe la seratele dansante,
Flancat de muze ignorante
(Comportamente deviante)
Cu minti in dunga, delirante,
Mult doritoare de calmante...
Nu, eu nu sunt Armand Assante!
[In final se dovedeste ca oita noastra era un “oi” (masculinul lui “oaie”)]
P.S.:Mai ieri, o tipă din Torino
M-a întrebat in ritm latino,
Pe când sorbeam un cappuccino:
"Tu nu eşti...Rudy Valentino?!"
Nu, nu-s Rudy Valentino...
Eu sunt Armand Assante!
-
La rusă
/ A la Rudy /
de Laurentiu Orasanu
Vroiam la cursul de hindusă,
Dar, în confuzia propusă
De o plăcuţă suprapusă,
Intrai, intempestiv, la rusă.
Larisa mă privi transpusă,
Pe buză-i îngheţă o spusă,
Brusc, la tăcere fu redusă.
Se şi vedea pe loc răpusă,
Acolo-n clasă chiar, sedusă,
De-o fiară apărând din brusă,
Ce, o privire juxtapusă,
Plimba pe fusta ei sus-pusă,
– În Africa de Sud produsă
Cu măiestrie, de-o zulusă,
Şi-apoi, de-un diplomat adusă,
Ascunsă bine într-o trusă –
De mâna ei, discret condusă,
Spre-o ţintă numai presupusă,
Doar prin inducţie dedusă.
Simţeam plăcerea ei, indusă,
Şi rezistenţa-i – descompusă.
Creştea dorinţa-mi, nesupusă,
De a cunoaşte limba rusă.
-
Amestec de "Kitsch futurist..." si "Literatura incotro?"
(o interpretare a poeziei "Kitsch futurist-idiomatic" de rudy valentino)
“Cânta zeita, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul/Patima cruda ce-aheilor mii de amaruri aduse...” .
Cam asa incepe poezia domnului Radulescu: cu invocarea muzei. Mai exact, a “tatalui nostru”(linistirea “tatalui devorator”), grandoare epopeica ce amesteca sublimitatea cu derizoriul:
“Tatăl nostru cel din ceruri, adorat, furat, rugat/De parşive pudibonde să le dărui un magnat,/Ce măsori şi neputinţa, dar şi teama de-un vaccin,/Fie-ţi greaţa mai uşoară, fie-ţi somnul cât mai lin!”
Viziunea cosmogonica ce implica spatiile Olimpului si tentatia totului, vor ramane obsesie a intregii poezii.
Dupa cum observa d-l Carlea, in al sau articol/eseu “Literatura incotro?”: “A vrea în 2000 si ceva să aduci un nu ştiu ce nou in privinţa etalării literare a fantasmelor erotice, cu marca sado-masochista, echivaleaza cu a sta calare pe calculatoare si a comunica prin morse cu lanterna.”
Si totusi, scenariul poemului include o perspectiva a risipirii si caderii in lume, o aventura la limita hazardului, toate acestea intr-un simulacru gnoseologic.
Totul presupune un nesat al deschiderii (“am iubit o fotografă/Cu privire de cămilă şi alură de girafă”), captarii (“Ea m-a prins precum stihia şi mi-a angoasat natura”) si luarii in posesiune spre iscodire si determinare (“Şi-AM DECIS să las loc liber unei grave leziuni...).
Locul metafizicii abstracte (“Cine ma salveaza oare?”) este luat de materialitatea demitizata pana la limitele kitschului (“Vorbe despre tot şi despre/
Cine rupe, cin’ se-arată, cin` şopteşte un "bon vespre"), o lume pe dos... o ratacire in maelstrom (“Ea m-a prins precum stihia”)... pe o vreme criogenica.
Revenind la ideile domnului Carlea, “a nu face apel la sublimare în actul artistic înseamnă a circumscrie arta materialului brut, tenebrosului, fără a-i oferi şansa plurisensualităţii către care tinde, prin definiţie, înseamnă a reduce totul la basic instinct şi asta cu pretenţia pubertină a genialităţi şi autenticităţii, sau măcar a talentului descătuşat de tot ce are trecutul mai valoros.”
A privi aceasta poezie exclusiv din punctul de vedere al sexualitatii inseamna a-i zdrobi intelesul ascuns, simbolistica.
De ce protagonistul iubeste o fotografa? Fotografiile reprezintã artificialul, golul, absenta.
De ce privire de camila? “Credinta mea in Dumnezeu este atat de mare incat mi-am lasat camila afara, fara sa o leg, convins ca Dumnezeu ii protejeaza pe cei care il iubesc sincer.”
De ce alura de girafa? Pentru ca doar girafa isi poate extinde limba pana la 45 cm si sa o infasoare; limba e acoperita cu papile foarte dure, o excelenta adaptare. Girafa nu are un miros foarte dezvoltat, dar are ochi mari si o vedere foarte buna. Combinata cu inaltimea mare, ii ofera avantajul unei vederi panoramice a imprejurimilor si a tuturor pericolelor potentiale.
Pentru girafa, aplecarea este o adevarata provocare anatomica. Si sa nu va mirati ca dl. Radulescu a ales simbolul girafei. Alura ei data de inaltime inseamna de fapt, vointa nemarturisita de a se inalta pe un plan superior si are la baza stravechiul rit orfic de transcendenta a teluricului spre solar.
“fesa ei cam perimata...” – complexul lui Oedip - reminiscenţele erosului care are ca obiect mama.
Jackie Chan – trimitere la China, la valorile antichitatii, iar, in relatie cu “osul pubian” si cu caltabosul de vreme criogenica, la filosofia lui KONG FU-ZE sau Lao-tzi (nu-mi mai aduc aminte) si ale sale “frumuseti morale”:
1.Sa fii generos dar nu risipitor.
2.Sa fii mandru dar nu trufas.
3.Sa ai dorinte dar nu pofte.
4.Sa arati inocenta dar nu asprime.
5.Sa faci sa se lucreze fara a crea resentimente.
...
Fantasmele nu sunt doar ale unor aleşi… ci sunt doar pentru cei alesi…
-
Whoa ?
Gasesc acest comentariu foarte instructiv dar am o dilema personala legata de utilitatea lui :blink:
La mine lucrurile stau simplu.
Daca am rezonat cu poezia, nu ma intereseaza sa mi-o mai explice nimeni.
Daca nu am rezonat cu poezia, nu cred ca un comentariu muuult mai amplu in neologisme mi-o va explica.
Asa ca intreb si io... neavand nici o tangenta cu literatura.. care e utilitatea comentariului, in general :D ?
(ar trebui postata si poezia, nu pare cea din inceputul threadului ?)
-
poezia comentata mai sus este asta:
Kitsch futurist-idiomatic
(rudy valentino)
"Tatăl nostru cel din ceruri, adorat, furat, rugat
De parşive pudibonde să le dărui un magnat,
Ce măsori şi neputinţa, dar şi teama de-un vaccin,
Fie-ţi greaţa mai uşoară, fie-ţi somnul cât mai lin!
Cine mă salvează oare? Vorbe despre tot şi despre
Cine rupe, cin’ se-arată, cin` şopteşte un "bon vespre",
Să vă zic de prima dată: am iubit o fotografă
Cu privire de cămilă şi alură de girafă,
Mi-a plăcut să joc hazardul la popice, aşa cum
Fesa ei cam perimată mi-a făcut iubirea scrum.
Ştii...iubirea de-ţi porneşte de la osul pubian
Nu o mai opreşte nimeni, nici măreţul Jackie Chan,
Ca un caltaboş pe-o vreme criogenică, de iarnă
Când, pe sub şosete frigul te înhaţă prin lucarnă.
Până la exilul tantric, drăgăstoasă ca cenzura,
Ea m-a prins precum stihia şi mi-a angoasat natura,
M-a ajuns în noaptea-n care am comis ablaţiuni
Şi-am decis să las loc liber unei grave leziuni...
Pân` la congruenţa noastră dintre blocuri mult mai este
Nu mă căuta de purici că ne facem de poveste!"
cat despre comentarii si utilitatea lor, e mult de spus... nu o pot face in acest moment din cauza conditiilor (tehnice) vitrege. promit sa revin.
-
Iertata fie-mi interventia dar ... chiar asa ... ce rost au toate aceste comentarii la adresa "operei" lui rudy valentino ? ... eu la gasesc inutile si am senzatia ca esti un prieten al lui si vrei sa-l ridici in slavi ... ha haha ha ... mi se pare cam ciudat . Daca ai telent de critic literar de ce nu faci comentarii si altor poezii de site ? ...
-
Rudy Valentino - îngerul răzvrătit
de Daniel Bratu
E Rudy, prinţul sigur Valentino,
îi flutură drapelul zi lumină
când spune el cadânelor „Hai, vino!”,
dansând burice, ele i se-nclină.
E Armand, asul durilor Assante,
latino-lover fără concurenţă,
vin dame parfumate, în desante,
la uşa lui, cerşind măcar clemenţă.
E Paraipan, vânat de Siguranţă,
cu pieptul său de Neo prinde glonţul,
din rime debordante-şi face clanţă
la închisori unde în lanţ i-e clonţul.
E Lupul crâncen ocrotind oiţe,
cu luciul poftei îmblănit n-aude
să-nghită cheile saivanelor pestriţe
blonde sau brune-n behăituri crude.
E Vânătorul focilor din poluri
şi morselor desprinse de banchiză,
cu pinguini strângându-i umeri, stoluri,
când trece peste zero intră-n criză.
E Risipitul nisipând coşmaruri
iubitelor ce-au fost sau sunt departe,
spre maluri neumbrite de amaruri
sare atletic bărci mereu mai sparte.
E el, Cuceritorul, pur şi simplu,
atunci când ţipă folosind aldine,
şi-chiar când tace pare-a spune triplu,
din litere privind acid prin tine.
...............................
În câte nume este, s-a ascuns,
crezându-se-n eroi ce nu mai vin,
fără să vrea să ştie că de-ajuns
de-a fi iubit ar fi să fie el:
Florin.
-
Iertata fie-mi interventia dar ... chiar asa ... ce rost au toate aceste comentarii la adresa "operei" lui rudy valentino ? ... eu la gasesc inutile si am senzatia ca esti un prieten al lui si vrei sa-l ridici in slavi ... ha haha ha ... mi se pare cam ciudat . Daca ai telent de critic literar de ce nu faci comentarii si altor poezii de site ? ...
chiar, ce rost au?
cred ca ar trebui revazut subiectul topicului, pt a realiza de ce sunt comentarii numai la adresa poeziilor marca rudy valentino.
si inca ceva:
daca am talent de critic literar comentez exact ceea ce vreau eu. talentul nu implica obligativitatea comentarii altor poezii de pe site.
-
Am redenumit topicul..
Oful meu nu tine de talentul de critic [este din belsug!] si nici de utilitatea comentariilor pana la urma; doar ca am asa o sfiala fata de toata abnegatia pe care i-o arati lui Rudy.
E putin neobisjuit pentru LT - aici da, exista admiratori, dar de atata atentie nu s-a bucurat nimeni pana acum - si daca o sa te mai uiti pe la multe topicuri, poezii, etc, o sa intelegi de ce 'suna suspect' atitudinea :)
Dar da, fiecare e liber sa admire ce ii place, si in ce mod considera de cuviinta; nu vreau sa cenzurez nimic, dar ma rodea sa zic ce cred :)
-
Iulian,
probabil ca atitudinea suna suspect in absenta unui context (sau a contextului literar original, sa zicem) pentru aceste comentarii.
Ideea este una foarte simpla aici: comentariile nu reprezinta "libertatea de a admira ce-mi place", ci un exercitiu de detasare de autorul ce a scris textul si o interpretare a scriiturii, din diverse puncte de vedere.
dar, pentru ca toata lumea considera acest lucru suspect...
... nu, stati linistiti... am sa il comentez in continuare pe rudy valentino
... voi-credeti ce doriti despre motivul pe care il am pentru a o face (si chiar am sa va rog sa va exprimati...)
este un feedback pe care orice comentator il asteapta :D
(ps: nu stiu daca ar fi trebuit sa redenumesti asa topicul, pentru ca nu sunt numai comentarii in el... poate ar fi trebuit intrebat si initiatorul topicului...parerea mea)
-
Iulian, consider ca ceea ce ai facut este un abuz.Titlul initial al topicului MEU, nu leza pe nimeni, nu continea injuraturi, nu avea nimic care sa incalce regulile "lovetime".Te rog sa lasi titlul topicului EXACT ASA CUM ERA!
Multumesc anticipat
Rudy
-
Rudy: ok.
saab: pai motivul, doar ce l-ai zis tu :) ca sa te detasezi de autor. Te-a adus asa de sufocant aproape incat sa vrei sa te destantezi de el din mai multe puncte de vedere :-[ ?
-
O, bardule, să nu bei aspirine! (nesonet-replică)
de Elena Munteanu
O, bardule, să nu bei aspirine!
Mai bine ţuică fiartă şi potol.
Chiar "aviară", află de la mine,
Vestita gripă îţi va da ocol.
Nici ea măcar nu riscă să trăiască
Cu tine-n casă, sub acoperiş.
Se duce, pe pustii să se-nvârtească,
Deci îşi ia tălpăşiţa, pe furiş.
Iar de murit, nu mori în astă seară,
Ca să te plângă muze filistine.
Mai au de aşteptat un an şi-o vară.
Ştiu că nu-i mult, dar asta e, în fine.
Dar, când va fi, vor zice, poate, unii:
„Mai ducă-se, că prea ne-a-„îmbălsămat“
Cu parodii mai reci „ca colţul" lunii,
Şi zile, dar şi nopţi, ni le-a mâncat"
„Uitaţi-vă la el, zici că-i cuminte,
Dar râde, l-am văzut, pe sub mustăţi!
Ochii pe el, fiţi cu luare-aminte,
Să nu mai scrie, ca în alte dăţi!"
„Dacă tot stă degeaba, să îşi care
Coliva: trei colaci şi un covrig.
(Prea mult şi-aşa, că n-a fost om cu stare).
Doar vinul să nu-l bea, că-l ia cu… frig."
O, bardule, nu bea dar aspirine!
În crâşmă, peste drum, eşti aşteptat,
Să uiţi, înconjurat de filistine,
Că viaţa nu-i prea roză, ce păcat!
Poezia de la care s-a pornit:
Tuşeşte bardul printre aspirine (sonet gripat)
de Rudy Valentino
Tuşeşte bardul printre aspirine,
Zic unii c-are gripă aviară...
Cine l-a pus să-ngurgiteze-aseară
Înconjurat de muze filistine
Un pui comunitar din cale-afară
Îmbălsămat cu E-uri citadine
Desferecând mirosuri-ghilotine
Uitat în galantar un an şi-o vară?
Strănută bardul singur în capelă,
Mai scrijeleşte un sonet pe zid,
Topindu-şi suferinţa-n acuarelă,
Surpată-i fruntea lată într-un rid,
Rămâne veşnic puiul-santinelă
Să-i ciugulească opera, timid...
-
Barul cu marmote
de Loredana Tudor-Tomescu
Intr-un bar pentru marmote
Neperechi şi cam purii,
Te-aşteptau să vii călare
Pe trei(?!?) mâţe belalii
Două foci, intrate naşpa,
Fără "viză", pe neve,
Să le spui, da' pe şestake,
Unde-ţi lucri fesele.
Cică- zic gurile rele-
Că te duci, constant, la gym
Si că n-ar strica şi ele
Să se-apuce de regim.
Sunt dispuse să plătească
In natură sau peşin,
Antrenor de-ai vrea matale
Să le fii, măcar putin,
Până scapă de surplusuri
Deranjante vizual.
Cică n-au noroc de date-uri...
Doar pe site-uri, virtual.
Si cum vor să joace "real"
Scena cu miresele,
Rudy dragă, zi-le-odată:
Unde-ţi lucri fesele?
-
Sunt sonetist, amice
de Alex Popescu
(parodie dupa "Sunt culturist, peltico" de Rudy Valentino)
Sunt sonetist amice, galactic şi cu rost
Atrag amante crude şi mă-nfierbânt la sânge
Dar orişice preludiu mereu îmi iese prost
Iar strofa cea peltică de mine se tot plânge!
Sunt sonetist amice şi beau şi-n vestibul
Ca un maestru mare ce stau în echilibru
Chiar printre silicoane cu iz de Istambul
Cu toate că, vezi bine eu nu mai am calibru.
Sunt sonetist amice. Am versul unduios
Transpir de parcă, iată, aş trage la şaretă
Şi mă căznesc atâta să fiu cel mai bengos
Dar mă trezesc adesea în cap cu o poşetă.
Sunt sonetist amice. Mă doare-n laba gâştii
Dar de ating vreo rimă îmi tremură bojocii
Şi simt de parcă eul mi-ar fi-n bătaia puştii
Iar porcului din whisky i-aud chemarea vocii
Sunt sonetist amice mai soare între sori
Citeşte-mi zău sonetul ce scurmă ca o fiară
Că dacă şi pe-acesta din nou o să-l ignori
Se duce dracu rangul şi iar mă-mbăt diseară!
Poezia parodiata:
Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce îşi sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Şi-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!".
Sunt culturist, peltico şi beau engros Red Bull,
Aşa îmi cere rangul...Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.
Sunt culturist, peltico. Am biceps fabulos,
Tranşeele iubirii străbat ca o cometă
Şi-ţi defrişez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceaţă, subtil, c-o piruetă.
Sunt culturist,peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt îţi tremură genunchii,
Adu-mi nişte Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toţi rărunchii.
Sunt culturist, peltico. Zici că m-adori. Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ţi ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio şi...la gară!
-
Iubirea- cuvânt înainte (... atunci te vei desena în josul cerului)
(o interpretare a poeziei "Cimitir de cuvinte" - rudy valentino
-http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=3658.0)
“Cuvânt înapoi, înainte,
Mormânt la tot pasul, morminte”
Nu putem adăuga nepedepsiţi limbajului cuvântul ce depăşeşte toate cuvintele.
Suntem aşezaţi de el la graniţele oricărui limbaj posibil schiţând o experienţă singulară: aceea de transformare în “Strigoi bântuiţi de cuvinte”.
Atâta doar că aceste cuvinte se cer purificate de tot ceea ce, în ele, poate să aducă aminte de stabilirea unei separaţii şi de măsurarea unei distanţe, lăsându-le doar ceea ce, în ele, poate să desemneze fiinţa diferenţei. Şi tocmai de aceea “Cuvinte de dor, legăminte,/Cuvinte-blestem” reprezintă “doar cuvinte” ce “Se frâng peste cruci”, transformandu-se în “Sărmane aduceri-aminte”.
Aduceri-aminte care nu mai pot să se reprezinte şi să se reia pe sine prin cuvânt decât la marginea propriilor limite. Cuvinte închise asupra propriei lor bezne, asupra adevărului lor orb.
O desprindere de Eu-ul care tocmai a simbolizat, gata deja să îl desfăşoare şi să se instaleze în el: desprinderi în timp – “O iarnă pitită-n cuvinte/Îşi leapădă, toamna, veşminte”, desprinderi prin distanţa rostirii faţă de cel care vorbeşte, desprinderi interioare ale celui care gândeşte şi scrie.
Pentru ca “Nicicând n-or putea să alinte/Cuvintele, tâmpla fierbinte”, moartea cuvintelor defineşte spaţiul unei experienţe în care subiectul, în loc să SE EXPRIME, SE EXPUNE, merge în întâmpinarea propriului sfarşit şi prin fiecare vorbă se vede trimis la propria sa moarte. Moartea comunică cu comunicarea şi cuvântul smuls, mut, poate deveni un izvor violent în noaptea rostirii, făcând prezentă absenţa, redând nopţii originare lumina.
Prin a sa moarte, cuvântul este restituit nopţii sale. Este momentul în care fiinţa apare fără amânare şi în care gestul care încalcă limitele atinge absenţa însăşi.
In această absentă, cuvântul işi află resursa sa infinită; apropierea morţii, prezenţa sa în memoria oamenilor sapă în fiinţă şi în prezent golul pornind de la care şi către care rostim - “Etern cimitir de cuvinte...”.
Zid negru al morţii reflectat de oglindă, cuvântul se naşte în momentul în care acesta nu mai acceptă să treacă fără a lăsa urme.
Zid negru al morţii - reflexia sa în oglindă, constituirea unui spaţiu virtual în care cuvântul îşi află resursa nesfârşită a propriei sale imagini şi unde se poate reprezenta ca fiind deja acolo - înapoia lui însuşi, dincolo de el însuşi (Cuvânt înapoi, înainte).
Cuvântul s-a nascut, de fapt, în ziua în care am început să vorbim spre moarte, pentru a o ţine şi a o deţine, un murmur ce se reia şi se rosteşte şi se re-dublează pe sine la nesfârşit, conform unei multiplicări în care locuieşte şi se ascunde prezentul.
Iar daca “Iubirea- cuvânt înainte”... atunci te vei desena în josul cerului - acea deschidere spre care cuvântul tau n-a încetat să înainteze.
-
Mă voi întoarce. Să fii prima-n clasă...
Calimero (Orasanu Laurentiu)
Mă voi întoarce, sute de rondeluri
Mi-or anunţa, pe ziduri vechi, sosirea,
Demenţial, fetiţele-n furouri
Vor aştepta, în ploaie, convertirea.
Ca misionar, cu mizantrope scopuri,
Voi milui în stânga şi în dreapta,
Cu mirul sfânt, cu iz uşor de dopuri,
Le-oi ajuta, galant, să treacă treapta.
Virgină? Nu mai plânge, nu-i o vină,
Nu m-aşteptam să dau de-o pofticioasă,
Minoră, premiantă la latină,
Şi-n timpul liber, chiar aşa focoasă.
Dar vine tac’tu, fug cu o drezină,
Să nu mă uiţi. Şi sa fii prima-n clasă.
si poezia parodiata:
Mă voi întoarce. Fanele în snopuri...
(de rudy valentino)
Mă voi întoarce. Fanele în snopuri
Vor arunca-n delir cu sutiene,
Când, triumfal şi sexy, în izmene,
Instaurez iar panica la stopuri!
Am să acord, mânat de-obscene scopuri,
Autografe noaptea prin poiene
Si versu-mi evadat din damigene
Va sughiţa, mirobolant, în topuri...
E cald iubito. Stau în vizuină,
Ascuns privirii tale pofticioase,
Iar dacă-n uşă bate o virgină
Mă înţolesc, ca Fizz, cu blănuri groase
Şi fug spre Polul Nord în limuzină,
Nu pot să mai rămân de lemn tănase...
-
Te voi întoarce (parodie)
de Radu Stefanescu
Te voi întoarce, ca s-ajungi în topuri.
Impetuos eliberat de jenă
Am să te leg, căpriţa mea obscenă
De-acest calorifer, cu două scopuri:
În primul rând, amortizez din hopuri.
(e-adevărat ce spui, sunt un Romeo,
dar m-am lăsat o vreme de rodeo
şi mai suport doar modice galopuri).
Pe urmă, emblematic, sunt sensibil,
Dar prea hidos şi asta te deprimă,
Aş vrea să simţi doar şaua anonimă,
Jocheul să-ţi rămână invizibil.
Te rog, şezi blând. Sunt mult mai bun ca Rudy.
Iar de nu vrei, te-ntorci urgent la studii.
Textul parodiat:
Ma voi întoarce. Fanele în snopuri...
de Rudy Valentino
Ma voi întoarce. Fanele în snopuri
Vor arunca-n delir cu sutiene,
Când, triumfal si sexy, în izmene,
Instaurez iar panica la stopuri!
Am sa acord, mânat de-obscene scopuri,
Autografe noaptea prin poiene
Si versu-mi evadat din damigene
Va sughita, mirobolant, în topuri...
E cald iubito. Stau în vizuina,
Ascuns privirii tale pofticioase,
Iar daca-n usa bate o virgina
Ma întolesc, ca Fizz, cu blanuri groase
Si fug spre Polul Nord în limuzina,
Nu pot sa mai ramân de lemn tanase...
-
Sunt sexy, sudoriţo. Scriu sonete (Sonetul literei S) - rudy valentino
Sabinuţei
Sunt sexy, sudoriţo. Scriu sonete
Surescitând silfidele stradale,
Stupide simţuri, sodomind sofale,
Se screm să-şi satisfaca surda sete.
Sfidez sentinţe. Savurând sarmale,
Scanez sediţioase siluete,
Seduse, sechestrează-n salopete,
Serafici sâni somând spontan semnale.
Suspină solitare signorine
Solicitând săruturi silnicite,
Secundele sucombă, scofâlcite,
Scurgându-se-n sepulcrele sortite.
Sughit, senioral, sub strapontine,
Sătul să salvgardez sanchii sabine...
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/sonetuls.jpg)
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/com_replicadiagonala.jpg)
-
"Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte(replica)
Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte,
(Şi amintirea clipei îmi e vagă!)
Deşi a vrut nea Hades să mă tragă,
Din şale ruginite să mă-ndrepte,
Degeaba râde Persefona, bleagă,
În moarte sunt şi întâmplări nedrepte,
Când sforăi, n-aştepta să te deştepte,
O diva-ncolăcită ca o plagă.
N-o să retez cocoşii-n zori, de creste,
Cel mult, răzbunator, voi da un brânci,
Simţirilor posace şi agreste,
M-au erodat iubirile adanci,
Şi-acum, căzut în colaps, fără veste,
Lovesc cu tigva, chior, de sumbre stanci...
Poezia de la care s-a pornit:
Scârbit mă simt de pasul meu pe trepte
de Adrian Munteanu
Scârbit mă simt de pasul meu pe trepte
În tremur lung şi-mpleticire vagă,
Trudind steril piciorul să şi-l tragă
Din lut cleios spre cer să se îndrepte.
Cu hohot râd de răsuflarea-mi bleagă
Întretăiată în căzniri nedrepte
De cel ce vrea suind să se deştepte
Din somnul lui, molipsitoare plagă.
Genunchi zdreliţi de-acel îndemn spre creste
În sângerare stau urcând pe brânci,
Întrezărind obârşiile-agreste.
Cămăşi de foc se rup prin râpi adânci.
Când am ajuns pe culme, fără veste,
Sleit de chin, m-am prăbuşit pe stânci."
..................................................................
"Omul rezonabil se adapteaza mediului; cel care nu se multumeste cu ce i se da, insista in a adapta lumea propriei persoane. De aceea progresul depinde de oamenii care nu se multumesc cu ce au. ( George Bernard Shaw )"
e bine ca tu nu te-ai multumit niciodata cu ce ai...draga prietene!
pe unde esti...numai bine si impliniri iti doresc...si din cand in cand de va fi sa mai revii...mai lasa o poezie ca un semn frumos de carte... :)!
cu prietenie,
Ramona
-
măi, înţeleg că rudy, autointitulat "mare maestru" a dispărut...dar unde e saab, cea mai înfocată fană?
???
-
a disparut impreuna cu rudy :D!
-
a disparut impreuna cu rudy :D!
Corect, Lady Allia.
La un moment dat nu-ti mai gasesti locul in anumite spatii. Si renunti - sau dispari - dupa caz.
off topic: Sa-ti traiasca micutza si sa va bucurati cu totii de ea!
-
Mulţumesc draga mea pentru gândurile frumoase şi pentru ceea ce sufletul meu te percepe că eşti dincolo de cuvinte şi forum... :-*!
"Corect, Lady Allia. ..." - mă bucur în acest caz că am avut dreptate şi aţi dispărut împreună ;D :-* :-* ;D!
"La un moment dat nu-ti mai gasesti locul in anumite spatii. Si renunti - sau dispari - dupa caz." - asta însă mă întristează...deoarece eu una consider că fiecare din voi doi aţi avut un loc şi un rol aparte şi frumos aici pe forum... Nu toţi ştiu aprecia, sau dacă ştiu, uneori, din cauza problemelor din viaţa de zi cu zi, din cauza rutinei - la un moment dat fără să vrem lăsăm răutatea din noi afară...să muşte din alţii... - , dar sunt convinsă că rolul vostru aici încă nu s-a terminat!
Fiecare din voi doi încă mai aveţi ceva de spus şi de arătat..., iar nouă, - chiar dacă unii nu recunosc ;) - ne lipsiţi într-un fel sau altul... Mie CATEGORIC îmi lipsiţi...AMÂNDOI :) :-* :-* :)!
Poate de Sărbători ne adunăm la o colindă? ;D
-
Mi-un dor nebun de Rudy Valentino
de Radu Stefanescu
Eu sper că nu te-ai pensionat, bătrâne…
Întoarce-te, de ce s-abdici?
Te aşteptăm în gările cu zâne
Under eighteen şi majorete brici,
zburdând pe linia de tren,
în topless, pe acest
Refren:
Ca lui Juventus Calcio de Torino,
Ca unui glonţ de Quentin Tarantino,
Ca eschimosului de-un cappucino,
Mi-un dor nebun de Rudy Valentino!
Strofa II. Flautul.
Mi-e dor de verbul tău păros, maestre:
Berbec gentil, captiv între oiţe
Evoluând în marile orchestre
La balonaşe albe, cu scufiţe,
cum relatează, cam obscen,
aedul din acest
Refren:
Ca Zăvorancelor de-un du-te vino
C-un bodyguard gelat de tip latino,
Ca DVD-urilor de Pacino,
Mi-un dor nebun de Rudy Valentino!
Strofa III. Vioara.
Mi-e dor de magnetismul tău, amice,
Ca de sonetele din curcubee,
În stare domnişoare să ridice
Spre cer, de cât mai multe ori femeie,
într-o repriză de amor
cu prelungiri
(cu toate-n cor):
CENZURAT
pe cerul de asfalt, milog,
ţi-aş scrie chiar şi-un
Epilog
(dar ar fi trist şi volatil,
ca tot acest poem
futil)
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/poet_prelucrat.jpg)
-
Provocare
Adică replică la cele de mai sus, însăilate în neorânduială fie de către «Marele Maestru», fie de către alţi autori, care mai de care primul citat, încât eu, unul, n-am înţeles cine pe cine a parodiat, de unde şi direcţia cotită a replicii mele cu acest titlu insolit.
În fine, umblu în scrum, cum se va vedea, cu nobilul scop de a repune în mişcare acest colos, autonumit, nu fără motiv, dar şi cu mult haz, «Marele Maestru».
Te vei întoarce. Fanele la stopuri
Vor face gardă după gardă
Pe Rudy Valentino să nu-l piardă
Din ochi, cu neştiutele lor scopuri.
Una e-ndrăgostită nebuneşte
De vastul lui talent neprihănit
De a se face mult prea repede iubit,
Cât ai clipi din ochi şi-ai zice «peşte».
O alta intră-n transă precum Hipomene
Când îl vede rumen ca pe-un măr,
Plin de sus până jos de căruntu-i păr,
Umblând desculţ, fără izmene.
In fine, multele fane-şi doresc
Să doarmă cu el în hambar
Pe scârbavnicu-i mădular,
Până dimineaţa, când se trezesc.
Dar cum pe Rudy îl cheamă şi Manase,
Iar poezia lui a evadat în damigene,
Fiind alcătuită numai din versuri obsecene,
Stă, iată, blând mieluşel – adică de lemn-tănase.
…Unde eşti «iubite maestre» şi ce mai faci ?
Dar mai ales, dragule, de ce taci ?
Fii bun, îmbracă-ţi izmenele murdare
Si ieşi pe ring cu o replică… tare !
Că doară, păcatele mele, nu vei fi dezertat,
Si nici la Tatăl, Doamne iartă-mă, nu vei fi plecat –
Că-n cazul ăsta aş bate mătănii, să fiu iertat.
Dă-ne un semn, fie şi de copită o lovitură,
Iar mie, dacă te-am jignit, arde-mi un pumn peste gură,
Să cad lat, ce mai tura-vura, în a saitului bătătură !
-
Destinu-i şui, parol, cărări nedrepte...
Destinu-i şui, parol, cărări nedrepte:
eu whisky şi femei, vecinul bragă!
Privirea-i, mi s-a spus, e-o ceaţă vagă
că, rea, n-a vrut Aneta să-l aştepte.
Cu megafiţe ea, de când mi-e dragă
nu vrea sforăituri s-o mai deştepte,
(îmi spune-n dormitor). El stă pe trepte,
aşteptă dimineaţa, să îi tragă
vreo doua. Şi-o făcu! Sunt de poveste
(de când l-am strâns în braţe, ne-am dat brânci),
la favoriţi trecut. Duios, neveste
clipesc zâmbind (în lift) cu ochi adânci
cerând excursii -n rai, sus, sus... pe creste.
Ce mere! Ce parfum! Să tot mănânci!
Inspirat de: "Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte- Rudy Valentino
Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte,
(Şi amintirea clipei îmi e vagă!)
Deşi a vrut nea Hades să mă tragă,
Din şale ruginite să mă-ndrepte,
Degeaba râde Persefona, bleagă,
În moarte sunt şi întâmplări nedrepte,
Când sforăi, n-aştepta să te deştepte,
O diva-ncolăcită ca o plagă.
N-o să retez cocoşii-n zori, de creste,
Cel mult, răzbunator, voi da un brânci,
Simţirilor posace şi agreste,
M-au erodat iubirile adanci,
Şi-acum, căzut în colaps, fără veste,
Lovesc cu tigva, chior, de sumbre stanci...
-
Rudy şi broasca (din uşă, / Soră cu-a lui Rudy mătuşă)
Simt gerul prin sticlă în nări cum îmi sapă
Şi viforul iernii că-mi intră-n izmene.
În debara văd dublu : opt… damigene !
O fi-n vreuna măcar un strop de apă ?
În broasca din uşă plâng nişte acorduri
Idila de-aseară, de-aici, de pe cufăr,
Când dulceaţa ne-nălţa peste fiorduri.
O, fană iubită, floarea mea de nufăr,
Cum ai putut oare să pleci de nebună
În noaptea de smoală ? De-ai şti tu cât sufăr
Că Rudy se scapă pe el, când e lună ?
Poezia lui Rudy :
Rudy şi broasca (terţină)
de (sanchi) Radu Ştefănescu
Văd gerul de sticlă în trestii cum sapă
Şi negura iernii venită din norduri.
Atentă, o creangă priveşte spre apă
La broasca ce-şi plânge'n stridente acorduri
Idila de vară, pe floarea de nufăr.
Iubitul în taină s-a scurs in fiorduri
C-o fană nurlie dosită în cufăr!
Fugind de amanta ce plânge, nebună:
"Intoarce-te, Rudy, vezi bine cât sufăr!",
El cufăru’ scapă voios în genună!
Apropo, dragă Rudy:
În primul rând se zice “genune”, nu “genună”! Ca vechi (şi… apreciat) Doctor în Litere şi Filologie, ar fi trebuit să ştii acest amănunt…
În al doilea rând, păi dacă-i iarnă (în poezie), cum şi de unde acei… nuferi, care înfloresc numai vara – şi-n nici un caz iarna, şi mai ales în Nordul Îngheţat (al fiordurilor)?
În al treilea rând, e o minciună să spui că broasca aceea, din apa îngheţată tun, îşi plângea iubirea din vară (şi pe floarea de nufăr?), când ştim bine că pe timpul iernii broaştele se cufundă în mâl şi stau acolo şi tac, bine mersi, până vine primăvara (potrivit programului lor genetic)… Ca să fii poet trebuie să mai şi citeşti câte ceva, de pildă despre tainele Naturii, despre viaţa broaştelor… Şi chestia asta cu “văd gerul de sticlă, în trestii cum sapă” e o anomalie, şi nu o metaforă.
În fine, ce-i aceea “broască… terţină”? Una-i broasca (indiferent de polisemia cuvântului!) şi cu totul altceva e… terţina. Poezie, poezie, dar nici chiar aşa. Deschide un dicţionar de muzică, dragule, şi vezi! (Aşadar, fără supărare! Că “celui ce se supără îi tăiem… nasul”, ca-n poveştile copilăriei).
-
amuzant, efectul se vede! (desi parca as avea 8 damigene pe langa mine!) :laugh:
-
Zici ger? M-abureşti! Transpiri ca la sapă
şi nu ştii, ţi-e bine, ai febra, ţi-e lene...
Ai stări dubioase, fiori, fenomene...
iar fana nu vine cu sticla de apă.
Se duse, zurlia, departe, în norduri
de gheaţă, cu banii şi cardul în cufăr
să-şi cumpere, cred, mocasini de la solduri.
- Voi merge pâş- pâş, să n-audă cum sufăr
nervoasă, pocnind din picior, de nebună
când spune, "Iubito, eşti floare de nufăr"
şi-apoi, pleosc, în baltă dispare o lună!
-
Motto :"Pigmei ce-au creierul cat nuca/Vaneaza genii cu bazooka"
Maestru
de Cornel Balescu
Atins de morbul lui, ecvestru,
Încins de soare rău, în cap,
Se crede domnul x maestru,
Sau şef de trib.Cam nespălat
Pe dinţi,întors din rugăciune,
(Să-i vină iarăşi darul cărnii)
Pe neofiţi să cânte-i pune
Laudativele vecernii.
3 stele-i dau şi se supun,
Vasali şi umbrei ce o poartă,
Ei ştiu că domnul x,nebun,
În troaca porcilor îi ceartă.
Când nu-i aplaudat, pe scenă,
Îşi muşcă-nfuriat din venă…
Cu sângele-n retina spartă.
-
Motto:"Un amic chiar isi permite/Uneori,sa ma IMITE"
Exegeze, varianta C (Rudy Valentino)
de Radu Stefanescu
Amigo,
Aş putea solicita daune morale pentru timpul pierdut cu lectura mâzgălelilor tale infantile.Dacă eşti cuminte şi-mi promiţi că nu-mi mai violezi retina,de ziua persoanelor cu handicap îţi cumpăr un spray de vopsea şi o cabină cu budă ecologică.Muza ta e în adâncuri,te aşteaptă fierbinte.Scrie-i direct pe colac.Nu te mai salut,miroşi nasol,amice babuin.
Mare Maestru International
Rudy Valentino
Bunico,
Matale ai evadat cumva de la muzeul Antipa?Accesul fosilelor la Internet ar trebui interzis prin lege.Dar dacă te joci frumos cu proteza până vin nepoţii lu' matale de la birou,îţi garantez o moarte uşoară.De acord să-ţi donezi pensia la Fan Club Rudy Valentino,asigur transport loc de veci,fanfară,machiaj,costum,scenografie.
kiss your metacarp,
Mare Maestru de Ceremonii
Rudy Valentino
Micuţo,
Angajez bucatareasă.După cum scrii,ai toate calităţile necesare pentru acest post.Nu rata şansa extraordinară de a găti pentru SUBLIMA mea fiinţă.Curs gratuit de iniţiere Tantra Yoga inclus.
te-am pupat pe gingie,
Mare Maestru International
Rudy Valentino
-
Istoria e scrisă-n Caraibe(Parodie )
de Radu Stefanescu
Istoria e scrisă-n Caraibe,
în jungla mea din Rahova, pe oase.
E rândul tău. Ne-apropiem, miroase?
Sunt Cristobál. Vei explora colibe.
O să-ţi compun gavote fabuloase
pe coapse, cu maceta. Meine liebe,
nu e nimic în stare să inhibe
explozia, când ai trotil, focoase
şi-obuzele se plictisesc pe ţeavă.
Vei număra cântând pân' la o mie,
eu, între timp, voi scufunda o navă
cu euroi în palma ta zglobie,
iar mâine-n zori, la indigeni, ca sclavă,
te-oi da în leasing, scurtă reverie.
Poezia parodiata:
Mă spionează chistice amibe
de Rudy Valentino
Mă spionează chistice amibe,
Din colţuri, cocoţate pe angoase
Şi cu priviri uşor gelatinoase
Expectorează, lânced, diatribe.
Ciorapii negri, second hand, din plase,
Le-au explodat pe trupul greu de hibe,
În mine, cataleptice, să-nhibe,
Dorinţa, vor, sub magma de aftoase...
Sunt istovit de snoaba igrasie
Ce-mi deflorează creierul, marşavă,
Dar evadez din sumbra letargie
Spre ţărmuri inundate de agavă;
Sunt doar un geniu, iau în băşcălie
Săgeţile blindate cu otravă!
-
Se spune că Maestrul... (Parodie)
de Briana
Se spune că Maestrul, aburit
De-o curtezană, s-a încins în zori.
Nud a pozat, iar trupu-i cel vestit
Băgă în boală maiştrii spoitori.
Se spune că Maestrul-canibal
A devorat fecioare ce, de mult
Îl aşteptau să "cânte la cimbal"
Şi să trezească spiritul ocult.
Se spune că Maestrul, galanton,
O damă-n amănunt a explorat.
Când mâna i-a pătruns pe sub veston
El a roşit timid: "Sunt timorat!!!!"
Se spune că Maestru'-a povestit
Păţania. Luminile se sting.
Apare de la Glina, muzgurit
Şi jugulara-mi tai cu un ţicling...
Parodia parodiata:
Găinarii(Glinării)
de Rudy Valentino
Se-aude că la Glina, travestit
în cosânzeană, a facut furori
un tip ce-a spus că poza lui Brad Pitt
tonifiază muşchii abductori.
Se-aude că la Glina-i mare bal,
acelaşi ins, în fustă...Nu-i cam mult?
maimuţe şuşotesc că, luat de val,
s-a dat la el un babuin adult...
Se-aude că la Glina-i monoton
şi sunt în vogă cărţi de colorat,
că nu-s bătăi ca-n "Tigru şi dragon"
caci toti chinezii pleacă la arat.
Se-aude că la Glina, scofâlcit,
şi diabetic, un bătrân paing,
citind poemu’ ăsta cufurit
s-a sinucis c-o gură de mering...
-
Din ciclul "Culese de pe Europeea":
Prietenii la nevoie se cunosc... (epigrama)
de Dumitru Cioaca Genuneanu
Halva la miezul noptii!Nu-i decent,
(Vers din parodia "Sa tragi de fiare! Nu ciordi nepoate..." de Rudy Valentino)
Rudy plin de disperare
i se plange lui Mitica:
-halvaua ei, tot mai mare,
iar pohta mea, tot mai mica!
p.s.
cunosc cazuri similare
sau chiar mai grave, amice,
ce s-au terminat ferice...
(dar numai prin ajutoare.)
-
Din ciclul "Culese de pe Europeea":
Credeam ca te pricepi (replica)
de Ilona Ploaie
Credeam ca te pricepi nitel
tu bajbai insa precum orbu’
cand scrie clar: “pentru nivel,
dai telefon la nenea Corbu!”
Cat despre june, mai ales
n-are printipuri prea ciudate
sa-i treaca multe… cat mai des
prin pat… Acum, cat se mai poate.
Maestrul Bordas… Habar n-ai
precum spuneam, iar dai din gura.
bea, regulat, e drept, dar ceai.
si-l indulceste cu bromura.
Lui Rudy, banul nu i-l duc
oricat as fi eu de drăguţă,
şi-oricat ar fi de… singur cuc –
nu-s tocmai (pentru el) micutza!
N-am inteles cand in final
imi spui că-i 9. Vrei, nu vrei,
ma-ntreb…E vorba de spital
sau ceas de somn, la cocoşei?
Replica la:
Întâi aş bea, (să te fac bine)
infuzie de strugurel
şi când în sânge şi enzime
or perfuza, ţi-oi da nivel.
Mai cred c-o fugă prin zapadă
pâna la munte, fără slip
l-ar alina mai jos de noadă
pe junele fără prinţip.
A treia chestie ţi-o face
maestrul Bordaş, andantino:
dar pune-i afrodisiace
din timp în timp în cappucino.
La Rudy, poţi să vii cu banu':
dar numai când e singur cuc
şi suferă ca bolovanu'.
Acum e 9, eu mă duc.
(Radu Stefanescu)
-
Oftez, să se-audă, cu genele-n rouă
de Briana
Oftez, să se-audă, cu genele-n rouă
Fac trei piruete, mă-piedic şi ţip:
Of, şeful e iarăşi matol şi îi plouă,
Să-l scoţi secretara din suflet nu-i chip.
La pus la frigare, nebuna, pe tip:
A spus c-o să-i facă omletă din ouă
De arheopterix, cafea în nisip
Când vremea e bună. Teribil ce plouă!
Lungi zile şi nopţi... Face ochi pe la nouă,
(atunci sună ceasul). Mahmur şi în slip
“ bye-bye, vise blonde...” Dar ştiu de ce plouă:
Nu-s bani să ofere nici ţoale, nici Jeep.
Subit, apelează la vechiul tertip,
a scos celularul, beep beep şi vin două
experte-n masaje. Cam palid la chip
le caută de carduri. Fantastic ce plouă!
Parodie după:
Ce toamnă zăludă, iubita mea. Plouă
de Rudy Valentino
Ce toamnă zăludă, iubita mea. Plouă
În burgul cu ziduri fardate de jip,
Scârbit, orologiul se zbate. Dar vouă
De umbre vă pasă? Mi-e timpul naip...
Ţi-ascund amintirea cu gust de nisip,
Ce toamnă zăludă, iubita mea. Plouă.
Şi norii strănută...Acelaşi tertip:
Şuvoaie- menade, născute din rouă
Îmi scurmă tăcerea, când luna e nouă,
Cu gheare de ceaţă, şi-mi vine să ţip:
Ce toamnă zăludă, iubita mea. Plouă,
Coşmaruri înoată-ntr-un vast eurip
Şi plouă, iubito…tot plouă...nu-i chip
Să scap de tristeţea ce-mi rupe în două
Amorul acesta cu buze de lip.
Ce toamnă zăludă, iubita mea. Plouă...
-
Rudy, a scris Bianca, nu Briana!
;D
-
O sa verific si, daca ai dreptate, imi cer scuze pentru confuzie! Incerc sa corectez greseala.P.S:Cam asa se intampla cand unii autori, extrem de talentati, e adevarat, isi schimba nick-urile ca pe ciorapi, in loc sa foloseasca unul singur dar bun! :( Multumesc pentru atentionare.
M.M.I
Rudy
-
Epigrama
de Petre Teodor Cosmin
M-ai speriat cu forta ta de bruta,
Decat s-o iau în barba si in burta
Mai bine-oi lauda orice ai scrie:
Sonete, epigrame, parodie!
Inspirata de:
Sonet Mike Tysonian
de Rudy Valentino
Ne-am altoit frăţeşte-n prima rundă,
Avea alonjă, eu aveam răbdare,
Iar jocul meu scheletic de picioare
Îi bulversa privirea cam bolundă.
În rundul doi eschive-aleatoare...
Din fundu` curţii-o dreaptă furibundă
Proteza-n ceru` gurii i-o înfundă
Şi-l surpă într-un semn de întrebare.
E numărat de-arbitru pân` la nouă,
Trăgând de corzi, a dat să se ridice,
Un nou croşeu i-a spart ficatu-n două,
Urmat de-un upercut. Făcut arşice
S-a prăbuşit ţinându-se de ouă...
I won again! Mă duc să joc popice!
-
Din ciclul "Culese de pe Europeea"
Parcă e sfârşitul vieţii
de Zmărăndiţa Acid
02.11.2007
plouă ca în zece toamne
parcă e sfârşitul vieţii
de atâta ploaie Doamne
s-au îmbolnăvit poeţii.
plouă mult, plouă zălud
Rudy-n nopţile târzii
în acelaşi slip, dar ud
plânge-n două parodii.
s-ar refugia-n alcov
este aşa cu capsa pusă
însa acolo-i Sabinutza
ce-i predă în limba rusă
matematici lui... Lubov.
chinuindu-şi o omletă
cu problemele la gaze
stând cu capul în chiuvetă
între două aragaze
şi muncindu-se la ouă
că nu-i iese de vreun an
că-l tot udă mult şi-l plouă
şi pe Vasi Cristian.
s-ar lăsa şi el în slip
da'i pierdut de asta vară
şi acum aşteaptă bip
să i-l dea Rudy pe seară.
citind nina casian
singuratic în odaie
e şi Marius Damian
tot bolnav de-aceeaşi ploaie.
ar palpa-o pe Lenutza,
stând peltic în faţa berii
da-i boier... stă olecuţa
că la rând sunt toţi minerii.
-
DEFECTIUNE (acrostih-replica)
de Ioan Peia
Dar nu vii cu mâna goală, mi se pare evident,
Energia se obţine cu meniul consistent,
Fă şi tu neşte friptane rumenite la grătar,
Ete, o franzelă-două şi molan de Murfatlar,
Cu plăcinte poale-n brâie şi-alte cele de-mbucat,
Ţi-oi plăti la urmă, lasă, şi cu vârf, şi îndesat!
Iată, şura-i lungă, lungă, fânul proaspăt desfăcut,
Uh, şi-apoi, Aneto dragă, să vezi probă de... amor,
Numai tropot, numai zbucium, numai icnet de motor,
Ei, dar pixu-i pe sfârşite... Pa şi pucii! Te ador!
Poezia de la care s-a pornit:
AFECTIUNE (Scrisoarea lu' Fanel către Aneta)-acrostih
de Rudy Valentino
Aneto-ţi fac scrisoare d`acilea din porumb,
Filozofând cu oul gainii lu` Columb,
Era o vreme-n care veneai răscăcărată
Cu tanga puncte puncte la mine în poiată,
Ţi-am dăruit atuncea, schiind printre dorinţe,
(Iubita mea păroasă, ce-mi zvârli în nas sentinţe),
Un kil dă "ciocănele" şi-o pungă cu seminţe!
Nu`ş' cum să spun da` mina s-a terminat (pă bune)
Eu te aştept în şură...Fanel...cu-afecţiune.
-
Ţestoasă şcleampă ,-ţi târşîiai tuiorul
Cu vise, prin ţărâna, biet Sisif,
Maestrul te-a zarit. Ca un pontif,
Te-ntoarse, plin de milă, cu piciorul...
(Rudy Valentino)
o maestru, marele,
cand a-ntors-o pe testoasa,
ce mai crima odioasa
c-a prajit-o soarele.
p.s.
tot acel maestru mare
ce-a-ntors blanda vietate
i-ar fi zis cu rautate:
-tu ai carje nu picioare!
Dumitru Cioaca Genuneanu
-
MECI DE BOX
de Gheorghe Rechesan
Aseară, pe la orele 10 p.m., a avut loc în ringul ecobleu, un interesant meci de box la categoria « Autosuficienţă », între MMI ( Marele Maestru al Injuriilor) Rudy « Flegmă de fier » şi challengerul său, MPR ( Marele Poet Român), Rivăr Főenics zis şi "Arcadă de înger ». Întrecerea a avut loc pe durata aproximativă a 56 de comentarii, după regulile marchizului de Sade (Queensbury fiind anacronic în luptele literare) şi a fost mediat cu intermitenţă de distinsa arbitră Gina B. Goia.
Meciul începe pe neaşteptate : fără să aştepte lovitura gongului, MMi, furişat cu paşi tiptili în apropierea adversarului său, îi aplică un punch necruţător care-i şterge toate cele trei stele lipite pe frunte ! Motivul ? MMI suferă de fotofobie (mai precis de astrofobie virtuală cronică, nu suportă sclipirea steluţelor iluzorii europeeice) ; pe deasupra îl acuză pe challenger de patetism şi « tabagism literar ». MPR revine cu un croşeu la ficatul parodic şi un upercut anecdotic, dar MMI face o eschivă, cu un rictus dezamăgit şi îi aplică o « cărămidă » în tărtăcuţa, pe care altădată îl mîngîia protector şi mentorial. MPR sîngerează vizibil la arcada poetică, dar nu abandonează lupta şi revine cu serii scurte la CV. MMI îl îmbrăţişează, intră în clinci, se împing amîndoi în corzile patetice, dar arbitrul întrerupe pe moment încleştarea ; în acel moment intervin cîţiva spectatori în ring, dar MMI îi îmbrînceşte în afara luptei şi se avîntă din nou la atac cu o lovitură sub centură şi o replică de doi lei bucata.MPR lansează un jab peste umăr care-l face pe campion să-şi scuipe doi incisivi; fără să facă pasu-napoi, acesta îl toacă pe adversar cu lovituri la orgoliu, MPR loveşte cu piciorul ca într-un cîine de pripas, urmează o serie de lovituri în aer, ambii fighteri sunt epuizaţi, « înoată », se împing şi se sprijină unul de altul vizibil obosiţi.Pentru că juriul doarme şi nu acordă niciun punctaj lupta se termină indecis ; luptătorii se retrag, dezamăgiţi, pe acordurile din Brasil-Brasil, plănuind revanşa.
-
ÎN OCHII MEI (replică la "ADORI CÂRNAŢII" de Rudy Valentino)
de Mirela Lungu
În ochii mei atât de indulgenţi,
Rămâi un porc (de lapte) pe vecie
Ce grohăie în versuri (măi să fie?!)
Visând să-l spal pe cap cu detergenţi,
Doar-doar s-or şterge petele, o mie,
Lăsate de profesori exigenţi
Ce îşi tratau elevii corigenţi
Cu “hai, sictir!” la câte-o poezie…
E-adevărat, păreau elucubranţi
Când îţi spuneau: "Băiete, vrei volum?!
Tu n-o s-apari pe gratis nici postum,
Mai bine, scoate, bre, niscai talanţi,
De vrei s-ajungi la edituri cu greii
Poeţi şi filosofi, că: PANTA REI!"
Poezia de la care s-a pornit:
ADORI CÂRNAŢII(parodie la "ADOR BĂRBAŢII" de Mirela Lungu)
de Rudy Valentino
Adori cârnaţii mari şi suculenţi,
În loc de sex mai bună-i o piftie,
"Eşti cam obeză"-ngăim."Ce calomnie!
Nu-i un păcat să ţin, tranşat, în genţi
Un porc de lapte. Asta poezie!"
Păşind ca un buldozer pe galenţi
Întâmpini mici probleme la rulmenţi
Dar Ecce Frigiderul!Intri-n vrie...
E-adevărat, bărbaţii sunt galanţi,
Dar şi beţivii care zac in drum
Te-ar refuza.Motivul?Ai volum..
Ar fi cam greu, sub sâni terifianţi,
Să zburde-n miez de noapte ca poneii...
Hai, fugi!Îţi dau în clocot taieţeii!
-
Sonet 200(Parodie dupa" Mă muşti, toridă, fix de cozoroc" de Rudy Valentino)
de Cristi Vasiliu
Iubita mea cu un profil baroc
Mă-aşteaptă seara, umedă, în prag,
Rotind cu non-şalanţă un nunceag
Pe după umeri, pulpe şi mijloc;
Mă-ntreabă-ntâi, fixandu-mă cu drag,
De unde vin; răspunsul echivoc
Pe care-l dau o zgândăre şi poc
- Îmi trage una fix în ştremeleag.
"Te vindec eu, Gheoghiţă, de nărav!";
Văd dinainte verde-obsidian
De parcă-mi desenase un zugrav
O-ntreagă galaxie pe tavan;
Şi mă-ncovrig a rugă, ca un sclav,
Căci orice rezistenţă e în van.
5-08-2009
Parodie după :
Mă muşti, toridă, fix de cozoroc
sonet porno pentru profesionisti - Rudy Valentino
Mă muşti, toridă, fix de cozoroc
Când pedalez pe-al trupului bunceag,
Sondând genuni, măreţul ştremeleag
Exonerează toxicul amoc,
Idila noastră vrea să prindă cheag
Dar sentimente nu mai ţin pe stoc.
Demult, te adoram ca un flaimoc
Gibon, când atârnai în prepeleag
Şi, căţărat pe sânul tău vârlav,
Plonjam spre ochiul verde-obsidian,
M-ai transformat, cu geamătul sitav,
Din armăsar pur sânge în talan;
Azi părăsesc un orizont bolnav
Şi alţii or să-ţi guste din copan...
30-01-2007
-
opa... învie rudy.